Luni, 03 Iulie 2017 11:30

33,7 milioane de euro plătiți fermierilor care beneficiază de schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal. Hectarul cu legume cultivate în sere și solarii primește peste 15.000 de euro!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 30 iunie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit 33,78 milioane de euro reprezentând schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal – Campania 2016 – unui număr de peste 11.000 de fermieri români, anunță instituția printr-un comunicat de presă.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că în data de 30 iunie 2017, în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 505 a Hotârării de Guvern nr. 434 pentru completarea art. 2 din Hotărârea nr. 208/2017 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii și schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de plată 2016, a fost efectuată plata sumei de 33.788.356,48 euro aferentă schemei de sprijin cuplat în sectorul vegetal - Campania 2016, pentru un număr de 11.091 fermieri”, se precizează în documentul de presă APIA.

Potrivit aceluiași comunicat, și în această campanie, cel mai bine subvenționate sectoare sunt cele ale legumelor cultivate în sere și solarii, cuantumul fiind de 15.060,0289 euro la hectar!

„Cuantumurile stabilite pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal la data citată sunt următoarele: - sprijinul cuplat - soia – 254,6291 euro/ha; - sprijinul cuplat - lucernă – 341,6533 euro/ha; - sprijinul cuplat - mazăre boabe pentru industrializare – 88,8627euro/ha; - sprijinul cuplat - fasole  boabe pentru industrializare – 1.857,2825 euro/ha; - sprijinul cuplat - cânepă pentru ulei și fibră –2.080,6217 euro/ha; - sprijinul cuplat - orez – 814,7191 euro/ha; - sprijinul cuplat – cartofi pentru sămânță – 2.291,0809 euro/ha; - sprijinul cuplat - hamei –526,2179 euro/ha; - sprijinul cuplat - sfeclă de zahăr – 790,0444 euro/ha; - sprijinul cuplat - tomate pentru industrializare – 7.128,0522 euro/ha; - sprijinul cuplat - castraveți pentru industrializare – 5.727,1196 euro/ha; - sprijinul cuplat - legume cultivate în sere – 15.060,0289 euro/ha; - sprijinul cuplat – legume cultivate în solarii – 15.060,0289 euro/ha; - sprijinul cuplat - prune pentru industrializare – 1.717,6101 euro/ha; - sprijinul cuplat - mere pentru industrializare – 142,3913 euro/ha; - sprijinul cuplat - cireșe+vișine pentru industrializare – 223,8752 euro/ha; - sprijinul cuplat - caise+zarzare pentru industrializare – 1.048,5371 euro/ha; - sprijinul cuplat - cartofi timpurii, semitimpurii și de vară pentru industrializare – 2.291,0809 euro/ha”.

Plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii și pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363 din 1 octombrie 2016.

Citit 185 ori

Articole înrudite

newsletter rf

surse si resurse

Publicitate

ADAMA semintetoamna 300x250

romania food

Banner 300x250 archiTECHture

Revista