Producătorii agricoli români nu sunt de acord cu plafonarea plăţilor directe în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), iar numărul ţărilor care împărtăşesc aceeaşi opinie a ajuns la 23, a mărturisit, marţi, 19 februarie 2019, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.

„Pe ceea ce înseamnă plafonare sunt 23 de ţări care nu doresc acest lucru, inclusiv una din cele mai aprige ţări care a susţinut plafonarea, Olanda, acum este cea mai înverşunată, pentru că au observat toţi că este o mare plasă că se ia de la ăia mari şi se dă la ăia mici. Interesul nu era acesta, ci era un interes ascuns: de a aduce banii din pilonul I la pilonul II la dezvoltare rurală, ceea ce vor italienii şi spaniolii. Practic, celor mari vor să le ia banii, iar cei mici rămân la aceeaşi sumă, aşa că nu e în plus. Deocamdată se mai discută, se mai negociază. Acolo fiecare caută să obţină ceva”, a precizat oficialul Ligii, la finalul Adunării Generale a membrilor organizației.

În viziunea sa, cel mai probabil, noua structură a Comisiei Europene (CE) şi noul Parlament European (PE) vor da liber statelor membre UE să-și genereze propriile plafoane și să gestioneze aceste sume cum doresc de cuviință.

Întrebat câte din cele 12 priorităţi susţinute de LAPAR se vor regăsi efectiv în noua PAC, preşedintele Ligii a menţionat că în condiţiile în care Europa este în campanie electorală „se scot tot felul de promisiuni, dar asta nu înseamnă că se şi materializează”.

„Se discută pe nişte subiecte care practic nici nu au început. Ne dăm toţi cu părerea pe ceea ce înseamnă viitorul PAC, dar Europa a intrat în campanie electorală. Sunt europarlamentarele şi se scot tot felul de promisiuni, dar asta nu înseamnă că se şi materializează. De un PAC adevărat sau de nişte propuneri concrete putem vorbi după ce se aranjează comisiile şi noul Parlament European. Restul sunt vorbe, ghicim, dăm cu presupusul”, a adăugat Baciu.

Fără plafonare este prima prioritate susţinută de LAPAR în noua Politică Agricolă Comună, deoarece aceasta ar trebui considerată o politică economică care asigură securitatea alimentară şi nu o politică socială.

„Plafonarea va descuraja antreprenorii de succes din mediul rural să se dezvolte şi să-şi mărească afacerile peste un anumit prag. Având în vedere faptul că fermele sunt cele care asigură securitatea alimentară, este necesar să existe o anumită predictibilitate şi eficienţă în ceea ce priveşte dezvoltarea afacerilor în domeniul agricol”, se menționează într-un raport pus la dispoziția presei de oficialii LAPAR.

Potrivit Eurostat, din numărul total de 10,3 milioane de ferme din UE, 66% au mai puţin de 5 ha şi doar 11% dintre fermierii care conduc afaceri agricole au sub 40 de ani, iar 32% dintre aceştia au peste 65 de ani. De asemenea, 3% din fermele din Uniunea Europeană care au o dimensiune egală sau mai mare de 100 ha lucrează peste jumătate din terenul arabil european.

Fermele din UE se clasifică în ferme de subzistenţă (65% din numărul total de ferme cu o suprafaţă mai mică de 5 ha, ferme mici şi medii, de regulă ferme de familie, şi ferme mari (peste 50 ha) adică societăţi comerciale axate pe obţinerea profitului din activităţi agricole.

„Din numărul total de 10,3 milioane ferme, 4 milioane au o producţie sub 2.000 de euro şi însumează o producţie de 1% din totalul producţiei agricole europene. 296.000 de ferme, respectiv 3% din numărul total de ferme, au o producţie de minimum 250.000 euro şi sunt responsabile de 55% din producţia agricolă europeană. 54% din producţia europeană este datorată Franţei (17%), Germaniei (13%), Italiei (12%) şi Spaniei (11%), iar România, deşi deţine o treime din numărul total al fermelor din UE, are o producţie de 3,4% din totalul producţiei europene”, se menționează în document.

În această situaţie, plafonarea transformă PAC din politică economică în politică socială şi intră în contradicţie cu principiile de funcţionare ale UE astfel cum au fost stabilite prin art. 39 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care stabileşte obiectivele specifice ale Politicii Agricole Comune. Printre acestea se numără: creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea utilizării optime a factorilor de producţie, în special a forţei de muncă, asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă şi stabilizarea pieţelor etc.

În opinia reprezentanţilor LAPAR, plafonarea trebuie lăsată la alegerea voluntară a statelor membre prin crearea planului naţional strategic bazat pe subsidiaritate.

Plafonarea, conform propunerii Comisiei Europene în forma sa actuală (o sumă limitată pentru fiecare fermă, indiferent de dimensiune), vine în contradicţie cu principiul subsidiarităţii şi al descentralizării şi face ca planul strategic al fiecărui stat să devină redundant.

Cu ocazia evenimentului organizat marţi, la finele conferinței de presă, LAPAR a acordat partenerilor media premii de excelenţă pentru modul în care au reflectat activităţile din sectorul agricol, iar Revista Fermierului s-a numărat printre premianţi.

decernare

Publicat în Finantari

În Campania 2019, completarea declaraţiei de suprafaţă se va realiza electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/, Cererile Unice de Plată (CUP) putând fi depuse la Centrele judeţene sau locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, în perioada 1 martie – 15 mai 2019, în conformitate cu OMADR 69/2019.

Anunțul a fost făcut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), miercuri, 13 februarie 2019, instituție care a demarat o campanie de informare a producătorilor din sectorul agrozootehnic românesc intitulată sugestiv - „APIA susține valorile comune europene și fermierii români. Depune Cererea Unică de Plată în perioada 1 martie – 15 mai 2019!”.

În conformitate cu precizările vocilor autorizate ale instituției, finalizarea şi închiderea Cererii Unice de Plată în IPA-Online a producătorilor din sectorul vegetal se va face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea documentului, după verificarea acestuia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru crescătorii de animale. Aceștia vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii mici depun CUP la centrele locale APIA

Producătorii agricoli vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Cererile se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul producătorilor agricoli care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii CUP şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

„Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz. Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință. Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat”, precizează APIA.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale, fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr. 3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea CUP, solicitantul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2019, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro/ro/materiale-de-informare-anul-2019 și la Centrele județene/locale APIA.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene (UE), țara noastră beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic; măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020); ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Publicat în Finantari

În noul exercițiu financiar 2021-2027, Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ar urma să fie abandonat din punct de vedere conceptual, ca urmare a apariției unui nou concept al Politicii Agricole Comune (PAC), și anume Planul Strategic Național a declarat, luni, 4 februarie 2019, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„În primul rând, vom abandona Planul Naţional de Dezvoltare Rurală ca şi concept. El se va stinge în exerciţiul 2021-2027, dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plăţile directe şi cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept, și anume acela de «Plan Strategic Naţional» care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înţelegând FEGA şi FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Naţional dorinţele statale, deciziile, dorinţele care izvorăsc dintr-o cerinţă a satului românesc şi dintr-o nevoie a fermierului român. Iată, deci, că vom fi nevoiţi să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta, trebuie să ne pregătim şi întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinţei interesului fiecărei ţări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente uşoare de lucru şi să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice ţară, prin Planurile Naţionale Strategice”, a subliniat ministrul Petre Daea, potrivit unui comunicat al MADR.

Oficialul guvernamental a evidenţiat că principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanţă. Totodată, ministrul a punctat că în ultima perioadă „PAC ne-a ajutat să ne dezvoltăm, fermierii sunt mult mai bine pregătiţi”, iar fondurile intrate de la Uniunea Europeană au ajutat agricultura românească se evolueze, motiv pentru care „nu trebuie să pierdem nicio secundă pentru a construi, împreună cu celelalte ţări, o Politică Agricolă Comună care să ne avantajeze pe toţi”.

Petre Daea a fost prezent luni la Conferinţa Naţională cu tema „Satul românesc are viitor”, eveniment organizat de MADR, prin Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR.

Publicat în Știri interne

La sfârșitul primelor două luni ale anului în curs, țara noastră va avea în conturi aproximativ 1,6 miliarde de euro, însemnând plăți prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, luni, 4 februarie 2019, la conferinţa naţională cu tema „Satul românesc are viitor”.

„Peste câteva zile, vom ajunge la aproape 1,6 miliarde de euro aduşi în România în primele două luni ale anului. E un efort extraordinar, dar merită să-l faci. E un efort al tuturor, dar a meritat şi este o speranţă înzecită că putem face mai mult. Cum? Mergând pe acelaşi drum al seriozităţii, al implicării şi, evident, al urmăririi cu tenacitate a derulării fiecărui proiect în parte”, a afirmat oficialul guvernamental român.

La finele primelor două luni ale anului în curs, țara noastră ar urma să aibă în conturi aproximativ 1,6 miliarde de euro, însemnând plăți prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la conferinţa naţională cu tema „Satul românesc are viitor”.

„Peste câteva zile vom ajunge la aproape 1,6 miliarde de euro aduşi în România în primele două luni ale anului. E un efort extraordinar, dar merită să faci. E un efort al tuturor, dar a meritat şi este o speranţă înzecită că putem face mai mult. Cum? Mergând pe acelaşi drum al seriozităţii, al implicării şi, evident, al urmăririi cu tenacitate a derulării fiecărui proiect în parte”, a afirmat oficialul guvernamental român.

Daea a adăugat că suma de 2,84 miliarde de euro, ce reprezintă plăți efectuate din FEADR în perioada 2017-februarie 2019, și 4,801 miliarde euro, intrate în țară în perioada 2017-2019 februarie, ca subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli (din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însumează peste 7,672 miliarde de euro, fonduri intrate în perioada 2017 - februarie 2019, bani care au alimentat spațiul rural din România. El a subliniat totodată că procentul de absorbție pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020 a ajuns la 48%.

„O sumă extrem de importantă, care se cântăreşte prin obiective de investiţii specifice activităţii AFIR, care se cântăreşte prin producţii specifice activităţii APIA, care a ridicat România pe o treaptă de respect în Uniunea Europeană şi pe o treaptă atât de necesară şi atât de căutată de fiecare dintre noi. Merită toţi cei care au contribuit la acest efort să prindă din respectul muncii felicitările care se impun în momentul acesta de bilanţ”, a menţionat totodată membrul Guvernului Dăncilă.

Şeful MADR a mai spus că mai bine de 866.000 de fermieri beneficiază de sprijin şi mai mult de 2,5 milioane de români au beneficiat direct sau indirect de avantajele investiţiilor create în spaţiul rural.

Şeful MADR a mai adăugat că mai bine de 866.000 de fermieri beneficiază de sprijin şi mai mult de 2,5 milioane de români au beneficiat direct sau indirect de avantajele investiţiilor create în spaţiul rural.

Publicat în Finantari

Într-o emisiune televizată, transmisă de postul național, miercuri, 30 ianuarie 2019, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a afirmat că din totalul fermierilor eligibili la plata subvenției au rămas doar 130.000, suma aproximativă din plățile directe care au intrat în conturile producătorilor agricoli apropiindu-se de 1,8 miliarde euro.

Într-o singură zi, a adăugat Daea, s-au calculat subvenții de peste șapte milioane de euro.

Totodată, el a reiterat ideea că fermierii trebuie să-și primească la timp banii, astfel încât să contracareze efectele agrometeo nedorite manifestate asupra culturii de grâu.

„Eu din trei în trei ore ştiu ce se întâmplă în România. Azi s-au calculat (n.r. - subvenţiile) pentru 1.120 de fermieri; s-a dat o sumă de 7,3 milioane euro. S-a ajuns la a se da la 732.414 fermieri suma de 744,91 milioane euro. Practic, mai avem pentru circa 130.000 fermieri ca să dăm toate plăţile, vorbesc de plata regulară, de restul de plată. Până la această dată, cu suma pe care am dat-o ca fiind avans, ne apropiem de 1,750 miliarde euro pe care i-am dat fermierilor români, pe care-i merită şi pe care trebuie să-i dăm la timp, pentru că uitaţi-vă ce e afară! (...) Grâul încă nu a răsărit pe toate suprafeţele din România. Suntem foarte atenţi la factorii climatici, să vedem cum evoluează, cum se manifestă, pentru a şti ce să facem. Iar fermierului poţi să-i porţi grija doar să-i dai banii, să nu blochezi, să dai aceşti bani pentru că-i merită, sunt drepturile lor”, a afirmat oficialul guvernamental român.

Cu privire la subiectul producătorilor agricoli aflați în procesul de control, Petre Daea a mai spus că sunt unii fermieri în anumite situaţii care trebuie clarificate. În opinia sa, este mai bine să se întârzie o zi - două, decât ca fermierii în cauză să fie scoşi de la plată sau să fie puşi să dea bani înapoi.

„Este o procedură anume ce trebuie respectată de la Comisie. Pentru că, dacă nu respecţi, îţi ia banii înapoi, or, noi nu avem asemenea cazuri până la această dată. Trebuie să fim riguroşi, să dăm banii cum trebuie, după regulile pe care le-a impus Uniunea Europeană, pentru că de acolo luăm banii. Pentru că suntem verificaţi, ne verifică experţi de la Uniunea Europeană, sunt sisteme de control foarte exacte şi trebuie să le aplicăm fără niciun fel de probleme. Sunt cazuri de fermieri ce sunt în anumite situaţii de clarificare pentru luarea acestor subvenţii. Le-am spus-o foarte clar şi acesta este modul de lucru la instituţiile din cadrul Ministerului Agriculturii, respectiv l-am stabilit la cele două agenţii care se ocupă de acest domeniu, că mai bine întârziem o zi - două să clarificăm lucrurile decât să-l scoţi pe fermier din calcul sau să-i dai banii şi apoi să fii obligat să-i iei banii, pe care ei i-au introdus în activitate. Suntem foarte atenţi, foarte riguroşi din acest punct de vedere şi se munceşte foarte mult pentru realizarea acestui obiectiv”, a explicat şeful MADR.

Fondurile europene, motiv de creștere a productivității

Dacă suprafața totală cultivată cu cereale în 2018 nu fluctuează foarte mult față de cea din 2008, nivelul producțiilor din România este aproape dublu, a afirmat, în aceeași zi, Mihaela Hunca, expert sectorul agricol al UniCredit Bank, cu ocazia congresului anual APPR „Fermieri pentru fermieri”, în urma agregării statisticilor DG AGRI. 

„Principalele motive care susțin această creștere sunt absorbția de fonduri europene destinate agriculturii, creșterea gradului de tehnologizare, dar și îmbunătățirea tehnologiilor de cultură, respectiv majorarea numărului de ferme mari, cu suprafețe de teren agricol comasate”, a afirmat angajata UniCredit.

Datele Eurostat confirmă că, în 2018, România a avut o producție totală de cereale de 31,89 milioane de tone. Reprezintă circa 11 la sută din totalul obținut la nivelul Uniunii Europene. Asta ne plasează pe locul al III-lea, după Franța și Germania.

Publicat în Finantari

Mihai Țurcanu, eurodeputatul român care din postura de raportor din partea Comisiei IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) a reușit să obțină un acord provizoriu cu privire la revizuirea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele, a recunoscut că, până la urmă, Politica Agricolă Comună (PAC) post-2020 va veni aproape sigur la pachet cu plafonarea subvențiilor.

Conform afirmațiilor făcute de acesta miercuri, 28 noiembrie 2018, chiar dacă există în continuare dezbateri cu privire la propunerea de plafonare a plăților directe acordate în agricultură după 2020, din luările de cuvânt ale reprezentanților grupurilor politice din PPE reiese clar că va fi impusă această limitare a subvențiilor acordate agricultorilor.

El spune că marii fermieri au fost ajutați până acum, „foarte mult”, iar majoritatea dintre ei au reușit să se modernizeze „extrem de mult”, astfel că, a mai precizat europarlamentarul, el nu poate fi de acord cu ideea de faliment în agricultură dacă se plafonează plățile.

„Sunteți prea buni. Aveți cea mai bună tehnică, cele mai bune tractoare, cele mai bune combine, pământul este deja îmbunătățit. Ce facem cu cei mici și mijlocii care nu au putut reuși? Au demonstrat asta. Este o diferență enormă între producția marilor fermieri și cea a celor amintiți anterior”, a spus Mihai Țurcanu.

Marți, 20 noiembrie 2018, eurodeputatul Mihai Țurcanu reușea o negociere finală cu Consiliul European (ConsEu), astfel încât să se poată concluziona că limita maximă de cadmiu admisă ca prezentă în produsele fertilizante – 20 de miligrame pe kilogram produs –, susținută prin interpuși de interesele rusești, nu trebuie să rămână așa, ci să fie de 60 mg/kg.

Dacă raportul ar fi trecut conform intereselor Rusiei, susținute de țările vestice ale Uniunii Europene (UE), și anume în favoarea unei încărcături de cadmiu de maximum 40 mg/kg, iar apoi cu tranziție spre 20 mg/kg, România și alți producători din Europa Centrală și de Est ar fi fost dependenți de piața rusă, susține Mihai Țurcanu. Analiștii ruși știau ce avea să se întâmple, astfel că au achiziționat tot ceea ce înseamnă depozite de roci fosfatice cu un nivel scăzut de cadmiu. Un simplu exercițiu al minții ne-ar fi dat de înțeles monopolul astfel instaurat. Probabil, industria și agricultura din România ar fi avut acces la produs fertilizant foarte scump.

Materia primă din care se fac complexele pentru agricultură se obține din roci fosfatice. Acele roci sunt exportate de țări arabe (în mare parte, de Maroc) către industria de profil din România și către cele din țările vecine. Conform măsurătorilor făcute, rocile provenite de acolo nu au un nivel al cadmiului mai mic de 60 mg/kg.

Pentru Regulamentul „Țurcanu”, eurodeputatul român a negociat cu președinția estoniană, cu cea bulgară (cu care ajunsese la un „deal”, dar nu și cu CE) și, acum, cu președinția austriacă, unde se credea că va fi cel mai greu. Totuși, s-a reușit să se obțină un acord, bineînțeles prin strategii de tot felul. Inclusiv prin mesajul nespus că raportul român și echipa din umbră pot definitiva acest dosar și cu președinția română, care și ea trebuie să încheie niște dosare puternice și să fie una de succes.

De câte ori sosește la Parlamentul European (PE) o propunere legislativă, comisia care se ocupă cu subiectul propunerii întocmește o recomandare pe care o vor vota toți eurodeputații. De exemplu, dacă este vorba de transportul animalelor de fermă, raportul va fi întocmit în Comisia pentru agricultură; dacă este vorba de comerțul cu Canada, propunerea merge în Comisia pentru comerț internațional.

Comisia numește un eurodeputat pentru întocmirea raportului. Acesta, cunoscut sub numele de raportor, consultă grupurile politice și experți în domeniu, uneori în cadrul unor audieri publice. Pe baza informațiilor primite, deputatul sau deputata scrie un raport, cu modificări, care este votat în comisie, apoi în plen, de către toți eurodeputații.

Revista Fermierului: De ce s-a dorit modificarea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele destinate agriculturii?

Mihai Țurcanu: După 15 ani, Comisia Europeană (CE) a considerat că Regulamentul 2003/2003 privind îngrășămintele nu mai este de actualitate și că trebuie să ne adaptăm noilor cerințe de piață. Vechiul act normativ nu era deschis la tot ceea ce este inovativ în prezent. Spre exemplu, gunoiul de grajd sau nămolurile din stațiile de epurare nu erau considerate, înainte, îngrășăminte.

S-a mai desprins ideea că îngrășămintele actuale sunt pline de metale grele, care ar putea dăuna sănătății consumatorilor noștri; s-au căutat soluții. CE a venit cu un draft de raport și l-a transmis Parlamentului, la Comisia IMCO – Piață Internă și Protecția Consumatorului. Acolo, noi am amendat raportul și l-am votat în plenul Parlamentului. Numai că, acolo, chestiunile esențiale au picat la 10-15 voturi. Era o luptă între vest și est. Vesticii, neavând o industrie foarte bine dezvoltată, subiectele respective nu prezentau pentru ei un interes, astfel că nu și-au dat seama de importanța acestui fenomen. Pentru noi, cei din Europa de Est, dimpotrivă, pentru că veneam la pachet cu fabrici cum este și Azomureș sau polonezii, care dețin o companie de stat și vreo cinci-șase fabrici de anvergură.

R.F.: Și am putea adăuga nevoia puternică de a amenda solul.

M.Ț.: S-a pornit de la premisa ca nivelul de cadmiu din îngrășăminte să fie coborât spre 20 de miligrame de cadmiu pe kilogram, în condițiile în care, până acum, fusese valabil sistemul „no limit”. Ca termen de comparație, celelalte state terțe cu care noi suntem parteneri comerciali (...) Noua Zeelandă, acolo cea mai mică limită este cea de 260 mg de cadmiu pe kilogram, iar în Australia – 250 mg pe kilogram. Noi propuneam o țintă extrem de îndrăzneață, care ar fi putut să afecteze grav industria producătoare de îngrășăminte pentru fermierii europeni.

Care era pericolul – resursele naturale (materia primă) au „migrat” către Rusia, prin depozite de roci fosfatice, în condițiile în care principalii furnizori sunt țări africane, cu preponderență Maroc și Tunisia. Revenind, în depozitele lor rușii dețineau materie primă, culmea, cu 20 de miligrame cadmiu pe kilogram. Între timp, aceștia achiziționaseră și alte depozite pe glob, crezând că, astfel, vor deveni lideri ai comerțului cu rocă fosfatică. Nu puteam accepta să fim dependenți doar de o singură sursă de aprovizionare. De aceea, am zis să fim corecți, iar firmele noastre implicate să aibă la dispoziție o ofertă mai largă.

Ne-am zbătut, am agreat subiectul în trialog, am negociat cu trei președinții ale Consiliului UE (ConsEU), au lăsat ei, am lăsat și noi; asta înseamnă compromis, consens. Astfel, în data de 20 noiembrie 2018, toată lumea a picat de acord și s-a stabilit, printre altele, ca limita superioară a nivelului de cadmiu aflat în fertilizanți să fie de 60 mg pe kilogram. După intrarea în vigoare a Regulamentului revizuit, peste trei ani de la momentul votării în plen și peste alți patru ani, se va putea lua o decizie dacă acest raport se va rediscuta sau nu, în funcție de apariția unor noi tehnologii de decadmiere.

Și pe denumire ne-am luptat foarte mult. Nouă ne-ar fi plăcut să spunem „îngrășăminte folosite în agricultură”. Ei au zis nu, ele sunt mai mult de atât. Ca urmare, în întâlnirile tehnice și în negocierile politice, am lăsat „produsele fertilizante”.

R.F.: De când va intra în vigoare modificarea Regulamentului 2003/2003?

M.Ț.: Noi prognozăm că se va vota în martie 2019, în actuala legislatură, și peste trei ani va fi obligatoriu pentru toți factorii implicați.

Poziția Guvernului României - „Fără plafonare”, una proastă

Revista Fermierului: Am vorbit de trialog între CE, PE și ConsEU în ceea ce privește Regulamentul 2003/2003. Cum va fi implicat acest proces în discuțiile privind viitoarea PAC? Guvernul României, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, afirmă că nu este de acord cu plafonarea.

Mihai Țurcanu: Într-un mod similar cu cel al dosarului în care am fost eu raportor. În raportul meu, am avut onoarea și norocul că eram raportor plin. Eu dictam tempoul, când trebuie să accelerez negocierile sau când să le liniștesc. Oamenii sunt peste tot la fel.

Am avut momente în întâlnirile tip „shadow meeting” unde „i-am urcat pe pereți” pe cei cu care discutam, doar să le arăt că depind de mine și că dacă nu sunt de acord și cu propunerile noastre, eu pot duce raportul în plen și fără susținerea socialiștilor sau a celor din ALDE. Au realizat pericolul respectivii eurodeputați că nu pot obține pentru țările lor nimic din ceea ce își doreau, astfel că nu au mai fost atât de reticenți la negocieri.

Revenind la problemele noastre, cunoaștem poziția guvernului. Este o poziție proastă și o strategie proastă. Dacă spui nu de la începutul negocierilor, aproape că nu mai ai ce negocia. Rămâi încorsetat în acea propunere pe care tu o faci – NU plafonare. Ceilalți vor continua negocierile, vor găsi soluțiile de compromis, iar tu vei rămâne pe afară.

Într-adevăr – Guvernul României a spus – NU plafonare – și invocă faptul că 70 la sută din producțiile din agricultură sunt făcute de fermierii mari care ar putea fi afectați. Am încercat să argumentăm și noi în acel mod, în Comisiile de agricultură sau în grupurile politice de care aparținem. Colegii mei dețin însă niște date atât de exacte, că pe de rost ne-a explicat reprezentantul comisarului cum nu vor fi afectați decât trei la sută dintre producători și sunt soluții viabile și pentru aceia, în cazul implementării sistemului de plafonare a plăților.

Ni s-a atras atenția să ținem cont și de aceia care, până acum, au fost niște oportuniști și, prin această subvenție, nu sunt investitori reali, ci consumatori și exportatori de bani. Vorbim de acele fonduri de investiții care nu numai în România se poziționează, ci merg peste tot, acolo unde plățile directe sunt apetisante pentru ei. De fapt, ce fac aceștia? Își cumpără pământurile pe bani europeni.

R.F.: Și totuși, marea majoritate a fermierilor români afirmă că ne paște „pericolul plafonării”. Reprezintă acest proces un pericol pentru ei?

M.Ț.: Nu este niciun pericol. Eu zic că este greșit să spunem „pericolul plafonării”. Nu. Va fi o plafonare, respectând însă principiul regresivității. Mai exact, toate cheltuielile colaterale ale unui fermier, cât este el de mare sau mic, vor fi în afara acestei sume de 100.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă un fermier mare are diverse cheltuieli – salarii, impozite etc. - de 90 la sută din total buget, închipuiți-vă că sumele respective sunt asigurate de CE. De asemenea, există și un venit sigur de 100.000 de euro. Fermierii noștri trebuie să fie cinstiți și să comunice exact ce cheltuieli au pe principiul regresivității. Acestea vor fi acoperite, plus 100.000 de euro.

R.F.: Am avea nevoie de un raportor plin pe un dosar care implică agricultura?

M.Ț.: Da, dar este foarte greu să-l obținem. Nu cred că are cineva atâta anvergură în prezent să poată fi raportor plin pe un dosar atât de important.

R.F.: De-a lungul președinției rotative a ConsEU, ar putea România să-și susțină interesele, cel puțin pe zona de agricultură?

M.Ț.: Puteam stabili anumite aspecte ca priorități, dacă dosarele gestionate erau în faza de închidere. Dacă este la debut un dosar, nu prea ai ce face. Al meu, spre exemplu (fiindcă eram în trialog), în orice întâlnire de trialog puteam concluziona sau nu; să facem „deal”. Eu vorbeam în numele PE, CE prin reprezentant/reprezentanți, în numele instituției citate, iar ConsEu, în numele lor. Dacă toți cei trei factori implicați - PE, CE și ConsEu - cad de acord cu privire la un compromis făcut, se aplaudă, se merge mai departe, se scrie un text după această întâlnire și toată lumea este mulțumită că s-a muncit, că s-a îmbunătățit o propunere venită din partea CE.

Publicat în Interviu

Într-un raport incendiar dat publicității de Curtea de Conturi Europeană (ECA) se menționează că acțiunile Uniunii Europene (UE) vizând îmbunătățirea bunăstării animalelor au avut succes în legătură cu anumite aspecte importante, dar continuă să existe unele deficiențe în ceea ce privește animalele de fermă, specialiștii Curții apreciind că ar trebui redus decalajul dintre obiectivele ambițioase și punerea în aplicare pe teren.

Concret, pentru a examina modul în care este verificată bunăstarea animalelor de fermă și punerea în aplicare la nivel global a strategiei UE în materie de bunăstare a animalelor, auditorii ECA au vizitat cinci state membre ale blocului comunitar, și anume Germania, Franța, Italia, Polonia și România.

„Concluzia Curții a fost că acțiunile UE au avut succes în unele domenii, dar CONTINUĂ SĂ EXISTE DEFICIENȚE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RESPECTAREA STANDARDELOR MINIME. Se mai pot realiza progrese în ceea ce privește coordonarea cu controalele în materie de ecocondiționalitate și PAC ar putea fi utilizată într-un mod mai eficient pentru a promova standarde mai înalte de bunăstare a animalelor”, afirmă analiștii Curții, în urma analizelor aprofundate.

„Bunăstarea animalelor constituie o problemă importantă pentru cetățenii UE”, a declarat domnul Janusz Wojciechowski, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Comisia Europeană a adoptat o abordare proactivă pentru a răspunde preocupărilor părților interesate, dar este în continuare necesar să reducem decalajul dintre obiectivele ambițioase și punerea în practică”.

Conform afirmațiilor vocilor autorizate ale ECA, persistă anumite deficiențe în unele domenii, în special în legătură cu practicarea în mod curent a codotomiei la porci, cu nerespectarea normelor privind transportul pe distanțe lungi și transportul animalelor care nu sunt în măsură să suporte transportul și cu procedurile de asomare la sacrificare.

Cei de la ECA spun că CE a publicat orientări privind modul în care ar trebui transportate și sacrificate animalele, precum și orientări privind bunăstarea porcinelor, dar există în continuare probleme legate de modul în care acestea sunt aplicate pe teren. În opinia Curții, statele membre dau în general curs recomandărilor formulate de CE, dar punerea lor în aplicare poate fi un proces îndelungat.

De asemenea, Curtea a identificat bune practici, în special în ceea ce privește coerența inspecțiilor oficiale ale statelor membre, dar a constatat totodată că este necesar să se pună accentul pe domeniile și pe operatorii care prezintă un risc mai ridicat de neconformitate.

„Statele membre ar putea să valorifice mai bine informațiile obținute în urma auditurilor interne și a reclamațiilor pentru a îmbunătăți modul în care își gestionează politica în materie de bunăstare a animalelor”, se menționează în raport. „Curtea consideră că, în general, statele membre au instituit mecanisme adecvate pentru controalele în materie de ecocondiționalitate legate de bunăstarea animalelor. Cu toate acestea, se mai pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește coordonarea cu inspecțiile oficiale. Au existat, de asemenea, cazuri în care sancțiunile aplicate de agențiile de plăți nu erau proporționale cu gravitatea neregulilor”.

1,5 miliarde euro alocate de UE pentru plăți pe bunăstare

UE are unele dintre cele mai înalte standarde din lume în materie de bunăstare a animalelor, care includ norme privind creșterea, transportul și sacrificarea animalelor de fermă. Politica Agricolă Comună (PAC) condiționează plățile agricole de respectarea unor niveluri minime de bunăstare a animalelor, în timp ce politica de dezvoltare rurală îi încurajează pe fermieri să aplice standarde mai ridicate. Pentru perioada 2014-2020, 18 state membre au alocat, în cadrul dezvoltării rurale, 1,5 miliarde de euro pentru plăți în favoarea bunăstării animalelor.

CE a combinat acțiunile de orientare cu acțiunile de asigurare a respectării normelor pentru a contribui la atingerea conformității. Ea a avut succes în unele domenii importante, în special adăpostirea în grup a scroafelor și interdicția referitoare la utilizarea bateriilor care restrâng comportamentul găinilor ouătoare. Comisia Europeană și statele membre au cooperat în vederea elaborării de orientări destinate să îmbunătățească înțelegerea și aplicarea cerințelor legale, orientări care au fost difuzate pe scară largă. În general, statele membre vizitate au urmat recomandările Comisiei, dar au avut uneori nevoie de mult timp pentru a le da curs.

Luând în calcul toate cele afirmate mai sus, Curtea formulează un număr de recomandări în atenția Comisiei, menite să îmbunătățească gestionarea politicii privind bunăstarea animalelor. Aceste recomandări vizează cadrul strategic pentru bunăstarea animalelor, acțiuni mai eficace de asigurare a respectării normelor, orientările pentru atingerea conformității, întărirea legăturilor dintre ecocondiționalitate și bunăstarea animalelor și acțiuni care să abordeze mai bine bunăstarea animalelor prin intermediul politicii de dezvoltare rurală.

Bunăstarea animalelor susține condițiile de concurență echitabile

Sectorul creșterii animalelor din UE reprezintă 45% din totalul activității agricole a blocului comunitar, generează o producție în valoare de 168 de miliarde de euro anual și oferă aproximativ patru milioane de locuri de muncă. Sectoarele conexe (sectorul lactatelor, cel al prelucrării cărnii și cel al hranei pentru animale) generează, împreună, o cifră de afaceri anuală de aproximativ 400 de miliarde de euro. Aplicarea uniformă a standardelor de bunăstare a animalelor contribuie la menținerea unor condiții de concurență echitabile în aceste sectoare.

Curtea prezintă rapoartele sale speciale Parlamentului European și Consiliului UE, precum și altor părți interesate, cum ar fi parlamentele naționale, părțile interesate din sectoarele economice vizate și reprezentanții societății civile. Marea majoritate a recomandărilor pe care le formulează Curtea în aceste rapoarte sunt puse în practică. Acest nivel ridicat de acceptare a recomandărilor subliniază beneficiile pe care activitatea Curții le aduce cetățenilor UE.

Publicat în Finantari

Joi, 18 octombrie 2018, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a admis în scris că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat acordarea plăţilor în avans în data de 16 octombrie 2018, CU PRIORITATE pentru fermierii care deţin suprafeţe cuprinse între unu şi zece hectare, urmând ca, din data de 25 octombrie a.c., să intre în a doua etapă de plată fermierii care au suprafeţe mai mari de 10 hectare de teren agricol.

Asta, chiar dacă în data de 12 octombrie a.c., directorul general al APIA, Adrian Pintea, răspundea la o întrebare a gazetarului Revista Fermierului fix pe acest subiect, răspunsul șefului agenției fiind acela că nu va exista vreo „prioritizare” a dosarelor operate și trimise pe fluxul de autorizare, de niciun fel.

Conform informațiilor date publicității joi, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), până miercuri, 17 octombrie 2018, au fost plătiţi 191.799 de fermieri, suma autorizată la plată fiind în valoare de 51.180.962,95 de euro.

Ministerul de resort precizează că se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

La data de 4 octombrie 2018, Executivul de la București stabilea pentru anul în curs cuantumul pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi al intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, dar şi al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Concret, plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă, este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 50,3 euro/ha, plata pentru înverzire - 58,2 euro/ha şi plata pentru tinerii fermieri - 25,8 euro/ha. Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal.

Fermierii români au depus, în perioada 1 martie - 15 mai a.c., peste 866.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane de hectare.

Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.

Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană (BCE), astfel: 4,6638 lei pentru un euro, stabilit în data de 28 septembrie şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă), respectiv 4,6585 lei pentru un euro, stabilit pe data de 29 decembrie 2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Publicat în Finantari

Vineri, 5 octombrie 2018, s-a desfășurat la Bruxelles a doua și ultima din acest an reuniune a Grupului de Dialog Civil pentru plăți directe și înverzire, care a avut ca obiectiv prezentarea de către oficialii Comisiei Europene (CE) a propunerilor privind planurile strategice pe care statele membre vor trebui să le elaboreze începând cu 2021.

Un al doilea punct central al discuțiilor a fost consacrat noii „arhitecturi verzi” și legăturii acesteia cu plățile directe. Din partea României a participat Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb CEPM.

În noua filosofie, sarcinile privind elaborarea și implementarea Politicii Agricole Comune (PAC) vor fi împărțite între UE și statele membre.

Uniunea Europeană (UE) definește cadrul general, adică obiectivele de atins (nouă la număr: asigurarea unui venit corect agricultorilor, creșterea competitivității sectorului, asigurarea echilibrului de putere de-a lungul filierei produselor, acțiuni privind schimbările climatice, grija față de mediu, conservarea peisajelor și biodiversității, asigurarea înnoirii generaționale, asigurarea viabilității zonelor rurale și, nu în cele din urmă, protejarea calității și siguranței hranei), respectiv indicatorii prin care statele membre vor fi monitorizate în privința implementării și tipurile de măsuri (intervenții) posibile.

La rândul lor, guvernele naționale vor avea obligația elaborării planurilor strategice, rezultat al subsidiarității crescute a noii PAC, trebuind să identifice nevoile, să aleagă - din meniul pus la dispoziție - intervenții potrivite propriului sector agricol și să-și asume responsabilitatea implementării. Planurile strategice vor acoperi plățile directe, măsurile de dezvoltare rurală și noua condiționalitate verde (ce se referă la mediu și climă, bunăstarea animalelor, sănătatea publică, a animalelor și plantelor).

Oficialii Comisiei au mai prezentat propunerea privind utilizarea noilor tehnologii în cadrul IACS (Sistemul Integrat de Administrare și Control) pentru o reglementare și un control mai simple și mai inteligente. Acestea vizează reducerea numărului de vizite pe teren, cu economii directe de timp pentru agențiile de plată și agricultori, promovarea digitalizării și a e-guvernării pentru o prelucrare mai eficientă a aplicațiilor, promovarea noilor tehnologii în perspectiva PAC post-2020 și a orientării spre rezultate.

Pe tot parcursul dezbaterilor, s-au confruntat două curente de opinie: pe de o parte, organizațiile non-guvernamentale de mediu doresc, elaborând pe marginea ambiției mai mari proclamate de Comisie drept deziderat privind protecția mediului si clima, condiționarea strictă a plăților directe de îndeplinirea unor indicatori specifici și direcționarea unui procent cât mai ridicat (de chiar 50-60%) din fondurile Pilonului II către măsuri de mediu și climă (în condițiile în care cifra avansată de CE este 30%); de cealaltă parte, confederațiile și asociațiile fermierilor europeni, între care Copa-COGECA, CEJA, CEPM, ELO, etc., au arătat că odată cu scăderea anunțată, de 5% în termeni nominali a sumelor alocate agriculturii, se pune în discuție o accentuare a dimensiunii climatice și de mediu a acesteia, care presupune resurse suplimentare pe care UE nu și le poate permite, deci ar trebui să-și propună ținte realiste care să permită fermierilor să continue să practice sustenabil agricultura, producând hrană pentru întreaga societate.

„Asociația Producătorilor de Porumb din România își exprimă îngrijorarea cu privire la contradicțiile inerente conținute de obiectivele noii PAC”, a declarat Cristina Cionga, manager pentru afaceri europene al APPR. „Este dificil să vorbim despre ambiții crescute în ceea ce privește dimensiunea de mediu și climă a politicii agricole cu un buget în scădere. În același timp, fermierii europeni trebuie să facă față concurenței de pe piața mondială, dar accesul la inovație, la noi produse și tehnologii le este tot mai îngrădit de reguli interne stabilite la nivelul blocului nostru comunitar. Nu în ultimul rând, considerăm că primii gardieni ai mediului sunt fermierii înșiși, pentru că trebuie să asigure durabilitatea producției agricole pe termen mediu și lung. Avem speranța că toate aceste realități își vor găsi o reflectare adecvată în prevederile PAC ce se prefigurează la orizontul anului 2021”.

Publicat în Comunicate

În situația în care s-ar putea decide plafonarea subvențiilor, țara noastră nu ar putea crea o masă critică necesară schimbării stării de fapt, a declarat luni, 8 octombrie 2018, președintele Federației Naționale „Pro Agro”, Emil Dumitru, cu ocazia evenimentului organizat de Ziarul Financiar, intitulat „Agricultura, sol fertil pentru dezvoltarea economică a României”.

Acesta a adăugat că viitorul bugetului pe Politica Agricolă Comună (PAC) depinde şi de negocierile post-Brexit ce au loc la ora actuală.

„Nu trebuie să ne ferim de a face şi un scenariu negativ legat de viitorul bugetului pe Politica Agricolă Comună. Deunăzi, m-am văzut cu domnul Michel Barnier (n.r. - negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit) care nu era aşa de entuziasmat pe ce înseamnă negocierile post-Brexit, pentru că, de fapt, nu 10,2 miliarde de euro vor dispărea anual din bugetul Uniunii Europene, ci 14,8 miliarde de euro. Acele scăderi de 5% şi 4% din bugetul pe Politica Agricolă Comună s-ar putea să fie mult mai mari. Trebuie să discutăm foarte serios pe plafonare. Sigur că, dacă se va face, România oricât de mult s-ar opune, n-ar putea să creeze o masă critică. Din păcate, România nu a avut o strategie de a-şi reprezenta interesele într-un mod în care să poată să impună o masă critică de blocaj. În Grupul de la Vişegrad, România are doar statut de observator, adică avem doar rolul de aplaudaci la ceea ce spun ceilalţi, şi spun asta fără să jignesc pe nimeni”, a afirmat şeful Pro Agro .

În plus, Dumitru a menţionat că preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene ar trebui să ne aducă nişte mesaje pe care să le punem pe agenda publică europeană, inclusiv pe agricultură, dacă o să le avem.

„Regula la Preşedinţia rotativă este ca ţara care o deţine să fie jucător. Cred că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2020 - 2027 ar trebui să fie altfel gândit, pentru că nu o să fim competitivi. Cred că nu trebuie să distrugem fermele mari, şi dacă vom avea plafonare să încercăm, prin PNDR, să le finanţăm investiţii pentru creşterea valorii adăugate a materiilor prime”, a declarat reprezentantul Pro Agro.

România nu acceptă plafonarea plăţilor în viitoarea Politică Agricolă Comună, aceasta fiind poziţia mea în Consiliul de Miniştri, preciza ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, miercuri, 16 mai 2018, într-o conferință de presă care a avut loc la sediul MADR.

emil dumitru prezidiu„Am spus-o, înainte de a o spune dumnealui, că nu suntem de acord. În discuţiile pe care le-am avut, şi nu am avut puţine, cu comisarul Hogan, poziţia mea în Consiliul de Miniştri a fost aceasta: «Nu! România nu acceptă plafonarea plăţilor şi cu asta am încheiat»”, a precizat ministrul Agriculturii, întrebat ce părere are faţă de propunerea comisarului privind plafonarea subvenţiilor la 60.000 de euro pe fermă după 2020.

Comisia Europeană a solicitat o plafonare a subvenţiilor pe exploataţie la pragul de 60.000 de euro, iar comisarul pe Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, şi-a exprimat deja sprijinul în favoarea unei astfel de măsuri.

Potrivit statisticilor vehiculate de oficialul Pro Agro, Emil Dumitru, în țara noastră activează 796.799 de fermieri care deţin 3,2 milioane de hectare, adică o medie de patru hectare pe fiecare fermier. Între 30 şi 60 de hectare există 15.692 de fermieri cu o suprafaţă cultivată de 659.000 de hectare, cu alte cuvinte o medie de 41 de hectare. De asemenea, între 60 şi 150 de hectare există 9.757 de fermieri cu o medie de 94 de hectare reprezentând 924.671 de hectare. Între 150 şi 250 de hectare, sunt 3.396 de fermieri cu o medie de 192 de hectare şi reprezintă 653.694 de hectare. Ultimele două paliere reprezintă zonele între 750 şi 1.500 de hectare unde sunt localizați 1.029 de fermieri cu 1,044 milioane de hectare şi o medie pe exploataţie de 15 hectare, respectiv pe dimensiunea 1.500 - 2.500 de hectare sunt 279 de fermieri care deţin 518.216 hectare, şi la peste 2.500 de hectare sunt 40 de fermieri, cu 697.000 de hectare, cu o medie de 483 de hectare.

Publicat în Știri interne
Pagina 1 din 3