Din punct de vedere al regimului termic, perioada 21-27 aprilie 2018 se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, se menționează în prognoza agrometeo a ANM.

Temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 9 şi 22 de grade Celsius, mai ridicată cu 1 - 8 grade Celsius în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregii ţări.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 15 şi 29 de grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol, iar cea minimă va fi cuprinsă între 2 şi 15 grade Celsius în aproape toată ţara, cele mai scăzute valori înregistrându-se în zonele depresionare.

Totodată, temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 centimetri se va situa între 11 şi 20 de grade Celsius, limite optime efectuării însămânţărilor de primăvară, precum şi parcurgerii primelor faze de vegetaţie (germinare-răsărire) la culturile înfiinţate până în prezent.

În perioada menţionată, meteorologii prognozează posibile precipitaţii sub formă de ploi locale cu caracter de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. De asemenea, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Condiţiile agrometeorologice favorizează desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi dezvoltare ale culturilor de câmp şi pomi-viticole, la nivelul întregii ţări, iar starea de vegetaţie a plantelor se menţine bună şi medie pentru culturile semănate în epoca optimă, respectiv medie şi slabă la cele tardive, reiese din prognoza agrometeorologică valabilă pentru perioada 21 - 27 aprilie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, la nivelul întregii ţări. În stratul de sol 0-20 cm (ogor), aprovizionarea cu apă va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în toate regiunile.

Potrivit specialiştilor ANM, culturile de orz şi grâu de toamnă - în funcţie de data semănatului, condiţiile pedoclimatice şi agrotehnica aplicată - vor parcurge diferite faze de vegetaţie.

Astfel, mai avansate fenologic vor fi cele semănate în epoca optimă aflate predominant în fazele de înfrăţire (50-100%) şi alungire a paiului (10-80%). În semănăturile tardive, plantele se vor afla la apariţia frunzei a treia şi înfrăţire (60-100%). Sub aspect fenologic, rapiţa va înregistra predominant alungirea tulpinii şi apariţia inflorescenţelor (10-100%), precum şi începutul înfloririi (10-30%).

De asemenea, la soiurile extratimpurii şi timpurii de sâmburoase (cais, piersic, cireş, vişin, prun) se vor semnala înfrunzirea, înflorirea şi legarea rodului îndeosebi la cais, iar la seminţoase (măr, păr, gutui), înmugurirea, dezmugurirea şi apariţia butonilor florali. Viţa de vie îşi va continua fazele de plâns şi înmugurire în majoritatea podgoriilor, iar local în sudul, vestul şi estul ţării se va înregistra dezmugurirea şi creşterea frunzelor.

În ceea ce priveşte culturile de floarea-soarelui şi porumb înfiinţate până la această dată se vor înregistra germinarea şi răsărirea (10-50%), extinzându-se suprafeţele agricole în curs de semănat.

În general, lucrările agricole specifice campaniei de primăvară (pregătirea patului germinativ, semănatul culturilor de primăvară, tratamente în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări etc.) se vor efectua în condiţii bune.

Publicat în Agrometeo

În intervalul de valabilitate a prognozei emise de specialiștii ANM, temperatura minimă a aerului se va încadra între -10 și 3 grade Celsius în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare, producându-se îngheț la sol.

Conform estimărilor, vremea mai caldă de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire, aceasta devenind normală în cea mai mare parte a țării.

Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între -4 și 6 grade Celsius la începutul intervalului, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 4 grade Celsius, și între -6 și 4 grade Celsius în restul zilelor, valori apropiate de mediile multianuale, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura maximă a aerului va oscila și ea între -1 și 9 grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul.

În această perioadă se prognozează precipitații sub formă de ploi locale, dar și mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), îndeosebi în regiunile sudice, nordice și vestice, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului. Local, cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

„În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, până la apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Izolat, în nordul și nord-estul Moldovei, precum și în centrul Dobrogei, se vor înregistra deficite moderate de apă în sol”, precizează totodată specialiștii în agrometeorologie ai ANM.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile menţionate, ritmurile de vegetaţie ale culturilor de toamnă se vor desfăşura lent în sudul şi în estul ţării, iar în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei, plantele îşi vor menţine starea de repaus vegetativ.

La cerealierele de toamnă (orz şi grâu) înființate în epoca optimă, vor predomina fazele de apariţie a frunzei a treia şi înfrăţire (50-100%), iar la cele semănate după data de 20 octombrie 2017, răsărirea şi formarea frunzei a treia (25-100%). Starea de vegetaţie se va menţine în general medie şi bună, respectiv medie şi slabă în culturile întârziate fenologic.

În sudul, sud-estul şi estul ţării, rapiţa semănată în perioada optimă îşi va continua înfrunzirea (6-11 frunze), uniformitatea şi vigurozitatea plantelor fiind bună și medie, respectiv medie și slabă în culturile tardive, densitatea fiind redusă.

La speciile pomicole şi viticole se va menţine starea de repaus biologic, în toate plantaţiile. Lucrările agricole în câmp (fertilizări faziale la cerealierele de toamnă, executarea lucrărilor de întreţinere în vii şi livezi etc.) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

Printre recomandările de specialitate ai reprezentanților ANM se regăsește și controlul biologic pentru determinarea vigurozităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă), precum şi a evoluţiei mugurilor de rod la pomii fructiferi şi viţa-de-vie.

De asemenea, trebuie luate în calcul administrarea de îngrăşăminte minerale pe bază de azot şi potasiu la culturile de toamnă semănate în perioada optimă, cât și efectuarea lucrărilor de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole (tăieri, fertilizări, tratamente fitosanitare).

Publicat în Agrometeo

În prima parte a intervalului de prognoză, anunță specialiștii ANM, va predomina o vreme normală sub aspect termic, după care aceasta va intra într-un proces de încălzire treptată, în cea mai mare parte a ţării, datorită alternanței îngheţ-dezgheţ la sol, izolat fiind posibilă semnalarea fenomenului de „descălţare” a plantelor (scoaterea nodului de înfrățire la suprafața solului).

În plus, pe fondul temperaturilor scăzute din aer și din sol la culturile de toamnă, se va menţine stadiul de repaus vegetativ, în cea mai mare parte a țării. În semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire şi insuficient călite vor prezenta vârful frunzelor brunificat (1-3 cm).

În funcţie de data semănatului, culturile de orz și grâu de toamnă vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), la nivelul întregii ţări. Sub aspect fenologic, rapița se va afla predominant în faza de înfrunzire (7-11 frunze), starea de vegetaţie a plantelor fiind în general medie şi slabă.

Speciile pomi-viticole îşi vor continua starea de repaus biologic în toate regiunile agricole.

În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a țării. Izolat, în nordul și în nord-estul Moldovei, precum și în centrul Dobrogei, se vor înregistra deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată).

Abateri termice pozitive

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -9 și 1 grade Celsius în primele zile, limite apropiate de mediile multianuale și -8 și 7 grade Celsius spre sfârșitul perioadei, abaterile termice pozitive fiind de 1 și 6 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură.

Temperatura maximă a aerului se va situa între -4 și 10 grade Celsius, la nivelul întregului teritoriu agricol, în timp ce temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -15 și 3 grade Celsius în aproape toată ţara, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni, producându-se îngheţ la sol.

Totodată, se întrevăd precipitații sub formă de ninsoare, dar și mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în cea mai mare parte a regiunilor agricole.

„În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările în câmp vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii”, recomandă specialiștii agrometeo ai ANM.

Publicat în Agrometeo

Potrivit ANM, intervalul 9 - 15 ianuarie 2018 se va caracteriza prin menţinerea unui regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal la nivelul întregii țări, chiar dacă se întrevăd precipitații predominant sub formă de ploaie, dar și mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în majoritatea regiunilor.

În prognoza agrometeo se precizează totodată că temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -4 și 10 grade Celsius în toate zonele de cultură, abaterile termice pozitive fiind 1 - 8 grade Celsius.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 0 și 13 grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol, în timp ce temperatura minimă a aerului va oscila între -7 și 7 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării, cele mai scăzute valori înregistrându-se în zonele depresionare, local fiind condiții de producere a înghețului la sol.

Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm în cultura grâului de toamnă va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în majoritatea regiunilor agricole. Izolat în centrul, estul, nordul și nord-estul Moldovei, centrul Dobrogei, se vor înregistra deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și puternică).

„Cerealierele de toamnă (orz şi grâu de toamnă) vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), starea de vegetaţie fiind în general bună şi medie. În funcţie de data semănatului, rapiţa se va afla în faza de înfrunzire (7-14 frunze) la nivelul întregii ţări”, se menționează în documentul ANM. „Speciile pomicole şi viticole îşi vor continua starea de repaus biologic, în toate plantaţiile. În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările agricole de sezon (arături, fertilizări, lucrări de întreţinere în vii şi livezi) se vor desfăşura pe ansamblu normal”.

Ca recomandări ale specialiștilor, se pretează pentru această perioadă continuarea efectuării arăturilor de iarnă pe suprafeţele fără strat de zăpadă şi cu îngheţ superficial la sol și aplicarea îngrăşămintelor cu azot la culturile cerealiere de toamnă şi organice în plantaţiile pomiviticole. Nu în ultimul rând, se recomandră efectuarea lucrărilor de întreţinere (încorporarea gunoiului de grajd, arături, etc.) în vii şi livezi.

Publicat în Agrometeo

În aproape toată țara, lucrările agricole de toamnă se vor efectua în general normal, iar aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, potrivit prognozei agrometeo a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 27 octombrie.

În plus, conform documentului întocmit de specialiștii ANM, în intervalul de prognoză analizat, pe areale agricole extinse din Moldova, local în sudul, sud-vestul şi centrul Transilvaniei, centrul şi estul Dobrogei, izolat în nord-vestul şi vestul Banatului, vestul şi sud-vestul Crişanei se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi, izolat, extremă).

La modul general, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a ţării.

În privinţa stării de vegetaţie a culturilor agricole, prognoza agrometeo relevă faptul că, la culturile de toamnă, procesele vegetative vor evolua normal în majoritatea regiunilor agricole ale ţării, iar pe terenurile agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor se vor desfăşura mai intens.

În funcţie de data semănatului şi de agrotehnica aplicată, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor parcurge germinarea (70-100%), răsărirea (40-100%) şi apariţia frunzei a treia (10-60%).

Rapiţa îşi va continua răsărirea (30-100%), cele mai avansate în vegetaţie fiind culturile din jumătatea de sud a ţării aflate la înfrunzire (4-7 frunze).

În aproape toată ţara, la sfecla de zahăr aflată la maturitatea tehnologică se vor continua lucrările de recoltare, în timp ce pomii fructiferi şi viţa-de-vie vor înregistra maturarea lemnului/coardelor, precum şi căderea fiziologică a frunzelor. Totodată, la varietăţile târzii va fi posibilă definitivarea lucrărilor de recoltare.

Ca urmare, lucrările agricole de toamnă se vor efectua, în general normal, în aproape toată ţara.

Din punct de vedere meteorologic, în această perioadă, va predomina o vreme, în general, mai caldă decât în mod normal, la nivelul întregii ţări.

Astfel, temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 5 şi 20 de grade Celsius, mai ridicată cu până la 9 grade Celsius, în raport cu mediile climatologice, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. Totodată, temperatura medie diurnă a solului la adâncimile de 5 şi 10 cm va oscila între 7 şi 21 de grade Celsius, limite favorabile parcurgerii fazelor incipiente de vegetaţie la speciile de toamnă semănate în perioada optimă.

În plus, sub aspect pluviometric, se întrevăd precipitaţii sub formă de ploi locale, însoţite de intensificări temporare ale vântului, iar cantităţile de apă prognozate pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Publicat în Agrometeo

Seceta pedologică moderată, puternică şi izolat puternică se va semnala în Banat, cea mai mare parte a Dobrogei, local în nord-estul, estul şi sudul Moldovei, dar şi pe anumite areale din Transilvania şi Muntenia, se precizează în prognoza agrometeorologică valabilă pentru perioada 22 - 28 iulie 2017, publicată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 de centimetri, în cultura de porumb, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi izolat extremă) se vor înregistra în Banat, cea mai mare parte a Dobrogei, local în nord-estul, estul şi sudul Moldovei, vestul, sudul şi izolat centrul Transilvaniei, sud-estul şi estul Munteniei, sud-vestul şi centrul Olteniei, sudul Crişanei”, afirmă angajații ANM.

Din punct de vedere meteorologic, în perioada menţionată va predomina o vreme călduroasă în aproape toată ţara, chiar caniculară, îndeosebi în sudul şi vestul ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 19 - 31 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 7 grade, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura maximă a aerului se va situa între 27 - 38 de grade Celsius, la nivelul întregii ţări, iar cea minimă va fi cuprinsă între 11 şi 24 de grade Celsius, pe majoritatea suprafeţelor agricole.

Potrivit ANM, în intervalul de prognoză sunt posibile ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, local cu aspect de vijelie. Totodată, izolat vor fi condiţii de producere a grindinei, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Cu privire la starea de vegetaţie a culturilor agricole, prognoza de specialitate avertizează că temperaturile maxime din aer ridicate în orele de amiază, situate frecvent peste limitele biologice critice de rezistenţă ale plantelor (30 - 32 grade Celsius), vor menţine fenomenul de ofilire temporară şi răsucire a frunzelor la prăşitoare, precum şi îngălbenirea frunzelor bazale, în special în zonele de câmpie din sudul, vestul şi local sud-estul ţării. Mai mult, pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului, procesele vegetative ale culturilor de câmp se vor desfăşura mai intens.

Grâul de toamnă aflat la maturitatea deplină (70-100%) se va recolta pe suprafeţe agricole extinse, totodată fiind posibilă finalizarea acestora.

În funcţie de data semănatului, floarea-soarelui se va afla la înflorire şi maturitate în ceară (10-100%) pe aproape întreg teritoriul agricol, cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună, respectiv medie şi slabă pe terenurile afectate de seceta pedologică.

În privința porumbului, specialiştii ANM consideră că aceasta îşi va continua apariţia paniculului (70-100%), înflorirea şi mătăsirea (10-100%), precum şi maturitatea în lapte (10-60%) îndeosebi la hibrizii extratimpurii şi timpurii.

„Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine bună şi medie, îndeosebi în semănăturile efectuate în epoca optimă, precum şi pe suprafeţele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului”, spun specialiştii.

Totodată, în toate bazinele specializate, la sfecla de zahăr se vor înregistra alungirea şi îngroşarea axei hipocotile (50-100%). Cartoful pentru consum se va afla la formarea şi creşterea tuberculilor, precum şi veştejirea vrejilor la soiurile de vară, în cea mai mare parte a ţării. În plantaţiile pomicole se vor continua înfrunzirea, creşterea/coacerea rodului, dezvoltarea mugurelui terminal şi acumularea zaharurilor în fructe, precum şi recoltarea la cais, piersic, prun, măr, păr.

Conform prognozei agrometeo, în aproape toate podgoriile, la viţa de vie se vor semnala creşterea frunzelor/lăstarilor, iar la soiurile extratimpurii şi timpurii de masă, creşterea boabelor.

Lucrările agricole specifice campaniei de vară (recoltare, erbicidări, tratamente fito-sanitare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, etc.) se vor efectua în general în condiţii normale, iar lucrările de recoltare, transport şi depozitare la grâul de toamnă şi fructele de sezon vor continua în următorul interval de timp.

Problemele din Banat se confirmă

În luna iulie, culturile de porumb, floarea soarelui şi soia au fost afectate de arşiţa din aer, la fel ca şi fâneţele şi păşunile, fiind astfel confirmat efectul secetei asupra culturilor de primăvară, menționat și în prognoza agrometeo.

Conform declarațiilor de presă ale conducerii DAJ Timiș, zonele Lugoj-Gătaia sunt printre cele mai afectate, în timp ce pe ruta Timişoara-Sânnicolau Mare situația este mai bună. Șefia DAJ adminte că dacă va cădea ploaia în următoarele două zile, va fi o salvare pentru zona a doua, în timp ce pentru zona afectată nu se va mai putea salva mare lucru.

Până în prezent nu se cunoaşte încă procentul în care au fost afectate culturile. DAJ atenţionează pe această cale că primăriile trebuie să declanşeze deja sistemul de evaluare. În fiecare comună există Comitetul local de urgenţă, care este convocat la cererea fermierilor afectaţi pentru a face constatările în teren.

Statisticile DAJ spun că cea mai afectată cultură este soia. Nu este vorba doar despre seceta pedologică, din pământ, ci de seceta din aer, unde au fost înregistrate 38 de grade la umbră. Specialiștii spun că sunt afectate şi floarea soarelui şi porumbul, mai ales soiurile târzii, care nu au prins umezeală şi care au şi secetă pedologică.

În judeţ s-au însămânţat în primăvară 180.000 ha cu porumb, 12.000 ha cu soia şi 44.000 de hectare cu floarea-soarelui.

Specialiștii DAJ mărturisesc că în condiţiile de caniculă care s-au aşternut peste vestul ţării, nici sistemele de irigaţii nu ar ajuta prea mult culturile, întrucât seceta atmosferică e una, cea pedologică e alta, deşi sunt legate. Dacă planta nu se mai hrăneşte din pământ, moare de foame, dar nu este atât de afectată precum este de seceta din aer care-i usucă florile.

Publicat în Agrometeo

Potrivit celei mai recente prognoze agrometeorologice ANM, în perioada 6-12 mai 2017, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi cu caracter de aversă, acestea fiind însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, în cea mai mare parte a ţării, cantităţile de apă putând depăși 15-20 l/mp, iar izolat să apară condiții de producere a grindinei.

În plus, specialiștii ANM mai spun că la începutul perioadei va predomina un regim termic al aerului în general normal, după care, în ultimele zile se va produce o răcire treptată a vremii, în majoritatea zonelor de cultură.

„Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 9 și 20 grade Celsius în prima parte a intervalului, limite apropiate de mediile multianuale și 5 și 16 grade Celsius spre sfârșitul perioadei, abaterile termice negative fiind de 1 până la 5 grade Celsius, în cea mai mare parte a teritoriului agricol.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 10 și 26 grade Celsius, în majoritatea regiunilor, iar temperatura minimă a aerului se va încadra între 0 și 13 grade Celsius, în aproape toată țara.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimile de 5 și 10 cm va oscila între 8 și 21 grade Celsius, optimă desfășurării proceselor de creștere și dezvoltare la culturile de primăvară semănate până în prezent”, se precizează în prognoza agrometeorologică.

Secetă pedologică la grâu, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatului, Olteniei și Dobrogei

În cultura grâului de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, rezerva de umiditate va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, pe areale agricole extinse din Moldova, Muntenia și Crișana, vestul Maramureșului, nordul Dobrogei, nordul și izolat în sudul Olteniei, nordul Banatului și nord-vestul Transilvaniei. Conținutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică), în cea mai mare parte a Transilvaniei, Banatului, Olteniei și Dobrogei, sudul Crișanei, estul Maramureșului, local în vestul și sud-vestul Munteniei, izolat în nordul și nord-estul Moldovei.

În cultura de porumb, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime, în aproape toată țara. În cea mai mare parte a Transilvaniei și Dobrogei, estul Maramureșului, izolat în nord-vestul și nord-estul Banatului, sud- estul Munteniei și al Olteniei, nord-estul Moldovei, conținutul de umiditate din sol va înregistra valori scăzute (secetă pedologică moderată) și izolat deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică).

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Condiţiile agrometeorologice menţionate vor fi în general favorabile desfăşurării proceselor biologice ale culturilor de câmp pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. În semănăturile efectuate în perioada optimă, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie, iar în culturile înfiinţate tardiv şi pe arealele agricole cu deficite de apă în sol, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta medie şi slabă, iar densitatea redusă.

Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă, vor parcurge predominant alungirea paiului (20- 100%) în toate zonele de cultură, precum şi începutul fazei de „burduf” şi înspicare (10-40%), îndeosebi în sudul ţării.

Cultura de rapiţă se va afla la dezvoltarea aparatului foliar, apariţia inflorescenţelor şi înflorirea (10- 100%), la nivelul întregului teritoriu agricol.

În majoritatea plantaţiilor, la pomii fructiferi se vor semnala înfrunzirea, înflorirea şi legarea rodului, precum şi creşterea fructelor la soiurile timpurii de sâmburoase.

La viţa de vie se vor înregistra dezmugurirea, înfrunzirea şi creşterea lăstarilor, izolat fiind posibil începutul înfloririi la soiurile timpurii de masă.

Floarea-soarelui şi porumbul înfiinţate în epoca optimă vor parcurge germinarea şi răsărirea (30- 100%), precum şi apariţia primelor frunze (10-100%) în majoritatea zonelor de cultură, starea de vegetaţie a plantelor fiind în general bună şi medie.

La cultura de sfeclă de zahăr din principalele bazine specializate se va continua germinarea, răsărirea şi apariţia primelor frunze ale rozetei (10-100%), iar cartoful pentru consum (soiuri timpurii) va înregistra fazele de încolţire şi răsărire, precum şi dezvoltarea primei perechi de frunze.

În zilele cu precipitaţii, lucrările agricole specifice perioadei (pregătirea patului germinativ, semănatul/plantatul, tratamente în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări, etc.) vor fi întrerupte temporar.

Recomandări de specialitate

Conform recomandărilor specialiștilor ANM, fermierii trebuie să aibă în vedere definitivarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (porumb, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, cartof), precum și lucrările de combatere a buruienilor, bolilor şi a dăunătorilor în culturile de toamnă.

De asemenea, în perioada amintită trebuie realizate și fertilizarea fazială a speciilor de toamnă, efectuarea tratamentelor fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole, precum și verificarea şi controlul semănăturilor de primăvară în vederea determinării capacităţii de germinare.

Publicat în Agrometeo

Pentru intervalul 13-19 aprilie 2017, specialiștii ANM întrevăd precipitaţii locale, predominant sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în aproape toată țara, conform celei mai noi prognoze agrometeorologice.

În plus, potrivit aceluiași document, la începutul perioadei amintite anterior, local, în zonele nordice, cantităţile de apă ar putea depăși inclusiv 10-15 l/mp.

Pe de altă parte, sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. Astfel, temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 5 și 17 grade Celsius, valori mai ridicate cu 1 până la 5 grade Celsius în raport cu mediile multianuale, la nivelul întregii ţări.

Caracteristici meteorologice

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 10 și 23 grade de Celsius, în aproape toate regiunile agricole.

Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între 0 și 10 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură, posibil mai scăzută în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de brumă.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm se va încadra între 6 și 18 grade Celsius la scara întregii ţări, favorabilă atât pentru parcurgerea primelor faze de vegetaţie (germinare, răsărire) la culturile semănate până în prezent, cât şi pentru continuarea însămânţărilor de primăvară.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura grâului de toamnă, conținutul de apă pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică) pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare și izolat apropiate de optim în nordul, centrul, estul și, izolat, în sud-vestul Moldovei, vestul Maramureșului, sud-vestul, nordul, nord-estul și estul Munteniei, sudul Olteniei.

Conținutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor) se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică) în majoritatea regiunilor. Aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare și, local, apropiate de optim în nord- estul, centrul și estul Moldovei, sudul Munteniei, vestul Maramureșului, sud-estul și estul Olteniei, estul și sud-vestul Dobrogei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condițiile agrometeorologice prognozate, pe suprafeţele agricole cu deficite de umiditate în sol procesele de creștere și dezvoltare la speciile de toamnă și pomi-viticole vor fi stânjenite. În ansamblu, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va prezenta bună şi medie, respectiv medie şi slabă în culturile semănate în afara perioadei optime.

„Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă, funcţie de data semănatului, condiţiile pedo-climatice şi agrotehnica aplicată îşi vor continua înfrăţirea şi alungirea paiului (20-100%). Rapiţa se va afla în fazele de alungire a tulpinii (40-100%), butonizare (10-70%), precum şi apariția inflorescențelor și începutul înfloririi (10-40%). În plantaţiile pomicole, la soiurile extratimpurii şi timpurii de sâmburoase (cais, piersic, cireş, vişin, piersic) se va înregistra creşterea lăstarilor/frunzelor, înflorirea şi legarea rodului, iar la seminţoase (măr, păr, gutui) predominante vor fi dezmugurirea şi începutul înfloririi la măr. În cea mai mare parte a podgoriilor, viţa de vie va parcurge predominant fazele de „plâns”, înmugurire şi dezmugurire. La sfecla de zahăr se vor semnala germinarea şi răsărirea, iar la cartoful de consum se va continua plantatul. Culturile prăşitoare (floarea-soarelui şi porumb) înfiinţate până în prezent îşi vor continua fazele incipiente de vegetaţie (germinare şi răsărire), extinzându-se totodată suprafeţele agricole în curs de semănat”, se precizează în comunicatul de presă.

Lucrările agricole de sezon (pregătirea patului germinativ, semănatul culturilor de primăvară, tratamente fito-sanitare în vii şi livezi, fertilizări, erbicidări etc.) se vor efectua în general în condiţii bune, cu excepţia zilelor cu precipitaţii.

Recomandările de specialitate agrometeorologice prevăd pregătirea patului germinativ şi continuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, porumb, cartof), precum și fertilizarea fazială a cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale complexe. Nu în ultimul rând, aceștia mai recomandă efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor şi tratamente fito-sanitare) la speciile de câmp şi pomi-viticole.

Publicat în Agrometeo

În intervelul menționat de specialiștii ANM în agrometeorologie se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploi locale, izolat cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, în cea mai mare parte a zonelor de cultură, dar și o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a ţării.

În plus, menționează meteorologii, cantitățile de apă vor fi nesemnificative din punct de vedere agricol.

Potrivit celui mai nou comunicat de presă al ANM, temperatura medie diurnă a aerului care ar urma să se înregistreze în intervalul 30 martie – 5 aprilie 2017 se va încadra între 1 și 16 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 – 4 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole.

Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 6 și 23 de grade Celsius, la nivelul întregii ţări.

Temperatura minimă a aerului se va situa între -5 și 10 grade Celsius pe aproape întreg teritoriul agricol, cele mai scăzute valori înregistrându-se în depresiuni, unde, izolat, vor fi condiţii de producere a brumei.

Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 5 cm va prezenta valori de 5 și 15 grade Celsius, optime continuării lucrărilor de semănat la culturile de primăvară din prima epocă (ovăz, orzoaică, mazăre, borceag, etc.), dar și pregătirii patului germinativ, în vederea înființării speciilor de primăvară (porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr și cartof).

Caracteristici agrometeorologice

În cultura grâului de toamnă, conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm se va situa în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și local deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică) în Banat, Dobrogea, pe suprafețe extinse din Transilvania și Oltenia, jumătatea de sud a Crișanei, vestul și, izolat, în nordul, estul și nord-estul Munteniei, nordul, vestul, centrul și estul Moldovei. Aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare în Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, nordul Crișanei și al Transilvaniei, izolat în sudul Olteniei.

Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 cm (ogor) va prezenta valori satisfăcătoare și izolat apropiate de optim în Maramureș, pe suprafețe extinse din Moldova, nordul Crișanei, jumătatea de sud a Olteniei, nordul Transilvaniei, sudul și, izolat, în nordul, centrul și estul Munteniei, nordul, estul și sud-vestul Dobrogei. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată și izolat puternică) se vor înregistra în Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei, Dobrogei și Munteniei, jumătatea de nord a Olteniei, sudul Crișanei, sud-estul Moldovei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Temperaturile din aer şi sol mai ridicate decât în mod normal vor fi în general favorabile desfășurării proceselor biologice ale speciilor de câmp şi pomiviticole în aproape toată ţara, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. Starea de vegetație a plantelor se va menţine medie şi bună la culturile de toamnă înfiinţate în epoca optimă, iar în semănăturile tardive, precum şi pe suprafeţele agricole unde se menţin deficite de apă în sol, uniformitatea și vigurozitatea se va prezenta în continuare medie şi slabă, iar densitatea, redusă.

În ceea ce privește aspectul fenologic, cerealierele de toamnă (orz şi grâu) vor parcurge înfrăţirea şi alungirea paiului (10-100%). În culturile înfiinţate după 20 octombrie 2016, predominante vor fi formarea frunzei a treia (50-100%) şi înfrăţirea (10-100%).

Rapiţa din sudul, sud-estul, estul şi centrul ţării îşi va continua înfrunzirea (8-16 frunze) şi alungirea tulpinii (10-50%).

În plantaţiile pomicole, soiurile extratimpurii şi timpurii de sâmburoase (cais, piersic, cireş, vişin, prun) se vor afla la înflorire, iar seminţoasele (măr, păr, gutui), la înmugurire şi dezmugurire.

În cea mai mare parte a podgoriilor, la viţa-de-vie se va înregistra faza de “plâns”, precum şi, local, începutul înmuguririi.

Culturile de primăvară (borceag, mazăre, ovăz, orzoaică etc.) însămânţate până la această dată vor parcurge fazele incipiente de vegetaţie (germinare-răsărire). Totodată, local se vor efectua lucrările de semănat la floarea-soarelui, sfecla de zahăr şi porumb.

Lucrările agricole în câmp (arat, pregătirea patului germinativ, semănat, fertilizări, erbicidări, tratamente fito-sanitare etc.) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

În aceste condiții, specialiștii ANM  recomandă o pregătire corespunzătoare a patului germinativ, precum şi continuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartof, porumb) pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului.

De asemenea, trebuie avută în vedere fertilizarea fazială a cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale complexe, efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor şi tratamente fito-sanitare) la speciile de câmp şi pomi-viticole, cât și finalizarea arăturilor în vederea însămânţărilor de primăvară.

Publicat în Agrometeo

Cei 64 de litri pe metrul pătrat precipitații de care agricultura din România ar putea să beneficieze în luna mai a.c. ar putea să nu compenseze ceea ce s-a întâmplat în lunile de iarnă, a declarat Elena Mateescu, director general ANM, în cadrul conferinței „Agricultura de precizie: tehnologii și inovații”.

Domnia sa a dat exemplu anul 2012, atunci când, tot în luna mai, au căzut peste 120 l/mp de precipitații, cantitate urmată de patru luni de secetă.

„În (...) luna mai ne așteptăm la o tendință spre excedent în ceea ce privește precipitațiile; crește progresiv cantitatea medie din punct de vedere climatologic. 64 l/mp în luna mai (n.r. - 2017), după un deficit anterior de precipitații, ar putea să nu compenseze însă ceea ce s-a întâmplat în lunile de iarnă, dar cu siguranță această cantitate dacă va fi uniform distribuită, va putea să confirme zicala: «Plouă-n luna mai, avem mălai». Să ne amintim totuși anul 2012: o cantitate de 128,5 litri pe metrul pătrat în luna mai, după care au urmat patru luni de secetă puternică. Ne amintim și consecințele asupra culturilor înființate în acel an agricol”, a afirmat oficialul ANM.

În plus, pe fondul creșterii temperaturilor și majorării gradului deficitului de apă în sol în lunile iulie și august, este posibil ca specialiștii ANM să recomande un semănat tardiv la grâu și unul mai timpuriu la porumb. Vizate vor fi zonele din sudul și estul României.

„Ne așteaptă veri mai calde, cu o creștere a temperaturilor aerului de 2,5, chiar 3 grade. Mai mult, ne vom confrunta cu accentuarea deficitului de apă în sol, în perioada cu cerințe maxime (lunile iulie și august). (...) În condițiile în care, pe viitor, ne așteptăm la aceste creșteri ale temperaturii aerului, este posibil să luăm în considerare pentru zonele din sudul și estul României un semănat mai târziu la cultura grâului, iar la polul opus, pentru porumb, un semănat mai timpuriu față de ceea ce înseamnă perioadele considerate optime în prezent”, a mai continuat Mateescu.

Potrivit datelor prezentate de directorul ANM, 19 ani consecutiv, începând din 1998 și până în prezent, în România s-au înregistrat abateri termice pozitive față de media climatologică anuală, din care ultimii cinci ani consecutiv cu abateri de peste 1,5.

„2015 este cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice din țara noastră. Ne apropiem cu cele 1,96 de grade Celsius abatere termică pozitivă de pragul de 2 grade stabilit prin Acordul de la Paris. Avem veri din ce în ce mai călduroase. Nu în ultimul rând, avem o creștere de 0,5 a perioadei climatice actuale față de perioada climatică de referință anterioară 1961-1990. Statistica celor mai călduroși 10 ani, nu în ultimul rând, confirmă cei mai călduroși 16 ani, în intervalul 2000-2016, cu excepția anului 1994”, a conchis Elena Mateescu, director general, Administrația Națională de Meteorologie.

28 februarie – 6 martie 2017: O vreme mai caldă decât în mod obișnuit

Potrivit prognozei agrometeorologice valabilă pentru intervalul 28 februarie - 6 martie 2017, zonele agricole situate în centrul Dobrogei vor înregistra deficite moderate de umiditate în sol la cultura grâului de toamnă, situaţii mai bune fiind consemnate în restul regiunilor.

Din punct de vedere meteorologic, în perioada următoare, se anunţă o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în aproape toată ţara, cu o temperatură medie diurnă a aerului cuprinsă între două şi 15 grade Celsius şi abateri termice pozitive de la un grad la 12 grade Celsius, în majoritatea zonelor de cultură.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 8 şi 20 grade Celsius, la nivelul întregii ţări, în timp ce minimele vor oscila între -5 şi 10 grade Celsius, în aproape toate regiunile agricole. Izolat, vor fi condiţii de producere a îngheţului superficial la sol, îndeosebi în depresiuni.

Totodată, se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale în aproape toată ţara, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Pe fondul temperaturilor maxime ridicate din aer şi sol, la culturile de toamnă înfiinţate în perioada optimă, va fi posibilă reluarea lentă a proceselor vegetative, îndeosebi în zonele de câmpie. În restul regiunilor agricole, atât la speciile de câmp, cât şi la cele pomi-viticole, se va menţine starea de repaus biologic, în timp ce starea de vegetaţie a culturilor va fi bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv.

Conform ANM, în funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă vor parcurge răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), iar cultura de rapiţă se va afla predominant la înfrunzire (8-13 frunze), la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării.

În plus, în aproape toate plantaţiile pomicole şi viticole se va înregistra stadiul de repaus vegetativ. În plus, pe terenurile cu expunere sudică, la soiurile timpurii de sâmburoase, izolat va fi posibilă declanşarea fazei umflare a mugurilor de rod, îndeosebi spre sfârşitul intervalului.

Publicat în Agrometeo
Pagina 1 din 2