ANPC - REVISTA FERMIERULUI

Peste jumătate (58,9%) dintre cei 771 de operatori economici care activează în domeniul lapte şi produse lactate, controlaţi în perioada 27 mai - 7 iunie 2019 de inspectori pentru protecţia consumatorilor, au prezentat abateri de la normele legale de comercializare, depozitare şi etichetare, iar valoarea amenzilor aplicate a depăşit 1,46 milioane de lei.

Conform anunțului făcut de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis marţi, 2 iulie 2019, pe durata acţiunilor de control a fost verificată o cantitate de 64,5 tone lapte de consum şi produse lactate, din care circa 8,2 tone produse (12,7%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Pe fondul deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a unei cantităţi de aproape 3,6 tone de lapte de consum şi produse lactate, în valoare de 32.900 lei, până la remedierea neconformităţilor identificate, oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 913 kilograme produse, în valoare de 11.744 lei, care erau improprii consumului uman; aplicarea unui număr de 638 de sancţiuni contravenţionale, constând în 320 de avertismente şi 318 amenzi contravenţionale, care au însumat 1,46 milioane de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri printre care comercializarea produselor cu parametrii neconformi celor declaraţi sau ai celor prevăzuţi în actele normative în vigoare, precum şi comercializarea produselor cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare în judeţele Galaţi, Brăila şi Argeş.

Totodată, în 69% dintre judeţe se comercializau lapte de consum şi produse lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum stabilită de producători. Judeţele în care s-au constatat astfel de nereguli sunt: Gorj, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Galaţi, Ilfov, Neamţ, Olt, Arad, Hunedoara, Timiş, Braşov, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Argeş, Vaslui, Călăraşi, Vrancea şi Bucureşti.

Un alt gen de abateri se referă la starea ambalajelor produselor (ambalaje deteriorare, cu inscripţionări ilizibile, ambalaje bombate) în judeţele Cluj, Călăraşi, Botoşani şi Dolj.

Potrivit sursei citate, aproximativ 7,26% din cantitatea de lapte şi produse lactate controlată nu asigură informarea consumatorilor, astfel încât să permită alegerea sortimentului dorit. În timpul acţiunilor de control, s-au constatat, printre altele, lipsa totală sau parţială a elementelor de caracterizare-identificare (tipul sau denumirea produsului, zona de provenienţă, date despre producător, elemente de identificare ilizibile etc.) în judeţele Argeş, Teleorman, Bistriţa-Năsăsud, Iaşi, Galaţi, Neamţ, Constanţa, Buzău, Tulcea, Bacău, Giurgiu, Vrancea, Botoşani, Vaslui, Braşov şi Arad, utilizarea de denumiri sub care se vând produsele eronate, incomplete sau alese, pentru a induce în eroare consumatorul asupra naturii reale a produsului (în judeţele Vâlcea, Arad, Alba, Braşov, Bihor, Argeş, Ialomiţa, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Bucureşti), dar şi lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a listei ingredientelor sau a cantităţii nete (în judeţele Vâlcea, Constanţa, Bacău, Vrancea şi Suceava).

În plus, s-au mai constatat: lipsa înscrierii sau înscrierea incompletă a declaraţiei nutriţionale, lipsa inscripţionării sau inscripţionarea incorectă a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum, elemente de identificare netraduse în limba română, lipsa înscrierii procentului ingredientului menţionat în denumirea produsului, lipsa înscrierii substanţelor cu efecte alergene, expunerea înlocuitorilor de produse lactate (cu grăsimi vegetale în conţinut) în acelaşi spaţiu cu produsele lactate şi lipsa indicării originii laptelui materie primă.

Pe de altă parte, 26% dintre operatorii economici controlaţi prezentau abateri de la prevederile legale referitoare la afişarea preţurilor, dar şi nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor.

Alte abateri au făcut referire la: modul de desfăşurare a promoţiilor publicitare (neindicarea preţului vechi în cazul promoţiilor, lipsa informării asupra duratei promoţiei, lipsa produsului din ofertă, stocul nefiind aprovizionat la data de debut a acesteia), utilizarea la comercializarea produselor vrac a cântarelor neverificate metrologic, precum şi lipsa autorizaţiei de funcţionare a magazinului.

Publicat în Știri

Nu mai puțin de 330 de avertismente şi 356 de amenzi contravenţionale, însumând 1.045.200 de lei, au fost aplicate de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) celor 515 agenți economici la care s-au constatat abateri (dintr-un total de 853 de operatori), ca urmare a unei acțiuni de control privind conformitatea, modul de etichetare, comercializare, prezentare şi publicitate în cazul laptelui de consum şi al produselor lactate, se arată într-un comunicat al autorității de control.

„În martie 2017, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate pentru laptele de consum, produsele lactate, laptele conservat, parţial sau integral deshidratat, laptele pentru cafea. În cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti, au fost controlaţi 853 de operatori economici, constatându-se abateri la 515 dintre aceştia (60%)”, se arată în comunicat.

Potrivit ANPC, a fost verificată o cantitate de 94 de tone de lapte de consum şi produse lactate, din care circa nouă tone produse (9,6%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Tot cu această ocazie, au fost prelevate 104 eşantioane de lapte şi produse lactate, care, în urma analizelor de laborator efectuate de CNIEP Larex, ICA şi DSVSA, a rezultat că 3,8% nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi sau declaraţi de producători.

ANPC precizează că structura eşantioanelor prelevate este următoarea: 17 eşantioane de telemea, din care 17,6% erau neconforme, 14 eşantioane de unt, din care 7% erau neconforme, 13 eşantioane de lapte de consum, toate fiind conforme, nouă eşantioane de smântână, toate fiind conforme, 11 eşantioane de produse lactate acide, toate fiind conforme, 22 de eşantioane de caşcaval fiind conforme, 11 eşantioane de brânzeturi fiind conforme, două eşantioane de brânză proaspătă de vacă fiind conforme, cinci eşantioane de alte produse lactate fiind conforme.

Instituţia a dispus oprirea temporară de la comercializare a circa 4,1 tone de lapte de consum şi produse lactate în valoare de 51.000 de lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 182 kg produse în valoare de 2.382 lei care erau improprii consumului uman, aplicarea a 686 de sancţiuni contravenţionale, constând în 330 de avertismente şi 356 de amenzi contravenţionale, însumând 1.045.200 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Principalele abateri constatate: conformitatea laptelui de consum şi a produselor lactate, neîncadrarea în parametrii fizico-chimici, iar în 52% din județe se comercializau lapte de consum și produse lactate în afara datei durabilității minimale, respectiv a datei-limită de consum stabilite  de producători. Lista nu se oprește însă aici.

Lista contravenienților este lungă și poate fi găsită în detaliu aici: http://www.anpc.gov.ro/articol/944/rezultatele-actiunilor-de-control--privind-conformitatea--modul-de-etichetare--comercializare--prezentare-si-publicitate-a-laptelui-de-consum-si-a-produselor-lactate

Publicat în Știri

Valul de nemulțumiri generat în ultima perioadă ca urmare a devoalării unei versiuni mai vechi a proiectului de lege care vizează susținerea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal, fără acordul partidului majoritar aflat la guvernare, a fost trecut în contul ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, ca aspect negativ, a mărturisit președintele Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la Țifești, județul Vrancea, cu ocazia unei deplasări dedicate inaugurării sezonului de combatere a căderilor de grindină, alături de șeful MADR, Petre Daea.

„Am ajuns în situația aceasta pentru că, din păcate, ministrul de Finanțe a dat un draft din acest act normativ, care nu era finalizat, un draft la care noi lucram, dar era la o fază anterioară, am înțeles către o asociație a unor oameni de afaceri, fără să aibă o discuție cu noi, înainte, la partid, ceea ce nu se face”, și-a declarat nemulțumirea oficialul social-democrat.

Aflat în vizită la casa de vinuri Panciu, după ce a asistat la lansarea demonstrativă a unei salve de trei rachete antigrindină dintr-o locație apropiată, Dragnea a încercat să explice cum, de fapt, toate limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie vor rămâne așa cum sunt acum, chiar și după introducerea impozitului pe gospodărie, de la 1 ianuarie 2018.

Oamenilor li se dă, nu li se ia; este foarte simplu. Este vorba despre tot sistemul nostru de deduceri fiscale care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, de care trebuie să beneficieze toți românii, dar pentru asta este nevoie ca toate veniturile să fie globalizate. Altfel, există riscul ca românii să nu beneficieze de anumite facilități care vor fi în vigoare din ianuarie, anul viitor, pentru că acum nu există, din păcate, în România, un sistem în care statul, prin Ministerul de Finanțe, să aibă toate informațiile, centralizat.

Înlocuind, de fapt, cele două plafoane de impozitare – 16 la sută – care se aplică la salarii și la alte tipuri de impozite și 5% la dividende în altă parte, cu zero procente la dividende, respectiv cu 10%. Din start, impozitele scad. Asta înseamnă că oamenii vor plăti mai puțin. La asta se adaugă niște deduceri fiscale, de care oamenii vor beneficia. (...) Toate veniturile neimpozabile, limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie rămân așa cum sunt acum: numărul de hectare, în funcție de culturi, numărul de animale în funcție de specie, acestea rămân, la astea nu se umblă, dar vor veni niște impozite mai mici, impozitele vor scădea, oamenii vor plăti mai puține impozite. Asta trebuie să se înțeleagă. În perioada următoare vom explicita, la tablă, așa cum au învățat românii în campanie, toate aceste lucruri. (...) Va fi mai multă rigoare, iar cei care, acum, au proprietăți sau venituri pe care nu le declară, atunci, probabil, le vor declara pentru că vor dori să beneficieze de acele facilități”, a afirmat Dragnea.

În plus, el a adăugat că în primul an de implementare a noii legi nu va fi nevoie de asistența instituției consultantului fiscal, precum și că acești specialiști în fiscalitate ar urma să fie plătiți de stat, nu însă cu presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.

„Din funcționarii care sunt acum la diversele structuri ale Ministerului de Finanțe și ANAF în județe și în localități se vor selecta acești consultanți fiscali care îi vor ajuta pe oameni, nu să-și facă niște birouri, unde oamenii să facă cozi. Oamenii nu vor plăti aceste servicii”, a mai spus șeful PSD.

Și pentru că s-a aflat la sediul unui producător de vin, el i-a atenționat pe cei de la ANPC pentru lupta pierdută cu frauda din sectorul vinului și a amenințat discret inclusiv cu eliminarea din funcție a actualei conduceri, pentru ineficiență.

Avem de dus niște lupte foarte serioase cu contrafacerile care există pe piața vinului, iar aici cred că protecția consumatorului a pierdut meciul. Ne vom gândi serios dacă actuala echipă poate duce o astfel de luptă, pentru că până acum a pierdut-o”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Tot la Casa Panciu, Liviu Dragnea a vorbit de cum anume va funcționa Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și care va fi impactul său investițional în zona agriculturii. Practic, a afirmat liderul PSD, agricultura din România ar urma să fie beneficiar direct al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, dar nu numai din partea fondului, ci și din partea bugetului de stat aferent Ministerului Agriculturii.

„FSDI se va constitui preluând în portofoliu companiile de stat. În primă fază, companiile de stat profitabile și cu două-trei excepții neprofitabile. Va emite obligațiuni pentru a face venituri, va intra în consorții și în proiecte de colaborare pe companii de proiect pentru investiții în infrastructură, pentru investiții în acest program care are trei componente de finanțare a producției, de legume de exemplu, cum este și cazul programului de tomate, de finanțare a depozitării și colectării și de finanțare a unor microfabrici de conserve unde se pot asocia fermierii dintr-o comună sau din mai multe comune”, a conchis el.

Marius Budăi: „Introducerea venitului global pe gospodărie va aduce mai mulți români în clasa de mijloc”

În aceeași zi, deputatul PSD Marius Budăi a ieșit cu explicații suplimentare, detaliate, cu privire la viitorea metodă de impozitare și a anunțat că este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât persoanele cu venituri mici să beneficieze de deduceri fiscale din partea statului.

„Prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc, în urma scăderilor impozitelor pentru cei cu salarii mai mici. În același timp, se elimină ghișeele și astfel se reduce birocrația pentru cetățeni, întrucât toate plățile fiscale și depunerile declarațiilor privind câștigurile vor fi făcute de consultanții fiscali. Totodată, vor fi stimulate serviciile din sectorul privat, ceea ce va reprezenta un sprijin major pentru antreprenorii care vor oferi servicii de educație, sănătate, asigurări de viață sau de bunuri, construcții etc”, a declarat Marius Budăi.

În urma adoptării noului sistem de impozitare a veniturilor, vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale și vor crește veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanțelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare.

Venitul global pe gospodărie reprezintă o declarație de venit ce se va completa în numele membrilor care locuiesc împreună într-o locuință. Nu este un impozit sau o taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Modelul este aplicat și în Statele Unite, Franța, Belgia, dar și în alte state.

Impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente și impozit de 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei lunar. În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile, pentru studiile copiilor sau pentru renovarea locuinței etc. În același timp, se va încuraja creșterea natalității. Astfel vor fi deduceri în valoare de 1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună și 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună”, a explicat parlamentarul social democrat, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Potrivit politicianului PSD, termenele pentru introducerea noului model de impozitare a veniturilor sunt: 1 ianuarie 2018 – se aplică sistemul de deduceri și noul model de impozitare; 1 decembrie 2018 – sunt selectați și pregătiți consultanții fiscali și se va face arondarea gospodăriilor pentru fiecare dintre aceștia, respectiv 1 mai 2019 – se depune pentru prima oară declarația anuală de venit global pe gospodărie, luându-se în calcul noul model de impozitare și deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Vineri, 21 aprilie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat alături de șeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, la inaugurarea sezonului de combatere a căderilor de grindină pentru anul 2017.

Evenimentul s-a desfăşura la sediul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 și a continuat cu o vizită de lucru la Casa de vinuri Panciu.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista