Din nou pestă porcină africană în Jirlău - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 29 August 2019 15:43

Din nou pestă porcină africană în Jirlău

Scris de

În comuna Jirlău, din judeţul Brăila, a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană (PPA), motiv pentru care au fost formate echipe mixte cuprinzând inspectori sanitar-veterinari, poliţişti şi jandarmi care lucrează la eradicarea acestuia, a anunțat joi, 29 august 2019, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila.

Până la această dată, în judeţul citat sunt confirmate 47 de focare la porci domestici, şase la fonduri de vânătoare, cu 23 de cazuri, şi sunt afectate 29 de localităţi din 20 de comune.

PPA s-a reactivat în judeţul Brăila în lunile iulie şi august a.c., după ce, anterior, au fost stinse 140 astfel de focare.

Brăila este judeţul unde au fost plătite cele mai mari despăgubiri pentru pesta porcină africană, respectiv 172 576 370 de lei pentru 3 337 de exploataţii, dintr-o sumă totală de 252 287 710 de lei de lei plătită la nivel naţional.

În judeţ au fost eutanasiate peste 200 000 de suine şi au fost stinse, în total, 140 de focare de pestă porcină, dintre care 11 în exploataţii comerciale.

Citit 261 ori

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista