Marți, 05 Iunie 2018 17:17

Cerealele ucrainene sunt în stare bună, în ciuda vremii neprielnice. România se confruntă cu secetă pedologică în anumite zone

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vremea caldă și uscată care și-a făcut simțită prezența în marea majoritate a teritoriilor din Ucraina încă nu a afectat buna dezvoltare a culturilor agricole, însă condițiile se pot deteriora rapid în cazul în care lipsa de apă persistă, a precizat zilele trecute un analist UkrAgroConsult.

Și asta, în condițiile în care România, un competitor mai mic la Marea Neagră al Rusiei și al vecinilor ucraineni, se confruntă cu o secetă pedologică în cea mai mare parte a Moldovei, a Dobrogei şi a Transilvaniei, şi doar local în Muntenia şi Banat, în timp ce starea de vegetaţie a culturilor va fi bună şi medie la speciile semănate în perioada optimă, potrivit prognozei agrometeorologice valabile pentru perioada 1 - 7 iunie 2018, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În mai multe zone ale Ucrainei, cernoziomurile s-au uscat, iar conținutul de apă din sol în stratul de un metru s-a depreciat considerabil, au adăugat specialiștii agribusiness ai statului vecin.

„În același timp, plantele se află într-o stare decentă de dezvoltare. Acestea și-au dezvoltat deja un sistem radicular secundar și, aparent, s-au alimentat cu apa necesară de la adâncimi mai mari”, au adăugat cei de la UkrAgroConsult.

Agenția meteo de stat prognozează la rândul său ploi slabe cantitativ în următoarele zile.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Maksim Martyniuk, a afirmat săptămâna trecută că instituția pe care o conduce își păstrează neschimbate previziunile cu privire la recolta de cereale a anului în curs la un total de aproximativ 60 de milioane de tone, în ciuda vremii nefavorabile.

Cu toate acestea, meteorologii au precizat că Ucraina ar putea recolta mai puțin grâu și orz în acest an, ca urmare a vremii secetoase.

Șefa autorității naționale de meteorologie a statului vecin, Tetyana Adamenko, a declarat săptămâna trecută pentru Reuters că recolta de grâu de toamnă a anului în curs ar urma să se diminueze până la un nivel de 24 de milioane de tone, de la estimarea anterioară de 25,4 milioane de tone, în timp ce orzul de toamnă ar putea totaliza 2,5 milioane de tone, față de cantitatea de 3,03 milioane de tone înregistrată în 2017.

Aceasta a precizat că randamentele la grâul de toamnă s-ar putea contracta și atinge un nivel de 3,8 tone la hectar, în comparație cu 4,1 tone înregistrate în 2017.

Grâul de toamnă reprezintă circa 95 la sută din totalul producției ucrainene, în timp ce orzul de toamnă are o marjă de 30-40 de procente din total, în funcție de sezon.

Ucraina a recoltat 61,3 milioane de tone de cereale în 2017.

România: sunt zone care se confruntă cu seceta pedologică moderată și puternică

„Rezerva de umiditate în cultura grâului de toamnă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. În cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogei, Transilvaniei, local în estul, nordul şi nord-estul Munteniei, izolat în nord-vestul Banatului, se va semnala seceta pedologică moderată şi puternică. (...)”, precizează specialiştii ANM.

Pe ansamblu, ritmurile vegetative ale culturilor de câmp vor evolua normal în majoritatea zonelor de cultură, îndeosebi pe arealele agricole cu aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului.

„Starea de vegetaţie se va prezenta bună şi medie la speciile semănate în perioada optimă, iar la cele însămânţate tardiv, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă, în special pe terenurile cu deficite de umiditate în sol", relevă prognoza agrometeorologică.

În ceea ce priveşte starea culturilor, specialiştii ANM notează că, în funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă se vor afla la înspicare (60-100%), înflorire (40-100%) şi maturitate în lapte (10-50%), iar cele întârziate fenologic îşi vor continua fazele de 'burduf' şi înspicare (60-100%).

În general, condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea lucrărilor agricole specifice (fertilizări, erbicidări, praşile mecanice şi manuale, aplicarea de tratamente fito-sanitare, etc.), pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

Sub aspect termic, perioada următoare se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 15 şi 27 de grade Celsius, în aproape toată ţara, valori mai ridicate cu 1 - 6 grade Celsius comparativ cu mediile multianuale.

Temperatura maximă a aerului se va situa între 21 şi 34 de grade Celsius, la scara întregii ţări, iar cea minimă se va încadra între 8 şi 19 grade Celsius, pe aproape întreg teritoriul agricol.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi locale sub formă de aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, vor fi condiţii de producere a grindinei, iar izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Datele Ministerului Agriculturii de la București arată că în toamna anului trecut au fost însămânţate 2,015 milioane hectare cu grâu, 652.158 hectare cu rapiţă de toamnă şi 262.700 hectare cu orzoaică de toamnă.

Citit 300 ori