Luni, 10 Septembrie 2018 15:13

Care este cauza probabilă a incendiului de la ferma de porci din Tichilești, în care au murit 1.700 de animale

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, col. Ștefan Stoian, cauza probabilă a incendiului puternic care a izbucnit în dimineața de luni, 10 septembrie 2018, la o exploatație din localitatea Tichileşti, afectată de virusul pestei porcine africane (PPA), eveniment în urma căruia 1.700 de porcine au murit prin ardere sau asfixiere, a fost un scurtcircuit la instalaţia electrică.

„Cauza probabilă a incendiului izbucnit la o ferma de porci din Tichileşti este un scurtcircuit la instalaţia electrică, un cablu electric fiind defect”, a precizat angajatul ISU.

Conform informațiilor existente până la această oră, un paznic al societăţii a sunat la numărul de urgență 112 și a anunţat că acoperişul fermei a luat foc, iar la faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţii ale ISU Brăila cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, focul fiind lichidat într-o oră şi jumătate.

În incinta în care s-a manifestat incendiul se aflau aproximativ 2.300 de suine, din care 600 au fost salvate, iar 1.700 au murit prin ardere sau asfixiere. Totodată, au fost mistuiți de flăcări aproximativ 400 de metri pătraţi de acoperiş.

Exploatația în care s-a produs incendiul aparţine societăţii Romsoci, care, înainte de confirmarea virusului pestei porcine africane, avea 35.000 de porci.

Fostul proprietar al exploatației, Gheorghe Caruz, afirmă că focul a fost pus de o mână criminală.

„Concurența are interes să-i închidă pe cei din jurul lor”, a spus Caruz la o televiziune publică.

Poliția a demarat cercetările și în cauză a fost deschis un dosar penal.

Citit 222 ori