Marți, 08 August 2017 13:59

Brăileanul care a mizat pe rapița PT225 a obținut 5,4 tone la hectar producție! La el, campania de recoltat a durat doar trei zile

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fermierul-campion la producția de rapiță (în viziunea Pioneer Hi-Bred) provine din județul Brăila, se numește Florin Dănuț Iconaru, administrează 2.000 de hectare, din care 340 de hectare însămânțate cu rapiță, hibridul Pioneer PT225 fiind cel care i-a asigurat o producție demnă de invidiat - 5,4 tone la hectar.

În două dintre cele mai importante județe agricole - Brăila și Ialomița - hibrizii de rapiță ai Pioneer au generat randamente de peste 4 t/ha, anunță compania printr-un document de presă, iar numărul agriculorilor care au obținut astfel de producții și au devenit producători agricoli-campioni a fost unul ridicat.

Fermierul brăilean a devoalat în cele ce urmează câteva dintre „secretele” care i-au adus randamente așa mari (tratamente și amendamente aplicate la timp), recoltatul celor 340 ha cu rapiță contabilizând doar trei zile din luna iulie.

„După recoltatul grâului și orzului, am început pregătirea terenului, iar odată cu semănatul, realizat cu semănătoarea Horsh, am aplicat 200 kg/ha îngrășăminte 18.46.0. În ceea ce privește tratamentele, în toamnă am aplicat un insecticid și un produs care combină substanţa activă a unui fungicid cu cea a unui regulator de creştere. În primăvară am început prin a aplica 200 kg/ka de sulfat, apoi, în martie, 200 kg/ha de azot și, în aprilie, 250 kg/ha. La acestea s-au adăugat alte trei tratamente cu insecticide și fungicide. L-a începutul lunii iulie, am recoltat, iar campania a durat trei zile”, a declarat Iconaru.

În plus, administratorul SC Ulmagrodan SRL a precizat că anul agricol în care ne aflăm nu a fost unul cu probleme deosebite pentru el, mai puțin momentul în care a avut parte de „o oarecare concurență cu buruienile”. Însă, a mărturisit brăileanul, aplicând produse de calitate, a reușit ca la finalul campaniei să fie mulțumit de recolta obținută.

În această toamnă, Florin Dănuț Iconaru intenționează să însămânțeze peste 300 ha de rapiță, dar față de anul trecut va mări suprafața cu hibrizi PT225 și PT234.

PopaAceleași două „cărți câștigătoare” pe care a mizat șeful Ulmagrodan au reprezentat „miza” și pentru Ene Liviu și Alexandru Popa, ultimul fiind administratorul exploatației agricole Popalex din localitatea Cireșu. Ambii au obținut o producție de 4.9 tone la hectar cu hibrizii PT225 și PT234.

Dacă Ene Liviu nu a vorbit prea mult de experiența sa cu hibrizii Pioneer, Alexandru Popa a precizat că în cadrul societății sale a lucrat în total 1.980 ha, din care circa 300 ha cultivate cu rapiță.

Unul dintre „așii din mâneca” lui Popa au fost complexele 18.46.0 aplicate după o arătură și două discuri.

„Pe solele unde am semănat rapița, ca plante premergătoare am avut grâu și orz, cam 80% grâu și 20 la sută orz. Imediat după recoltat am arat, am discuit și, înainte de a băga al doilea disc, am aplicat 200 kg/ha complexe 18.46.0 și am semănat pe data de 15 august. În toamnă am aplicat un fungicid și un stabilan, iar în iarnă cultura a intrat impecabil. Apoi, în primăvară, am aplicat 2 tratamente, un foliar și un fungicid. În următoarea campanie, voi mări suprafața cu rapiță la 500 ha, iar de la Pioneer voi alege hibrizii PT225, PT234, dar și PT264”, a afirmat Alexandru Popa.

La rapiță, mai mereu, planta premergătoare este grâul

Afirmația nu ne aparține nouă, ci chiar lui Cristinel Brânză de la Agro Hagiu. În cadrul societății agricole menționate anterior, cei doi fermieri - Ionuț Hagiu și Cristinel Brânză lucrează 1.100 ha, dintre care 200 de hectare cu rapiță.

Potrivit companiei furnizoare de material semincer, cei doi au devenit fermieri campioni deoarece au obținut cu hibridul PT225 - 4.720 kg/ha și 4.580 kg/ha cu PT234.

De această dată, „secretul” succesului celor doi producători agricoli a fost combinația dintre tratamente și lucrări agrotehnice.

Hagiu„De obicei la culturile de rapiță, planta premergătoare este mereu grâul. Pe 27 august am început pregătirea terenului, iar pe 5 septembrie am semănat. In toamnă am aplicat 11.52.0, 200 kg/ha, am erbicidat pentru samulastra și graminee, și am mai aplicat 350 kg/ha sulfat de amoniu. Am continuat în primăvară cu 150 kg/ha azotat de amoniu, iar de erbicidat nu a mai fost cazul, dar am mai aplicat trei tratamente. Am recoltat în perioada 29 iunie -10 iulie, pentru că au fost niște ploi în acea perioadă. Pentru anul acesta nu am decis solele, dar nu voi renunța la hibrizii Pioneer”, a punctat Cristinel Brânză.

Nici danezii de la FirstFarms Agro East SRL (despre care am scris pe larg cu privire la achiziția de pământ în România) nu s-au lăsat mai prejos. Cei doi responsabili din cadrul exploatației - Florin Zănoagă și Udrea Marius -, din localitatea Surdila-Greci, au devenit și ei fermieri campioni deoarece au obținut cu hibridul PT234 – 4.589 kg/ha, iar cu hibridul PT225 – 4.255 kg/ha.

În total, danezii lucrează prin Agro East 4.000 ha, din acest total circa 600 ha fiind însămânțate cu rapiță în campania agricolă 2016-2017.

„În iulie am recoltat grâul, am început pregătirea tereului și la finalul lunii august am început să semănăm, am terminat în primele zile ale lui septembrie. La semănat am aplicat îngrășăminte - 200 kg/ha, erbicid preemergent, unul pentru graminee, 2 fungicide și un regulator de creștere. În primăvara am continuat cu fertilizarea, 250 kg/ha sulfat și 150 kg/ha azotat, am mai aplicat un erbicid, 2 fugicide și 2 insecticide. Recoltatul l-am început pe 5 iulie și a durat o săptămână”, a declarat Florin Zănoagă.Zanoaga

În această toamnă, cei doi fermieri campioni vor însămânța tot 600 ha de rapiță, iar de la compania Pioneer vor alege aceeași hibrizi deoarece au fost mulțumiți de modul în care s-au dezvoltat culturile pentru intrarea în iarnă și mai ales de produsele obținute.

Tratamentele au diferit în funcție de cum s-a dezvoltat cultura pe fiecare solă

Un alt fermier campion din județul Brăila este Thierry Bourgoing, care lucrează prin intermediul societății Rominsem SRL 2.500 ha, dintre care 375 ha de rapiță. Hibridul PT225 cu care a obținut 4.330 kg/ha este hibridul Pioneer pe care va miza și în următoarea campanie.

Importante vor fi însă și de această dată tratamentele, care vor diferi în funcție de cum se va dezvolta cultura pe fiecare solă.

Bourgoing„Am fost mulțumit de rapiță în acest an. Am început pregătirea terenului imediat după ce am recoltat grâul și orzul. Am dat startul campaniei de semănat pe 25 august și am încheiat pe 5 septembrie. Am aplicat 150 kg/ha îngrășăminte 11.52.0 și 250 kg/ha sulfat de amoniu. Tratamentele au diferit în funcție de cum s-a dezvoltat cultura pe fiecare solă, pe unele am aplicat fungicid, pe altele nu. În primăvară am dat 250 kg/ha azotat, fungicid și insecticid. Recoltatul l-am început pe 25 iunie și a durat o săptămână. Pentru această toamnă intenționez să păstrez numărul de hectare cu rapiță și să semăn aceiași hibrizi Pioneer”, a specificat fermierul campion.

Nu în ultimul rând, un alt agricultor cu o vastă experiență în spate și care a mizat pe hibrizii câștigători este și Iosif Ticra din localitatea Silistraru. Acesta lucrează 1.300 ha, total din care 250 ha au fost însămânțate cu rapiță.

El a devenit producător agricol-campion datorită hibridului PR44W29, cu care a obținut producția de 4.080 kg/ha.

În fiecare an, după ce recoltează culturile păioase, Ticra începe pregătirea terenului și seamănă la dată fixă, o zi importantă cândva - 23 august!

Ticra„Ar în iulie, imediat după ce recoltez grâul și orzul; nu aștept! În ultimii trei ani am semănat la dată fixă - 23 august, tocmai să nu uit data. În funcție de solă, am aplicat 200 sau 250 kg/ha monoamoniu fosfat. Trebuie să adaug că în timpul verii întreținem ogorul fie cu erbicid total, fie întrăm cu combinatorul, în funcție de gradul de îmburuienare, pentru că în general răsare samulastra de orz. Am aplicat un fungicid ce are și rol de regulator de creștere, și asta pentru a spori rezistența la iernat a rapiței, și am mai dat un insecticid în condițiile în care a aparut viespea rapiței. Am irigat toată supafața în toamnă pentru a putea intra cu răsărire uniformă în iarnă. Am cheltuit mulți bani deoarece apa era destul de scumpă, dar am reușit să facem o cultură perfectă pentru intrarea în iarnă. În primăvară am aplicat insecticide, nu a mai fost nevoie de fungicide, pentru că rapița a fost sănătoasă. Campania de recoltat s-a desfășurat în perioada 15-20 iunie”, a conchis fermierul-campion Iosif Ticra.

Pentru această toamnă, el și-a propus să însămânțeze 200 ha, poate 250 ha cu rapiță, în funcție de cum se va prezenta terenul.

Județul Ialomița ține aproape de primul loc

Potrivit documentului remis la redacție de Pioneer Hi-Bred, și în județul Ialomita, mai multe societăți agricole au obținut producții de peste 4 tone/ha la rapiță. Un astfel de exemplu este II Dorina Bobeș care a avut producția de 4.59 t/ha la hibridul PT225 și 4.1 t/ha cu hibridul PT234.

Și agricultorul Mihai Marius a devenit fermier-campion cu ajutorul hibrizilor PT225, cu care a obținut producția de 4.8 t/ha, și PT234, care i-a asigurat 4,584 tone la hectar.

Mihai„Noi lucrăm 1.700 ha, iar pe 440 hectare am avut rapiță. Am început pregătirea terenului imediat după ce am terminat de recoltat grâul, adică în jur de 20 iulie 2016, iar semănatul l-am început pe 17 august. Înainte de semănat am aplicat 200 kg/ha complexe 18.46.0, după aceea, până la intrarea în iarnă, am aplicat un fungicid și un insecticid. În primăvară am mai aplicat două fungicide, două insecticide și un foliar. Am avut producții foarte bune la PT234 și PT225, deoarece în iarnă culturile au intrat bine, nu am avut niciun fel de problemă cu cultura, puțin a fost atinsă de gerul din aprilie, dar nu a fost grav afectată”, a punctat fermierul campion.

Mai mult decât atât, acesta a mai adăugat faptul că și în acest an a semănat hibridul PR46W14, deoarece îl cultivă de mulți ani, mereu a avut producții de peste 4.000 kg/ha, chiar și 4.500 kg/ha și în fiecare an îl seamănă pe cel puțin 70 ha. În această toamnă, solele cu rapiță vor ajunge la 500 ha, dintre care cei 3 hibrizi Pioneer, PT225, PT234 și PR46W14 nu vor lipsi.

În fine, ultimul producător agricol-campion în viziunea Pioneer este și Iulian Filipoiu. Acesta lucrează aproximativ 2.600 ha, iar hibrizii PR44D06 și PR44W29 sunt cei care i-au asigurat producții de 4,6 t/ha, respectiv 4,5 tone la hectar.

Și el a mizat pe grâu și orz ca plante premergătoare.

„Ca plante premergătoare am avut grâu și orz. Am pregătit terenul după ce am recoltat, în iulie, și am semănat în perioada 25-28 august. Odată cu semănatul, am aplicat 180 kg/ha de îngrășăminte și apoi, în toamnă, un insecticid și un erbicid pentru graminee. În primăvară, am aplicat uree, 200 kg/ha, și foliar, 150 kg/ha, și pe o solă a trebuit să mai aplic un erbicid. Am recoltat la umiditatea de 7%, în perioada 2-10 iunie. În această toamnă intenționez să semăn 600 ha de rapiță, iar de la Pioneer aceeași hibrizi - PR33D06 și PR44W29”, a conchis Filipoiu.Filipoiu

Rapița, cultura-regină a anului 2017

La începutul acestui an calendaristic, estimările specialiștilor DuPont Pioneer din România arătau că la o producție estimată de 2,6 tone de rapiță la hectar, obținută în sezonul 2016-2017 (dificil din punct de vedere agrometerorologic), producătorii ar urma să obțină chiar și 5.000 de lei/ha, în condițiile în care, la acea vreme, în bazinul de sud al țării se semnau contracte inclusiv pe sume care atingeau nivelul de 1.700 lei tona.

„Se semnează în sudul României pe 1.650 – 1.700 lei pe tonă. Asta înseamnă că pe 2,5-2,6 tone de rapiță la hectar, cultivatorii ar putea obține chiar și 5.000 de lei/ha (minimum), adică minimum o mie de euro. Cu subvenție cu tot, cu greu va mai putea fi depășită de altceva”, a declarat, la finele lunii ianuarie 2017, Jean Ionescu, Commercial Unit Manager Pioneer, cu ocazia evenimentului „Dealers Meeting” care a avut loc în Poiana Brașov.

În plus, el a precizat că fermierii care vor fi nevoiți să întoarcă rapița în favoarea florii-soarelui (în principal, cei din Transilvania și din Moldova), ca urmare a condițiilor meteo vitrege, vor pierde „o oportunitate să facă bani”.

„La rapiță, din păcate, vreau să vă spun că cei care vor pierde din cauza condițiilor vitrege vor pierde de fapt o oportunitate să facă bani. Și asta pentru că, rapița, în România, în acest an, fără exagerare, va fi cultura-regină”, a mai afirmat Ionescu. „(...) Zilele acestea, în sud-estul României, cultura de rapiță se prezenta în condiții bune. În schimb, în săptămâna 16-22 ianuarie 2017, în vestul țării nu era zăpadă; Transilvania nu avea zăpadă, la fel și Moldova. De aceea, în cele două zone ale țării, probabilitatea ca acea rapiță mică să treacă iarna este relativ scăzută”.

Citit 287 ori

Articole recente - Ionel Vaduva

Articole înrudite

newsletter rf

surse si resurse

Publicitate

ADAMA semintetoamna 300x250

romania food

Banner 300x250 archiTECHture

Revista