Plafonarea suprafețelor blochează Legea vânzării terenurilor - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 15 Octombrie 2019 14:01

Plafonarea suprafețelor blochează Legea vânzării terenurilor

Scris de

Din cauză că fermierii nu se înţeleg asupra plafonării suprafeţei la vânzare, proiectul Legii vânzării terenurilor este blocat în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor, potrivit afirmațiilor făcute marți, 15 octombrie 2019, de Sorin Roşu Mareş, secretar de stat în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu ocazia unei conferinţe de specialitate.

„Este adevărat că se vinde teren, se vinde către străini, dar hai să vedem şi în momentul de faţă, că tot s-a vorbit despre Parlament, despre Comisia de agricultură. Într-adevăr, Legea vânzării terenurilor stă în Comisia de agricultură pentru că, în ultimele discuţii, nu s-au înţeles organizaţiile profesionale cu Parlamentul, cu ministerul, referitor la o plafonare la vânzare a suprafeţei. Aici stă toată discuţia. În rest, s-au înţeles pentru toate chestiunile care erau divergente. Şi au ajuns la plafonare. Marii fermierii îşi doresc, în continuare, să poată cumpăra teren mai mult, micii fermieri îşi doresc o plafonare pentru că nu au posibilitate să cumpere teren, aşa o suprafaţă mare, şi ajungem la a avea un conflict între fermieri, ceea ce nu este de dorit”, a mărturisit oficialul guvernamental.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Naţionale „Pro Agro”, Ionel Arion, a spus că, în unele comune, s-a ajuns la situaţia ca jumătate din terenul agricol din respectiva localitatea să fie cumpărat de un cetăţean din altă ţară.

„Astăzi, în România, sunt persoane care deţin jumătate dintr-o comună. O comună are între 3 000 şi 4 500 de hectare. Este imposibil să faci acolo un business ca orice om de afaceri te-ai duce, din moment ce jumătate din acea comună este deţinută de o persoană, iar acea persoană nu este român, este o familie din Danemarca, din Olanda, din Arabia Saudită, de unde vreţi dumneavoastră”, a spus Ionel Arion.

Luna decembrie 2019, decisivă

Alexandru Stănescu, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, preciza, nu demult, într-un interviu, că modificările aduse Legii 17/2014 se află pe masa membrilor comisiei pe care o conduce de mai bine de patru săptămâni.

Situația este însă una de stagnare, în condițiile în care ambițiile politice și-au spus cuvântul prin subiectul plafonării achiziției suprafețelor de teren (500 ha în cazul persoanelor fizice, respectiv 1 000 ha în cazul societăților).

Chiar și așa, Alexandru Stănescu are încredere că actul normativ va fi aprobat până în luna decembrie.

La sfârșitul anului 2019, suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422 000 de hectare, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri.

Cu privire la țara de provenienţă a cumpărătorilor, cele mai multe persoane erau din Italia - 194, Germania - 80 de persoane, Franţa - 33, Austria - 31 de persoane, Olanda - 28, Spania - 23, Belgia - 17, Danemarca - 16 şi Grecia - 10 persoane.

Citit 303 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista