agricultura - REVISTA FERMIERULUI

Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor cu vârsta de până la 40 de ani în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, derulat pe perioada 2018-2020, prin acordarea unor facilități fiscale, atât pentru angajator, cât și pentru angajat - (PL-x 586/2017) - lege organică a fost aprobat prin vot final în Camera Deputaților, miercuri, 21 noiembrie 2018, cu 187 voturi pentru și 79 abțineri.

Potrivit Art. 2, alin. (1) al actului normativ, Programul vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură și industria alimentară în vederea angajării tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, cu normă întreagă.

„Sprijinul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă angajatorului fermier pe o perioadă de 12 luni, în condițiile angajării a minimum doi tineri beneficiari ai Programului pe locuri de muncă existente sau nou-create”, se menționează în alineatul (2) al aceluiași articol.

În plus, conform prevederilor aceluiași act normativ, angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată. Vorbim în primă instanță de 1.000 de lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară, respectiv de 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare.

Fără impozit la salariul brut

Conform reglementărilor aduse de (PL-x 586/2017), prin derogare de la prevederile Legii 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, tânărul beneficiar al Programului care a fost angajat în condițiile prezentei legi beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit potrivit contractului individual de muncă încheiat în cadrul Programului (Articolul 4, alin. (3)).

Nu în ultimul rând, actul normativ prevede că sumele necesare pentru acoperirea sprijinului prevăzut la art. 4 alin. (1) și (3) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), respectiv prin direcțiile agricole județene (DAJ) şi/sau a municipiului Bucureşti.

Un salariu de 1.000 de euro

Într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului, Aurel Popescu, președintele ROMPAN, a precizat că una dintre soluții pentru a reorienta angajații către industria alimentară și pentru a repatria forță de muncă din străinătate este de a plăti salarii ca în vest.

El a adăugat că situația disponibilului forței de muncă în sectorul industriei alimentare se înrăutățește de la an la an.

„Situația este ceva mai bună decât va fi anul viitor. Adică, este mai proastă decât anul trecut și anul viitor cred că va fi și mai proastă. Avem aceste probleme cu forța de muncă nu numai noi, în sector. Vorbim aici de toată industria alimentară și, cred, toată economia țării are aceeași problemă”, a mărturisit Popescu. „Soluția de redresare a situației ar fi aceea de a plăti salarii care să îi determine pe români să rămână în țară. Concret, un salariu ar trebui să fie undeva la 1.000 de euro sau cât îi rămân unui conațional în Spania, Italia sau unde muncește, minus cheltuielile pe care le are cu cazarea și celelalte. Fără salarii mari, nu putem sta de vorbă despre stabilitatea forței de muncă și despre asigurarea forței de muncă”.

În prezent, sectorul de morărit-panificație are un deficit de forță de muncă de cel puțin 10 procente.

Mai bine ajutoare sociale, decât muncă

Anul trecut, prin vocea șefului Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), fermierii din România se plângeau că nu mai găsesc forță de muncă, deoarece oamenii sunt încurajați să nu muncească și să stea acasă de ajutoarele sociale prea mari, care ajungeau în total, în România, în 2017, la 10 miliarde de euro.

Criza de forță de muncă este una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă în continuare fermierii.

„O problemă din agricultură este faptul că nu mai avem forță de muncă. Nu mai găsești un om care să vină să-ți dea cu o mătură prin curte. (...) România a ajuns să dețină un record în ceea ce privește ajutoarele sociale... ajutoare sociale care au ajuns la niște cifre... dacă nu ar fi scrise de INS, am spune că fabulăm”, a spus Baciu.

Potrivit șefilor de asociații agricole, satele românești s-au umplut de pensionari pe caz de boală, care stau degeaba.

„Este un lucru dureros. Auzim vorbindu-se despre renașterea și dezvoltarea satului românesc. Cu cine? Cu ajutoarele sociale? Credeați că se poate dezvolta satul cu 5 euro în plus pe hectar? Până nu creezi posibilitatea agentului economic să dezvolte locuri de muncă, nu rezolvi nimic”, a mai spus președintele LAPAR.

Potrivit șefului LAPAR, țara noastră acordă ajutoare sociale în valoare de 10 miliarde de euro într-un an, în condițiile în care România are 20 de milioane de locuitori și un produs intern brut (PIB) de circa 170 de miliarde de euro în 2016, în timp ce Germania ar acorda ajutoare sociale mult mai mici, la o populație de peste 80 de milioane de locuitori și o valoare a PIB de peste 3.000 de miliarde de euro.

„Și ne place să ne uitam peste gard. Aceia sunt puși la muncă (...) Băieții deștepți care nu vor să iasă la muncă mai nou își iau scutiri medicale că nu au voie să muncească”, a subliniat Baciu.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Publicat în Știri interne

Prezent la ediția din 2018 a Târgului Comercial IndAgra, la Forumul „Securitatea Alimentelor şi a Resurselor de Apă”, joi, 1 noiembrie 2018, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a recunoscut că țara noastră are potenţial ca putere agricolă, iar posibilitatea de îmbunătăţire a productivităţii este mare, aceasta din urmă putând fi realizată prin introducerea tehnologiei.

„În cursul călătoriilor mele prin România, în ultimii trei ani, mi-a devenit foarte clar potenţialul României ca putere agricolă. Acest lucru a fost valabil în trecut. De exemplu, la mijlocul secolului al XIX-lea, Brăila a fost practic pentru comerţul internaţional cu cereale ceea ce este Chicago în prezent. Preţul grâului la finele secolului al XIX-lea era fixat în Brăila, la fel cum în prezent este fixat la Chicago. Nimeni nu ştie mai multe decât ministrul Agriculturii despre potenţialul îmbunătăţirii productivităţii agricole în România şi a fost un avocat neobosit pentru fermierul român, cu obiectivul îmbunătăţirii productivităţii. Când ne uităm la productivitatea agriculturii româneşti în comparaţie cu productivitatea agriculturii din alte ţări membre ale Uniunii Europene sau la nivel mondial, este clar că potenţialul aici pentru îmbunătăţirea producţiei, pentru îmbunătăţirea productivităţii este mare. Şi una dintre modalităţile prin care această îmbunătăţire poate fi realizată este prin introducerea tehnologiei. În SUA, unde ne bucurăm de o productivitate agricolă mare, acest lucru se datorează în parte unor fermieri foarte bine educaţi, dar şi unor fermieri care sunt capabili să aplice tehnologie modernă în producţia agricolă”, a afirmat oficialul SUA, citat de presa centrală.

Ambasadorul a adăugat că una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultura autohtonă este îmbunătăţirea sistemului de irigaţii.

„Există mai multe firme americane din sectorul agricol prezente astăzi aici. Vreau să le mulţumesc pentru sponsorizarea lor şi totodată vreau să subliniez că valoarea adăugată pe care ar putea să o aducă agriculturii româneşti, în relaţiile cu Guvernul român sau cu companiile româneşti şi bineînţeles cu fermierii români, este îmbunătăţirea sistemului de irigaţii, care este una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultura românească”, a mai spus diplomatul american.

Irigarea României, obiectiv național

Prezent de asemenea la lucrările forumului, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că actualul guvern are ca prioritate irigarea culturilor agricole, Executivul de la București făcând eforturi de reconstrucție a unui sistem distrus de la Revoluție încoace.

„Un obiectiv important pentru Guvern şi obiectiv necesar pentru ţară este irigarea culturilor, folosirea apei. Uneori, unii spun că prin această folosire a apei, şi ştiinţific se poate dovedi, ea doar se recirculă, intră în sistem. Practic, se foloseşte în folosul şi pentru binele omului. De aceea tot timpul avem ca preocupare, ca mod de exprimare şi ca acţiune concretă această derulare în planul realităţii zi de zi a investiţiilor în domeniul irigaţiilor. Avem parteneri valoroşi. Sunt oameni aici care ştiu bine şi mânuiesc bine tehnica în domeniu. A iriga România este un obiectiv naţional extrem de important şi de necesar şi există posibilitatea unor investiţii majore care să treacă dincolo de dimensiunea cunoscută de către noi toţi. Până în 1989 aveam un sistem de irigaţii, după care, paralizat fiind, ne aflăm acum în situaţia de a pune la loc ceea ce am distrus de-a lungul vremii. O să facem cu efort, dar cu interes formidabil, pentru că merită a se realiza producţiile respective şi a ridica randamentele pentru a fi competitivi pe piaţa internaţională”, a spus Daea.

Ministrul de resort a adăugat că se discută intens despre potenţialul agricol al României, dar în acest context este „necesar, inteligent şi practic” să se facă ceva pentru valorificarea acestui potenţial.

„Mă gândesc acum la un tablou al existenţei noastre pe baza datelor FAO. La fiecare 6 secunde moare de foame câte un copil . Acum, tot pe baza acestor date, peste un miliard suferă de inaniţie. Acum ştim cu toţii că Planeta, în integralitatea ei, are 70% apă. Restul, uscat. Dar din această apă, doar 2,6% este apă dulce. (...) De aceea consider necesar, inteligent şi practic să vorbim în spaţiul acesta al României despre ce avem ca resurse care înseamnă potenţial, despre ceea ce facem pentru valorificarea lui şi despre cum măsurăm potenţialul ţării. Mulţi vorbesc despre potenţial, foarte mulţi l-au desenat imaginar, însă în vremea noastră şi în pagina realizărilor iată că putem vorbi şi de dimensiunea lui reală la anumite culturi. De aceea, şi ieri, şi azi, şi mâine, şi oricând, ca specialist şi, mai ales, în tiparul acesta al răspunderii statale ne gândim, proiectăm guvernamental direcţii de acţiune pentru a valorifica potenţialul”, a precizat șeful MADR.

Petre Daea a mai declarat că este pentru prima dată în România când a fost creionat un tablou al potenţialului care poate fi măsurat doar prin niveluri de producţie, folosind resursele disponibile şi instrumentele de sprijin.

„L-am măsurat în 2017 şi l-am măsurat şi anul acesta şi este pentru prima dată în România când avem un tablou al potenţialului care poate fi măsurat doar prin niveluri de producţie, folosind resursele de care dispunem şi instrumente de sprijin şi dinamizare a activităţii, gândindu-ne la randamente. De aceea, cu mândrie naţională, cu respect total faţă de fermieri, care sunt actorii principali ai producţiei din ţara românească, spun că anul trecut şi anul acesta România a făcut un salt formidabil, de-a lungul vremii şi mai ales din momentul integrării în Uniunea Europeană”, a afirmat membrul Guvernului, citat de Agerpres.

În condițiile în care, înainte de 2007, țara noastră reușea un randament mediu la grâu, pe un interval de cinci ani, de 2.025 kilograme/hectar, de la momentul integrării şi până în prezent această producţie s-a dublat.

„De la momentul integrării până azi, România a sărit cu mult această producţie, a dublat-o şi mai bine. Suntem în jur de 5.000 de kilograme la hectar. Un salt formidabil. Şi întrebarea se pune: mai avem rezervă în acest domeniu? Răspunsul specialistului, al oamenilor de ştiinţă, al fermierilor, al acelora care străbat cu ochii minţii şi cu sudoarea frunţii brazda ţării, spune că da. Şi atunci următoarea întrebare care se pune e: cum? Şi, iată, azi, dumneavoastră discutaţi despre apă. Sau noi punem în planul discuţiei factorul esenţial, existenţial, apa, pe care o are România. Iar România nu este în altă parte, ci numai aici. Şi ea nu se poate asemăna cu nimeni pentru că n-are cu cine. N-o să găsim pe Planetă o ţară mai bine brăzdată din punct de vedere hidrografic, bazinele hidrografice ale ţării”, a explicat ministrul Agriculturii.

Tot ca o completare la afirmațiile ambasadorului Klemm, Daea a precizat că numai prin colaborarea în plan investiţional se vă găsi un răspuns la problemele grele cu care se confruntă şi se va confrunta în viitor țara noastră.

„Schimbările climatice de azi sunt doar un avertisment pentru mâine, iar dacă acest avertisment nu îl cântărim în planul nostru de cercetare, de inovare, de acţiune şi de interpretare corectă, se poate măsura în neajunsuri care pot determina situaţii ce nu sunt confortabile pentru nimeni. Sunt multe semne de întrebare. Cum facem faţă la bolile şi dăunătorii pe care îi avem la această dată. Unii dintre ei încă necunoscuţi, şi ca mod de manifestare, şi ca origine. Iată ce e cercetarea, inovarea este antrenată de situaţia zilnică pentru a da răspuns la multe altele pe care le avem în planul nostru de interpretare şi de punere în practică. Este nevoie în ţară de investiţii, este nevoie în ţară de colaborare, e nevoie în ţară de a introduce tehnici proaspete şi inteligente pentru a folosi apa cu picătura în aşa fel încât ea să aibă eficienţa pe care ne-o dorim cu toţii”, a conchis ministrul Agriculturii.

Camera de Comert şi Industrie a României (CCIR), în colaborare cu Ambasada SUA la Bucureşti, a organizat joi Forumul pentru siguranţa alimentară şi securitatea resurselor de apă, un eveniment special desfăşurat în cadrul Târgului Comercial IndAgra 2018.

Publicat în Știri interne

Cele peste 65.000 de persoane așteptate să participe la ediția de anul acesta a IndAgra vor putea avea acces la tot ce este nou pe piața agricolă, la serviciile, produsele și la echipamentele expuse și ofertate, acestea putând fi achiziționate, în funcție de promoțiile comercianților, cu reduceri cuprinse între 10 și chiar 50 la sută.

În perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2018, Centrul Expoziţional Romexpo găzduieşte cea mai importantă manifestare cu profil agricol, organizată anual în România, IndAgra – Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei (www.indagra.ro).

Manifestarea reunește peste 550 de companii din întreaga lume, dintre care peste 380 sunt din România.

Conform spuselor organizatorilor, gradul de internaționalizare a târgului este de 31%, în creștere față de ediția de anul trecut cu 11%.

Sunt prezente 25 de țări cu tradiție în domeniul agricol, exportul şi importul de produse şi echipamente performante, printre care se numără: Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria, Belarus, Cehia, Finlanda, Republica Moldova, Rusia, Coreea de Sud.

IndAgra 2018 beneficiază de participarea oficială internaţională a Turciei, Finlandei, Belarusului, Greciei, Ungariei și Spaniei și de participări de grup din partea Franței și Poloniei.

Vineri, 2 noiembrie 2018, AFIR, MADR și APIA vor organiza Conferința Națională privind Dezvoltarea Rurală ca element fundamental al competitivității economice și al coeziunii la nivelul Uniunii Europene. Specialiștii interesați pot opta, de asemenea, pentru un alt eveniment intitulat Centenarul Produselor Românești, care va avea loc în Sala Titulescu (Pavilion B3), miercuri, 31 octombrie, cu începere la ora 11.30.

Un alt eveniment anunțat este și cel organizat de Iridex Group Plastic, denumit sugestiv „Procedee simple de transformare a gunoiului de grajd in fertilizator organic” – workshop gratuit organizat în cadrul târgului IndAgra 2018. Seminarul va avea loc vineri, 2 noiembrie, între orele 13:00 și 15:00, sala Sadoveanu, Romexpo.

Maşini, echipamente și componente auto agroindustriale

La 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare din România, în cadrul IndAgra va fi prezentat oficial primul tractor agricol românesc, un concept 100% autohton și în a cărui fabricare inginerii noștri au integrat piese românești în proporție de 80%.

Specialiștii în agricultură au posibilitatea, pe parcursul târgului, să acceseze ofertele la mașinile și utilajele care asigură o mai mare flexibilitate şi o creştere rapidă a productivităţii. De asemenea, aceste produse beneficiază de reduceri semnificative, în special la achiziţionarea de autovehicule (tractoare, combine, maşini) modele noi, de la unici distribuitori ai unor branduri cunoscute în domeniu, autorizați în România.

Îngrășăminte, material săditor, seminţe, răsaduri și sisteme moderne pentru horticultori și agricultori

De la IndAgra 2018 nu lipsesc companiile care produc, importă și distribuie seminţe şi răsaduri de flori şi legume, noi hibrizi de legume ameliorate de către companii străine, pentru producătorii de legume din România, echipamente şi tehnologii pentru legumicultori şi floricultori, varietăţi de fructe şi legume de sezon şi de extrasezon, sute de soiuri de specii pomicole și o gamă variată de arbuşti fructiferi exotici, material săditor dendrofloricol, cât și echipamente și produse pentru viticultură.

Sisteme de irigatii, sere și solarii

Potrivit organizatorilor, la IndAgra 2018 se ofertează modele noi şi performante de sisteme de irigație si de fertirigat (fertilizare concomitentă cu irigarea, soluția cea mai eficientă pentru culturile de flori, viţă-de-vie şi pomi fructiferi, culturile de legume, în solarii și în camp), sere si solarii, componente şi tehnologii pentru ele, respectiv echipamente de măsurare a calităţii apei.

Oferte pentru zootehniști

Zootehnia este reprezentată la târg de produse şi tehnologii de obţinut și folosit îngrăşăminte, produse şi echipamente zootehnice de creştere a bovinelor, ovinelor, cabalinelor și păsărilor de rasă, echipamente necesare modernizării sau înfiinţării de ferme de ovine, caprine, bovine de lapte şi carne, cabaline şi porcine, soluţii, autovehicule şi accesorii de transport de animale, garduri electrice pentru animale, precum și produse pentru igiena mulsului.

„Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele acestora şi activitățile conexe din cadrul lui demonstrând potenţialul și capacitatea producătorilor şi distribuitorilor din domeniu, români şi străini, de a aduce pe piaţă produse şi echipamente moderne, în scopul de a crește performanţele și profitul în cultura legumelor, fructelor şi seminţelor, creşterea animalelor, viticultură şi vinificaţie”, afirmă organizatorii.

Amenajarea spațiilor în cadrul IndAgra 2018

Anul acesta, IndAgra se va desfășura în următoarele spații Romexpo: interior - Pavilioanele: B2, C1, C4-C5, iar în exterior, în platformele: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 13, C1, V5, V6.

Pavilionul B2 va găzdui salonul de echipamente și mașini agricole, silozuri, echipamente pentru viticultură, salonul de semințe, îngrășăminte, sere și solarii, echipamente pentru irigații, salonul de echipamente pentru zootehnie, participări oficiale internaţionale: Turcia, Finlanda, Belarus, Grecia, Ungaria, Spania, cât și participările de grup ale Franței și Poloniei.

Pe platformele exterioare vor fi expuse mașini, echipamente și tehnologii agricole, precum și oferta prezentată de Ungaria (participare oficială internațională).

Programul de vizitare IndAgra 2018

31 octombrie  – 3 noiembrie (miercuri - sâmbătă), între orele 9:00 şi 19:00, respectiv 4 noiembrie (duminică), între orele 9:00 şi 16:00, prețul unui bilet de intrate fiind de 30 de lei.

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziţionate şi online, accesând platforma de vânzare bilete, cu link-ul: http://romexpo.ro/bilete/ro/home

Accesul vizitatorilor: pietonal - poarta A (dinspre Piața Presei Libere); porțile B, C (dinspre bulevardul Expoziției) și poarta D (dinspre strada Parcului); auto: porțile B, C (dinspre bulevardul Expozitiei) și poarta D (dinspre strada Parcului); tarif acces parcare: 5 lei/oră.

Alte informații despre eveniment pot fi obținute prin intermediul: www.indagra.ro, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Evenimentul expozițional este organizat de Romexpo în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Concomitent cu IndAgra, în Centrul Expoziţional Romexpo se vor defăşura alte două evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicului larg şi celui de specialitate, și anume IndAgra Food (www.indagra-food.ro) – Târg internaţional pentru industria alimentară, respectiv Expo Drink (www.expodrink.ro) - Târg de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice şi non-alcoolice.

Publicat în Eveniment
Marți, 30 Octombrie 2018 19:27

2018, cel mai bun an agricol din istorie

Investițiile majore din sectorul agricol au generat o performanță spectaculoasă, agricultura românească făcând paşi majori spre modernizare, ale cărei efecte se văd în producţiile tot mai mari, au anunțat analiştii KeysFin printr-un raport, aceștia adăugând că țara noastră înregistrează, în 2018, cel mai bun rezultat agricol din istorie.

„S-au făcut investiții semnificative în optimizarea fluxurilor de producție, de la folosirea unor semințe performante la eficientizarea și modernizarea lucrărilor de întreținere a culturilor și recoltare mecanizată, inclusiv prin monitorizarea prin satelit. Din multe puncte de vedere, agricultura românească a făcut pași uriași spre modernizare, iar efectele se văd în recoltele tot mai mari, de la an la an”, se precizează într-un comunicat KeysFin de marți, 30 octombrie 2018.

Specialiștii companiei citate mai precizează că țara noastră înregistrează, în 2018, cel mai bun rezultat agricol din istorie. Producţia record de grâu şi porumb plasează cifra de afaceri din agricultură aproape de nivelul de opt miliarde de euro, susţin experţii de la KeysFin, într-o analiză privind evoluţia businessului din acest sector.

„Datele Ministerului Agriculturii arată că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, iar cea de porumb ar urma să se situeze între 14,5 şi 15 milioane de tone, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa. Asta înseamnă că România va prelua coroana de cel mai mare producător european de porumb, arată estimările Asociaţiei Generale a Producătorilor de Porumb (AGPM). Şi la orz şi orzoaică, România a avut o producţie bună, mult mai mare ca anul trecut”, se arată în documentul postat.

Opt miliarde de euro, cifra de afaceri în agricultură

Conform analizei, în agricultura românească activează în prezent aproximativ 12.727 de companii specializate în cultivarea plantelor, care au generat, anul trecut, peste 64% din totalul afacerilor din agricultură. Cu creşterea animalelor se ocupă peste 3.247 de firme (29% din totalul cifrei de afaceri), iar în sectorul activităţilor agricole mixte activează 1.272 companii, care asigură 7,6% din totalul business-ului din agricultură.

Datele KeysFin arată că afacerile din agricultură au crescut cu 20,7% în 2017 faţă de 2013 şi cu 6,8% raportat la 2016, la nivelul de 35 miliarde de lei, iar pentru 2018, se estimează depăşirea nivelului de 36 miliarde de lei.

„Rezultatele excelente de producţie pentru grâu şi porumb ar urma să contribuie semnificativ la acest rezultat record, temperat însă, din păcate, de problemele majore din sectorul creşterii animalelor, acolo unde pesta porcină a afectat semnificativ afacerile producătorilor şi distribuitorilor”, susțin experţii.

Dincolo de criza pestei porcine, cert este că interesul pentru agricultură este tot mai mare în rândul investitorilor, dovadă că numărul firmelor a crescut cu peste 7% faţă de 2013, la 17.246.

În plus, în primele 7 luni din 2018 s-au înfiinţat 1.450 de companii noi (avans de 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2017), dar au dispărut aproape 6.500, cu 33% mai multe decât în primele luni din 2017.

„Agricultura românească se află în plin proces de consolidare, dovadă că în piaţă au avut loc, în ultimii 2-3 ani, foarte multe fuziuni şi achiziţii. Sunt investitori străini, în principal, care au preluat mari suprafeţe de terenuri şi ferme, oferind suportul logistic care a permis dezvoltarea acestor recolte record, în ciuda problemelor cu seceta”, au mai spus aceştia.

Costul mediu per angajat în agricultură în 2017 - 3.540 lei

Același document relevă faptul că numărul angajaţilor din agricultură s-a majorat cu șase procente faţă de 2013, până la un total de 85.400, dar a scăzut cu 2% faţă de 2016. Anul trecut, costul mediu per angajat a crescut mult mai rapid decât productivitatea muncii, cu 63,4% faţă de 2013 şi cu 18% faţă de 2016, la 3.540 lei per angajat. Productivitatea muncii din acest sector a marcat, anul trecut, un avans de 14% faţă de 2013 şi de 9% faţă de 2016.

„Şi în acest sector, ca şi în alte domenii ale economiei, criza acută de forţă de muncă îşi spune cuvântul. În acest context, tot mai multe firme au mizat pe soluţiile integrate, procesul de tehnologizare a agriculturii accentuându-se şi mai mult”, explică analiştii.

Potrivit datelor KeysFin, cele mai mari afaceri din agricultura românească sunt realizate în judeţele Timiş (2,85 miliarde de lei), Călăraşi (2,54 miliarde de lei), Constanţa (1,93 miliarde de lei), Buzău şi Satu Mare, cu afaceri de câte 1,6 miliarde de lei fiecare.

Topul cultivatorilor este condus de Agro-Chirnogi SA, cu afaceri de 880,6 milioane de lei în 2017. Compania este urmată de Promat Comimpex SRL (541,5 milioane lei), Plantagro-Com SRL (439,7 milioane lei), Agricost SA (359,2 milioane lei) şi Wine Solutions Network SRL (284,2 milioane lei).

În top 5 crescători de animale, Smithfield România SRL se află pe primul loc, cu afaceri de 920,1 milioane lei, urmată de Transavia SA, cu 531,5 milioane lei, Agrisol International SRL (291,5 milioane lei), Avicola Buzău SA (264,3 milioane lei) şi Avicarvil SRL (159,3 milioane lei).

2018 – numărul insolvențelor a crescut

Documentul publicat de compania citată mai arată, de asemenea, că sectorul agricol nu este scutit de provocări, de la accesul dificil la finanţare la efectele blocajului financiar.

„De exemplu, numărul companiilor în insolvenţă din sector a crescut cu peste 15%, la 389 de companii în primele luni din 2018, semn că multe companii nu au resursele financiare să reziste dificultăţilor din lanţul financiar”, se mai scrie în comunicat.

Analiza KeysFin arată că, după construcţii şi industria extractivă, agricultura este al treilea domeniu ca perioadă medie de plată a datoriilor curente (297 zile în 2017), mult peste media economiei (161 de zile în 2017).

Agricultura se află tot pe locul trei, după activităţile profesionale şi construcţii, la perioada medie de încasare a datoriilor (165 de zile în 2017), din nou peste media economiei (90 de zile în 2017).

„Sunt semne că multe dintre companii, mai ales IMM-urile din acest sector, suferă acut de subfinanţare. Datoriile comerciale au crescut cu 37% faţă de 2013 la 13,3 miliarde de lei în 2017. Relevant este şi faptul că datoriile restante către furnizori au crescut cu 8,8% faţă de 2013, la 3,66 miliarde de lei. Din această sumă, peste 1,44 miliarde de lei sunt restanţe de peste un an, care reprezintă 54% din total, faţă de doar 40% cât erau în 2013. În acelaşi timp, ponderea facturilor neplătite într-o perioadă de peste 30 de zile a scăzut de la aproape 25% în 2013 la 12%, adică la 327 milioane de lei în 2017”, precizează specialiștii.

Potrivit analiștilor, chiar dacă pe ansamblu evoluţia sectorului este una pozitivă, încheierea unui contract de furnizări de servicii, de achiziţie de seminţe, îngrăşăminte, servicii de întreţinere etc poate genera un blocaj financiar în măsura în care firmele nu se informează suficient în privinţă partenerilor de afaceri.

„În etapa de semnare a contractului, de stabilire a condiţiilor şi de plată, este esenţială consultarea unor rapoarte de bonitate şi/sau de grup înainte de acordarea creditelor comerciale şi stabilirea termenelor de plată. Iar în perioada post-semnare devine necesară monitorizarea clienţilor pe diferite surse, de la Centrala Incidentelor de Plăţi, la datele din Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, schimbările de acţionari şi administratori etc.”, au mai spus analiştii de la KeysFin.

Pentru a fi în continuare competitivi, fermierii români trebuie să acceseze ultimele tehnologii

Evoluţia cifrei de afaceri din sectorul agricol demonstrează că România are un potenţial semnificativ, iar viitorul arată excelent pentru acest sector de activitate.

Experţii susțin că, în aceste condiţii, este evident nevoie de tehnologii şi soluţii moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piaţă, fermierii români trebuie sa apeleze la ultimele tehnologii şi soluţii, subliniază analiştii.

Agricultura foloseşte, în prezent, 70% din resursele globale de apă dulce, iar 40% din suprafaţa agricolă mondială suferă de efectele fenomenului de eroziune. Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) arată că, în fiecare secundă, pierdem o suprafaţă agricolă echivalentă unui teren de fotbal, iar până în anul 2050 patru miliarde de oameni vor locui în ţări cu deficit de apă.

Nici România nu este scutită de pericolul deşertificării. Potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1.000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune şi deşertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi Sudul Moldovei.

Datele IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) arată că o treime din teritoriul României, aproximativ 7 milioane de hectare, şi 40% din suprafaţa agricolă se află în zone cu risc de deşertificare.

Publicat în România Agricolă

Agricultura de precizie este un concept relativ nou pentru fermierii din țara noastră, care însă au realizat în ultimii ani că fără tehnicile și tehnologiile moderne nu pot progresa. Pe scurt, precizia în agricultură înseamnă folosirea tehnologiei pentru eficientizarea costurilor în procesul de producție, culegerea și analiza constantă a informațiilor legate de cultură ori de animale, pentru a obține informații clare și exacte care să conducă la reducerea costurilor și maximizarea producției. Prin urmare, companiile de IT au început dezvoltarea de noi produse cu aplicabilitate în agricultură. Syswin Solutions, companie românească de cercetare și dezvoltare în domeniul IT (IT, IoT și M2M), a lansat o soluție inteligentă pentru agricultură – SysAgria, care analizează, compară, decide și acționează în scopul optimizării resurselor și maximizării rezultatelor, procese vitale care vin în ajutorul fermierului. „Așadar, impactul pe care îl poate avea soluția SysAgria asupra culturii, mediului și, implicit, asupra agricultorului este cuantificabil. Prin reducerea consumurilor și a cheltuielilor, sporirea producției și a veniturilor, îmbunătățirea calității culturii și conservarea mediului, această soluție este menită să faciliteze o agricultură inteligentă și eficientă”, apreciază Ramona Budu, director dezvoltare afaceri internaționale în cadrul companiei Syswin Solutions.

Spre deosebire de alte sectoare economice, agricultura este puternic afectată de factorii externi, ceea ce conduce către necesitatea introducerii de noi soluții, care să ajute și să mențină echilibrul unei agriculturi intensive și de precizie. Creșterea randamentelor producției agricole la nivel global obligă și producătorii autohtoni  să adopte tehnici și tehnologii care cresc productivitatea și protecția mediului. „Cea mai recentă tendință de a face agricultură în Europa este agricultura de precizie. Această nouă abordare de management integrează soluțiile digitale în procesele agricole, cu scopul de a monitoriza și optimiza producția agricolă. Sistemele vor colecta și utiliza datele de mediu, pentru a recomanda acțiuni adaptate pentru fiecare cultură/situație. Rezultatele vor fi utilizate în timp real de agricultori, pentru optimizarea consumului de apă și nutrienți, combaterea dăunătorilor, precum și în scopul diminuării impactului negativ asupra mediului. Principiile fundamentale ale acestui concept relativ nou sunt: monitorizare (colectarea de date), stocare și prelucrare (analiză de specialitate a parametrilor), decizie și acționare. SysAgria contribuie la creșterea productivității în practicile agricole și a calității produselor.

Pe lângă posibilitatea integrării oricărui tip de senzor pentru componenta de monitorizare, SysAgria analizează, compară, decide și acționează în scopul optimizării resurselor și maximizării rezultatelor, procese vitale care vin în ajutorul fermierului și al culturii”, precizează Ramona Budu, director dezvoltare afaceri internaționale Syswin Solutions.

Ce monitorizează SysAgria

Există o gamă variată de senzori care monitorizează cei mai importanți piloni pe care se susține o „agricultură sănătoasă” – aer, lumină, sol.

Temperatura este un factor-cheie în creșterea și dezvoltarea plantelor. Totodată, prin menținerea nivelurilor optime de umiditate relativă într-o seră și în alte medii de creștere, se asigură o transpirație optimă a plantelor. „Direcția și viteza vântului, punctul de îngheț și precipitațiile sunt alți parametri vitali pe care îi monitorizează  SysAgria”, punctează Răzvan Ungurelu, director general de proiect în cadrul companiei Syswin Solutions.

De asemenea, lumina este o cerință absolută pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Cu toate acestea, plantele au cerințe optime diferite, iar intensitățile luminoase excesive sunt dăunătoare. Intensitățile de lumină insuficiente au tendința de a reduce creșterea, dezvoltarea și randamentul plantelor. „Implementând soluția noastră - SysAgria, fermierii pot monitoriza intensitatea luminii, la nivel de spectru vizibil, ultraviolete, infraroșii, pentru o evaluare cât mai exactă a efectelor expunerii îndelungate asupra culturii”, punctează Răzvan Ungurelu. El a adăugat că temperatura solului, pH-ul, lumina și umiditatea, corelate cu nivelul conductivității electrice, determină, în anumite condiții considerate optime, germinarea semințelor. Așadar, împreună cu ceilalți parametri monitorizați din aer, cunoașterea exactă și în timp real a valorilor acestora ajută la creșterea productivității și, implicit, conduce la o utilizare mai eficientă a resurselor necesare.

Principalele beneficii ale unei soluții care se implementează cu ușurință

SysAgria este un dispozitiv compact, rezistent (cutie metalică rezistentă la intemperii și factori de mediu, protecție IP65, izolată termic față de mediul exterior), care se instalează cu ușurință și necesită o mentenanță  minimală. A fost gândit ca un concept modular care se poate personaliza cu ușurință în funcție de necesitățile clientului sau ale culturii monitorizate. „Orice componentă poate fi înlocuită facil, iar update-urile necesare sistemului se pot realiza de la distanță. Fiind dotată cu un panou solar, un încărcător/charger solar și un acumulator deep-cycle (12 V, 9Ah), SysAgria este o soluție independentă energetic ce asigură funcționarea în parametri normali pe toată perioada anului”, a specificat directorul tehnic Syswin Solutions, Adrian Zărnescu.

Transmiterea datelor către aplicația online se realizează la intervale regulate de timp - în general, 5-10 minute - folosind, în funcție de situație, tehnologiile LoRa, LoRaWAN și/sau GPRS. „Totodată, sistemul este echipat cu dataloger care permite salvarea locală a tuturor datelor transmise pe o perioadă de până la zece ani”, a mai spus Adrian Zărnescu.

Utilizatorii au acces 24/24 ore, 7/7 zile la date statistice, grafice comparative, alerte de depășire ale pragurilor de atenționare ale parametrilor monitorizați și preavertizare în cazul îndeplinirii condițiilor de îmbolnăvire specifice tipurilor de culturi monitorizate.

Există și o versiune cu automatizare, dezvoltată pentru monitorizarea în timp real a microclimatului dintr-un solar. Automatizarea operațiunilor (acționare rulouri laterale, ventilare, încălzire, irigare) are un efect pozitiv asupra producției atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ.

Exemplele vorbesc de la sine

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, a fost instalată versiunea SysAgria Premium pentru monitorizarea unei culturi experimentale de grâu, parametrii monitorizați fiind umiditatea relativă și temperatura aerului; evapotranspirația și temperatura la nivelul frunzei; radiația solară, pH-ul solului; electroconductivitatea solului; temperatura și umiditatea solului.

De asemenea, în județul Călărași, într-o mare fermă, au fost instalate două stații SysAgria pentru monitorizarea a două culturi diferite – porumb și soia. „În momentul de față, aceste stații sunt cele mai complexe dispozitive de tip SysAgria instalate, Stația 1 din cultura de porumb însumând 29 de parametri măsurați, iar Stația 2 din cultura de soia măsurând nu mai puțin de 24 de indicatori”, a precizat managerul de proiect Răzvan Ungurelu.

La porumb, pe lângă rolul de analiză a stării plantelor, SysAgria joacă și rolul de stație meteo standard, furnizând informații adiționale despre starea vremii (viteza și direcția vântului, presiunea atmosferică, nivelul radiației solare, temperatură și umiditate). Un alt aspect inedit este monitorizarea culturii prin măsurarea mai multor parametri pe trei niveluri diferite, atât în sol, cât și în aer. „Dat fiind faptul că porumbul este o cultură de talie mare, de interes ridicat și cultivată pe suprafețe extinse, costurile implicate sunt de anvergură, fertilizarea și pierderile provenite la aceasta putând avea un impact considerabil asupra fermierului. Așadar, monitorizarea solului la trei adâncimi diferite (prin informații despre pH, electroconductivitate și așa mai departe) conduce la realizarea unei imagini mult mai specifice asupra sănătății solului, a nevoilor plantei și, implicit, oferă o unealtă prin care se pot lua decizii rapide și eficiente (fertilizare, irigare etc)”, explică directorul tehnic Adrian Zărnescu.

Prin analogie, toate aspectele amintite mai sus sunt valabile și în cazul culturii de soia, unde este instalată cea de a doua stație SysAgria. După părerea lui Adrian Zărnescu, soia este o plantă destul de pretențioasă, a cărei cultivare și creștere necesită de regulă o fertilizare intensă, aspect ce implică bineînțeles eforturi considerabile. „Prin urmare, sunt de la sine înțelese contribuția și nevoia soluției SysAgria”.

Directorul de dezvoltare al Syswin Solutions, Ramona Budu, a menționat că soluții SysAgria mai există într-o livadă de aluni, în sere și în plantații viticole din România. Totodată, compania poate dezvolta produse similare cu aplicabilitate în zootehnie.

Compania românească de cercetare și dezvoltare în domeniul IT Syswin Solutions participă, în perioada 31 octombrie-4 noiembrie, la IndAgra (Platforma nr. 5, standul 02), unde cei interesați pot afla toate informațiile de care au nevoie.

Publicat în Tehnica agricola

Dat ca exemplu de însuși ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, cu ocazia vizitei sale la repornirea unei amenajări de irigații din localitatea Salcia, județul Mehedinți, tânărul fermier, Filip Purnavel, are o poveste pe cât de simplă, pe atât de lăudabilă, și anume una de patriotism modest.

Fără a fi prea darnic în detalii, am reușit totuși să aflăm de la tânărul ploieștean (da, a plecat din Ploiești în Mehedinți să facă agricultură) că a reușit să cumpere de la doi spanioli o fermă relativ mare într-o zonă care ar reprezenta o provocare serioasă pentru oricare dintre agronomii români.

Și spunem provocare pentru că vorbim de suprafețe de teren aflate pe malul Dunării, expuse deja fenomenului deșertificării ca urmare a lipsei de precipitații, dar și a unui sistem de irigații funcțional. Administratorul SC Manolo Y Alberto SRL provine dintr-o altă zonă de activitate (una „umană” și atât), însă dorește să se pregătească temeinic în acest domeniu complex al agriculturii, fapt pentru care, la cei 32 de ani ai săi, Filip Purnavel a optat pentru o nouă facultate, și anume pentru cea de Agronomie.

Chiar dacă bazinul de refulare al SPA Salcia trece prin inima exploatației sale, din cauza costurilor mari ale utilajelor pentru irigații, Purnavel este obligat să se confrunte cu seceta la câțiva metri de Dunăre.

Suntem siguri că vreți să aflați care sunt provocările cu care se confruntă Filip, așa că vă invităm să savurați interviul cu tânărul fermier.

Revista Fermierului: Domnule Purnavel, ne bucurăm să vă avem astăzi la o nouă ediție a interviurilor marca Revista Fermierului. Ne aflăm la evenimentul de inaugurare a Amenajării pentru irigații Izvoare-Cujmir, localitatea Salcia, județul Mehedinți. Ce suprafață cultivați în zona adiacentă canalului reabilitat?

Filip Purnavel: În momentul de față, prin societatea pe care o deținem cultivăm aproximativ 1.700 de hectare. Astfel, suntem și principalii beneficiari ai stației de aducțiune de apă.

R.F.: Cât timp ați așteptat până ce SPA Salcia a fost repusă în funcțiune?

F.P.: Sunt aici de patru ani de zile, însă până nu demult nu aveam mari speranțe să vedem apă pe canal. Hai să spunem că eram mai degrabă circumspecți privind reabilitarea SPA Salcia.

R.F.: În viziunea dumneavoastră, îl considerați drept un beneficiu pentru fermier faptul că nu plătește apa pentru irigații? Știm din anii anteriori că susținerea sectorului de irigații pentru clientul final nu era altceva decât de o reducere a prețului energiei electrice, nicicum de gratuitatea apei pe canal.

F.P.: Fără îndoială că este un avantaj foarte mare că nu plătim apa. Vorbim de această dată de cu totul și cu totul altfel de agricultură. Chiar și așa, cu SPA Salcia reabilitată, încă ne bazăm pe ploaie. Din motivul lipsei precipitațiilor, cred că vom întoarce câteva sute de hectare de culturi agricole.

R.F.: Atunci când v-a prezentat membrilor presei, ministrul Agriculturii amintea de o organizație de udători din care faceți și dumneavoastră parte. Câți membri sunt în OUAI Salcia?

F.P.: Noi avem puțini membri în organizația de udători. Sunt eu, că am o suprafață mare. Metodologia este că trebuie să acoperim măcar jumătate din suprafața deservită, cel puțin teoretic. Spun asta pentru că ea nu va deservi sau cine știe când va deservi vechiul plan. Noi am avut noroc. În cazul nostru, este vorba de o suprafață mică, un microsistem aproape, în condițiile în care canalul de irigații deservește 5.500 ha, aproximativ, iar noi, laolaltă cu alți încă vreo 10 fermieri mici, abia am reușit să atingem pragul acela.

R.F.: Presupunem că veți apela totuși la fondurile FEADR pentru a achiziționa utilaje de irigat.

F.P.: Da. Domnul ministru (n.r. - al Agriculturii, Petre Daea) a spus că putem iriga deja, pentru că este apă pe canal. Fără îndoială că, teoretic, acest lucru este posibil, dar implică niște costuri pe care nu ni le putem permite anul acesta.

Nici anul trecut n-a fost pentru noi unul bun, pentru că a plouat foarte mult în timpul recoltatului. Am pierdut 300 ha de mazăre pe câmp destinate ZIE, iar grâul, mai mult de jumătate din cantitate a fost încolțit.

R.F.: Mai devreme aminteați că veți întoarce în brazdă ceva culturi. Despre ce este vorba?

F.P.: Vom întoarce 300 ha din cele aproximativ 350 hectare însămânțate cu rapiță, ca urmare a faptului că nu a răsărit din lipsa apei.

R.F.: În prezent, mai întâmpinați probleme și la alte culturi?

F.P.: Avem 680 ha semănate cu grâu care nu vor răsări până când nu va ploua.

R.F.: Ce altceva ați mai însămânțat anul acesta pe restul suprafețelor?

F.P.: Avem 145 de hectare semănate cu lucernă. Urmează să însămânțăm în primăvară floarea-soarelui. Cu porumbul, noi nu ne riscăm. Solul este nisipos și se află în plin proces de deșertificare.

R.F.: Vorbiți-ne, vă rugăm, de parcul dumneavoastră de utilaje. Este unul croit pe specificul solului din zonă?

F.P.: Avem semănătoare Horsch de 8 metri de păioase, avem utilaje, nu ne plângem în acest punct de vedere. Dacă nu le-am fi avut, nu am fi reușit nici măcar să semănăm. Aici, fermierul mic, cu un disc mic, nu are ce face, pentru că nu intră în pământ.

R.F.: Preferați utilaje și implemente noi sau second-hand?

F.P.: Am încercat să achiziționăm utilaje și noi, și second-hand din import. Este ca și când ți-ai lua mașină din străinătate, din Bulgaria, din Germania etc. Important este unde găsești utilajul și la ce preț îl cumperi.

Purnavel si DaeaMuncă multă, bani puțini

Am continuat discuția cu fermierul mehedințean despre provocările piețelor de desfacere a materiei prime produse în România. Am primit aceleași răspunsuri sintetizate simplu în sintagma „Muncă multă, bani puțini”.

R.F.: Să vorbim puțin de comercializarea materiei prime pe care o produceți și apoi o recoltați. Cum reușiți să răzbateți de la an la an, în condițiile în care, știm foarte bine, prețul grâului nu este unul mulțumitor pentru producătorii români?

F.P.: Noi suntem niște pioni în mâinile traderilor. 90 la sută din marfă o vindem Cargill, direct din câmp. Am avut probleme cu vânzarea, prețuri foarte mici...

R.F.: Cum pleacă materia primă de origine agricolă de la dumneavoastră din fermă?

F.P.: Marfa pleacă rutier până în portul din Severin sau în cel din Calafat, iar apoi călătorește pe barjă până la Constanța.

R.F.: Ați spus despre prețuri la materia primă de origine agricolă că sunt foarte mici. Dumneavoastră ce prețuri medii ați obținut pe producția comercializată?

F.P.: Floarea-soarelui am valorificat-o cu prețuri variind între 1,10 – 1,20 lei, în funcție de cum am prins contractul. Grâul a oscilat la recoltat, o perioadă rămânând la un nivel de 0,55 lei. Acum, prețul este foarte sus. Marfa a fost proastă oricum, dar acum aceasta se cumpără la prețuri cu care, în anii trecuți, se achiziționa materia primă pentru panificație.

R.F.: În afară de floarea-soarelui și de grâu, ce alt tip de produs ați mai valorificat?

F.P.: Rapiță. Vorbim de o cultură bună, profitabilă și care aduce primii bani în fermă, după orz, dar și una riscantă, deopotrivă. Profitul mai mare presupune un risc mai mare. Nu este întâmplător faptul că prețul la rapiță este mult mai sus. În acest caz vorbim de un preț de 1,5 lei kilogramul, de obicei, cam în fiecare an, destul de stabil.

În cazul mazării, optez pentru această cultură în fiecare an, de vreo trei-patru ani încoace, chiar și înainte să existe condiția cu Zona de Interes Ecologic (ZIE). Prețul ei însă a scăzut constant, de la 1,1 lei kilogramul la 0,70 lei kilogramul, urmând să ajungă cam pe același palier cu grâul, dar la producții mult mai mici.

R.F.: Să vorbim puțin de genetica utilizată la dumneavoastră în fermă.

F.P.: La floarea-soarelui, noi ne-am orientat către Tehnologia Express, de la DuPont Pioneer, fiindcă comportă costuri mult mai mici. Avem tribenuron-metil care este mult mai ieftin decât imazamox. Floarea-soarelui convențională este greu de cultivat pentru că avem probleme cu buruienile.

Ca genetică la rapiță, de obicei mizăm pe cea de la Monsanto, pentru că se scutură mai greu.

R.F.: Chiar dacă ferma dumneavoastră nu este la distanță mare de Dunăre, aveți parte de secetă, cât și de fenomene meteo extreme. Știm că în 2017 ați avut probleme agrometeo serioase. Despre ce a fost vorba?

F.P.: Pe lângă faptul că am avut probleme cu recoltarea, noi am avut parte și de grindină, anul trecut. Am avut pierderi, doar că am avut culturi bune. Eu, în solele mele cu grâu, unde am avut pierderi de 20-30 la sută, am reușit un randament mediu de 5.800 de kilograme. Chiar și așa, n-am reușit să beneficiez de asigurare pentru că era încheiată pe o productivitate medie de 6.000 de kilograme de produs la hectar; ne încadram la franciză. Iată un subiect în plus de discuție privind asigurările și daunele.

R.F.: În ce sistem achiziționați inputurile destinate agriculturii?

F.P.: În cazul pesticidelor, lucrăm cu plata la recoltă. Complexele și azotul care comportă dobânzi mari, încercăm să le achiziționăm cu banii jos.

R.F.: La cei 32 de ani ai dumneavoastră, ce anume v-a determinat să alegeți agricultura?

F.P.: Am cumpărat o fermă, aici, în zonă. M-am sacrificat și am venit aici. Dacă nu ești aici, sunt probleme mari.

R.F.: Ocoliți puțin răspunsul. Să încercăm altfel – ați avut vreo legătură cu agricultura dinainte de achiziția exploatației? Poate, părinții?

F.P.: Nu. Pur și simplu, în 2012, ferma asta era o oportunitate investițională bună. Eu sunt din Ploiești, nu pot să spun că trec pe acasă prea des. Am venit aici și nu pot da „vina” decât pe „soartă”.

R.F.: Din ce domeniu veniți?

F.P.: Nu am avut nicio legătură cu domeniul agriculturii, înainte de achiziție. Acum sunt student la agronomie. Am venit din domeniul uman, iar pasul a fost unul accidental.

R.F.: Ce sfaturi le-ați da tinerilor cu privire la orientarea sau reorientarea către agricultură? Merită să încerce sau este bătaia de cap mult prea mare?

F.P.: Depinde ce fel de producție vrea să facă un potențial tânăr fermier. Dacă este interesat de sectorul vegetal, el trebuie să dețină sau să arendeze suprafețe mari, pentru că profitul este relativ mic și nu este sigur. Dacă vrei să te apuci de o activitate din sectorul agroalimentar și ești tânăr, trebuie să faci ceva mai specializat.

R.F.: Cunoaștem pe scurt povestea fermei dumneavoastră. Am putea spune că achiziția sa este un gest... patriotic. De ce ați păstrat numele vechi al exploatației?

F.P.: Am păstrat numele vechi - SC Manolo Y Alberto SRL – pentru că este mai bine așa pentru relațiile cu clienții.

R.F.: Cât ați investit până în prezent în această activitate care v-a „alungat” din Ploieștiul natal?

F.P.: În jur de două milioane de euro.

R.F.: Presupun că ați apelat și la credite bancare...

F.P.: De obicei, creditele bancare le contractăm pentru achiziția inputurilor. Avem în curs inclusiv credite pentru înființarea de culturi.

R.F.: La fondurile europene pentru investiții cu bani FEADR v-ați gândit?

F.P.: N-am accesat până acum fonduri europene. Mi-a fost frică de metodologie, de controale, de bețele-n roate care se pun, de obicei. Așa mi-au spus alți fermieri din zonă care au accesat aceste fonduri și care regretă acum.

R.F.: Vă gândiți să vă orientați și către zona de procesare a materiei prime sau zootehnie?

F.P.: Ar fi niște pași interesanți de făcut, numai că vorbim de costuri mari de producție, de aici și neajunsurile. Morăritul nu prea mai merge de ceva timp, animalele presupun alte cunoștințe sau oameni care se pricep.

Pentru că trec de la una la alta, la noi în zonă, din păcate, avem probleme cu oamenii, cu mâna de lucru, cu tractoriștii.

R.F.: Să înțeleg că nu mai sunt oameni dispuși să muncească?

F.P.: Nu, nu mai sunt. Cei care sunt au alte probleme, de aceea sunt... liberi.

R.F.: Care este salariul oferit unui tractorist la dumneavoastră în fermă?

F.P.: 2.000 lei, net, plus bonusuri de campanie. Spre exemplu, în perioadele de pauză, operatorii utilajelor încasează salariul, plus prime de sărbători, și iarna, și primăvara, apoi toamna, la finele campaniei. La fermele mari așa se întâmplă, însă se lucrează și mai mult. Fără îndoială, din punctul meu de vedere, dacă am iriga și am avea profituri mai mari, am oferi salarii și mai mari.

R.F.: La nivelul la care sunt în prezent, subvențiile vă sunt de ajutor?

F.P.: Subvenția este ceva esențial pentru activitatea noastră. Dacă n-ar mai exista plățile directe, 90 la sută din fermieri s-ar lăsa de agricultură.

R.F.: Vă gândiți să vă extindeți suprafețele din fermă sau vă sunt de ajuns?

F.P.: Creștem gradual, de la an la an. În acest moment, ne concentrăm doar pe comuna în care ne aflăm, unde mai există teren de valorificat. Acum patru ani de zile, când am ajuns aici, se lucrau undeva la 1.200 ha. Acum, deja am crescut și se crește gradual.

Pe de altă parte, este greu să coordonezi de unul singur o fermă atât de mare. Cu cât te vei extinde fără a avea o resursă umană solidă, cu atât o vei coordona mai prost, dacă se optează pentru acest sistem unic de mangement.

Publicat în Interviu

Semences de France este departamentul de vânzări de semințe pentru culturile de câmp din cadrul Grupului InVivo, cel mai important grup de cooperare agricolă din Franța. Compania, creată în 1991, este deţinută de InVivo în proporţie de 68%, iar restul de 32% aparţine celor 49 de cooperative franceze. Sediul administrativ al Semences de France se află în nordul Franței, în localitatea La Chapelle-d’Armentières. Compania Agxecutive, cu sediul în București, este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Florin Constantin, Strategic consulting&business development Agro-food sector Romania, Balkans&Black Sea, ne-a spus că Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să aibă un aport la valoarea adăugată din agricultura României. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional.

Spre finalul lunii august, s-a lansat oficial pe piața românească Semences de France, eveniment în cadrul căruia, pe lângă prezentarea brandului francez, s-a vorbit despre parteneriatul exclusiv cu Agxecutive, companie fondată și administrată de Florin Constantin, un nume cunoscut în agribusiness, cu o vastă experiență managerială, el deținând în trecut poziții-cheie în diverse firme furnizoare de input-uri pentru agricultură. „Agxecutive este reprezentantul exclusiv al Semences de France în România. Se lucrează la prospectarea pieţei, dar şi la testarea unor soiuri şi hibrizi, în ideea de a introduce o gamă variată. Toate produsele aduse în ţara noastră vor fi înscrise în catalogul european, iar varietăţile vor fi testate la nivel naţional. Astfel, Semences de France, în parteneriat cu Agxecutive, doreşte să contribuie la valoarea adăugată din agricultura României. Am observat, şi este incredibil, că fermierii sunt deja interesaţi de ceea ce vom lansa în piaţă. Am fost asaltat de e-mailuri şi de telefoane pentru a afla mai multe informaţii despre genetica pe care am testat-o şi pe care o vom propune pieţei agricole româneşti. Cred că mitul prin care fermierul era fidel unei companii, mergând cu aceleaşi soiuri sau aceiași hibrizi cinci ani, pentru a nu risca, a dispărut. Astăzi, fermierii români şi-au schimbat mentalitatea. Ei sunt deschişi la tehnologia nouă, care le oferă performanţe şi, bineînţeles, un profit mai mare. Fermierii vor să testeze şi să încerce o altă genetică pentru că au realizat că noul înseamnă evoluţie, calitate, profit şi un business mai bun. Când oferi genetică, ea trebuie să confirme şi să aducă performanţe. În ceea ce ne priveşte, noi ne bazăm pe rezultatele comunicate de reţelele de testare tehnică agricolă care şi-au creat credibilitatea în piaţă, pe expertiza şi pe potenţialul genetic de producţie, dar şi pe adaptabilitatea pedoclimatică şi rezistenţa la boli şi dăunători ale soiurilor şi hibrizilor”, a precizat Florin Constantin. El a fost completat de invitatul special din Franța, Olivier Crabos, International Development Director al Semences de France: „Vom aduce revoluția franceză în agricultura din România. Avem convingerea că dacă la nivel european ne poziționăm ca un expert, vom reuși alături de partenerul nostru exclusiv Agxecutive să aducem valoare adăugată agriculturii. Chiar dacă nu suntem un ameliorator, ne dorim să devenim un jucător important şi valoros pe piața de seminţe din România”.

Hibrizi cu genetică revoluționară, care vor surprinde piața agricolă

Semences de France face parte din grupul cooperatist InVivo, care reunește mai mult de 200 de cooperative agricole, cu peste 10.000 de salariaţi, din care 60% sunt în afara Franţei. Grupul are patru activităţi principale, cea agricolă fiind cea mai importantă. „În urmă cu şase luni, partea agricolă a grupului InVivo a fost rebranduită sub numele Bioline, pentru a integra produsele de la sămânţă până la consumatorul final, cu misiunea fermă de a conserva mediul. Cea de-a doua activitate este legată de furaje pentru animale, urmată de distribuţia de accesorii şi bricolaj pentru grădinărit în cele 1.000 de magazine proprii, iar în urmă cu doi ani a fost lansată cea de a patra activitate, distribuția de vinuri. Astăzi, InVivo este prezentă în peste 40 de țări, ceea ce demonstrează că suntem un grup mare, cu o prezență substanțială. Cifra de afaceri ajunge la circa șase miliarde de euro”, a punctat Olivier Crabos.

Semences de France are 150 de angajați şi o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro, fiind cea mai mare companie de material semincer din Franţa. „Avem 30 de specialiști pe culturi furajere, 20 pe cereale păioase și 40 pe restul culturilor hibride de câmp. Expertiza noastră este marcată de două modele de business. Primul vizează cerealele păioase, acesta fiind un model de prestări servicii pentru cooperativele agricole membre, iar cel de-al doilea, pentru culturile furajere şi hibride, reprezintă un model clasic al firmelor furnizoare de semințe bazat pe comercializare și profit. Trebuie să precizez că noi facem distribuție, nu cercetare. Prin urmare, am încheiat acorduri strategice cu mai mulți producători de semințe pe teritoriul francez care ne dau genetica lor. Pentru alte țări, discutăm cu fiecare în parte pentru extinderea acordului”, a explicat directorul Semences de France. Olivier Crabos a ținut să menționeze că în România vor fi comercializați hibrizi promițători care, cu siguranță, vor surprinde piața agricolă cu o genetică revoluționară. „La porumb, venim cu hibrizi productivi rustici toleranți la stresul de cultură, din grupele de maturitate FAO 300 – FAO 400. Avem origini genetice diferite, din Germania, Franța, Austria și SUA, iar tot ceea ce propunem agricultorilor pentru primăvara 2019 sunt varietăți testate și certificate în România. La cultura de floarea-soarelui, suntem interesați de segmentele Clearfield, Clearfield Plus, dar și de hibrizi cu rezistență la erbicidele sulfonilureice, iar genetica vine din Franța și Austria. Pentru sorg, avem parteneriate cu Franța și Ungaria, iar pentru soia, cu firme din Argentina și Italia. La rapiță, aducem genetică din Franța și Polonia, la grâu, orz și cereale păioase, din Franța și Germania, iar pentru mazăre genetica vine tot din Franța”, a specificat specialistul companiei Semences de France.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Publicat în Cultura mare

Patru companii de vârf din domeniul tehnicii agricole din Finlanda vor veni la București pentru a-și prezenta cele mai recente produse și soluții la IndaAgra 2018, care se va desfășura în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie.

„Târgul IndAgra oferă o oportunitate excelentă de a cunoaște produsele unor companii finlandeze cu experiență în domeniul tehnicii agricole și de a crea parteneriate reciproc avantajoase. Companiile finlandeze sunt gata să se întâlnească cu distribuitorii români și să-și aprofundeze cunoștințele despre sectorul agricol din România, care este în creștere. Companiile finlandeze producătoare de tehnică agricolă sunt cunoscute la nivel internațional pentru calitatea, eficiența și fiabilitatea produselor oferite. Fiind dezvoltată și testată în condițiile dure din nordul Europei, agrotehnologia finlandeză poate spori productivitatea și profitabilitatea fermelor din România”, spune Elina Puszkarzewicz, directorul programului Agrotechnologie din Finlanda, al agenției guvernamentale finlandeze Business Finland.

MPH Products, mașini inovatoare și rentabile

Una dintre companiile finlandeze care vor participa la IndAgra este MPH Products, care oferă diferite lucrări de inginerie și servicii privind structurile de oțel (EN1090). Totodată, compania proiectează, fabrică și vinde o gamă largă de mașini și utilaje pentru agricultură, inclusiv gredere, pluguri, nivelatoare inelare, suflante pentru zăpadă, tocătoare, colectoare de bucăți de lemn mici și remorci pentru transport baloți. „Îi putem ajuta pe contractorii și marile întreprinderi agricole din România să-și eficientizeze activitatea din punctul de vedere al costurilor și al duratei. De exemplu, grederul MPH are cea mai bună mecanică a unghiului de rotire de pe piață, iar colectorul de bucăți de lemn mici este un instrument inovativ și rapid pentru colectarea resturilor, bucăților mici de lemn și a materialelor plastice dintr-o zonă extinsă. Impactul pozitiv asupra productivității se poate observa în special în cazul colectării bucăților mici de lemn de pe terenuri moi și din turbării”, spune Ari Kuhalampi, director de vânzări MPH Products.

Un pionier în tehnologia de uscare Antti-Teollisuus  

Cu peste 60 de ani de experiență în deservirea sectorului agricol, Antti-Teollisuus oferă produse și soluții remarcabile pentru gestionarea cerealelor, inclusiv în domeniul uscătoarelor, depozitării, procesării cerealelor și automatizării. „Avem produse care sunt ideale pentru fermele românești în ceea ce privește capacitatea, dimensiunea, ușurința operării și asamblării, care, cu siguranță, vor crește profitabilitatea fermierilor români. De pildă, uscătorul nostru inovator Antti Vacboost Wagon C410 usucă în mod eficient și în siguranță toate tipurile de cereale și semințe, fără a avea nevoie de o încăpere sau de un adăpost separat. Este unul dintre uscătoarele mobile cu cea mai mare capacitate de pe piața românească. Silozurile conice ventilate Antti oferă, de asemenea, opțiuni mai eficiente pentru treierat și uscare”, afirmă Jouni Virtaniemi, director comercial Antti-Teollisuus.

Alte companii finlandeze participante la IndAgra

JPT-Industria are peste 30 de ani de experiență în domeniul producerii furajelor, colaborând îndeaproape cu clienții din întreaga lume pentru a-și face produsele eficiente, ușor de utilizat, durabile și igienice. Datorită structurii containerizate a produselor, piața-țintă a companiei este practic întreaga lume.

Suokone este o companie de inginerie fondată în 1971, specializată în proiectarea și fabricarea utilajelor pentru manipularea solului în diverse condiții, inclusiv tractoare de mare putere, cu presiune mică asupra solului. Suokone își exportă produsele în peste 20 de țări.

 

Business Finland este o organizație finlandeză de finanțare a inovării și de promovare a comerțului, investițiilor și călătoriilor, cu sediul la Helsinki. Business Finland este deținută integral de guvernul finlandez. În cadrul acesteia, activează peste 600 de experți în 40 de birouri la nivel global și în 20 de birouri regionale din Finlanda.

Business Finland face parte din rețeaua Team Finland.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 octombrie 2018

Publicat în Tehnica agricola

Fenomenele meteo extreme din vara anului în curs au generat costuri pe măsură, au anunțat reprezentanți ai unei mari companii de asigurări-reasigurări din România, aceștia adăugând totodată că daune majore se înregistrează, cum era de așteptat, în domeniul agricol.

Conform datelor colectate și agregate de Gothaer Asigurări-Reasigurări, cea mai mare daună plătită pe segmentul non-auto în perioada ianuarie - august 2018 a fost în valoare de 36.444 lei și reprezintă... despăgubirea pentru acoperișul decopertat al unei ferme!

În plus, valoarea daunelor agricole avizate de firma citată anterior, până la finalul lunii august a.c., este de aproape 16 milioane de lei.

„Riscurile care au produs cele mai multe daune pe segmentul asigurărilor agricole au fost grindina şi ploaia torenţială, culturile cele mai afectate fiind cele de rapiță. În ceea ce privește repartizarea regională a pagubelor, majoritatea acestora au avut loc în județul Dolj, urmat de Constanța”, au explicat cei de la compania de asigurări-reasigurări.

O analiză internă a Gothaer relevă faptul că o singură zi de ploaie torențială a afectat în această vară aproximativ 3.300 ha de culturi agricole asigurate, provocând daune în valoare de peste un milion de lei. Firma amintită a despăgubit deja peste 3,3 milioane de lei pentru daunele produse doar în acest sezon pe segmentul asigurărilor agricole.

În ceea ce privește numărul dosarelor de daună avizate pe segmentul agricol în perioada ianuarie – august 2018, acesta este în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului precedent. Lunile în care s-au înregistrat cele mai multe avizări au fost iunie, urmată de iulie, iar durata medie de plată s-a păstrat la maximum patru zile (de la data depunerii ultimului document, până la data plății).

Iată însă că fenomenele meteo produc daune și pe alte segmente de asigurare. În lunile iunie și iulie, la Gothaer Asigurări Reasigurări au fost înregistrate 40% din dosarele de daună din 2018 pe alte forme de asigurări decât cele agricole ca urmare a unor fenomene meteorologice. În 30% dintre cazuri, ploile torențiale au fost cele care au provocat cele mai multe daune.

Segmentele de asigurare în care se încadrează daunele menționate sunt asigurările pentru proprietăți, cele pentru IMM – întreprinderi mici și mijlocii și cele pentru utilaje tehnologice neînmatriculate (UTN). Printre riscurile produse, care au dus la deschiderea de dosare de daună, se află ploaia torențială, inundația, dar și grindina și furtunile cu fenomenele aferente lor.

Numărul total de dosare de daună plătite de Gothaer pe segmentele menționate în perioada ianuarie – august 2018 este de 136, valoarea totală a daunelor achitate fiind de 231.369 de lei.

„Nu este un an ușor din punctul de vedere al daunelor. Ne confruntăm cu urmări ale unor fenomene meteo extreme pe care nu le putem anticipa. Din fericire pentru Gothaer, am investit mult timp și multe resurse în optimizarea proceselor, tocmai pentru ca, în astfel de situații, să putem interveni rapid și să fim imediat lângă clienții noștri atunci când au daune. Așa se face că 94% dintre dosarele de daună non-auto înregistrate în 2018 sunt deja plătite, iar pentru aceste cazuri durata medie de soluționare de la data avizării evenimentului până la momentul plății a fost de 37 de zile”, a explicat Alin Enescu, șef departament Daune al firmei citate.

Nici autovehiculele asigurate nu au scăpat neafectate de fenomenele meteo manifestate în această vară. Grindina a fost principalul element care a produs daune, dar și furtunile care au dus la ruperea arborilor și căderea acestora pe autovehicule. Reparația unui autovehicul avariat de grindină a costat, în medie, 4.000 de lei.

Publicat în România Agricolă

Unul dintre cele mai presante și incomode adevăruri care trebuie asumat de noi, ca industrie, vizează impactul pe care agricultura îl are asupra schimbărilor climatice, scriu experții Corteva Agriscience într-un articol recent despre modul în care sectorul de profil ar putea deveni o parte din soluția acestei probleme globale.

Cu toate că s-a vorbit mult despre efectele negative cu care se confruntă fermierii și agricultorii ca urmare a creșterii temperaturii și a modului în care se schimbă vremea, adevărul este că și industria specializată este o parte din această problemă, admit cei din sector.

În prezent, potrivit datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), agricultura este responsabilă pentru cel puțin 14% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Dacă ar fi să facem o comparație, agricultura mondială generează mai multe emisii cu efect de seră decât industria de transport și suntem foarte aproape de valorile privind emisiile generate de domeniul industrial”, au adăugat analiștii Corteva.

Creșterea animalelor și cultivarea principalelor plante precum orezul duc la producerea unei cantități foarte mari de metan. Chiar și simplul arat al terenurilor agricole duce la eliberarea unei cantități de dioxid de carbon în sol. Combustibilii fosili și îngrășămintele folosite în domeniul agricol eliberează cantități mari de carbon, în timp ce activitățile de despădurire și alte schimbări în utilizarea terenurilor agricole afectează capacitatea Planetei de a absorbi carbonul.

„Așa cum fermierii și alte persoane din industrie lucrează intens pentru a identifica soluții pentru dublarea producției de alimente necesare pentru hrănirea unei populații de circa nouă miliarde de persoane, estimare care vizează anul 2050, și noi trebuie să lucrăm mai inteligent, mai eficient și să reducem amprenta de carbon”, se mai precizează în documentul de presă al companiei. „Vestea bună este că dispunem de talentele și de inovațiile necesare pentru a ne ridica la nivelul acestei provocări. Trebuie doar să găsim voința necesară la nivel colectiv”.

„Sunt optimist și cred că putem. Dincolo de aspectele etice și morale, beneficiile economice care derivă din schimbarea comportamentului vor fi numeroase. Orice schimbare a modelelor de afaceri vine cu vești bune pentru inovatori și pentru cei care fac primii pași”, afirmă Jean Ionescu, director general Corteva Agriscience, România și Moldova. „Eu văd patru domenii asupra cărora ne putem concentra, ca industrie, pentru a produce schimbări”.

Primul pas, precizează Ionescu, ar fi să investim în practicile de administrare și utilizare a solului și terenurilor. Noile descoperiri din domeniul tehnologiilor digitale, al sistemelor de date, al echipamentelor de semănat și recoltat vin cu promisiunea de a îmbunătăți felul în care sunt administrate terenurile agricole și pășunile până la nivelul unor suprafețe mai mici de un acru. Aceste practici vor ajuta la refacerea solurilor ineficiente și la promovarea reîmpăduririi pe scară largă. Și în România se folosesc drone, sateliți și soluții de agricultură digitală pentru a îmbunătăți procesele de producție și pentru a eficientiza costurile cu inputurile necesare pentru obținerea de producții-record pe unitatea de suprafață.

În al doilea rând, a mai adăugat directorul general al Corteva România și Moldova, vom avea nevoie de mai multe investiții în domeniile biotehnologiilor și tratării semințelor, care vor duce la obținerea unor randamente mai bune și a unor recolte mai rezistente la secetă, boli și dăunători. Reproducerea prin intermediul tehnologiilor CRISPRS-cas, de exemplu, are potențialul de a revoluționa productivitatea recoltelor răspunzând nevoii întregii lumi de a dispune de hrană proaspătă, integrală și bogată în nutrienți. Această tehnologie oferă oportunități și în domeniul biocombustibililor obținuți din plante dintr-o a doua cultură, fără a concura astfel pentru suprafața de teren alocat pentru producerea de produse agricole sau cu terenurile acoperite de păduri atât de importante pentru captarea carbonului.

În al treilea rând, vom avea nevoie să ne murdărim cizmele cu noroi ieșind mai mult pe teren, în special în țările în curs de dezvoltare, pentru a putea construi o infrastructură de operare, transport și distribuție mai bună. O cantitate prea mare din hrana produsă pe glob putrezește în drumul spre piețe, iar aceste ineficiențe duc la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră. În același timp, putem oferi mai multe soluții agronomice pentru a ajuta fermierii și comunitățile rurale să-și îmbunătățească modelele de producție.

„Recomandăm fermierilor români semănatul în miriște pentru conservarea apei în sol și reducerea tasării solului prin treceri repetate cu mașini agricole. Oferim, de asemenea, hibrizi de porumb cu toleranță îmbunătățită la efectele secetei, hibrizi de floarea-soarelui și rapiță cu toleranță la erbicide, rezistență îmbunătățită la boli, asigurând în același timp producții ridicate cu un număr redus de tratamente”, a mai menționat Jean Ionescu.

În al patrulea rând, avem nevoie să mărim aria în care ne facem simțită prezența și să creăm platforme de colaborare open-source care să faciliteze inovarea și să aducă în față cele mai bune idei, atât din interiorul, cât și din exteriorul industriei.

„Mărcile puternice, așa cum este Corteva Agriscience, au puterea de a reuni cei mai buni și promițători jucători din lanțurile de colaboratori, pornind de la furnizori, comercianți și mergând până la companiile alimentare sau cele producătoare de băuturi alcoolice cu care interacționăm zi de zi”, a punctat, de asemenea, oficialul companiei.

În plus, fiecare dintre noi trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare și în cea cu ONG-urile care vor avea un cuvânt de spus în transformarea viitorului și creionarea politicilor privind schimbările climatice. Să nu acționezi nu este o opțiune. Asta, pentru că aproape fiecare sector de afaceri va fi influențat, fie că vorbim despre companiile care fac eforturi să reducă amprenta de carbon, fie că vorbim despre companiile care vând produse și servicii pentru a-i ajuta pe alții să facă acest lucru.

„Vestea bună este că avem puterea mentală și imaginația necesară pentru a crea o nouă lume îndrăzneață în domeniul agricol. Trebuie doar să adăugăm la asta dorința de a face aceste lucruri prin intermediul unor investiții strategice și prin multă muncă și mâini murdare”, a conchis Jean Ionescu.

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Revista