Politica Agricola Comuna - REVISTA FERMIERULUI
Duminică, 16 Februarie 2020 19:40

MADR susține plafonarea subvențiilor?

Fermierii urmăresc cu îngrijorare declarațiile făcute în spațiul public de către ministrul Agriculturii și secretarii de stat din MADR privind posibila acceptare a plafonării plăților directe în contextul negocierilor care se desfășoară la Bruxelles pentru bugetul Uniunii Europene, respectiv reforma PAC post-2020.

Prezent, în 6 februarie 2020, la Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români, ministrul Adrian Oros a vorbit despre stadiul negocierilor europene pentru adoptarea bugetului multianual european și a noii Politici Agricole Comune și impactul pe care le vor avea asupra fermierilor. Referitor la plafonarea subvenţiilor agricole, ministrul a menționat: „România susține plafonarea voluntară prin aplicarea unui mecanism de plată redistributivă, dar ar putea fi de acord și cu plafonarea obligatorie, la un plafon mai ridicat, de exemplu 300.000 de euro”. Aceeași poziție a susținut-o și secretarul de stat Emil Dumitru în intervenții publice, acesta susținând chiar și posibilitatea acceptării propunerii Comisiei Europene la nivelul de 100.000 de euro.

În opinia membrilor Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, plafonarea plăților directe va determina încetinirea și punerea la risc a procesului de dezvoltare a fermelor competitive din țara noastră, care reprezintă motorul agriculturii românești, cu consecințe semnificative în plan economic (producție, randament, profitabilitate), financiar (capital românesc la risc), social (angajați în agricultură la risc), mediu (neasumarea noilor măsuri de mediu), fără a genera un câștig semnificativ și în planul competitivității pentru fermele mici. „Poziția fermierilor performanți din România este deplin pro-europeană, aceștia fiind primii care își asumă responsabil Politica Agricolă Comună, atunci când contribuie determinant la asigurarea siguranței și a securității alimentare, la respectarea măsurilor de mediu. Facem precizarea că, în acest moment, în negocierile de la Bruxelles privind Cadrul Financiar Multianual și Reforma PAC post-2020, conform propunerii Comisiei Europene, plafonarea plăților directe este menționată ca obligatorie de la 60.000 euro (max. 100.000 euro), iar la nivelul Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European reducerea subvențiilor este propusă a fi voluntară, dar cu aplicarea unei plăți redistributive de minimum 10%. Acceptarea principiului plafonării obligatorii la un nivel mai mare (de exemplu la 300.000 de euro) nu oferă vreo garanție privind șansele României de a reuși impunerea unui astfel de plafon, dar va individualiza țara noastră în procesul negocierilor europene, cu șanse minime de succes, deoarece nu se situează în niciunul din cele două grupuri de state membre: pro sau contra plafonării propuse de Comisia Europeană”, arată directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu.

Reducerea plăților directe ar putea duce la falimentul multor exploatații agricole

În condițiile plafonării obligatorii propuse de Comisia Europeană, de la 60.000 la 100.000 euro, peste 3.500 de ferme românești care lucrează mai bine de trei milioane de hectare vor fi puternic afectate. „De aceea, considerăm că reducerea drastică a plăților directe pentru fermele competitive din România trebuie respinsă categoric. Este evident că fermele românești vor fi afectate la nivel de competitivitate prin reducerea drastică a subvențiilor, atât pe piața Uniunii Europene, cât și în competiția cu țările terțe, care nu respectă aceleași standarde înalte de producție cu cele din UE. Se creează astfel un mare risc ca România să devină piață de desfacere pentru produsele agro-alimentare datorită plafonării subvențiilor, care ar putea determina falimentul multor exploatații performante, contribuind substanțial la distrugerea capitalului românesc din agricultură”, punctează Florian Ciolacu.

De asemenea, președintele Clubului, fermierul Nicușor Șerban este de părere că România trebuie să susțină creșterea sprijinului pentru fermele mici, dar fără a afecta grav fermele performante. Soluția constă în aplicarea unei plăți redistributive din suma anuală a plăților directe de care beneficiază România. „În acest stadiu al negocierilor europene privind reforma PAC, orice declarații din România privind susținerea plafonării obligatorii conform cu propunerea Comisiei Europene contravine intereselor fermierilor performanți din țara noastră și sunt de natură să afecteze demersurile făcute până în acest moment de către europarlamentarii români din Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European, demersuri susținute și promovate de Clubul Fermierilor Români. Pledăm în favoarea plafonării plăților directe pe bază voluntară, nu obligatorie, și susținem că această variantă este cea mai bună soluție pentru fermierii din România, pentru că sprijină deopotrivă fermele performante, precum și fermele mici care vor primi subvenții în plus din plata redistributivă”, concluzionează Nicușor Șerban.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri interne
Joi, 06 Februarie 2020 21:59

APPR, de la fermieri pentru fermieri

Asociația Producătorilor de Porumb din România a avut, pe 5 februarie 2020, Adunarea Generală și alegeri, iar astăzi, 6 februarie, a organizat Congresul anual „De la fermieri pentru fermieri”, ajuns la a cincea ediție. Gazdă a fost hotelul Crowne Plaza din București.

La finalul congresului s-au decernat trofeele „Porumbul de Aur”, ediția 2019. La secțiunea irigat câștigător este Liviu Bălănici (județul Iași), cu producția de 18.340 kg/ha (Dekalb), iar la secțiunea neirigat, câștigător este Biță Răcman (județul Giurgiu), cu producția de 17.460 kg/ha (P0937 -Pioneer).

La congresul APPR, în prezența fermierilor și din România, și de pe alte meridiane, cât și a reprezentanților Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale, ai Confederației Europene a Porumbului, ai Ministerului Agriculturii, ai Parlamentului European și ai Cercetării, s-au dezbătut cele mai arzătoare probleme ale agricultorilor, cum ar fi reforma Politicii Agricole Comune (PAC) și provocările cu care se confruntă fermierii europeni.

De remarcat că acțiunile Asociației Producătorilor de Porumb din România s-au diversificat și intensificat, reprezentanții săi fiind din ce în ce mai prezenți în dialogul cu autoritățile de la București și Bruxelles, mai ales la grupurile de dialog civil. „De asemenea, s-a extins activitatea de testare în Rețeaua Independentă RITAC, ajungându-se la șase culturi de câmp de importanță majoră pentru România (porumb, păioase, floarea-soarelui, rapiță, soia și sorg). Asociația Producătorilor de Porumb a început, în 2019, și câteva parteneriate de cercetare în proiecte privind digitalizarea agriculturii (cu finanțare din Programul European Horizon 2020) și practicile de agricultură durabilă (cu finanțare din programul sectorial gestionat de MADR)”, a precizat Alina Crețu, director executiv APPR.

În acest context, echipa asociației s-a lărgit prin angajarea unor tineri absolvenți de universități agricole și numără, în prezent, nouă membri, dar se bucură și de prezența unor consultanți veterani experți în cercetarea agricolă.

Cu scopul de a fi cât mai aproape de autoritățile și de asociațiile profesionale europene, APPR va avea un delegat permanent la Bruxelles, în persoana directorului său pentru afaceri europene, Cristina Cionga.

Nicolae Sitaru, noul președinte al asociației

Începând din acest an, Consiliul Director al Asociației Producătorilor de Porumb din România are șapte membri titulari și trei supleanți. În urma votului celor prezenți la Adunarea generală din 5 februarie 2020, fermierul ialomițean Nicolae Sitaru a fost ales președinte, iar Arnaud Perrein, la rândul lui fermier, tot din Ialomița, cel care a fost la conducerea asociației de la înființarea ei în anul 2012, va ocupa de acum funcția de vicepreședinte. Noua conducere va avea un mandat de doi ani.

„Felicit noua conducere a APPR și mă bucur să văd entuziasmul și implicarea pe care candidații le-au demonstrat astăzi, atunci când și-au prezentat proiectele legate de viitorul asociației noastre. Sper cu sinceritate că anul 2020 va marca mutații majore în mediul asociativ din România. Se simte peste tot o dorință de înnoire, de colaborare și parteneriat”, a declarat Arnaud Perrein, vicepreședinte APPR.

„Este o responsabilitate mare cu care am fost investit și sper ca, împreună cu Consiliul Director și echipa de conducere executivă, să atingem obiectivele impuse de Adunarea Generală a APPR. Sperăm ca în viitor toți fermierii din producția vegetală să găsească calea spre o unificare a organizațiilor profesionale din sector și împreună să stabilim strategiile coerente necesare. Dorim să fim parte la toate deciziile importante ce ne privesc și acestea să fie în interesul tuturor agricultorilor”,  a concluzionat președintele Nicolae Sitaru.

Pe larg vom publica în Revista Fermierului, ediția print

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Potrivit unui raport publicat de Curtea de Conturi Europeană (ECA), progresele în măsurarea și reducerea riscurilor asociate utilizării de pesticide în UE sunt limitate. Mai multe state membre nu au transpus la timp și în totalitate Directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor, iar stimulentele care ar trebui să încurajeze fermierii să adopte metode alternative rămân slabe. De asemenea, Comisia Europeană nu este în măsură să monitorizeze cu precizie efectele sau riscurile asociate utilizării de pesticide, arată ECA.

Prin raportul special 05/2020, intitulat „Utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor: progrese limitate în măsurarea și în reducerea riscurilor”, Curtea de Conturi Europeană a evaluat dacă acțiunile Uniunii Europene în acest domeniu al PPP au avut succes.

Produsele de protecție a plantelor (PPP) sunt utilizate pentru a proteja culturile împotriva dăunătorilor și a bolilor. PPP includ insecticidele, fungicidele și erbicidele, care pot crea presiuni asupra mediului și pot prezenta riscuri pentru sănătatea umană. Începând din 1991, UE dispune de norme comune privind autorizarea și utilizarea acestor produse. În 2009 a fost adoptată Directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor.

Mai multe state membre nu au transpus la timp directiva în dreptul național și, în 2012, au fost lansate proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a două țări. Pe lângă aceasta, Comisia Europeană nu verificase în mod corespunzător caracterul complet sau corectitudinea transpunerii, a constatat ECA. De exemplu, nu toate statele membre au transpus în dreptul național cerințele care prevedeau aplicarea de către fermieri a gestionării integrate a dăunătorilor. Curtea recunoaște însă că, începând din 2016, CE a luat măsuri mai susținute pentru a asigura punerea în aplicare a Directivei privind utilizarea durabilă a pesticidelor.

Odată cu directiva, gestionarea integrată a dăunătorilor a devenit obligatorie pentru fermieri. Această abordare înseamnă că se poate recurge la pesticide numai dacă metodele preventive sau de alt tip eșuează sau nu sunt eficace. Nu există însă criterii clare sau cerințe specifice care să faciliteze asigurarea aplicării și evaluarea conformității.

În paralel, a fost creată categoria „produselor de protecție a plantelor cu risc redus”.

Or, până în prezent, nu au fost puse la dispoziție pentru utilizare decât 16 din 487 de substanțe (3%), ceea ce nu este suficient, afirmă Curtea de Conturi Europeană.

Corelarea gestionării integrate a dăunătorilor cu plățile din PAC

S-a observat, totodată, că există puține stimulente care să încurajeze fermierii să își reducă dependența de pesticide. ECA subliniază în special că aplicarea principiilor gestionării integrate a dăunătorilor nu este o condiție pentru a se beneficia de plăți în cadrul PAC. „Comisia Europeană nu a fost în măsură până acum să reducă în mod semnificativ riscurile asociate utilizării pesticidelor de către fermieri și nici să controleze aceste riscuri. Noua Politică Agricolă Comună care va intra în vigoare în 2021 a reprezentat o ocazie de a se găsi soluții adecvate la această problemă, dar, din păcate, această șansă a fost ratată”, a declarat Samo Jereb, membru al Curții de Conturi Europene, responsabil de raport.

ECA a observat că statisticile publicate de Comisia Europeană (Eurostat) cu privire la substanțele active și la utilizarea lor nu erau suficient de detaliate pentru a prezenta utilitate. Datele transmise de statele membre nu erau nici ele suficient de armonizate sau de actualizate.

Unele state membre au definit indicatorii naționali pentru măsurarea riscurilor și a impactului, dar aceștia nu sunt comparabili în ansamblul UE. Încercările inițiale ale CE de a defini astfel de indicatori la nivelul UE au eșuat din cauza lipsei datelor relevante. Primii doi indicatori de risc la nivelul Uniunii Europene au fost introduși abia în noiembrie 2019, la zece ani de la adoptarea directivei, dar niciunul nu lua în considerare modul, locul și momentul utilizării pesticidelor.

Prin urmare, Comisiei Europene îi lipsesc, în continuare, dovezi solide pe baza cărora să poată evalua dacă directiva a îndeplinit obiectivul UE de a asigura o utilizare durabilă a pesticidelor, conchide ECA.

Întrucât Comisia Europeană evaluează în prezent legislația din domeniul protecției plantelor, Curtea de Conturi Europeană recomandă:

-         Să se verifice gestionarea integrată a dăunătorilor la nivelul exploatațiilor;

-         Să se permită corelarea gestionării integrate a dăunătorilor cu plățile din cadrul viitoarei PAC;

-         Să se îmbunătățească statisticile cu privire la produsele de protecție a plantelor;

-         Să se definească indicatori de risc mai buni.

Curtea de Conturi Europeană a publicat în 2019 rapoarte speciale care au abordat teme conexe, în special politica UE în materie de siguranță alimentară și sistemul de control al UE pentru produsele ecologice. Pentru 2020 este preconizată publicarea unui raport special referitor la biodiversitatea în agricultură și a unui raport special privind polenizatorii.

ECA prezintă rapoartele sale speciale Parlamentului European și Consiliului UE, precum și altor părți interesate, cum ar fi parlamentele naționale, părțile interesate din sectoarele economice vizate și reprezentanții societății civile. Marea majoritate a recomandărilor pe care le formulează ECA în aceste rapoarte sunt puse în practică.

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR a publicat calendarul orientativ al sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR pentru anul 2020.

Măsurile/submăsurile, lunile în care vor avea loc lansările sesiunilor de depunere a proiectelor în cadrul PNDR 2014-2020, precum și alocarea financiară estimativă pentru fiecare măsură și submăsură sunt detaliate mai jos. AFIR recomandă să se urmărească pagina de internet a agenției, unde vor fi publicate și pot fi consultate Ghidurile Solicitantului.

De remarcat că, pe la sfârșitul lunilor martie și aprilie, pomicultorii și tinerii fermieri interesați de accesarea fondurilor europene vor putea depune proiecte pe submăsurile „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” și „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

M 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” -  aprilie, 7.225.252 euro;

sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate” - iulie , 2.008.739 euro;

sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare și de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne” – iulie, 4.072.493 euro;

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații” - martie – aprilie, 43.222.547 euro;

sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” – aprilie, 6.896.879 euro;

sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” – februarie, 13.039.804 euro;

sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în acțiuni menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” – februarie, 3.677.431 euro;

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – sfârșit de aprilie, 42.681.019 euro;

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – sfârșit de martie, 1.984.801 euro;

sM 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” – martie, 42.289.252 euro;

sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări” – martie, 39.336.228 euro;

sM 19.3 “Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală” - aprilie 4.358.006 euro.

Publicat în Finantari

Potrivit unui raport al Curții de Conturi Europeană (ECA), Comisia Europeană a promovat adoptarea noilor tehnologii de imagistică pentru monitorizarea practicată în agricultură, dar există în continuare o serie de obstacole care împiedică generalizarea utilizării lor. Imaginile aeriene și imaginile prin satelit sunt utilizate de multă vreme în cadrul PAC pentru verificarea ajutoarelor pe suprafață, care reprezintă astăzi aproape 80% din finanțarea acordată de UE pentru agricultură și dezvoltare rurală. Aceste imagini au de regulă o rezoluție spațială foarte ridicată, dar, înainte de 2017, frecvența cu care erau disponibile nu era suficientă pentru a permite verificarea activităților care au loc pe terenurile agricole de-a lungul anului. Tehnologii precum sateliții Sentinel din cadrul Programului Copernicus al Uniunii Europene pot aduce o evoluție radicală în gestionarea și monitorizarea Politicii Agricole Comune (PAC). ECA subliniază că, deși UE a încurajat în ultimii ani utilizarea acestor tehnologii pentru evaluarea ajutoarelor directe bazate pe suprafață acordate fermierilor, progresele observate în utilizarea noilor tehnologii pentru a monitoriza cerințele legate de mediu și de climă au fost în schimb mai lente.

Întrucât noua PAC pentru perioada 2021‑2027 este în curs de definire, ECA recomandă Comisiei Europene: să promoveze abordarea bazată pe „controalele prin monitorizare” ca un sistem-cheie de control pentru agențiile de plăți, de exemplu identificând sinergii pentru procesarea, stocarea sau achiziționarea datelor satelitare; precum și să utilizeze mai bine noile tehnologii pentru a monitoriza cerințele de mediu și de climă și pentru a elabora planuri de acțiuni care să elimine obstacolele ce împiedică adoptarea pe scară mai largă a acestor tehnologii.

Scade costul controalelor și se monitorizează toți fermierii

Începând din 2018, agențiile de plăți din statele membre au avut posibilitatea de a utiliza date provenite de la sateliții Sentinel din cadrul Programului Copernicus și alte noi tehnologii, cum ar fi fotografiile cu etichetare geografică și dronele, pentru a evalua respectarea de către fermieri a normelor PAC. Această evaluare automatizată, sau așa-numitele „controale prin monitorizare”, permite identificarea culturilor și monitorizarea activităților (cum ar fi aratul, recoltarea și cositul) pe parcele agricole individuale de-a lungul perioadei de vegetație. Noua abordare poate reduce totodată costul controalelor și permite monitorizarea tuturor fermierilor (și nu doar a unui eșantion). Curtea de Conturi Europeană a examinat dacă statele membre și Comisia Europeană au luat măsuri suficiente pentru a transforma în realitate avantajele pe care aceste noi tehnologii le-ar putea aduce în contextul gestiunii și controlului PAC.

Potrivit constatărilor Curții, CE a promovat și a sprijinit în mod activ utilizarea noilor tehnologii de imagistică. De asemenea, Comisia a modificat cadrul legal aplicabil utilizării datelor Sentinel pentru monitorizarea ajutorului pe suprafață acordat sub formă de plăți directe, clarificându-l. În mai 2018, o primă agenție de plăți, din Italia, a început să utilizeze controalele prin monitorizare într-o provincie (Foggia, Apulia). În 2019, 15 agenții de plăți (din Belgia, Danemarca, Italia, Malta și Spania) au utilizat această nouă abordare pentru unele dintre schemele lor. 13 agenții din alte opt state membre intenționează să aplice noua abordare începând din acest an pentru unele scheme de ajutor și pentru o parte din suprafața pentru care sunt responsabile.

Obstacole în calea noilor tehnologii

Curtea a identificat mai multe obstacole care împiedică în prezent o utilizare mai răspândită a acestor noi tehnologii. O primă problemă este aceea că agențiile de plăți sunt îngrijorate de posibilitatea ca CE să pună sub semnul întrebării deciziile luate pe baza controalelor prin monitorizare. Pe lângă aceasta, aplicarea noii abordări necesită schimbări considerabile în procedurile și în sistemele IT ale agențiilor de plăți. Comisia a căutat să faciliteze și să standardizeze accesul la datele Sentinel prin intermediul serviciilor bazate pe cloud, dar adoptarea acestor servicii în scopuri operaționale rămâne slabă. De asemenea, Comisia a finanțat proiecte de cercetare relevante, dar rezultatele acestora nu au fost încă valorificate.

Până în prezent, Comisia a acordat prioritate utilizării noilor tehnologii pentru monitorizarea schemelor de plăți directe bazate pe suprafață, în detrimentul monitorizării cerințelor în materie de mediu și de climă. În 2019, niciuna dintre agențiile de plăți nu a implementat controale prin monitorizare pentru aceste cerințe condiționale și pentru schemele de dezvoltare rurală, în parte deoarece unele dintre acestea nu pot fi monitorizate doar pe baza datelor Sentinel. ECA a constatat, totodată, că setul de indicatori de performanță propuși pentru viitoarea PAC nu era practic gândit pentru sistemul de monitorizare directă prin date Sentinel.

Foto: Inovagria

 

 

Publicat în Comunicate

4 februarie 2020, sărbătoarea anuală a partenerilor Summit Agro România, la Hotel Alpin – Poiana Brașov. În cadrul evenimentului, se va desfășura Conferința cu tema „Plusvaloare din Țara Soarelui Răsare”.

6 februarie 2020, „De la fermieri pentru fermieri” – Congresul anual al Asociației Producătorilor de Porumb din România, la Hotel Crowne Plaza, din București. Spre finalul evenimentului, se va decerna trofeul „Porumbul de aur” însă, până atunci, vor fi dezbătute subiecte de interes pentru fermieri, cum ar fi prioritățile agriculturii românești în perioada 2021-2027, politicile, tehnologiile agricole, organizarea de piață.

6 februarie 2020, Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, la Palatul Parlamentului, având ca temă principală „Inovație pentru Agricultură Performantă”. Se așteaptă prezența a peste 1.200 de fermieri. Printre vorbitori, vor fi reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Mondiale, membri din conducerea Copa-Cogeca, din Consiliul European al Tinerilor Agricultori, precum și ai fermierilor. Politica Agricolă Comună 2021-2027 este un alt subiect de dezbatere la evenimentul Clubului Fermierilor. Alte teme: agricultura digitală, schimbul de generații în afacerile agricole, managementul fermelor, asocierea.

Simpozioanele de iarnă ale BASF, „Bursa profitabilității”, vezi datele în link: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4296-bursa-profitabilitatii-la-simpozioanele-de-iarna-basf-2020.html

Publicat în Eveniment

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat că, în viitorul Program Național Strategic, fondurile din Pilonul II (dezvoltare rurală) vor fi direcționate pentru consolidarea fermelor de familie și transformarea fermelor de subzistență în ferme comerciale, ținând cont de aspectele proprii ale țării noastre.

„Am inițiat un proces de întâlniri cu țările din sud-estul Europei, cu o specificitate similară României, pentru a avea o abordare comună cu privire la acest subiect în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC). Referitor la problema plafonării, România consideră că fiecare stat membru ar trebui să fixeze nivelul acesteia, în funcție de particularitățile întâlnite”, a spus ministrul, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc astăzi, 14 ianuarie 2020, la sediul MADR, cu ambasadorul Franței la București, doamna Michele Ramis.

Totodată, oficialul nostru guvernamental a precizat că dorește accelerarea procesului de convergență, astfel încât să fie reduse decalajele dintre fermierii români și cei din alte state membre în privința nivelului plăților directe. De asemenea, Adrian Oros a menționat că modelul francez al fermelor de familie reprezintă o sursă de inspirație pentru țara noastră, „problema menținerii oamenilor în mediul rural și a atragerii populației tinere către sat fiind tratată cu maximă seriozitate în contextul îmbătrânirii populației care lucrează în agricultură”.

În ceea ce privește discuțiile abordate cu ambasadorul Franței la București, subiectele principale au vizat: poziționarea celor două state în raport cu viitoarea PAC, plafonarea, actualizarea cooperării bilaterale în cadrul parteneriatului strategic între Franța și România, cu o atenție deosebită pentru zootehnie, cu accent pe sectorul bovin și cel ovin, specializat pe producția de carne de calitate. În cadrul întâlnirii, s-a vorbit și despre măsurile de mediu și climă, fermele de familie, stimularea asocierii, învățământul agricol și cercetarea – schimburi de experiență, convergența plăților directe, invitarea României de a se alătura inițiativei lansate de Franța „4 pe 1000: sol pentru securitate alimentară și climat” și stadiul la care se regăsește țara noastră cu privire la această inițiativă.

Michele Ramis, ambasadorul Republicii Franceze la București, a afirmat că domenii precum creșterea animalelor, cercetarea și învățământul sunt aspecte prioritare. Totodată, și-a exprimat disponibilitatea de a identifica modalitățile pentru rezolvarea priorităților comune, și, în egală măsură, a arătat deschidere din partea colaboratorilor săi pentru a aprofunda subiectele discutate în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii. 

Publicat în Eveniment

În viziunea lui Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar, şeful secţiei Agricultură în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană, aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC) se va prelungi cu cel puțin un an, ca urmare a întârzierii adoptării noului Cadru Financiar Multianual (CFM).

„La Bruxelles s-a prezentat deja un regulament de tranziţie. Deci, reforma PAC nu se va aplica din 2021, aşa cum era prevăzut şi probabil nici măcar din 2022, dar deocamdată sunt două regulamente care prevăd tranziţia de la regimul actual pentru încă un an cel puţin. PAC este încă în discuţie, pentru că există nişte etape foarte clare. Cadrul Financiar Multianual nu se va adopta nici măcar în această toamnă, care, iată, e pe sfârşite, în decembrie abia Preşedinţia finlandeză va veni cu propuneri concrete de cifre şi este prevăzut ca, pe viitoarea Preşedinţie, cea croată, în luna iunie, să se adopte Cadrul Financiar Multianual”, a declarat Achim Irimescu, marți, 19 noiembrie 2019, în cadrul unei conferințe care a avut loc la București.

Potrivit aprecierilor oficialului Român, PAC 2021-2027 nu se va adopta mai devreme de Preşedinţia germană (n.r. - iulie-decembrie 2020) fiind vorba de un proces extrem de complex.

„Discuţiile de substanţă fără cifre, fără bani, nu pot începe efectiv, pentru că avem încă 365 de miliarde de euro în cadrul bugetului total al UE care vor merge către agricultură. România va avea undeva către 20 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă undeva la 7% din bugetul european. Este clar că PAC nu se va adopta mai devreme de Preşedinţia germană, pentru că este un proces complex”, a afirmat Irimescu.

Ulterior, a adăugat el, după prezentarea poziţiei Parlamentului European şi a Consiliului UE, se va merge în trialoguri, care ar putea să fie în jur de 40-50 la număr.

„Se negociază foarte mult pentru a se apropia poziţiile şi, în final, se publică cele trei regulamente de bază. Urmează cam jumătate de an regulamente, acte delegate şi de implementare care să fie adoptate şi, după aceea de abia, statele membre pot trimite planurile strategice la Bruxelles pentru a se adopta de către Comisie. Opt luni de zile are timp Comisia ca să adopte planurile fiecărui stat membru. Este un proces complex, dar există şi o parte pozitivă, pentru că noi încercăm ca, în anul acela de tranziţie, să menţinem ANT-urile, acele ajutoare naţionale tranzitorii, la nivelul anului 2020”, a conchis Irimescu.

Oficialul român a participat marţi la lansarea unui program prin care se urmăreşte pregătirea generaţiei de tineri.

Publicat în Eveniment

Conducerea Ministerului român al Agriculturii nu este de acord cu scăderea bugetului Politicii Agricole Comune (PAC) având în vedere contribuţia fermierilor la bunurile publice, iar plafonarea plăţilor directe nu poate fi acceptată, pentru că fermele de mărime mare sunt cele care asigură securitatea alimentară, a mărturisit, marţi, 15 octombrie 2019, Claudiu Sorin Roşu Mareş, secretar de stat în cadrul MADR, cu ocazia unei conferinţe de specialitate.

„Plafonarea plăţilor directe nu poate fi acceptată. Fermele de mărime mare sunt cele care asigură securitatea alimentară, aplică standarde înalte şi au o contribuţie esenţială la economia ţării. Pentru bugetul PAC, salutăm continuarea convergenţei externe a plăţilor directe, pentru că acesta era un deziderat la momentul aderării la Uniunea Europeană. Nu suntem de acord cu scăderea bugetului PAC având în vedere contribuţia fermierilor la bunurile publice, cerinţele suplimentare pentru fermieri în domeniul climei şi al mediului, contribuţia apicultorilor la siguranţa alimentară, diferenţa dintre veniturile din agricultură faţă de media salarială din alte domenii”, a precizat Mareş.

Totodată, el a mai spus că, pentru asigurarea independenţei proteice vegetale, România susţine introducerea unei plăţi separate pentru culturile de leguminoase proteice, luând în considerare faptul că sprijinul voluntar cuplat este o schemă de limitare a producţiei, care nu asigură creşterea performanţei.

Potrivit acestuia, o zonă importantă pe care România o promovează este cea montană şi aceasta trebuie să se regăsească în noua PAC, pentru că aceste zone au constrângerile cele mai mari şi au un puternic risc de abandon.

Fermierii și lobby-ul de la Bruxelles

Pe de altă parte, vineri, 11 octombrie 2019, de această dată - la Bruxelles, avea loc ultima reuniune din 2019 a Grupului de Dialog Civil pentru plăți directe și înverzire, la care Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb CEPM a fost reprezentată de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Ședința a avut ca obiectiv prezentarea de către oficialii Comisiei Europene (CE) a diferitelor abordări ale co-legislatorilor față de propunerea de reformă a PAC la acest moment dinaintea definirii ferme a cifrelor cadrului financial multianual (MFF).

Unul dintre subiectele mai spinoase și asupra cărora se așteaptă lungi dezbateri în cadrul trialogului Comisie-Consiliu-Parlament a fost și plafonarea plăților directe pe exploatație și alocările minime propuse pentru măsuri climatice și de mediu, asupra cărora părerile sunt extrem de divergente.

„Asociația Producătorilor de Porumb din România consideră că perioada imediat următoare este vitală pentru statele membre în stabilirea unor ținte clare rezultate din analiza SWOT. Așteptam ca și autoritățile române, după modelul celor mai multe țări, să înceapă procesul consultativ cu actorii implicați, cu societatea civilă, pentru ca intervențiile propuse prin PNS să capete formă și coerență.” a declarat Alina Crețu, director executiv al APPR.

În ceea ce privește finanțarea PAC în cadrul financiar multianual, cifra propusă de Comisie și aflată în curs de negociere tripartită este de 365 de miliarde de euro, din care 286,2 miliarde de euro pentru FEGA. Cele mai multe state membre consideră că acest buget trebuie suplimentat, sub imperativul limitării reducerii plăților directe și al unui efort suplimentar pentru convergență.

CE propune o recuperare lentă a ecartului dintre plățile directe ale diferitelor state membre. Deși apreciază faptul că România se numără printre țările care vor primi sume mai mari pentru Pilonul I în următoarea perioadă de programare, APPR, așa cum s-a exprimat în documentul său de poziție, consideră că ar fi nevoie de ținte mult mai ambițioase în ceea ce privește reducerea decalajelor.

Pentru FEARD, cifra totală avansată este 78,8 miliarde de euro, la proiectele de dezvoltare rurală propunându-se o scădere a contribuției UE, dar o creștere corespunzătoare a bugetului național, abordare cu care multe state membre nu sunt de acord.

Publicat în Finantari

Luni, 14 octombrie 2019, cu câteva zile înaintea unor discuţii ale liderilor blocului comunitar (UE28) cu privire la bugetul multianual al blocului european, Franţa, susţinută de alte 16 state membre, inclusiv România, şi-a reiterat cererea de menţinere a bugetului alocat Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020.

„Noua Politică Agricolă Comună va trebui să fie capabilă să însoţească agricultura europeană în faţa numeroaselor provocări economice, de mediu, climatice şi sanitare cu care se va confrunta. În consecinţă, va trebui să fie înzestrată cu un buget la înălţimea acestor provocări”, a declarat ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, cu ocazia unei dezbateri publice între miniştrii Agriculturii din UE. „Nu putem cere mai mult de la fermierii noştri, iar aceasta cu un buget care se topeşte ca zăpada la soare”.

Franţa, Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Spania au decis să deschidă încă o dată acest subiect, cu prilejul unei dezbateri cu privire la stadiul discuţiilor între statele membre privind reforma PAC după 2020.

Cele două politici istorice ale Uniunii Europene, Politica Agricolă Comună şi politica de coeziune, sunt primele vizate de reducerile propuse de Comisia Europeană în cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027, care ar trebui să răspundă la diminuarea resurselor provocată de ieşirea Marii Britanii din UE.

Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE ar urma să se aplece asupra acestui subiect la summitul european care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.

Comisia European (CE) speră că statele membre vor reuşi să ajungă, până la finele anului, la o poziţie comună care va servi drept bază pentru un compromis cu Parlamentul European.

Publicat în International
Pagina 1 din 4

newsletter rf

Revista