Chiar dacă Uniunea Europeană (UE) limitează utilizarea anumitor pesticide pe baza unor criterii de periculozitate, în opinia Curții Europene de Conturi (ECA) este posibil ca reziduuri provenite de la astfel de producție de protecție a plantelor să fie tolerate în produse importate în UE, în cazul în care o analiză a riscurilor a arătat că nu există niciun pericol pentru consumatori, se menționează în Raportul special nr. 2/2019, intitulat „Pericolele chimice din hrana noastră: politica UE în materie de siguranță alimentară ne protejează, dar se confruntă cu provocări”.

În opinia Curții, cadrul juridic care reglementează substanțele chimice din produsele alimentare, hrana pentru animale, plante și animale vii este în continuare în lucru și nu a fost încă implementat la nivelul preconizat de legislația UE în domeniul producției alimentare.

În plus, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care asigură consultanță științifică pentru a sta la baza procesului de elaborare a politicilor europene, înregistrează întârzieri în activitățile sale în ceea ce privește substanțele chimice. Această situație afectează funcționarea corespunzătoare a unor componente ale sistemului, precum și sustenabilitatea modelului în ansamblu.

„Siguranța alimentară constituie o prioritate importantă pentru UE, îi afectează pe toți cetățenii și este strâns legată de activitatea comercială”, a precizat domnul Janusz Wojciechowski, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Sistemul actual al UE se confruntă însă cu o serie de incoerențe și dificultăți”.

Conform aceluiași document, unele state membre ale blocului comunitar controlează anumite substanțe chimice mai frecvent decât pe altele, iar cadrele juridice ale acestora sunt atât de vaste, încât autoritățile publice estimează că este dificil pentru ele să se achite de toate responsabilitățile care le revin.

ECA recomandă o mai mare integrare a sistemelor de control din sectorul privat

Potrivit Curții, controalele desfășurate de organisme publice nu pot reprezenta decât o mică parte din totalul controalelor efectuate, iar cea mai bună soluție pentru ca modelul UE să rămână credibil este completarea sistemelor de control public cu sisteme de control din sectorul privat. Or, sinergiile dintre cele două tipuri de sisteme au început să fie analizate abia recent.

Curtea a identificat, de asemenea, limitări ale sistemului de control, întrucât statele membre întâmpină dificultăți în a determina natura măsurilor coercitive care trebuie luate în cazuri de neconformitate.

Politica UE în materie de siguranță alimentară vizează garantarea unui nivel ridicat de protecție a vieții și a sănătății umane, precum și protecția cetățenilor UE împotriva a trei tipuri de pericole care pot fi prezente în produsele alimentare: pericole fizice, pericole biologice și pericole chimice. Acest audit s-a concentrat pe pericolele chimice.

De aceea, ECA recomandă Comisiei Europene (CE) să evalueze schimbările care ar putea fi aduse legislației care reglementează pericolele chimice, ținând seama de capacitatea de a aplica această legislație în mod uniform.

De asemenea, CE trebuie să încurajeze în continuare complementaritatea, astfel încât autoritățile publice din statele membre să se poată baza pe controalele efectuate de sectorul privat.

Totodată, Comisia trebuie să explice care sunt măsurile pe care le va lua cu privire la reziduurile de pesticide prezente în produsele alimentare pentru a păstra același nivel de asigurare atât pentru alimentele produse în UE, cât și pentru cele importate, menținând în același timp conformitatea cu normele Organizației Mondiale a Comerțului.

Nu în ultimul rând, însă poate cel mai important aspect, Comisia trebuie să furnizeze statelor membre orientări suplimentare cu privire la aplicarea măsurilor coercitive și să își consolideze procedurile de monitorizare a conformității cu normele alimentare ale UE.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cetățenii europeni beneficiază de unul dintre cele mai ridicate niveluri de asigurare din lume cu privire la siguranța hranei pe care o consumă. Forța modelului UE se bazează pe o structură de guvernanță în care responsabilitățile sunt împărțite între cele două agenții descentralizate ale UE și Comisie. Acest fapt permite separarea evaluării riscurilor de gestiunea riscurilor, astfel: obiectivul de a evalua siguranța substanțelor chimice înainte ca acestea să fie utilizate în lanțul alimentar, respectiv alocarea clară a responsabilităților între sectorul privat și autoritățile publice de control.

Pe lângă aceasta, pentru a garanta faptul că produsele alimentare importate în UE respectă aceleași standarde înalte de siguranță, UE solicită țărilor terțe să respecte standardele sale.

Publicat în International
Miercuri, 09 Ianuarie 2019 14:21

3,9 milioane euro pentru combaterea PPA

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a primit de la Comisia Europeană (CE) a doua tranșă, în valoare de 3,9 milioane de euro, pentru combaterea pestei porcine africane, a anunțat instituția.

Cuantumul face parte din grantul în valoare de 34.278.750 de euro reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene (UE) la acțiunile angajate de țara noastră pentru combaterea bolii și care a fost virată în data 28 decembrie.

Această plată a fost efectuată în condițiile în care Decizia „SANTE/EM/AH/2018/ASF/RO”, de acordare a subvenției permite plata unui avans de până la 50% și plățile ulterioare.

Potrivit anunțului făcut, CE va efectua următoarea tranșă din avans atunci când situația bugetară o va permite.

Conform celor mai recente date, pesta porcină africană evoluează în 301 localități din 19 județe, cu un număr de 1.145 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale) și 558 de cazuri la mistreți.

În total, au fost eliminați 364.212 porci afectați de boală. Până vineri, 28 decembrie, au fost stinse 12 focare în județul Satu Mare și un focar în județul Dâmbovița. De asemenea, unitatea de procesare a cărnii aparținând societății SC Carniprod SRL și-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.

Publicat în Știri interne

Mihai Țurcanu, eurodeputatul român care din postura de raportor din partea Comisiei IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) a reușit să obțină un acord provizoriu cu privire la revizuirea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele, a recunoscut că, până la urmă, Politica Agricolă Comună (PAC) post-2020 va veni aproape sigur la pachet cu plafonarea subvențiilor.

Conform afirmațiilor făcute de acesta miercuri, 28 noiembrie 2018, chiar dacă există în continuare dezbateri cu privire la propunerea de plafonare a plăților directe acordate în agricultură după 2020, din luările de cuvânt ale reprezentanților grupurilor politice din PPE reiese clar că va fi impusă această limitare a subvențiilor acordate agricultorilor.

El spune că marii fermieri au fost ajutați până acum, „foarte mult”, iar majoritatea dintre ei au reușit să se modernizeze „extrem de mult”, astfel că, a mai precizat europarlamentarul, el nu poate fi de acord cu ideea de faliment în agricultură dacă se plafonează plățile.

„Sunteți prea buni. Aveți cea mai bună tehnică, cele mai bune tractoare, cele mai bune combine, pământul este deja îmbunătățit. Ce facem cu cei mici și mijlocii care nu au putut reuși? Au demonstrat asta. Este o diferență enormă între producția marilor fermieri și cea a celor amintiți anterior”, a spus Mihai Țurcanu.

Marți, 20 noiembrie 2018, eurodeputatul Mihai Țurcanu reușea o negociere finală cu Consiliul European (ConsEu), astfel încât să se poată concluziona că limita maximă de cadmiu admisă ca prezentă în produsele fertilizante – 20 de miligrame pe kilogram produs –, susținută prin interpuși de interesele rusești, nu trebuie să rămână așa, ci să fie de 60 mg/kg.

Dacă raportul ar fi trecut conform intereselor Rusiei, susținute de țările vestice ale Uniunii Europene (UE), și anume în favoarea unei încărcături de cadmiu de maximum 40 mg/kg, iar apoi cu tranziție spre 20 mg/kg, România și alți producători din Europa Centrală și de Est ar fi fost dependenți de piața rusă, susține Mihai Țurcanu. Analiștii ruși știau ce avea să se întâmple, astfel că au achiziționat tot ceea ce înseamnă depozite de roci fosfatice cu un nivel scăzut de cadmiu. Un simplu exercițiu al minții ne-ar fi dat de înțeles monopolul astfel instaurat. Probabil, industria și agricultura din România ar fi avut acces la produs fertilizant foarte scump.

Materia primă din care se fac complexele pentru agricultură se obține din roci fosfatice. Acele roci sunt exportate de țări arabe (în mare parte, de Maroc) către industria de profil din România și către cele din țările vecine. Conform măsurătorilor făcute, rocile provenite de acolo nu au un nivel al cadmiului mai mic de 60 mg/kg.

Pentru Regulamentul „Țurcanu”, eurodeputatul român a negociat cu președinția estoniană, cu cea bulgară (cu care ajunsese la un „deal”, dar nu și cu CE) și, acum, cu președinția austriacă, unde se credea că va fi cel mai greu. Totuși, s-a reușit să se obțină un acord, bineînțeles prin strategii de tot felul. Inclusiv prin mesajul nespus că raportul român și echipa din umbră pot definitiva acest dosar și cu președinția română, care și ea trebuie să încheie niște dosare puternice și să fie una de succes.

De câte ori sosește la Parlamentul European (PE) o propunere legislativă, comisia care se ocupă cu subiectul propunerii întocmește o recomandare pe care o vor vota toți eurodeputații. De exemplu, dacă este vorba de transportul animalelor de fermă, raportul va fi întocmit în Comisia pentru agricultură; dacă este vorba de comerțul cu Canada, propunerea merge în Comisia pentru comerț internațional.

Comisia numește un eurodeputat pentru întocmirea raportului. Acesta, cunoscut sub numele de raportor, consultă grupurile politice și experți în domeniu, uneori în cadrul unor audieri publice. Pe baza informațiilor primite, deputatul sau deputata scrie un raport, cu modificări, care este votat în comisie, apoi în plen, de către toți eurodeputații.

Revista Fermierului: De ce s-a dorit modificarea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele destinate agriculturii?

Mihai Țurcanu: După 15 ani, Comisia Europeană (CE) a considerat că Regulamentul 2003/2003 privind îngrășămintele nu mai este de actualitate și că trebuie să ne adaptăm noilor cerințe de piață. Vechiul act normativ nu era deschis la tot ceea ce este inovativ în prezent. Spre exemplu, gunoiul de grajd sau nămolurile din stațiile de epurare nu erau considerate, înainte, îngrășăminte.

S-a mai desprins ideea că îngrășămintele actuale sunt pline de metale grele, care ar putea dăuna sănătății consumatorilor noștri; s-au căutat soluții. CE a venit cu un draft de raport și l-a transmis Parlamentului, la Comisia IMCO – Piață Internă și Protecția Consumatorului. Acolo, noi am amendat raportul și l-am votat în plenul Parlamentului. Numai că, acolo, chestiunile esențiale au picat la 10-15 voturi. Era o luptă între vest și est. Vesticii, neavând o industrie foarte bine dezvoltată, subiectele respective nu prezentau pentru ei un interes, astfel că nu și-au dat seama de importanța acestui fenomen. Pentru noi, cei din Europa de Est, dimpotrivă, pentru că veneam la pachet cu fabrici cum este și Azomureș sau polonezii, care dețin o companie de stat și vreo cinci-șase fabrici de anvergură.

R.F.: Și am putea adăuga nevoia puternică de a amenda solul.

M.Ț.: S-a pornit de la premisa ca nivelul de cadmiu din îngrășăminte să fie coborât spre 20 de miligrame de cadmiu pe kilogram, în condițiile în care, până acum, fusese valabil sistemul „no limit”. Ca termen de comparație, celelalte state terțe cu care noi suntem parteneri comerciali (...) Noua Zeelandă, acolo cea mai mică limită este cea de 260 mg de cadmiu pe kilogram, iar în Australia – 250 mg pe kilogram. Noi propuneam o țintă extrem de îndrăzneață, care ar fi putut să afecteze grav industria producătoare de îngrășăminte pentru fermierii europeni.

Care era pericolul – resursele naturale (materia primă) au „migrat” către Rusia, prin depozite de roci fosfatice, în condițiile în care principalii furnizori sunt țări africane, cu preponderență Maroc și Tunisia. Revenind, în depozitele lor rușii dețineau materie primă, culmea, cu 20 de miligrame cadmiu pe kilogram. Între timp, aceștia achiziționaseră și alte depozite pe glob, crezând că, astfel, vor deveni lideri ai comerțului cu rocă fosfatică. Nu puteam accepta să fim dependenți doar de o singură sursă de aprovizionare. De aceea, am zis să fim corecți, iar firmele noastre implicate să aibă la dispoziție o ofertă mai largă.

Ne-am zbătut, am agreat subiectul în trialog, am negociat cu trei președinții ale Consiliului UE (ConsEU), au lăsat ei, am lăsat și noi; asta înseamnă compromis, consens. Astfel, în data de 20 noiembrie 2018, toată lumea a picat de acord și s-a stabilit, printre altele, ca limita superioară a nivelului de cadmiu aflat în fertilizanți să fie de 60 mg pe kilogram. După intrarea în vigoare a Regulamentului revizuit, peste trei ani de la momentul votării în plen și peste alți patru ani, se va putea lua o decizie dacă acest raport se va rediscuta sau nu, în funcție de apariția unor noi tehnologii de decadmiere.

Și pe denumire ne-am luptat foarte mult. Nouă ne-ar fi plăcut să spunem „îngrășăminte folosite în agricultură”. Ei au zis nu, ele sunt mai mult de atât. Ca urmare, în întâlnirile tehnice și în negocierile politice, am lăsat „produsele fertilizante”.

R.F.: De când va intra în vigoare modificarea Regulamentului 2003/2003?

M.Ț.: Noi prognozăm că se va vota în martie 2019, în actuala legislatură, și peste trei ani va fi obligatoriu pentru toți factorii implicați.

Poziția Guvernului României - „Fără plafonare”, una proastă

Revista Fermierului: Am vorbit de trialog între CE, PE și ConsEU în ceea ce privește Regulamentul 2003/2003. Cum va fi implicat acest proces în discuțiile privind viitoarea PAC? Guvernul României, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, afirmă că nu este de acord cu plafonarea.

Mihai Țurcanu: Într-un mod similar cu cel al dosarului în care am fost eu raportor. În raportul meu, am avut onoarea și norocul că eram raportor plin. Eu dictam tempoul, când trebuie să accelerez negocierile sau când să le liniștesc. Oamenii sunt peste tot la fel.

Am avut momente în întâlnirile tip „shadow meeting” unde „i-am urcat pe pereți” pe cei cu care discutam, doar să le arăt că depind de mine și că dacă nu sunt de acord și cu propunerile noastre, eu pot duce raportul în plen și fără susținerea socialiștilor sau a celor din ALDE. Au realizat pericolul respectivii eurodeputați că nu pot obține pentru țările lor nimic din ceea ce își doreau, astfel că nu au mai fost atât de reticenți la negocieri.

Revenind la problemele noastre, cunoaștem poziția guvernului. Este o poziție proastă și o strategie proastă. Dacă spui nu de la începutul negocierilor, aproape că nu mai ai ce negocia. Rămâi încorsetat în acea propunere pe care tu o faci – NU plafonare. Ceilalți vor continua negocierile, vor găsi soluțiile de compromis, iar tu vei rămâne pe afară.

Într-adevăr – Guvernul României a spus – NU plafonare – și invocă faptul că 70 la sută din producțiile din agricultură sunt făcute de fermierii mari care ar putea fi afectați. Am încercat să argumentăm și noi în acel mod, în Comisiile de agricultură sau în grupurile politice de care aparținem. Colegii mei dețin însă niște date atât de exacte, că pe de rost ne-a explicat reprezentantul comisarului cum nu vor fi afectați decât trei la sută dintre producători și sunt soluții viabile și pentru aceia, în cazul implementării sistemului de plafonare a plăților.

Ni s-a atras atenția să ținem cont și de aceia care, până acum, au fost niște oportuniști și, prin această subvenție, nu sunt investitori reali, ci consumatori și exportatori de bani. Vorbim de acele fonduri de investiții care nu numai în România se poziționează, ci merg peste tot, acolo unde plățile directe sunt apetisante pentru ei. De fapt, ce fac aceștia? Își cumpără pământurile pe bani europeni.

R.F.: Și totuși, marea majoritate a fermierilor români afirmă că ne paște „pericolul plafonării”. Reprezintă acest proces un pericol pentru ei?

M.Ț.: Nu este niciun pericol. Eu zic că este greșit să spunem „pericolul plafonării”. Nu. Va fi o plafonare, respectând însă principiul regresivității. Mai exact, toate cheltuielile colaterale ale unui fermier, cât este el de mare sau mic, vor fi în afara acestei sume de 100.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă un fermier mare are diverse cheltuieli – salarii, impozite etc. - de 90 la sută din total buget, închipuiți-vă că sumele respective sunt asigurate de CE. De asemenea, există și un venit sigur de 100.000 de euro. Fermierii noștri trebuie să fie cinstiți și să comunice exact ce cheltuieli au pe principiul regresivității. Acestea vor fi acoperite, plus 100.000 de euro.

R.F.: Am avea nevoie de un raportor plin pe un dosar care implică agricultura?

M.Ț.: Da, dar este foarte greu să-l obținem. Nu cred că are cineva atâta anvergură în prezent să poată fi raportor plin pe un dosar atât de important.

R.F.: De-a lungul președinției rotative a ConsEU, ar putea România să-și susțină interesele, cel puțin pe zona de agricultură?

M.Ț.: Puteam stabili anumite aspecte ca priorități, dacă dosarele gestionate erau în faza de închidere. Dacă este la debut un dosar, nu prea ai ce face. Al meu, spre exemplu (fiindcă eram în trialog), în orice întâlnire de trialog puteam concluziona sau nu; să facem „deal”. Eu vorbeam în numele PE, CE prin reprezentant/reprezentanți, în numele instituției citate, iar ConsEu, în numele lor. Dacă toți cei trei factori implicați - PE, CE și ConsEu - cad de acord cu privire la un compromis făcut, se aplaudă, se merge mai departe, se scrie un text după această întâlnire și toată lumea este mulțumită că s-a muncit, că s-a îmbunătățit o propunere venită din partea CE.

Publicat în Interviu

În majoritatea regiunilor de pe mapamond, politicile de reglementare în sectorul agroalimentar nu se bazează neapărat pe conceptul de „știință sănătoasă”, ci mai degrabă pe cel de „știința politicii”, a precizat John Slette, atașatul regional pentru agricultură din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, miercuri, 26 septembrie 2018, în deschiderea conferinței „Inovații în ameliorarea plantelor – o nouă cale spre agricultura modernă”.

Declarația survine în contextul în care Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a decis în data de 25 iulie 2018 că toate produsele obținute prin mutageneză sunt organisme modificate genetic (OMG) și, în principiu, sunt supuse obligațiilor prevăzute de Directiva 18/2001, recunoscută ca Directiva OMG.

„Fermierii și comunitățile rurale din România, în general cei din Europa Centrală și de Est, înțeleg că accesul la inputuri agricole moderne reprezintă un element critic pentru viabilitatea lor economică. Din păcate, uneori, politicile de reglementare în majoritatea regiunilor de pe mapamond, sincer, nu se bazează pe «știința sănătoasă», ci pe «știința politicii»”, a spus Slette. „Am fost surprins de decizia Curții Europene de Justiție care spune că toate produsele obținute prin mutageneză sunt OMG și, în principiu, sunt supuse obligațiilor prevăzute de Directiva privind OMG-urile. SUA continuă să susțină puternic politice agricole bazate pe știință. Cred că SUA și România au agende importante privind politicile agricole și susținem oportunitatea de a schimba informații”.

Prezentă și ea la eveniment, Elena Tatomir, directorul general al Direcției Politici Agricole și Strategii din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în același context al deciziei CJUE din 25 iulie 2018, a precizat că statele membre ale Uniunii Europene (UE) au termen ca până la 1 octombrie 2018 să transmită Comisiei Europene (CE) informații referitoare la noile tehnici de mutageneză.

„Constituirea acestor dezbateri legate de biotehnologii a fost generată de Hotărârea CJUE care prevede că organismele obținute prin intermediul unor tehnici moderne de mutageneză constituie OMG-uri, dar și faptul că nu sunt excluse din domeniul de aplicare a Directivei 18/2001 decât organismele obținute prin intermediul unor tehnici de mutageneză care au fost utilizate în mod convențional într-un număr de aplicații și a căror siguranță a fost dovedită”, a menționat Tatomir. „În cadrul reuniunilor Comitetului permanent alimentație și furaje, secțiunea OMG, desfășurată la Bruxelles în data de 11 septembrie 2018, au fost generate o serie de discuții deschise pe marginea Hotărârii CJUE din 25 iulie a.c. referitoare la noile tehnici de mutageneză. Statele membre UE au termen ca până la 1 octombrie 2018 să transmită CE o serie de informații referitoare la noile tehnici de mutageneză”.

Marea barieră - mutageneză versus transgeneză. Franța, marele pariu

Potrivit comunicării oficiale a CJUE din 25 iulie a.c., cu privire la cazul C-528/16, toate produsele obținute prin mutageneză sunt OMG și, în principiu, sunt supuse obligațiilor prevăzute de directiva privind OMG-urile.

Cu toate acestea, organismele obținute prin tehnici de mutageneză care au fost utilizate convențional în mai multe aplicații și care au un istoric de siguranță îndelungat sunt scutite de aceste obligații, cu condiția ca statele membre UE să aibă libertatea să le supună, în conformitate cu legislația UE, obligațiilor prevăzute de Directiva CE 18/2001 sau altor obligații.

„Spre deosebire de transgeneză, mutageneza reprezintă un set de tehnici care fac posibilă modificarea genomului unei specii vii fără inserarea ADN-ului străin. Tehnicile de mutageneză au făcut posibilă dezvoltarea soiurilor de semințe care sunt rezistente la erbicide selective”, explică prin intermediul unui document oficial CJUE.

Confédération paysanne este o uniune agricolă franceză care apără interesele agriculturii la scară mică. Împreună cu alte opt asociații, aceasta a introdus o acțiune în fața Conseil d'État (Consiliul de Stat din Franța) pentru a contesta legislația din Hexagon care scutește organismele obținute prin mutageneză de obligațiile impuse de Directiva 2001/18/EC privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei Consiliului 90/220/CEE. În mod particular, această directivă prevede că OMG-urile trebuie să fie autorizate în urma unei evaluări a riscurilor pe care le prezintă pentru sănătatea umană și pentru mediu și, de asemenea, le supune obligațiilor de trasabilitate, etichetare și monitorizare.

Confédération paysanne și celelalte asociații susțin că tehnicile de mutageneză au evoluat de-a lungul timpului. Înainte de adoptarea Directivei 18/2001, numai metodele convenționale sau aleatorii de mutageneză au fost aplicate IN VIVO întregilor plante. Ulterior, progresul tehnic a condus la apariția unor tehnici de mutageneză IN VITRO care să permită orientarea mutațiilor în scopul obținerii unui organism rezistent la anumite erbicide.

„Confédération paysanne și celelalte asociații consideră că utilizarea soiurilor de semințe rezistente la erbicide prezintă un risc de afectare semnificativă a mediului și a sănătății umane și animale, în același mod ca și OMG-urile obținute prin transgenizare”, se mai menționeză în comunicarea CJUE din 25 iulie 2018.

În acest context, Consiliul de Stat din Franța a solicitat CJUE să stabilească, în esență, dacă organismele obținute prin mutageneză sunt OMG-uri și dacă acestea sunt supuse obligațiilor prevăzute de Directiva 18.

„În Decizia din 25 iulie 2018, Curtea Europeană de Justiție consideră, în primul rând, că organismele obținute prin mutageneză sunt OMG-uri în sensul Directivei 18, în măsura în care tehnicile și metodele de mutageneză modifică materialul genetic al unui organism într-o mod care nu apare în mod natural”, se mai menționează în comunicare. Pe scurt, aceste organisme, în principiu, intră în domeniul de aplicare al Directivei 18/2001 și fac obiectul obligațiilor prevăzute de acest act normativ.

Cu toate acestea, CJUE afirmă că aplicabilitatea Directivei 18/2001 nu este valabilă în cazul organismelor obținute prin intermediul anumitor tehnici de mutageneză care au fost utilizate în mod convențional într-o serie de aplicații și care au un istoric de siguranță lung. Chiar și așa, Curtea Europeană de Justiție specifică faptul că statele membre sunt libere să supună astfel de organisme, în conformitate cu legislația UE (în special normele privind libera circulație a mărfurilor), obligațiilor prevăzute de Directiva 18/2001 sau altor obligații. Faptul că aceste organisme sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei OMG nu înseamnă că persoanele în cauză pot să procedeze liber la eliberarea deliberată în mediul înconjurător sau la introducerea lor pe piață în interiorul blocului comunitar. Astfel, țările membre UE au libertatea de a legifera în acest domeniu, în conformitate cu legislația comunitară, în special cu normele privind libera circulație a mărfurilor.

În ceea ce privește problema dacă Directiva 18/2001 poate fi aplicabilă și organismelor obținute prin tehnici de mutageneză care au apărut de la adoptarea acesteia, CJUE consideră că riscurile asociate utilizării acestor noi tehnici de mutageneză se pot dovedi similare celor care rezultă de la producerea și eliberarea unui OMG prin transgenizare. Și asta, deoarece modificarea directă a materialului genetic al unui organism prin mutageneză face posibilă obținerea acelorași efecte ca introducerea unei gene străine în organism (transgeneză) și aceste noi tehnici fac posibilă apariția de varietăți modificate genetic la o rată care nu este proporțională cu cea care rezultă din aplicarea metodelor convenționale de mutageneză.

„Având în vedere aceste riscuri comune, excluderea organismelor obținute prin tehnici de mutageneză noi din domeniul de aplicare al Directivei 18/2001 ar compromite obiectivul urmărit de directiva menționată, și anume acela de a evita efectele negative asupra sănătății umane și a mediului și nu ar respecta dispozițiile de precauție principiul pe care directiva urmărește să îl pună în aplicare. Rezultă că Directiva OMG este aplicabilă și organismelor obținute prin tehnici de mutageneză care au apărut de la adoptarea acesteia”, explică judecătorii CJUE.

În cele din urmă, Curtea examinează problema dacă soiurile modificate genetic obținute prin mutageneză trebuie să îndeplinească o condiție prevăzută de o altă Directivă UE (2002/53/EC), potrivit căreia o varietate modificată genetic poate fi acceptată pentru a fi inclusă în „catalogul comun al soiurilor de plante agricole ale căror semințe pot fi comercializate” numai dacă s-au luat toate măsurile adecvate pentru a evita riscurile pentru sănătatea umană și pentru mediu. În acest context, CJUE consideră că noțiunea de „varietate modificată genetic” trebuie interpretată ca referindu-se la noțiunea de organism modificat genetic legiferată prin Directiva 18/2001, astfel încât soiurile obținute prin mutageneză care intră sub incidența acestei directive să îndeplinească condiția menționată mai sus.

În schimb, soiurile obținute prin tehnici de mutageneză care au fost utilizate în mod convențional într-o serie de aplicații și care au un termen lung de siguranță sunt scutite de această obligație.

Publicat în Tehnica agricola

În cazul cheltuielilor bazate pe rambursarea costurilor (proiectele de investiții din 20 de state membre ale blocului UE28), Curtea de Conturi a Uniunii Europene (ECA) continuă să constate un nivel ridicat de eroare (4,9%) în domeniul dezvoltării rurale, se precizează în raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2016.

În ceea ce privește rubrica «Resurse naturale», domeniu care cuprinde cheltuielile efectuate din FEGA, precum și din FEADR, per total, nivelul de eroare estimat este de 2,5%, ceea ce reprezintă o scădere în comparație cu nivelul estimat pentru 2015 (2,9%).

Conform ECA, defalcat, în comparație cu marja mare de eroare înregistrată la cheltuielile bazate pe rambursarea costurilor (în cazul României proiecte prin PNDR 2013 și PNDR 2020), cheltuielile efectuate prin FEGA nu au fost afectate decât în proporție de doar 1,7 la sută de rata de eroare.

„Fondul european de garantare agricolă (FEGA) reprezintă mai mult de trei sferturi din cheltuielile efectuate în acest domeniu (n.r. - resurse naturale) și nu este afectat de un nivel semnificativ de eroare (1,7%), în timp ce, în domeniul dezvoltării rurale, Curtea continuă să constate un nivel ridicat de eroare (4,9%), în special în cazul cheltuielilor bazate pe rambursarea costurilor”, se menționează în document. „Curtea nu a identificat un nivel semnificativ de eroare în cazul cheltuielilor bazate pe drepturi la plată și legate de sprijinul direct acordat fermierilor, aceste cheltuieli fiind reglementate de norme simplificate privind eligibilitatea terenurilor și dispun de un sistem eficace de control ex ante (IACS) ce permite verificări încrucișate automate între diferitele baze de date”.

Surse: „Dacă ești până în 2% nu ai corecții, nu ai nimic, rata de eroare este acceptabilă”

Într-o intervenție telefonică pentru Revista Fermierului, un fost oficial guvernamental din România și ex-consultant pentru accesarea banilor europeni care a dorit însă să-și păstreze anonimatul, a afirmat că în perioada anilor 2012-2013, țara noastră se confrunta cu o rată de eroare chiar și de 100% la controalele efectuate de ECA pe achiziții publice prin PNDR, ulterior însă, aceasta diminuându-se până la circa trei procente.

Sursa noastră a precizat totodată că ECA a fost în România inclusiv pentru a verifica dacă CE are suficiente instrumente de control, iar proiectele auditate sunt „cu eroare mică”.

El a explicat că proiectele vizate de auditul ECA (cele pe rambursare) cau fost, de fapt, proiectele de investiții (infrastructură, ferme, procesare etc.), restul fiind pe plăți directe (agromediu, agricultură ecologică, zone defavorizate), menționând că rata de eroare acceptată unanim este de maximum 2%.

„Dacă ești până în 2% nu ai corecții, nu ai nimic, rata de eroare este acceptabilă”, a spus fostul consultant. „Toate investițiile merg pe sistem de rambursare, iar restul se numesc plăți directe sau plăți forfetare (care țin de fermieri și fermieri și fermele mici, cu plăți în două tranșe, cu plan de afaceri). Rata de eroare mare a fost găsită pe sistemul de rambursare, că acolo sunt controalele adevărate. Pe sistem de rambursare verifici achiziții, rezonabilitatea prețurilor, condițiile artificiale. În principal achizițiile publice de la primării au generat probleme, iar la privat au fost mai multe sesizări, o dată pe firmele legate și partenere (ei se declarau autonomi și, în fapt, erau firme legate și partenere) și apoi pe depășirea minimis-ului. Am mai avut probleme cu faptul că, deși nu aveau voie să acceseze două proiecte în același timp, unii își făceau firme pe diverse rude și prieteni și accesau mai multe proiecte în același timp”.

Ca modalitate de auditare ECA, fostul oficial guvernamental român explică pe larg sistemul și resorturile care stau în spatele demersului: „ECA auditează Comisia Europeană (n.r. - CE) să vadă dacă și-a făcut treaba; un audit al verificărilor întreprinde de CE. (...) În urma emiterii raportului de audit, CE întreprinde măsuri și vede dacă este cazul să aprofundeze anumite deficiențe observate de ECA. Ulterior, CE trimite misiuni și calculează restituiri, dacă este cazul. De cele mai multe ori, nu neapărat pentru România, ci mai mult pentru țările occidentale, există concilieri între ECA și Comisie (bilaterale) în care CE mai «stinge» din punctele sesizate de ECA. CE are dorința să-și apere interesele. Cei de la ECA vor să le cam «dea în cap» celor de la CE, să le demonstreze că sunt proști și că nu fac auditurile cum trebuie. E un război și între ei. (...) Spre exemplu, ECA a sesizat niște erori în Germania de îți stătea mintea, în condițiile în care CE nu găsise nimic. (...) Cei de la ECA sunt mult mai profesioniști și fac auditul pe baza standardului de audit, față de CE care nu prea face auditul pe baza standardului, nu aleg eșantioanele random ca ECA. Cei de la CE vin ca un fel de control, nu ca un audit, deși ei se laudă că sunt un fel de auditori. E mai profi ECA decât CE”.

Ce spune Tanda face și Manda – simplificare. E admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire

„Comisia ajunge la aceeași concluzie în ceea ce privește natura și cauzele profunde ale erorilor”, se arată în raportul pe 2016 al ECA, arătând o conciliere în ceea ce privește viziunea asupra eliminării din fașă a factorilor generatori de erori.

Concret, simplificarea ar reprezenta cea mai eficientă modalitate de reducere atât a riscului de eroare, cât și a costurilor și a sarcinii de control.

„Pentru programele cu niveluri constant ridicate de eroare, Comisia ia în permanență atât măsuri preventive, cât și măsuri corective pentru a soluționa cauzele lor profunde și impactul acestora”, afirmă raportorii.

La baza cheltuielilor efectuate de UE pentru agricultură se află Politica Agricolă Comună (PAC). Gestiunea punerii în aplicare a PAC este partajată între Comisia Europeană, în special Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI), și agențiile de plăți din statele membre, se explică în raport. Beneficiarii sunt plătiți, în principal, prin intermediul a două fonduri: FEGA, prin care sunt finanțate integral ajutorul direct și măsurile de intervenție pe piață ale UE, și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), prin care sunt cofinanțate programele de dezvoltare rurală împreună cu statele membre.

FEADR (fondul căruia îi corespunde un procent de 21% din cheltuielile aferente rubricii „Resurse naturale”) cofinanțează cheltuielile aferente dezvoltării rurale care sunt efectuate prin intermediul programelor de dezvoltare rurală ale statelor membre. Cheltuielile acoperă atât măsuri legate de suprafață, cât și măsuri care nu sunt legate de suprafață. În 2016, în cadrul FEADR s-au efectuat cheltuieli în valoare de 12,4 miliarde de euro, din care 63% vizau programe de dezvoltare rurală aferente perioadei de programare 2014-2020 și 37% vizau programe anterioare.

Pentru exercițiul 2016, ECA a examinat două eșantioane, unul format din 217 operațiuni aferente FEGA și celălalt format din 163 de operațiuni din domeniile dezvoltării rurale, mediului, politicilor climatice și pescuitului. Ambele eșantioane au fost astfel constituite încât să fie reprezentative pentru gama de cheltuieli acoperite de această rubrică din cadrul CFM (Cadrul Financiar Multianual) pentru fiecare dintre cele două aprecieri specifice. Eșantionul pentru FEGA a fost format din operațiuni efectuate în 21 de state membre. Eșantionul selectat în scopul celei de a doua aprecieri specifice a fost format din 153 de operațiuni din domeniul dezvoltării rurale și din 10 alte operațiuni (din diferite domenii, printre care mediul, politicile climatice și pescuitul) desfășurate în 20 de state membre.

Din eșantionul aferent domeniilor dezvoltării rurale, mediului, politicilor climatice și pescuitului au făcut parte țări precum: Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania (Saxonia Inferioară-Bremen, Saxonia și Saxonia-Anhalt), Estonia, Irlanda, Grecia, Spania (Andaluzia, Castilia-La Mancha și Extremadura), Franța (Midi-Pirinei și Ron-Alpi), Croația, Italia (Basilicata), Lituania, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia (Insulele Azore și Portugalia continentală), România, Slovacia, Finlanda și Regatul Unit (Anglia și Scoția). Eșantionul a inclus șapte operațiuni care făcuseră obiectul gestiunii directe, dintre care două vizau fonduri ale UE cheltuite în scopul unor acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului din afara Uniunii Europene.

„Resurse naturale” din cadrul financiar multianual (CFM) este o rubrică ce acoperă cheltuielile aferente Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și cheltuielile efectuate în domeniile dezvoltării rurale, mediului, politicilor climatice și pescuitului.

Publicat în Finantari

Uniunea Europeană (UE) poate și ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a combate cu eficacitate risipa de alimente, se arată în Raportul special nr. 34/2016 - „Combaterea risipei de alimente: o oportunitate pentru UE de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor în lanțul alimentar”, realizat de specialiștii Curții Europene de Conturi (ECA).

Potrivit unui comunicat de presă al ECA pe această temă, există mai multe politici europene care au potențialul de a combate risipa de alimente, însă acest potențial nu este valorificat.

„Măsurile luate până în prezent rămân fragmentate și intermitente, iar coordonarea la nivelul Comisiei Europene (n.r. - CE) lipsește”, spun specialiștii ECA, care au mai adăugat că ultima propunere a UE de abordare a problematicii risipei de alimente, și anume crearea unei platforme, nu răspunde în totalitate problemelor semnalate în raport.

„Risipa de alimente este o problemă globală, care necesită luarea de măsuri la toate nivelurile. Estimările actuale indică faptul că, la nivel mondial, aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt irosite sau pierdute, ceea ce generează uriașe costuri economice și de mediu”, se mai arată în document.

Mai mult, oficialii ECA mărturisesc că progresele înregistrate au fost afectate de lipsa unei definiții comune a „risipei de alimente”, precum și de lipsa unui nivel de referință convenit, în funcție de care să se vizeze reduceri ale risipei. Or, mai afirmă aceștia în documentul de presă, Parlamentul European, Consiliul, Comitetul Regiunilor, G20 și alte părți interesate au lansat apeluri repetate prin care UE era chemată să contribuie la reducerea risipei de alimente.

„Raportul Curții adresat Comisiei a identificat o serie de oportunități ratate, dar și posibilități de îmbunătățire care nu necesită noi inițiative legislative și nici fonduri publice suplimentare”, a declarat Bettina Jakobsen, membră a ECA, responsabilă de raport. „Însă Comisia își concentrează acum eforturile pe crearea unei platforme, ratând astfel, încă odată, o șansă de a aborda cu eficacitate problema. În acest moment este nevoie mai degrabă de o mai bună aliniere a politicilor existente, de o mai bună coordonare și de identificarea clară a reducerii risipei de alimente drept obiectiv de politică”, a mai adăugat raportorul.

ECA a analizat modalitățile prin care actualele politici ar putea fi utilizate într-un mod mai eficace, adresând Comisiei unele recomandări. În primă instanță, ECA propune să se consolideze și să se coordoneze mai bine strategia UE de combatere a risipei de alimente, care ar trebui să fie însoțită de un plan de acțiune pentru anii următori și de odefiniție clară arisipei de alimente.

De asemenea, trebuie să se ia în considerare problematica risipei de alimente în viitoarele evaluări ale impactului pe care le va realiza și să asigure o mai bună aliniere între diferitele politici care pot contribui la combaterea acestui fenomen.

Totodată, este necesar să se identifice și să se elimine obstacolele de natură juridică ce stau în calea donațiilor alimentare, să încurajeze utilizarea în mai mare măsură a posibilităților existente pentru donare și să analizeze eventuale modalități prin care donațiile ar putea fi încurajate și în alte domenii de politică.

Nu în ultimul rând, raportorul Jakobsen a avertizat că noua platformă nu este de natură să contribuie în mod semnificativ la strategia în domeniul risipei de alimente și că, în continuare, nu există o definiție unică și clară aacestui fenomen.

„Recomandările Curții cu privire la direcțiile de elaborare a politicii viitoare în acest domeniu au fost fie ignorate, fie acceptate doar parțial, în timp ce proiectul actual de orientări nu face altceva decât să transfere problema în sarcina statelor membre”, a mai adăugat Bettina Jakobsen.

UE nu a contribuit la un lanț alimentar eficient

În documentul său de poziție, Curtea a examinat măsurile luate de UE până în prezent pentru a reduce risipa de alimente, precum și modul în care diferitele instrumente de politică funcționează în acest sens. Astfel, s-a constatat că UE nu a contribuit la un lanț alimentar eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor printr-o combatere eficace arisipei de alimente.

Risipa de alimente reprezintă o problemă care apare de-a lungul întregului lanț alimentar, se mai arată în raport. Prin urmare, transmit vocile autorizate ale ECA, ar trebui să se ia măsuri la nivelul tuturor componentelor acestui lanț.

„Accentul ar trebui să fie pus pe prevenirea fenomenului, întrucât avantajele care decurg din evitarea risipei sunt superioare costurilor aferente soluțiilor ulterioare aplicate”, se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, Curtea a remarcat lipsa notabilă de evaluări ale impactului diferitor politici ale UE asupra luptei împotriva risipei de alimente. Domenii de politică majore, cum ar fi agricultura, pescuitul și siguranța alimentară, au toate un rol de jucat și ar putea fi utilizate pentru o combatere mai eficace a risipei de alimente.

Datele statistice arată că, la nivelul statelor membre UE, risipa alimentară este de peste 89 milioane tone pe an, adică circa 180 de kilograme pe cap de locuitor. În România, ce se aruncă, reprezintă 2,55% din totalul risipei de alimente la nivel comunitar. Aruncăm alimente, deși suntem una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană, în condițiile în care aproape jumătate din populația țării trăiește la nivelul pragului de sărăcie.

Publicat în International