Fermierii din țările care acceptă cultivarea plantelor transgenice (MG) trebuie să folosească într-un mod inteligent rotația culturilor, astfel încât să minimizeze dezvoltarea superburuienilor, a declarat Julian Adams, profesor la Departamentul de Biologie Moleculară, Celulară și Dezvoltare al Universității Michigan, SUA, în cadrul unui interviu acordat cu ocazia conferinței „Inovații în ameliorarea plantelor – evoluții recente și traiectorii viitoare”, care a avut loc la finele lunii septembrie, în Iași.

El s-a declarat un susținător fervent al glifosatului, dar și al culturilor MG care au înglobat Bacillus thuringiensis pe post de insecticid.

Adams recunoaște că problemele generate de culturile transgenice nu prea există în SUA, contestatarii de acolo fiind încadrați de el în categoria „grupări de ecoteroriști”.

În cadrul interviului, acesta a mai precizat că, în State, există o conștientizare la nivel general cum că biotehnologiile agricole reprezintă o unealtă importantă menită să majoreze randamentele la hectar, agricultura sustenabilă, cât și creșterea economică.

Pro și contra

Bacteria Bacillus thuringiensis (Bt) generează un grup de proteine cunoscute ca toxina Bt, toxice pentru insectele dăunătoare, dar care nu ar afecta polenizatorii, de exemplu, sau animalele. Genele pentru mai multe toxine Bt au fost introduse în diferite culturi transgenice. Astfel, mai bine de 90% din bumbacul plantat în SUA, India, China, Australia și Africa de Sud sunt soiuri transgenice care conțin gene pentru toxina Bt.

Potrivit estimărilor sectorului de profil, în ultimele două decenii ar fi fost evitată aplicarea a mai bine de 450 000 de tone de insecticid datorită tehnologiei Bt în culturi.

Conform lucrării „Biotehnologia și produsele biotehnologice” scrisă de Andreea Enache, modificările genetice ar genera numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi mediului, printre care și efecte dăunătoare asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul-gazdă şi asupra diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste populaţii.

„Plantele modificate genetic sunt specii exotice, capabile să pună stăpânire pe noi teritorii, eliminând alte culturi şi creând supergândaci (n.r. - dăunători secundari rezistenți) şi superburuieni care obligă la folosirea a şi mai multor chimicale toxice. Plantele modificate genetic pot poleniza încrucişat cu plantele culturilor similare, fenomen care a provocat deja distrugerea multor ferme organice, ale căror standarde nu permit folosirea seminţelor modificate genetic”, menționează autoarea în lucrarea sa.

„Amaranthus palmeri” este o buruiană răspândită în întreaga lume. La noi în țară, aceasta mai este denumită popular și „talpa gâștei”. Fermierii de pe întreg mapamondul încearcă de ani buni s-o combată într-un mod cât mai eficient. Ca atare, o renumită companie americană a creat erbicidul Roundup, primit ca o binecuvântare de către fermieri și utilizat pe scară largă, în special în SUA.

Ca răspuns, în anumite zone, planta dăunătoare în cauză a dezvoltat rezistență și s-a transformat în deja vestita „superburuiană” sau „superweed”. Plantele dăunătoare s-au adaptat și au reacționat mult mai rapid decât se așteptau oamenii de știință.

Presa din SUA a intervievat fermieri și oameni de știință din Arkansas care au descris câmpurile invadate de plante-gigant talpa-gâștei, care pot rezista la oricât erbicid ar fi în măsură să stropească agricultorii. Într-un testimonial, unul dintre agricultori a recunoscut că a cheltuit aproape 400 000 de dolari în numai trei luni într-o tentativă nereușită de a distruge aceste superburuieni.

„Talpa-gâștei”, varianta rezistentă, se poate dezvolta la verticală până la o înălțime de 2,4 metri, poate înfrunta cu succes temperaturi ridicate, secetă prelungită și poate produce sute de mii de semințe. Are un sistem radicular care seacă solul de nutrienți pentru culturi. Lăsate necontrolate, ocupă un câmp întreg într-un singur an.

Până în prezent, infestarea cu „talpa-gâștei” în regiunile culturilor cu organisme modificate genetic (OMG) a fost identificată, în afară de Arkansas, și în Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, Tennessee, Kentucky, New Mexico, Mississippi și, cel mai recent, în Alabama și Missouri.

Redacția: Domnule profesor, superburuienile, dăunătorii secundari și lipsa biodiversității reprezintă, în continuare, temeri frecvente aduse în discuție în mediul academic nord-american. Lucrări în acest sens continuă să fie publicate, inclusiv pe site-ul Michigan State University (https://www.canr.msu.edu/news/superweeds-secondary-pests-lack-of-biodiversity-are-frequent-gmo-concerns). Care este situația în prezent cu aceste modificări în ceea ce privește rezistența la glifosat a unor buruieni, respectiv a unor dăunători la unele dintre toxinele Bt (Bacillus thuringiensis)?

Julian Adams: Atâta vreme cât avem erbicide, la fel ca și în cazul antibioticelor, rezistența la acestea va evolua. (...) Unele dintre „problemele” întâmpinate la glifosat sunt și acelea că are un așa mare succes ca erbicid, că nu este toxic, că este ieftin, că se degradează rapid în sol; răspunsul perfect în ceea ce privește alegerea unui erbicid.

Ce s-a întâmplat însă cu fermierii din SUA a fost că au însămânțat același tip de cultură an de an, fără rotație. Astfel, în timp, ei s-au confruntat cu rezistența dezvoltată de buruieni la erbicide. Din acest motiv, trebuie folosită rotația culturilor într-un mod inteligent, astfel încât să minimizăm dezvoltarea superburuienilor, în combinație cu aceste erbicide.

Bineînțeles că putem folosi și alte erbicide, însă acestea sunt mult mai toxice. De aceea, preferăm să continuăm cu glifosatul, pentru că este atât de sigur.

Red.: În ceea ce privește dăunătorii secundari care supraviețuiesc toxinelor Bt, implicit efectele acestora asupra biodiversității, care sunt soluțiile inovative oferite de mediul academic sau deja implementate în agricultură în prezent?

J.A.: Pentru a primi aprobările necesare pentru comercializare în SUA, este important pentru dezvoltator să demonstreze că organismele netargetate nu sunt afectate. Trebuie să dovedești că polenizatorii – diverse insecte, fluturii, de exemplu, albinele – nu sunt țintiți de toxine sau de pesticidele asociate culturilor transgenice.

Ca exemplu, în prezent, este un subiect de discuție în ceea ce privește bumbacul Bt. Există o varietate de vierme roz (Pectinophora gossypiella) care este parțial rezistent la toxina în cauză. Una dintre soluțiile identificate este și aceea de a folosi refugii. USDA, în SUA, dar și autoritățile din India au reglementări specifice care impun construcția unui mic refugiu (n.r. - benzi de teren însămânțate cu bumbac non-Bt) acolo unde acești dăunători se pot dezvolta preferențial, iar rezistența lor la toxina Bt din cultura de bază s-ar diminua simțitor.

Există o rezistență vizibilă la nivel global la plantele transgenice și la insecticidele asociate, cam șapte-opt situații diferite. Există un specialist în SUA, Bruce E. Tabashnik, care le-a identificat, însă numărul este destul de mic.

Ce merită reținut este faptul că există 50 sau 60 de toxine Bt care pot fi asimilate în noile tehnologii. Este la fel ca și în cazul rezistenței la antibiotice. În primul rând, a apărut rezistența la penicilină, medicamentul-minune. Apoi am trecut la streptomicină, la vancomicină, ampicilină etc. La fel se întâmplă și în cazul rezistenței dăunătorilor.

R.F.: Fermierii nord-americani sunt totuși preocupați de problemele generate de superburuieni, dăunători secundari și de lipsa biodiversității?

J.A.: Problemele generate de culturile transgenice nu prea există în SUA. Bineînțeles, la noi există anumite grupări de ecoteroriști, le spun eu. Discuțiile subiacente celor menționate de dumneavoastră sunt mult mai mici la noi sau în alte state ale lumii decât în Uniunea Europeană. (...) Întotdeauna vor fi oameni care să spună că Pământul este plat.

R.F.: Dar USDA și EDA discută cu privire la aceste probleme?

J.A.: Există o conștientizare la nivel general că biotehnologiile agricole reprezintă o unealtă importantă menită să majoreze randamentele la hectar, agricultura sustenabilă, creșterea economică etc. Ca o recunoaștere generală însă, trebuie să luăm în calcul vechea rotație a culturilor și dezvoltarea unor culturi cu noi gene Bt care vor aborda aceste probleme de rezistență.

R.F.: Ați vorbit, în cadrul conferinței, de o conștientizare mai dificilă din partea beneficiarilor de tehnologii agricole nord-americani că mediul academic reprezintă acel izvor de inovare. Puteți detalia?

J.A.: Universitățile și institutele de cercetare sunt motoarele inovării, iar dezvoltatorii din sectorul privat sunt importanți în procesul de comercializare. Este însă un drum lung între dovada aplicabilității unui concept și cultura agricolă pregătită pentru piață.

În SUA, în prezent, la modul general, printre cei care activează în sectorul agricol nu există o conștientizare a faptului că universitățile sunt aceste motoare ale inovării.

Publicat în Interviu

În comparaţie cu primele 27 de săptămâni ale anului comercial 2017 (iulie – decembrie), în acelaşi interval al anului anterior, importurile de soia boabe ale Uniunii Europene (UE27) din SUA s-au majorat cu 112 procente, până la un total de 5.181.833 de tone, a anunţat, luni, 7 ianuarie 2019, Comisia Europeană (CE).

Cu o cotă a importurilor de soia boabe de aproape 75% din total, blocul comunitar devine astfel destinaţia principală a materiei prime de origine nord-americană.

În altă ordine de idei, statele membre UE rămân destinaţia principală de export de soia boabe a fermierilor din SUA, cu 28 la sută din total, în timp ce Argentina ocupă locul al doilea, cu 10 procente din totalul comerţul peste graniţă cu materie primă, iar Mexicul se situează pe poziţia a III-a, cu 9%.
Această stare de fapt este generată de implementarea declaraţiei comune a preşedinţilor Jean-Claude Juncker (UE) şi Donald Trump (SUA) din luna iulie a anului trecut. Potrivit documentului dat publicităţii de CE, cele două părţi au căzut de acord să majoreze nivelul comerţului înregistrat în anumite zone economice, respectiv pentru anumite produse, în mod special în ceea ce priveşte soia boabe. Ca atare, CE publică în prezent, în mod regulat, date statistice cu privire la importurile UE de astfel de materie primă.

Această modificare semnificativă de strategie, vizibilă începând cu cea de-a doua jumătate a anului trecut, contribuie din plin la întărirea poziţiei de lider a SUA în ceea ce priveşte exporturile de soia boabe către blocul comunitar, de-a lungul întregului an comercial. Se majorează astfel diferenţa faţă de poziţia ocupată de Brazilia, furnizorul tradiţional de materie primă al UE27. Anul trecut (perioada ianuarie-decembrie), 50 la sută din importurile de soia boabe îşi aveau originea în SUA, iar 36% în Brazilia, în condiţiile în care, în 2017, din Brazilia importam nu mai puţin de 37 de procente.

Conform documentului dat publicităţii luni de CE, importurile europene de soia boabe din SUA ar urma să crească şi mai mult, ca urmare a deciziei comisiei de demarare a procesului de utilizare a soiei boabe produsă în SUA pentru producţia de biocombustibili.

În ceea ce priveşte nivelul total al importurilor UE de soia boabe, cota SUA se situează în prezent la un nivel de 74,5 procente, în comparaţie cu cele 39 de procente înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra situează SUA cu mult în faţa Braziliei (19 la sută), al doilea cel mai important furnizor, urmat de Canada (2%), Ucraina (1,6 procente) şi Paraguay (1 la sută).

În decembrie 2018, CE a lansat o consultare publică cu privire la autorizarea utilizării de soia boabe de provenienţă nord-americană pentru producţia de biocombustibili pe teritoriul UE. Conform evaluării comisiei, „Protocolul de asigurare a sustenabilităţii soiei SUA” transmis de nord-americani, exportatorii de materie primă din SUA întrunesc cerinţele obligatorii de sustenabilitate impuse de legislaţia UE pentru utilizarea produsului în producţia de biocarburanţi.

UE importă circa 14 milioane de tone de soia boabe în fiecare an, atât ca sursă de proteină în creşterea păsărilor, a porcinelor şi a bovinelor, cât şi în producţia de lapte. Boabele de soia de provenienţă nord-americană reprezintă o opţiune atractivă pentru importatorii europeni de nutreţ, dar și pentru consumatori, pe fondul unor preţuri competitive de achiziţie.

Publicat în International

Mai bine de 300 de persoane, implicate la toate nivelurile în susținerea sectorului de dezvoltare rurală a Uniunii Europene (UE), au decis unanim că este timpul ca mediul rural să aibă parte de o viață mai bună pentru locuitorii săi, drept pentru care, după 20 de ani, o a doua declarație de la Cork (Cork 2.0) a fost parafată, din păcate fără susținerea și aportul părții române.

În declarația comună, participanții la eveniment îi îndeamnă pe inițiatorii de politici europene, printre altele, să îmbunătățească imaginea publică a zonelor rurale și a resurselor provenite din acest sector, respectiv să furnizeze o paletă largă de oportunități și provocări de ordin economic, social și de mediu, de care să beneficieze toți cetățenii europeni.

În plus, inițiatorii documentului Cork 2.0 cer ca politicienii să investească în identitatea comunităților rurale, în potențialul de creștere a sectorului, precum și să genereze politici menite să transforme mediul rural într-unul atractiv pentru oamenii, astfel încât aceștia să poată trăi și munci de-a lungul diverselor etape ale vieții lor.

În baza acestei decizii, decidenții europeni trebuie totodată să dezvolte în continuare politicile agricole și rurale și să le orienteze către rezultate viabile, într-un mod simplu, prin abordări flexibile, bazate pe parteneriate, care să reflecte obiectivele UE, cât și nevoile și aspirațiile actorilor implicați.

În mod sistematic, creatorilor de politici europene le este recomandată revizuirea altor politici atât macro, cât și sectoriale prin așa-zisa „lentilă rurală”, având în vedere potențialul, dar și impactul actual și implicațiile asupra locurilor de muncă din mediul rural, respectiv previziunile de creștere și dezvoltare, bunăstare socială, respectiv calitatea mediului din mediul rural și din comunități.

Nu în ultimul rând, Cork 2.0 propune ca programul dezvoltat pe 10 puncte (similar cu predecesorul, documentul de poziție Cork 1) să fie susținut, iar viziunea și orientările sale să fie încorporate în viitoarea dezvoltare a politicilor europene de sector.

Declarația Cork 2.0 (extrase din cele 10 puncte ale documentului)

Punctul 1: Promovarea Prosperității Rurale

Potențialul mediului rural de a furniza soluții sustenabile și inovative, destinate provocărilor societale, cum sunt prosperitatea economică, securitatea alimentară, schimbările climatice, managementul resurselor, incluziunea socială și integrarea migranților ar trebuie să fie recunoscute într-un mod mai vizibil, au decis printre altele participanții la evenimentul care a avut loc în orașul Cork din Irlanda, în perioada 5-6 septembrie 2016.

Punctul 2: Întărirea lanțurilor valorice rurale

Politicile unionale ar trebuie să se orienteze pe abordări integrate, în vederea dezvoltării și întăririi lanțurilor valorice din mediul rural, cât și a rețelelor de producție locală, spun decidenții care au semnat documentul Cork 2.0.

„Temerile consumatorilor, în creștere ca număr, cu privire la calitatea produselor și la procesele de producție, cât și cererea lor de alimente sănătoase trebuie abordate cât mai rapid”, se precizează în document. „Politicile trebuie să promoveze noi abordări de integrare orizontală și verticală, care să asigure relații contractuale corecte și transparente în interiorul lanțului de aprovizionare, cât și posibilități legale pentru organizarea acțiunilor colective ale fermierilor. Producătorii agricoli trebuie să aibă la îndemână unelte eficiente de management al riscului”.

Punctul 3: Investiții în vitalitatea și viabilitatea mediului rural

Suportul UE pe zona de investiții în mediul rural ar trebuie să fie orientat în special pe generarea de valoare adăugată pentru societate. Investițiile în dezvoltarea afacerilor, serviciilor publice și private, infrastructurii esențiale și dezvoltarea de capacități ar trebuie să fie orientate către îndeplinirea obiectivelor comune ale UE, în special în ceea ce privește locurile de muncă, dar și creșterii „verzi” și incluzive.

Un aspect pe care însuși comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Phil Hogan a plusat este chiar egalizarea nivelului diferit de digitalizare, cât și dezvoltarea potențialului de conectivitate și digitalizare a mediului rural.

Punctul 4: Prezervarea calității mediului în zonele rurale

Managementul eficient al solului deține un rol-cheie atunci când vine vorba de interfața dintre cetățeni și mediu. Politicile europene de dezvoltare rurală, spun inițiatorii documentului de poziție Cork 2.0, trebuie să susțină financiar livrarea de bunuri publice „verzi”, incluzând aici păstrarea moștenirii culturale și naturale europene.

Punctul 5: Managementul resurselor naturale

Presiunea în creștere pusă pe resursele naturale care rezultă din creșterea cererii pentru alimente, nutrețuri, fibre naturale și biomaterial trebuie să fie gestionată prin răspunsuri la nivel de politici intersectoriale coordonate. Acestea ar trebui să asigure managementul sustenabil al resurselor naturale, cum este cazul apei, solului și biodiversității, se arată în documentul de poziție.

Punctul 6: Încurajarea acțiunilor pe zona de mediu

Dată fiind nevoia critică de a adresa provocările de ordin climatic în meriul rural, precum și în zonele urbane, susținerea trebuie orientată către implementarea, în principal, a strategiilor de adaptare și de diminuare a efectelor. „Există o preocupare semnificativă pentru păstrarea retenția carbonului și a stocării sale în zonele rurale”, spun inițiatorii documentului Cork 2.0. Fermierii și silvicultorii ar trebui să fie încurajați să furnizeze servicii de mediu și să se angajeze în eforturi de adaptare.

Punctul 7: O atenție mai mare acordată inovării și cunoștințelor de specialitate

Potrivit documentului de inițiativă Cork 2.0, comunitățile rurale trebuie să participe la economia bazată pe cunoștințe, astfel încât să utilizeze la un potențial de 100% a noutăților din domeniul cercetare și dezvoltare. Afacerile din mediul rural, incluzând aici pe cele ale fermierilor și ale silvicultorilor, de toate tipurile și mărimile, trebuie să aibă acces la o tehnologie dedicată, conectivitate de ultimă generație, cât și la noile unelte de management, astfel încât să livreze beneficii economice, sociale și de mediu.

Punctul 8: Intensificarea guvernanței în zonele rurale

Capacitatea administrativă și eficiența guvernelor (administrațiilor) locale și regionale, cât și ale grupurilor comunitare trebuie intensificate, acolo unde este necesar, prin prevederi de asistență tehnică, pregătire, cooperare și relaționare. Construind pe baza succesului programului LEADER și a Parteneriatului European pentru Inovare în Agricultură, de jos în sus (de la execuție către decidenți), respectiv a inițiativelor locale, toate trebuie puse la lucru, astfel încât să mobilizeze potențialul mediului rural.

„Politicile rurale și agricole trebuie să interacționeze într-un context mai larg cu strategiile naționale și regionale, precum și să lucreze în complementaritate și coerență cu alte politici”, se arată în document.

Punctul 9: Dezvoltarea sistemului de livrare de politici și simplificare

Flexibilitatea, cât și o mai bună orientare către rezultate atunci când sunt trasate politicile sunt necesare, însă nu trebuie să ducă la o complexitate de nedorit. Inițiativele de genul redobândirii și consolidării încrederii celor implicați reprezintă o prioritate.

„Este esențial să fluidizăm și mai mult cadrul de reglementare al Politicii Agricole Comune (PAC), cât și să simplificăm implementarea”, explică inițiatorii în document.

Punctul 10: Îmbunătățirea performanțelor și gestiunii fondurilor

Politicile trebuie să fie gestionabile eficient și să fie dedicate obiectivelor. Susținerea publică a agriculturii și a zonelor rurale trebuie să fie subiectul unei monitorizări credibile și a unui sistem de evaluare.

„Acest lucru ar trebui să acopere beneficiile acțiunilor, eficiența cheltuirii banului public, cât și să adreseze eficient livrarea de produs final împotriva voinței obiectivelor propuse inițial”, se mai precizează în document. „Cetățenii și plătitorii de taxe trebuie să fie informații în despre performanțele și obiectivele atinse de către politicile europene”.

Hogan: „Este esențial să depășim «prăpastia» digitală dintre zonele urbane și cele rurale”

În alocuțiunea de deschidere a evenimentului, comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a vorbit de nevoia stringentă de acces la Internet de bandă largă la țară, în condițiile în care transformarea digitală și globalizarea au schimbat viețile cetățenilor de la oraș, așa cum le-au modificat și pe cele ale oamenilor din mediul rural.

„În acest context, este esențial să depășim «prăpastia» digitală dintre zonele urbane și cele rurale. În ciuda faptului că 300 de milioane de locuitori ai UE locuiesc în mediul rural, doar 25 la sută dețin conexiuni la Internet de viteză mare, în comparație cu aproximativ 70% acoperire în zonele urbane. Situația trebuie să se schimbe, și trebuie să se schimbe rapid, astfel încât să permită celor din mediul rural să beneficieze de oportunitățile unei societăți digitale”, a mai spus Phil Hogan.

În plus, oficialul european a adăugat că în ultimii 50 de ani, PAC a evoluat constant și trebuie să continue s-o facă, pentru a rămâne relevantă și pregătită să facă față provocărilor.

„Sper că în urma muncii noastre să vedem încotro se îndreaptă și ce anume vor oferi politicile agricole și de dezvoltare rurală, precum și cum anume să ne asigurăm că vom cheltui banii publici într-un mod eficient, astfel încât să întâmpinăm nevoile oamenilor noștri. Trebuie să demonstrăm contribuția indispensabilă a zonelor rurale în salvarea atât a provocărilor globale, cât și a celor locale”, afirma în alocuțiunea de deschidere a evenimentului, Phil Hogan, comisarul pentru agricultură.

În ciuda trecerii timpului, a mai spus el, multe din provocările cu care ne-am confruntat acum 20 de ani, în cadrul primei conferințe de la Cork, rămân relevante și astăzi.

„Sunt încă disparități între zona urbană și cea rurală în termeni de Produs Intern Brut (PIB), locuri de muncă, acces la servicii. Pentru a umple aceste goluri, avem nevoie să construim un proces de susținere solid, unul care să susțină faptul că zonele urbane au multe de oferit ca parteneri ai zonelor rurale. Zonele urbane și cele rurale sunt interdependente. Zonele noastre rurale rămân în urmă când vine vorba de oportunități de angajare și de infrastructură-cheie. Tinerii au tendința să părăsească mediul rural și să meargă către orașe, entități care pun în pericol viabilitatea economică a zonelor rurale”, a mai afirmat Hogan.

La finalul evenimentului, comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a precizat că acceptă forma finală a Declarației Cork 2.0 și a promis că îi va acorda atenția cuvenită.

Acum 20 de ani, tot la Cork, era parafat un document similar, atunci sub președinția irlandeză a Uniunii Europene, și moderat de fostul comisar pentru Agricultură, Franz Fischler, unul care și astăzi stă la baza modelului de dezvoltare rurală abordat de țările membre în propriile programe de dezvoltare rurală.

Publicat în International