Joi, 26 Iulie 2018 15:17

Recoltatul grâului ia sfârșit în această săptămână și în Timiș, în condițiile în care ploile nu au afectat culturile

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Timiș, recoltatul grâului se apropie de final, pentru finele acestei săptămâni estimându-se culesul ultimului bob, în timp ce orzul şi orzoaica au ajuns de mult în hambare, a anunțat conducerea Direcţiei Agricole Județene (DAJ) Timiş, citată de presa centrală.

Totodată, vocile autorizate ale DAJ Timiș au menționat că niciun producător agricol nu a sesizat probleme la culturile agricole, ca urmare a condiţiilor agrometeorologice.

Cei de la DAJ Timiș spun că au mai rămas doar bucăţi de suprafeţe extrem de mici, pentru că a plouat şi combinele nu au putut intra, dar nu e semnificativ.

„Producţiile sunt foarte bune, dar fermierii nu le fac cunoscute până nu se culege totul. Ploile nu ne-au afectat, pentru că s-au recoltat cerealele pe timp uscat”, a afirmat, pentru Agerpres, Doru Petanec, șeful instituției.

Suprafeţele arabile cultivate au fost sensibil egale cu cele din anii precedenţi, tarlalele cu grâu fiind de 130.000 ha, orzul şi orzoaica s-au recoltat de pe câte 7.000 ha fiecare, triticalele au fost culese de pe cele 4.000 ha. Au mai fost însămânţate aproape 170.000 ha cu porumb şi 73.000 ha cu floarea soarelui.

„Probleme fitosanitare nu sunt, nici cu încolţirea la grâu nu au fost probleme, pentru că fiecare fermier a ştiut deja ce soi să aleagă şi, cu toate că a fost umiditate crescută, niciun fermier nu ne-a semnalat încolţirea bobului la grâu. Calitatea bobului, în schimb, a scăzut după ploi, e firesc, dar pe suprafeţe extrem de mici”, a conchis Doru Petanec, citat de agenția națională de presă.

Citit 311 ori