Joi, 27 Iunie 2019 19:36

Mai mult grâu și mai puțin porumb şi soia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ca urmare a revizuirii producţiilor realizate în India, Uniunea Europeană şi Ucraina, Consiliul Internaţional al Cerealelor (CIC) şi-a îmbunătăţit, cu trei milioane de tone, estimările privind producţia mondială de grâu în sezonul 2019-2020, până la un total de 769 milioane tone.

În aceste condiţii, stocurile globale de grâu, la finalul perioadei 2019-2020, ar urma să crească până la 275 de milioane de tone, comparativ cu 263 de milioane de tone, la finalul sezonului anterior.

Dacă estimările CIC privind stocurile mondiale se vor confirma, ar fi pentru prima dată, în ultimii nouă ani, când stocurile mondiale de grâu vor fi mai mari decât cele de porumb la finalul sezonului.

Pe de altă parte, CIC şi-a redus, joi, estimările referitoare la recoltele mondiale de porumb şi soia în sezonul 2019-2020, pe fondul precipitațiilor abundente care au afectat însămânţările în SUA.

În ultimul său raport lunar, acest organism interguvernamental a precizat că şi-a revizuit cu 23 de milioane de tone, până la 1.095 de miliarde de tone, estimările privind recolta mondială de porumb „în principal, din cauza debutului dificil al sezonului în SUA”.

IGC prognozează, în cazul SUA, o recoltă de porumb de 333,5 de milioane de tone, în scădere faţă de estimarea anterioară, de 362,4 milioane de tone şi recolta de 366,3 milioane de tone, înregistrată în sezonul precedent.

În schimb, balanța pare a fi ușor reechilibrată de îmbunătăţirea estimărilor privind recoltele de porumb înregistrate în 2019-2020 în Uniunea Europeană (67 de milioane de tone, faţă de 64,4 milioane de tone) şi Ucraina (32,6 milioane de tone, faţă de 31 de milioane de tone).

Conform analiștilor CIC, stocurile mondiale de porumb, la finalul sezonului 2019-2020, ar urma să scadă până la 271 de milioane de tone, faţă de 319 milioane de tone la finele sezonului anterior.

CIC şi-a revizuit joi, în jos, şi estimările privind producţia mondială de soia în 2019-2020, până la 349 milioane de tone, faţă de o estimare anterioară de 358 de milioane de tone, şi în acest caz de vină fiind revizuirea prognozelor privind recolta de soia a SUA „unde vremea a fost una nefavorabilă”.

Citit 379 ori