Vineri, 16 Noiembrie 2018 22:48

UE28: Cu cât s-a majorat valoarea producției agricole totale a României

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La nivelul Uniunii Europene (UE), valoarea producției agricole totale a țării noastre a crescut în 2017 cu 13,2 procente (locul III în top), în principal ca urmare a unei majorări de 17,9 la sută a valorii culturilor agricole, de 8,8 procente a valorii producției animale, respectiv de 5,1% a valorii serviciilor agricole, potrivit datelor publicate vineri, 16 noiembrie 2018, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În aproape toate statele membre ale comunității europene, valoarea producției agricole a crescut în 2017, cel mai semnificativ avans fiind raportat în Estonia (18,2%), Irlanda (13,6%), România (13,2%), Marea Britanie (12,6%) şi Polonia (11,1%), singurele scăderi fiind în Slovenia (minus 4,7%) și Malta (minus 3,1%). În Croația și Slovacia, valoarea producției agricole a rămas stabilă în 2017.

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare industrie agricolă, valoarea producției agricole totale a urcat anul trecut cu 8,6% în Germania, cu 4,5% în Spania, cu 3,2% în Franța, cu 2,2% în Italia, cu 12,6% în Marea Britanie și cu 13,2% în România.

Pe de altă parte, valoarea producției vegetale a crescut anul trecut la nivelul blocului comunitar - UE28 cu 3,6%, în condițiile în care prețurile au urcat cu 1,9%, iar volumul, cu 1,7%.

Producția agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 432,6 miliarde de euro în 2017, cu 6,2% mai mare decât în 2016, statele membre cu cea mai mare producție agricolă totală fiind Franța (72,6 miliarde de euro sau 17% din totalul UE), Germania (56,2 miliarde de euro sau 13%) și Italia (55,1 miliarde de euro sau 13%). Locurile următoare sunt ocupate de Spania (50,6 miliarde de euro sau 12%), Marea Britanie (31,8 miliarde de euro sau 7%), Olanda (28,9 miliarde de euro sau 7%), Polonia (24,9 miliarde de euro sau 6%) și România (17,5 miliarde de euro sau 4% din totalul UE).

Valoarea producției agricole este influențată de o modificare de preț, de o modificare de volum sau de o combinație între cele două elemente. Majorarea cu 6,2 la sută a valorii producției agricole a UE anul trecut, comparativ cu 2016, a fost determinată, în principal, de o majorare cu 10,3% a valorii producției animale, ca urmare a unui avans al prețurilor de 10,3%. Valoarea mai ridicată a producției animale a fost generată de creșterile de 20,2% pentru lapte, 17,9% pentru ouă şi 11,6% pentru porci, majoritatea, ca rezultat al majorării prețurilor.

Citit 142 ori