avans - REVISTA FERMIERULUI

Executivul de la București a aprobat în ședința săptămânală de miercuri, 27 septembrie 2017, cuantumuri ale plăților pentru ajutoare în agricultură în valoare totală de circa 1,8 miliarde euro și a consfințit posibilitatea ca APIA să poată achita în avans sume în cadrul tuturor schemelor specifice.

Mai exact, este vorba de plățile directe în sectorul vegetal care se acordă pentru anul de cerere 2017, plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic și schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine care se acordă pentru anul de cerere 2017.

„Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură poate acorda plăți în avans în cadrul tuturor schemelor de plăți, iar începând cu data de 1 decembrie 2017, va efectua plățile corespunzătoare diferenței între cuantumul calculat și acordat în avans și plafonul financiar ar fiecărei scheme, în condițiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate”, anunță în mod oficial Guvernul Tudose. „Plățile se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în anii 2017 și 2018 și se vor face în lei, utilizând ultimul curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2017”.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, schemă de plată unică pe suprafață este în cuantum minim de 97,2452 euro/ha, plată redistributivă de 5 euro/ha pentru primul interval - 1-5 ha inclusiv și de 48,3251 euro/ha pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv, în timp ce plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, denumită și plată pentru înverzire va fi de 57,1745 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro/ha.

„Suma totală necesară aplicării schemelor de plăți directe în sectorul vegetal este de 1,574 miliarde euro, din care 919,14 milioane euro pentru schema de plată unică pe suprafață, 97,07 milioane euro pentru plata redistributivă, 540,4 milioane euro pentru plata pentru înverzire și 18,01 milioane euro pentru tinerii fermieri”, anunță Executivul Tudose.

De asemenea, guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic și a stabilit cuantumul acestora pentru anul de plată 2017. Concret, vor fi alocate 24,08 milioane euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte, 101,2 milioane euro pentru sectorul carne, specia bovine, respectiv 50,78 milioane euro pentru speciile ovine/caprine.

„Cuantumul acestor ajutoare se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile, respectiv la efectivele de bovine sau femele ovine/caprine eligibile”, conform documentului de presă de la Guvern.

Nu în ultimul rând, Guvernul României a aprobat plafonul de 48,5 milioane euro, aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine care se acordă pentru anul de cerere 2017.

„Cuantumul pentru această schemă se calculează prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile”, se mai precizează în finalul comunicatului.

Măsurile de sprijin auu fost confirmate oficial încă din seara zilei de marți, 26 septembrie 2017, cu ocazia sărbătoririi a 17 ani de activitate a AFIR. În alocuțiunea de deschidere, șeful MADR, Petre Daea, preciza că, cităm: „Pe data de 16 octombrie 2017 toate măsurile sunt asigurate, inclusiv actul normativ care mâine (n.r. - miercuri, 27 septembrie 2017) va lua drumul Guvernului pentru a intra în dispozitivul juridic, organizatoric, în așa fel încât în ziua de 16 octombrie să fie prima zi de acordare a subvențiilor, în așa fel încât cu dumneavoastră să vă faceți datoria (n.r. - fermieri, reprezentanți ai instituțiilor statului implicate în proces etc.)”.

APIA a fost lăudat de ministrul Daea, în condițiile în care potrivit raportului pe care l-a primit de la Comisia Europeană (CE), agenția a ajuns la un procent de accesare a plăților pe FEGA de 99,04 la sută.

Publicat în Ultimele noutati

Fix la sărbătorirea a 17 de ani de activitate a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), fostă APDRP, fostă SAPARD, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a lăudat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru un procent foarte bun de absorbție a fondurilor FEGA – 99,04 și a criticat voalat AFIR pentru neîndeplinirea parțială a obiectivului de atragere a fondurilor FEADR la fel de mare ca în cazul colegilor de la APIA.

„Vreau să felicit APIA pentru că, astăzi, din raportul pe care l-am primit de la Comisia Europeană (CE), am ajuns la un procent de accesare pe FEGA de 99,04 la sută”, a afirmat oficialul guvernamental în cadrul evenimentului care a avut loc marți, 26 septembrie 2017, la Palatul Bragadiru.

Tot motiv de laudă a fost și acela potrivit căruia data de 16 octombrie 2017 ar urma să reprezinte data sigură de începere a plăților directe în avans, tot prin intermediul APIA: „Pe data de 16 octombrie 2017 toate măsurile sunt asigurate, inclusiv actul normativ care maine va lua drumul Guvernului pentru a intra în dispozitivul juridic, organizatoric, în așa fel încât în ziua de 16 octombrie să fie prima zi de acordare a subvențiilor, în așa fel încât cu dumneavoastră să vă faceți datoria (n.r. - fermieri, reprezentanți ai instituțiilor statului implicate în proces etc.)”.

Pe de altă parte, Daea a vorbit de nivelul mic de absorbție a fondurilor FEADR în 2016, precizând totodată cifrele mai pozitive din anul acesta, cele 5,92 la sută procente de accesare a banilor europeni pentru investiții până în 2016 fiind, spune el, „o etapă vieții noastre administrative”.

„Suma încasată de la Comisia Europeană (CE) până în 2016, în baza declarațiilor de cheltuieli, a fost de 480.903.456,08; procentul de realizare – 5,92 la sută. Este o etapă a vieții noastre administrative. Suma încasată de la CE în perioada 01.01.2017-26.09.2017, pe baza declarațiilor de cheltuieli (sume aflate în vistieria țării) – 850.672.439,89 euro. Suma ce urmează a fi cuprinsă în declarația de cheltuieli pe trimestrul II, în baza decontărilor efectuate efectiv în perioada 01.07.2017 – 26.09.2017 și încasate efectiv până la data de 31.12.2017 – 328.856.836,15 euro”, a ținut să puncteze Daea.

Chiar și în condițiile unor creșteri, Daea nu „i-a mângiat pe cap” pe cei de la AFIR și i-a criticat pentru neîndeplinirea obiectivelor stabilite de când pesedistul a venit la șefia MADR.

Am o doză de nemulțumire pe care trebuie s-o transmit, pentru că am avut un alt target, am gândit, am lucrat împreună și am planificat, astfel încât să realizăm o anumită sumă pe care, din nefericire, analizeze noastre nu ne conduc spre un asemenea obiectiv”, a continuat favoritul din Guvernul Tudose al lui Liviu Dragnea, șeful PSD și al Camerei Deputaților. „Totuși, suma care va fi în continuare posibilă de realizat, de adus în țară, este de 221.142.164,85 euro. În total, anul acesta, estimăm o sumă totală de 1,4 miliarde euro, ceea ce înseamnă de aproape trei ori mai mult decât anul trecut. Este un câștig, este o realizare pe care însă trebuie s-o procesăm cu atenție, cu calm, cu foarte multă ambiție”.

Din acest motiv, Daea a ținut să traseze o nouă linie directoare pentru angajații AFIR, și anume accesarea a întregii sume alocate țării noastre prin PNDR 2020.

„În România trebuie să se acceseze întreagă întrega sumă din PNDR 2020, acesta este obiectivul, indiferent câți ani facem - 17 ani, la anul se vor face 18, în orizontul 2020 acesta este obiectivul – întreaga sumă a României trebuie să fie accesată. Acesta este obiectivul pe care ni l-am asumat și la care trebuie să lucrăm, indiferent câte sărbătoriri vom face. Până în 2020 acesta este obiectivul pe care îl are Ministerul Agriculturii și este obiectivul țării, la care trebuie să lucrăm cu toții, indiferent de locul de muncă, indiferent de poziția pe care o avem într-o structură sau alta”, a afirmat cu tărie Petre Daea.

Nu în ultimul rând, în cel mai amplu și mai înălțător discurs, unul demn de vremuri demult apuse, Petre Daea a mai trasat o linie directoare pentru șefia AFIR, și anume prezentarea, „cât mai repede cu putință”, ce anume s-a realizat d.p.d.v. fizic în România, prin fonduri ENPARD/FEADR, în toți acești ani de pre și post-aderare la UE, dar și viziunea cu privire la poziția României în negocierile privind noua PAC.

Și el a enumerat aici trei motive care stau la baza demersului: „Primul – să cunoaștem unde am ajuns, să desenăm pe harta țării ce am realizat de la integrarea în Uniunea Europeană, ce obiective am împlinit pentru a vedea, pe de-o parte, efortul pe care l-a făcut țara, pe care l-au făcut instituțiile de care trebuie să beneficieze mediul rural și fermierii români. Al doilea motiv este să știm ce ne propunem în continuare, ce gol avem în spațiul rural, ce goluri de sprijin avem în Politica Agricolă Comună (PAC). Al treilea motiv – cele două ne compun poziția la UE și nu trebuie să uităm faptul că România este stat cu drepturi depline. Ea a participat la decizia comună privind PAC în UE. Din acest punct, de vedere, pregătirea temeinică se impune mai abitir, motiv pentru care, în MADR, am declanșat demult acele dezbateri privind modul în care noi înțelegem să ne raportăm la nevoile țării, respectiv modul și instrumentele pe care noi reușim să ne aducem concret contribuția la PAC”.

Potrivit AFIR, beneficiari PNDR 2020 au primit sume în valoare totală nerambursabilă de peste 1,88 miliarde de euro, plățile fiind efectuate de la demararea Programului și până în prezent pentru proiectele de investiții, plățile directe și compensatorii.

Datele AFIR spun că, până în prezent, 84 milioane de euro au plecat către măsurile non-agricole, 260 milioane euro către cele de infrastructură, respectiv 429 milioane euro către măsurile agricole.

Ca impact, PNDR 2020 a finanțat modernizarea și reabilitarea a 93.445 ha prin proiectele de irigații, 1.976 IMM-uri sprijinite financiar pentru investiții non-agricole, 1.820 km de drumuri comunale modernizate, 7.900 de tineri fermieri susținuți pentru înființarea de ferme, 146 unități de procesare create, 679 km de rețea de alimentare cu apă, 2.038 fermieri din zona montană sprijiniți financiar, 430 km de drumuri agricole înființate sau modernizate, respectiv 1.364 km de rețea de canalizare în mediul rural.

Pentru programarea financiară 2014-2020, Agenția a primit peste 42.000 de cereri de finanțare conforme în valoare de peste 6 miliarde de euro și au fost selectate până în prezent, în vederea finanțării, aproximativ 20.000 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro.

AFIR este o instituție publică subordonată MADR, care funcționează în baza OUG 41/2014 și care asigură implementarea tehnică și financiară a PNDR 2020.

Publicat în Știri interne

Până la data de 1 octombrie 2017, specialiștii APIA ar trebui să definitiveze toate controalele specifice, în așa fel încât să nu existe sincope în implementarea programului stabilit, și anume de acordare a plăţilor în avans într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării lor, a mărturisit ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în deschiderea conferinței Wildlife Estates Label.

„Eu niciodată nu promit, eu fac. Așa că așteptați pe data de 16 octombrie 2017 să se realizeze ceea ce s-a stabilit cu mult timp înainte, în programul de guvernare pe care l-a prezentat președintele partidului, Liviu Dragnea, pe care l-a prezentat guvernul în Parlament și a fost validat de Parlament. Devenind lege, eu o pun în aplicare”, a declarat oficialul guvernamental. „Nu au fost probleme cu cererile de plată. (...) Sperăm ca până la data de 1 octombrie a.c. să se proceseze toate controalele, în așa fel încât linia dreaptă să fie continuată și să nu avem sincope în aplicarea programului pe care l-am stabilit”.

În ceea ce privește menținerea sau schimbarea sistemului actual de plată pe suprafață, același ministru al Agriculturii a precizat că este „prematură” discuția. Și asta, în condițiile în care subalternul său, secretarul de stat Alexandru Potor, a precizat cu doar trei zile înainte, într-o emisiune televizată, că țara noastră va susține cu tărie menținerea actualui sistem SAPS, pentru că trecerea la un sistem de plată pe fermă ar fi foarte dificil (și asta nu numai pentru România). În acest sens, Potor chiar a semnat o declarație comună în Grupul de la Vișegrad, plus Bulgaria și Croația.

„Aici sunt teme în discuție. Este prematur să spun eu, acum, ce se va întâmpla după 2020. Însă nu este deloc în afara gândirii, preocupării și a interesului nostru de a ne spune punctul de vedere, de a ne ancora în deciziile pe care le vom plămădi împreună și care vor avea conduita necesară din 2020, România fiind stat membru cu capacitate deplină de a participa la actul deciziei”, a răspuns Daea întrebărilor jurnaliștilor.

SAPS vs Wildlife Estates Label

Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe, într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării acestora, iar începând cu data de 1 decembrie 2017, se va acorda plata regulară, era anunțul făcut de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la „Ziua Porumbului” din localitatea Orezu, în data de 14 septembrie 2017.

Șeful MADR confirma atunci că pe site-ul instituției pe care o conduce – capitolul Transparență, subcapitolul Transparență Decizională – Proiecte de acte normative – era publicată hotărârea privind stabilirea pentru anul 2017 a cuantumului plății unice pe suprafață, a plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă acestea, a plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, a plății pentru tinerii fermieri, a plafoanelor aferente ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile bovine și ovine/caprine, precum și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Potrivit documentului, schema de plată unică pe suprafață ar urma să fie în cuantum de 97,2452 euro la hectar, plata pentru tinerii fermieri 24,3113 euro/ha, cea pentru înverzire 57,1745 euro/ha, în timp ce plata redistributivă va fi în cuantum de 5 euro/ha pentru primul interval 1-5 ha, inclusiv, respectiv 48,3251 euro/ha pentru cel de-al doilea interval – peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv.

Producătorii agricoli români care primesc subvenţii pe suprafaţă trebuie să se pregătească însă pentru modificările din legislaţia europeană. Conform noilor reglementări ale Uniunii Europene (UE) în domeniu, începând cu anul 2020 ar urma să se treacă la plata unică a subvenţiei pe fermă. Această măsură înseamnă că plata subvenţiei pe suprafaţă (SAPS) şi a subvenţiei pentru animale se va face într-o singură tranşă, pe exploataţie şi în funcţie de suprafaţa cultivată sau de numărul de animale care alcătuiesc exploataţia. În condiţiile date, producătorii agricoli vor fi obligaţi să efectueze cadastrarea şi intabularea terenurilor agricole, pentru a nu se ajunge în situaţia în care să fie excluşi de pe lista agricultorilor care primesc subvenţii. Practic, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vine ca o mănușă pentru nevoile de intabulare a terenurilor arabile și pășunilor la nivel național, cu condiția să se și definitiveze.

Potrivit prevederilor actualului regulament de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă, în situaţia în care doi fermieri declară la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) că exploatează acelaşi hectar de teren agricol, de unde rezultă că suprafaţa respectivă se suprapune, niciunul nu primeşte subvenţia pe suprafaţă pentru hectarul respectiv, până nu se clarifică situaţia juridică a terenului în cauză, dar amândoi primesc subvenţia pentru celelalte suprafeţe pe care le lucrează. Conform noilor reglementări, începând cu 2020, când se va trece la plata pe fermă, în situaţia în care apar suprapuneri, nu se va face plata subvenţiei pentru niciunul dintre cei doi fermieri, pe întreaga suprafaţă aflată în exploataţie, ceea ce înseamnă că aceştia vor pierde atât subvenţia pe suprafaţă, cât şi plăţile pentru animale.

Wildlife Estates Label își extinde rețeaua în Europa de Est. Eticheta Wildlife Estates Label a fost dezvoltată ca un mijloc de a recunoaște administrarea exemplară a proprietarilor de terenuri și a administratorilor de teritorii din Europa și de a-i face mai vizibili societății ca păzitori puternici ai naturii. Această inițiativă se bazează pe o abordare voluntară pentru a evidenția rolul-cheie al managerilor de teren în protejarea biodiversității.

Astăzi, rețeaua Wildlife Estates cuprinde peste 270 de proprietăți , cu aproape 1,5 milioane de hectare care au primit eticheta, iar proiectul este în continuă creștere.

Eticheta WE acreditează proprietarii de pământ ca un front-runner pentru cele mai bune practici de gestionare, conservare și respectarea celor doua Directive privind Păsările și Habitatele. Oferă o rețea de comunicare pentru a dezvolta și a implementa în continuare tehnici de management noi și inovatoare prin împărtășirea ideilor, strategiilor de gestionare și oferă informații relevante despre evenimentele viitoare și despre schimbările eco-politice la nivelul UE.

Publicat în Știri interne

Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe, într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăţilor în avans, iar începând cu data de 1 decembrie 2017, se va acorda plata regulară, este anunțul făcut astăzi de ministrul Agriculturii, Petre Daea, la Ziua Porumbului din localitatea Orezu.

Șeful MADR a confirmat că pe site-ul instituției pe care o conduce, la capitolul Transparență, subcapitolul Transparență Decizională – Proiecte de acte normative, a fost publicată joi, 14 septembrie 2017, hotărârea privind stabilirea pentru anul 2017 a cuantumului plății unice pe suprafață, a plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă acestea, a plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, a plății pentru tinerii fermieri, a plafoanelor aferente ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile bovine și ovine/caprine, precum și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Potrivit documentului, schema de plată unică pe suprafață ar urma să fie în cuantum de 97,2452 euro la hectar, plata pentru tinerii fermieri 24,3113 euro/ha, cea pentru înverzire 57,1745 euro/ha, în timp ce plata redistributivă va fi în cuantum de 5 euro/ha pentru primul interval 1-5 ha, inclusiv, respectiv 48,3251 euro/ha pentru cel de-al doilea interval – peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv.

„Pe data de 16 octombrie, începem să dăm subvențiile. Astăzi am pus pe site-ul ministerului hotărârea de guvern care stabilește exact ce vom da în această perioadă, în așa fel încât să putem acorda sumele la timp fermierilor, într-un procent cât mai mare. Începem la 1 decembrie, pentru prima dată, să dăm și sumele regulare, adică lichidarea, și vom continua în așa fel încât fermierul să aibă banii la timp și să poată executa lucrările pe care le dorește și care se impun, mai ales în această perioadă, când vremea nu ne ajută și vor fi lucrări succesive, lucrări care costă și cheltuiala este mai mare”, a afirmat Petre Daea în deschiderea Zilei Porumbului, ediția a VIII-a.

Miercuri, 13 septembrie 2017, în deschiderea ședinței de guvern, ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, anunța că Ministerul Agriculturii va beneficia de un plus bugetar de 1,8 miliarde de lei pentru plata integrală în avans a schemelor de plăți, astfel încât înființarea culturilor să nu fie în pericol, precum și pentru cofinanțarea proiectelor PNDR 2020 cu sursă financiară europeană FEADR.

„La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR”, a afirmat ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, în deschiderea ședinței de guvern.

Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată miercuri de guvern, în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde de lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde de lei la 837,1 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane de lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane de lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash.

Toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare. De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation-România”, începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori.

Publicat în Știri interne

Miercuri, 13 septembrie 2017, ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a făcut anunțul care cu siguranță îi va bucura pe fermierii români: Ministerul Agriculturii va beneficia de un plus bugetar de 1,8 miliarde de lei pentru plata integrală în avans a schemelor de plăți, astfel încât înființarea culturilor să nu fie în pericol, precum și pentru cofinanțarea proiectelor PNDR 2020 cu sursă financiară europeană FEADR.

„La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Aceste sume vor asigura integral plata în avans pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodată, se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR”, a afirmat ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, în deschiderea ședinței de guvern.

Prima rectificare a bugetului pentru 2017 a fost aprobată astăzi de guvern în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde de lei, conform estimărilor Comisiei Naționale de Prognoză, de la 815,2 miliarde de lei la 837,1 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.060,7 milioane de lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 1.705,2 milioane de lei, iar deficitul bugetar se menține la 2,96% din PIB, potrivit metodologiei cash.

Toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare. De asemenea, prin rectificarea bugetară se asigură plata majorărilor salariale pentru diferite categorii de personal din sistemul bugetar aprobate în acest an, extinderea acordării bursei studenților pe toată durata anului universitar, derularea Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation-România”, începerea selecției beneficiarilor de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, plata în avans a fondurilor de sprijin pentru agricultori.

 

Publicat în Ultimele noutati

România a transmis notificări către Comisia Europeană (CE) și așteaptă o decizie dacă se aprobă avansul din subvenția pentru anul de Cerere 2017 în proporție de 70 la sută, la fel ca în cazul avansului din Campania 2016, a declarat, pentru Revista Fermierului, Adrian Pintea, șeful APIA.

„Deocamdată așteptăm. S-au transmis niște notificări la Comisia Europeană (CE) și să vedem care va fi situația. Se așteaptă o decizie dacă se aprobă cu 70 la sută, cum a fost anul trecut – 70% FEGA și 85 la sută FEADR”, a precizat Pintea pentru Revista Fermierului, lăsând să se înțeleagă că lucrurile vor merge oricum înainte. „APIA este agenție de plăți, lucrăm cu materialul clientului. Ce legislație ne vine, noi o implementăm. Haideți să vedem totuși decizia, prima dată, și pe urmă discutăm pe marginea ei, să vedem ce și cum. Plafonul alocat României este de 1,803 miliarde euro pentru 2017. Vorbim de 70 la sută din suma aceasta. Cele mai clare informații vor veni însă după 15 septembrie 2017. Aceste 70 de procente avans din subvenție vor fi acordate tuturor”, a adăugat șeful agenției, și nu numai producătorilor din zonele calamitate, afectate de secetă, așa cum a afirmat Liviu Dragnea cu ocazia vizitei în teren la sistemul de irigații din cadrul Amenajării Gălățui Călărași

Marți, 22 august 2017, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, afirma că avansul din subvenții, în zonele afectate de secetă, va fi mai mare, urmând să ajungă până la 70% din totalul plăților, reconfirmând totodată data de 16 octombrie 2017 ca zi de debut pentru efectuarea acestor plăți.

DSC 0030„Începând cu 16 octombrie 2017 va demara plata în avans a subvențiilor, pentru ca fermierii să nu aibă niciun fel de probleme financiare. Este (...) o zonă afectată de secetă în Câmpia de Vest. Am vorbit cu domnul ministru (n.r. - Petre Daea), am vorbit și ieri (n.r. - 22 august 2017) cu primul ministru, care are aceeași determinare pentru agricultură. Acolo se vor face niște evaluări și, în cazul în care se va ajunge la concluzia că trebuie să fie despăgubiri, se vor face despăgubiri. De asemenea, avansul din subvenții, acolo, în zonele afectate, va fi mai mare”, a menționat șeful lui Daea pe linie de partid. „Cred că poate ajunge până la 70 la sută din subvențiile pe care fermierii trebuie să le încaseze pentru 2017”.

Potrivit art.1 din Regulamentul (UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru plătile directe si pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafată și legate de animale, precum si de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce priveste plătile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre au putut plăti avansuri de: ”(…) până la 70 % în cazul plătilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”.

De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre au putut să plătească avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Sumele plătite ca avans pentru Campania 2016 au fost prinse în Declarația lunii noiembrie care, în conformitate cu prevederile art.18 din Regulamentul (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr.165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, au fost rambursate de către Comisia Europeană în prima zi lucrătoare a lunii ianuarie 2017.

Publicat în Finantari

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat miercuri, 7 decembrie 2016, că a finalizat plata avansului aferent acestui an, în sumă totală de aproape 873 de milioane de euro.

De asemenea, agenția a demarat procesarea şi autorizarea plăţii finale pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016.

Concret, APIA a finalizat plata avansului aferent Campaniei 2016, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2016, fiind autorizată la plată suma totală de 872,89 milioane de euro, pentru un număr de 754.421 fermieri, din care 716,7 milioane de euro din FEGA şi 156,18 milioane de euro din FEADR plus BN1 (cofinanţare de la bugetul naţional). În ceea ce priveşte plăţile finale, până în prezent sunt în curs de autorizare la plată 109.161 fermieri, cu o suma totală de 14,5 milioane de euro.

Cuantumurile schemelor de plată aferente Campaniei 2016 sunt reprezentate de schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) de 96,8 euro/hectar, pentru schema de plată redistributivă, respectiv nivelul 1 - 5 euro/hectar şi nivel 2 - 48,85 euro/ha, pentru schema de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire) - 57,37 euro/hectar, iar pentru schema de plată pentru tinerii fermieri - 22,87 euro/ha.

De asemenea, pentru Măsura 214 - Plăţi pentru agromediu - PNDR 2007-2013 sunt 12 plăţi în valoare totală de 2.586 de euro/hectar, însă nu toţi fermierii sunt eligibili pentru toate plăţile, la care se mai adaugă 128 de euro pe hectar pe Măsura 10 Agromediu şi climă - PNDR 2014-2020: Pachetul 4 - culturi verzi şi 250 de euro pe hectar pentru Pachetul 7 - terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis).

Potrivit APIA, pentru Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice - PNDR 2014-2020: pe M13.1 - plată compensatorie în zona montană se plăteşte 86 de euro pe hectar, pentru M13.2 - plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative - 54 de euro pe hectar, iar pentru M13.3 - plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specifice încă 70 de euro/ha.

Regulamentele europene prevăd ca plăţile să se facă în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe la 1 decembrie şi se încheie la data de 30 iunie a anului calendaristic următor.

Plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 30 septembrie 2016, iar plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro, stabilit de BCE în 31 decembrie 2015.

Publicat în Finantari

Un număr de 750.474 de fermieri români care au depus Cereri pentru plata unică au primit sume de 859.709.731 milioane de euro reprezentând avansul aferent Campaniei 2016, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), menționând totodată că aceasta este „o valoare record a plăţilor în avans pe care le face România pe o campanie de plăţi directe”.

„Acest total al plăţilor a fost posibil ca urmare a asigurării, în cursul lunii noiembrie, a fondurilor necesare în bugetul Ministerului Agriculturii, mai exact suma de 1,09 miliarde lei prin Ordonanţa de rectificare a bugetului şi, pe lângă aceasta, resurse suplimentare în sumă de 1,7 miliarde lei prin redistribuiri de sume de la alţi ordonatori principali de credite în conformitate cu prevederile Legii 338/2016 a bugetului de stat pe anul 2016”, notează reprezentanții APIA.

Plăţile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, iar plăţile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro.

Publicat în Știri interne

Peste 700.000 de fermieri ar urma să primească avansul din plata pe suprafață (n.r. - aproximativ 127 de euro), în condițiile în care, până în prezent, au fost procesați mai bine de 310.000 de beneficiari, a precizat ministrul tehnocrat al Agriculturii, Achim Irimescu, la finele Conferinței la Nivel Înalt privind Cooperarea Consolidată pentru Pescuit şi Acvacultură la Marea Neagră care a avut loc în data de 25 octombrie 2016 la București.

Mai mult, din totalul producătorilor agricoli înscriși la plăți – aproximativ 901.000 – circa 15 procente ar urma să primească 182 euro, minus 6-8 euro, în funcție de suprafața la care se încadrează. Calculele continuă însă la nivelul MADR.

„În momentul de faţă sunt procesaţi 315.000 de fermieri şi sperăm ca săptămâna aceasta să-i plătim pe toţi (n.r. - 24-30 octombrie 2016). De asemenea, până la sfârşitul lunii octombrie vrem să plătim măcar jumătate de miliard de euro. Din cei 901.000 de fermieri câţi s-au înscris la plăţi, vrem ca minimum 700.000 de fermieri să primească avansul”, a spus ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. „127 de euro pe hectar e o sumă mai mult decât dublă faţă de anul trecut. (...) Nu am luat în calcul plata redistributivă acum. Dacă le adunăm, ajung la 182 euro pe hectar, luând cei cinci euro în plus. Calculul l-am făcut eu, personal: sunt 85% cei cu suprafețe până în cinci hectare (1-5 ha). Practic, aceasta ar fi suma și din ea calculăm 70 la sută, la care se adaugă și partea de contribuție națională. Încă n-avem calculele definitive, dar în mod sigur, anul trecut, având în vedere că am avut 160 de euro/ha pe cea mai proastă variantă, 165 euro (cei cu 1-5 ha) și 207-201 (pentru cei cu 5-30 ha), anul acesta, față de anul trecut, suma disponibilă a crescut de la 1,59 la 1,77 miliarde, deci sunt 220 de milioane de euro în plus. La nouă milioane și ceva de hectare, înseamnă totuși niște euro suplimentari. N-avem calculele definitive, dar dacă împărțim stricto senso, este suma pe care am spus-o: 182 de euro. Ce se va întâmpla, în final, exact, vedem. Sunt cei care nu primesc acei cinci euro și pentru cei 15% suma probabil o să fie mai mică cu 6-8 euro”.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) remis marți presei, suma totală autorizată până în prezent la plată, reprezentând avansul aferent Campaniei 2016, este de 128,2 milioane euro pentru un număr de 154.003 fermieri care au depus Cerere unică de plată. Cu alte cuvinte, cu circa 50 de procente mai puțin de ținta de 315.000 de fermieri pe care și-a propus-o ministrul Irimescu.

„Precizăm că din această sumă, s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – 110,2 milioane euro dintr-un total alocat României de 1.772 milioane euro, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului”, se precizează în documentul de presă.

Diferența de 18 milioane euro reprezintă avansul pentru Măsura 13 – „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”, măsura de dezvoltare rurală delegată de AFIR, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

„Reamintim că potrivit art.1 din Regulamentul(UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru plătile directe si pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafată si legate de animale, precum si de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce priveste plătile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de: «(…) până la 70 % în cazul plătilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 si de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale mentionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013»”, au mai spus în comunicat cei de la APIA. „Menționăm că plăţile finanțate din FEGA se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016”.

Pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plătile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Publicat în Știri interne

Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin contul său de privatizare, va contribui din nou la „ordinul” premierului Dacian Julien Cioloș de a acorda un împrumut de peste 1,4 miliarde lei (echivalentul în euro) Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), bani necesari stimulării absorbției fondurilor europene în cadrul schemelor de plăți directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Iată cum, pentru a nu știm câta oară în ultima perioadă, contul de venituri de privatizare pare a fi din nou găina cu oul de aur, atunci când vine vorba de banii pentru plata unor beneficii acordate fermierilor. De data aceasta este vorba de avansul din subvenție, anunțat cu surle și trâmbițe că ar fi cu 12,2% față de anul 2015. Oare ce mai este de privatizat în această țară? De unde vin cu adevărat acești bani?

Concret, miercuri, 19 octombrie 2016, Guvernul tehnocrat a anunțat printr-un comunicat de presă că a reglementat, ca măsură temporară pentru a stimula absorbția fondurilor europene în cadrul schemelor de plăți directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), acordarea unui împrumut de peste 1,43 miliarde lei, în echivalent euro, din partea Ministerului Finanțelor Publice, din contul de venituri din privatizare, până la sfârșitul anului 2016, către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

„Măsura a fost luată pentru a asigura o parte din resursele financiare necesare Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru plata avansurilor din schemele de plăți directe pentru agricultură finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru anul 2016”, se arată în documentului de presă. Potrivit acestuia, banii vor merge către avansul privind plata unică pe suprafaţă aferentă anului 2016 – SAPS, din FEGA, corespunzător unui cuantum al plăţii unice pe suprafaţă de minimum 96,88 euro/ha în 2016, respectiv o creștere cu 12,2% față de anul 2015.

„Prin plata acestui avans, costurile aferente înființării culturilor agricole din această toamnă vor fi acoperite, în medie, în limita a circa 20%”, se mândresc tehnocrații în comunicat.

Împrumutul va fi redirecționat și către către plata avansului privind plata pentru tinerii fermieri, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 22,87 euro/ha în 2016, respectiv o creștere cu 11,5% față de anul 2015.

Nu în ultimul rând, din sumele trase din contul de venituri din privatizare vor fi plătite avansul privind plata redistributivă I și II, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 5,00 euro/ha și respectiv 48,85 euro/ha, respectiv avansul privind plata pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu, corespunzător unui cuantum al plăţii de minimum 57,37 euro/ha.

Totalul avansului plătit agricultorilor este echivalentul în lei al sumei de 1,076 miliarde euro, fonduri europene care intră în circuitul financiar național, mai precizează tehnocrații în comunicat.

După efectuarea plăților de către APIA, documentele aferente acestor plăți vor fi transmise Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare de cheltuieli realizate, iar Comisia le va rambursa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, urmând a fi restituite Ministerului Finanțelor Publice, până la finalul acestui an.

Publicat în Finantari

newsletter rf

Revista