Joi, 17 Ianuarie 2019 14:06

Ion Olteanu nu a uitat de beneficiile grâului românesc

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În calitate de administrator în cadrul unor firme care activează în sectorul horticol, dar și de persoană implicată activ în buna funcționare a Agromad Crops, Ion Olteanu, doctor în horticultură, absolvent al facultății de profil din cadrul USAMV București, vorbește cu pasiune de cultura grâului.

Chiar dacă nu figurează în scripte drept administrator al Agromad Crops SRL, partea agricolă a afacerilor sale, ci Ștefan Olteanu, cel mai probabil un membru al familiei, Ion Olteanu este creierul din spatele afacerii și vorbește despre grâul românesc cultivat în fermă ca un adevărat patriot. El recunoaște că genetica străină avansează fantastic de mul, dar și că nu renunță la Glosa, varietate de grâu autohton care încă generează producții bune, cu grad înalt al indicilor de panificație.

De șase ani de când face agricultură de performanță, Ion Olteanu nu s-a abătut prea mult de la structura de cultură asupra căreia a convenit de la bun început, ani ca 2018 fiind însă un impediment în calea profitabilizării și mai mari a exploatațiilor care compun Agromad Crops. Vorbim de cinci ferme situate în 62 de localități din Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt și Dâmbovița și care totalizează aproximativ 14.000 de hectare.

Anul trecut a fost unul de-a dreptul spectaculos în ceea ce privește prețul grâului. Acesta a urcat foarte puternic în timpul verii, în perioada recoltării și imediat după (în luna iulie, prețul a crescut cu mai bine de 100 lei/tonă). S-a ajuns astfel în acest sezon să avem unul dintre cele mai mari prețuri la grâu din ultimii ani, prețul grâului de panificație la bursa MATIF Paris fiind de 954 lei/tonă (în 15 ian 2019), iar prețul CPT Constanța oferit de către unii traderi în săptămâna publicării interviului fiind de 922 lei/tonă.

Ion Olteanu este acționar principal al unor societăți din domeniul horticol care, pe lângă businessurile din agricultură și din zootehnie (el gestionează inclusiv o fermă de îngrășare a porcilor de circa 20.000 de capete în sistem intensiv), generează anual cifre de afaceri de zeci de milioane de lei (Garden Center Grup SRL – 35,5 milioane lei în 2017, Eco Horticultura SRL – 3,4 milioane lei în 2017 ș.a.). Nu mai vorbim de Agromad Crops, companie care a înregistrat în 2017 un rulaj de 63,2 milioane de lei!

Despre ce a însemnat finele campaniei 2017-2018 pentru fermierul Ion Olteanu, dar și despre cum arată începutul actualului an agricol, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum credeți că vor ieși din iarnă fermierii din zona de sud a țării?

Ion Olteanu: Cei mai mulți dintre noi vom ieși șifonați din iarnă. Și asta, din cauza lipsei de apă. Au fost mai mult de 60 de zile fără căderi de precipitații. Situația în sine a generat o problemă majoră la cultura grâului cu care cred că nu m-am mai întâlnit până acum. Cu cine am mai vorbit și eu, cu colegi din Giurgiu, din Teleorman, din Gorj, din Dolj, din Tulcea, Constanța, în general din partea de sud a țării, toată lumea s-a confruntat cu aceeași problemă.

R.F.: Pe ce anume mizează agricultorul Ion Olteanu atunci când decide structura de cultură a unui an agricol?

I.O.: De șase ani de când practic agricultura, mizez pe culturile de toamnă în proporție de 80 la sută, mai exact, pe cereale și pe rapiță. Și, culmea, tocmai acestea două au de suferit în perioada actuală. Anul agricol precedent, am avut însămânțate cu rapiță un total de 6.000 ha; o decizie care s-a dovedit a fi neinspirată. 2018 a fost cel mai dezastruos an la rapiță, la nivel național și european. Și chiar dacă producțiile de rapiță la nivelul UE au fost mici, la fel au fost și prețurile.

R.F.: În toamna anului trecut, câte mii de hectare ați însămânțat cu grâu?

I.O.: Am semănat 5.000 de hectare, iar din acest total, răsărite putem contabiliza vreo 2.000 ha. La fel și la rapiță, doar vreo 2.700 de hectare sunt răsărite. Și vehiculez aceste cifre la grâu în condițiile în care am avut parte de șanse, pentru că sunt foarte mulți fermieri care nu au un bob de grâu sau de rapiță răsărite.

Zilele trecute, discutam cu colegii de la Agrinatura și am aflat că aceștia nu aveau nici măcar un hectar de rapiță răsărit. Și situația este aproape universal valabilă. Nici în Teleorman nu am auzit pe nimeni că ar avea un bob de rapiță răsărit. În Giurgiu, în partea de sud, la Dunăre, a plouat, ce-i drept, dar în rest, în nordul județului, sunt probleme.

R.F.: Din punctul de vedere al geneticii utilizate, la cultura grâului pentru ce anume ați optat?

I.O.: La grâu, mizez pe soiuri străine – EXOTIC, SOFRU, soiuri care mi-au dat până acum producții bune. Pentru a fi patriot, am ales să cultiv și grâu autohton – GLOSA; am mărit cantitatea de sămânță. Indicii de panificație la GLOSA sunt mai buni. Dacă reușești să faci un grâu foarte bun și reușești să-l și păstrezi, poți să iei un preț bun de la morari, de la cei din industria de panificație.

R.F.: Anul trecut, care a fost prețul mediu cu care ați comercializat producția de grâu obținută?

I.O.: În vara anului 2018, prețurile la vânzarea grâului au fost proaste. Vorbim în acest context de 0,6 – 0,65 lei pe kilogramul de grâu. Situația s-a reglat cumva spre iarnă, numai că majoritatea fermierilor vânduseră deja materia primă la un preț derizoriu, pentru a-și putea stinge creditele-furnizor.

R.F.: Să înțelegem că, datorită capacităților de stocare pe care le dețineți, ați reușit să obțineți un preț bun la grâu, la finele campaniei 2018?

I.O.: Avem silozuri, însă nu am reușit să păstrăm decât 3.000 de tone. În prezent, dispunem de o capacitate de stocare de 18.000 de tone. Din acest total, 10.000 de tone capacitate sunt sub forma silozurilor-standard tip celulă. Alte sisteme de silozuri-celulă totalizează 3.000 de tone, plus 5.000 de tone stocare tip hală.

R.F.: Secretul unui fermier de succes este să aibă capacități de stocare?

I.O.: Sunt multe secrete ale succesului în agricultură. În primul rând, una dintre rețete ar fi ca fermierul să aibă banii lui, să fie capitalizat, să nu apeleze la credite, în special la creditele-furnizor. Acolo, dobânzile la achiziția de îngrășăminte sunt de 0,8-0,9 la sută pe lună, ceea ce duce la un total al dobânzii de aproape nouă la sută pe ciclu.

R.F.: În cazul suprafețelor semănate, dar compromise, ați întors culturile? Ce anume ați însămânțat în loc?

I.O.: Ce-am avut de întors am întors, mai exact 1.400 de hectare de rapiță din 4.400 ha însămânțate. Din cele 3.000 ha rămase în picioare, 2.700 de hectare însămânțate cu rapiță arată la această oră foarte bine. Pe suprafața întoarsă am pus grâu, însă nici acesta nu a răsărit.

Și pentru că tot la grâu ne-am întors, preconizăm că producția la hectar va fi cu 1-1,5 tone mai mică decât potențialul.

R.F.: Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre exploatația zootehnică de tip intensiv. Creșteți porci, corect?

I.O.: Suntem într-un parteneriat cu cineva. Creștem 20.000 de porci în sistem intensiv. Aceștia sunt îngrășați de la 25 kg la 100-110 kilograme. Încă nu ne facem furajul singuri. Este următorul pas pe care vrem să-l facem.

Sunt, de asemenea, 100 de porci pe care îi creștem în sistem aproape bio, pentru consum intern.

Citit 402 ori