Interviu

Interviu

Unele voci din sectorul zootehnic românesc ar fi interpretat greșit „normalitatea” auditului unității specializate de control a DG AGRI din cadrul Comisiei Europene (CE) în ceea ce privește acordarea sprijinului cuplat în România și s-ar fi grăbit cu afirmațiile că ni s-ar putea „tăia banii”, a declarat secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor, în primul său interviu oficial acordat Revistei Fermierului chiar în biroul său. „(...) Aici este o chestie pe care oamenii au interpretat-o: au interpretat normaliatea unui audit și a unor întrebări. Așa a fost întrebată toată lumea! Oamenii au plecat…
În primul său interviu oficial după reinstalarea în funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), de data aceasta ca parte a echipei pesedistului Daea Petre, Daniel Botănoiu a vorbit pe larg de resorturile care au stat în spatele schemei de minimis destinată producătorilor agricoli în vederea cultivării tomatelor în spații protejate, demers considerat ca fiind unul pozitiv de legumicultori și legiferat recent prin Hotărâre de Guvern. În condițiile goanei după informație, fenomen generat de lipsa de trasparență a ministrului de resort, l-am chestionat îndelung pe secretarul de stat Botănoiu, atât în ceea ce privește susținerea…
Reprezentantul LAPAR, Constantin Bazon, s-a prezentat marți, 17 ianuarie 2017, alături de alți agricultori cu jalba-n băț în fața noii echipe de la Ministerul Agriculturii, în speranța că, în mandatul lui Petre Daea, o bună parte a celor 14 puncte aflate pe lista cu probleme din sector și depistate de Ligă să fie rezolvate. Se pare însă că oficialul pesedist, cei doi secretari de stat și șefii de instituții subordonate au luat doar la cunoștință despre existența lor. A câta oară am putea spune? Asta în condițiile în care, Petre Daea, nu a fost departe de problemele sectorului (ultima dată…
Printr-o simplă decizie care a stat în pixul autorităților locale ale comunei Tulgheș, județul Harghita, ca urmare a modificărilor „aberante” ale actelor normative în vigoare, Asociația Crescătorilor de Animale (ACA) din aceeași localitate a pierdut într-un an până la 1,5 milioane lei din subvenții, a mărturisit într-un interviu șeful organizației, Costel Bondrea. Pe liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Tulgheș (ACA) l-am cunoscut la un eveniment de prezentare a rezultatelor proiectului „Modele agricole sustenabile pentru zona montană din România”, finanțat de către guvernul Elveției prin Programul de cooperare Elvețiano-Român. Cu ocazia unui interviu amplu realizat cu domnia sa, am putut…
În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ. Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora. „Nu mai putem face mare…
Patru din membrii ROMPAN i-au transmis președintelui organizației, Aurel Popescu, să se adreseze cu cereri Ambasadelor Indiei, Pakistanului și Bangladeshului pentru a perfecta inițierea unui aflux de imigranți dispuși să lucreze în morile și brutăriile din România, potrivit spuselor șefului ROMPAN. Popescu mărturisește că s-a ajuns în această situație din cauza încurajării „nemuncii” de la Revoluție încoace, așa cum îi place să descrie plastic starea de asistați social în care mulți dintre tinerii țării se regăsesc. El consideră agricultura ca fiind o șansă atât de reîntinerire a satelor, cât și una de potențial business prin programe dedicate celor care au…
Întrebat fiind cum vede decizia din 18 iulie 2016 a comisarului pentru agricultură Phil Hogan de a susține acordarea a 500 de milioane de euro sectoarelor aflate în criză, din care 150 milioane euro pentru a permite statelor membre să reducă voluntar producţia de lapte materie primă, șeful APRIL, Dorin Cojocaru, a replicat că în laboratoarele de la Bruxelles s-a gândit această strategie pentru a oferi un debușeu de piață stocurilor de lapte praf. „Stocurile de lapte praf sunt foarte mari, iar la nivelul Europei de Vest de aceea au fost create aceste pachete de reducere a producției (n.r. -…
Actuala perioadă de programare (2014-2020) a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) are prevăzute sume pentru refacerea sistemului secundar de irigații din România, precum și pentru susținerea producătorilor agricoli în vederea achiziției de instalații de udat eficiente în ceea ce privește consumul de apă și energie, a declarat directorul general adjunct al Directoratului General Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Mihail Dumitru, într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului. „Sunt bani în PNDR 2014-2020 prin care să refacem sistemul secundar de irigații, să sprijinim fermierii să-și cumpere instalații și să contribuie la economisirea de apă și la economisirea de energie. Principiul de…
Angajatul Guvernului Federal nord-american lucrează zi de zi în mediul rural, iar treaba acelui om este de a ajuta regiunea respectivă alocată să „navigheze” prin hățișul de politici guvernamentale, să se asigure că cei vizați au acces la programe de finanțare (circa 38 de miliarde de euro anual), a declarat pentru Revista Fermierului Doug O'Brien, consilier superior pentru Afaceri Rurale în cadrul Consiliului Politicilor Naționale al Casei Albe. În cadrul unui interviu realizat la Cork, în Irlanda, O'Brien a mai precizat că, atunci când ne gândim strict la agricultură, când trebuie s-o finanțăm încât să devină viabilă și vitală, trebuie…
Sectorul creșterii ovinelor, caprinelor și bovinelor are nevoie de o continuitate și de o stabilitate legislativă cel puțin patru ani de acum încolo, astfel încât țara noastră să reducă dependența de importurile de material biologic, a declarat Iacob Lelior, directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ) într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului. El spune că țara noastră este practic obligată să-și garanteze propriul material genetic obținut la nivel intern, trebuie să-l consolideze și să-l aducă la o valoare în așa fel încât să satisfacă nevoile pieței domestice și, dacă se poate, să asigurăm ceva și în piețele externe. Nu…