Nou șef la ANSVSA - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 27 Noiembrie 2019 16:41

Nou șef la ANSVSA

Scris de

Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este Robert-Viorel Chioveanu, a anunţat miercuri, 27 noiembrie 2019, instituţia citată.

„Prim-ministrul, domnul Ludovic Orban, prin decizie, a numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu rang de secretar de stat, pe domnul Robert Viorel Chioveanu”, se menționează într-un comunicat al ANSVSA.

Premierul Ludovic Orban i-a eliberat din funcţie, în 14 noiembrie, pe preşedintele şi pe unul dintre vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit unor decizii ale premierului publicate în Monitorul Oficial, Geronimo Răducu Brănescu a fost eliberat din funcţia de preşedinte cu rang se secretar de stat al ANSVSA.

Premierul l-a desemnat atunci pe vicepreşedintele instituţiei Csutak Nagy Laszlo să exercită atribuţiile preşedintelui până la numirea unui nou conducător al ANSVSA.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 947 din 2019 a fost publicată Decizia nr. 451, privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare, de către Robert-Viorel Chioveanu a funcției publice temporar vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Decizia nr. 452 face referire la numirea lui Robert-Viorel Chioveanu în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Citit 104 ori

newsletter rf

Revista