Stiri interne - REVISTA FERMIERULUI
Știri interne

Știri interne

Raportul asupra inflației al BNR remarcă o scumpire amplă a legumelor și a fructelor, la începutul acestui an, acesta fiind un fenomen care a afectat toate statele membre ale blocului comunitar, potrivit datelor date publicității vineri, 17 mai 2019, de oficialitățile băncii centrale. Cele mai semnificative majorări de preţ au…
Standardul european pentru licențierea produselor fără gluten – Crossed Grain – a fost lansat oficial în România, joi, 16 mai 2019, astfel încât producția de profil să fie securizată și dezvoltată și pe plan local. Pentru un milion de români, precizează cei de la Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten…
Ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în primăvara acestui an, care au afectat creșterea și dezvoltarea răsadurilor de tomate, precum și replantarea acestora, Guvernul Dăncilă a decis prelungirea perioadei de valorificare a roșiilor cultivate în spații protejate până la data de 15 iunie 2019. Acest demers a fost realizat…
În ședința Executivului Dăncilă, din data de 14 mai 2019, s-a decis ca sprijinul financiar acordat cultivatorilor de usturoi să se majoreze de la 1.000 de euro/ha la 3.000 de euro/ha (13.950 lei/ha). „Prin acordarea sumei de 3.000 de euro/ha (13.950 lei/ha) se susține menținerea culturii de usturoi în zonele…
Miercuri, 15 Mai 2019 16:48

Consumatorii europeni, mai educați

Scris de
În ultimii ani, fermierii europeni trebuie să facă față unei noi provocări, și anume unei generații de consumatori din ce în ce mai educate, potrivit aprecierilor lui Gheorghe Albu, preşedintele interimar al Ligii Asociaţilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), cu ocazia un forum de specialitate care a avut loc la…
Bancherii români sunt asociați unor cămătari, în accepțiunea președintelui Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Adrian Rădulescu, în condițiile în care, a mai precizat fermierul, aceștia s-ar fi învățat că în țara noastră este posibil orice. „(...) Costurile bancare sunt foarte mari şi poate să se supere pe mine oricine. Ne…
Conform notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind reducerea la 5% a cotei de TVA la alimentele de înaltă calitate, impactul bugetar total al acestei măsuri ar urma să totalizeze 836 milioane de lei în următorii patru ani, scăderile de venituri din TVA fiind cuprinse între 106…
Președintele interimar al Pro Agro, Emil Dumitru, consideră că instrumentele de gestionare a riscurilor sunt la fel de importante precum plățile directe pe suprafață și a mărturisit că se fac primii pași în realizarea unui fond mutual în sectorul vitivinicol românesc, potrivit propriilor afirmații din conferința de presă de miercuri,…
Pe parcursul acestui an, șapte sute de copii din satele judeţului Brăila vor avea parte de „Prima carte pentru acasă”, iar în 15 grădiniţe din comunităţi defavorizate vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici, acasă şi la grădiniţă, în cadrul unui proiect implementat…
Vineri, 3 mai 2019, sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) a lansat 123 de rachete prin două unităţi din zona Moldovei, astfel că, până la această oră, nu au fost raportate căderi de grindină pe teritoriul protejat, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Ca urmare…

newsletter rf

Revista