Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan păstrează un apetit ridicat pentru investiții cu fonduri europene. Cei 27 de fermieri mici și mijlocii din județul Arad, membri ai cooperativei, au ajuns la concluzia că nu trebuie să se limiteze la producția și vânzarea de cereale. Au înțeles că o cooperativă înseamnă mult mai mult, înseamnă depozitare, înseamnă FNC, înseamnă procesare, înseamnă plusvaloare pentru bobul de grâu, în cele din urmă. În felul acesta, au arătat ce înseamnă forța grupului și cum se pot transforma 27 de ferme mici într-o fermă mare și puternică. Astfel, un demers bazat pe încredere, onestitate și multă muncă este încununat acum de succes.

Am povestit, de curând, cu inginerul Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, despre investițiile aflate în derulare, despre proiecte și despre scutul pe care-l oferă cooperativa membrilor săi în vremurile complicate pe care le trăiește agricultura prezentului.

„Avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei. Sunt proiecte obținute cu finanțări de la Uniunea Europeană. Fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei.”

Reporter: Dacă vorbim despre pierderi, cât de greu se susțin proiectele pe care le derulați? Ați investit mulți bani, peste trei milioane de euro, într-un siloz modern de vreo 10.000 de tone capacitate, bani care trebuie până la urmă amortizați cumva.

Milan Kelo: Vorbind strict despre producția agricolă și dacă facem o medie a ultimilor doi ani, fermele sunt pe pierdere. Chiar dacă anul trecut am avut un mic profit, asigurat de producții relativ normale pentru zona noastră, el a fost anulat de anul 2022, atunci când am produs scump, am fost nevoiți să vindem ieftin și am avut parte de o secetă crâncenă.

Într-adevăr, avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei, or, în acest moment, încercăm să susținem ratele generate de creditele contractate cu băncile. Sunt proiecte obținute cu finanțări de 70-80-90% de la Uniunea Europeană. E clar că fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei. La noi în cooperativă, cel mai mic fermier lucrează 12 ha și cel mai mare lucrează 600 ha. În total, suntem 27, în majoritate fermieri mici. În momentul în care tremură baza cooperativei, fermierul, tremură și cooperativa care-l reprezintă. Din fericire, deocamdată, niciunul dintre fermierii noștri nu a avut scadențe pe care să nu le achite sau cooperativa să nu-și poată achita obligațiile financiare către furnizori. Dar toată lumea a făcut credite sau chiar a scos subvenția de la APIA în avans pe cinci ani, pentru a putea funcționa mai departe. Din păcate, fermierul se decapitalizează de la o lună la alta. În 2022, cum spuneam, au fost probleme grave cu seceta și cu prețurile din piață, iar anul trecut, în 2023, problemele din piață s-au agravat, pentru că am produs scump și am vândut ieftin.

Reporter: În aceste condiții în care fermierii fac sacrificii de la o lună la alta, au fost discuții în contradictoriu? Au fost fermieri care au vrut să renunțe?

Milan Kelo: Nu am avut discuții de genul ăsta în cadrul cooperativei, dar să știți că în zona Nădlacului sunt fermieri care își închid fermele. Personal cunosc doi fermieri care au închis și au dat terenurile în arendă, pentru că le-a fost teamă să nu piardă totul. Au proprietăți cu care au garantat la bancă și nu au vrut să riște un nou an agricol pe minus. Din fericire, noi în cooperativă am reușit să evităm aceste probleme pentru că atât partea de achiziții, cât și cea de vânzări este coordonată la cantități mai mari, ceea ce ne-a asigurat prețuri ceva mai bune și la vânzare, și la cumpărare. Silozul ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să creăm cantități de cereale omogene. În alte condiții, fiecare dintre cei 27 de fermieri ar fi trebuit să depoziteze individual, ceea ce ar fi dus la diferențe de calitate, de la o fermă la alta. În momentul în care facem licitație pentru câteva mii de tone, oferim o marfă omogenă, trecută prin trior, la umiditate optimă, și avem o viteză de încărcare foarte bună. Dacă trebuie să încărcăm o mie de tone pe zi, nu avem nicio problemă. Se simte un plus, așadar, cu siguranță fermierii merită să se asocieze.

„Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți.”

Reporter: Ca să  înțeleagă toată lumea, să luăm ca etalon grâul. Ați reușit să-l vindeți cu 800 de lei tona. Din această sumă, ce a însemnat plusul pe care l-a adus silozul?

Milan Kelo: Există cu siguranță un plus, dar acest plus nu se datorează doar depozitării. Repet, se datorează și faptului că am vândut împreună și am avut cantități omogene. Diferențele sunt de la 10 lei până la 50 de lei pe tonă. Depinde de momentul în care se face licitația și de conjunctura din piață. Dacă facem o medie de 25-30 de lei pe tonă, chiar dacă la prima vedere nu pare o sumă importantă, la tonele care se comercializează prin cooperative, plusul este unul semnificativ. Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți. În condițiile în care piața de cereale a fost blocată sau au fost întârzieri la preluarea mărfii de către beneficiar, noi am reușit să preluăm cerealele de la toate cele 27 de ferme, atunci când ceilalți fermieri din zonă au rămas cu marfa pe stoc. Cu alte cuvinte, am reușit nu doar să omogenizăm marfa, am reușit să facem niște contracte avantajoase, în baza cărora fermierii din cooperativă și-au  vândut cerealele, și-au încasat banii și și-au plătit la vreme ratele la bănci și furnizorii. Și noi am avut întârzieri la preluarea mărfii, dar am prevăzut în contract și penalizări pentru aceste întârzieri, care au acoperit costurile de depozitare.

„În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei.”

Salamul de Nădlac, brandul care închide circuitul

Reporter: Nu ați pus toate ouăle în același coș și ați încercat să diversificați activitatea cooperativei. Ați  investit într-un FNC și pregătiți un abator și o carmangerie. În ce fel se justifică aceste investiții din punct de vedere economic?

Milan Kelo: În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei. În combinație cu cerealele pe care le producem, vom face niște peleți foarte căutați pentru hrana animalelor. Sperăm ca din acest an să începem și construcția ei.

Cu abatorul este o altă poveste. O parte din membrii cooperativei vegetale, care și-au dorit și procesare, au hotărât să facă o altă cooperativă, prin care să producă bunătățile noastre tradiționale de la Nădlac. Cine nu a auzit de salamul de Nădlac, un adevărat brand al nostru? Facem însă și parizer, lebăr, șonc, tobă etc., toate, produse tradiționale din carne de porc.

Reporter: Sunt produse tradiționale, pe care făbricuțe mai mici sau mai mari încearcă să la facă, însă nu cu foarte mult succes. Ce le lipsește?

Milan Kelo: Produsele noastre au un mic secret. Marea majoritate a fermierilor din cooperativă își produce acasă propriile mezeluri, care din punct de vedere gustativ seamănă foarte bine între ele. Însă nimeni, niciodată, nu a reușit să adune acești oameni într-un grup și să reușească astfel să ajungă pe piață. Noi avem în construcție un abator și o carmangerie în care ne propunem să procesăm în jur de 50 de porci pe lună. Este o cantitate foarte mică, dar dacă am crește cantitatea, am pierde la calitate, or, noi vrem să mergem exact pe produsul tradițional pe care îl avem acasă în cămară. Asta vrem să oferim și cumpărătorilor, un produs de nișă, care cu siguranță nu va fi ieftin, însă va avea gustul original.

Reporter: Mă gândesc că o contribuție importantă la gustul autentic al salamului de Nădlac îl are carnea de porc folosită.

Milan Kelo: Așa este. Degeaba avem o rețetă foarte bună, degeaba o respectăm cu strictețe, degeaba vom tăia puțini porci pe lună, dacă aceștia nu sunt crescuți ca acasă.  Asta este, până la urmă, micul-marele secret, porcul de casă, pentru că toate bunătățile de Nădlac își bazează gustul pe un porc crescut în sistem tradițional și sacrificat când cântărește peste 200 kg. Asta înseamnă că porcul se aduce la greutatea de  sacrificare în mai mult de un an. De aici și calitatea cărnii, care nu se compară cu cea a porcilor crescuți în sistem intensiv și sacrificați cântărind maximum 120 kg. De aceea vom colabora cu câțiva fermieri mici din zonă, care vor deveni partenerii noștri și de la care vom cumpăra minimum 600 de porci pe an. Ne vom baza pe fermierii mici, care pot asigura calitatea de care avem nevoie.

„Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge.” 

Reporter: Haideți să vedem dacă am înțeles mecanismul. Dacă vorbim despre plusvaloare, prețul cel mai mare la kilogramul de grâu este dat de acel baton de salam. Dumneavoastră produceți în cooperativă cerealele și furajele, care se valorifică spre partenerii care cresc porcii pe care mai apoi îi sacrificați în abatorul propriu și îi transformați în mezeluri în carmangerie. Va fi un fel de business circular, corect?

Milan Kelo: Corect! Încercăm să facem un lucru care va implica zeci de fermieri. Profitul nu se va regăsi la o singură persoană în buzunar, el se va împărți între toți cei implicați. De la cei 27 de membri ai cooperativei care produc cerealele și furajele concentrate, la microfermele în care se cresc porcii și până la produsul final care închide lanțul, inclusiv la cei care-l vor comercializa, toată lumea ar trebui să aibă de câștigat.

Reporter: Cât de stufoasă este documentația pentru un abator și o carmangerie și la cât se ridică o astfel de investiție?

Milan Kelo: Pfffff. Costurile sunt foarte mari, nu ne așteptam… Nici nu luăm în calcul profitul în primii șapte ani. Dacă reușim să ne plătim ratele la bănci suntem mulțumiți. Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. Ca să respectăm toate regulile impuse de DSV și DSP și clientul să aibă garanția că ceea ce pune în farfurie este un produs sigur, trebuie să faci niște investiții imense. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac, chiar dacă au uneori proveniență incertă. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge. Aceste norme însă costă mult, tocmai de aceea produsele de calitate nu au cum să fie ieftine.

Reporter: Când se finalizează investiția?

Milan Kelo: Construcția va fi finalizată probabil în luna aprilie. Toate echipamentele necesare sunt deja livrate și sperăm noi ca la începutul verii să testăm în piață primele produse. În abator și în carmangerie vom avea patru sau cinci angajați, dar circuitul va fi mult mai amplu, pentru că vom încerca să franșizăm produsul către comercianți care vor vinde în marile orașe produsele noastre, vom avea contracte și cu magazinele de tip băcănie, mai sunt și alte variante de piață la care ne gândim.

Reporter: Impresionant portofoliu de proiecte. Mai aveți resurse și pentru altele?

Milan Kelo: Lucrăm acum la un alt proiect pe cooperativa Fermierul Nădlăcan, un proiect care vizează extinderea capacității de depozitare și extinderea laboratorului. Prin implementarea lui, uscătorul de cereale va putea funcționa și pe bază de baloți de paie, nu doar pe gaz, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor de funcționare. Avem experiență cu astfel de proiecte, avem un punctaj mare, singurul lucru de care ne temem este că proiectul va fi aprobat, iar noi nu vom avea bani pentru cofinanțare. Finanțarea de la Uniunea Europeană este de 65% și, poate, partea noastră de cofinanțare de 35% o să vi se pară puțin, dar dacă adăugăm dobânda băncii plus ROBOR-ul, în cinci-șase ani suma finală pe care trebuie să o plătim va fi mult mai mare. Va trebui să cântărim foarte bine această investiție.

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan s-a înființat în anul 2015, pornind cu opt membri și ajungând azi la 27 de fermieri membri cooperatori, care exploatează în total circa 3.500 ha. Din 2016, cooperativa este recunoscută și ca grup de producători, iar din 2018 Fermierul Nădlăcan a devenit parte din UNSCV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

În gospodăriile țărănești de la noi se cresc din ce în ce mai puțini porci. Pare-se că noua lege a porcului vine să complice și mai tare ițele pentru micul crescător, care acum trebuie să-și avizeze gospodăria din punct de vedere sanitar-veterinar, să încheie contracte cu o firmă de ecarisare, cu un medic veterinar, pentru a putea vinde la final porcii pe care-i crește în sistem tradițional.

Situația este confirmată de dr. Narcis Bobic, medic veterinar concesionar în circumscripția Moșnița Nouă din județul Timiș: „Creșterea porcului se află într-un impas foarte mare din cauza legislației. Acea lege celebră a porcului ne-a ajuns practic din urmă. Anul trecut, în luna noiembrie, au fost publicate normele metodologice, care după părerea mea, sunt destul de greu de aplicat în gospodăriile țărănești. Cei care doresc să crească scroafe de la care să obțină purcei, pe care mai apoi să-i vândă pentru a obține un venit în gospodărie, trebuie să se autorizeze sanitar-veterinar. Ei, pentru a se autoriza sunt necesare câteva drumuri la Timișoara, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Primăria de care aparțin, la cabinetul medicului veterinar, la o societate de ecarisaj etc. Consider că sunt cîteva lucruri care constituie o piedică pentru oameni, mulți dintre ei ajunși la o anumită vârstă, dar și pentru capacitatea lor de a înțelege aceste cerințe”.

DSVSA, incompetență sau nepăsare?

Pornind de la realitățile noii legi, am ajuns în satul Icloda din comuna Sacoșu Turcesc (Timiș), în gospodăria doamnei Zorița Savu, care, deși nu are o vârstă înaintată, ba a mai lucrat zece ani și în Germania, deci înțelege exact care sunt cerințele legii porcului, se străduie încă din luna noiembrie din 2023 să-și autorizeze ferma de suine. Deși a îndeplinit o serie de condiții, încă este departe de izbăvitoarea autorizație de funcționare. „Anul trecut, în noiembrie, am depus niște acte în vederea autorizării, însă am primit un telefon prin care am fost informată că nu sunt actele în regulă. A trebuit să fac prin notariat o împuternicire, ca soțul să-mi poată transfera codul de exploatație, dar nu înțeleg de ce a fost necesar, că doar nu suntem divorțați, nu a murit, locuim în aceeași casă... Pentru ce mai trebuie transferat codul de exploatație, chiar nu înțeleg?!?”, ne-a povestit Zorița Savu.

Ultimul obstacol este impus chiar de medicul veterinar, care nu dorește să încheie un contract de prestări servicii, în conformitate cu noua lege. „Mi-am făcut toate actele și acum medicul veterinar nu mai vrea să facă un contract cu mine. Între timp scroafele fată și eu umblu cu actele în geantă din stânga-n dreapta. Nu știu dacă are dreptul să refuze încheierea unui contract, pur și simplu m-a informat că are probleme destule și să-mi caut alt medic veterinar, deși evidența animalelor este pe gospodăria de la Icloda.  Ca să-mi găsesc un alt medic veterinar ce să fac, să-mi iau casă în altă parte? Să mut animalele în altă parte, unde medicul veterinar este mai de treabă? Până la urmă nici nu am beneficiat de cine știe ce servicii, în afară de crotaliere și de tratamente pe care le făceam tot eu. De multe ori, medicii erau foarte ocupați și nu mai ajungeau atunci când îi solicitam, sau veneau când nu mai aveam nevoie, pentru că porcul nu așteaptă până își face timp medicul”, adaugă Zorița Savu.

Ceața care a însoțit Legea porcului cu privire la numărul de porci din gospodărie, a făcut ca mulți crescători să-și reducă benevol numărul de porci, pentru a nu intra în conflict cu legea. În această situație s-a aflat și doamna Zorița Savu: „Am sacrificat din cauza faptului că toate zvonurile erau că vine Legea porcului și nu te mai lasă să crești mai mult de cinci porci, așa că am rămas cu cinci scroafe, deși aveam cam zece scroafe gestante, 86 – 90 de purcei am avut anul trecut și i-am dat, ca să scap de ei, că nu știam ce lege vine. Eu aș fi vrut să am toate actele în regulă așa cum cere legea asta, să dorm liniștită noaptea, că pot vinde un purcel și să nu mă trezesc cu poliția la poartă. Am condiții să cresc chiar mai mult de o sută de porci pe an. Avem terenul nostru, 19 hectare, pe care acum le-am dat în arendă, pentru că soțul s-a îmbolnăvit și nu mai poate să-l lucreze, dar cerealele ni le producem singuri, nu ținem porcii prin gunoaie, le oferim o hrană sănătoasă. Când ne-am apucat să creștem porci, am zis că facem ceva benefic pentru familie și pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, nu de la supermarket. Acum, am zis să nu mai ținem porci pentru sacrificat. Am hotărât să creștem scroafe pentru reproducție, pentru că cei care doresc să crească un purcel sau doi pentru consum propriu nu mai au de unde să-i cumpere”.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instituția statului care ar trebui să explice legislația pe înțelesul tuturor și chiar să netezească drumul crescătorilor pe circuitul hârtiilor, pare că mai degrabă încurcă decât ajută, fie din incompetență, fie din nepăsare. „Am avut o discuție la DSVSA, prin octombrie 2023. De acolo mi-au spus cu nu o să pot să-mi vând purceii și să fac ce fac cu ei. Eu am vrut să fac lucrurile legal. Soțul meu a fost foarte bolnav. M-a costat 1.000 de lei o singură fiolă de albumină. I-am spus doamnei de la DSVSA că dacă nu o să am posibilitatea să plătesc medicamentele soțului, o să tai crotaliile porcilor, o să-i vând fără, o să fac pușcărie, iar pe soț îl aduc la DSVSA împreună cu porcii pe care n-am reușit să-i vând, să se spele cu ei pe cap. Chiar am remarcat la Direcția Sanitară Veterinară că sunt foarte multe persoane care dau explicații și habar n-au ce se întâmplă. Mi-a spus, de exemplu, o doamnă de acolo, că dacă nu pot să fac hârtia de mișcare cu medicul veterinar atunci când vând purceii, să o fac cu două trei zile înainte. Păi ce fac dacă actele sunt întocmiote pe purcei pe care clientul nu-i dorește. Vrea alții, nu-i plac porcii pe care i-am ales eu. Ce fac cu hârtiile pe care mi le-a făcut medicul veterinar cu două zile mai repede?, se întreabă, pe bună dreptate, Zorița Savu. Mi-aș dori să mă susțină și pe mine cineva, să mă îndrume, să mă poată ajuta, nu să-mi spună, mai aveți nevoie de hârtia aia, sau aveți hârtia aia dar, totuși nu e bună. Asta te face să renunți. Dar, sunt o fire foarte ambițioasă și nu renunț, chiar dacă ar fi să țin porcii la negru.”

Până la urmă, toate peripețiile prin care a trecut, n-au făcut altceva decât să o ambiționeze să meargă mai departe pe doamna Zorița Savu. Dar, oare câți crescători au determinarea și ambiția ei?

Porcul din gospodăriile țărănești, pe cale de dispariție

Medicul veterinar Narcis Bobic, are îndoieli serioase cu privire la viitorul porcului din micile gospodării țărănești: „Din punctul meu de vedere, având în spate 22 de ani de practică la țară, între crescătorii de animale, chiar nu cred că cineva va mai salva porcul românesc. Una este discursul public al ministrului Agriculturii Florin Barbu, care ne spune că provine dintr-o familie de țărani care a crescut porc în gospodărie și că această activitate nu este în pericol, și alta este realitatea din teren. Începând cu anul 2020, în baza Ordonanței 117 am făcut lunar informări pentru crescătorii de porci, prin care le-am adus la cunoștință care este legislația națională și europeană în această privință. Oamenii au înțeles situația și au început să coopereze foarte bine. Au început să-și anunțe fătările, să putem veni și să identificăm purceii, să-i crotaliem, au început să anunțe vânzările, sau cei care au cumpărat m-au anuțat să vin să-i iau în evidență. Acum, merg în aceeași gospodărie și îi spun omului că-i identific purceii, conform obligațiilor legale, doar că el nu-i mai poate vinde, deoarece nu e autorizat sanitar- veterinar. De aici începe blocajul, pentru că un gospodar care are o scroafă care-i fată 10 - 12 produși pe an, sacrifică pentru consumul familiei doi, trei sau, hai, patru porci, restul îi vinde, să-și asigure niște bănuți din care să trăiască. Or, dacă nu mai poate face acest lucru, mesajul este: domnu` doctor, în situația asta, cred ca pun haina în cui și mă las de această activitate și mă duc și eu la supermarket să cumpăr de acolo.”

În felul acesta, încet-încet, creșterea porcului ca activitate tradițională dispare, astfel că porcul crescut în bătătura țăranului, cu o hrană naturală, într-un an de zile este înlocuit de cel crescut în sistem intensiv, bun de sacrificat în numai patru luni și care, de cele mai multe ori, ajunge pe rafturile supermarketurilor din import.

Cei care se mai încumetă să crească porcul acasă, preferă să o facă la negru, departe de ochii autorităților și, astfel, o activitate economică ce ar putea alimenta cinstit bugetul secătuit al țării, este îngropată cinic și posibil pentru totdeauna de autoritățile statului. Cifrele confirmă. Ele spun că numai în 2023, efectivele de porci din România au scăzut cu aproximativ 500.000 de capete, ajungând la un total de 2,8 milioane, din care ceva mai mult de un milion de porci sunt crescuți în gospodăriile țărănești.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Nu multă lume s-a gândit că banalul măceș, un arbust care face parte din flora spontană a României și care crește uneori chiar pe marginea drumului, poate fi o afacere. Și totuși, datorită calităților nutritive și curative pe care le au fructele, o plantație de măceș devine o investiție interesantă. Ioan Horga, de la Seleuș – județul Arad, ne explică cum stau lucrurile.

Unul dintre cei mai performanți pepinieriști din vestul țării este Ioan Horga, omul care a promovat multe afaceri de nișă, cum ar fi plantațiile de alun, acum din ce în ce mai numeroase în România.

„În primul rând, măceșul are o vitamina C cu o înaltă puritate, după care are substanțe antioxidante. Avem o grămadă de întrebuințări, cel puțin 60 de produse pe care le știm noi din domeniul farmaceutic, cosmetic, industria alimentară, alimentația pentru căței, pentru pisici, pentru caii de curse etc. Plus uleiul, plus că, după ce ai stors uleiul, rămân cojile de la semințe, care sunt un biocombustibil de mare clasă. Credem că vom avea posibilitatea de a intra într-o piață care nu este acoperită. Adică, dacă Europa importă 90% din fructele de măceș pe care le procesează, înseamnă că mai avem și noi un cuvânt de spus”, explică Ioan Horga.

Cu toții am savurat un ceai de măceșe, dar niciodată n-am avut curiozitatea să ne uităm pe cutie și să aflăm unde a fost el produs. „Măceșul este o specie foarte rustică, din păcate, aproape dispărută din Europa din cauza Politicii Agricole Comune, care a impus curățarea tuturor pășunilor și a câmpurilor pe care creștea acest arbust. În schimb, Chile, o țară îndepărtată din America de Sud, a devenit lider mondial în ceea ce privește producția de măceșe și principal furnizor pentru piața europeană. Practic, 85% din produsele pe bază de măceșe vândute în Europa au materia primă furnizată de Chile”, arată Ioan Horga.

Se pot face bani frumoși

Cererea din piață este mare. Asta poate și pentru că producția de măceșe din România este nesemnificativă. Centrele de achiziție a fructelor de pădure au dispărut aproape odată cu dispariția măceșului din flora spontană. Măceșe mai găsești toamna, sub formă de gemuri, doar în piețe, în mare parte culese de pe marginea drumului, acolo unde măceșul încă supraviețuiește. Dar piața nu înseamnă doar gem de măceșe.

„Piața numa’ că nu ne «bate», să înțelegem câtă nevoie are de acest produs, zice Ioan Horga. Cei cu livezi știu cât de greu se intră pe o piață extrem de concurențială. În primul rând, se vând fructele în septembrie-octombrie, fără să ai probleme. Un kilogram de măceșe se vinde cu șase-șapte lei după ce l-ai recoltat. Dacă intrăm într-un magazin de produse naturale, o să găsim ulei de măceș, pulpă de măceș, suc de măceș, marmeladă, ceaiuri, extracte de măceș, repet, câteva zeci de produse pe bază de măceșe. Ei bine, aproape toate aceste produse au la bază măceșe de import, deci intrăm pe o piață care nu este acoperită. În plus, subvenția este foarte bună pentru această cultură, undeva în jur de 700 de euro pe hectarul în ecologic, și ce poate fi mai ecologic decât măceșul? În goana noastră după profit facem de multe ori culturi intensive și superintensive, fără să ne gândim puțin și la cele pentru sănătate. Se pot face bani și așa și parcă au o altă valoare atunci când știi că munca ta înseamnă «bine» pentru alte persoane.”

Câteva mii de euro pe hectar

Clima din vestul țării este propice pentru cultura măceșului, care, de altfel, nu este un arbust pretențios și fructifică foarte bine și terenurile mai sărace.

„Terenurile bune s-au cam dus. Ori s-au vândut, din păcate, ori s-au arendat și ne-au rămas dealurile cu pantă, cu un pic de argilă. Atunci, măceșul se comportă perfect acolo. Asta este o cultură mecanizabilă, care aduce un venit de 5.000 - 6.000 de euro pe hectar. Este un arbust prolific, care începe să producă deja din anul doi după plantare, dar producții rezonabile se obțin din anul patru, undeva în jur de trei-patru tone la hectar. Să luăm în calcul și durata de viață a plantației, care poate depăși 40 de ani. Sigur, după 20 de ani de viață, se recomandă o regenerare prin tăiere. Sistemul radicular este foarte bine dezvoltat și suportă solurile acide sau cele cu exces de umiditate. Datorită rădăcinii foarte bine ancorate în sol, planta rezistă foarte bine și la secetă. Dacă vă uitați la felul în care arată planta, vă veți da seama că nu are consumuri mari. Măceșul are frunze micuțe cu evapotranspirație redusă, iar fructele asimilează foarte bine razele soarelui, pe care le transformă în zaharuri și alte substanțe benefice”, punctează Ioan Horga.

Investiție și efort minime, în timp - un venit constant

Măceșul este o cultură care n-are nevoie de pesticide, adică amprenta de carbon va fi redusă. Prin urmare, se încadrează perfect în zona de agricultură ecologică, fiind o afacere potrivită pentru o familie de la țară care nu are mari posibilități de a investi. „Schimbările climatice, depopularea satelor fac parte din realitatea lumii de astăzi, deși mi-aș dori să fie altfel. Noi încercăm să venim cu o soluție facilă, care să rezoneze cu conceptul de economie circulară. Este vorba despre om și pământul lui, cei doi parteneri de milenii, care au nevoie de un al treilea, piața. Noi oferim o altfel de soluție pentru piață. Încercați să faceți ceva ce nu consumă multă energie, multă motorină și multe substanțe chimice. Încercați să dați viață terenurilor moștenite de la părinți și bunici și rămâneți fideli satului”, îndeamnă Ioan Horga.

Există deja disponibile în piață mai multe varietăți de măceș, inclusiv soiuri omologate la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (ICDP) Pitești-Mărăcineni (Argeș), foarte bine adaptate la condițiile pedoclimatice din România. Investiția nu este una foarte mare și poate fi acoperită din fonduri europene.

În ceea ce privește pregătirea terenului, Ioan Horga spune că este nevoie de lucrări de scarificare. „Terenul trebuie desfundat, după care avem nevoie de aproximativ 3.300 de plante la hectar, care astăzi costă în jur de șase lei bucata. Se poate cultiva în sistem irigat, ceea ce înseamnă alte costuri de trei-patru mii de euro la hectar, sau se poate cultiva neirigat. Depinde și de tipul solului pe care se înființează cultura. Una peste alta, un hectar de măceș neirigat, cu pregătirea terenului, ajunge undeva la 4.000 - 5.000 de euro. Nu este un cost foarte mare, putând fi amortizat în primii doi ani. Să nu uităm că avem și un program bine finanțat. România are 800 de milioane de euro finanțare 100% nerambursabil, adică orice fermier din țara asta care are un hectar, două sau zece poate să cultive această plantă.” 

În pofida faptului că agricultura convențională sau agricultura mare, așa cum este ea cunoscută, se confruntă cu probleme grave de la an la an, fie că este vorba despre schimbările climatice, fie că vorbim despre prețurile din piață, pare a fi totuși un tren cu toate locurile ocupate. Rămân însă disponibile aceste mici afaceri de nișă din agricultură, care, cu investiție și efort minime, pot asigura în timp un venit constant. Atenție, însă, că și aceste oportunități de afaceri în ultima vreme sunt din ce în ce mai puține.

Aproape sub balconul Operei din Timișoara, acolo unde în urmă cu 34 de ani a început instaurarea democrației în România, aproximativ 300 de fermieri din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin, își cer imperativ drepturile.

Duminică – 21 ianuarie 2024, la ora 15.00, agricultorii au pornit utilajele, au claxonat și au întins o eșarfă tricoloră, în parcarea de la Modex, unde este autorizată acțiunea de protest. Cu ajutorul unei stații, protestatarii au prezentat lista cu zece revendicări și au vorbit despre problemele cu care se confruntă.

Fermierii, veniți încă de joi seara (18 ianuarie 2024) cu utilajele agricole în parcarea din Piața Huniade, se declară nemulțumiți de prețul mic al cerealelor și costurile ridicate de producție. Oamenii reclamă și nivelul scăzut al subvențiilor, comparativ cu vestul Europei. Agricultorii spun că nu solicită privilegii speciale, așa cum au demnitarii sau alte categorii sociale. Oamenii subliniază că își doresc doar condiții egale și corecte de competiție pe piața agricolă comună a Europei, o piață dezechilibrată acum de prețul mic al cerealelor intrate din Ucraina, dar și de diferențele de subvenționare între fermierii est-europeni și cei din vest.

Dr. ing. Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agro Industrial Curtici - Arad, aflat printe protestatari spune că fermierii au ieșit de nevoie în stradă. „Au ieșit în stradă pentru că nu mai au bani să-și continue activitatea. Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi în țară este fenomenul Ucraina. Înțeleg să ajuți o țară vecină, aflată în război, dar nu omorânu-ți propria agricultură, adică pe noi, cei care punem mâncarea pe masa românilor. Nu știu cine i-a dat puterea primului ministru să facă aceste demersuri. Personal l-am auzit în toamnă când a spus că vom mări tranzitul de cereale din Ucraina de la două milioane de tone pe lună, la patru milioane. Nu mai vorbim de diferența de calitate pe care o au aceste produse comparativ cu ceea ce producem noi. Nu are voie acest domn Ciolacu să ia aceste decizii. De aceea suntem aici, de aceea protestăm. Oprește-te! Nu trebuie să salvăm singuri Ucraina. În Polonia, fermierii au ieșit în stradă și a ieșit cu ei și ministrul Agriculturii și au blocat vămile. Ungaria, Slovenia a decis să interzică cerealele din Ucraina, pentru că sunt pline de pesticide. Până și Bulgaria a spus stop cerealelor din Ucraina. Facem gesturi onorabile, dar nu în detrimental nostru. Fermierii români au rămas cu cerealele nevândute. Personal, am 10.000 de tone de cereale pe stoc, pe care nu le-am vândut din cauza prețurilor. La acest moment, prețul cerealelor din Ucraina, în portul Constanța este cu aproximativ zece procente mai mic decât prețul cerealelor românești. De ce? Pentru că au motorina mai ieftină, au îngrășămintele mult mai ieftine pe care și le produc singuri și de aici rezultă costuri mai mici pe unitatea de suprafață. Eu am cumpărat îngrășăminte cu 4.500 de lei tona și la o producție de 7.100 de kilograme de grâu la hectar tot am pierdere”, a arătat Dimitrie Muscă.

Calculul pierderilor l-a făcut și tânărul fermier Cosmin Micu, de la Mănăștur, unul dintre inițiatorii protestelor. „Cine este Parlamentul și Guvernul României să ne desconsidere pe noi? Să vă spun clar cum stau lucrurile. În anul agricol 2021 – 2022, la mine-n fermă, cost total pe suprafață pentru îngrășăminte 1.900.069 lei. În anul agricol 2022 – 2023 cost total cu îngrășămintele, pentru aceeași suprafață 4.023.856 lei, rezultă o diferență de 2.000.000 lei, adică 500.000 de euro, la o suprafață de 1.400 de hectare. Și-atunci noi suntem instigatorii țării, c-am ieșit în Piața Operei să ne cerem drepturile? Până când să mai continuăm așa, că nu se mai poate? Cerem întâlnire urgentă cu ministrul Agriculturii, cu președinții  Comisiilor pentru Agricultură din Parlamentul României, cu președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice și cu directorul general APIA, să ne spunem ofurile. Nu mai vrem să fim batjocoriți în România. Sunt cele mai mari datorii accumulate de fermierii români în ultimii 30 de ani. Eu am produs anul trecut 9.500 de tone de cereale la o diferență de preț de 400 de lei pe tonă. Am un deficit bugetar de  3.800.000 de lei. Păi, cum Dumnezeu să mai poți supraviețui în România asta? Cum să-ți mai poți plăti ratele? Dragii noștri parlamentari spun că nu pot acorda un an de grație pentru credite, să capitalizăm fermierii. Alte state pot să ajute, iar noi, fermierii români, trebuie să ajungem în faliment. Până când ne mai prostiți, domnilor parlamentari? Pentru ce funcționează Parlamentul României? Pentru adoptarea legilor în favoarea unora, sau pentru binele țării noastre?”, și-a strigat oful tânărul fermier Cosmin Micu.

Dacă se mai iau în calcul și dobânzile astronomice aplicate la creditele cu destinație agricolă, suprapuse și ele peste producții mici, dijmuite de vreme, dar realizate cu costuri mari, atunci avem aliniate toate coordonatele falimentului. Iar falimentul înseamnă, până la urmă, vânzarea. Din aproximativ zece milioane de hectare de teren agricol din România, deja 4,5 milioane sunt vândute către investitorii străini sau fondurile de investiții. „Parlamentarii români au creat posibilitatea străinilor să vină și să cumpere acest pământ, această resursă care trebuia lăsată moștenire din tată-n fiu. Aceștia nu mai fac politica agricolă a României. Produc în România și exportă în țările din care au venit. Pentru mine este un tribut, pe care o anumită parte a țării l-a  plătit vreme de 300 de ani către o anumită putere, iar noi aici, în vestul țării, 200 de ani către o altă putere a lumii. Acesta este tributul pe care-l plătim acum, cu cele patru milioane jumătate de hectare de teren agricol vândut străinilor. Și se cumpără în continuare de către fondurile de investiții, nu de investitorii romîni, că noi n-avem bani, suntem săraci”, spune dr. ing. Constantin Buzatu, fermier din județul Timiș, de la Becicherecu Mic.

Un alt fermier, aflat la protest, își spune la rândul său oful cu năduf: „Până acum, se vindea câte un hectar, două, nu cu ferma. Sute de ferme sunt vândute, oameni buni. Ați văzut, frații ăia, indienii, 13.000 de hectare au cumpărat acum. O să treci prin fața pământului și o să zici frumos, cândva am lucrat și eu terenul aici. Ai lucrat, tată! Nimeni nu știe cât de greu m-am ridicat. Când ei au stat pe terasă în centru, la cafă și la suc, eu transpiram pe camp în U 650. […] Eu în 2017 m-am operat de hernie de disc. În 2023 m-am operat a doua oară de hernie și nu mă las de agricultură niciodată. La noi cât este un kilogram de grâu și cât este un kilogram de pâine? 15 lei o pâine? Dacă ne-ai omorât pe noi, fermierii, i-ai omorât și pe orășeni, pentru că le-ai ridicat prețul”.

La toate acestea se mai adaugă și lipsa de profesionalism, dar și cumetriile de prin instituțiile statului, care nu fac altceva decât să susțină interese obscure de grup, acuză fermierii prin vocea lui Constantin Buzatu: „Paul Stănescu și cu Florin Barbu au învățat peștii să mănânce stuful din Delta Dunării. Și el (n.r. Florin Barbu) zice că nu știe, . Cum nu știi, conjudețeanul tău, că fiul său are firmă în Delta Dunării și cormoranii și toate păsările din Deltă pășunează stuful și a luat patru milioane de euro și tu zici . Unde e onestitatea? Minți o țară întreagă că nu știi că a luat banii? Pe ce? Păi, eu sunt ministrul Agriculturii de aici, de la Timișoara? Acum trimite Curtea de Conturi. Ăia care vorbesc acolo n-au lucrat în viața lor cinci hectare de pământ, pentru că sunt toți veniți din structurile statului. Actualul ministru al Agriculturii a funcționat la două primării, fraților. Contabil a fost la o primărie din județul Teleorman, într-un sat, după care a venit, a avansat la primăria din Slatina, după care director la ANIF și după aceea familia Stănescu, secretarul general al PSD, Hai să-l facem ministru, >”.

Nemulțumirile fermierilor din vestul țării au fost sintetizate într-o listă cu zece revendicări:

1. Subvenții egale cu vestul Europei

2. Condiții favorabile de creditare

3. Ajutoare pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina

4. Culoare prioritare pentru  cerealele românești în portul Constanța

5. Plata promptă a subvențiilor

6. Restricții pentru panourile fotovoltaice pe terenurile fertile

7. Simplificarea avizării pentru sistemele de irigații

8. Un an de grație pentru credite

9. Derogare GAEC 7 și 8 și anularea lui

10. Legea asigurărilor în agricultură

„Momentan nu avem niciun feedback, nu ne-a căutat nimeni. Avem o listă cu mai multe puncte pe care vrem să le discutăm și să avem termene clare stabilite. Ce se va întâmpla cu aceste probleme? În fiecare zi ne vom aduna aici. De luni, 22 ianuarie, o să cerem extindere a perioadei pentru a autoriza pe o perioadă mai îndelungată protestul și suntem dispuși să protestăm atâta timp cât este nevoie. Noi care suntem aici, toți suntem fermieri, reprezentăm în jur de 200.000 de hectare. Sunt anumite revendicări pe această listă care țin de felul în care s-a negociat la Comisia Europeană. N-avem noi treabă cu cine a negociat, cum au negociat parlamentarii noștri. Ei sunt acolo, ei ne reprezintă, să-și asume pentru ce au negociat. Efectul este al nostru, dar problema este a lor, că au negociat prost. Cine a creat aceste probleme, să le și rezolve”, a declarat Cosmin Micu.

O delegație formată din cinci reprezentanți ai fermierilor prezenți la protest este așteptată marți, 23 ianuarie 2024, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Între timp, luni, 22 ianuarie, organizatorii au început demersurile pentru prelungirea protestului cu încă șapte zile. În acest moment, protestul din Piața Huniade este autorizat până pe data de 24 ianuarie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De la un an la altul se produce tot mai puțină miere. Schimbările climatice, dar și prețul mic de pe piață îi determină pe apicultori să-și reducă numărul familiilor de albine sau chiar să-și lichideze stupina.

Cristian Ciocan, apicultor din județul Timiș, de la Giulvăz, se plânge că mierea se face tot mai greu, deși are 200 de familii de albine. „Circula la un moment dat o glumă pe net: «Un cumpărător întreabă un apicultor: ce an este această miere? Apicultorul răspunde: este un an de mijloc, adică e mai bun decât cel care va veni și mai slab decât cel care a trecut». Din păcate, cam așa ni se întâmplă de niște ani încoace. Se simte un pic de poluare care afectează direct producția de miere, ca și schimbările climatice de altfel. Culesurile sunt mult mai scurte, uneori chiar le pierdem, adică trebuie să fii foarte, foarte bine pregătit să prinzi câteva zile de cules și să poți să faci ceva miere. De exemplu, noi abia în această primăvară am resimțit seceta din toamna anului trecut, atunci când floarea de salcâm a secretat  mult mai puțin nectar”.

Anul apicol slab este confirmat și de doamna Ida Șuța, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine din județul Caraș-Severin, care consideră vital sprijinul statului pentru apicultori. „Știm foarte bine că un an secetos este urmat de unul în care producția de miere la salcâm sau tei nu prea este grozavă. În acest an, înghețul târziu ne-a dat foarte mare bătaie de cap, s-a prelungit perioada rece, culesul la rapiță a fost sărac și de scurtă durată și am mai recuperat câte ceva la floarea-soarelui. Cheltuielile apicultorilor pentru  întreținerea stupinelor sunt din ce în ce mai mari, tocmai de aceea, asociația noastră la nivel național – ACA – a solicitat Ministerului Agriculturii un ajutor de minimis, care ar însemna în jur de 23,7 lei pe familia de albine.”

Mierea românească n-are loc pe piața autohtonă

Din păcate, nici vânzările nu i-au ajutat anul acesta foarte mult pe apicultori. Aceeași poveste pare că se repetă an de an obsesiv, pe de-o parte prețurile la vânzările angro sunt foarte mici, iar pe de alta, pe piața românească intră miere de proastă calitate, însă la un preț mult mai mic decât cea autohtonă. Taxele de raft fac și ele aproape prohibitiv accesul mierii românești pe rafturile supermarketurilor, la care se adaugă în cele din urmă educația precară a românilor pentru consumul de miere. Toate acestea constituie piedici aproape de netrecut pentru apicultori. „Consumăm mai mult zahăr, motiv pentru care crește numărul bolnavilor de diabet, consumăm surogate de miere în loc să consumăm un produs de calitate. Din păcate mierea care se importă este de proastă calitate și de multe ori este pusă în vânzare ca o miere locală. O mică victorie am obținut în ceea ce privește etichetarea. Practic, pe etichetă este specificată țara din care provine mierea respectivă, nu doar produs UE sau nonUE. Ți se spune că mierea vine din Polonia, Ucraina sau Moldova, dar nu se specifică și cât este cantitatea de miere din Ucraina și cât e din România. În condițiile astea, în borcan poate fi 99% miere din Ucraina și doar 1% din România”, arată Petre Doda, președintele Asociației Crescătorilor de Albine (ACA) Timiș.

Daniel Chiș, apicultor orădean profesionist, ridică la rândul său îndreptățite semne de întrebare legate de raportul calitate/preț al mierii din marile magazine. „Cum se justifică la raft să ai un preț de 30-35 de lei pe kg, când anul acesta la angro s-a cumpărat mierea de salcâm cu peste 30 de lei kilogramul? Unde se regăsesc în preț transportul, distribuția, ambalajul și adaosul comercial? Ceva nu este în regulă. Din păcate, consumatorul o cumpără pentru că este mai ieftină. După părerea mea, nu există interes pentru rezolvarea acestei probleme. Marii comercianți sau distribuitori și-au asigurat legea în așa fel încât să fie acoperiți”, ne-a spus apicultorul din județul Bihor.

Cu toate că majoritatea apicultorilor sunt afiliați la asociații profesionale sau cooperative de profil, rafturile supermarketurilor sunt așezate mult prea sus pentru mierea românească, consideră Ida Șuța, vicepreședintele ACA Caraș-Severin. „Costurile de expunere în aceste magazine sunt foarte mari. Eu am avut câteva negocieri cu supermarketurile, însă nu am ajuns la nicio concluzie. O asociație sau o cooperativă ar putea asigura cantitatea necesară la vânzare, dar din păcate nu poate negocia la preț”.

O soluție de piață ar mai fi distribuirea mierii în școli, ceea ce ar însemna nu numai un produs alimentar sănătos pentru copii, ci și o educație în ceea ce privește consumul de miere și nu în cele din urmă o mână întinsă pentru apicultorii români. Din păcate, deși există o lege în acest sens, publicată în urmă cu mai bine de 15 ani, ea nu a fost aplicată niciodată. Petre Doda, președintele ACA Timiș, spune că stuparii timișeni pot asigura în orice moment calitatea și cantitatea de miere necesare pentru acest program. „Aplicarea legii este amânată a nu știu câta oară și fiecare guvern care vine spune «mâine, anul viitor sau peste doi ani», dar când ajungi la termen ți se spune că se aplică... data viitoare. Anul acesta, ACA Timiș a achiziționat o linie de îmbuteliat miere pentru a fi pregătiți tocmai pentru acest moment, când vom avea acces cu mierea în școli.”

Pentru ca tabloul să fie complet, la toate acestea se adaugă explozia prețurilor la combustibil și energie electrică, fapt care va duce inevitabil la o creștere a prețului la miere, ceea ce o va face și mai inaccesibilă pentru consumatorul român. Vremuri complicate...

Ajutor de minimis în valoare de 23,7 lei/familia de albine

În ședința de guvern din data de 17 noiembrie 2021 s-a aprobat Hotărârea privind schema „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”.

Ajutorul de minimis de 23,7 lei/familia de albine se acordă apicultorilor pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie. Potrivit actului normativ, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile sunt secetă, grindină, ploi torenţiale și vânt puternic.

2.246.866 familii de albine intră la acordarea ajutorului de minimis, iar resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 53.250.724 lei şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă, în anul 2021.

Perioada de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este cuprinsă între a doua zi lucrătoare după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri și 26 noiembrie 2021. Schema se derulează prin centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, iar termenul de plată este 31 decembrie 2021.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente.

În termen de două zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, transmit aparatului central al APIA, în format letric și electronic, lista beneficiarilor și sumele acordate acestora. În termen de două zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu” (ANZ) transmite aparatului central al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în format letric și electronic, lista apicultorilor cu numărul de stupi și numărul de familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2021.

Condiții de eligibilitate pentru beneficiari

• Să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data de 1 martie 2021, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de ANZ;

• Să aibă stupine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la data depunerii cererii;

• Să fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA. Solicitanții care nu dețin cod unic de înregistrare în RUI, înainte de solicitarea ajutorului de minimis au obligația obținerii acestuia de la centrele județene ale APIA, prin completarea și depunerea formularului prevăzut în anexa nr.1 la Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.22/2011 privind reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, în vederea accesării măsurilor reglementate de politica agricolă comună.

Documente care trebuie să însoțească cererea

Apicultorii trebuie să completeze cererea de solicitare a ajutorului de minimis în funcție de numărul de familii de albine care se încadrează în sumele rămase şi potenţial a fi primite prin prezenta schemă, și o depun însoţită de următoarele documente:

• Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal;

• Copie a atestatului de producător în cazul beneficiarilor care dețin un astfel de act;

• Copie a certificatului de înregistrare la Registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică;

• Dovadă cont activ bancă/trezorerie;

• Copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a stupinei/stupinelor, eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială se desfăşoară permanent activitatea stupinei.

Cererea, însoţită de documentele de mai sus, poate fi transmisă la centrele județene APIA și respectiv al municipiului București şi prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant. În situaţia în care solicitantul deţine în exploataţie mai multe stupine care sunt situate în unități administrative teritoriale diferite, acesta va formula și depune o singură cerere la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București unde are domiciliul/sediul social sau deține numărul cel mai mare de familii de albine.

Responsabilii desemnați cu primirea cererilor din cadrul centrelor județene APIA, respectiv al municipiului București, înainte de înregistrarea cererii, verifică existența tuturor documentelor obligatorii, efectuează verificarea datelor din cerere cu datele din documente și completează rubrica aferentă verificării documentelor. Lipsa unui document obligatoriu conduce la neînregistrarea cererii. După verificare, cererea se înregistrează în Registrul electronic de gestionare a cererilor de ajutor de minimis.

Reamintim că proiectul de hotărâre care a intrat miercuri, 17 noiembrie, la aprobare în ședința de guvern a fost publicat pentru dezbatere publică pe site-ul MADR în luna septembrie din 2021 (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5082-23-7-lei-familia-de-albine-ajutor-de-minimis-cu-termen-de-plata-31-decembrie-2021.html).

Articol scris de: MIHAI NISTOR & MIHAELA PREVENDA

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html 

Sunt tot mai multe afacerile de nișă, puse pe picioare din dorința de a face traiul la sat mai confortabil. De-a lungul timpului am  prezentat tot felul de mici businessuri, cu lavandă, șofran, ciupercării sau plantații de alun. Ei bine, de această  dată, vom vorbi despre o afacere clădită pe petale de trandafiri.

La Curtea, în județul Timiș, familia Grecu, Ciprian și Vasilica, și-a investit economiile într-o mică plantație de trandafiri, o idee prinsă „din zbor” și pusă în practică cu succes. „Am pornit la drum prin 2014, spune Ciprian Grecu. Stând de povești cu prietenii, cineva a spus la un moment dat că ar merge un business cu trandafiri, că sunt ușor de întreținut și se pot face multe produse pe bază de trandafiri. Am luat aminte și în 2014 am plantat primii 300 de butași de trandafiri din soiul Rose de Rescht, trandafiri pentru dulceață. Am început să iubesc cultura de trandafiri și dacă am văzut că merge, în 2015 am mai plantat 300 de butași.” Soția, Vasilica Grecu, completează: „Nu am știut nimic despre cultura de trandafiri. Cele mai multe lucruri le-am aflat de pe internet. Acolo am văzut că se poate face dulceață, sirop, oțet, ulei de trandafiri, apă de trandafiri sau odorizant pentru cameră. Ne-a ajutat și soacră-mea cu rețete din bătrâni și așa am scos primele produse. De trei ani am început să vindem mai serios. Ne-a cam încurcat pandemia, dar am reușit să mergem pe la târguri și pe la tot felul de evenimente din zona Făgetului și lumea a început să ne cunoască. Am intrat și în circuitul Banat Brunch și am avut de curând oaspeți chiar la noi acasă pe care i-am tratat cu produsele din trandafiri și pe care aceștia le-au apreciat în mod special. Au vizitat plantația, au făcut poze, le-a plăcut”.

Vedeta, dulceața

Așadar, petalele de trandafiri stau la baza unor produse diverse și apreciate, dar se pare că dulceața de trandafiri este „vedeta”. Procesul de producție implică desigur întreaga familie. Maestrul tehnolog este Vasilica Grecu. „Petalele trebuie să fie proaspete, culese înainte de răsărit ca să nu-și piardă parfumul. Eliminăm partea albă din petale care dă un gust amar, apoi intervine soțul care le frământă bine până când petalele lasă zeamă și le lăsăm la dospit de azi pe mâine. La fierbere, folosim zahărul invertit, adică fierbem apă cu zahăr până când se formează un sirop destul de gros. Adăugăm petalele frământate cu tot cu lichidul rezultat și continuăm fierberea până când dulceața de trandafiri este gata. Mai punem și zeamă de lămâie care are atât rol de conservant, cât și ca potențiator de culoare. Vă asigur că este o bunătate. Noi dăm garanție un an de zile, dar dulceața ține mult mai mult, dacă este depozitată corespunzător.”

Pentru că treburile sunt împărțite echitabil,  apa de trandafiri sau hidrolatul de trandafiri este produsă de Ciprian Grecu. „Hidrolatul îl obținem prin distilare. Seamănă oarecum cu producția de răchie, mai cu seamă că este și bună de băut, doar că nu are tărie alcoolică. Se poate folosi cu succes în bucătărie la blaturi, prăjituri, clătite. Un produs foarte apreciat este și oțetul de trandafiri, pe care îl folosim la prepararea salatelor. Procesul este unul mai de durată, pentru că plantele trebuie să stea la macerat. Noi folosim trei ture de petale că să obținem o aromă pronunțată de trandafiri”, precizează Ciprian Grecu.

Terenuri de calitate slabă puse în valoare de plantația de trandafiri

Trandafirii din soiul Rose de Rescht au o inflorescență foarte bogată și înfloresc în valuri vreme de trei-patru săptămâni. Din păcate, anul acesta, din cauza vremii capricioase, recoltatul a început mai târziu și recolta a fost mai săracă. „Anul acesta, am cules până acum o singură dată, din cauza vremii. Am avut o primăvară rece și ploioasă. Și anul trecut am pierdut o cantitate mare de petale din cauza ploilor. De altfel, asta a fost cea mai serioasă problemă pe care am avut-o și pe care nu avem cum să o contracarăm, pentru că, în rest, tratamentele pe care le facem sunt doar pe bază de macerat de plante și dau rezultate bune”, ne-a spus Vasilica Grecu.

Ciprian Grecu a făcut o adevărată pasiune pentru trandafiri și speră că într-un viitor nu foarte îndepărtat afacerea să susțină întreaga familie și nu să fie doar o sursă suplimentară de venit. Cel mai mult își dorește o instalație profesională în care să poată procesa trandafirii. „Deocamdată, tot ceea ce facem facem în stil tradițional, adică pregătim totul manual, fierbem în oale pe aragaz ș.a.m.d. Visul meu este să ajung să extrag uleiul din petalele de trandafir. Este un produs foarte căutat și foarte scump, dar mai am de așteptat, pentru că instalația este foarte scumpă și suprafața cultivată cu trandafiri trebuie extinsă. De extins mai am unde, dar deocamdată lipsesc fondurile...”

După opt ani de experiență, familia Grecu a ajuns la concluzia că o plantație de trandafiri este mai profitabilă decât orice altă cultură convențională, mai cu seamă că terenurile din zona comunei Curtea sunt de o calitate mai slabă, fiind situate în zona colinară a județului Timiș. „Noi nu facem agricultură la scară mare. Suntem doar o gospodărie oarecum tradițională în care producem mai mult pentru consum propriu. Avem doi porci, o văcuță, ceva păsări. În condițiile astea, plantația de trandafiri este mai rentabilă decât toată suprafața de teren pe care o lucrez la un loc”, a încheiat capul familiei, Ciprian Grecu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Primăvara capricioasă a pus dijmă serioasă pe producția de fructe din Banat, anul acesta. Zăpezile din martie, ploile reci din aprilie, venite exact în perioada de înflorit, și diminețile cu brumă au compromis integral producția de caise și în mare parte și producția de piersici în județul Caraș-Severin. Nici prunii sau cireșii nu au scăpat prea ușor din primăvară, plătind tribut jumătate din producția de anul acesta. În schimb, mărul, părul și gutuiul par a fi trecut cu bine peste capriciile vremii, anunțând producții la parametri normali.

Chiar și-n Clisura Dunării, acolo unde climatul este mai blând, pomii au avut de suferit din cauza primăverii reci, spune Iosif Dragomir, un pomicultor cu experiență de la Sichevița (Caraș-Severin). „Sâmburoasele, cais, piersic, nectarin  sunt clar afectate în proporție de cel puțin 70% din cauza frigului. Au fost nopți cu temperaturi de minus 5, minus 6 grade Celsius în valuri succesive. Cea mai mare problemă am avut-o la ultimul val de frig din aprilie, când a prins pomii în plină floare. Au fost zile cu ploi reci, în care albinele n-au făcut polenizarea, nici florile n-au mai fost foarte fertile din cauza ploii, așa că avem consecințe. Dacă la cais sunt foarte sceptic, la piersic sper să mai rămână măcar 30% din producție, pentru că a înflorit ceva mai târziu și este mai rezistent decât caisul. La măr nu am avut probleme la înflorit, părul a fost puțin afectat, dar nu cred că vom avea pagube mari, însă cireșul a fost prins în floare de temperaturile cu minus în perioada de înflorire, așa că și aici vom avea ceva pierderi”.

Un an cu fructe puține înseamnă un an cu bani mai puțini pentru o familie care trăiește doar din pomicultură, a afirmat Iosif Dragomir, care speră că anul acesta va avea fructe măcar pentru piață, chiar dacă va sacrifica procesarea, adică producția de sucuri și de distilate din fructe. „Faptul că avem o livadă mixtă sper să ne salveze anul acesta. În plus mai avem și mur sau zmeur, cu care sper să mai compensăm ceva. Vom renunța la partea de distilate și de sucuri pentru a avea fructe proaspete cu care să mergem la piață, pentru că ne-am făcut deja clienți fideli și nu ne permitem să-i pierdem”, adaugă pomicultorul.

Iosif Dragomir: „Faptul că avem o livadă mixtă sper să ne salveze anul acesta. Vom renunța la partea de distilate și de sucuri pentru a avea fructe proaspete cu care să mergem la piață.” 

Mai mult umbră decât fructe

Puține sunt speciile pomicole care vor da satisfacție anul acesta, este de părere doamna dr. ing. Măriuța Băncilă, de la pepiniera pomicolă Caransebeș, împreună cu care am încercat să facem o estimare a producției de fructe din Banat. „Piersicii și caișii au înflorit, însă ovarul a fost negru. Am avut temperaturi negative de minus 4, minus 6 grade Celsius care au afectat mugurul floral. Chiar dacă au mai existat niște stamine timide, fructe nu vom avea. La prun, soiurile care au o înflorire abundentă de tip spur au nevoie de foarte puține ore cu soare pentru ca polenul să germineze și să fecundeze. Din păcate, și în cazul prunului am avut probleme cu temperaturile negative. Floarea, după ce leagă, este sensibilă la minus 2 grade Celsius, temperatură pe care am avut-o nopți la rând în aprilie și chiar la început de lună mai. Mai au o șansă doar soiurile cu înflorire abundentă, dar din acest număr mare de flori există posibilitatea să fructifice un procent destul de modest. Vom avea ceva prune, doar la soiurile Stanley, Anaspeth sau Centenar, dar doar de gust. Dacă în martie am avut mulți muguri florali, în aprilie au mai înflorit doar 60-70%, din cauza nopților cu brumă. Aceeași poveste se întâmplă și în cazul cireșului, care a avut o inflorescență bogată, mai ales la soiul Van, care este autopolenizator, florile s-au deschis, dar au fost în majoritate sterile, din cauza faptului că pistilul a fost mort încă din faza de mugur al florii de cireș. În concluzie, anul acesta, pomii fructiferi vor face mai multă umbră decât fructe”.

Măriuța Băncilă: „Avem specii pomicole pe care le cultivăm, care sunt adaptate climatului temperat, dar nu prea mai avem cele patru anotimpuri bine delimitate.” 

Primăvara extrem de rece și ploioasă, care a venit după o iarnă blândă în Banat, este ieșită din tipare, consideră doamna Măriuța Băncilă. Fluctuațiile mari de temperatură de la zi la noapte au contribuit și ele din plin la lipsa de rod a pomilor. „Se tot vorbește despre schimbările climatice și într-adevăr ne afectează. Avem specii pomicole pe care le cultivăm, care sunt adaptate climatului temperat, dar nu prea mai avem cele patru anotimpuri bine delimitate. Avem treceri abrupte de la iarnă la vară, cu scurte episoade de primăvară și temperaturi care oscilează foarte mult de la zi la noapte. Am avut diferențe termice de peste 20 de grade Celsius în 24 de ore, ceea ce a afectat foarte mult pomii fructiferi. Practic, mugurii florali au fost decăliți, ceea ce a dus până la urmă la diminuarea numărului de flori fertile”, arată dr. ing. Măriuța Băncilă.

Până la cules mai sunt vreme lungă și riscuri nenumărate, vijelii, grindină, păsări și alți dăunători care ar putea produce pagube și mai mari. În concluzie, anul acesta, vom avea fructe românești mai puține și foarte probabil mai scumpe. Își vor păstra prioritatea în magazine fructele din import, ajutate desigur și de situația precară a pomiculturii românești care încă se bazează pe livezi mici, disparate, înființate în sistem tradițional, aflate mai mereu la mâna capriciilor vremii și a... vremurilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pandemia generată de COVID-19 pune în dificultate producătorii mici și mijlocii de vin din România. O întreagă industrie, în care s-au investit sute de milioane de euro, mulți bani provenind din programul de reconversie în viticultură, riscă să rămână pe butuci.

Crama Aramic exploatează 46 de hectare de viță-de-vie tânără, plantată prin programul de reconversie pe dealurile Silagiului, în vestul țării, la Buziaș, județul Timiș. Pandemia anulează practic și evenimentele finalului de an, astfel că perspectiva este una de-a dreptul sumbră pentru producătorii de vin.

Falimentul industriei HoReCa a făcut ca vânzările de vin să scadă la jumătate în acest an, ne-a spus Adam Crăciunescu, proprietarul Cramei Aramic. „Avem peste 50% pierderi în acest an. Până acum, am reușit să ne organizăm în așa fel încât să depășim acest moment dificil. Am apelat și la un credit invest, pe care l-am primit  și sperăm să închidem acest an deasupra liniei de plutire. Chiar dacă vinul nevândut se poate păstra și vinde eventual mai târziu, tot ai nevoie de bani lichizi ca să funcționezi”, precizează Adam Crăciunescu.

Pandemia îi determină pe podgoreni să-și regândească politica de piață, o misiune dificilă însă, în condițiile în care piața internă a devenit una extrem de concurențială și pretențioasă. Blocarea exporturilor de vin spre China a făcut misiunea cu atât mai dificilă. Sunt vizate magazinele specializate în vânzarea de vinuri, lanțurile de supermarketuri, dar și magazinele de cartier care funcționează sub brand propriu.

Magazinele specializate și online-ul țin cramele pe linia de plutire

Aramic a deschis deja al doilea magazin în Timișoara, în care vinde cele opt sortimente de vin pe care le produce. „Avem multe colaborări cu magazinele specializate în vânzări de vinuri din România. În Timișoara colaborăm cu șase magazine, dar vindem în sistemul ăsta și în București, Brașov sau Cluj. Este o strategie, pentru că dacă în momentul de față clienții noștri nu pot bea o sticlă de vin la restaurant, atunci o pot găsi în magazinele noastre și o pot bea acasă. Din acest punct de vedere, vânzările în acest sistem au crescut simțitor față de anul trecut”, punctează proprietarul Cramei Aramic.

Pe un trend crescător se situează vânzările online, tactică de piață adoptată și de o altă cramă din podgoria Silagiului, Dealul Dorului. „Să lansăm un magazin online era cea mai logică mișcare în condițiile actuale. Ne adresăm celor care nu percep cina fără un pahar de vin. Le garantăm produse de cea mai bună calitate. Suntem producători locali și punem mare accent pe calitatea vinului. Limităm producția de struguri, încă din iarnă, de la tăierea viței-de-vie, iar mai târziu prin tăiere în verde, astfel încât să obținem strict cantitatea de care avem nevoie pentru o calitate superioară a vinului. Doar cramele care într-adevăr vor să obțină calitate fac această limitare și ne bucurăm că noi putem oferi un vin pentru cele mai rafinate gusturi”, a specificat Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului, din Timiș.

Și în cazul Cramei Dealul Dorului, urmele lăsate de pandemie în volumul de vânzări sunt extrem de adânci, după cum spune Doru Husarciuc: „Perioada verii și începutul de toamnă, de obicei, aduceau o activitate de nedescris în cramă. Eram solicitați la numeroase festivaluri, livram către China, distribuitorii ne cereau stocuri mari de vin pentru a le livra, acum suntem șocați de această liniște. Este dificil să reziști în asemenea condiții, mai ales că activitatea restaurantelor a fost restrânsă și mai mult decât era. Cea mai importantă pierdere este a pieței asiatice, despre care nu știm dacă vor mai fi reluate legăturile comerciale”.

Singura consolare pe care o au proprietarii de vie de la Silagiu este calitatea deosebită pe care o va avea vinul produs în anul 2020. Nu va fi o producție în cantități mari, dar va fi de foarte bună calitate, crede Adam Crăciunescu: „Calitatea strugurilor din acest an a fost foarte bună, dar producțiile vor fi foarte mici, întrucât în perioada înfloririi viei au fost ploile acelea reci, în luna mai, ceea ce a făcut ca polenizarea să nu se realizeze în totalitate, rezultând un număr de boabe mai mic pe ciorchine. Nici dezvoltarea ulterioară a boabelor nu a fost pe măsura așteptărilor și nu au fost la fel de suculente ca în alți ani, ceea ce a făcut ca greutatea specifică a ciorchinilor să fie anul acesta mai mică cu 20%. În schimb, eu zic că în acest an vom avea o calitate de excepție și vom avea vinuri foarte bune pe piață în 2021, din producția lui 2020”.

Cele două crame timișene produc în medie câte 120.000 de sticle de vin pe an, o producție de vinuri care, din păcate, va rămâne pe stoc în așteptarea unor vremuri mai bune.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Aramic

Noile realități în care trăim cu toții ne-au obligat pe mulți dintre noi să ne schimbăm obiceiuri, deprinderi și chiar modul de viață pe de-a-ntregul. Din păcate, păcătoasa pandemie a schimbat și obiceiurile de cumpărături, închizând chiar piețele clasice, fapt ce i-a făcut pe micii producători să-și reinventeze strategiile de piață.

Obișnuiți de-o viață să-și vândă la tarabă produsele obținute în gospodărie, micii producători agricoli se văd nevoiți acum să se acomodeze cu lumea virtuală, pentru a putea să-și vândă în continuare marfa. Pentru mulți dintre acești mici producători, online-ul este o lume complet necunoscută, în care au nevoie de ajutor pentru a se putea descurca.

Piața online încă este un teren virgin, deschis tuturor posibilităților, pe care calcă mulți temerari. Au fost multe tentative care au avut, sau nu, succes. Au rezistat doar cei care au oferit calitate, seriozitate și prețuri competitive, condiții pe care cei cu care am povestit în reportajul de față le cunosc și fac totul ca să le îndeplinească, pentru că trăim vremuri în care viteza de reacție și de acomodare la online fac diferența între a fi sau a nu fi în business.

Noi suntem cei care pot să susțină micii producători, cumpărând

Alin Bagiu este un timișorean care a intuit reașezarea pieței și a întins o mână către micii producători autohtoni, creând platforma naturaltim.ro, un raft online încărcat cu o gamă largă de produse agroalimentare, accesibil la orice oră pentru cei prea ocupați sau pentru cei care doresc să evite spațiile aglomerate din magazine, dar care doresc produse de calitate la preț de producător. „Propunerea mea este să ducem supermarketul produselor românești acasă la bănățeni. Degeaba ai găsit zece magazine în care într-o parte ai brânză, în alta ouă, în alta preparate din carne, dacă timpul și timpurile nu-ți permit să-ți faci cumpărăturile în felul acesta. Ideea este să oferim un serviciu de calitate unui număr limitat de familii, să zicem 50 de familii din Timiș deocamdată, care să beneficieze de produse premium direct de la producător, la preț de producător, cu costuri de transport zero. Noi livrăm produsele comandate în maximum două sau trei zile”, ne spune timișoreanul.

În nicio săptămână, Alin Bagiu a reușit să promoveze în piața online peste 300 de produse, unele dintre ele greu de găsit chiar și în vremuri „normale”. „Obiectivul meu este să am o mie de produse pe site, cât mai variate cu putință și de cea mai bună calitate. Încă există pâine frământată manual și coaptă în cuptorul cu lemne, există tăiței românești făcuți din ou, care rivalizează cu pastele aduse din Ungaria sau Italia, există un domn care cultivă hamei în zona nepoluată a râului Bega din care face o bere de casă de foarte bună calitate, nu mai zic de producătorii de mezeluri de casă, care folosesc doar carne de porc crescut în sistem tradițional. Sunt oameni extraordinari care au foarte multe de oferit. Nu este o soluție să ne tot plângem că statul nu face nimic, că producătorii mici nu sunt ajutați. Noi suntem cei care pot să-i susțină, cumpărând”, arată Alin Bagiu.

Online-ul, o piață imensă, aproape nelimitată

Un serviciu similar a gândit și bucureșteanul Bogdan Stoleru, care a pus gratuit la dispoziția producătorilor un spațiu virtual de întâlnire: piataproducătorilor.ro, o platformă națională, accesibilă deopotrivă cumpărătorilor și producătorilor, care se bazează însă pe serviciul firmelor de curierat, pentru livrare. „În mediul online toată lumea are loc și mai ales micii producători, care au nevoie în aceste vremuri să-și promoveze produsele. Restricțiile impuse în piețe îi obligă practic să intre în online, care este de fapt o piață imensă, aproape nelimitată. Telefoanele inteligente s-au extins foarte mult în ultima vreme, inclusiv în mediul rural, la fel și rețelele 4G, așa că nu e mare lucru să faci niște fotografii cu ceea ce produci și să postezi gratuit pe internet. Noi nu suntem nici intermediari, nici revânzători, pur și simplu am pus la dispoziția publicului această platformă, în care vânzătorii și cumpărătorii discută direct, exact ca la piață. Cât despre transport, sunt atât de multe firme de curierat foarte rapide și foarte ieftine, încât ar fi păcat să nu profităm de ele. N-am mâncat în viața mea murături produse la Satu Mare, spre exemplu, dar în felul acesta pot să o fac, comandând de-acasă, fără niciun risc”, precizează Bogdan Stoleru.

Pentru producători, prețuri mai bune decât la piața fizică

„Aprozar de la distanță” este pagina de facebook pe care tânărul student de la Agronomie Ioan Șulea vinde legumele produse în familie, la Belinț, încă din luna mai a acestui an. „A mers foarte bine de la început. Până în luna mai, am vândut doar pe piața din Timișoara, dar, din cauza faptului că niciodată nu reușeam să vindem tot ce recoltam, marfa care se strica eram nevoiți să o aruncăm. Acum recoltăm doar cât avem comandă, marfa este proaspătă și am redus foarte mult din pierderi. Aproape că nu am făcut față la comenzi, ceea ce ne-a determinat să luăm în calcul o extensie a producției pentru anul viitor. Și prețurile au fost chiar mai bune decât la piață. Facem livrări în fiecare miercuri și sâmbătă la Timișoara și Lugoj. De regulă, clienții noștri lucrează în domeniul IT sau sunt medici, avocați, oameni ocupați, care nu au timp să meargă fizic la piață”, ne-a povestit tânărul producător Ioan Șulea.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Laurențiu Tîrziu, legumicultorul ajuns primar la Belinț, județul Timiș, vrea să dezvolte comuna așa cum și-a dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Animat de energia specifică vârstei, tânărul Laurențiu Tîrziu a dat afacerea cu legume a familiei pe scaunul de primar al comunei timișene Belinț, convins că va aduce o schimbare de mentalitate în administrația publică locală, dar și proiecte de care comuna are nevoie pentru o dezvoltare durabilă în viitor.

„Vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte europene.”

Reporter: O luptă grea, ca mai toate bătăliile electorale de la sat, v-a propulsat în fruntea primăriei Belinț, din județul Timiș. Ce v-a motivat să intrați în politică, în lupta pentru fotoliul de primar?

Laurențiu Tîrziu: Sunt soţ, tată şi locuiesc în Belinţ de când m-am născut, vin din mediul antreprenorial şi am experienţă în fonduri europene. Am accesat până acum cu succes două proiecte pe fonduri europene şi în urmă cu patru ani am avut mai multe propuneri din partea cetăţenilor să încerc să dezvoltăm comuna exact aşa cum mi-am dezvoltat viaţa personală şi viaţa antreprenorială. Am încercat să adopt un nou mod de a face campanie. Cetăţenii au văzut în noi acea speranță de mai bine, am fost şase candidaţi, nu a fost uşor şi sunt foarte satisfăcut şi eu, cu echipa mea, că am schimbat modul de a face campanie. Un mod plăcut de a face campanie, un mod bazat pe exemplul personal şi nu bazat pe injurii, pe lucruri urâte.

„Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici, la Belinţ.”

Reporter: Ce lipseşte comunei Belinţ în momentul de faţă şi ce vă propuneţi să faceţi?

Laurențiu Tîrziu: În primul rând, administraţiei comunei Belinţ îi lipseşte un  mod coerent în abordarea problemelor, dar şi atitudinea personalului din administraţia noastră. Am foarte mare încredere că printr-o gestionare foarte bună a colectivului vom schimba această stare de fapt și o să dăm rezultate foarte bune.

Reporter: Veneam spre dvs. și deși nu locuiți chiar la drumul principal, am venit pe o stradă asfaltată, semn că infrastructura nu stă chiar rău în comuna Belinţ. Ce-ar mai fi de făcut?

Laurențiu Tîrziu: E adevărat, infrastructura în Belinţ şi Chizătău nu stă rău, dar mai avem două sate aparținătoare comunei, Gruni şi Babşa, unde străzile sunt asfaltate doar parțial. Suntem pe o listă de sinteză la Ministerul Dezvoltării și în cei patru ani am încrederea că o să reuşim să obţinem această finanţare pentru a fi asfaltată toată comuna. Mai avem nevoie de canalizare, care este  cuprinsă în programul Aquatim-ului, dar nu ştim din ce cauză nu s-a demarat acest proiect. Aşa cum am garantat în campania electorală şi în precampanie, şi în discuţiile cu oamenii, o să mă implic în așa fel încât să realizăm împreună această mare dorinţă a cetăţenilor comunei Belinţ.

În aprozarul La belinţanu’ se comercializează legumele din propria fermă, dar și de la alți producători

Reporter: Există deja o cooperativă la Belinț, care funcţionează bine, cu rezultate. Au reuşit ceea ce puţini legumiculturi din zona de vest au reuşit în ultimii ani, să intre pe mult-râvnita piaţă a marilor lanțuri de magazine. Întrebarea este dacă această formă de asociere sau o alta e menită să-i ajute pe cei care produc şi dacă vă veţi implica în a-i sprijini pentru a se uni în astfel de forme asociative?

Laurențiu Tîrziu: Sigur că da. Îmi doresc, cum să nu. O să-i sprijinim, noi suntem deschişi, eu, ca persoană, în primul rând, sunt deschis la orice cooperare, la ajutor, pentru că nu am niciun interes. Din această cauză sunt acolo şi lumea mi-a dat această încredere, ca să ajut. Îmi doresc să sprijinim mediul antreprenorial, ne dorim să atragem mediul antreprenorial aici la Belinţ.

Reporter: Veniţi din acest mediu antreprenorial, aveţi două proiecte câştigate. Ce înseamnă businessul ăsta pentru dvs., cum l-aţi dezvoltat? Care a fost baza de plecare?

Laurențiu Tîrziu: Pot să spun că mi-a schimbat viaţa. Am terminat facultatea tot în domeniul alimentar, controlul şi expertiza produselor agroalimentare la Agronomie, după aceea am terminat masterul, iar apoi am încercat să mă angajez în domeniu. Din păcate, nu am reuşit. Între timp, a apărut șantierul pentru construcţia autostrăzii aici la Belinţ, am depus un CV şi aici, am reuşit, m-au repartizat la laborator. Am muncit cinci ani aici la autostradă. După patru ani și jumătate, s-a născut băieţelul meu. Apoi s-a terminat contractul aici și ar fi trebuit să plecăm la alt contract. Apăruseră și fondurile europene pentru tinerii fermieri şi m-am gândit în felul următor: decât să plec, mai bine încerc ceva pe cont propriu și rămân alături de familie. Tot timpul, am simţit o atracţie faţă de satul meu şi n-am vrut să plec nici atunci. Am simţit că nu mă lăsa ceva. Şi am zis: hai să merg după intuiţie. Ce să fac, ce fac eu? Aveam un salariu foarte bun la firmă. Îmi propuseseră chiar și o mărire de salariu ca să merg cu ei la Decea, la următorul contract, dar n-am acceptat. M-am decis să accesez un proiect pe fonduri europene pe „tânărul fermier”. Dacă mă ajută bunul Dumnezeu să-l prind, rămân la Belinţ şi încerc altceva – îmi spuneam. Am depus proiectul şi în toamna aceluiași an, prin noiembrie, am primit un e-mail în care eram anunțat că proiectul este eligibil. Am zis: iau totul în serios, merg la suma maximă de 50.000 de euro, patru hectare suprafaţă trebuia lucrată cu legume, plus extindere. Am semnat contractul în decembrie, după aceea în martie mi-au intrat banii şi am reuşit să îmi achiziţionez utilajele care m-au ajutat foarte mult, au simplificat munca mea şi a familiei. Am avut un mare noroc şi în familie...

Reporter: Concret, ce aţi făcut cu banii ăştia, 50.000 de euro?

Laurențiu Tîrziu: Am cumpărat în primul rând utilaje. Mi-am cumpărat un tractoraş pentru legume, de 45 CP, nu nou, second-hand, mi-am cumpărat un combinator, mi-am cumpărat o maşină de plantat ceapă, maşină de scos ceapă, maşină de plantat varză cu irigator automat, tambur cu aripă de ploaie pe o lungime de 200 de metri cu furtun j63, se rulează automat, o maşină de scos cartofi cu buncăr. Vă spun sincer că astfel mi-am uşurat munca extraordinar de mult.

Reporter: Şi aţi pornit de la patru hectare.

Laurențiu Tîrziu: Am pornit de la patru hectare de teren, dar conform obligațiilor din proiect, am mai cumpărat teren și m-am extins. Inițial, am colaborat cu cooperativa din Belinţ. Produceam, dar iarna era aşa: noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, şase luni de zile nu aveai rulaj, în schimb făceai vânzare bună în perioada de vară. Am livrat marfă şi la Profi la Timişoara la depozit, prin cooperativă, preţurile nu erau foarte mari, dar nici mici, erau undeva la nivelul de mediu. Trebuia să asiguri calitate tot timpul şi nu puteai să supravieţuieşti, părerea mea. Știţi cum e când ai o familie mare, trebuie să ai și un venit constant. Şi atunci eu m-am gândit în felul următor: să încerc să-mi deschid un punct de vânzare la Lugoj, la 15 km de Belinţ. Până să iau decizia asta, maică-mea mergea la piaţă la Reşiţa și nu era deloc confortabil pentru ea. În noiembrie am luat această decizie, am găsit un spaţiu în 14 noiembrie, am semnat contractul de închiriere şi mi-am propus până în 1 decembrie să-i dau drumul.

„Tatăl meu va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Vreau să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.”

Reporter: Şi v-aţi făcut un aprozar...

Laurențiu Tîrziu: Da, mi-am făcut un aprozar, spaţiu pe care plătesc o chirie de 600 de euro pe lună. N-am știut nimic despre ce înseamnă activitatea asta, dar am zis că îl ţin până în martie, când începem treaba în câmp. Dacă dă Dumnezeu să meargă, rămâne deschis, iar dacă nu, îl închidem.

Reporter: Şi a mers, pentru că e deschis şi în momentul de faţă.

Laurențiu Tîrziu: Exact, a mers. Practic, am mers în paralel şi cu aprozarul, şi cu agricultura. Nu a fost uşor, dar eu sunt ambiţios şi mi-a reuşit chestia asta.

Reporter: Mă gândesc că şi pentru ai casei, într-un fel, a fost mai uşor decât să meargă în piaţă la Reşiţa. Mai bine la Lugoj, la doi paşi de casă, într-un spaţiu închis, încălzit, de bine, de rău, e altceva decât în piaţă.

Laurențiu Tîrziu: Vara, spațiul este climatizat, deci am asigurat condiții mult mai bune. Am venit cu produsele noastre de bază, am mai redus puţin, n-am mai pus ardei, n-am mai pus vinete, dar am pus cartofi, varză, ceapă şi în cantităţi mari, care să ne ajungă tot anul la vânzare, culturi care se pretează mult mai bine la munca mecanizată. Pe lângă, la produsele astea am venit cu un preţ mic, aşa ne-am atras şi clienţii. Am pus un slogan, „La belinţanu’ ”, aşa ne-am făcut cunoscuţi, lumea ne apreciază, am reuşit să achiziţionăm chiar în acest an, în decembrie împlinim trei ani, după doi ani și jumătate, încă un spaţiu acolo lângă, am deschis cel de-al doilea aprozar şi treburile merg bine.

Reporter: Apropo de felul în care v-aţi dimensionat producţia ca să puteţi face faţă, vă întreb dacă vinetele, roşiile, ardeii şi ceea ce nu mai produceţi dvs. nu era mai bine să le luaţi din Belinţ, direct de la producători?

Laurențiu Tîrziu: Am cooperat cu producători, inclusiv pentru ceapă verde şi ridichii primăvara, pe o mulţime, dintre cei care mi-au cerut, eu am încercat să-i ajut, bineînţeles în limita rulajului zilnic. Aşa am procedat, întâi am luat de la producătorii locali ce au avut ei și nu am produs eu, restul, am cumpărat din piața de gros de la Mehala, din Timișoara.

Reporter: Ce a însemnat al doilea proiect şi care a fost suma de care aţi beneficiat?

Laurențiu Tîrziu: Eu și soţia ne-am chinuit să accesăm fonduri pentru un salon de coafură şi machiaj, soţia mea fiind foarte pasionată în acest domeniu. Inițial, am încercat să-l deschidem aici, în mediul rural, dar, din păcate, nu ne-a reuşit. Doi ani la rând am încercat, ea nu a mai vrut, a fost foarte dezamăgită, însă eu am insistat: haide să mai încercăm o dată şi pe mediul urban. Dumnezeu ne-a ajutat, am obţinut o finanţare de 32.000 de euro și am deschis un salon de coafură şi machiaj la Lugoj. Acum e o perioadă mai nefastă pentru acest domeniu, dar nu putem spune că ne bazăm pe acest salon, este un job al soției...

Reporter: ...care la un moment dat va funcționa, investiţia fiind făcută deja.  Oricum, lucrurile se complică pentru dvs. odată cu trecerea la Primăria Belinț, pentru că va trebui să împăcaţi cumva şi businessul privat, şi nevoile comunităţii. Cum v-aţi gândit că veţi face faţă?

Laurențiu Tîrziu: Aşa este, dar eu când fac un pas tot timpul mă gândesc de două sau de trei ori înainte. Tatăl meu, care a fost viceprimar opt ani aici la Belinţ, va rămâne acasă şi se va ocupa în locul meu de tot ceea ce m-am ocupat eu. Din moment ce structura este făcută, treburile merg acum de la sine. Soţia mea nu prea a fost de acord să fac pasul spre a candida, spre primărie, dar mă bucur că în final a înţeles. A fost dorinţa mea să demonstrăm că suntem o generaţie care poate schimba de la atitudine şi până la modul de a face administraţie, mai flexibil, mai dinamic și mai aproape de cetățean.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: arhiva personală Laurențiu Tîrziu