Mai bine de 5.200 de producători agricoli din județul Olt au optat și în acest an pentru înscrierea în programul „Tomata”, primele roşii româneşti provenite din judeţul amintit mai sus urmând să fie recoltate şi comercializate de „săptămâna viitoare” (n.r. - 25-31 martie 2019).

Vorbim de un număr total de producători de roșii în spații protejate cu peste 1.000 mai mare faţă de anul precedent, a precizat șeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dragoş Drăghicescu.

Majoritatea cultivatorilor înscrişi în program provin din localităţi din zona de sud a judeţului Olt, mai exact din comuna Izbiceni, urmată de Tia Mare, Cilieni, ambele cu mai mult de 500 de legumicultori care cultivă tomate în spaţii protejate.

„Direcţia Agricolă Olt a încheiat pe 20 martie sesiunea de înscriere în programul Tomata 2019. Programul s-a dovedit şi în acest an un succes, astfel că la această dată sunt înscrişi un număr de 5.250 de fermieri. Localităţile cu cei mai mulţi fermieri sunt următoarele: Izbiceni - 1.124, Tia Mare - 790, Cilieni - 697, Scărişoara - 497, Giuvărăşti - 389, Gârcov - 303, Rusăneşti- 288, Vădăstriţa - 240, Pleşoiu - 212, Strejeşti - 124; Băbiciu - 79. În alte localităţi, sunt sub 50 de fermieri înscrişi în program. Primele roşii româneşti, din judeţul Olt, vor fi recoltate şi puse în vânzare de săptămâna viitoare”, a afirmat Drăghicescu, citat de corespondenții presei centrale.

Publicat în Horticultura

Potrivit afirmațiilor ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, apariția în piață a Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea” reprezintă un lucru pozitiv, prin apariția unui competitor nou, dar mai ales a unuia autohton.

În plus, cu ocazia unei conferințe de presă care a avut loc luni, 18 februarie 2019, la sediul Ministerului Agriculturii, acesta a precizat că bugetul pe anul 2019 cuprinde și finanțarea activității acestei case de comerț.

„Bine că este un competitor (n.r. - al traderilor). Și bine că este un competitor român. Și bine că este competiție. Bravo că această competiție va defini drumul corect pe care trebuie să meargă fiecare. Sigur, vom face și magazine. Am fost ieri în teren. Am plecat de la Piața Obor și m-am dus la Buzău. Am luat-o prin sate. M-am dus la oameni la care am văzut acoperișuri cu folie de polietilenă (n.r. - deținători de solarii), să văd ce fac acolo. Unul era la poartă cu mere, altul, cu porumb. Am aflat că se vinde kilogramul de mere cu 1,5 lei; niște mere extraordinare. Am cumpărat 20 de kilograme de la el. Apoi, am aflat că primul, cu banii de pe mere, a cumpărat porumb. Lucrurile acestea trebuie să le avem în vedere. Să luăm produsele de la oamenii aceștia. Am aflat de la o legumicultoare că nu mai poate umbla prin piețe cu producția. O dor genunchii de la stat în solar la repicat, la cârnit, la copilit, tăiat, palisat, cules, ales, sortat, ambalat. M-a întrebat dacă n-ar fi bine să vină cineva și să-i ia marfa. Eu i-am răspuns că da. Spunem acest lucru de mult, însă, din nefericire, nu s-a făcut până acum. N-a fost această structură. Bine că am făcut-o, este bine s-o fortificăm și să intre pe piață și să ia produsele de la fermieri, mari sau mici, și să le valorifice”, a mărturisit șeful de la Agricultură. „Și «Unirea» este prinsă în bugetul pe 2019. Toate sunt prinse. Noi nu vorbim aici despre posibile acțiuni. Noi spunem de lucruri foarte clare, de bugete foarte clare, noi ne stabilim programele foarte clar. Nu există nicio cifră în buget fără să nu fie proiect în spatele ei. Nu există proiect care să nu aibă corespondență în buget”.

Tot în acest context, Daea a adăugat că această cameră de comerț „va scoate afară intermediarii care falsifică prețul și depreciază produsul”.

Valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol

Executivul de la București aproba, joi, 29 noiembrie 2018, înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, o societate comercială prin care se va crea un mecanism naţional ce va asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export.

Noua entitate este menită să contribuie proactiv la implementarea politicii agricole naţionale, prin valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol de care dispune România, respectând direcţiile strategice ale Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene (UE) şi prevederile Programului de Guvernare.

Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe trei piloni de structurare şi dezvoltare: o reţea naţională în profil teritorial de clustere agricole, care va integra, la nivelul uneia sau al mai multor Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor.

„Funcţia de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agrochimice, servicii de mecanizare, resurse umane şi financiare etc.), dar şi de a asigura achiziţionarea pe loc şi la preţul corect al pieţei toate produsele agricole rezultate”, se menţionează în comunicatul de presă remis la redacție de ministerul de resort.

Un alt pilon este reprezentat de o reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială, funcţia de bază a unui asemenea centru fiind cea de a asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constând în cantităţi, sortimente şi la calitatea necesare promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieţei cu produse proaspete de calitate, dar şi creşterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.

Totodată, se are în vedere crearea unei reţele naţionale de magazine, dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agroalimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar „Unirea” va promova orientări strategice, cum sunt: integrarea intensă în toate procesele a rezultatelor cercetării, inovării şi bunelor practici, inclusiv valorificarea bogatei tradiţii româneşti în acest domeniu; atragerea în circuitul economic reglementat şi fiscalizat a fermierilor şi stimularea mediilor asociative; informatizarea integrală a proceselor de la producţie la management, inclusiv implementarea unui sistem funcţional de asigurare a trasabilităţii produselor specifice; creşterea nivelului de calificare şi specializare în domeniul producţiei şi procesării agroalimentare, contribuind la dezvoltarea pieţei muncii sectoriale.

În plus, prin intrarea în circuitul economic a societăţii, se poate asigura creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor de susţinere a fermierilor şi a fermelor româneşti pe pieţele externe, dar şi de satisfacere a cererii pieţei interne, notează MADR.

Publicat în Piata agricola

În condițiile lipsei luminii solare, dar și pe fondul umidității crescute, legumicultorii gălățeni încălzesc cu foc solariile din cauza umidității, iar nopțile curăță pereții de apa care se formează.

Fermierii mărturisesc că erau pregătiți pentru perioade de ger, însă oscilațiile de temperatură și precipitațiile mixte din ultimele săptămâni le-au dat planurile peste cap.

Sub puterea anonimatului, un cultivator de tomate recunoaște că încălzește cu foc spațiul acoperit unde are cultura de roşii pe 2019, în jur de 9.000 de fire, zi şi noapte, la o temperatură de peste 15 grade.

„Vremea nu ne ajută în perioada asta, așa că suntem nevoiți să facem focul zi și noapte în sere. O problemă o reprezintă și umiditatea. Adunăm apa în exces care s-a adunat pe folie, lucru care este în defavoarea plantelor. E umiditate prea multă, şi și întuneric şi nu e bine pentru ele, au nevoie de lumină. Castraveții sunt cei mai sensibili. Temperatura trebuie să fie peste 20 de grade, 20 şi ceva, pentru că altfel plăntuţa se suge la umiditate şi la temperatură scăzută imediat o pierdem”, a declarat un agricultor pentru o agenție de știri centrală.

Fermierii gălățeni cheltuiesc sume importante cu încălzirea solariilor. Concret, un legumicultor a adăugat că, în această iarnă, a investit 10.000 de lei doar în rumegușul folosit în sobe. Un sac de rumeguș costă 12 lei, iar pentru a asigura căldură, într-o singură zi, este nevoie de cel puţin 10 saci.

„Uite aşa mă chinui, mai umplu şi noaptea. Pun lemne non-stop, non-stop. Aici am ardei Kapia, acolo am roşia românească, dincolo am tomată olandeză. Nu pot risca să nu le asigur căldură. Plantele sunt foarte firave în perioada asta din cauză că nu există rază solară. Noi trebuie să dăm foc, foc, foc, nu avem încotro, zi şi noapte”, a spus un alt legumicultor.

În prezent, fermierii din Matca pregătesc răsadurile de roșii și de ardei care vor fi plantate în februarie. Totodată, în sere sunt castraveți în germinaţie care trebuie să rasară în câteva zile. Pentru a nu fi afectate, plantele au nevoie de condiții optime de temperatură, umiditate și lumină.

În zona Matca este cel mai mare bazin legumicol din ţară. Regiunea aflată în mijlocul județului Galați are peste 4.000 de producători agricoli, aproximativ 1.000 de hectare de sere şi peste 2.000 de hectare cu culturi în câmp.

Publicat în Știri interne