Aur la preț de tinichea - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 30 Septembrie 2019 13:34

Aur la preț de tinichea

Scris de

Toamna se culeg și se numără roadele. Agricultorului român îi dă cu minus la numărătoare, în timp ce la Ministerul Agriculturii se numără ca în Caragiale. Se pare că și anul acesta, când seceta a pârjolit culturile agricole, mai-marele „agriculturii Țării Românești” vede câmpurile pline de „recorduri”.

Cum stau lucrurile în realitate? De exemplu, în Dobrogea, nu doar că nu se poate lucra pământul crăpat de atâta uscăciune, dar agricultorii din această zonă a țării nu prea au avut ce recolta. Grâul nu le-a dat nici tona pe hectar, iar porumbul s-a dus spre zero. De rapiță nu se mai pomenește, că aproape toată suprafața a fost întoarsă. Nici cu floarea-soarelui nu se prea pot lăuda dobrogenii.

Una peste alta, anul agricol 2018-2019, pe lângă faptul că a fost atipic, cum îl caracterizează fermierii, a fost și greu pentru toată țara, situație care continuă și în noul an agricol, 2019-2020.

Acolo unde s-a putut iriga ori în fermele care au beneficiat de ceva ploi și în care s-au investit sume importante pentru salvarea culturilor, producțiile obținute sunt mulțumitoare, la numărătoare. Că altfel, recoltele stau în hambare în așteptarea unor prețuri mai bune, care să nu bage fermele în faliment.

Și, da, ajungem la problema prețului. Într-un an în care, pentru un hectar de orice, cheltuielile au fost mai mari, comparativ cu anii trecuți, prețurile sunt mai mici și se duc tot în jos. E adevărat că acest trend se remarcă și pe bursele internaționale, nu doar în România. În hambare e aur, iar prețul e ca pentru o tinichea, cum s-a exprimat un fermier.

Se pare că porumbul are cel mai mult de suferit. Majoritatea cultivatorilor și-au pus bazele în această cultură, al cărei preț atinge, la ora actuală, nivelul de acum nouă ani, de sub 50 de bani pe kilogram. Și anul trecut, porumbul avea un preț considerat mic, în jur de 80 de bani kilogramul. Azi, cu certitudine, e dramatic. Și, din cauza pestei porcine, nici nu se întrevede vreo urmă de speranță, existând pericolul ca achizițiile să nu fie semnificative din cauza cererii scăzute în zootehnie.

Prin urmare, agricultorii care au reușit să-și umple hambarele cu ceva roade sunt obligați să le stocheze, dar nici ei nu știu până când. Se uită la porumb, se bucură ca la aur și... speră. În ce? Unii speră că Ministerul Agriculturii va face totuși ceva, cumva, ca pesta porcină africană să nu distrugă chiar de tot fermele de porci. Alții așteaptă de la autoritățile române măsuri adecvate situației reale în care se găsește agricultura acum, măsuri pe care nu trebuie nici să le inventeze și pentru care nici să nu ceară voie de la UE ca să le ia, ci doar trebuie să se uite peste gard la alte țări europene și să facă demersurile necesare pentru a fi aplicate și în fermele noastre. Dar, despre ce se întâmplă prin Europa cu sprijinirea fermierilor aflați în situații dificile și despre pesta porcină, acestea sunt subiecte pe care le voi aborda altă dată.

Până atunci și cu speranța că nu voi apuca vreodată să vorbesc despre agricultura românească la trecut, îmi doresc să văd un ministru și o echipă la Agricultură pentru care fermierul să fie într-adevăr cel care le asigură salariile. Mersul pe jos, din fermă în fermă, face piciorul frumos, dar nu înseamnă că-i neapărat și sănătos. O agricultură sănătoasă înseamnă strategii, dialog real și o legislație adaptată momentului și realităților din fermele românești. Pentru că degeaba avem „recorduri istorice”, dacă ele rămân în hambare, nefăcând, astfel, nici doi bani. 

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 septembrie 2019

Citit 733 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista