usturoi - REVISTA FERMIERULUI

Cu o suprafaţă totală de 93,89 hectare, majoritatea din zona Râmnicu Sărat, mai exact cu 48 de înscrieri în Programul de susţinere a producţiei de usturoi în Buzău, județul ocupă primul loc în ţară, a anunţat luni, 3 iunie 2019, biroul de presă al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ).

Valoarea sprijinului financiar a acestui nou program este de 13.950 de lei la hectar, contravaloarea în lei a 3.000 de euro.

„După succesul Programului de sprijin pentru tomatele cultivate în sere şi solarii, aflat în al treilea an de implementare, unde s-au înscris în acest an 665 de producători, un alt program se adresează cultivatorilor de usturoi. Sunt deja 48 de solicitări, cu o suprafaţă totală de 93,89 hectare, majoritatea din zona Râmnicu Sărat, cunoscută în întreaga ţară, ceea ce situează judeţul Buzău pe primul loc în ţară”, conform spuselor directorului DAJ Buzău, Cosmin Florea.

La staţiunea legumicolă Buzău s-au creat primele două soiuri autohtone de usturoi, Benone şi Râmniceanu, în curs de omologare, iar cercetătorii de acolo lucrează la alte soiuri, inclusiv la celebrul usturoi negru, atât de căutat de gastronomia din întreaga lume.

Publicat în Știri interne

În ședința Executivului Dăncilă, din data de 14 mai 2019, s-a decis ca sprijinul financiar acordat cultivatorilor de usturoi să se majoreze de la 1.000 de euro/ha la 3.000 de euro/ha (13.950 lei/ha).

„Prin acordarea sumei de 3.000 de euro/ha (13.950 lei/ha) se susține menținerea culturii de usturoi în zonele cu tradiție, precum și înființarea de noi suprafețe, crescând, în acest fel interesul fermierilor pentru accesarea acestui program”, se precizează într-un document al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, destinat presei.

Practic, noul act normativ modifică și completează HG 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

Creșterea valorii sprijinului financiar prevăzută de acest act normativ se încadrează în bugetul maxim aprobat schemei de ajutor de minimis și nu atrage cheltuieli bugetare suplimentare. În situația în care, după finalizarea înscrierii în program, se constată depășirea bugetului alocat schemei, cuantumul sprijinului financiar se reduce proporțional.

Necesitatea unui sprijin mai mare pentru cultivatorii de usturoi a reieșit în urma întâlnirilor dintre aceștia și formele asociative reprezentative din sectorul legumicol, în cadrul cărora s-au analizat devizul tehnologic, cheltuielile și veniturile rezultate pentru această cultură.

Publicat în Știri interne

Cuantumul de 1.000 de euro/ha acordat până în prezent (conform HG 108/2019) reprezintă aproximativ 10% din totalul cheltuielilor, fiind un procent insuficient pentru susținerea cheltuielilor legate de tehnologiile aplicate în cultivarea usturoiului, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de act normativ, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform propunerii de modificare a art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului (HG) 108/2019, producătorii agricoli s-au adresat ministerului de resort pentru găsirea unor soluții de creștere a valorii sprijinului financiar, reclamând cheltuielile mari privind achiziția de semințe, forța de muncă, input-uri, utilajele agricole folosite etc.

„În cadrul întâlnirilor cu cultivatorii de usturoi, la care au participat și formele asociative reprezentative ale acestora, s-au realizat analize și calcule privind cheltuielile și veniturile rezultate din această cultură, reieșind necesitatea unui sprijin mai mare de la bugetul de stat, în sensul creșterii cuantumului de la 1.000 euro/ha la 3.000 euro/ha reprezentând contravaloarea în lei de 13.950 lei/ha, noul sprijin venind în susținerea și menținerea culturii de usturoi în zonele cu tradiție, precum și înființarea de noi suprafețe, crescând în acest fel interesul fermierilor pentru accesarea acestui program”, se mai menționează în documentul citat anterior.

Ca atare, sprijinul acordat fermierilor pentru cultura usturoiului urmează să fie majorat de la 1.000 de euro/ha la 3.000 de euro/ha.

La sfârșitul lunii februarie, Guvernul Dăncilă acorda un sprijin de 1.000 de euro/ha pentru cultura usturoiului, în limita unui buget de două milioane de euro.

După intrarea în vigoare a actului normativ, în program s-au înscris aproximativ 159 de beneficiari, cu o suprafață de aproximativ 119 ha, iar prin HG 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control a acesteia, se preconiza înscrierea a aproximativ 2.000 de beneficiari cu o suprafață totală de aproximativ 2.000 ha, constatându-se că scopul actului normativ nu a fost îndeplinit.

În România, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 de hectare, obținându-se o producție de 55.673 tone.

Majoritatea suprafețelor sunt exploatate de către micii fermieri constituiți în ferme de familie.

În perioada 2010-2017, trendul general al producției a fost descrescător. În anii 2016 și 2017, producția de usturoi a înregistrat un declin. Comparativ cu anul 2010, în anul 2017 producția de usturoi a scăzut cu 11,5 mii tone.

Județele cu cele mai mari suprafețe cultivate cu usturoi sunt: Botoșani, Dolj, Iași, Mehedinti, Suceava, Teleorman, Timiș.

În urma analizei datelor comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, a rezultat o suprafață medie a exploatației de 0,22 ha. Circa 62% din totalul exploatațiilor cultivate cu usturoi au dimensiuni cuprinse între 0.004 ha și 1 ha.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezinta 2,2 kg, respectiv 1,41 % din consumul total de legume.

Publicat în Știri interne

Până la data de 15 mai 2019, inclusiv, producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, respectiv producătorii agricoli persoane juridice pot depune la Direcţiile pentru Agricultură Judeţene cererile privind schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi.

Schema de ajutor de minimis se desfăşoară pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi şi se calculează proporţional cu suprafaţa de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro (9,3 milioane de lei) şi se aprobă anual.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ: să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp, să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere, precum și să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative.

Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie - 29 noiembrie, inclusiv a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atestă comercializarea producţiei de usturoi valorificate în anul 2019 se depun la Direcţiile Agricole Judeţene până la data de 29 noiembrie, inclusiv.

Miercuri, 27 februarie 2019, Executivul de la București a adoptat Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, prin care se stabilesc potenţialii beneficiari, condiţiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului, valoarea anuală totală a acestuia, precum şi modalităţile de verificare şi control.

Publicat în Știri interne

În ședința Executivului din data de 27 februarie 2019, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a anunțat că, în 2019, cultivatorii de roșii vor avea la dispoziție suma de 50 de milioane de euro pentru Programul Tomata, respectiv 2 milioane de euro pentru susținerea producției de usturoi.

În cazul culturii tomatelor, anul trecut, numărul beneficiarilor a depășit 16.500.

„Avem pe agenda ședinței de astăzi două măsuri de susținere a producătorilor agricoli prin care încurajăm producția de legume românești. Pentru al treilea an consecutiv, sprijinim agricultorii să cultive tomate în spații protejate. Anul acesta vom aloca 50 de milioane de euro pentru finanțarea acestui program care se bucură de interes din ce în ce mai mare din partea fermierilor. Dacă în anul 2017, primul an de aplicare, sprijinul a fost acordat pentru aproximativ 8.000 de agricultori, anul trecut, numărul beneficiarilor s-a dublat, a crescut la peste 16.500”, a precizat Dăncilă. „De asemenea, începând cu acest an vom demara un program similar pentru susținerea producției de usturoi românesc. Este un program care se va derula sub forma unei scheme de ajutor de minimis, gândită pentru o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021, iar bugetul alocat pentru primul an este de 2 milioane de euro”.

Totodată, premierul a vorbit despre suma care a intrat în țară în această săptămână de la FEADR, destinată investițiilor în mediul rural, laolaltă cu cele de pe FEGA care vor intra în conturile României în martie, urmând să totalizeze peste 475 de milioane de euro.

„Guvernul continuă să sprijine agricultura, atât prin programe finanțate din fonduri naționale, cât și prin acordarea la timp a subvențiilor, dar și prin atragerea fondurilor europene. Tot din agricultură, avem o altă veste bună. Săptămâna aceasta, au intrat în țară aproape 300 de milioane de euro pentru susținerea PNDR, ceea ce înseamnă că, de la începutul anului, agricultura românească și dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene”, a mai precizat Viorica Dăncilă. „În primele zile ale lunii martie, vor mai intra din FEGA încă 175 de milioane de euro pentru fermieri”.

România este a treia țară din UE în ceea ce privește volumul plăților pentru investiții destinate agriculturii și dezvoltării rurale în perioada 2014-2018, după Franța și Germania, cu un grad de absorbție ce a ajuns la 48 la sută.

Publicat în România Agricolă

Prezent fiind în comisiile reunite de specialitate din Parlamentul României, luni, 11 februarie 2019, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunțat că instituția pe care o conduce va stabili ca prioritate redirecționarea unei părți din buget către susţinerea producţiei de usturoi, a efectivelor de bubaline şi subvenţionarea motorinei pentru sectorul piscicol în 2019.

El a spus totodată că nu va uita nici de programul Tomata.

Numai pentru finanțarea programului pentru usturoi se vor aloca peste nouă milioane de lei.

„Pentru sprijinirea fermierilor s-au introdus şi programe noi în acest an, precum susţinerea cultivării de usturoi în România, ştiindu-se că există o îngrijorare legitimă că pe piaţa românească nu există o cantitate suficientă care să răspundă pretenţiilor consumatorilor, aprovizionarea din import fiind într-o cantitate extrem de însemnată. Acest program arată ce am prevăzut în programul nostru de guvernare (...), unde am spus că în fiecare an vom prezenta două programe deficitare care îşi au explicaţia în balanţa de aprovizionare cu produse agricole. Pentru acest program este prevăzută o sumă de 9,3 milioane de lei”, a precizat oficialul guvernamental român, citat de agențiile de presă.

Totodată, el a adăugat că subvenționarea motorinei pentru sectorul piscicol şi cel de acvacultură reprezintă o altă prioritate, majorarea pentru acest an fiind de circa 17 procente.

„Aşa cum am făcut şi la celelalte sectoare, ştim că acest mecanism funcţionează de câţiva ani în România şi acum este operabil pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în acvacultură. (...) Anul acesta subvenţia la acciza la motorina este cu 17% mai mare decât anul trecut”, a spus Daea.

Daea nu a omis să vorbească nici despre programele care vizează menţinerea şi dezvoltarea raselor de animale indigene, mai exact despre taurine, rasa bălţată românească şi brună, pentru care au fost prevăzute 5,25 milioane de lei.

„Un alt program nou este susţinerea bubalinelor. Trebuie să vedem importanţa genetică şi nu numai a acestor animale care au reclamat o atenţie pe măsură, dată fiind scăderea efectivelor şi importanţa pe care o au aceste efective în economia rurală, în preocuparea fermierilor. Avem o sumă de 5 milioane de lei în buget pentru acest domeniu”, a declarat Petre Daea.

Nu în ultimul rând, şeful MADR a menţionat că programul privind tomatele româneşti va continua şi anul acesta, iar suma alocată este mai mare cu 5,37% pentru că s-a mizat pe o înscriere mai numeroasă a producătorilor.

„De la un an la altul numărul acestora a crescut şi am estimat o creştere a numărului fermierilor care pot să se înscrie în acest program pentru a beneficia de sprijinul cuvenit, până la 18.000 de fermieri. Un alt program început de anul trecut şi pe care îl avem şi în 2019 este programul de comercializare a lânei, cifrat anul acesta la 36 de milioane lei şi o creştere de 59,8%. Un alt program de susţinere care are trăinicia lui, şi are doi ani de viaţă, este programul de sprijin pentru porcul Bazna şi Mangaliţa. În bugetul de anul acesta este prevăzută o sumă cu 4,84% mai mare decât anul trecut, iar în cifre absolute - 4,6 milioane de lei”, a spus Petre Daea.

Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2019 a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, fiind aprobate două din cele opt amendamente.

Publicat în Ultimele noutati
Miercuri, 09 Ianuarie 2019 15:17

Sprijin pentru cultura usturoiului

Producătorii agricoli din România ar urma să beneficieze în 2019 de un program de sprijinire a cultivării usturoiului, pe modelul programului pentru tomate, susținerea financiară fiind de 1.000 de euro pentru un hectar cultivat, a precizat ministrul Agriculturi și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, luni, 7 ianuarie 2019, la Agro TV.

Suprafața minimă acceptată pentru sprijin va fi de 3.000 de metri pătrați, a adăugat acesta.

În vederea prevenirii falsificării, Daea spune că va fi aplicată o normă tehnică, usturoiul urmând a fi livrat cu o tijă de 10 cm.

Actul normativ este în circuitul de avizare, a mai spus șeful MADR.

Într-o declarație pentru Revista Fermierului, viceprimarul comunei Copălău, Constantin Bălineanu, afirma că și-ar dori un program similar cu cel dedicat cultivării tomatelor.

„Măcar dacă statul ne-ar da și nouă cum dă prin programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, să ne susțină măcar trei-patru ani, cât să ne punem pe picioare, și tot am putea să le demonstrăm și celorlalți producători că se poate. Până nu văd ceea ce trebuie să vadă, și anume realitatea din teren, deocamdată fiecare produce usturoi cât știe că poate comercializa”, a menționat Bălineanu.

De programul de sprijin pentru tomate au beneficiat 16.000 de fermieri. Programul prevede acordarea a 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuind, printre altele, să dețină o suprafață cultivată în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

Publicat în Știri interne

În satul Mailat din județul Arad, pe raza comunei Vinga, legumicultura este o chestiune de tradiție. Cândva, arbagicul și ceapa constituiau un adevărat brand local. Acum, o bună parte din legumele produse sunt înghițite în mod special de piața Aradului. Familia Varga cultivă legume de aproape 25 de ani, pe care le vinde mai apoi angro la „Obor”, în municipiul Arad.

Micuța fermă a familiei Varga are 2.600 de metri pătrați de solarii și încă trei ha cu legume de câmp. Am ajuns la Mailat într-o zi caniculară de vară și, cu puțin noroc, l-am prins acasă pe fermierul Varga Miklos, exact după ce a venit de la piață, asta, în timp ce doamna Varga pornea tractorul să meargă cu oamenii în câmp, la scos de cartofi. Am avut plăcuta surpriză să descopăr o persoană volubilă, dispusă să-mi împărtășească din secretele muncii de legumicultor.

Punctul forte al familiei Varga sunt ardeii, vinetele, rădăcinoasele și cartofii. Roșiile creează probleme în cultură, drept pentru care sunt plantate destul de rar. „Tomate punem o dată la zece ani. Deși respectăm tehnologia, ceva nu le place și aproape de fiecare dată ratăm cultura. Anul acesta, am pus un solar cu roșii, care însă este pagubă. Deși arată bine pe exterior, în interior sunt bolnave și am preferat să nu le ducem la piață”, spune domnul Varga, conștient că doar calitatea vinde la preț bun. A învățat asta în cei 25 de ani de când bate piețele Aradului. De ardei, este mulțumit. A obținut 3.000 de kilograme într-un solar de 400 de metri pătrați, cu mult mai puțin însă față de ce obțin vecinii din Ungaria la aceeași cultură. „Într-un solar de cinci ari, în Ungaria se produc 10.000 de kilograme de ardei. Probabil că ne lipsește ceva, pe partea de tehnologie, poate o analiză de sol, ca să știm cu ce să intervenim, dar și cu producția obținută de noi sunt mulțumit. Probleme avem cu tripșii. Am încercat aproape orice, fără succes însă”, a specificat fermierul arădean, care recunoaște că cel mai bine se simte în solarul cu vinete. „La noi, „vedetele” sunt vinetele. La 800 mp cu vinete în două solarii, am obținut anul trecut o producție de 9.000 kg, pe care le-am dat la un preț mediu de 3 lei/kg. Anul acesta, încă nu am tras linia, așa că nu știu exact cum stăm la această cultură. În orice caz, va fi mai slab decât anul trecut și ca producție, și ca preț”.

Cartoful și ceapa de Mailat au căutare

Pe piața Aradului, majoritatea cunoscătorilor caută cartoful de Mailat, o cultură profitabilă și pentru familia Varga. „Cine vine la Obor caută cartofi de Mailat, Anul acesta, suntem mulțumiți și de preț. Chiar dacă avem o cantitate mai mică de cartofi față de anul trecut, prețul este dublu. De altfel, în general, prețurile de pe piața din Arad sunt mai mari decât cele din Timișoara. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar la noi calitatea este mai bună decât în alte părți. De exemplu, sortăm cartofii cu mare atenție. Am investit 5.600 de euro într-o mașină de spălat cartofii, pe care am adus-o din Ungaria, pentru că noi răspundem de calitatea cartofului pe care-l vindem până ce acesta ajunge în oală”, arată Varga Miklos.

Ceapa este brandul local al comunei Vinga, așa că nu putea lipsi nici din schema de culturi a familiei Varga. Deja fermierul a prospectat piața și pregătește acum terenul pentru a cultiva ceapa de sămânță. „Am vorbit cu colegii care mai aduc marfă de prin Polonia și de prin alte locuri și mi-au spus că ceapa cam lipsește. Cred că dacă o să pun ceva mai multă ceapă, voi avea de câștigat, cu condiția să am ceapă uscată pe piață la final de mai. Pe vremea comuniștilor, se puneau sute de hectare cu ceapă la Vinga, dar asta a fost odată. Nu să producem ceapă este o problemă, asta știm să facem foarte bine, problema este să o vindem. Va dau un exemplu. Anul trecut, am pus un hectar cu ceapă la care am aplicat toată tehnologia. Am obținut opt vagoane de ceapă. Două le-am vândut ca ceapă verde, trei ca ceapă uscată și restul a rămas pe câmp”, spune legumicultorul din județul Arad.

Multe din problemele de tehnologie pe care le are Varga Miklos ar putea fi rezolvate de un specialist, pe care de unul singur este destul de greu să-l plătești. Din păcate, problema asocierii este tratată cu reticență în comuna arădeană Vinga, așa că, în decursul a mai puțin de 30 de ani, din cei 60-70 de legumicultori profesioniști au mai rămas vreo șase.

Varga Miklos ne-a zis că dacă nu este pe minus la finele anului, este mulțumit. „N-am intrat în datorii, e bine!”, concluzionează gazda noastră din satul Mailat. Și, în final, sacrificiile sunt mari și profitul este mic.

Comuna Vinga este situată în extremitatea sud-vestică a județului Arad, în Câmpia Vingăi, la 23 km de orașul Arad și la circa 30 km de Timișoara. Suprafața comunei este de 14.500 ha, iar populația ajunge pe la 6.000 de locuitori, în trei sate: Vinga, Mailat și Mănăștur. Principala ocupație este agricultura.

Satul Mailat, în care se găsește ferma legumicolă a familiei Varga, se mândrește cu o frumoasă datină care se ține în ultima duminică din luna august, „Duminica de Mailat”, când toți cei născuți aici se întorc în sat, unde, cu această ocazie, au loc diverse manifestări culturale.

Articol publicat în Revista Fermierului, 15-30 septembrie 2018

Publicat în Horticultura

În demersul nostru de a afla mai multe despre ce anume înseamnă să fii producător de usturoi, l-am contactat pe viceprimarul vestitei comune Copălău („Patria” acestei legume și condiment, deopotrivă), Constantin Bălineanu, și am aflat de la el că se poate obține marfă „curată” pentru piață chiar și de pe un hectar, în ciuda faptului că pentru acest sector nu există, deocamdată, un program de sprijin, cum este în cazul tomatelor, al cărnii de porc, al lânii etc., iar forța de muncă lipsește aproape cu desăvârșire.

Recunoaștem că interviul survine la doar două zile de la întâlnirea de lucru de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la care au participat principalii producători de usturoi din zonele consacrate, printre care și Copălău (Botoșani), Teleorman, Dolj, Mehedinți, Iași și Timiș, precum și reprezentanți ai ministerului de resort, ai marilor importatori din România, interesați de contractarea unor cantități mari și constante de marfă produsă autohton, respectiv reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai Direcției Măsuri de Piață și Comerț Exterior din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Am vrut să trecem dincolo de un simplu comunicat care preciza sec că, la noi în țară, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 de hectare, cele mai multe suprafețe fiind mici și foarte mici, exploatate de ferme de familie și de mici fermieri.

Voiam să aflăm mai multe decât generalitățile din comunicat referitoare la dificultățile întâmpinate de cultivatorii de usturoi (costuri mari de producție, deficitul de sămânță din soiuri autohtone, gama de mașini și utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producției către piață, depozitarea, păstrarea și ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieței).

De asemenea, nu eram pe deplin lămuriți de fraza din documentul de presă potrivit căreia „interesul comercianților de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferințele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată”, în condițiile în care ne-am săturat de usturoi adus din Asia și aproape doar acest tip de marfă găsim în retailul românesc.

Eram curioși de ce MADR a recunoscut atât de târziu că „este pentru prima dată când instituția a așezat la aceeași masă producătorii de usturoi, importatorii și autoritățile pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din țări terțe”. Povestea usturoiului străin nu este de ieri, de azi.

Discuția cu viceprimarul fermier Bălineanu a fost lungă, dar vă asigurăm că interesantă (am redus la maximum din informațiile obținute). Pentru a vă provoca la lectură, vă spunem doar că singura reprezentantă a importatorilor la ședința de la MADR este de baștină dintr-o comună vecină cu Copălăul, dar a prezentat invitaților pretențiile atât de mari ale celor pe care i-a reprezentat, încât producătorii au plecat dezamăgiți de acolo, dar și că tinerii refuză salarii de 2.000 de lei, preferând să fie „sclavi” printre străini.

Atât, deocamdată. Despre prețuri, suprafețe, desfacere, nevoi, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Domnule viceprimar Constantin Bălineanu, ați fost prezent marți, 10 aprilie 2018, la sediul MADR, la întâlnirea de lucru pe filiera usturoiului românesc. Cu ce impresie ați plecat de la această primă reuniune?

Constantin Bălineanu: Am purtat o primă discuție pe subiect. Pentru a vă răspunde la întrebare, de la întâlnirea aceea am plecat cu un oarecare optimism. Rămâne să vedem ce și cum se vor concretiza cele discutate acolo, așteptăm rezultatele. (...) La prima impresie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ne dă speranțe. Mie, cel puțin, din ce discuții am avut cu domnia sa până acum, mi-a dat speranțe că începem s-o luăm pe drumul cel bun.

R.F.: Care vă sunt debușeele de desfacere a usturoiului obținut pe terenurile dumneavoastră din Copălău?

C.B.: Personal, în prezent am parafat un contract destul de bun cu un retailer care a intrat însă destul de greu în piață, abia anul trecut (...), în condițiile în care cu Agrocoop Copălău eu am pornit de vreo cinci ani și mai bine. N-am găsit însă înțelegere la lume de la bun început. Îi adunam la masă, discutam, totul era OK, iar când ieșeau de acolo, lucrurile se schimbau.

R.F.: Poate privesc în urmă la cooperativizarea forțată. N-ar fi o noutate pentru România.

C.B.: Pot vorbi doar despre mine - personal, am luat-o pe cont propriu. Azi am mai avut o discuție cu celălalt asociat și i-am spus că avem nevoie de încă doi parteneri pentru a porni la drum cu Agrocoop Copălău. (...) Singuri, ne este greu. Nu mai avem forță de muncă, nu mai avem cu cine lucra, am devenit cerșetori pe la poarta muncitorilor, astfel încât să îi aduci la muncă. Deja este foarte greu.

R.F.: Revenind la ședința din 10 aprilie 2018, cu această ocazie, oficialitățile au vehiculat o cifră de 9.936 ha însămânțate cu usturoi, anul trecut. La o medie de cinci tone de usturoi la hectar, unde sunt cele 50.000 de tone de marfă? În supermarket, găsim usturoi chinezesc...

C.B.: La noi, în Copălău, în prezent sunt însămânțate 90 de hectare cu usturoi. (...) Așa cum ați menționat și dumneavoastră, să mergi la minimum, la cinci tone la hectar, facem un calcul și vedem unde suntem. Este o aberație cifra! Nu cred. Copălăul, cât este el, și tot s-a ajuns ca suprafața cu usturoi să fie diminuată până la o treime din tot ceea ce era înainte.

La adunarea care s-a făcut la MADR, când am auzit că sunt unii care au și 500 ha însămânțate cu usturoi... m-am mirat. Unde se vinde toată marfa asta? Care sunt piețele de desfacere? Noi când mergem prin piețe, ne mai cunoaștem unul cu celălalt, producătorii între noi. Dar din Banat? Am rămas surprins. Cineva de la masă a vehiculat cifra aceasta și aproape că m-a bufnit râsul.

R.F.: Noi știm însă că, în cazul dumneavoastră, situația este tocmai inversă. Ați sărit de la 40 de ari însămânțați cu usturoi, în 2016, la peste un hectar, în toamna lui 2017.

C.B.: Da, sezonul acesta a lăsat de dorit. Cu toate acestea, eu am semănat un hectar cu usturoi și am făcut niște calcule. Până anul trecut, însămânțam 30-40 de ari (3.000 – 4.000 de metri pătrați). Anul acesta, am pus un hectar, să vedem ce se întâmplă, care sunt cheltuielile exacte și cât vom pierde.

În ceea ce privește însămânțările pe cooperativă, anul viitor, ne-am propus să semănăm 20 ha.

R.F.: Și? Ați reușit să gestionați costurile în mod eficient? Sau ați fi avut nevoie de sprijin de la stat?

C.B.: Măcar dacă statul ne-ar da și nouă cum dă prin programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, să ne susțină măcar trei-patru ani, cât să ne punem pe picioare, și tot am putea să le demonstrăm și celorlalți producători că se poate. Până nu văd ceea ce trebuie să vadă, și anume realitatea din teren, deocamdată fiecare produce usturoi cât știe că poate comercializa.

R.F.: Am avea o șansă să-i oprim pe tinerii din Copălău să emigreze și să-i susținem să producă usturoi în România?

C.B.: Asta cu plecatul în străinătate nu se va rezolva. Dacă ar fi să ni se dea un ajutor, cum a fost în cazul tomatelor, tind să cred că 20 la sută dintre ei ar rămâne totuși în România. Pentru unii, este mai ușoară sclavia; s-a învățat. Credeți-mă, știu. Am fost fost și eu sclav opt ani, cât am fost în Grecia.

Apropo de forța de muncă, eu mai lucrez cu cineva și sunt nevoit să-i dau 15 la sută din încasări! Pe el nu-l interesează că eu am investit 35.000 de euro în tractor, în sculele necesare, când se strică, n-are treabă. El vine și spune că vrea 15 la sută. Am încercat să le ofer emigranților un salariu de 2.000 de lei pe lună și n-a mers. Preferă să tragă la bălegar pe 500 de euro în alte țări.

R.F.: Chiar și cu sprijin guvernamental, tot n-am văzut prea multe tomate românești în toate supermarketurile, chiar și în vârf de sezon. În cazul dumneavoastră, unde vă putem găsi, ținând cont de faptul că, deocamdată, statul nu vă sprijină? Ajungeți cu usturoiul de Copălău și în piețele bucureștene?

C.B.: Noi prin piețele bucureștene nu ajungem. Nici nu avem loc în ele. Dacă mă duc într-o piață, eu merg acolo unde se vinde marfa. Pe piața bucureșteanului este greu de intrat. Sunt și la noi samsari, dar au decență în ei. La București este „pe rupere”.

R.F.: La ședința de la minister au fost prezenți retaileri sau doar importatori?

C.B.: Din câte îmi aduc aminte, la întâlnire a fost prezentă o reprezentantă a importatorilor, o doamnă blondă, de baștină chiar de pe lângă Copălău, din Sulița. Am rămas însă dezamăgit de cerințele celor pe care îi reprezenta. Aceștia vor marfa aproape pusă la raft. (...) Eu, cu cine am încheiat contract, nu mi-a cerut altceva decât 200 de tone de usturoi, iar eu am semnat documentul și le-am și livrat 40 de tone de produs. În plus, nu mă pot apuca să produc cantități mari până nu am contracte ferme, o hală de stocare, forță de muncă, utilajele necesare. Apropo, pe noi ne omoară lipsa utilajelor. În comuna Copălău, dacă am avea un set de utilaje, cel puțin o semănătoare care să-mi pună usturoiul calibrat, altfel ar sta treaba.

R.F.: Vi-o permiteți de unul singur sau este nevoie de o finanțare?

C.B.: Ne-o putem permite doar printr-un program de finanțare. Asta este și discuția. De asta am ajuns și la Ministerul Agriculturii. Chiar asta i-am spus și ministrului, să ne ofere o direcție din două: - fie ne îngropăm de tot, ne luăm gențile și plecăm, fie primim un ajutor. Pachetul acela de utilaje nu l-aș folosi numai pentru Agrocoop Copălău. Numai așa poți să-i dezvolți și pe ceilalți.

R.F.: Cât ar costa acest pachet de utilaje?

C.B.: Cred că undeva la 100.000 de euro. Vorbim de o semănătoare, o prășitoare și o mașină de recoltat. Apoi, ne-ar trebui o hală pentru depozitarea producției.

R.F.: Care este media productivității la usturoi în exploatația familiei dumneavoastră?

C.B.: Am avut ani și cu trei tone producție, cu două tone etc. În toamna lui 2016, am lăsat-o mai moale cu însămânțările, drept pentru care am obținut în iunie-iulie 2017 doar vreo 200 de kilograme, pe care le-am dat sub formă de obligații și diverse. Anul trecut însă, în toamnă, am semănat un hectar întreg. În plus, am vreo două loturi experimentale de un ar, două.

R.F.: Pentru a exemplifica, vă rugăm să ne spuneți care este media cheltuielilor cu înființarea, întreținerea și recoltarea unui hectar cu usturoi?

C.B.: O tehnologie completă de cultură, inclusiv cheltuielile cu recoltatul, poate atinge un total de 24.000 – 25.000 de lei. Asta înseamnă să-i dai usturoiului tot ce are nevoie și să obții șapte-opt tone la hectar. Este posibil ca randamentul să fie și mai mare dacă nu avem atac de boli.

În ceea ce privește cazul meu, până la ora actuală nu am cheltuit bani cu bulbii și nici cu mecanizarea, ci doar cu manopera, cu motorina și cu restul de bulbi. Toate acestea m-au costat cam 8.000 de lei pe tot hectarul (fără recoltat).

consilieri 1317413568Revista Fermierului: Ne-ați mai împărtășit un „secret”, și anume acela că în anul 2018 veți recolta un usturoi mai curat. Vă așteptați la diminuări de randament?

Constantin Bălineanu: În acest sezon – toamnă 2017 - vară 2018 – nu i-am aplicat culturii mele nicio formă de tratament, ci doar un complex în toamna anului trecut și un azotat în primăvara această, fără fungicide. Și da, când produci usturoi curat, cum îi spuneți dumneavoastră, unul fără tratamente, ai diminuări de producție. Dacă recoltez în această vară patru tone de usturoi de pe acest hectar însămânțat în toamnă, consider că sunt „tare”. Mizez pe precipitații, care să-l facă mai mare.

R.F.: În calitate de viceprimar, ne puteți spune câți producători de usturoi sunt în Copălău, cu aproximație?

C.B.: Mulți, asta vă pot spune. Pentru a detalia puțin, din 4.050 de locuitori ai comunei, jumătate sunt plecați. La 1.000 de familii, cam pe fiecare curte tot găsim 10-20 de ari însămânțați cu usturoi. Alții pot avea un hectar, o jumătate de hectar, cinci ari, trei ari... Să ținem totuși cont că lumea rămasă este îmbătrânită. N-am însămânțat cu usturoi niciun ar în plus peste 90 ha.

R.F.: Cam care ar fi producția medie la hectar în Copălău?

C.B.: Aproximativ cinci tone de usturoi la hectar.

R.F.: Și cu cât se vinde usturoiul la recoltă?

C.B.: La noi, kilogramul de usturoi se vinde la un preț de 11-12 lei vrac, cu coadă cu tot. Frăncuit însă, cumpărătorul câștigă 100%. Într-adevăr, este de muncă la el. Trebuie căutat, împletit, transportat, vândut la piață.

R.F.: La un calcul simplu, asta ar însemna că, în vara aceasta, fermierii din Copălău ar urma să obțină aproximativ 450 de tone de usturoi.

C.B.: Dacă vorbim de marfa pentru piață, totalul ar fi de cam 400 de tone (50 de tone se mai strică), iar 100 de tone rămân pentru sămânță. Astfel, 300 de tone tot pleacă pe piețele din Bacău, Iași, Suceava, fiecare pe unde își are locul de valorificare.

Personal, vă pot spune că am vândut mult usturoi și prin curierat.

R.F.: Prin comenzi online?

C.B.: Am păstrat un anunț postat cu ani în urmă și oamenii continuă să mă sune. Așa cum văd lucrurile, pentru micii producători asta este soluția – livrarea pe comandă. Din ce ne dăm noi seama, cam acesta este viitorul.

R.F.: Dacă ați putea, ați vrea să vă extindeți suprafețele cultivate?

C.B.: Noi avem un italian aici, în zonă, iar din 2.000 ha suprafață agricolă a comunei, 700 sunt vândute lui. Dacă aș vrea să cumpăr un hectar de teren și să mă extind și mai mult, în prezent, nu mai am de unde. (...) Ar trebui să umblu după acte și proprietari, pentru suprafețe foarte mici.

R.F.: Să înțelegem că aveți și suprafețe de cultură mare?

C.B.: Dețin aproximativ 12 ha pe care le cultiv cu floarea-soarelui, cu grâu... fac rotație. (...) Majoritatea materiei prime produse pe zona de cultură mare este dusă în piață. (...) Am avut unde vinde, am dus și în Comcereal (...), însă tot din usturoi trăim. Aceasta este sursa de venit a comunității, în afară de cei care au plecat să muncească în străinătate.

Balineanu Constantin 1490697395 1Balineanu Constantin 1490697395 2Balineanu Constantin 1490697395 3Balineanu Constantin 1490697395 4Balineanu Constantin 1490697395 5Balineanu Constantin 1490697395 6           

Publicat în Din fermă-n fermă!

newsletter rf

Revista