Eurodeputații ALDE Clara Aguilera și Elsi Katainen i-au solicitat ministrului Petre Daea să deschidă o discuție cu privire la anexele directivelor Naturii pentru a permite o gestionare mai eficientă și directă a carnivorelor și a cormoranilor mari, dat fiind faptul că aceste specii nu mai sunt pe cale de dispariție, se menționează într-un comunicat transmis cu ocazia evenimentului Cu ocazia evenimentului „Gestionare vs. deteriorare” care a avut loc luni, 18 martie 2019, la Bruxelles.

Conform aceluiași document de presă, europarlamentarul Marijana Petir și ministrul finlandez al Agriculturii, Jari Lappe, au precizat că o primă soluție la problema marilor carnivore care generează daune economice semnificative crescătorilor de animale ar fi aceea a unei mai mari flexibilități a Statelor Membre de a adapta gestionarea speciilor protejate, în funcție de particularitățile și obiceiurile lor.

Totodată, eurodeputatul Eric Andrieu a apreciat că problema marilor carnivore a dus Uniunea Europeană la o răscruce, obligând instituțiile europene să răspundă la întrebări despre viziunea și ambiția privind zonele rurale pentru deceniile viitoare.

„Pentru menținerea vie a păstoritului sunt necesare noi propuneri, împreună cu o abordare echilibrată și pragmatică”, se precizează în comunicat.

Și șefia Copa-Cogeca este de acord cu actualizarea anexelor directivelor Natura, astfel încât acestea să reflecte situația din teren și pentru a permite o gestionare mai activă a populațiilor de animale.

„Nimeni nu poate nega faptul că populațiile de carnivore mari și daunele aferente au crescut semnificativ de-a lungul anilor. Măsurile scumpe de protecție, insuficiente la acest moment, împreună cu prejudiciile cauzate au un impact negativ asupra sustenabilității activităților agricole. Pe lângă dificultățile economice, fermierii sunt în acest moment împiedicați să mai practice păstoritul. Susținem actualizarea anexelor directivelor Natura, astfel încât acestea să reflecte situația din teren și pentru a permite o gestionare mai activă a populațiilor de animale. De asemenea, noi trebuie să ascultăm și să restabilim poziția fermierilor în această dezbatere, precum și în gestionarea carnivorelor mari”, a precizat la rândul său, Pekka Pesonen, secretarul general al Copa-Cogeca.

Prezența crescută a speciilor protejate a carnivorelor mari a dus la daune economice semnificative pentru crescătorii de animale și pune în pericol păstoritul tradițional, economia locală și biodiversitatea.

Statele membre cheltuiesc milioane de euro din fondul agricol pentru compensarea daunelor și a măsurilor de protecție ineficiente. În acest context, experții naționali, miniștrii agriculturii și deputații europeni s-au întâlnit luni, în Parlamentul European, unde au cerut în mod clar Comisiei Europene (CE) să-și reconsidere abordarea privind protecția carnivorelor mari.

Evenimentul intitulat „Gestionare vs. deteriorare” a fost găzduit de membri ai Parlamentului European, Marijana Petir (Partidul Popular European), Elsi Katainen (ALDE), Eric Andrieu (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților) și Maria Gabriela Zoana (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), cu sprijinul Președinției României și Copa Cogeca.

Acest eveniment a reunit experți, fermieri și autorități pentru a oferi o imagine de ansamblu a situației și a propune soluții pragmatice la această preocupare tot mai mare.

Voci din întreaga Europă s-au unit, reclamând următoarele aspecte: numărul carnivorelor mari crește rapid, acestea devin tot mai îndrăznețe, apropiindu-se de case și animale și reprezintă o amenințare majoră pentru sectorul agricol și comunitățile rurale. Lupii, urșii bruni și râsul se înmulțesc acum în Europa, exercitând presiune asupra ecosistemelor și tradițiilor pastorale, ceea ce marchează o schimbare alarmantă a statutului lor anterior. Același lucru este valabil și pentru cormoranul mare din regiunile de acvacultură. Experți din Spania, Italia, Franța, România și Finlanda au prezentat cazuri grave, care au avut ca efect stoparea producției locale, abandonarea pășunilor și depopularea mediului rural.

Despăgubiri de 100%

Anul trecut, Executivul european decidea să acorde fermierilor despăgubiri complete pentru daunele cauzate de atacurile animalelor protejate, cum ar fi lupii, urșii etc. În plus, investițiile pe care le vor face agricultorii pentru prevenirea unor astfel de daune, cum ar fi construirea de garduri electrice sau achiziționarea câinilor de pază, vor fi rambursate integral.

Decizia are ca scop creșterea sprijinului acordat fermierilor în zonele în care sunt prezente carnivorele mari. Succesul politicii UE de conservare depinde în parte de gestionarea eficientă a conflictelor asociate conservării animalelor protejate. Sprijinul pentru soluționarea conflictelor asociate cu conservarea animalelor protejate poate fi acordat din fondurile UE, în special din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și din fonduri naționale (ajutoare de stat).

Normele privind ajutoarele de stat aplicabile compensării prejudiciilor cauzate de animalele protejate sunt prevăzute în orientările Uniunii Europene privind ajutorul de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale 2014-2020. Până în prezent, doar 80% din investiții ar putea fi rambursate prin ajutorul de stat. Decizia de astăzi modifică liniile directoare pentru a aduce această rată la 100%.

Totodată, statelor membre li se va permite să ramburseze 100% din costurile indirecte, cum ar fi costurile sanitar-veterinare rezultate din tratarea animalelor rănite și costul forței de muncă legate de căutarea animalelor dispărute ca urmare a unui atac al unui animal protejat.

Publicat în International

În raportul special nr. 04/2019, intitulat „Sistemul de control pentru produsele ecologice s-a îmbunătățit, dar persistă unele provocări”, Curtea de Conturi Europeană (ECA) recunoaște faptul că prețurile pe care consumatorii le plătesc pentru produsele care poartă sigla ecologică a UE sunt uneori semnificativ mai mari decât cele pentru produsele convenționale.

De asemenea, în același raport se scrie negru pe alb că „nu există teste științifice cu ajutorul cărora să se poată stabili dacă un produs este sau nu este ecologic”, respectiv că „trasabilitatea până la producătorul agricol nu era posibilă pentru multe produse, în timp ce, pentru altele, acest proces de urmărire a durat mai mult de trei luni”.

„Prin urmare, un sistem de control solid care acoperă întregul lanț de aprovizionare, de la producători până la procesatori, importatori și distribuitori de alimente, este esențial pentru a oferi consumatorilor siguranța că produsele ecologice pe care le cumpără sunt cu adevărat ecologice. Comisia Europeană (n.r. - CE) joacă un rol central în supervizarea sistemului de control”, se precizează în sinteza raportului, transmisă joi, 14 martie 2019, la redacție.

Potrivit precizărilor lui Nikolaos Milionis, membrul ECA responsabil de raport, CE ar trebui să colaboreze strâns cu statele membre ale Uniunii Europene (UE), astfel încât populația să aibă încredere în sigla ecologică a blocului comunitar.

„Atunci când consumatorii cumpără produse ecologice, aceștia se bazează pe faptul că normele privind producția ecologică au fost aplicate în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare, indiferent dacă produsele respective sunt obținute în UE sau sunt importate”, a declarat Milionis. „Comisia ar trebui să colaboreze cu statele membre pentru a remedia deficiențele rămase și pentru a face sistemul de control să devină cât mai eficace posibil – acest lucru este esențial pentru menținerea încrederii consumatorilor în sigla ecologică a UE.”

Audit la audit. Controlăm țările terțe exportatoare de produse ecologice, dar degeaba

Raportul denumit sugestiv „Sistemul de control pentru produsele ecologice s-a îmbunătățit, dar persistă unele provocări” este rezultatul unui audit de urmărire subsecventă a situației punerii în aplicare a recomandărilor formulate în Raportul special nr. 9/2012 al Curții, intitulat „Audit privind sistemul de control care reglementează producția, procesarea, distribuția și importurile de produse ecologice”, audit în cadrul căruia ECA a efectuat vizite în Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Franța și Irlanda.

Auditul în cauză a vizat într-o mai mare măsură regimurile de import. Anul trecut, blocul comunitar a importat produse ecologice din peste 100 de țări terțe. ECA a constatat că CE a început să viziteze organisme de control din țările care exportă produse ecologice către UE. De asemenea, ECA a identificat deficiențe în controalele efectuate de statele membre cu privire la loturile care intră pe teritoriul acestora și a constatat că, în unele state membre, controalele efectuate de organismele de control cu privire la importatori erau în continuare incomplete.

Conform aceluiași document, ECA a efectuat un exercițiu de trasabilitate pentru produsele ecologice. În pofida îmbunătățirilor înregistrate în ultimii ani, în special în UE, Curtea a constatat că trasabilitatea până la producătorul agricol nu era posibilă pentru multe produse, în timp ce, pentru altele, acest proces de urmărire a durat mai mult de trei luni.

Nu în ultimul rând, autorii raportului precizează în sinteza pusă la dispoziția noastră că utilizarea măsurilor de asigurare a respectării normelor pentru sancționarea neconformităților nu a fost armonizată la nivelul întregii UE, iar autoritățile și organismele de control ale statelor membre au comunicat uneori cu întârziere cazurile de neconformitate.

Ca soluții la problemele depistate, ECA recomandă CE să remedieze deficiențele rămase în sistemele de control ale statelor membre și în raportare, să își îmbunătățească activitatea de supraveghere a importurilor, inclusiv printr-o mai bună cooperare cu organismele de acreditare și cu autoritățile competente ale altor piețe importatoare semnificative, respectiv să efectueze controale de trasabilitate mai cuprinzătoare pentru produsele ecologice.

Curtea prezintă rapoartele sale speciale Parlamentului European și Consiliului UE, precum și altor părți interesate, cum ar fi parlamentele naționale, părțile interesate din sectoarele economice vizate și reprezentanții societății civile. Marea majoritate a recomandărilor pe care Curtea le formulează în rapoartele sale sunt puse în practică. Acest nivel ridicat de acceptare a recomandărilor subliniază beneficiile pe care activitatea Curții le aduce cetățenilor UE.

Publicat în Piata agricola

Cuantumul maxim al ajutoarelor DE MINIMIS care poate fi distribuit pe fermă, pe o perioadă de trei ani, va crește de la 15.000 euro la 20.000 euro, însă pentru a evita orice posibilă denaturare a concurenței, fiecare țară din blocul comunitar dispune de un cuantum național maxim pe care nu îl poate depăși, este anunțul făcut vineri, 22 februarie 2019, de Comisia Europeană (CE).

Conform informării Comisiei, fiecare plafon național va fi stabilit la 1,25 la sută din producția agricolă anuală a țării pe aceeași perioadă de trei ani (o creștere, față de valoarea de 1 la sută prevăzută în normele actuale).

„Aceasta reprezintă o majorare a plafonului național cu 25%”, precizează vocile autorizate ale CE.

În cazul în care un stat nu cheltuiește mai mult de jumătate din pachetul național total destinat ajutoarelor pentru un anumit sector agricol, acesta poate majora și mai mult ajutoarele DE MINIMIS pe fermă, până la 25.000 euro, iar plafonul național la 1,5 la sută din producția anuală.

„Aceasta reprezintă o creștere cu 66% a plafonului per fermier și o creștere cu 50 la sută a plafonului național”, spun cei din Comisie.

Pentru țările care optează pentru acest plafon maxim, noile norme prevăd crearea unor REGISTRE CENTRALE OBLIGATORII la nivel național. Se va putea astfel ține o evidență a ajutoarelor acordate, pentru ca furnizarea și monitorizarea așa-numitelor ajutoare DE MINIMIS să fie mai simple și mai eficiente. Mai multe state membre mențin deja astfel de registre, ceea ce le va permite să aplice imediat plafoanele mai ridicate.

Plafoanele majorate intră în vigoare la 14 martie și se pot aplica retroactiv pentru ajutoarele care îndeplinesc toate condițiile.

Potrivit precizărilor făcute de comisarul pentru Agricultură, Phil Hogan, autoritățile naționale vor putea astfel reacționa mai rapid și mai eficient, astfel încât să-i susțină pe producătorii agricoli vulnerabili.

„Propunerea Comisiei privind noile norme referitoare la ajutoarele de stat pentru sectorul agricol reflectă valoarea acestei forme de sprijin în perioadele de criză. Prin majorarea cuantumului maxim al ajutoarelor acordate fermierilor, autoritățile naționale vor dispune de o mai mare flexibilitate și vor putea reacționa mai rapid și mai eficace pentru a-i sprijini pe fermierii vulnerabili. În unele cazuri, cuantumul ajutoarelor de stat care pot fi acordate fermierilor în mod individual va crește cu 66%. Noile norme vor continua să însoțească normele obișnuite privind ajutoarele de stat notificate, pe care statele membre le pot aplica în continuare”, a precizat Phil Hogan, comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Plafonul aplicabil sprijinului național acordat fermierilor va crește în mod semnificativ, făcând posibilă o mai mare flexibilitate și mai multă eficiență, în special în perioade de criză și în situații care necesită o reacție rapidă din partea autorităților publice.

Fără aprobarea Comisiei Europene

Majorarea cuantumul maxim pe care autoritățile naționale îl pot utiliza pentru a-i pe sprijini pe fermieri fără a fi necesară aprobarea prealabilă a Comisiei nu va denatura piața, reducând totodată sarcina administrativă care revine autorităților naționale.

Potrivit normelor UE privind ajutoarele de stat, țările blocului comunitar notifică ajutoarele de stat Comisiei și nu pot să pună în aplicare măsura de ajutor înainte de autorizarea sa de către Comisie. Când însă cuantumurile ajutoarelor sunt destul de mici, ca în cazul ajutoarelor DE MINIMIS, statele UE nu trebuie să notifice CE măsura și nici să solicite autorizarea din partea acesteia. Având în vedere cuantumul lor, ajutoarele nu reprezintă o amenințare la adresa concurenței și a comerțului pe piața internă.

Ajutoarele DE MINIMIS sunt utilizate, de regulă, de statele membre atunci când acestea trebuie să acționeze rapid, fără să instituie o schemă în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, în special în perioade de criză. De asemenea, aceste ajutoare sunt utilizate, de obicei, pentru scopuri foarte specifice, de exemplu pentru a contribui la prevenirea sau la eradicarea bolilor animalelor încă de la apariția primului focar sau pentru a compensa fermierii pentru daunele cauzate de animale care nu sunt protejate în temeiul legislației UE sau al legislației naționale, cum ar fi porcii mistreți. Daunele cauzate de speciile de animale protejate (lupi, lincși, urși etc.) pot fi compensate în temeiul normelor privind ajutoarele de stat notificate.

Comisia a consultat statele membre și părțile interesate, cerându-le să contribuie la revizuirea normelor privind ajutoarele DE MINIMIS. Contribuțiile au fost luate în considerare atunci când au fost finalizate modificările.

Publicat în Finantari

Producătorii agricoli români nu sunt de acord cu plafonarea plăţilor directe în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), iar numărul ţărilor care împărtăşesc aceeaşi opinie a ajuns la 23, a mărturisit, marţi, 19 februarie 2019, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu.

„Pe ceea ce înseamnă plafonare sunt 23 de ţări care nu doresc acest lucru, inclusiv una din cele mai aprige ţări care a susţinut plafonarea, Olanda, acum este cea mai înverşunată, pentru că au observat toţi că este o mare plasă că se ia de la ăia mari şi se dă la ăia mici. Interesul nu era acesta, ci era un interes ascuns: de a aduce banii din pilonul I la pilonul II la dezvoltare rurală, ceea ce vor italienii şi spaniolii. Practic, celor mari vor să le ia banii, iar cei mici rămân la aceeaşi sumă, aşa că nu e în plus. Deocamdată se mai discută, se mai negociază. Acolo fiecare caută să obţină ceva”, a precizat oficialul Ligii, la finalul Adunării Generale a membrilor organizației.

În viziunea sa, cel mai probabil, noua structură a Comisiei Europene (CE) şi noul Parlament European (PE) vor da liber statelor membre UE să-și genereze propriile plafoane și să gestioneze aceste sume cum doresc de cuviință.

Întrebat câte din cele 12 priorităţi susţinute de LAPAR se vor regăsi efectiv în noua PAC, preşedintele Ligii a menţionat că în condiţiile în care Europa este în campanie electorală „se scot tot felul de promisiuni, dar asta nu înseamnă că se şi materializează”.

„Se discută pe nişte subiecte care practic nici nu au început. Ne dăm toţi cu părerea pe ceea ce înseamnă viitorul PAC, dar Europa a intrat în campanie electorală. Sunt europarlamentarele şi se scot tot felul de promisiuni, dar asta nu înseamnă că se şi materializează. De un PAC adevărat sau de nişte propuneri concrete putem vorbi după ce se aranjează comisiile şi noul Parlament European. Restul sunt vorbe, ghicim, dăm cu presupusul”, a adăugat Baciu.

Fără plafonare este prima prioritate susţinută de LAPAR în noua Politică Agricolă Comună, deoarece aceasta ar trebui considerată o politică economică care asigură securitatea alimentară şi nu o politică socială.

„Plafonarea va descuraja antreprenorii de succes din mediul rural să se dezvolte şi să-şi mărească afacerile peste un anumit prag. Având în vedere faptul că fermele sunt cele care asigură securitatea alimentară, este necesar să existe o anumită predictibilitate şi eficienţă în ceea ce priveşte dezvoltarea afacerilor în domeniul agricol”, se menționează într-un raport pus la dispoziția presei de oficialii LAPAR.

Potrivit Eurostat, din numărul total de 10,3 milioane de ferme din UE, 66% au mai puţin de 5 ha şi doar 11% dintre fermierii care conduc afaceri agricole au sub 40 de ani, iar 32% dintre aceştia au peste 65 de ani. De asemenea, 3% din fermele din Uniunea Europeană care au o dimensiune egală sau mai mare de 100 ha lucrează peste jumătate din terenul arabil european.

Fermele din UE se clasifică în ferme de subzistenţă (65% din numărul total de ferme cu o suprafaţă mai mică de 5 ha, ferme mici şi medii, de regulă ferme de familie, şi ferme mari (peste 50 ha) adică societăţi comerciale axate pe obţinerea profitului din activităţi agricole.

„Din numărul total de 10,3 milioane ferme, 4 milioane au o producţie sub 2.000 de euro şi însumează o producţie de 1% din totalul producţiei agricole europene. 296.000 de ferme, respectiv 3% din numărul total de ferme, au o producţie de minimum 250.000 euro şi sunt responsabile de 55% din producţia agricolă europeană. 54% din producţia europeană este datorată Franţei (17%), Germaniei (13%), Italiei (12%) şi Spaniei (11%), iar România, deşi deţine o treime din numărul total al fermelor din UE, are o producţie de 3,4% din totalul producţiei europene”, se menționează în document.

În această situaţie, plafonarea transformă PAC din politică economică în politică socială şi intră în contradicţie cu principiile de funcţionare ale UE astfel cum au fost stabilite prin art. 39 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care stabileşte obiectivele specifice ale Politicii Agricole Comune. Printre acestea se numără: creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea utilizării optime a factorilor de producţie, în special a forţei de muncă, asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă şi stabilizarea pieţelor etc.

În opinia reprezentanţilor LAPAR, plafonarea trebuie lăsată la alegerea voluntară a statelor membre prin crearea planului naţional strategic bazat pe subsidiaritate.

Plafonarea, conform propunerii Comisiei Europene în forma sa actuală (o sumă limitată pentru fiecare fermă, indiferent de dimensiune), vine în contradicţie cu principiul subsidiarităţii şi al descentralizării şi face ca planul strategic al fiecărui stat să devină redundant.

Cu ocazia evenimentului organizat marţi, la finele conferinței de presă, LAPAR a acordat partenerilor media premii de excelenţă pentru modul în care au reflectat activităţile din sectorul agricol, iar Revista Fermierului s-a numărat printre premianţi.

decernare

Publicat în Finantari

Potrivit afirmațiilor ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, apariția în piață a Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea” reprezintă un lucru pozitiv, prin apariția unui competitor nou, dar mai ales a unuia autohton.

În plus, cu ocazia unei conferințe de presă care a avut loc luni, 18 februarie 2019, la sediul Ministerului Agriculturii, acesta a precizat că bugetul pe anul 2019 cuprinde și finanțarea activității acestei case de comerț.

„Bine că este un competitor (n.r. - al traderilor). Și bine că este un competitor român. Și bine că este competiție. Bravo că această competiție va defini drumul corect pe care trebuie să meargă fiecare. Sigur, vom face și magazine. Am fost ieri în teren. Am plecat de la Piața Obor și m-am dus la Buzău. Am luat-o prin sate. M-am dus la oameni la care am văzut acoperișuri cu folie de polietilenă (n.r. - deținători de solarii), să văd ce fac acolo. Unul era la poartă cu mere, altul, cu porumb. Am aflat că se vinde kilogramul de mere cu 1,5 lei; niște mere extraordinare. Am cumpărat 20 de kilograme de la el. Apoi, am aflat că primul, cu banii de pe mere, a cumpărat porumb. Lucrurile acestea trebuie să le avem în vedere. Să luăm produsele de la oamenii aceștia. Am aflat de la o legumicultoare că nu mai poate umbla prin piețe cu producția. O dor genunchii de la stat în solar la repicat, la cârnit, la copilit, tăiat, palisat, cules, ales, sortat, ambalat. M-a întrebat dacă n-ar fi bine să vină cineva și să-i ia marfa. Eu i-am răspuns că da. Spunem acest lucru de mult, însă, din nefericire, nu s-a făcut până acum. N-a fost această structură. Bine că am făcut-o, este bine s-o fortificăm și să intre pe piață și să ia produsele de la fermieri, mari sau mici, și să le valorifice”, a mărturisit șeful de la Agricultură. „Și «Unirea» este prinsă în bugetul pe 2019. Toate sunt prinse. Noi nu vorbim aici despre posibile acțiuni. Noi spunem de lucruri foarte clare, de bugete foarte clare, noi ne stabilim programele foarte clar. Nu există nicio cifră în buget fără să nu fie proiect în spatele ei. Nu există proiect care să nu aibă corespondență în buget”.

Tot în acest context, Daea a adăugat că această cameră de comerț „va scoate afară intermediarii care falsifică prețul și depreciază produsul”.

Valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol

Executivul de la București aproba, joi, 29 noiembrie 2018, înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, o societate comercială prin care se va crea un mecanism naţional ce va asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export.

Noua entitate este menită să contribuie proactiv la implementarea politicii agricole naţionale, prin valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol de care dispune România, respectând direcţiile strategice ale Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene (UE) şi prevederile Programului de Guvernare.

Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe trei piloni de structurare şi dezvoltare: o reţea naţională în profil teritorial de clustere agricole, care va integra, la nivelul uneia sau al mai multor Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor.

„Funcţia de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agrochimice, servicii de mecanizare, resurse umane şi financiare etc.), dar şi de a asigura achiziţionarea pe loc şi la preţul corect al pieţei toate produsele agricole rezultate”, se menţionează în comunicatul de presă remis la redacție de ministerul de resort.

Un alt pilon este reprezentat de o reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială, funcţia de bază a unui asemenea centru fiind cea de a asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constând în cantităţi, sortimente şi la calitatea necesare promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieţei cu produse proaspete de calitate, dar şi creşterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.

Totodată, se are în vedere crearea unei reţele naţionale de magazine, dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agroalimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea” va promova orientări strategice, cum sunt: integrarea intensă în toate procesele a rezultatelor cercetării, inovării şi bunelor practici, inclusiv valorificarea bogatei tradiţii româneşti în acest domeniu; atragerea în circuitul economic reglementat şi fiscalizat a fermierilor şi stimularea mediilor asociative; informatizarea integrală a proceselor de la producţie la management, inclusiv implementarea unui sistem funcţional de asigurare a trasabilităţii produselor specifice; creşterea nivelului de calificare şi specializare în domeniul producţiei şi procesării agroalimentare, contribuind la dezvoltarea pieţei muncii sectoriale.

În plus, prin intrarea în circuitul economic a societăţii, se poate asigura creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor de susţinere a fermierilor şi a fermelor româneşti pe pieţele externe, dar şi de satisfacere a cererii pieţei interne, notează MADR.

Publicat în Piata agricola

Comisia Europeană (CE) a aprobat propunerea venită din partea șefiei Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de a nu retrage în întregime sprijinul acordat tinerilor fermieri şi celor cu ferme mici, cei care nu îşi stabilesc domiciliul şi sediul social în Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) în care este înregistrată exploataţia agricolă în maximum nouă luni de la semnarea contractului de finanţare.

Conform noilor modificări procedurale, sprijinul financiar acordat ar putea fi recuperat doar parţial de la aceştia, a anunțat AFIR, miercuri, 13 februarie 2019, schimbările preconizate fiind în directă legătură cu angajamentele pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii subMăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, respectiv subMăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Pe de altă parte, AFIR precizează că, având în vedere aceste angajamente asumate de beneficiari, pentru neîndeplinirea obiectivului în termenul de 33 de luni sau 57 luni în cazul proiectelor din sectorul pomicol, respectiv până la depunerea tranşei a doua de plată, se va proceda la recuperarea integrală a sprijinului financiar şi nu se va mai acorda a doua tranşă.

Conform instrucţiunilor de plată, beneficiarii trebuie să depună documente relevante (cartea de identitate a beneficiarului de proiect şi certificatul constatator ONRC) din care să reiasă domiciliul şi sediul social într-una dintre UAT-urile în care exploataţia este înregistrată, în termen de 9 luni de la data semnării contractului de finanţare, dar nu mai mult de 33 de luni sau 57 de luni (pomicultură), respectiv până la depunerea celei de-a doua tranşe de plată. Totodată, este necesară depunerea documentelor relevante din care să reiasă faptul că reprezentantul legal al proiectului şi-a stabilit locul de muncă în aceeaşi UAT sau zonă limitrofă dacă este cazul, în acelaşi termen.

„În urma numeroaselor solicitări primite din partea beneficiarilor celor două subMăsuri atât de importante, am făcut toate demersurile necesare pentru a obţine aprobarea Comisiei Europene pentru a nu retrage în întregime sprijinul acordat acestor fermieri. Am depus toate eforturile pentru a permite celor care, din motive obiective, îşi îndeplinesc angajamentele cu întârziere, în termenul de maximum 33 de luni sau 57 de luni în cazul proiectelor din sectorul pomicol, respectiv până la depunerea celei de-a doua tranşe de plată, să îşi finalizeze investiţiile. Am făcut aceste modificări pentru a preveni recuperarea integrală a sprijinului financiar de la tinerii fermieri şi a celor cu ferme mici, care îşi îndeplineau cu întârziere angajamentele şi am reuşit să obţinem ceea ce ne-am propus. Însă, aş vrea să accentuez faptul că nerespectarea acestei condiţii în termenul de 9 luni atrage recuperarea parţială, calculată proporţional cu valoarea obiectivului nerealizat, în raport cu procentul de îndeplinire al acestuia. Aceste modificări se aplică tuturor beneficiarilor submăsurilor 6.1 şi 6.3, inclusiv celor care au contracte sau decizii de finanţare încheiate la data aprobării procedurilor”, precizează directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.

În Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (OMADR) 89 din 12 februarie 2019 se precizează faptul că pentru beneficiarii care nu îşi stabilesc domiciliul şi sediul social în UAT unde este înregistrată exploataţia agricolă, respectiv locul de muncă în aceeaşi UAT sau zona limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia, în termen de 9 luni de la semnarea contractului de finanţare, dar îndeplinesc aceste condiţii cu întârziere, se va realiza recuperarea parţială a sprijinului.

Publicat în Finantari

Anul acesta, un total de circa 154 de milioane de euro ar urma să fie alocate de Comisia Europeană (CE) în vederea combaterii bolilor şi infecţiilor animalelor care pot fi transmise oamenilor şi pentru a sprijini inspectarea zonelor afectate de dăunători, se precizează într-un comunicat al Executivului comunitar.

„Combaterea pestei porcine africane şi a Xylella sunt exemplele zilnice ale acţiunilor UE în privinţa bolilor şi a pestei, care reprezintă ameninţări concrete la adresa veniturilor cetăţenilor noştri şi a unor sectoare economice cheie. Suma de 154 de milioane de euro alocată de CE ilustrează cât de serioşi suntem în această problemă. Aceste fonduri vor fi folosite de autorităţile statelor membre pentru a le ajuta să reacţioneze rapid pentru a ţine sub control epidemiile care ar putea avea un impact serios asupra sănătăţii oamenilor și animalelor, asupra economiei şi comerţului”, a afirmat Vytenis Andriukaitis, comisarul european responsabil pentru sănătate şi siguranţa alimentară.

În ceea ce privește sectorul sănătăţii animalelor, sunt alocate 141 de milioane de euro pentru a sprijini implementarea celor 142 de programe aprobate pentru eradicarea, controlul şi supravegherea bolilor, în special a pestei porcine africane (care reprezintă o ameninţare semnificativă la adresa economiei UE) sau a bolilor care pot fi transmise de la animale la oameni, cum ar fi tuberculoza, rabia şi salmoneloza.

Totodată, blocul comunitar va aloca, anul acesta, peste 31 de milioane de euro pentru inspectarea zonelor afectate de dăunători, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinate combaterii bacteriei Xylella fastidiosa. Aceasta poate afecta 359 de specii vegetale şi nu există niciun remediu pentru însănătoşirea plantelor atinse de boală.

Pesta porcină africană a răscolit România

Din anul 2015 și până la mijlocul lunii octombrie 2018, Comisia Europeană a pus la dispoziția României fonduri de urgență pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane. În acest mecanism de urgență, statul membru UE ia măsuri specifice, în cazul nostru, prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară (ANSVSA): campanii de informare, abatorizarea animalelor sănătoase din apropierea focarelor de boală, eutanasierea celor contaminate, incinerarea cadavrelor de porci contaminați, transportul securizat al animalelor, introducerea de filtre și controale pentru blocarea circulației cărnii contaminate, decontaminarea cu substanțe chimice, despăgubirea proprietarilor de porci cărora le-au fost luate animalele din zonele contaminate (despăgubiri plătite la kilogram, la prețul pieței locale, de regulă în jurul a 8 lei/kg, în cazul României) ș.a.m.d.

Pe fondul acestor măsuri efectuate pe bani naționali, statul membru transmite la CE devize de cheltuieli, iar CE aprobă rambursări în limita a 75% din costuri.

Din datele vehiculate de DG SANTE la finele anului trecut, în perioada 2015 - 2018, România a cheltuit 282.115 euro dintr-un total de 1.192.000 de euro alocați de CE pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane, adică fix 24% din alocare.

Tot la finele anului trecut, cu ocazia conferinţei la nivel înalt cu tema „Bolile transfrontaliere în Europa: importanţa cooperării internaţionale pentru creşterea sustenabilă a animalelor”, organizată la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că mecanismele existente în prezent de combatere şi eradicare a pestei porcine africane nu sunt suficiente, astfel că trebuie alocate sume consistente pentru cercetare.

„Astăzi, Europa este unită în jurul existenţei acestui pericol. Este un semn bun şi încurajator. Din nefericire, România a fost şi este înconjurată de existenţa bolilor ce fac obiectul dezbaterilor de astăzi. Cu măsurile de prevenţie luate, încă facem faţă unora dintre acestea: dermatoza nodulară contagioasă, influenţa aviară, pesta micilor rumegătoare. Din nefericire, virusul pestei porcine africane, ce a existat în vecinătatea ţării încă din 2012, acum este prezent şi în România, cu o evoluţie severă începând din vara acestui an”, a afirmat șeful MADR.

Acesta a mai precizat că este necesar ca mecanismele de combatere şi eradicare a pestei să fie îmbunătăţite.

„Deşi avem mecanisme de lucru puse în valoare la potenţialul maxim, s-au dovedit că nu sunt perfecte şi nici nu pot fi în lupta cu perfida manifestare a virusului, dar cu siguranţă pot fi îmbunătăţite. Mecanismele actuale sunt costisitoare, consumatoare de resurse financiare, umane şi administrative şi au un important impact economic şi social. Deşi avem între noi comunicare şi sprijin generat de interesul comun, viaţa demonstrează că nu este suficient, iar virusul înaintează teritorial. Am spus-o şi o repet cu această ocazie, ca mod de abordare în perspectivă, este necesară alocarea de sume distincte şi consistente pentru cercetare”, a subliniat Petre Daea.

În opinia sa, Politica Agricolă Comună (PAC) trebuie să dea răspuns prin structura bugetară la cele două teme de perspectivă, modificările climatice şi prevenirea/combaterea bolilor şi dăunătorilor, care trebuie să se concretizeze în abordări pragmatice cu file distincte de buget în cadrul financiar multianual 2021-2027.

„În planul practic de abordare a luptei cu acest monstru care trece graniţele statale, trebuie ca serviciile veterinare să analizeze şi să modeleze noi scheme de lucru în lupta cu boala. România este şi va fi parte în lupta comună împotriva bolilor animalelor, folosindu-ne de experienţa proprie şi de analiza temeinică în interpretarea evoluţiei acestora, pentru îmbunătăţirea metodelor de lucru atât de necesare în eradicarea lor. Numai împreună vom face faţă acestor încercări!”, a conchis Daea.

Publicat în Finantari

La nici două săptămâni de la raportul publicat de Curtea de Conturi Europeană (ECA) conform căruia modelul Uniunii Europene (UE) în materie de siguranță alimentară se bucură de respect la nivel mondial, dar este în prezent suprasolicitat, marți, 22 ianuarie 2019, ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, a afirmat în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European că locuitorii blocului comunitar se aşteaptă ca alimentele să fie sigure, de calitate, să fie produse sustenabil şi cu respect faţă de natură.

În comisia ENVI, oficialul român a adăugat că propunerea de Regulament cu privire la transparenţa şi durabilitatea sistemului european de evaluare a riscurilor pe lanţul alimentar reprezintă o oportunitate menită să răspundă temerilor manifestate de cetăţeni cu privire la transparenţa evaluării riscurilor.

„Uniunea Europeană se mândreşte cu cele mai înalte standarde de siguranţa alimentelor din lume, protecţia sănătăţii umane, a animalelor şi a mediului fiind în centrul tuturor politicilor europene. Cetăţenii se aşteaptă ca alimentele să fie sigure, de calitate, să fie produse sustenabil şi cu respect faţă de natură. Să fie promovată şi stimulată inovarea şi competitivitatea. Să existe un cadru legislativ care să ţină cont de aceste deziderate şi care să permită o mai mare implicare a cetăţenilor în procesele decizionale, crescând astfel încrederea în ceea ce facem noi, ca politicieni. Propunerea de Regulament referitoare la transparenţa şi durabilitatea sistemului european de evaluare a riscurilor pe lanţul alimentar reprezintă o oportunitate pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate de cetăţeni în ceea ce priveşte transparenţa evaluării riscurilor şi a procesului prin care luăm deciziile”, a spus Daea, citat de Agerpres.

Ministrul de resort a mai spus că Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) are un rol extrem de important, iar independenţa şi obiectivitatea instituției, capacitatea acesteia de a menţine un standard înalt de expertiză ştiinţifică, creşterea accesului la studii ştiinţifice de înaltă calitate sunt elemente care se regăsesc în propunerea Comisiei.

„Prin aceasta, Comisia Europeană ne asigură că sistemul va fi îmbunătăţit, că îl va face mai robust şi de încredere, că va asigura inovarea şi va permite o mai bună utilizare a ştiinţei în domeniul siguranţei alimentelor. Ne dorim acest lucru şi suntem pregătiţi să contribuim activ la atingerea acestor obiective. Analizând cu mare atenţie amendamentele Parlamentului şi comparându-le cu poziţia Consiliului, am tras concluzia că ambele instituţii împărtăşesc aceleaşi obiective în ceea ce priveşte elementele-cheie, deşi poate am ales căi diferite de a le reflecta în text. Ţin să mulţumesc doamnei Pilar Ayuso, raportorul pe acest dosar, pentru disponibilitatea arătată şi rapiditatea cu care s-a implicat în negocierea acestui dosar extrem de important”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Daea a solicitat „sprijin şi înţelegere” membrilor Comisiei ENVI din Parlamentul European, „esenţiale în efortul de a ajunge la un acord în acest dosar până la jumătatea lunii februarie”.

„Gestionarea eficientă a termenelor, menţinerea discuţiilor strict în sfera care priveşte obiectivele propunerii Comisiei reprezintă în acest caz piatra de temelie pentru adoptarea Regulamentului în sesiunea plenară a Parlamentului European din martie”, a conchis oficialul român.

Sistem suprasolicitat

Conform raportului ECA din 14 ianuarie 2019, Curtea a constatat că modelul UE în materie de siguranță alimentară se bucură de respect la nivel mondial, dar este în prezent suprasolicitat. În opinia Curții, cadrul juridic care reglementează substanțele chimice din produsele alimentare, hrana pentru animale, plante și animale vii este în continuare în lucru și nu a fost încă implementat la nivelul preconizat de legislația UE în domeniul producției alimentare.

În plus, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, care asigură consultanță științifică pentru a sta la baza procesului de elaborare a politicilor europene, înregistrează întârzieri în activitățile sale în ceea ce privește substanțele chimice.

Această situație afectează funcționarea corespunzătoare a unor componente ale sistemului, precum și sustenabilitatea modelului, în ansamblu.

Publicat în International

Chiar dacă Uniunea Europeană (UE) limitează utilizarea anumitor pesticide pe baza unor criterii de periculozitate, în opinia Curții Europene de Conturi (ECA) este posibil ca reziduuri provenite de la astfel de producție de protecție a plantelor să fie tolerate în produse importate în UE, în cazul în care o analiză a riscurilor a arătat că nu există niciun pericol pentru consumatori, se menționează în Raportul special nr. 2/2019, intitulat „Pericolele chimice din hrana noastră: politica UE în materie de siguranță alimentară ne protejează, dar se confruntă cu provocări”.

În opinia Curții, cadrul juridic care reglementează substanțele chimice din produsele alimentare, hrana pentru animale, plante și animale vii este în continuare în lucru și nu a fost încă implementat la nivelul preconizat de legislația UE în domeniul producției alimentare.

În plus, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care asigură consultanță științifică pentru a sta la baza procesului de elaborare a politicilor europene, înregistrează întârzieri în activitățile sale în ceea ce privește substanțele chimice. Această situație afectează funcționarea corespunzătoare a unor componente ale sistemului, precum și sustenabilitatea modelului în ansamblu.

„Siguranța alimentară constituie o prioritate importantă pentru UE, îi afectează pe toți cetățenii și este strâns legată de activitatea comercială”, a precizat domnul Janusz Wojciechowski, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Sistemul actual al UE se confruntă însă cu o serie de incoerențe și dificultăți”.

Conform aceluiași document, unele state membre ale blocului comunitar controlează anumite substanțe chimice mai frecvent decât pe altele, iar cadrele juridice ale acestora sunt atât de vaste, încât autoritățile publice estimează că este dificil pentru ele să se achite de toate responsabilitățile care le revin.

ECA recomandă o mai mare integrare a sistemelor de control din sectorul privat

Potrivit Curții, controalele desfășurate de organisme publice nu pot reprezenta decât o mică parte din totalul controalelor efectuate, iar cea mai bună soluție pentru ca modelul UE să rămână credibil este completarea sistemelor de control public cu sisteme de control din sectorul privat. Or, sinergiile dintre cele două tipuri de sisteme au început să fie analizate abia recent.

Curtea a identificat, de asemenea, limitări ale sistemului de control, întrucât statele membre întâmpină dificultăți în a determina natura măsurilor coercitive care trebuie luate în cazuri de neconformitate.

Politica UE în materie de siguranță alimentară vizează garantarea unui nivel ridicat de protecție a vieții și a sănătății umane, precum și protecția cetățenilor UE împotriva a trei tipuri de pericole care pot fi prezente în produsele alimentare: pericole fizice, pericole biologice și pericole chimice. Acest audit s-a concentrat pe pericolele chimice.

De aceea, ECA recomandă Comisiei Europene (CE) să evalueze schimbările care ar putea fi aduse legislației care reglementează pericolele chimice, ținând seama de capacitatea de a aplica această legislație în mod uniform.

De asemenea, CE trebuie să încurajeze în continuare complementaritatea, astfel încât autoritățile publice din statele membre să se poată baza pe controalele efectuate de sectorul privat.

Totodată, Comisia trebuie să explice care sunt măsurile pe care le va lua cu privire la reziduurile de pesticide prezente în produsele alimentare pentru a păstra același nivel de asigurare atât pentru alimentele produse în UE, cât și pentru cele importate, menținând în același timp conformitatea cu normele Organizației Mondiale a Comerțului.

Nu în ultimul rând, însă poate cel mai important aspect, Comisia trebuie să furnizeze statelor membre orientări suplimentare cu privire la aplicarea măsurilor coercitive și să își consolideze procedurile de monitorizare a conformității cu normele alimentare ale UE.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cetățenii europeni beneficiază de unul dintre cele mai ridicate niveluri de asigurare din lume cu privire la siguranța hranei pe care o consumă. Forța modelului UE se bazează pe o structură de guvernanță în care responsabilitățile sunt împărțite între cele două agenții descentralizate ale UE și Comisie. Acest fapt permite separarea evaluării riscurilor de gestiunea riscurilor, astfel: obiectivul de a evalua siguranța substanțelor chimice înainte ca acestea să fie utilizate în lanțul alimentar, respectiv alocarea clară a responsabilităților între sectorul privat și autoritățile publice de control.

Pe lângă aceasta, pentru a garanta faptul că produsele alimentare importate în UE respectă aceleași standarde înalte de siguranță, UE solicită țărilor terțe să respecte standardele sale.

Publicat în International

Aproximativ 266 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) au fost aprobate de comisarul european Corina Crețu și ar urma să fie plătiți României pentru extinderea ariei de acoperire a sistemului de cadastru, în special în zonele rurale ale României, a anunțat reprezentanța în România a Comisiei Europene (CE).

Practic, sumele vor fi destinate realizării înregistrării terenurilor din zonele rurale în registrul de carte funciară, pentru scanarea și arhivarea registrelor existente, formarea personalului implicat în aceste activități, stimularea utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor pentru serviciile de înregistrare, precum și pentru a îmbunătăți felul în care este gestionat și monitorizat proiectul.

Obiectivul acestui proiect, a mai spus Crețu, este de a consolida securitatea juridică și de a crește transparența în ceea ce privește sistemul de evidență a drepturilor imobiliare.

„Acest proiect finanțat prin politica de coeziune vine în sprijinul persoanelor care trăiesc în mediul rural, protejând drepturile de proprietate ale acestora. Proiectul va facilita totodată accesul proprietarilor de terenuri la fondurile UE și va contribui la dezvoltarea economică a acestor regiuni, întrucât o securitate juridică sporită va stimula investițiile și va accelera implementarea acelor proiecte de infrastructură care sunt cruciale”, a precizat comisarul european.

În acest moment, mai puțin de un sfert din totalul proprietăților din România sunt înregistrate în cartea funciară. Acest proiect major finanțat de UE acoperă 660 de unități administrative din șapte zone rurale din România, respectiv aproximativ 25% din teritoriul național, el fiind complementar procesului național de finalizare a cartografierii și includerii proprietăților în baza de date digitalizată a registrului central de carte funciară.

Publicat în Finantari
Pagina 1 din 8