campania 2018 - REVISTA FERMIERULUI

Suma totală autorizată până în prezent la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde de euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), precizând că plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru intervalul amintit, este de 1,912 miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat al APIA, remis presei, marţi, 6 august 2019, autorizarea plăţilor pentru Campania 2018 continuă şi în perioada imediat următoare.

„În ultima lună, a fost autorizată la plată suma de 10,56 milioane de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Buget Naţional, astfel că, până în acest moment, suma totală autorizată la plată pentru Campania 2018 este în valoare de 2,62 miliarde de euro. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 891/21.06.2018, plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru Campania 2018, este de 1,912 miliarde de euro”, se menţionează în comunicat.

APIA reaminteşte că, în momentul de faţă, se află în derulare Campania de control la faţa locului, conform termenelor prevăzute în Ordinul nr. 69 din 25.01.2019 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Controalele pe teren sunt programate a se desfăşura până la data de 1 octombrie 2019.

Publicat în Finantari

Mai bine de 2,607 miliarde de euro au fost autorizate la plată pentru Campania 2018, au anunţat, vineri, 28 iunie 2019, vocile autorizate ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit unui comunicat de presă primit la redacție, din acest total, 1,062 miliarde de euro reprezintă avansul plătit în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2018.

Concret, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-a autorizat la plată suma de 1,817 miliarde de euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) suma de 460,93 de milioane de euro, cofinanţarea de la bugetul naţional în valoare de 71,77 milioane de euro, iar plăţile din bugetul naţional reprezintă 257,09 milioane de euro.

Potrivit APIA, plafonul alocat României pentru plăţile directe, pentru Campania 2018, este de 1,912 miliarde de euro, iar suma autorizată pentru plăţile directe reprezintă un procent de absorbţie de 95,04%.

Plăţile se efectuează la următoarele cursuri de schimb valutar: 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 01.10.2018, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) şi de 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Publicat în Finantari

Începând cu data de 04 iunie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost autorizate la plată schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente Campaniei 2018, pentru un număr de 12.707 dosare cu suma totală de 25.035.714 euro.

„Facem precizarea că fermierii pregătiți pentru calculul schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal urmează să fie preluați pe listele de plată în zilele următoare”, precizează instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351 din 1 octombrie 2018.

Publicat în Finantari

Până la această oră, un număr de 248.156 de beneficiari au încasat în conturi ajutoare naţionale tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal şi zootehnic, Campania 2018, iar suma totală plătită de stat depăşeşte 88,84 milioane de euro, a anunţat, marţi, 26 martie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Valoarea totală stabilită în conformitate cu hotărârea de guvern pentru aprobarea plafoanelor alocate ANT pe anul de cerere 2018 este de 268,467 milioane de euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conform APIA, ajutorul acordat fermierilor din bugetul naţional pentru culturile amplasate pe teren arabil în anul de cerere 2018 a fost stabilit la 14,7033 euro/hectar. Cea mai mare sumă în sectorul vegetal se acordă culturii de tutun - ANT4 - 1.487,66 euro/ha, urmată de hamei - ANT5 - 381,51 euro/ha, sfeclă de zahăr - ANT6 - 77,81 euro/ha, iar culturilor de in şi de cânepă pentru fibră (ANT 2 şi 3) li se alocă, fiecăreia, 7,64 euro/ha.

De asemenea, în sectorul zootehnic, pentru ANT 8 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector carne, cuantumul este de 76,0774 euro/tonă, pentru ANT7 - Schema decuplată de producţie, specia bovine - sector lapte, de 16,5777 euro/tonă, iar pentru ANT 9 - schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine - 4,8503 euro/cap.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Publicat în Finantari

Potrivit anunțului făcut marți, 12 februarie 2019, de Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), plăţile pentru cei 51.123 de fermieri din eşantionul de 51.537 producători selectaţi la controlul prin teledetecţie (Campania anului de cerere 2018) pentru care s-au finalizat toate activităţile procedurale vor demara tot marți, 12 februarie a.c.

Prin intermediul unui comunicat de presă remis la redacție, APIA face precizarea că diferenţa de 414 fermieri din acest moment prezintă erori care sunt în curs de soluţionare.

Plăţile aferente acestor fermieri se vor realiza în următoarele 10 zile, după finalizarea tuturor controalelor administrative.

Publicat în Finantari
Miercuri, 09 Ianuarie 2019 19:06

Campania 2018: APIA a reluat plata regulară

Marți, 8 ianuarie 2019, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2018 și a autorizat un număr de 4.722 de fermieri cu suma totală de 11,26 milioane de euro, așa cum a fost programat încă de la începutul anului 2019, plățile urmând să continue până la 31 martie 2019, a informat, miercuri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În perioada 16 octombrie 2018 – 8 ianuarie 2019, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,694 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

„Facem precizarea că efectuarea plății regulare a început în data de 1 decembrie 2018, fiind plătiți până la data prezentei un număr de 702.247 de fermieri cu suma totală de 616,07 milioane de euro. Reamintim că plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: - 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); - 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală)”, se menționează într-un comunicat de presă remis la redacție.

Tot miercuri, premierul României, Viorica Dăncilă, a anunțat că țara noastră a primit de la Comisia Europeană (CE) în luna ianuarie a.c. 807,5 milioane de euro, fonduri destinate agriculturii.

Tot pentru acest sector, țara noastră urmează să mai primească de la UE 452 de milioane de euro.

„Am ajuns cu rata de absorbție a fondurilor europene la media UE. Conform datelor Comisiei Europene, la sfârșitul anului 2018, România are o rată de absorbție totală de 26%, iar media UE este de 27%. În primele zile ale anului România a primit de la Comisia Europeană 807.5 milioane de euro, fonduri acordate fermierilor. Urmează să primim la începutul lunii februarie încă 452 de milioane euro, ceea ce înseamnă în total 1.2 miliarde euro, bani acordați agriculturii României de la UE”, a declarat premierul.

Potrivit statisticilor transmise de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în 3 ianuarie 2019, nu mai puțin de 6,33 miliarde euro au reprezentat absorbția fondurilor europene pentru agricultură pe anii 2017 – 2018.

Publicat în Finantari

Într-o sală în majoritate plină cu fermieri din toate zonele țării, cu ocazia Conferinței Naționale a Agriculturilor LAPAR, în hohote de râs ale unora și glume nesărate ale altora, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat cu amărăciune în glas că unul dintre „proprietarii centenari de teren agricol” a decedat, imediat după depunerea Cererii Unice de Plată aferentă Campaniei 2018.

„În acest an centenar al țării, în această Sărbătoare Națională, am văzut pe tabloul de sinteză al cererilor pentru subvenții și cinci persoane care au depășit 100 de ani! Unul dintre ei a decedat la trei zile după depunerea cererii (n.r. - cererea unică de plată pentru Campania 2018)”, a afirmat oficialul guvernamental miercuri, 23 mai 2018, în cadrul unei conferințe organizate de LAPAR.

Vădit jenat de replicile nesărate ale unor „fermieri” din auditoriu, la cele anunțate, Daea a replicat: „Stimați colegi, zâmbetul dumneavoastră îl leg de dorința acestor oameni care au vrut să nu se despartă de pământ, cum, de altminteri - rețineți acest lucru - fiecare dintre fermieri, cum bine spunea un coleg aici: «Orice poți să învingi, dar lipsa de teren și nesiguranța lui te scot din joc». Și a spus-o un băiat tânăr, pe care eu îl prețuiesc”.

Ca urmare a celor constatate în urma agregării datelor APIA, Petre Daea s-a deplasat în teritoriu, astfel încât să verifice dacă datele raportate de agenția de plăți corespund realității.

„M-am dus la cei doi, am vrut să mă conving dacă este o deformare a sistemului, dacă în sistem nu există cumva o eroare și m-am dus să-i vizitez, să fiu convins că există cu adevărat, iar centrul meu de calcul este bine conectat la realitate. În Argeș, i-am găsit pe cei doi, respectiv o doamnă de 101 ani, cu șase hectare, și un domn ca bradul care împlinește pe 3 iunie 103 de ani. Le-am dat salutul de respect, într-un an de salut pentru tot trecutul nostru și de plămădit pentru viitorul nostru”, a conchis el.

În data de 21 mai 2018, ministrul Agriculturii, Petre Daea, posta pe pagina sa de socializare că se întâlnise cu doi dintre „proprietarii centenari de teren agricol”, înscriși în evidențele APIA.

„M-am deplasat astăzi, de Sfinții Constantin şi Elena, în județul Argeș, pentru a mă întâlni cu doamna Rodica Nicolau, în vârstă de 101 ani, din Bălilești şi cu domnul Constantin Năstase, din Mioveni, care pe data de 3 iunie va împlini 103 ani”, preciza Daea pe pagina sa de Facebook.

Conform datelor APIA, 4.224 de fermieri care au cerut subvenţii pe suprafaţă au vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, iar la acest moment doar patru fermieri „au depăşit” centenarul.

Ministrul Daea a anunţat într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna trecută la minister că mai mult de jumătate dintre cei 866.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA au peste 60 de ani, iar din aceştia, 4.224 au vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani. El a mai spus că este pentru prima dată când se poate şti exact vârsta fermierilor, după depunerea cererilor în sistem, iar aceste date vor fi analizate pentru elaborarea politicilor agricole în sector.

Publicat în Știri interne

Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2018, în cadrul căreia au fost înregistrate un număr de 866.749 de cereri, pentru o suprafaţă declarată la plată de circa 9,648 milioane de hectare, s-a încheiat pe data de 15 mai.

Potrivit sursei citate, judeţele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt: Suceava (47.438 de cereri), Dolj (37.344), Bihor (36.432), Maramureş (34.383) şi Botoşani (34.176).

Pe lista judeţelor cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se află: Timiş (527.762,46 hectare), Constanţa (495.029,96 hectare), Teleorman (419.661,07 hectare), Dolj (418.818,68 hectare) şi Călăraşi (375.232,41 hectare).

APIA precizează că, în perioada 16 - 31 mai 2018, inclusiv, la sediile centrelor judeţene/ locale ale Agenţiei, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată în cadrul Campaniei 2018, fără aplicarea de penalităţi.

Etapele pe care APIA are obligaţia să le respecte începând cu luna iunie 2018 sunt următoarele: în intervalul 4 iunie - 4 iulie 2018, se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora, precum şi transmiterea eşantioanelor; între 5 iulie și 1 octombrie 2018, se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice, în iarnă sau în primăvara anului următor; plata avansului pentru anul de cerere 2018, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2018; plata finală, ca diferenţă între cuantumul acordat în avans şi cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018, se va efectua între 1 decembrie 2018 și 31 martie 2019.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Publicat în Finantari

Peste 50 de procente din cei 866.000 de fermieri care au depus cereri unice de plată la APIA în Campania 2018 sunt fermieri de peste 60 de ani, iar din aceştia, 4.224 au vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, a anunţat, miercuri, 16 mai 2018, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul instituției.

Șeful MADR a adăugat că este pentru prima dată când se poate şti exact vârsta fermierilor, după depunerea cererilor în sistem, iar aceste date vor fi analizate pentru elaborarea politicilor agricole în sector.

„Am socotit necesar să vă prezentăm astăzi, chiar pentru prima dată, date exacte privind vârsta fermierilor, care este extrem de important de analizat, pentru a şti încotro o luăm, ce măsuri trebuie să compunem, ce instrumente trebuie să realizăm, ce mecanisme trebuie să creăm, în aşa fel încât în agricultura ţării lucrurile să se desfăşoare corect, cu o perspectivă sigură, având în vedere obligațiile pe care le avem și complexitatea sectorului de care ne ocupăm. Din nefericire, din cei 866.000 de solicitanţi, practic 866.000 de cereri unice, solicitanții cu vârsta de peste 60 de ani adună la un loc 453.630 de fermieri. Analizând pe grupe de vârstă, constatăm o accentuare a numărului de fermieri, cu alte cuvinte, a creșterii numărului de fermieri care au vârsta de peste 60 de ani”, a precizat Daea.

Potrivit sursei citate, dintre cei 453.630 de fermieri cu vârsta de peste 60 de ani, 223.994 sunt în categoria 61 - 70 de ani, 161.198 între 71 şi 80 de ani, 64.205 fermieri sunt între 81 şi 90 de ani, iar grupele de vârstă sub 60 de ani „nu au o dinamică pozitivă”.

„Avem şi fermieri cu vârste cuprinse între 91 şi 100 de ani, un număr de 4.224. Din nefericire, grupele de vârstă ale fermierilor sub 60 de ani nu au o dinamică pozitivă. Sub 20 de ani avem doar 1.023 de fermieri, între 21 şi 30 de ani - 35.046, între 31 şi 40 de ani - 75.915, între 41 şi 50 de ani - 149.226 fermieri, iar între 51 şi 60 de ani sunt 161.023. Iată un domeniu în care trebuie să abordăm cu multă atenţie, cu mult echilibru, profilul politicilor agricole în perspectiva post-2020. Lucrăm atent. Structurile de specialitate din minister au lucrat, lucrează și vor lucra la politicile agricole specifice României, stării de fapt, având în vedere aceste elemente şi altele, structurate pe date exacte, nu pe sondaje, pentru a profila politici de viitor pentru agricultura Ţării Româneşti”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Daea a anunţat că până la data de 1 iunie se vor face verificările administrative în urma cererilor depuse de fermieri până la data de 15 mai, între 1 iunie şi 1 iulie se vor face şi se vor transmite eşantioanele, iar din 1 iulie şi până la 1 octombrie se va realiza controlul în teren în aşa fel încât toate datele să fie procesate, iar pe 16 octombrie va începe plata avansului.

Fermierii români au depus în perioada 1 martie - 15 mai a.c. peste 855.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 de cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane de hectare.

Publicat în Știri interne

Cu toate că numărul producătorilor agricoli din județul Alba care au depus cereri unice de plată în Campania 2018 a înregistrat o uşoară scădere, suprafaţa totală pentru care fermierii au solicitat subvenţii este în creştere, faţă de anul precedent.

Conform informaţiilor prezentate miercuri, 16 mai 2018, într-o conferinţă de presă comună a conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Centrul Judeţean Alba și, respectiv, a Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Alba, au depus cereri pentru obţinerea subvenţiilor 22.713 fermieri, care au declarat o suprafaţă totală de aproape 213.000 de hectare.

Concret, faţă de campania anterioară, a crescut suprafaţa cu 7.451 de hectare. Procentual, raportat la datele de anul trecut, suprafaţa este de 103,63%, iar ca prezenţă a fermierilor, de 98,77%. Anul trecut, au fost înscrişi cu cereri un număr de 22.997 de fermieri.

„Având în vedere că suprafaţa a crescut, e posibil ca micii fermieri să fi dat terenuri la marii fermieri”, a declarat directorul APIA Alba, Cătălin Olariu, citat de presa centrală și de cea locală.

La rândul său, șeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Alba, Gheorghe Lazea, a menţionat că mulţi dintre fermieri nu s-au prezentat la data la care fuseseră programaţi pentru a-şi depune cererea. Unii dintre aceştia au fost înştiinţaţi şi de trei-patru ori de către angajaţii DAJ să se prezinte la centrele APIA.

„Au fost peste 12.000 de fermieri care nu s-au prezentat la data programării. Au fost câteva mii care au fost anunţaţi şi de mai multe ori”, a precizat acesta.

Tot miercuri, 16 mai 2018, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), ministrul Petre Daea menționa că tendința aceasta se păstrează și la nivel național. Astfel, spunea Daea, în afară de un singur județ, în toate celelalte au fost înregistrate depășiri ale suprafețelor pentru care au fost depuse cereri.

Publicat în Finantari
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Revista