Duluțe, Agricost: „Sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. Nu vreau să vând”. Bologa, ADS: „N-am auzit, sincer” (de preluarea societății de către străini) - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 21 Februarie 2018 21:30

Duluțe, Agricost: „Sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. Nu vreau să vând”. Bologa, ADS: „N-am auzit, sincer” (de preluarea societății de către străini)

Scris de

Atât Constantin Duluțe, acționarul majoritar al Agricost SA cu 99% din total (restul de 1% fiind în portofoliul unei companii conduse tot de acesta), cât și Cătălin Gheorghe Bologa, directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), au declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului că nu există vreo intenție de preluare de către un fond de investiții străin/un român în numele unei astfel de entități a societății care administrează o exploatație agricolă de 57.000 de hectare, formată în jurul unor terenuri luate în concesiune de la ADS în Insula Mare a Brăilei (IMB).

Că nu știu nimic despre această intenție despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă în presă au confirmat telefonic pentru Revista Fermierului atât ministrul Agriculturii, Petre Daea, cât și secretarul de stat al MADR, Daniel Botănoiu. Presa locală din Brăila (și nu numai) a preluat informațiile-bombă dintr-un articol publicat la finele lunii decembrie a anului trecut în jurnalul de tranzacții mirsanu.ro, potrivit cărora un fond suveran de investiții din Abu Dhabi s-ar pregăti să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni al unuia dintre cei mai mari jucători din agribusiness-ul românesc, în cadrul unei tranzacții estimate până la 270.000.000 de euro.

În plus, decizia de a publica acest articol menit să facă lumină în noianul de informații din piață s-a bazat și pe detaliile primite de noi, pe surse, în urmă cu 24 de ore, dar și în 11 ianuarie 2018, informații conform cărora un fost manager de top al unei mari companii de agribusiness face demersuri de due dilligence pentru achiziția pachetelor majoritare ale unor mari exploatații din România (Agricost, respectiv Intercereal), respectiv că ar prelua poziția actualului administrator Agricost, Lucian Buzdugan. Mai mult, că Agricost ar fi fost deja vândut a fost informația zilei de miercuri, 21 februarie 2018, una confirmată la finele unei conferințe de presă chiar de către șeful unei mari organizații profesionale din agricultură.

Pentru corecta informare a publicului cititor, acționarul majoritar al Agricost a precizat totuși pentru publicația noastră că are în vedere eventuale parteneriate cu investitori străini/români (în numele acestora) pentru a atrage diverse capitaluri, dar nu că ar lua în calcul vânzarea de pachete majoritare de acțiuni ale companiei sale.

Nevoia de dezvoltare, implicit de linii de creditare, a Agricost este clară, fapt relevat inclusiv de contractarea de societate de la EximBank - S.A. a unei scrisori de garantie bancară în valoare de 100.000 de lei, cu o perioadă de valabilitate începând cu ianuarie 2018, conform Hotărârii nr. 22 din data de 20 decembrie 2017 a adunării generale extraordinare a asociaților.

„Nu, nu este vorba că vreau să vând (n.r. - pachetul majoritar de acțiuni/acțiuni al/ale Agricost către un investitor străin/român în numele unui străin). Discuții sunt; multe companii s-au interesat. Eu sunt interesat de un parteneriat, să atrag ceva investiții. De atunci nu s-a perfectat nimic. Doar la nivelul discuțiilor, dar nu aș putea spune... Am discutat cu foarte mulți; patru companii până acum, dar nu. Vin, se documentează, întreabă, dar nu s-a perfectat nimic”, a precizat Duluțe pentru Revista Fermierului. „Nu s-a pus problema de vânzare (n.r. - a acțiunilor) nicicum; doar parteneriat dacă ar fi, dar nu vânzare. Pentru moment, nu este nimic concret. (...) Nu (n.r. - nu este vorba de fondul suveran Mubadala, ca potențial investitor).”

El a mai precizat că nu știe care este motivul din spatele acestor zvonuri lansate în piață și a spus că dacă va decide să vândă acțiuni, nu va cere punctul de vedere nimănui.

„De ce sunt zvonurile în piață? Dar cine poate opri zvonurile? Am avut discuții, dar nu s-a hotărât nimic. Au venit oamenii, s-au interesat, au întrebat, dar nu de acum, de doi-trei ani. Nu mă deranjează (n.r. - propagarea zvonului). Fiecare crede ce vrea. Dacă voi face ceva, nu voi cere părerea. Eu vând niște acțiuni, nu vând teren. Terenul îl ia statul”, a conchis Constantin Duluțe.

„Nu ne putem da un astfel de acord”, Bologa, ADS

Pe lângă punctul de vedere al șefului Agricost, cel al ministrului Daea, cât și al secretarului de stat Botănoiu, directorul general al ADS a confirmat și el pentru Revista Fermierului că nu este la curent de existența unei astfel de inițiative (due-dilligence privind cumpărarea iminentă a pachetului majoritar de acțiuni și acoperirea redevenței și datoriilor către ADS ale societății citate mai sus), precum și că o astfel de mutare nu poate fi făcută fără ca ADS, MADR și alte instituții să-și dea girul.

„N-am auzit, sincer (n.r. - de o eventuală preluare a unui pachet de acțiuni Agricost de către un investitor străin/român în numele unui străin). Nu am nicio informație. Nu ne putem da un astfel de acord (n.r. - de preluare a unui pachet de acțiuni Agricost). Dacă avem dat în concesiune sau în arendă teren, suprafețele în cauză nu se pot nici vinde, nici tranzacționa, nici plasa, nici subînchiria, nici subconcesiona. Ca atare, dacă este terenul nostru, este exclus așa ceva. Dacă este terenul lui privat, este treaba lui ce face cu el”, a afirmat Cătălin Gheorghe Bologa. „Este teren proprietatea statului. ADS îl administrează. Este dat în concesiune și cu asta-basta. Dacă ei (n.r. - Agricost) vor să facă ceva, nu pot face”.

În ceea ce privește zvonurile lansate în piață, Bologa a mai precizat că unele informații vehiculate „sunt mai corecte, altele mai puțin corecte”.

„Știm cum este piața informațiilor”, a conchis acesta.

Informația privind preluarea Agricost ar proveni din piața de fuziuni și achiziții. Sorin Dogaru, în locul lui Lucian Buzdugan?

MirsanuÎn data de 21 decembrie 2017, jurnalul de tranzacții mirsanu.ro vehicula informația potrivit căreia un fond suveran de investiții din Abu Dhabi s-ar pregăti să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni al unuia dintre cei mai mari jucători din agribusiness-ul românesc, în cadrul unei tranzacții estimate până la 270.000.000 de euro. Pe lângă brandul Intercereal, cel mai des menționat de autor era însă numele Agricost.

„O companie în spatele căreia se află un fond suveran de investiții din Abu Dhabi este aproape de a semna achiziția unuia dintre principalii jucători locali din agricultură, potrivit informațiilor disponibile pentru jurnalul de tranzacții mirsanu.ro”, se preciza în articol. „Surse din piața de fuziuni și achiziții estimează că tranzacția ar putea ajunge până la 250 - 270 mil. euro. Ținta de achiziție ar putea fi grupul Agricost Brăila, controlat de către omul de afaceri Constantin Duluțe. (...) Investitorul care poartă negocierile de achiziție are în spate unul dintre fondurile de investiții suverane ale emiratului Abu Dhabi, susțin sursele citate, care adaugă că este vorba despre un acționar al grupului bancar italian UniCredit, care deține a cincea bancă din România”.

Conform aceluiași articol de presă, în acest caz ar fi vorba despre fondul suveran Mubadala, un gigant global cu active totale sub administrare de peste 126,7 miliarde USD, care are în portofoliu parteneriate și investiții în diferite sectoare la UniCredit, managerul global de investiții Carlyle (activ în România în sectorul de explorare și producție din Marea Neagră), Borealis, OMV (în România prin Petrom), EDP (activ în România în sectorul energiei eoliene), CEPSA, BP, Investcorp sau compania aerospațială Virgin, fapt infirmat pentru noi chiar de către Duluțe.

„Mubadala a fost creată ca o platformă globală de investiții pentru a realiza viziunea celui considerat a fi părintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Zayed bin Sultan Al Nayhan”, se mai scria în articolul publicat de portalul mirsanu.ro.

Deocamdată, nimeni nu știe cine este personajul care ar negocia în numele străinilor. Ce poate fi precizat până la acest moment este faptul că surse apropiate publicației noastre mărturiseau la mijlocul lunii ianuarie a.c. că locul vestitului Lucian Buzdugan ca administrator al Agricost avea să fie luat de Sorin Cezar Dogaru, fost manager general al diviziei de agricultură InterAgro.

Contactat telefonic de redacția noastră, Dogaru dezmințea însă informația la acea dată.

„Nu, nu ați auzit bine, absolut deloc (n.r. - că ar prelua locul lui Lucian Buzdugan). Dezmint informația. Mie nu-mi place să apar prin ziare, prin reviste, cu chestii din acestea. Ați auzit greșit”, a afirmat Sorin Cezar Dogaru la acea vreme.

Potrivit M.Of. 625 din 14 februarie 2018, Societatea Agricost – S.A. transmitea o notificare către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea depunerii textului actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Agricost – S.A. și care a fost înregistrat sub nr. 2658 din 05 februarie 2018, fără însă a preciza ce anume s-a hotărât în textul actualizat și numărul hotărârii.

În precedenta ediție a M.Of. 623 din 13 februarie 2018. modificările erau precizate însă în mod clar, și anume că acționarii aprobă completarea obiectului secundar de activitate al societății cu codul CAEN "8559 - Alte forme de învățământ n.c.a.”, actualizându-se astfel actul constitutiv al societății „conform modificărilor aduse prin prezenta hotărâre”, în speță hotărârea 1 din data de 30 ianuarie 2018.

Duluțe pentru Revista Fermierului, în 2017: „Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole”

Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, a precizat pentru publicația noastră șeful companiei, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.

„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, a mai declarat, pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe.

În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe a precizat că în ultimul an s-au băgat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.

„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, a mărturisit Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.

Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.

„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.

Întrebat fiind de un jurnalist Revista Fermierului câte dintre cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta, pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maximum două luni, să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) la mijlocul lunii ianuarie a.c., în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Primele 10 persoane juridice care încasează subvenții pentru agricultură în România au capital din afara Uniunii Europene (finanțări libaneze, chineze etc.), conform declarațiilor eurodeputatului PPE, Daniel Buda.

„Primele 10 firme care sunt cu subvenţiile nu sunt din Uniunea Europeană, sunt din afara UE, sunt libanezi, chinezi ş.a.m.d. Noi exportăm subvenţiile în afara spaţiului UE”, a declarat Buda, citat de agenția națională de presă Agerpres.

Până la momentul publicării articolului, cei de la serviciul de presă al Mubadala Investment Company, din Abu Dhabi, UAE, nu au dat curs solicitării noastre de a primi informații lămuritoare.

Citit 2310 ori

newsletter rf

Revista