Vineri, 19 Mai 2017 13:46

Florin Chirea, mulțumit de colaborarea cu un procesator român. „Livrăm către șase tone de lapte, zilnic”. Prețul, „în jur de 1,3-1,4 lei, recalculat”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Deținător al unui adăpost de 300 de capete de vaci cu lapte, fiul primarului din Cilieni, Olt, Florin Chirea, se declară mulțumit de parteneriatul cu unul dintre procesatorii cu notorietate din România, în condițiile unui preț pe litrul de lapte colectat de 1,3-1,4 lei și ale unei cantități livrate zilnic către procesator de circa șase tone.

„Am ajuns la 28 de litri de lapte pe cap de vacă furajată, zilnic. Este o producție bună, nu foarte bună, dar sperăm să creștem. Procesarea o facem prin Danone. De șase ani, chiar pot să-l numesc partener. Nu tot timpul are prețul cel mai mare, dar nu contează asta. Contează seriozitatea. În momentul acesta, poate nu este cel mai mare preț de pe piață cel oferit nouă de către Danone – în jur de 1,3-1,4 lei, recalculat. Lucrăm însă de atâta timp. M-am dezvoltat și datorită acestui parteneriat. Livrăm către ei șase tone de lapte, zilnic; fluctuează puțin în funcție de anotimp. Vin cu mașinile lor la colectare, calitatea este foarte bine controlată”, a afirmat administratorul Agro Chirea, luni, 15 mai 2017, cu ocazia vizitei ministrului Agriculturii, Petre Daea, în exploatația sa. „Este un adăpost de 300 de capete în producție, lotizat pe patru grupe, în funcție de cantitatea de lapte pe care o produc zilnic. În 2012, a fost înființată această fermă cu ajutorul fondurilor europene, contribuție 50-50%. Am și o exploatație vegetală, în cadrul căreia lucrez circa 2.500 de hectare”.

Potrivit spuselor sale, procentul de reformă la vaca de lapte în ferma pe care o deține este de 20 la sută anual, iar genetica este importată din Olanda și din Ungaria.

Chirea a adăugat că tăurașii îi comercializează în intervalul 0-3 luni, iar un anumit număr de exemplare sunt pentru îngrășat și ating chiar 400-500 kg pentru abatorizare.

„Am și o activitate de bovine de carne, undeva la 100 de capete, Aberdeen Angus și Limousine. Pot să zic că sunt mai încântat de Limousine datorită randamentului la tăiere și sporului de greutate”, a precizat Florin Chirea.

Fermierul oltean recunoaște că a investit și în vaca de carne, pentru care nu a luat sprijin cuplat din cauza unor probleme cu asociațiile de profil.

„Ar fi doar Aberdeen Angus, o asociație care, într-adevăr, știe să-și facă treaba și este pe la Sibiu. Pentru Limousine nu am luat nimic”, a mărturisit fiul primarului din Cilieni.

Acesta se mândrește cu faptul că integrează producția de cereale (porumb și grâu) în ferma sa zootehnică în procent de circa 20%, la care adaugă lucernă, fân ș.a.

„Toate, împreună, formează o rație echilibrată energo-proteic, de aceea ne folosim de toate cerealele pe care le avem. Nu cumpărăm nimic. Totul este produs în ferma proprie”, a conchis producătorul agricol.


În martie 2017, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut cu 19,9% faţă de februarie 2017 şi cu 5,9% faţă de martie 2016.


Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a crescut în trimestrul I 2017 faţă de trimestrul I 2016 cu 2,3%.

Potrivit INS, în martie 2017 comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 14.126 tone (+19,9%).

Creșteri ale producţiei în luna martie 2017 comparativ cu luna februarie 2017 s-au înregistrat la: unt, cu 122 de tone (+11,9%), lapte de consum, cu 2.761 de tone (+11,7%), brânzeturi, cu 749 de tone (+11,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 158 de tone (+0,9%), smântână de consum, cu 19 tone (+0,4%).

Aceleași date agregate de INS relevă că faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în martie 2017 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 4.716 tone (+5,9%).

În martie 2017, comparativ cu martie 2016, producţia a crescut la unt, cu 179 de tone (+18,4%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 296 de tone (+1,8%), și lapte de consum, cu 269 de tone (+1,0%).

Scăderi ale producţiei s-au înregistrat la smântână de consum, cu 407 tone (-7,2%), și la brânzeturi, cu 470 de tone (-5,9%).

Nu în ultimul rând, în trimestrul I 2017, comparativ cu trimestrul I 2016, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 5.123 de tone (+2,3%).

Creşteri ale producţiei în trimestrul I 2017 faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent au fost înregistrate la: unt, cu 507 tone (+18,7%), lapte de consum, cu 3.291 de tone (+4,5%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), cu 1.011 tone (+2,0%).

Producția a scăzut la smântână de consum, cu 1.832 de tone (-10,3%), și la brânzeturi, cu 325 de tone (-1,6%).

Citit 1024 ori

Articole recente - Ionel Vaduva

Articole înrudite

newsletter rf

surse si resurse

Publicitate

adama iunie2017

logoRALF

Revista