PRIAevents organizează și în aceast an cea mai importantă reuniune a toamnei pentru agricultură în 1 octombrie 2019 - conferința PRIA Agriculture, însoțită de „Gala Fermierilor Români” – la a IV-a ediție în România - în cadrul căreia va recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români ce au investit resurse financiare, multă muncă și experiența lor de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.

Conferința PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al toamnei pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

În premieră, anul acesta Institutele de Cercetare și Universitățile vor face parte din eveniment și vor avea standuri prezentând tot ceea ce au mai reprezentativ.

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, Politica Agricolă Comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață, și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniunea Europeană (UE).

Pentru că sectorul agricol este extrem de important și pentru că fermierii români au depus eforturi multe pentru agricultura României, în cadrul conferinței PRIA Agriculture vom premia și vom aplauda activitatea, energia, munca depusă și răbdarea acestora. Vom afla de asemenea cu ce provocări se confruntă și de ce au nevoie pentru a-și crește afacerile, dar și care sunt poveștile lor de succes.

La eveniment va fi prezent lanțul Mega Image cu proiectul Gusturi Românești, care continuă, pentru al șaselea a an consecutiv, programul „Gusturi Românești de la gospodari” prin care aduce în toate magazinele legume cultivate sustenabil pentru un gust autentic. Prin acest program, Mega Image aduce mai aproape de consumatori gusturile româneşti, printr-un parteneriat echitabil cu producătorii locali care cultivă legume cu iscusință și grijă.

Programul „Gusturi Românești de la gospodari” s-a dezvoltat mai mult cu fiecare an, iar implicarea și investițiile Mega Image în acest parteneriat sunt fără precedent în România. Echipele de specialişti sunt alături de agricultori din momentul pregătirii culturii, în timpul cultivării și până în etapa de cules.

„Conferința PRIA Agriculture reprezintă cel mai important eveniment din această toamnă pentru agricultură și reunește reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. În cadrul Galei PRIA Romanian Farmers - ne vom concentra pe recunoașterea eforturilor îndelungate ale fermierilor români si vom afla poveștile lor de succes, dar și ce provocări au avut de-a lungul timpului”, declară Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture și a Galei PRIA Romanian Farmers. „Adunăm roadele, facem bilanțul lui 2018 și discutam alături de oamenii importanti din agricultură despre temele esențiale pentru dezvoltare”.

PRIA Agriculture face parte din seria conferinţelor PRIAevents care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass-mediei.

Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium de buisness, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei, mai ales în cel agricol.

PRIAevents este recunoscută de multă vreme ca o platformă independentă și echidistantă de discuții despre cele mai importante teme, despre schimbari legislative, politici în toate sectoarele economiei.

Astfel, veți avea ocazia să îi întâlniți pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participați la un eveniment interactiv, astfel încât la finalul evenimentului să avem trasate idei, soluții și propuneri.

La ediția din acest an vom reuni 250 participanți. Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteţi găsi pe: https://priaevents.ro/pria-agriculture-si-gala-romanian-farmers-2019/

Publicat în Comunicate
Miercuri, 18 Septembrie 2019 16:38

An agricol de excepție pentru fermierii timișeni

Șefia Direcției Agricole Județene (DAJ) Timiș raportează că producătorii agricoli au obținut, în acest an, recolte de invidiat, la porumb înregistrându-se aproape 10 tone la hectar, iar la culturile viticole, aproximativ nouă tone la hectar, în timp ce la floarea-soarelui se estimează producţii de 3,5 tone la hectar.

Vocile autorizate ale DAJ Timiș au declarat presei că, dacă timpul va fi de partea fermierilor, în acest an, vor fi obținute producții însemnate, „spre 10 tone la hectar”, pe cele 180 000 de hectare însămânțate cu porumb.

„Am fost, zilele trecute, în câmp, la un fermier care are peste 400 de hectare cu porumb şi am văzut performanţa aceasta de recoltă în buncăr. La floarea-soarelui avem circa 80 de mii de hectare şi se aşteaptă o producţie de circa 3,5 tone la hectar. Sunt şi parcele cu productivitate mai mică, dar au fost lăsate la urmă cu recoltatul, oamenii au recoltat prima dată recolta bună”, a afirmat Doru Petanec, directorul DAJ Timiș

Potrivit sursei citate, la culturile viticole de la Recaş şi Buziaş se recoltează cu combina, procesul fiind în plină desfăşurare. Suprafaţa viticolă totală din Timiş, cu şi fără rod, este de 3 800 de hectare, cu tot cu fermele mici, din care peste 1 000 de hectare sunt ocupate de marile podgorii de la Recaş şi Buziaş. La struguri de masă, randamentul este în medie de 9 tone la hectar.

Şi în cazul pomilor fructiferi, care ocupă 8 500 de hectare, recolta este bună, acum fiind în toi culesul la măr, prună şi piersică. Probleme au fost doar la cireş, în primăvară, din cauza ploilor abundente.

Grâul însămânțat pe 130 000 de mii de hectare a ajuns deja în hambare, cu o producţie de 6,5 tone la hectar, în timp ce jumătate din cele 20 000 de hectare semănate cu rapiţă au fost distruse de gerul din iarnă, suprafaţa fiind resemănată cu culturi de porumb şi floarea-soarelui.

„Semănatul de toamnă se face acum în condiţii foarte grele, pentru că pământul este uscat. Rapiţa se seamănă acum şi este riscul să răsară neuniform sau chiar deloc. Aşteptăm o ploaie. Spre finele lunii septembrie începe semănatul la grâu”, a mai adăugat şeful Direcţiei Agricole Timiş.

Suprafaţa totală agricolă a judeţului Timiş este de 700 000 de hectare, din care cea arabilă este de 530 000 de hectare.

Sursa: Agerpres

Publicat în Piata agricola

De la debutul actualului sezon de vânzări și până la data de 16 septembrie 2019, Ucraina a exportat cu 3,8 milioane de tone de cereale mai mult decât în aceeași perioadă a anului comercial 2018-2019, în primele două luni și jumătate statul vecin contorizând 11,1 milioane de tone de cereale vândute peste graniță.

„De la începutul sezonului agricol 2019-2020, care a debutat la 1 iulie 2019, şi până în prezent, Ucraina a exportat 11,1 milioane tone de cereale. În particular, Ucraina a exportat 6,8 milioane de tone de grâu, 2,5 milioane de tone de orz şi 1,9 milioane de tone de porumb”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului ucrainean al Agriculturii, citat de Reuters.

Instituția de profil a statului vecin nu a oferit o estimare cu privire la exporturile de cereale pentru întregul sezon 2019-2020, după ce, în anul comercial anterior, Ucraina a exportat o cantitate record de 50 de milioane de tone de cereale.

Pe de altă parte, ministerul de resort a mai anunțat că, până la data de 16 septembrie a.c., Ucraina a recoltat 40,8 milioane de tone de cereale, estimând că recolta totală de cereale din 2019 ar urma să fie una similară celei de anul trecut, și anume de aproximativ 70 de milioane de tone.

Conform sursei citate, fermierii ucraineni au definivat culesul de pe o suprafaţă de 10,3 milioane de hectare însămânțate cu cereale, însemnând 68% din suprafaţa însămânţată cu cereale, iar randamentul mediu la hectar este de 3,95 tone. Ministerul Agriculturii din Ucraina a mai transmis că fermierii au terminat de recoltat grâul şi orzul.

Ucraina este un important producător şi exportator mondial de cereale. Exporturile Ucrainei de produse agricole sunt dominate de cereale, uleiuri vegetale şi oleaginoase.

Publicat în Piata agricola

Potrivit anunțului făcut marți, 10 septembrie 2019, de șeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Mureş, Ioan Rus, pentru al treilea an consecutiv, fermierii mureșeni au înregistrat cele mai mari producţii din istorie la grâu şi rapiţă, iar previziunile în cazul culturilor de toamnă, cum sunt floarea-soarelui, sfecla de zahăr şi porumbul, sunt peste nivelul ultimilor trei ani, consideraţi cei mai buni ai agriculturii județene.

Conform precizărilor directorului DAJ Mureș, fermierii mureșeni au înregistrat cea mai mare producţie de grâu, cu o medie pe hectar de 5 109 kilograme, dar și că au existat producători care au atins şi peste 7 300 kilograme la hectar. El a adăugat că au existat și producţii bune la rapiţă, peste 3 000 kg/ha și preconizează randamente la porumb de peste 7 500-8 000 kg/ha.

Potrivit datelor puse la dispoziția presei de DAJ Mureş, de pe cele 29 813 hectare cu grâu s-a obţinut o producţie de 152 326 de tone, cu o medie de 5 109 kilograme la hectar, fiind trei producători care au obţinut producţii de peste 7 000 -7 300 de kilograme la hectar, la rapiţă, pentru ulei de pe cele 7 541 hectare s-a obţinut o producţie de 22 662 de tone, cu o medie de 3 005 kilograme la hectar, cinci fermieri obţinând între 3 000 şi 4 000 de kilograme la hectar.

La secară, de pe 252 hectare s-a obţinut o producţie de 668 de tone, la triticale, de pe 2 613 hectare s-au obţinut 13 569 tone, iar la orz, de pe 3 055 hectare,  s-au obţinut 16 115 tone etc.

Ioan Rus a arătat că, în ciuda vremii secetoase din ultimele luni, se estimează o producţie cel puţin la nivelul celei de anul trecut. La floarea-soarelui se estimează o producţie de peste 4 000 de kilograme la hectar, iar la sfeclă de zahăr între 70 000 şi 77 000 de kilograme la hectar.

Publicat în Piata agricola

Miercuri, 28 august 2019, statele membre ale blocului comunitar (UE28) au aprobat o serie de măsuri de sprijin propuse de Comisia Europeană (CE), menite să atenueze dificultăţile financiare cu care se confruntă fermierii din cauza condiţiilor meteorologice şi pentru a creşte disponibilitatea hranei pentru animale.

„Încă de la începutul fenomenelor climatice extreme, am urmărit îndeaproape situaţia şi suntem pregătiţi să oferim sprijin fermierilor noştri. Comisia a fost tot timpul în strânsă legatură cu toate statele membre şi am reacţionat rapid atunci când a fost necesar. Aceste măsuri ar trebui să protejeze fermierii din punct de vedere financiar, precum şi împotriva unei penurii de furaje care ar putea să le afecteze animalele”, a declarat comisarul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, printr-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Acţiunile asupra cărora statele membre au convenit, miercuri, în cadrul unei reuniuni a comitetului, includ posibilitatea unor plăţi în avans mai mari şi a unor derogări excepţionale de la normele de „înverzire”, pentru a ajuta fermierii să asigure hrană suficientă pentru animalele lor. Producătorii agricoli afectaţi vor putea să primească un procentaj mai mare din plăţile Politicii Agricole Comune (PAC), ceea ce va duce la îmbunătăţirea fluxului lor de numerar. Mai exact, vorbim de ajutoare de până la 70% din plăţile lor directe care vor fi primite începând cu mijlocul lunii octombrie, respectiv 85% din plăţile privind dezvoltarea rurală vor fi primite imediat după adoptarea oficială a pachetului de măsuri la începutul luni septembrie.

Totodată, vor fi adoptate derogări de la anumite norme de „înverzire” pentru a spori disponibilitatea hranei pentru animale. Acestea includ posibilitatea de a considera terenurile lăsate în pârloagă drept culturi distincte sau ca zone de interes ecologic, chiar dacă acestea au fost păşunate sau recoltate. De asemenea, există posibilitatea de a însămânţa culturi intermediare drept culturi pure (şi nu ca amestec de culturi, așa cum este prevăzut în prezent) în cazul culturilor destinate păşunatului sau producţiei de furaje, respectiv de a reduce perioada minimă de 8 săptămâni pentru culturile intermediare, pentru a permite fermierilor care cultivă terenuri arabile să însămânţeze culturile de iarnă în timp util după culturile intermediare.

În urma deciziei de miercuri, acest pachet de măsuri ar trebui să fie adoptat, în mod oficial, la începutul lunii septembrie. Executivul comunitar precizează că va continua să fie în contact cu toate statele membre în ceea ce priveşte impactul secetei.

Publicat în Finantari

Nu mai puțin de nouă miliarde de euro ar reprezenta banii europeni care au intrat în conturile producătorilor agricoli români, în perioada 2017-2019, numai în acest an Comisia Europeană (CE) decontând României peste 2,7 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, este anunțul făcut marţi, 27 august 2019, de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„În data de 26 august 2019, au intrat în conturile României pentru fermieri şi dezvoltarea satului românesc încă 176,41 milioane de euro reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR). Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,7 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform sursei citate, prin cele două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR, domeniul agricol din România a atras 8,95 miliarde de euro, această sumă reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019.

Publicat în Finantari

Chiar dacă ploile din ultimele zile i-au încetinit pe fermierii germani la culesul grâului, valurile de căldură au permis producătorilor agricoli din Franţa, Germania, Marea Britanie şi Polonia să facă progrese rapide cu recoltarea.

Agricultorii din cele patru state menționte mai sus ar urma să strângă în silozuri o cantitate mai mare de cereale faţă de anul trecut, când seceta a afectat culturile.

În Franţa, cel mai mare producător de grâu din UE, recoltarea este aproape încheiată, fermierii estimând producţii ridicate. Ministerul Agriculturii din Hexagon a revizuit în creştere estimările privind recolta de grâu moale la 38,2 milioane de tone - cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani şi cu 12% mai mult decât anul trecut.

Analiştii se aşteaptă la aproximativ 39 de milioane de tone, a doua mare recoltă record din istorie.

„Grâul a fost deja recoltat, au mai rămas câteva mii de hectare în zonele de coastă. Unele persoane de pe piaţă se aşteaptă la o recoltă de 39,50 - 40 de milioane de tone”, a declarat un trader pentru agenția Reuters, citată de Agerpres.

În cazul Germaniei, cel de-al doilea mare producător de grâu din UE, traderii estimează că peste 85% din suprafaţa însămânţată cu grâu a fost recoltată.

„Valurile de căldură au permis fermierilor să facă progrese fantastice cu recoltarea grâului, dar acum ploaia afectează unele zone din nordul Germaniei, în special landul Schleswig-Holstein. A plouat acolo, săptămâna trecută, aproape în fiecare zi. Dacă nu va reveni soarele săptămâna viitoare, s-ar putea înregistra pierderi”, trage un semnal de alarmă un analist din piață.

El estimează că fermierii din Germania vor recolta 23-23,5 milioane de tone, în creştere cu 15% faţă de 2018.

Marea Britanie, al treilea mare producător de grâu din UE, a început recoltarea şi se aşteaptă la cea mai mare recoltă de grâu din 2015 până în prezent, o evoluţie salutată de fermierii din Regatul Unit, afectaţi de incertitudinile privind Brexitul.

„Vor exista temeri privind calitatea, mai ales că la sfârşitul săptămânii a plouat mult. Ne aşteptăm la o producţie de grâu de 15,2 - 15,5 milioane de tone, faţă de 14 milioane de tone, anul trecut”, a declarat Jack Watts, consilier la National Farmers Union. „Calitatea este, într-adevăr, importantă anul acesta, deoarece ne pregătim de Brexit. Traderii sunt nervoşi în legătură cu vânzarea grâului britanic pe piaţa din Europa, până când nu vor avea mai multe informaţii privind calitatea”.

Marea Britanie ar urma să părăsească UE în 31 octombrie, dată după care vor fi impuse tarife vamale la exporturile spre blocul comunitar dacă nu va exista un acord de retragere.

În Polonia, recoltarea grâului s-a realizat pe aproximativ 70% din suprafaţa cultivată, a informat Wojtek Sabaranski, analist la Sparks Polska.

„Ploile locale au încetinit puţin recoltarea, dar nu este o problemă majoră. Estimez o producţie de 10,7 milioane de tone anul acesta, în creştere cu 8% faţă de anul trecut”, a conchis Sabaranski.

Până la acest moment, niciun oficial român, producător agricol sau reprezentant al vreunei organizații de producători autohtonă nu a făcut vreun comentariu cu privire la estimările privind producția de grâu a României.

Publicat în Piata agricola

Adjunctul reprezentantului Guvernului în teritoriu, subprefectul judeţului Gabriel Marinov, a declarat la finele unei şedinţe pe tema pagubelor produse de secetă că mai bine de 26 000 de hectare de culturi agricole, înfiinţate în toamna anului trecut şi în primăvara acestui an, au fost afectate de temperaturile ridicate înregistrate în ultimele luni.

Prejudiciul a fost constatat de comisii judeţene formate din specialişti în agricultură, iar culturile agricole din 30 de unităţi administrativ-teritoriale au fost afectate în proporţie de peste 30%.

„Suprafaţa totală afectată la nivelul judeţului de seceta prelungită din primăvara-vara anului 2019 este de 26 010,88 de hectare. Din acest total, 15 730,71 de hectare reprezintă suprafaţa cultivată de persoane juridice, valoarea pagubelor înregistrate de acestea fiind estimată la 20 852 574 lei”, a precizat, pentru presa centrală, subprefectul Marinov.

În prezent, angajaţii Prefecturii judeţului lucrează pentru centralizarea proceselor verbale de constatare a pagubelor pentru a fi prezentate Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Publicat în Piata agricola

Suma totală autorizată până în prezent la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde de euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precizând că plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru intervalul amintit, este de 1,912 miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat al APIA, remis presei, marţi, 6 august 2019, autorizarea plăţilor pentru Campania 2018 continuă şi în perioada imediat următoare.

„În ultima lună, a fost autorizată la plată suma de 10,56 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Buget Naţional, astfel că, până în acest moment, suma totală autorizată la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde de euro. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 891/21.06.2018, plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru Campania 2018, este de 1,912 miliarde de euro”, se menţionează în comunicat.

APIA reaminteşte că, în momentul de faţă, se află în derulare Campania de control la faţa locului, conform termenelor prevăzute în Ordinul nr. 69 din 25.01.2019 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Controalele pe teren sunt programate a se desfăşura până la data de 1 octombrie 2019.

Publicat în Finantari

Potrivit Agritel, producătorii agricoli din Franța estimează că recolta din acest an ar putea totaliza nu mai puțin de 39,17 milioane de tone, a doua cea mai mare din istorie, anunță agențiile de presă internaționale.

Acest record ar putea fi atins chiar dacă temperaturile-record nu au afectat randamentele, care vor fi cu până la 14,9% mai ridicate decât cele de anul trecut, potrivit unui raport Agritel, citat de Reuters.

Analiștii companiei estimează, pe plan naţional, un randament la actuala recoltă de 7,82 tone pe hectar, cu 12% peste nivelul din 2018, când vremea nefavorabilă a afectat culturile, şi cu 7,5% peste media din ultimii cinci ani - excluzând recoltele excepţional de ridicate şi de scăzute din 2015 şi 2016.

„Deşi recoltarea nu s-a finalizat deplin în regiunile de lângă Canalul Mânecii, randamentele raportate sunt bune, nefiind afectate de temperaturile record”, a afirmat Michel Portier, directorul firmei franceze de consultanţă Agritel.

Suprafaţa semănată a urcat, de asemenea, cu 2,66%, la cinci milioane de hectare, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, se arată în raport.

Soufflet, unul dintre cei mai mari exportatori de grâne din Franţa, estimează că recolta de grâu moale din acest an se va situa între 38 şi 39 de milioane de tone, dar încă trebuie adunate 20-25 de procente din recoltă.

Franţa se aşteaptă să recolteze în acest an o cantitate de 37 de milioane de tone de grâu, cu 8,5% mai mult decât în 2018, a anunţat, în iulie 2019, Ministerul francez al Agriculturii, cu ocazia publicării primelor sale estimări referitoare la recolta din acest an.

Publicat în Piata agricola
Pagina 1 din 31