Hibridul PR32F73 de la Pioneer a fost desemnat câștigător al trofeului „Porumbul de Aur”, secțiunea irigat, cu ocazia celei de-a IV-a ediții a congresului „Fermieri pentru fermieri”, organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) în data de 30 ianuarie 2019, la București.

Premiul i-a fost înmânat lui Mihai Solomei, director tehnic Agricost, IMB, acesta reușind un record de 22.609 kg/ha cu hibridul menționat.

Într-un testimonial, Solomei a precizat că a însămânțat 77.000 de boabe de porumb PR32F73 la hectar, în data de 20 aprilie 2018, și a optat pentru distanța între rânduri de 50 cm.

„Am semănat 35 ha cu acest hibrid, iar planta premergătoare a fost grâul. Așa că, după recoltarea acestuia, am scarificat la 40 cm, imediat după scarificat am nivelat cu Jokerul și după am erbicidat pentru a ține terenul curat până la intrarea în iarnă. Apoi, în primăvară am erbicidat din nou (...). La semănat am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ complex 12.24.12 + 6% sulf, iar după semănat am aplicat azot lichid – 100 l/ha. După aceea, în faza de 2-3 frunze, am erbicidat pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, iar în faza de 6-7 frunze pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și tot atunci am mai aplicat și 1.5 l/ha de îngrășământ foliar.

Atunci când plantele aveau 8-10 frunze am fertirigat cu 150 l/ha de azot lichid, apoi am făcut un tratament împotriva dăunătorului Helicoverba, la apariția acestuia. Imediat după polenizare am mai aplicat 140 l/ha de azot lichid, tot prin fertirigare. Cultura a am avut parte de precipitații, 170 l, în perioada iunie-iulie, dar am și irigat în 3 tranșe - 900 m.c/ha.

Am recoltat în prima jumătate a lunii octombrie, noi am avut un o suprafața de 170 ha unde am semănat hibrizi de la mai multe firme distribuitoare de semințe, iar PR32F73 ne-a oferit cea mai ridicată producție. Semănam acest hibrid încă din 2013 și mereu am avut producții care au depășit 18.000 kg/ha, însă în acest an putem spune că a atins recordul de producție la noi în fermă”, a declarat fermierul campion, Mihai Solomei.

Rolul semințelor de calitate în productivitate

PR32F73 este un hibrid tardiv, FAO 600, rezistent la principalele boli ale porumbului, la frângere și cădere, are toleranța la secetă. Se recomandă a fi cultivat numai în sistem de irigare.

„Ne bucurăm atunci când fermierii aleg hibrizii Pioneer și au parte de rezultate excepționale. Știm că în Inusla Mare a Brăilei se aplică tehnologii de înaltă clasă, poate chiar cele mai inovatoare din piață, iar rezultate se observă în sporurile de producție. Este clar că pentru a avea cele mai bune rezultate trebuie să alegi sămânță de calitate, trebuie să ai grijă de fiecare verigă tehnologică să fie respectată și să dispui de oameni pregătiți care să aplice toate aceste lucruri. Echipa Agricost este una profesionistă și ne bucurăm că dintre toți hibrizii pe care i-au semănat și înscris în concursul organizat și monitorizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, PR32F73 a oferit o producție istorică în acest moment, dar cu siguranță hibrizii Pioneer vor depăși în România acest potențial”, a precizat, la rândul său, Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience, Divizia de Agricultură a DowDuPont.

Câștigătorii ediției 2018 a concursului „Porumbul de Aur” au fost, la categoria neirigat, Daniel Nica, din Călărași, cu o producție de aproape 14 tone/ha, iar la categoria irigat, Mihai Solomei, din Brăila, cu o producție care a depășit 22,6 tone/ha, încununând performanțele deosebite ale unui sezon agricol favorabil pentru cultura porumbului.

„Aș dori să mulțumesc astăzi, la ceas de bilanț, dar și de început al unei noi etape, tuturor celor prezenți aici: fermieri de la 25 la 50.000 ha, firme de inputuri care ne susțin cu sfaturi  și cu prețios ajutor financiar și tehnic fără de care activitatea de testare nu ar fi posibilă, parteneri ai noștri din media, care reflectă permanent eforturile noastre de a fi mai buni, reprezentanți ai autorităților naționale, autorități de la Bruxelles și federații europene și naționale ale producătorilor agricoli care, prin activitatea lor conjugată, pot schimba radical modul de implementare a măsurilor de politici publice, institutelor de cercetări și universităților care ne ajută în activitatea noastră de zi cu zi. Nu în cele din urmă, aș vrea să mulțumesc echipei executive a APPR, care a crescut și numără în prezent nouă angajați și colaboratori, pentru dedicarea și pentru profesionalismul cu care consolidează în fiecare zi locul organizației nostre printre vocile care contează în agribusiness”, a comentat Arnaud Perrein, președintele APPR.

Anul trecut, APPR a realizat 12.000 de microparcele în 40 de locații de testare pentru cinci culturi de câmp esențiale pentru zona pedo-climatică în care ne aflăm (porumb, grâu, floarea-soarelui, orz și sorg), la care în 2019 se va adăuga soia.

Publicat în Cultura mare

Potrivit calculelor analiștilor agribusiness ai companiei de consultanță Strategie Grains, consolidate într-un raport dat publicității joi, 15 noiembrie 2018, se estimează că recolta de porumb boabe a blocului comunitar (UE28) ar urma să fie mai mare decât cea înregistrată în 2017.

Vorbim practic de o a doua revizuire în creștere a celor de la Strategie Grains de la lună la lună, în ceea ce privește producția de porumb.

Concret, producția totală de porumb boabe a Uniunii Europene (UE28) ar urma să atingă 60 de milioane de tone, în creștere față de nivelul de 59,4 milioane de tone calculat în raportul din luna octombrie a.c., principalele atuuri ale creșterii fiind recoltele din România, Ungaria, Austria și Franța.

Totalul producției de porumb a UE din acest an este cu un procent mai mare decât cel din anul 2017, ca urmare a efectelor secetei asupra acestei culturi și care și-au făcut din plin simțită prezența în Franța și în Germania. Dezechilibrul a fost compensat de producțiile înregistrate în România și în Ungaria.

În contrast, compania de consultanță și-a revizuit în scădere previziunile cu privire la recolta de orz a acestui an, obținută de fermierii din blocul comunitar – UE28, cu 400.000 de tone, până la un total de 56,1 milioane de tone. Practic, vorbim de o scădere de patru procente față de producția de orz obținută de UE28 în 2017.

La capitolul producție de grâu moale, estimările sunt că totalul obținut de agricultorii din comunitatea europeană ar urma să fie de 127 de milioane de tone. Acest nivel este practic neschimbat față de calculele din octombrie 2018, însă în scădere cu 11 procente față de recolta anului trecut. Și asta, din cauză că fermierii europeni au resimțit din plin efectele unei secete majore care și-a făcut simțită prezența pe parcursul verii.

Previziunile privind exporturile de grâu ale țărilor membre UE către state terțe din acest sezon ar putea atinge un total de 19,5 milioane de tone, în ușoară creștere față de totalul de 19,4 milioane de tone estimate de luna trecută, însă cu un milion de tone sub nivelul sezonului 2017-2018.

„Continuăm să fim de părere că ritmul exporturilor de grâu din țările blocului comunitar se vor majora simțitor pe perioada celei de-a doua jumătăți a anului comercial, în momentul în care stocurile de la Marea Neagră se vor fi uscat”, afirmă voci autorizate din interiorul Strategie Grains.

Atenția este în acest moment orientată către recolta anului viitor, cu privire la care însămânțările de toamnă se află încă în desfășurare.

„Previziunile sunt mult mai optimiste în ceea ce privește potențialul de recoltă a anului 2019. În ultimele două săptămâni, atât de mult așteptatele precipitații au căzut în zonele din vestul și nordul UE, oferindu-le astfel fermierilor europeni oportunitatea de a semăna cantități mult mai importante de grâu față de anul anterior”, au adăugat analiștii Strategie Grains. „Cu toate acestea, condițiile agrometeo rămân deosebit de secetoase în țările din sud-estul UE”.

Aceiași analiști au revizuit în creștere estimările cu privire la suprafețele însămânțate cu grâu moale înainte de recoltatul din 2019 până la un total de 24,3 milioane de hectare, în creștere față de nivelul de 24,2 milioane de tone calculat luna trecută și cu șase procente față de sezonul 2018-2019.

Suprafețele însămânțate cu orz sunt relativ stabile din punct de vedere al cifrelor, în timp ce porumbul moale câștigă hectare, totalul calculat fiind în creștere cu patru procente.

APPR: Și totuși UE importă porumb

În ciuda veștilor bune legate de previziunile privind producția de porumb din acest an, conform datelor CEPM și APPR, după ce în sezonul 2017 - 2018 Uniunea Europeană (UE) a ajuns cel mai important importator mondial de porumb, blocul comunitar se află în proces de consolidare a acestei poziții, iar importurile au crescut deja cu 14% la începutul lui noiembrie, față de perioada corespunzătoare a anului trecut.

„Brazilia, cu o cotă de piață de 41%, este în prezent principalul său furnizor. Importurile în creștere, provenind din țări ale căror standarde și condiții de producție nu sunt la fel de stringente precum cele impuse producătorilor europeni, ajung să exercite presiune asupra prețurilor europene ale porumbului!”, afirmă oficialii CEPM și APPR.

Arnaud Perrein, vicepreședinte al CEPM și președintele APPR, a afirmat că, deși România încheie un an agricol favorabil, situația fermierilor rămâne fragilă pe termen mediu, dată fiind meteo-dependența culturii de porumb.

„În afara secetei care afectează ciclic România, trebuie menționat că peste 30% din sămânța de porumb utilizată este necertificată, ceea ce rămâne una dintre vulnerabilitățile țării noastre pentru această cultură, iar performanța națională este afectată de fărâmițarea terenurilor agricole”, a precizat fermierul francez, cu afaceri în România.

Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea-soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată şi locul al doilea la producţia realizată, după Franţa.

Publicat în Piata agricola

Fermierii români ar putea ajunge, „într-o zi”, să producă porumb la un nivel similar cu omologii lor francezi, însă în prezent nu este cazul ca autoritățile de la București să se laude că România a ajuns pe primul loc la productivitate în blocul comunitar, în condițiile în care țara noastră seamănă porumb pe 2,6 milioane de hectare, iar Hexagonul însămânțează sub un milion ha, susține preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT), Nicolae Sitaru, unul dintre cei mai mari producători agricoli din judeţul Ialomiţa.

„Nu este normal să ne lăudăm că am ajuns primii în UE, când România cultivă 2,6 milioane de hectare cu porumb, în comparaţie cu Franţa, care cultivă sub un milion de hectare cu porumb. Haideţi să ne lăudăm când e cazul să ne lăudăm, nu aşa, comparând mere cu pere. România are potenţialul necesar să producă porumb la nivelul Franţei şi cred că într-o zi se va întâmpla lucrul acesta, pe aceeaşi suprafaţă să producem 10 tone la hectar ca în Franţa. Eu cred că în următorii zece ani”, a afirmat Sitaru, citat de presa centrală, cu ocazia RALF 2018, care a avut loc joi, 8 noiembrie 2018, la București.

Conform precizărilor producătorului de porumb, în prezent, în ceea ce privește statisticile, la calculul randamentelor, impactul negativ semnificativ este generat de fermierii mici.

„Micii producători nu folosesc seminţe certificate, nu folosesc tehnologii adaptate la condiţiile de acum şi nu sunt luaţi în seamă prea mult în vederea stabilirii statisticilor. Dar, prin politici agricole, se pot face multe. Politica poate să facă şi cooperative, acolo unde sunt necesare. Nu trebuie să ne înregimentăm toţi în cooperative, fermierii decid singuri ce formă de asociere e mai bună pentru ei. O cooperativă înseamnă o birocraţie mai mare, iar într-o asociaţie poţi face multe lucruri, dar cu o birocraţie mai puţină”, afirmă Sitaru.

Comentând afirmațiile autorităților de resort în ceea ce priveşte producţia de cereale din anul 2018, una care ar urma să fie record, fermierul ialomițean a precizat că, cităm: „Optimismul acesta de la minister este unul deşănţat cu recorduri peste recorduri şi irigaţii peste irigaţii pe care eu nu le-am văzut pe nicăieri”.

„Într-adevăr, fermele organizate din România obţin producţii europene. La porumb, la membrii asociaţiei noastre, producţia nu este sub 10 tone/ha. Problema este, repet, la micii producători. Eu am făcut un studiu anul trecut în asociaţie şi am întrebat fermierii ce producţii au obţinut. Am constatat că producţia la toate cerealele a fost peste media europeană, la porumb peste 10 tone şi ceva la hectar şi peste 7 tone şi ceva la grâu. Media europeană nu este de 10 tone la porumb, doar Franţa face atât, este undeva între 7 şi 8 tone/ha, dar, sigur, noi suntem într-o zonă favorabilă, cu pământuri foarte bune. Probabil că în alte zone din ţară este mai rău, dar să te lauzi cu o producţie de 15 milioane de tone de porumb este puţin forţat. Se poate însă face în România, pentru că a progresat foarte mult cercetarea din genetică, sunt soiuri foarte bune, tehnologia este alta, sunt tehnologii de păstrare a produselor, sunt depozite de păstrare a recoltei, dar mai e loc, pentru că producţia va creşte în continuare şi degeaba facem producţie bună dacă o vindem prost”, a explicat preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice.

Potrivit datelor vehiculate de acesta, preţul porumbului variază între 630 şi 640 de lei/tonă. Sitaru a spus că acesta este „un pic mai bun ca anul trecut, dar mult mai prost la noi, în România, decât pe bursă”.

APPR: Și totuși UE importă porumb

În ciuda veștilor bune legate de previziunile privind producția de porumb din acest an, conform datelor CEPM și APPR, după ce în sezonul 2017 - 2018 Uniunea Europeană (UE) a ajuns cel mai important importator mondial de porumb, blocul comunitar se află în proces de consolidare a acestei poziții, iar importurile au crescut deja cu 14% la începutul lui noiembrie, față de perioada corespunzătoare a anului trecut.

„Brazilia, cu o cotă de piață de 41%, este în prezent principalul său furnizor. Importurile în creștere, provenind din țări ale căror standarde și condiții de producție nu sunt la fel de stringente ca cele impuse producătorilor europeni, ajung să exercite presiune asupra prețurilor europene ale porumbului!”, afirmă oficialii CEPM și APPR.

Arnaud Perrein, vicepreședinte al CEPM și președintele APPR, a afirmat că, deși România încheie un an agricol favorabil, situația fermierilor rămâne fragilă pe termen mediu, dată fiind meteo-dependența culturii de porumb.

„În afara secetei care afectează ciclic România, trebuie menționat că peste 30% din sămânța de porumb utilizată este necertificată, ceea ce rămâne una dintre vulnerabilitățile țării noastre pentru această cultură, iar performanța națională este afectată de fărâmițarea terenurilor agricole”, a precizat fermierul francez, cu afaceri în România.

Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea-soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul al doilea la producţia realizată, după Franţa.

Publicat în România Agricolă

Vineri, 5 octombrie 2018, s-a desfășurat la Bruxelles a doua și ultima din acest an reuniune a Grupului de Dialog Civil pentru plăți directe și înverzire, care a avut ca obiectiv prezentarea de către oficialii Comisiei Europene (CE) a propunerilor privind planurile strategice pe care statele membre vor trebui să le elaboreze începând cu 2021.

Un al doilea punct central al discuțiilor a fost consacrat noii „arhitecturi verzi” și legăturii acesteia cu plățile directe. Din partea României a participat Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb CEPM.

În noua filosofie, sarcinile privind elaborarea și implementarea Politicii Agricole Comune (PAC) vor fi împărțite între UE și statele membre.

Uniunea Europeană (UE) definește cadrul general, adică obiectivele de atins (nouă la număr: asigurarea unui venit corect agricultorilor, creșterea competitivității sectorului, asigurarea echilibrului de putere de-a lungul filierei produselor, acțiuni privind schimbările climatice, grija față de mediu, conservarea peisajelor și biodiversității, asigurarea înnoirii generaționale, asigurarea viabilității zonelor rurale și, nu în cele din urmă, protejarea calității și siguranței hranei), respectiv indicatorii prin care statele membre vor fi monitorizate în privința implementării și tipurile de măsuri (intervenții) posibile.

La rândul lor, guvernele naționale vor avea obligația elaborării planurilor strategice, rezultat al subsidiarității crescute a noii PAC, trebuind să identifice nevoile, să aleagă - din meniul pus la dispoziție - intervenții potrivite propriului sector agricol și să-și asume responsabilitatea implementării. Planurile strategice vor acoperi plățile directe, măsurile de dezvoltare rurală și noua condiționalitate verde (ce se referă la mediu și climă, bunăstarea animalelor, sănătatea publică, a animalelor și plantelor).

Oficialii Comisiei au mai prezentat propunerea privind utilizarea noilor tehnologii în cadrul IACS (Sistemul Integrat de Administrare și Control) pentru o reglementare și un control mai simple și mai inteligente. Acestea vizează reducerea numărului de vizite pe teren, cu economii directe de timp pentru agențiile de plată și agricultori, promovarea digitalizării și a e-guvernării pentru o prelucrare mai eficientă a aplicațiilor, promovarea noilor tehnologii în perspectiva PAC post-2020 și a orientării spre rezultate.

Pe tot parcursul dezbaterilor, s-au confruntat două curente de opinie: pe de o parte, organizațiile non-guvernamentale de mediu doresc, elaborând pe marginea ambiției mai mari proclamate de Comisie drept deziderat privind protecția mediului si clima, condiționarea strictă a plăților directe de îndeplinirea unor indicatori specifici și direcționarea unui procent cât mai ridicat (de chiar 50-60%) din fondurile Pilonului II către măsuri de mediu și climă (în condițiile în care cifra avansată de CE este 30%); de cealaltă parte, confederațiile și asociațiile fermierilor europeni, între care Copa-COGECA, CEJA, CEPM, ELO, etc., au arătat că odată cu scăderea anunțată, de 5% în termeni nominali a sumelor alocate agriculturii, se pune în discuție o accentuare a dimensiunii climatice și de mediu a acesteia, care presupune resurse suplimentare pe care UE nu și le poate permite, deci ar trebui să-și propună ținte realiste care să permită fermierilor să continue să practice sustenabil agricultura, producând hrană pentru întreaga societate.

„Asociația Producătorilor de Porumb din România își exprimă îngrijorarea cu privire la contradicțiile inerente conținute de obiectivele noii PAC”, a declarat Cristina Cionga, manager pentru afaceri europene al APPR. „Este dificil să vorbim despre ambiții crescute în ceea ce privește dimensiunea de mediu și climă a politicii agricole cu un buget în scădere. În același timp, fermierii europeni trebuie să facă față concurenței de pe piața mondială, dar accesul la inovație, la noi produse și tehnologii le este tot mai îngrădit de reguli interne stabilite la nivelul blocului nostru comunitar. Nu în ultimul rând, considerăm că primii gardieni ai mediului sunt fermierii înșiși, pentru că trebuie să asigure durabilitatea producției agricole pe termen mediu și lung. Avem speranța că toate aceste realități își vor găsi o reflectare adecvată în prevederile PAC ce se prefigurează la orizontul anului 2021”.

Publicat în Comunicate

Reținerea unei sume de 0,5 euro/ha sau echivalent UVM fermierilor (n.r. - fermier - o persoană fizică sau juridică sau o formă asociativă de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic al acesteia, a cărei exploatație se situează pe teritoriul României şi care desfășoară o activitate agricolă), echivalentă în lei, ar urma să fie legiferată dacă propunerea de act normativ a Pro Agro ar urma să fie aprobată de Parlament, inclusiv după punctele de vedere venite din partea presei agricole.

Potrivit unui comunicat al organizației de fermieri, federația a inițiat deja elaborarea unui proiect de act normativ intitulat „Legea pentru instituirea unei cotizații profesionale agricole aplicate fermierilor pentru finanțarea asociațiilor profesionale membre ale unor organizații profesionale/interprofesionale reprezentative din sectorul agroalimentar”, în vederea asigurării finanțării predictibile a mediului asociativ.

„Demersul nostru vine în contextul nevoii unei reprezentări consistente a intereselor fermierilor din România, atât la nivel național, cât și european. Numai în acest mod, mișcarea asociativă din agricultură poate să conducă la asigurarea creșterii competitivității fermelor și industriei alimentare din România. Mecanisme de finanțare asemănătoare sunt adoptate și în alte țări membre ale Uniunii Europene, cel mai relevant caz fiind Franța. În consecință, considerăm că Parlamentul României ar trebui să își asume acest proiect de act normativ, astfel încât fermierul român să fie cu adevărat reprezentat la masa negocierilor, fie în România, fie la Bruxelles”, afirmă cei din conducerea organizației, precizând că demersul este susținut și de către Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).

În plus, Federația apelează inclusiv la sprijinul presei agricole pentru a face cunoscută inițiativa legislativă și, eventual, pentru a primi observații și propuneri de îmbunătățire a textului inițial, astfel încât să determine puterea politică din Parlamentul României să îl transforme în lege.

Inițiatorii mai precizează că plata cotizației profesionale agricole prevăzută la art.1 se face anual, prin reținerea unei sume de 0,5 euro/ha sau echivalent UVM fermierilor prevăzuți la art.1 al propunerii de act normativ, echivalent în lei la data stabilirii ratei de schimb la cursul de schimb stabilit în ultima zi lucrătoare înaintea datei de 1 august care precedă exercițiul financiar pentru care sunt stabilite alocațiile financiare, publicat de Banca Centrală Europeană conform Regulamentului Delegat (UE) nr.907/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro.

Conform proiectului de act normativ, la art.1 se precizează următoarele: „Suprafața agricolă înseamnă orice suprafață de teren arabil, de pășune permanentă şi de fâneață permanentă sau cultivată cu culturi permanente; Animale declarate înseamnă animalele care fac obiectul unei cereri de ajutor pentru animale în cadrul schemei de ajutoare pentru animale sau care fac obiectul unei cereri de plată pentru o măsură de sprijin legată de animale; Exploataţie înseamnă ansamblul unităților de producție utilizate pentru activităţi agricole şi gestionate de un fermier, situate pe teritoriul României; Fermier înseamnă o persoană fizică sau juridică sau o formă asociativă de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic al acesteia, a cărei exploataţie se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă; Hectar eligibil înseamnă suprafaţa agricolă utilizată pentru o activitate agricolă din cadrul unei exploataţii. Se instituie începând cu anul de cerere unică de plată pe suprafaţă 2018 o cotizație profesională agricolă aplicată fermierilor pentru finanțarea Asociațiilor profesionale membre ale unei Organizațiilor Profesionale/Interprofesionale reprezentative din sectorul agroalimentar. Fermierii care au obligația plății cotizaţiei profesionale agricole prevăzută la alin.(1) sunt fermieri activi definiți în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură care depun anual cerere unică de plată pentru suprafaţă agricolă și/sau animale declarate”.

Totul a început cu conceptul de cotizație voluntar-obligatorie

Despre această propunere de contribuție a vorbit, încă din ianuarie 2018, fostul vicepreședinte LAPAR, fermierul Nicolae Sitaru, pe atunci prezentată sub forma unei cotizații voluntar-obligatorie, și a dat exemplul Franței în acest sens.

La finele lunii ianuarie a.c., acesta acuza în mod direct șefiile din ultimii ani ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru neimplicarea în susținerea financiară a apartenenței organizațiilor de fermieri români la COPA COGECA, o puternică organizație de lobby de la Bruxelles, și făcea apel la unitate, astfel încât toate organizațiile din sectorul agroalimentar autohton să se unească sub o singură umbrelă, potentă financiar.

„Fac un apel la unitate a tuturor asociațiilor profesionale din România să încercăm o dată pentru totdeauna să ne unim într-un efort de a putea reprezenta cum trebuie fermierul din România în fața instituțiilor de la Bruxelles. Din păcate, cei care știu, noi am fost primiți de vreo trei ori până acum la COPA COGECA și am fost dați afară de vreo două ori pentru neplata cotizației”, a afirmat Sitaru în deschiderea congresului „Fermieri pentru fermieri”, organizat joi, 25 ianuarie 2018, la București. „Cred că, din păcate, Ministerul Agriculturii, ministrul Agriculturii, oricare a fost el, nu ne-a dorit niciodată puternici. O organizație foarte puternică în România nici măcar domnul (n.r. - Valeriu) Tabără (n.r. - nu a reușit să pună bazele), dacă tot este în fața mea, aici... ”.

Tot el a precizat că o organizație puternică de fermieri în România ar face „mult bine” mediului agricol din România și consideră că ar trebui să preluăm un model de la francezi.

„(...) că tot Arnaud (n.r. - Perrein) este francez și tot vorbește el despre cotizația voluntar-obligatorie cum se întâmplă și în Franța; nu inventăm noi roata. Așa se întâmplă acolo și cred că așa este bine. Astfel, sarcina aceasta a finanțării asociațiilor profesionale să fie mai mică pentru fiecare fermier și să ajungă pentru reprezentarea noastră și la Bruxelles”, a adăugat Sitaru. „Problema cu reprezentarea noastră la Bruxelles este celebra cotizație care ajunge pe la vreo 500.000 de euro și, deocamdată, nicio organizație profesională din România nu a fost în stare să strângă acești bani în fiecare an și să se ducă cu ei la Bruxelles. Asta înseamnă că trebuie s-o facem împreună, împreună toate organizațiile și cu mâna întinsă către ministrul Agriculturii”.

Conform aprecierilor fermierului român, soluția propusă de francezul Arnaud Perrein i-ar scuti pe omologii săi „de o umilință” și „de situația de a ne duce cu căciula-n mână în fața ministrului” (n.r. - Agriculturii), oricare ar fi el, pentru a-i cere banii necesari achitării cotizației la COPA COGECA.

Și asta, în ciuda orgoliilor producătorilor agricoli de la noi din țară.

„Deși (...) spunem că suntem fermieri mari și tari, când ajungem să fim reprezentanți acolo, nu suntem. (...) Deocamdată, trăim în România, câteodată, cu prea multe orgolii, și ar trebui să le lăsăm la o parte și să încercăm să vedem care este soluția ca, împreună, să fim o voce unitară la nivelul țării”, a conchis el.

Publicat în Știri interne

Cu o producție de 13.856 kg/ha obținută de pe cele 10,4 ha însămânțate cu hibridul de porumb AQUAmax P9903, lot cu care, de altfel, Aedin Celzin, s-a și înscris în 2017 în concursul „Porumbul de Aur”, acesta a reușit să câștige trofeul cu același nume la categoria «Neirigat» și recunoaște că a avut parte de precipitații la momentul oportun, ploi care au susținut acest randament important.

Celzin a precizat pentru serviciul de comunicare al Pioneer că a respectat cu sfințenie tehnologia și că a semănat 62.000 de boabe germinabile la hectar... fix pe data de 1 aprilie 2017.

„Ca de obicei, am optat pentru arătură de toamnă, efectuată la sfârșit de octombrie, început de noiembrie, la adâncimea de 32 cm. În luna februarie am fertilizat cu TSP – 160 kg/ha, am pregătit terenul și am efectuat o trecere cu combinatorul. Pe 1 aprilie am semănat, 62.000 boabe germinabile/ha, și am aplicat 160 kg/ha complex triplu 16. După o săptămână, am aplicat primul erbicid, iar al doilea a fost aplicat în luna mai. La începutul lunii iunie am prășit și am aplicat 100 kg/ha uree substanță brută. Pot spune că pe tot parcursul procesului de vegetație, cultura a beneficiat de precipitații, aproximativ 400 ml, în lunile mai și iunie, iar cultura s-a dezvoltat foarte bine. Am recoltat în octombrie, am fost foarte mulțumit de hibridul P9903 și, bineînțeles, de producția obținută”, a declarat fermierul-campion Aedin Celzin.

În momentul de față, 95 la sută din suprafața cultivată cu porumb în țara noastră nu beneficiază de irigații. Din acest motiv, fermierii trebuie să aleagă cei mai buni hibrizi, astfel încât să aibă performanțe notabile și, implicit, producții care să îi mulțumească.

„Unul dintre hibrizii pe care noi îl recomandăm este AQUAmax P9903 – FAO 360, cel mai vândut hibrid semitimpuriu Pioneer din Europa. Prezintă o adaptabilitate deosebită în condiții de arșiță și secetă, are sistemul radicular foarte bine dezvoltat, cu un randament foarte bun al absorbției apei și elementelor nutritive. Oferă producții de excepție în zonele semiaride și semiumede din vestul și sud-estul țării”, spun cei de la Pioneer.

Aedin Celzin este unul dintre fermierii campioni ai companiei. Lucrează aproximativ 3.000 ha în județul Constanța, iar porumbul este a doua cultură ca importanță în ferma sa.

Publicat în Cultura mare

ACUZE. Nicolae Sitaru, membru marcant în stafful LAPAR, acuză direct șefiile din ultimii ani ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru neimplicarea în susținerea financiară a apartenenței organizațiilor de fermieri români la COPA COGECA, o puternică organizație de lobby de la Bruxelles, și face apel la unitate, astfel încât toate organizațiile din sectorul agroalimentar autohton să se unească sub o singură umbrelă, potentă financiar.

„Fac un apel la unitate a tuturor asociațiilor profesionale din România să încercăm o dată pentru totdeauna să ne unim într-un efort de a putea reprezenta cum trebuie fermierul din România în fața instituțiilor de la Bruxelles. Din păcate, cei care știu, noi am fost primiți de vreo trei ori până acum la COPA COGECA și am fost dați afară de vreo două ori pentru neplata cotizației”, a afirmat Sitaru în deschiderea congresului „Fermieri pentru fermieri”, organizat joi, 25 ianuarie 2018, la București. „Cred că, din păcate, Ministerul Agriculturii, ministrul Agriculturii, oricare a fost el, nu ne-a dorit niciodată puternici. O organizație foarte puternică în România nici măcar domnul (n.r. - Valeriu) Tabără (n.r. - nu a reușit să pună bazele), dacă tot este în fața mea, aici... ”.

Tot el a precizat că o organizație puternică de fermieri în România ar face „mult bine” mediul agricol din România și consideră că ar trebui să preluăm un model de la francezi.

„(...) că tot Arnaud (n.r. - Perrein) este francez și tot vorbește el despre cotizația voluntar-obligatorie cum se întâmplă și în Franța; nu inventăm noi roata. Așa se întâmplă acolo și cred că așa este bine. Astfel, sarcina aceasta a finanțării asociațiilor profesionale să fie mai mică pentru fiecare fermier și să ajungă pentru reprezentarea noastră și la Bruxelles”, a adăugat Sitaru. „Problema cu reprezentarea noastră la Bruxelles este celebra cotizație care ajunge pe la vreo 500.000 de euro și, deocamdată, nicio organizație profesională din România nu a fost în stare să strângă acești bani în fiecare an și să se ducă cu ei la Bruxelles. Asta înseamnă că trebuie s-o facem împreună, împreună toate organizațiile și cu mâna întinsă către ministrul Agriculturii”.

Conform aprecierilor fermierului român, soluția propusă de francezul Arnaud Perrein i-ar scuti pe omologii săi „de o umilință” și „de situația de a ne duce cu căciula-n mână în fața ministrului” (n.r. - Agriculturii), oricare ar fi el, pentru a-i cere banii necesari achitării cotizației la COPA COGECA.

Și asta, în ciuda orgoliilor producătorilor agricoli de la noi din țară.

„Deși (...) spunem că suntem fermieri mari și tari, când ajungem să fim reprezentanți acolo, nu suntem. (...) Deocamdată, trăim în România, câteodată, cu prea multe orgolii, și ar trebui să le lăsăm la o parte și să încercăm să vedem care este soluția ca, împreună, să fim o voce unitară la nivelul țării”, a conchis el.

Agrostar se opune finanțării de la stat

Încă din 2016, Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar afirma prin vocile sale autorizate că nu era de acord cu intenția de pe atunci a MADR de a modifica HG privind acordarea de cotizații unor organizații profesionale din domeniul agricol și agroalimentar, pentru reprezentare în cadrul structurilor europene, în scopul decontării serviciilor lingvistice în valoare de peste 2,8 milioane lei, anual, bani ce se acordă de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii.

„În primul rând, doresc să subliniez faptul că Agrostar nu susține acordarea acestor cotizații de la bugetul de stat către niște entități private cum sunt organizațiile profesionale și considerăm că acești bani, dacă sunt disponibili la bugetul de stat, pot fi folosiți pentru susținerea agricultorilor. Totodată, ne întrebăm cât de independente vor mai fi aceste organizații, dacă ele primesc bani de la bugetul de stat, prin MADR? În plus, organizațiile care urmează să primească acești bani nu trebuie să justifice cum i-au cheltuit. Prin modificările pe care le propune acum MADR, este eliminat criteriul de reprezentativitate. Ne întrebăm cine are interesul să dea cu orice preț acești bani, care sunt prinși în bugetul MADR pe anul acesta, unor organizații profesionale din domeniul agricol?”, declara secretarul general al AGROSTAR Horațiu Raicu.

Cei de la Agrostar mai consideră că dacă Ministerul Agriculturii dorește ca fermierii să fie reprezentați la COPA COGECA, atunci ar trebui reorientată atenția către Legea Camerelor Agricole.

„La COPA COGECA, sunt afiliate camerele agricole naționale ale statelor sau patronate puternice din agricultură, dar, din păcate, la noi această lege nu funcționează, din diferite motive. Noi, în sectorul agricol, nu avem un patronat, fapt ce ar trebui să pună semne mari de întrebare”, erau de părere șefii Agrostar.

Publicat în România Agricolă

În urma acordului exclusiv de testare, anul trecut, Summit Agro România a probat insecticidul unic de sol Trika Expert, în cadrul programului de testări al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), în trei locații din țară: Alexandria și Mihail Kogălniceanu, pentru porumb, și Belciugatele, pentru floarea-soarelui, anunță compania printr-un comunicat.

Trika Expert este un insecticid granulat, cu aplicare la sol, care conține în aceeași granulă lambda-cihalotrin 4 g/kg și îngrășământ microgranulat starter (azot 7%, fosfor 35%). Formularea acestuia – tip G Plus – este unică atât în România, cât și la nivel european. Substanța activă – lambda-cihalotrin –, în concentrație de 0,4%, este una dintre cele mai eficiente și cu efect de durată dintre toți piretroizii de pe piață. Dimensiunea uniformă și redusă a granulelor face ca fosforul să fie disponibil la rădăcinile nou-formate și astfel asimilabil aproape în totalitate. Produsul se aplică la semănat și creează un halou în jurul rădăcinilor pentru a preveni atacul multor dăunători (viermi sârmă, larve de Diabrotica, buha semănăturilor și cărăbușul de mai) la un număr de peste 40 de culturi.

„În ultimii ani, compania noastră a reușit să lanseze cel puțin unu-două produse noi pe an pe piața din România. Produsul lansat în 2017, Trika Expert, este cu adevărat unic pe piața noastră. În principal la porumb îl văd ca o soluție reală pentru controlul viermelui sârmă (Agriotes) și al larvelor de Diabrotica. În plus, are omologare la peste 40 de culturi, este un produs care controlează cu succes și buha semănăturilor (Agrotis), dar și cărăbușul de mai (Melolontha). Rezultatele din teren au fost foarte bune, iar din reacțiile primite de la fermieri reiese că apreciază prezența pe piață a unui asemenea produs”, a declarat Alexandru Precup, președintele Summit Agro România.

În ceea ce privește continuarea testărilor, Alina Crețu, director executiv APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România), a declarat că acestea de vor desfășura și în 2018.

„Utilizarea soluțiilor inovatoare în agricultură reprezintă unul din scopurile principale ale testarilor în câmp APPR. Testăm anual produse utilizate în fermă pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care se confruntă fermierii. Anul acesta a fost introdus în testările APPR și insecticidul granulat pentru sol-Trika Expert. Fiind necesare soluții noi pentru combaterea dăunătorilor din sol, interesul este unul major pentru a identifica adaptabilitatea și eficacitatea acestei soluții. Astfel de soluții noi sunt de interes major și vom continua testările și în 2018”.

În plus, ea a menționat că, anual, sunt testate genetic la porumb în până la 15 locații.

„Testările APPR la porumb au început în anul 2013, iar numărul hibrizilor testați variază între 100 și 150. Anual, efectuăm testări ale geneticii la porumb în 12-15 locații de testare, iar începând cu anul 2015 am început să efectuăm și testări pentru fertilizanți și produse de protecția plantelor. În aceeași măsură, suntem interesați de eficientizarea costurilor la cultura de porumb, dar și la celelalte culturi de interes major pentru agricultori”, a adăugat directorul executiv al APPR.

Summit Agro România este înfiinţată în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România de compania Summit Agro, amintim: insecticidele – Mospilan și Inazuma, fungicidele – Cyflamid 5 EW, Topsin, Yamato, erbicidele – Nisshin, Targa Super şi fertilizanţii – Fertigofol Ultra, Sulfomax și BrasiPro.

Sumitomo Corporation are o istorie care datează din 1630, este prezentă în 116 ţări, cu peste 700 de sucursale, și are un număr de aproximativ 74.000 de angajaţi. Corporaţia desfăşoară activităţi în diferite industrii: extracția metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.

Publicat în Comunicate

În cazul în care ar urma să fie adoptată propunerea unilaterală de consolidare a unor noi contingente tarifare pentru Ucraina, în vederea majorării fluxurilor comerciale din această țară către Uniunea Europeană (UE), una care încorporează un nou contingent de taxe vamale zero de 650.000 tone de porumb, aceasta ar reprezenta o altă lovitură pentru cultura porumbului, cât și pentru producătorii din UE, se arată într-un comunicat APPR remis la redacție.

Propunerea a fost vehiculată încă de anul trecut, din 29 septembrie, mai spun cei de la CEPM și adăugată concesiilor deja acordate de comunitatea europeană în cadrul Acordului de asociere UE- Ucraina (450.000 tone la taxa zero în 2017, respectiv 650.000 tone în 2021).

„CEPM se opune ferm acestei noi concesii, una care sacrifică încă o dată interesele producătorilor de porumb din UE”, se precizează în documentul de presă.

Anul acesta, la data de 4 mai, Comisia Parlamentului European pentru Comerțul Internațional a validat implementarea acestui nou contingent de porumb, în ciuda sfaturilor contrare emise de Comisia pentru agricultură a Parlamentului European în luna martie a anului trecut.

„Dacă această propunere este adoptată, ar fi o altă lovitură pentru porumb și pentru producătorii de porumb din UE”, mărturisesc cu temere oficialii APPR.

Porumbul ucrainean este deja dominant în rândul exporturilor către UE (opt milioane tone în 2015, reprezentând 60% din importurile din țările terțe) și beneficiază în mod clar de un avantaj competitiv pe piața comunitară, spun specialiștii.

Prin acordarea acestei noi cote, autoritățile europene și-ar slăbi producătorii, care a trebuit deja să se confrunte cu o criză a prețurilor în ultimii trei ani! Prin urmare, CEPM invită legislativul să elimine această nouă cotă în cadrul votului în plen al Parlamentului European, care va avea loc în zilele următoare.

Daniel Peyraube, președintele CEPM, spune chiar că porumbul european este de multe ori „victimă” a concesiilor rezultatele în urma unor negocieri.

„Pe măsură ce sunt lansate dezbaterile privind viitorul CAP, UE trebuie să înceteze să-și mărească concesiunile comerciale, de când tarifele reprezintă ultima plasă de siguranță disponibilă a producătorilor în fața crizelor prețurilor. Să nu mai sacrificăm porumbul european, care este adesea victimă a concesiilor rezultate din negocieri al căror scop depășește sferele economiei și agriculturii”, declară Daniel Peyraube, președintele CEPM.

La rândul său, Arnaud Perrein, președintele APPR, a aprecizat că o acțiune de acest gen nu va face altceva decât să scadă nivelul de competitivitate al fermierilor europeni.

„Asociația Producătorilor de Porumb din România este implicată direct în acțiunile de promovare a unei Politici Agricole Comune viitoare care să susțină producătorii europeni de porumb și care să-i protejeze în special de riscurile de volatilitate crescută de pe piețele agricole. Un astfel de demers nu poate ajuta la creșterea competitivității fermierilor europeni și a cultivatorilor de porumb în special”, Arnaud Perrein,
președintele APPR.

În ceea ce privește porumbul boabe, anul trecut, România ocupă prima poziție la suprafața cultivată și locul al doilea la producția realizată, după Franța. Suprafața cultivată s-a diminuat cu 107.000 hectare, la 2,49 milioane, iar producția a crescut cu 1,03 milioane tone, la 10 milioane.

Publicat în International

Carol Costandache din Ialomița și Octavian Blănaru din Brăila au fost marii câștigători ai „Porumbului de aur 2016”, trofeu decernat de către membrii APPR în cadrul celei de-a doua ediții a congresului „Fermieri pentru Fermieri”, iar Arnaud Perrein a fost votat să-și continue mandatul de președinte.

„Cu ocazia congresului s-au oferit premiile «Porumbul de aur 2016». La categoria «Neirigat», câștigătorii ediției 2016 au fost Carol Costandache din Ialomița, cu o producție de 11.403 kg/ha, iar la categoria «Irigat» Octavian Blănaru din Brăila, SC Agricost IMB, ferma Albatros, cu producția de 18.926 kg/ha”, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție.

Conform aceluiași document, directorul Directiei Porumb din cadrul Institutului „Arvalis”, Gilles Espagnol, a fost cel care a confirmat susținerea directă a acțiunilor APPR de către instituția pe care o reprezintă și a punctat principalele direcții în care merge cercetarea în domeniul porumbului și în special cercetarea aplicată.

De asemenea, invitat de onoare și premiat „Cel mai bun prieten al porumbului românesc în Europa” a fost Luc Esprit, reprezentantul Federației Franceze a Porumbului și al Confederatiei Europene a Porumbului, cel care a încurajat înființarea APPR de către membrii fondatori.

În prima parte a zilei, se mai precizează în comunicat, fermierii - membri APPR - și-au ales consiliul director pentru următorii patru ani. Noua conducere este formată din Arnaud Perrein în calitate de președinte, Adrian Mocanu - vicepresedinte, iar ca membri Lucian Buzdugan, Alin Dida și Costin Telehuz.

Partea a II-a a evenimentului a fost dedicată fermierilor și invitaților din domeniu. Dezbaterile pe teme de interes general pentru fermieri au fost deschise de președintele APPR și de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu.

După un an dificil pentru cultivatorii de porumb din România, membrii APPR au împărtășit din experiența lor și și-au manifestat dorința de a continua investițiile în cercetarea aplicată la porumb, dar și la celelalte culturi de interes în ferme.

„Doar utilizând inputuri validate la nivel local și soluții tehnologice certificate și adaptate vom putea să obținem produse de calitate pentru procesatori și consumatori. Împreună, cu investiții directe și implicare activă în domeniul asociativ, vom reuși să fim mai informați și, astfel, mai performanți”, este mesajul transmis de APPR cultivatorilor de porumb din România.

În data de 8 decembrie 2016, la sala Rondă a Hotelului Intercontinental din București, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a organizat cea de-a II-a ediție a Congresului „Fermieri pentru Fermieri”.

Carol Costandache din Ialomița și Octavian Blănaru din Brăila au fost marii câștigători ai „Porumbului de aur 2016”, trofeu decernat de către membrii APPR în cadrul celei de-a doua ediții a congresului „Fermieri pentru Fermieri”, iar Arnaud Perrein a fost votat să-și continue mandatul de președinte.

Publicat în Comunicate
Pagina 1 din 2