Din fermă-n fermă!

Din fermă-n fermă!

Mai bine de 50 la sută din suprafața cultivată cu Fetească Neagră, aflată în proprietatea lui Iulian Nicolae Negoiță, un tânăr horticultor buzoian, a fost afectată anul acesta de făinare, motiv care l-a determinat pe fermier să participe la cea de-a treia ediție a Forumului OptiTech pentru viticultură denumit sugestiv „Meridianele vinului”, în vederea obținerii celor mai proaspete informații despre protecția fitosanitară a viței de vie.   La sfârșitul evenimentului, Negoiță a mărturisit pentru presa de specialitate că acest an a fost unul de excepție, atacul de făinare fiind unul masiv în exploatația sa, chiar și cele mai bune pesticide…
În ciuda faptului că și el a fost în vizorul presei locale pentru anumite... să le spunem neregularități în gestionarea treburilor urbei în fruntea căruia fusese ales, afaceristul, dar mai înainte de toate fermierul Ion Soare, asociat în firmele Eraos SA, Făurar Ten SRL - aflată în divizare parţială, Agrosefag SRL, Eco Production SRL şi Eco Wind Energy SRL este nemulțumit de întârzierea plăților pe suprafață.   Fostul edil al comunei Cogealac, prezent la târgul Indagra chiar din prima zi, a urmărit suita de ziariști care l-au însoțit pe Klaus Werner Iohannis și pe Daniel Constantin în periplul lor pe…
Pagina 4 din 4