Potrivit analiștilor din piață, în ultima săptămână a lunii februarie 2019, prețurile grâului rusesc pentru export pe piața globală, cu livrare în martie-aprilie, au cunoscut o scădere cu 5-7 USD pe tona metrică, FOB, în porturile maritime.

Cu toate acestea, un astfel de preț încă nu a făcut din materia primă de proveniență rusească una din nou competitivă pe piața de export.

În plus, specialiștii ruși spun că dacă se vor întruni condiții propice agrometeo, producția totală de grâu a Rusiei ar putea atinge un nivel total de 80 de milioane tone în acest an.

Aceiași reprezentanți ai Ministerului rus al Agriculturii spun că majorarea producției susțin nevoia de pe piața internă, cât și exporturile.

La data de 1 februarie 2019, stocurile de cereale ale Rusiei, aflate în depozitele fermierilor, achizitorilor și procesatorilor, totalizau 31,2 milioane tone metrice, cu 26 la sută mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În cazul grâului, statisticile oficiale ale Rusiei spun că totalizează 18,8 milioane de tone, cu 30,7 la sută mai mici decât în 2018.

Publicat în International

Cu ocazia unei licitații care a avut loc în data de 29 ianuarie 2019, Egiptul a achiziționat 360.000 de tone de grâu românesc și franțuzesc, depășind ofertele cel puțin generoase ale Rusiei doar pentru a doua oară în ultimele șapte luni.

De această dată, grâul rusesc nu a reușit să ajungă pe lista scurtă a celor mai atractive cinci oferte pentru prima dată din 2016 încoace, conform datelor agreate de Bloomberg.

Prețurile materiei prime rusești au crescut până la cel mai înalt nivel al ultimilor patru ani, pe fondul unui disponibil relativ restrâns, dar și al secetei de anul trecut, făcându-le astfel loc rivalilor, furnizori de această dată mult mai competitivi. Egiptul este cel mai mare importator de cereale, iar licitațiile sale sunt urmărite cu atenție deoarece ele dau tonul prețurilor materiei prime la nivel global.

Cu această ocazie, GASC a achiziționat 180.000 de tone de grâu din România, respectiv 180.000 de tone de grâu din Franța. Archer-Daniels-Midland Co. a oferit grâu la un preț de 266,5 USD tona metrică, transport inclus. Practic, oferta a plasat grâul rusesc pe locul șase pe lista scurtă, conform spuselor a doi traderi implicați în problemă.

Cu toate acestea, lucrurile s-ar putea schimba, în condițiile unei recolte de grâu a Rusiei care dă speranțe.

Fermierii ruși ar putea recolta cu șapte procente mai mult grâu sau 77 de milioane de tone în sezonul 2019-2020, an comercial care debutează în iulie, transformând-o în a doua cea mai mare recoltă din punct de vedere statistic, conform aprecierilor a trei consultanți de specialitate. Și asta, datorită amplorii luate de însămânțările din toamnă, realizate cu grâu de înaltă productivitate, de altfel principala varietate semănată și favorabilă condițiilor din această iarnă.

Fără taxe, grâul american a fost cel mai ieftin în licitația din 29 ianuarie 2019. Mai exact, Cargill a oferit grâu la un preț de 243 USD tona metrică. Asta, în comparație cu ofertele rusești care au variat între 255 și 260 USD tona metrică, preț FOB (free-on-board).

Publicat în Piata agricola

Ca urmare a revizuirilor în creștere în ceea ce privește previziunile privind producțiile de grâu ale Rusiei și Indiei, pentru sezonul agricol 2018-2019, estimările privind recolta se află pe un trend pozitiv, a anunțat joi, 24 ianuarie 2019, Consiliul Internațional al Cerealelor (CIC).

Într-un raport lunar, organismul interguvernamental prevede o majorare a producției mondiale de grâu cu opt milioane de tone, până la un total de 737 de milioane de tone. Estimarea pentru anul agricol menționat este însă sub nivelul înregistrat în sezonul anterior, unul de 767 de milioane de tone. Asistăm astfel la prima scădere de la an la an a productivității, înregistrată în ultimii șase ani.

De asemenea, în proiecțiile lor preliminare, vocile autorizate ale CIC apreciază că producția globală de grâu în sezonul 2019-2020 se va majora cu două procente, până la un total de 751 de milioane de tone.

În anul agricol 2018-2019, recolta de grâu a Indiei ar putea să atingă nivelul de 99,3 milioane de tone, în creștere față de estimările anterioare care arătau un total de 95,5 milioane de tone, în timp ce producția din Rusia ar putea totaliza 71,6 milioane de tone, versus cele 69,5 milioane de tone, anterior previzionate.

În aceeași perioadă, cantitatea de grâu exportată de Rusia a fost revizuită în creștere până la un total de 33,5 milioane de tone, față de cele 32,5 milioane de tone anterior estimate. Și asta, în condițiile în care previziunile privind potențialul de export al nord-americanilor au fost revizuite în scădere până la un total de 28,5 milioane de tone, față de cele 29,5 milioane de tone estimate anterior, iar cel al blocului comunitar UE28, până la un nivel de 19,8 milioane de tone, față de cele 20,5 milioane de tone calculate anterior de analiști.

În plus, în cazul porumbului, CIC estimează că, în sezonul 2018-2019, producția ar urma să se majoreze cu trei milioane de tone, până la un total de 1,076 miliarde de tone, ca urmare revizuirilor în creștere pentru Ucraina (35,5 milioane de tone, față de 33,5 milioane de tone), respectiv pentru blocul comunitar UE28 (65 de milioane de tone, față de 61,5 milioane de tone).

Aceeași instituție specializată apreciază că în cazul Braziliei revizuirea este în scădere (93,5 milioane de tone, față de 95,1 milioane de tone estimate anterior), dar și pentru Africa de Sud (10,7 milioane de tone, față de 12,3 milioane de tone).

Nu în ultimul rând, estimările privind producția globală de soia, aferentă sezonului 2018-2019, relevă un total calculat de 363 de milioane de tone, în scădere față de previziunile anterioare. Pe atunci, analiștii din piață estimau un total al producției de soia de 367 de milioane de tone. Scăderea este pusă pe seama căldurii și secetei din Brazilia.

Publicat în Piata agricola

O treime din cele 180.000 de tone de grâu cumpărat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare a Egiptului (GASC), miercuri, 12 decembrie 2018, prin intermediul unei licitații internaționale, provine din România.

Restul de 120.000 de tone de grâu va fi furnizat Egiptului de către Rusia, livrările urmând să aibă loc în intervalul 1-10 februarie 2019.

Potrivit datelor transmise de traderi presei internaționale de profil, ADM a vândut egiptenilor 60.000 de tone de grâu românesc la un preț FOB de 241,26 dolari americani pe tona metrică, la care se adaugă un cost de 15,11 USD/TM pentru transport, total 256,37 USD/tona metrică, C&F. Tot ADM a vândut către GASC alte 60.000 de grâu, de această dată rusesc, la un preț de 242 de dolari americani/TM plus 16,35 USD/tona metrică transportul, total 258,35 USD/TM. Nu în ultimul rând, Agro Industrial a vândut către Egipt tot 60.000 de tone la un preț de 242,80 USD/TM plus 16,35 transportul, total 259,15 dolari americani per tonă metrică de materie primă.

Achiziția aceasta are o marjă de creștere a prețului de achiziție care a variat între 4 și 6 USD/TM față de licitația anterioară din 6 decembrie a.c.

Publicat în Piata agricola

Mihai Țurcanu, eurodeputatul român care din postura de raportor din partea Comisiei IMCO (Piață Internă și Protecția Consumatorilor) a reușit să obțină un acord provizoriu cu privire la revizuirea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele, a recunoscut că, până la urmă, Politica Agricolă Comună (PAC) post-2020 va veni aproape sigur la pachet cu plafonarea subvențiilor.

Conform afirmațiilor făcute de acesta miercuri, 28 noiembrie 2018, chiar dacă există în continuare dezbateri cu privire la propunerea de plafonare a plăților directe acordate în agricultură după 2020, din luările de cuvânt ale reprezentanților grupurilor politice din PPE reiese clar că va fi impusă această limitare a subvențiilor acordate agricultorilor.

El spune că marii fermieri au fost ajutați până acum, „foarte mult”, iar majoritatea dintre ei au reușit să se modernizeze „extrem de mult”, astfel că, a mai precizat europarlamentarul, el nu poate fi de acord cu ideea de faliment în agricultură dacă se plafonează plățile.

„Sunteți prea buni. Aveți cea mai bună tehnică, cele mai bune tractoare, cele mai bune combine, pământul este deja îmbunătățit. Ce facem cu cei mici și mijlocii care nu au putut reuși? Au demonstrat asta. Este o diferență enormă între producția marilor fermieri și cea a celor amintiți anterior”, a spus Mihai Țurcanu.

Marți, 20 noiembrie 2018, eurodeputatul Mihai Țurcanu reușea o negociere finală cu Consiliul European (ConsEu), astfel încât să se poată concluziona că limita maximă de cadmiu admisă ca prezentă în produsele fertilizante – 20 de miligrame pe kilogram produs –, susținută prin interpuși de interesele rusești, nu trebuie să rămână așa, ci să fie de 60 mg/kg.

Dacă raportul ar fi trecut conform intereselor Rusiei, susținute de țările vestice ale Uniunii Europene (UE), și anume în favoarea unei încărcături de cadmiu de maximum 40 mg/kg, iar apoi cu tranziție spre 20 mg/kg, România și alți producători din Europa Centrală și de Est ar fi fost dependenți de piața rusă, susține Mihai Țurcanu. Analiștii ruși știau ce avea să se întâmple, astfel că au achiziționat tot ceea ce înseamnă depozite de roci fosfatice cu un nivel scăzut de cadmiu. Un simplu exercițiu al minții ne-ar fi dat de înțeles monopolul astfel instaurat. Probabil, industria și agricultura din România ar fi avut acces la produs fertilizant foarte scump.

Materia primă din care se fac complexele pentru agricultură se obține din roci fosfatice. Acele roci sunt exportate de țări arabe (în mare parte, de Maroc) către industria de profil din România și către cele din țările vecine. Conform măsurătorilor făcute, rocile provenite de acolo nu au un nivel al cadmiului mai mic de 60 mg/kg.

Pentru Regulamentul „Țurcanu”, eurodeputatul român a negociat cu președinția estoniană, cu cea bulgară (cu care ajunsese la un „deal”, dar nu și cu CE) și, acum, cu președinția austriacă, unde se credea că va fi cel mai greu. Totuși, s-a reușit să se obțină un acord, bineînțeles prin strategii de tot felul. Inclusiv prin mesajul nespus că raportul român și echipa din umbră pot definitiva acest dosar și cu președinția română, care și ea trebuie să încheie niște dosare puternice și să fie una de succes.

De câte ori sosește la Parlamentul European (PE) o propunere legislativă, comisia care se ocupă cu subiectul propunerii întocmește o recomandare pe care o vor vota toți eurodeputații. De exemplu, dacă este vorba de transportul animalelor de fermă, raportul va fi întocmit în Comisia pentru agricultură; dacă este vorba de comerțul cu Canada, propunerea merge în Comisia pentru comerț internațional.

Comisia numește un eurodeputat pentru întocmirea raportului. Acesta, cunoscut sub numele de raportor, consultă grupurile politice și experți în domeniu, uneori în cadrul unor audieri publice. Pe baza informațiilor primite, deputatul sau deputata scrie un raport, cu modificări, care este votat în comisie, apoi în plen, de către toți eurodeputații.

Revista Fermierului: De ce s-a dorit modificarea Regulamentului 2003/2003 privind îngrășămintele destinate agriculturii?

Mihai Țurcanu: După 15 ani, Comisia Europeană (CE) a considerat că Regulamentul 2003/2003 privind îngrășămintele nu mai este de actualitate și că trebuie să ne adaptăm noilor cerințe de piață. Vechiul act normativ nu era deschis la tot ceea ce este inovativ în prezent. Spre exemplu, gunoiul de grajd sau nămolurile din stațiile de epurare nu erau considerate, înainte, îngrășăminte.

S-a mai desprins ideea că îngrășămintele actuale sunt pline de metale grele, care ar putea dăuna sănătății consumatorilor noștri; s-au căutat soluții. CE a venit cu un draft de raport și l-a transmis Parlamentului, la Comisia IMCO – Piață Internă și Protecția Consumatorului. Acolo, noi am amendat raportul și l-am votat în plenul Parlamentului. Numai că, acolo, chestiunile esențiale au picat la 10-15 voturi. Era o luptă între vest și est. Vesticii, neavând o industrie foarte bine dezvoltată, subiectele respective nu prezentau pentru ei un interes, astfel că nu și-au dat seama de importanța acestui fenomen. Pentru noi, cei din Europa de Est, dimpotrivă, pentru că veneam la pachet cu fabrici cum este și Azomureș sau polonezii, care dețin o companie de stat și vreo cinci-șase fabrici de anvergură.

R.F.: Și am putea adăuga nevoia puternică de a amenda solul.

M.Ț.: S-a pornit de la premisa ca nivelul de cadmiu din îngrășăminte să fie coborât spre 20 de miligrame de cadmiu pe kilogram, în condițiile în care, până acum, fusese valabil sistemul „no limit”. Ca termen de comparație, celelalte state terțe cu care noi suntem parteneri comerciali (...) Noua Zeelandă, acolo cea mai mică limită este cea de 260 mg de cadmiu pe kilogram, iar în Australia – 250 mg pe kilogram. Noi propuneam o țintă extrem de îndrăzneață, care ar fi putut să afecteze grav industria producătoare de îngrășăminte pentru fermierii europeni.

Care era pericolul – resursele naturale (materia primă) au „migrat” către Rusia, prin depozite de roci fosfatice, în condițiile în care principalii furnizori sunt țări africane, cu preponderență Maroc și Tunisia. Revenind, în depozitele lor rușii dețineau materie primă, culmea, cu 20 de miligrame cadmiu pe kilogram. Între timp, aceștia achiziționaseră și alte depozite pe glob, crezând că, astfel, vor deveni lideri ai comerțului cu rocă fosfatică. Nu puteam accepta să fim dependenți doar de o singură sursă de aprovizionare. De aceea, am zis să fim corecți, iar firmele noastre implicate să aibă la dispoziție o ofertă mai largă.

Ne-am zbătut, am agreat subiectul în trialog, am negociat cu trei președinții ale Consiliului UE (ConsEU), au lăsat ei, am lăsat și noi; asta înseamnă compromis, consens. Astfel, în data de 20 noiembrie 2018, toată lumea a picat de acord și s-a stabilit, printre altele, ca limita superioară a nivelului de cadmiu aflat în fertilizanți să fie de 60 mg pe kilogram. După intrarea în vigoare a Regulamentului revizuit, peste trei ani de la momentul votării în plen și peste alți patru ani, se va putea lua o decizie dacă acest raport se va rediscuta sau nu, în funcție de apariția unor noi tehnologii de decadmiere.

Și pe denumire ne-am luptat foarte mult. Nouă ne-ar fi plăcut să spunem „îngrășăminte folosite în agricultură”. Ei au zis nu, ele sunt mai mult de atât. Ca urmare, în întâlnirile tehnice și în negocierile politice, am lăsat „produsele fertilizante”.

R.F.: De când va intra în vigoare modificarea Regulamentului 2003/2003?

M.Ț.: Noi prognozăm că se va vota în martie 2019, în actuala legislatură, și peste trei ani va fi obligatoriu pentru toți factorii implicați.

Poziția Guvernului României - „Fără plafonare”, una proastă

Revista Fermierului: Am vorbit de trialog între CE, PE și ConsEU în ceea ce privește Regulamentul 2003/2003. Cum va fi implicat acest proces în discuțiile privind viitoarea PAC? Guvernul României, prin vocea ministrului Agriculturii, Petre Daea, afirmă că nu este de acord cu plafonarea.

Mihai Țurcanu: Într-un mod similar cu cel al dosarului în care am fost eu raportor. În raportul meu, am avut onoarea și norocul că eram raportor plin. Eu dictam tempoul, când trebuie să accelerez negocierile sau când să le liniștesc. Oamenii sunt peste tot la fel.

Am avut momente în întâlnirile tip „shadow meeting” unde „i-am urcat pe pereți” pe cei cu care discutam, doar să le arăt că depind de mine și că dacă nu sunt de acord și cu propunerile noastre, eu pot duce raportul în plen și fără susținerea socialiștilor sau a celor din ALDE. Au realizat pericolul respectivii eurodeputați că nu pot obține pentru țările lor nimic din ceea ce își doreau, astfel că nu au mai fost atât de reticenți la negocieri.

Revenind la problemele noastre, cunoaștem poziția guvernului. Este o poziție proastă și o strategie proastă. Dacă spui nu de la începutul negocierilor, aproape că nu mai ai ce negocia. Rămâi încorsetat în acea propunere pe care tu o faci – NU plafonare. Ceilalți vor continua negocierile, vor găsi soluțiile de compromis, iar tu vei rămâne pe afară.

Într-adevăr – Guvernul României a spus – NU plafonare – și invocă faptul că 70 la sută din producțiile din agricultură sunt făcute de fermierii mari care ar putea fi afectați. Am încercat să argumentăm și noi în acel mod, în Comisiile de agricultură sau în grupurile politice de care aparținem. Colegii mei dețin însă niște date atât de exacte, că pe de rost ne-a explicat reprezentantul comisarului cum nu vor fi afectați decât trei la sută dintre producători și sunt soluții viabile și pentru aceia, în cazul implementării sistemului de plafonare a plăților.

Ni s-a atras atenția să ținem cont și de aceia care, până acum, au fost niște oportuniști și, prin această subvenție, nu sunt investitori reali, ci consumatori și exportatori de bani. Vorbim de acele fonduri de investiții care nu numai în România se poziționează, ci merg peste tot, acolo unde plățile directe sunt apetisante pentru ei. De fapt, ce fac aceștia? Își cumpără pământurile pe bani europeni.

R.F.: Și totuși, marea majoritate a fermierilor români afirmă că ne paște „pericolul plafonării”. Reprezintă acest proces un pericol pentru ei?

M.Ț.: Nu este niciun pericol. Eu zic că este greșit să spunem „pericolul plafonării”. Nu. Va fi o plafonare, respectând însă principiul regresivității. Mai exact, toate cheltuielile colaterale ale unui fermier, cât este el de mare sau mic, vor fi în afara acestei sume de 100.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă un fermier mare are diverse cheltuieli – salarii, impozite etc. - de 90 la sută din total buget, închipuiți-vă că sumele respective sunt asigurate de CE. De asemenea, există și un venit sigur de 100.000 de euro. Fermierii noștri trebuie să fie cinstiți și să comunice exact ce cheltuieli au pe principiul regresivității. Acestea vor fi acoperite, plus 100.000 de euro.

R.F.: Am avea nevoie de un raportor plin pe un dosar care implică agricultura?

M.Ț.: Da, dar este foarte greu să-l obținem. Nu cred că are cineva atâta anvergură în prezent să poată fi raportor plin pe un dosar atât de important.

R.F.: De-a lungul președinției rotative a ConsEU, ar putea România să-și susțină interesele, cel puțin pe zona de agricultură?

M.Ț.: Puteam stabili anumite aspecte ca priorități, dacă dosarele gestionate erau în faza de închidere. Dacă este la debut un dosar, nu prea ai ce face. Al meu, spre exemplu (fiindcă eram în trialog), în orice întâlnire de trialog puteam concluziona sau nu; să facem „deal”. Eu vorbeam în numele PE, CE prin reprezentant/reprezentanți, în numele instituției citate, iar ConsEu, în numele lor. Dacă toți cei trei factori implicați - PE, CE și ConsEu - cad de acord cu privire la un compromis făcut, se aplaudă, se merge mai departe, se scrie un text după această întâlnire și toată lumea este mulțumită că s-a muncit, că s-a îmbunătățit o propunere venită din partea CE.

Publicat în Interviu

Nu mai puțin de 240.000 de tone de grâu au fost tranzacționate prin intermediul unei licitații internaționale organizate de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare a Egiptului (GASC), joi, 22 noiembrie 2018, 60.000 de tone din acest total fiind de proveniență românească.

Pe lângă materia primă din România, tot cu această ocazie, 120.000 de tone de grâu au fost cumpărate din SUA, în timp ce restul de 60.000 de tone de materie primă au fost exportate din Rusia.

Grâul rusesc a fost comercializat egiptenilor cu un preț FOB de 233,50 dolari americani (USD) per tonă metrică, plus 16,80 costuri cu transportul, prețul final de achiziție fiind 250,30 USD/TM.

Grâul american a fost cumpărat cu 220,90 USD/tona metrică preț FOB, plus 32,88 transportul, în total 253,78 dolari/TM.

Nu în ultimul rând, grâul românesc a fost vândut egiptenilor cu 238,36 USD/TM, plus 15,64 USD/TM, preț final 254 USD/TM.

Potrivit analiștilor de piață, rezultatele indică faptul că prețul grâului produs de fermierii din America de Nord a devenit competitiv pe piața internațională, în condițiile în care, anterior, acesta era catalogat fiind prea scump. Vorbim practic de o a doua licitație a GASC în care grâul din SUA este câștigător.

Publicat în Piata agricola

Ministerul rus al Agriculturii a propus accelerarea creșterii capacităților de export al cerealelor în țările partenere, parte a eforturilor depuse de unul dintre cei mai mari comercianți de grâu din lume pentru a se reorienta către noi piețe.

Până în 2012, Rusia își propune să majoreze capacitatea de export a cerealelor cu 25 de milioane de tone, până la un total de 77,7 milioane de tone, a declarat ministrul agriculturii, Dmitry Patrushev, la o întâlnire cu președintele Vladimir Putin și cu alți oficiali, marți.

„Cu toate acestea, considerăm oportun să devansăm definitivarea proiectelor și lansarea acestora din 2024, în 2021 și 2020”, a declarat Patrushev, citat de site-ul oficial de la Kremlin.

Rusia își modernizează unele terminale de export și ar putea construi, de asemenea, unul nou la Marea Neagră și încă două lângă China. Necesitatea de a spori capacitatea de export a porturilor a devenit o problemă în 2017, atunci când capacitatea existentă a reușit doar să se ocupe de exporturile dintr-o recoltă-record de 135 de milioane de tone.

Oficialul guvernamental rus a adăugat că, în acest an, se estimează că țara sa ar urma să recolteze 106 milioane de tone de cereale, o cultură mare, în comparație cu nivelul mediu înregistrat în ultimii zece ani. Analiștii ministerului de resort se așteptau anterior o recoltă de cereale de 105 milioane de tone în 2018.

Totodată, Rusia va dispune de 30 - 35 de milioane de tone de cereale pentru export în anul de comercializare 2018 - 2019, care a început la 1 iulie, a declarat, după aceeași întâlnire, vicepremierul Alexei Gordeyev.

Anterior, estimările sale pentru același sezon de vânzări erau de circa 30 de milioane de tone, în comparație cu cele 52,4 milioane de tone înregistrate în anul de vânzări 2017-2018.

Chiar dacă exporturile de cereale vor înregistra o creștere negativă în acest an, este imperios necesară construcția unei noi capacități de export a cerealelor, astfel încât să se poată ajunge la noi piețe de desfacere în anii viitori și pentru a atinge obiectivul stabilit în programul recent de dezvoltare al lui Putin pentru acest sector, și anume acela de majorare a exporturilor agricole ale țării cu aproape 45 de miliarde de dolari până în 2024.

Anul trecut, exporturile agricole rusești au însumat 21,7 miliarde de dolari și au fost susținute în principal de o recoltă de cereale record. Însă pentru a majora și mai mult comerțul peste graniță, produsele agricole ar trebui să vizeze piețele din China, Asia de Sud-Est, Africa, țările din Golf și India, a mai spus Patrushev.

Publicat în Cultura mare

Marți, 2 octombrie a.c., analiștii din piața specializată au dat publicității primele cifre privind producția totală de floarea-soarelui a principalilor producători de la Marea Neagră: Ucraina, Rusia, Republica Moldova, Bulgaria și Româna, informația fiind aceea că recolta totală ar putea crește în acest an cu 10 procente până la un total 31,7 milioane tone.

Specialiștii agribusiness de la APK au menționat într-un raport recent că producția din Ucraina se va majora cu 10 la sută, până la un total de 14,8 milioane tone, în timp ce recolta din Rusia se menține la un nivel estimat de 10,9 milioane tone.

În ceea ce privește potențialul de producție a României, anul acesta totalul obținut ar putea atinge un nivel de 2,7 milioane tone, în Bulgaria 2,44 milioane tone, iar în Moldova 900.000 de tone.

Ucraina și Rusia se află printre principalele producătoare și exportatoare de ulei de floarea-soarelui la nivel mondial.

Regiunea Mării Negre contabilizează circa 65 la sută din totalul producției de semințe de floarea-soarelui din totalul obținut pe mapamond.

Publicat în Piata agricola

Vineri, 17 august 2018, prețurile contractelor futures la grâu tranzacționate pe bursa pan-europeană EuroNext (MATIF) s-au majorat vizibil, în condițiile în care discuțiile dintre Guvernul de la Kremlin și comercianți privind nivelul volumelor de materie primă care ar urma să fie exportate de Rusia au generat temeri privind posibila limitare a comerțului peste graniță al celui mai mare exportator de grâu din lume.

Spre exemplu, în ziua amintită, contractul futures BL2Z8 cu scadență în luna decembrie 2018, cel mai activ pe Bursa EuroNext, creștea cu 3,5 euro sau 1,7 la sută, până la un total de 213,75 euro.

Nu cu mult timp în urmă, același contract atingea un prag de 216,5 euro, în creștere cu trei procente la zi și cel mai mare la nivel de săptămână, apropiindu-se de un maximum de 218,25, cel mai mare din ultimii cinci ani și jumătate pentru BL2c2, tranzacționat tot pe EuroNext.

Ministrul rus al Agriculturii a afirmat nu demult că a discutat subiectul exporturi la o întâlnire care a avut loc în aceeași zi de vineri. Anumiți traderi au precizat la rândul lor că ministrul ar fi vehiculat o posibilă limitare a exporturilor de grâu în sezonul 2018-2019, în momentul în care cantitatea tranzacționată ar atinge un nivel de 30 de milioane de tone.

În contrapartidă, șeful Agriculturii spune că nu este vorba de nicio restricționare a exporturilor.

„Traderii discută dacă acesta ar fi primul semnal că Guvernul de la Kremlin se teme cu privire la exporturile agresive ale Rusiei după o recoltă semnificativ redusă”, a precizat sub puterea anonimatului un comerciant german. „Orice eventuală frână pusă exporturilor ar reprezenta un respiro pentru blocul comunitar (UE28), în special pentru Franța și România. Mai mult sau mai puțin, Germania este în afara jocului atunci când vine vorba de exporturi în acest sezon, ca urmare a unei recolte slabe înregistrate. Vorbim de cantități limitate de grâu destinate exportului și de perspective importante de import de grâu furajer”.

Recoltele de grâu ale majorității statelor Uniunii Europene sunt relativ scăzute ca urmare a efectelor secetei, însă din punct de vedere calitativ acestea răspund rigorilor, au precizat analiști din piață, vineri, 17 august 2018.

Publicat în International

Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Mărfuri a Egiptului (GASC) a anunțat că a achiziționat 420.000 de tone de grâu rusesc și românesc, marți, 14 august 2018, ca urmare a unor cereri de ofertă, de această dată fiind solicitate livrări în două perioade diferite.

În urma licitațiilor, GASC a cumpărat 240.000 de tone de grâu cu livrare în perioada 21-30 septembrie 2018, respectiv 180.000 de tone cu livrare în perioada 1-10 octombrie 2018.

Primii pe lista exportatorilor apar de această dată cei de la CHS, care vor expedia un cargou cu 60.000 de tone de grâu românesc la un preț FOB (n.r. - Free on Board - preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea mărfii, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pentru ca marfa să fie încărcată la bord) de 230,99 USD/tona metrică plus 15,34 dolari americani/TM transportul, total 246,33 USD/TM C&F (cost and freight). Marfa va urma să fie livrată în perioada 21-30 septembrie a.c.

Tot pentru aceeași perioadă, traderii de la GTCS vor trimite un cargou de 60.000 de tone de grâu rusesc la un preț FOB de 232 USD/TM, plus 16,60 dolari americani tona metrică transportul, cost final (C&F) de 248,60 USD/tona metrică.

Tot GTCS va expedia alte două transporturi a câte 60.000 de tone de grâu rusesc fiecare, cu livrare în aceeași perioadă, 21-30 septembrie a.c., primul la un preț C&F de 248 (233 USD/TM preț FOB plus 15 USD/TM transportul), respectiv altul la un preț final de 249,60 dolari americani tona metrică (233 USD/TM preț FOB și 16,60 USD/TM transportul).

Pentru perioada 1-10 octombrie 2018, GTCS va mai expedia două cargouri cu câte 60.000 de tone de grâu rusesc fiecare, către Egipt, la un preț final C&F de 250,40 USD/TM (233,80 USD/TM preț FOB și 16,60 USD/TM transportul).

Nu în ultimul rând, Alegrow va livra Egiptului 60.000 de tone de grâu rusesc la un preț FOB de 233,80 dolari americani tona metrică plus 16,60 USD/TM transportul, preț final 250,40 dolari americani/TM (C&F).

Miercuri, 1 august 2018, Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Mărfuri a Egiptului (GASC) lansa o cerere de ofertă pentru achiziția unei cantități nespecificate de grâu, cu livrare în perioada 11-20 septembrie a.c., licitație în urma căreia au fost cumpărate 240.000 de tone de materie primă, mai exact 60.000 de tone de grâu românesc (mai scump cu aproape 18 USD/TM pe tona metrică, toate costurile incluse), respectiv 180.000 de tone de grâu din Rusia.

Publicat în Piata agricola
Pagina 1 din 6