Învățământul agricol, o șansă la meserie - REVISTA FERMIERULUI
Duminică, 16 Februarie 2020 22:39

Învățământul agricol, o șansă la meserie

Scris de

Învățământul profesional agricol se bucură de succes la Lovrin, în județul Timiș. Înființat în 1995 ca Grup Școlar Agricol, „a derapat” mai apoi spre alte specializări, pentru ca acum să revină la menirea inițială, aceea de a forma meseriași în agricultură, în zona cu cel mai bun potențial agricol din întreg vestul țării. Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” de la Lovrin este unul dintre liceele cu specializări în agricultură care se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii.

„Cei care au asociații agricole în Lovrin și în comunele din apropiere sunt interesați să colaboreze cu școala și să facă un contract cu elevii pentru practică.”

În acest an școlar sunt înscriși numai în clasa a IX-a 120 de elevi la cele două clase de învățământ profesional, dar și la cele două clase de liceu. Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” de la Lovrin este unul dintre cele 58 de licee din țară cu specializări în agricultură și se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Agriculturii.

Nu puține sunt firmele cu profil agricol din Timiș care sunt interesate de mână de lucru calificată, dispuse să plătească și să ofere timp de practică pentru elevi. De altfel, în programa de școlarizare, la modulul profesional se pune un accent deosebit pe partea practică și, din acest punct de vedere, baza materială a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin constituie o adevărată mană cerească pentru liceu. „A fost o surpriză plăcută să văd că aceia care au asociații agricole în Lovrin și în comunele din apropiere sunt interesați să colaboreze cu școala și să facă un contract cu elevii, pentru practică. Au dobândit încredere și  speră că în acest fel își pot forma viitorii angajați. În clasa a IX-a, copiii fac mai multă teorie și cinci săptămâni de practică, însă apoi raportul dintre teorie și practică se schimbă în favoarea practicii. Din clasa a X-a, elevii ajung la nouă săptămâni de practică, iar în clasa a XI-a programa prevede zece săptămâni de practică efectivă în fermă. Foarte important în procesul didactic este sprijinul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare de la Lovrin, care ne pune la dispoziție laboratoarele, loturile experimentale și atelierul mecanic pentru practica școlară. De asemenea, orele de curs le desfășurăm în școală, cu ajutorul specialiștilor de la stațiunea de cercetare. Eu cred că este un atu pe care puține școli agricole din țară îl au și avem capacitatea să pregătim absolvenți de cea mai bună calitate, pe un segment profesional rămas descoperit în ultimii ani. În momentul de față, suntem autorizați provizoriu pentru două specializări, agricultură și mecanici agricoli. Vom continua cu învățământul agricol pentru că există cerere pe piața muncii și luăm în calcul acreditarea pe cele două specializări”, ne-a spus directorul liceului, prof. Claudia Hodorog.

„Am reușit să convingem părinții care doreau să-și rețină copiii acasă să-i lase la școala profesională.”

De la an la an, crește numărul elevilor

După încheierea ciclului de învățământ profesional, elevii pot opta pentru continuarea studiilor prin rută progresivă, pentru a obține o diplomă de bacalaureat și a urma chiar o formă de învățământ superior. Până una-alta, învățământul profesional agricol s-a dovedit a fi șansa la școală pentru mulți copii care provin din familii nevoiașe și care în alte condiții ar fi abandonat școala după numai opt clase. „În fiecare an, prin promovarea liceului și a școlii profesionale în zonă, am reușit să convingem părinții care doreau să-și rețină copiii acasă să-i lase la școala profesională. Am fost plăcut surprinși să constatăm în vara lui 2019 că avem mai multe dosare decât locuri și am fost foarte aproape să organizăm concurs pentru admiterea în clasa a IX-a de profesională. Am reușit să suplimentăm numărul de locuri și acum avem în clasa a IX-a patru clase paralele la liceu și la profesională, pe specializările agricole”, arată directorul unității de învățământ, Claudia Hodorog.

La Liceul Tehnologic de la Lovrin învață peste 200 de elevi, care la finalul studiilor vor avea calificări în meseriile de agricultor sau mecanic agricol. Școala de la Lovrin atrage copiii din zece comune ale județului Timiș, situate în zona cu cel mai fertil teren agricol din Banat.

Primele atestări ale școlii din Lovrin datează de la anul 1777.

În anul 1995, se înființează „Grupul Școlar Agricol“ cu clase liceale, profilul fiind „Resurse naturale și protecția plantelor“, iar în anul 1996 se adaugă profilul economic (contabil, planificator, statistician pentru agricultură). Numele liceului, ,,Romulus Paraschivoiu”, este dat de o personalitate locală, un mare cercetător/agronom al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin.

În 2010, se schimbă titulatura școlii din Grup Școlar în Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 886 ori

Publicitate

Revista Fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista