Afişez elemetele după tag: centru - REVISTA FERMIERULUI

Corteva Agriscience își propune să inaugureze, anul viitor, un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor (Seed Applied Technologies - SAT) în sud-vestul Franței, pentru a ajuta fermierii europeni să ofere culturilor cel mai bun start și să beneficieze de recolte bogate.

Centrul din Aussonne va fi primul de acest tip din Europa și al treilea, la nivel mondial. Acesta va deveni operațional spre finalul anului 2020 și va avea o activitate concentrată pe dezvoltarea de produse, beneficiind de investiții importante în cercetare, care vor facilita lansarea de noi soluții pentru a ajuta fermierii să gestioneze schimbările din domeniul agricol.

Corteva oferă deja o gamă de soluții de tratare a semințelor, respectiv soluții aplicate direct pe semințe, așa cum sunt Lumiposa și Lumivia, prin care semințele sunt tratate cu insecticide, Lumisena pentru aplicarea de fungicide pe semințe și Lumiflex, un fungicid cu care se tratează semințele de porumb.

Ca urmare a parteneriatului anunțat între Corteva Agriscience și Pro Farm Technologies, un furnizor finlandez de tehnologii agricole, oferta companiei va include produse pe bază de soluții naturale aplicate semințelor prin intermediul platformei tehnologice brevetate de Pro Farm. Aceste instrumente vor ajuta cultivatorii europeni să combată stresul abiotic și biotic și să crească nivelul de biodisponibilitate a substanțelor nutritive, îmbunătățind într-un mod durabil starea generală de sănătate a plantelor.

Inovațiile din domeniul tratării semințelor garantează precizie în aplicarea dozelor, îmbunătățesc performanțele solului și potențează productivitatea agricultorilor.

„Faptul că tehnologiile de tratare a semințelor presupun aplicarea tratamentelor direct pe semințe, și nu pe câmp, face ca impactul activității agricole asupra mediului să fie mai mic”, a declarat Andre Negreiros, lider Tehnologii de Tratare a Semințelor în Europa, Corteva Agriscience.

„Corteva Agriscience este dedicată inovației. De aceea, investim circa 5 milioane de euro în acest proiect, parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta pe segmentul de semințe. Suntem o companie concentrată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest centru va ajuta agricultorii să-și majoreze productivitatea, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor pentru produse agricole obținute sustenabil”.

Anunțul privind acest centru a fost făcut anterior datei de începere a congresului anual Euroseeds, eveniment care se desfășoară în perioada 13-15 octombrie în Stockholm, Suedia. Corteva s-a alăturat sutelor de participanți de la acest eveniment anual în care au loc discuții despre legislația UE, agricultura ecologică și reglementările privind sănătatea plantelor.

Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și a profitabilității.

Pro Farm Technologies este o companie specializată în soluții biologice, obținute științific, adresate fermierilor. Pro Farm dorește să îmbunătățească sănătatea plantelor și productivitatea agricultorilor prin utilizarea celor mai importanți biopolimeri, creând produse noi și eficiente pe propria platformă. Această platformă brevetată permite Pro Farm să proiecteze pentru Corteva produse pentru recolte, adaptate unor regiuni specifice.

Publicat în Comunicate

Până în prezent, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost solicitate şi aprobate trei centre de sacrificare a mieilor, dintre care două sunt la Reşiţa, iar unul la Caransebeş, conform declarațiilor de presă ale directorului DSVSA Caraş-Severin, Dorin Imbrea, de marți, 16 aprilie 2019.

Acesta a mai precizat că un al patrulea centru este în lucru, în condițiile în care reprezentanții altor două urmează să depună alte solicitări de avizare.

„În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, la nivelul judeţului Caraş-Severin, prin inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, se efectuează controale tematice în toate unităţile înregistrate şi autorizate sanitar-veterinar. Având în vedere specificul naţional, raportat la sacrificarea mieilor, în urma solicitărilor din partea consiliilor locale, până în momentul de faţă avem trei centre de sacrificare avizate temporar, iar un alt centru este încă în lucru. Două dintre aceste centre sunt în Reşiţa şi unul în Caransebeş. Cel de-al patrulea, care se află în lucru, este pentru zona Oraviţa. Am înţeles că mai intenţionează să depună solicitări Moldova Nouă şi Bocşa. La nivelul acestor centre, avem echipe formate din inspectori sanitari veterinari. Acestea verifică modul de sacrificare a mieilor în respectivele centre, dar şi documentaţia, iar după ce mieii au fost examinaţi, se ştampilează, astfel încât consumatorii să fie siguri că acea carne este bună de consum”, a precizat șeful DSVSA Caraş-Severin.

El a adăugat că mieii sacrificaţi în centrele avizate de către DSVSA Caraş-Severin sunt destinaţi doar consumatorului final şi nu au voie să ajungă într-o altă unitate de comercializare. Conform precizărilor directorului instituției citate, cel care achiziționează carnea de miel are obligaţia de a o ţine, până la preparare, cel puţin la o temperatură de refrigerare.

DSVSA Caraș-Severin ține să-i informeze pe consumatori să nu cumpere din alte puncte, care nu sunt autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar, sau „de la colţ de stradă”, pentru că orice produs neverificat poate fi un potenţial pericol pentru sănătatea publică.

„Vom face verificări inclusiv pe arterele rutiere, pentru a identifica eventuale transporturi de animale ce nu sunt însoţite de autorizaţia sanitar-veterinară a mijlocului de transport ori de documentele însoţitoare pentru animalele care se regăsesc în respectivele transporturi”, a mai afirmat, pentru Agerpres, Dorin Imbrea.

Atenționări

Conform ANSVSA, având în vedere confirmarea scrapiei în județele AG, CS, CT, SB, TM, HD, este monitorizată circulația pe teritoriul național a ovinelor și caprinelor destinate sacrificării, respectiv a întregului traseu de la ferme sau exploatații de origine către abatoare autorizate sanitar veterinar.

În toate pieţele agroalimentare şi în alte locuri special amenajate în care vor fi valorificate carnea şi celelalte produse de origine animală, este asigurat necesarul de personal sanitar veterinar şi permanenţa acestuia, inclusiv în zilele de sâmbată şi duminică.

Pentru eficientizarea acestor acţiuni, medicii veterinari vor solicita, ori de câte ori consideră necesar, sprijinul altor autorităţi competente judeţene sau locale (primării, consilii judeţene, instituţii ale prefectului, ANAF, ANPC, MS etc.), în vederea organizării unor acţiuni comune de inspecţie şi control, în limita competenţelor stabilite prin legislaţia în vigoare şi în baza protocoalelor încheiate cu alte autorităţi.

Publicat în Zootehnie

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că piedica cea mai importantă în implementarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) este reprezentată de metodologia de achiziție a serviciilor de specialitate care a blocat sistemul.

Potrivit spuselor sale, PNCCF luase un start bun, până când actualii guvernanți au decis să nu mai descentralizeze aceste achiziții și să aibă acces la serviciile de cadastru și PFA-urile de cadastru, ci să le păstreze „la centru”.

„Eu am aprobat acel program național de cadastru și el a fost demarat. După ce luase un start foarte bun, cineva l-a tras de tricou înapoi - cine-o fi acum pe la Guvern - și n-au făcut ce stabilisem. Cea mai mare piedică în implementarea programului de cadastru pentru care, repet, există sursele, o reprezintă sistemul prin care se achiziționează aceste servicii. Noi am stabilit atunci, când eu eram acolo, să fie descentralizare totală, adică achizițiile pentru realizarea cadastrului să fie duse până la cel mai jos nivel al sistemului public, să nu rămână la centru. Pentru că, astfel, aveau acces firmele de topometrie, dar și cei care sunt autorizați (persoane fizice); și sunt o grămadă în România. Au păstrat la centru aceste achiziții, ceea ce, bineînțeles, a blocat sistemul. Ca să nu mai zic a mia oară că asta e făcută cu rea intenție, nu mai zic”, a declarat Dragnea vineri, 28 octombrie 2016, la sediul PSD din București.

Întrebat fiind dacă până la implementarea sistemului de plată pe fermă (anul 2020 plus doi), cadastrul va fi gata, Dragnea a replicat că patru ani sunt suficienți, cu condiția să fie reintrodusă descentralizarea achizițiilor pentru serviciile de cadastru și să fie prioritizate operațiunile de măsurători și intabulare a terenurilor agricole.

„Garanția că se implementează (...)? Vă dau doar două argumente: în primul rând vor avea prioritate terenurile agricole, pentru că discutăm, pe de-o parte, de terenuri agricole, pe de altă parte de suprafețele din intravilan ca și terenuri și a treia componentă – imobilul, efectiv, clădiri. Prin această descentralizare totală, având sursele, iertați-mă – patru ani sunt suficienți. Asta dacă cine e la guvernare, înțelege că poate crește valoarea economiei doar prin acel sistem de cadastrare”, a conchis șeful PSD.

Una dintre facilitățile PSD propuse în programul său pentru agricultură „Sprijinirea Fermierilor Români”, lansat astăzi, 28 octombrie 2016, este și cadastrarea tuturor terenurilor agricole până în 2020, de către stat.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) este reglementat de Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de HG nr. 294/2015. Acesta se desfășoară în perioada 2015-2023 și are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2337 UAT-uri situate în mediul urban și rural. Prin Programul Operațional Regional 2014- 2020 a fost instituită Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară, ce are ca obiectiv înregistrarea sistematică cu fonduri europene a imobilelor în 793 de comune. PNCCF ar trebui să beneficieze de fonduri externe nerambursabile (UE) în valoare de 312 milioane euro, venituri proprii de aproximativ 900 milioane euro, respectiv de alocări din bugetul UAT-urilor prin finanțare și cofinanțare.

Fermierii români care primesc subvenţii pe suprafaţă trebuie să se pregătească pentru modificările din legislaţia europeană. Potrivit noilor reglementări ale Uniunii Europene (UE) în domeniu, începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Această măsură înseamnă că plata subvenţiei pe suprafaţă (SAPS) şi a subvenţiei pentru animale se va face într-o singură tranşă, pe exploataţie şi în funcţie de suprafaţa cultivată sau numărul de animale care alcătuiesc exploataţia. În condiţiile date, producătorii agricoli vor fi obligaţi să efectueze cadastrarea şi intabularea terenurilor agricole, pentru a nu se ajunge în situaţia în care să fie excluşi de pe lista agricultorilor care primesc subvenţii. Practic, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vine ca o mănușă pentru nevoile de întabulare a terenurilor arabile și pășunilor la nivel național, cu condiția să se și definitiveze.

Conform prevederilor actualului regulament de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă, în situaţia în care doi fermieri declară la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) că exploatează acelaşi hectar de teren agricol, de unde rezultă că suprafaţa respectivă se suprapune, nici unul nu primeşte subvenţia pe suprafaţă pentru hectarul respectiv, până nu se clarifică situaţia juridică a terenului în cauză, dar primesc subvenţia pentru celelalte suprafeţe pe care le lucrează. Conform noilor reglementări, începând cu 2020, când se va trece la plata pe fermă, în situaţia în care apar suprapuneri, nu se va face plata subvenţiei pentru niciunul dintre cei doi fermieri, pe întreaga suprafaţă aflată în exploataţie, ceea ce înseamnă că aceştia vor pierde atât subvenţia pe suprafaţă, cât şi plăţile pentru animale.

Publicat în Știri interne

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista