straini - REVISTA FERMIERULUI

Întrebat fiind câte din cele peste 26.000 de exploatații agricole cu personalitate juridică din România care au în proprietate suprafața agricolă utilizată sunt deținute într-o formă sau alta de străini, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a răspuns că în două luni va finaliza o analiză a terenurilor deţinute la noi în țară de resortisanți de peste hotare, în acest moment fiind în posesia doar a unor date parţiale.

„E pământul ţării şi trebuie să ştim pe mâinile cui se află acest pământ. Lucrăm la date, avem date parţiale în momentul acesta pentru că ele sunt foarte greu de individualizat, având în vedere faptul că în numele altora sunt terenurile respective. Sper ca în maxim două luni de zile să avem situaţia foarte clară la nivelul ţării pentru că este o problemă de interes naţional, să cunoaştem care este situaţia în România foarte exact”, a precizat șeful MADR.

Acesta a participat la o conferinţă organizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele Anchetei Structurale în Agricultură 2016 (ASA 2016).

Înainte de răspusul ministrului de resort, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, a menționat că ancheta nu a avut în vedere şi naţionalitatea celor care deţin terenuri.

„La această anchetă nu a fost stabilită o asemenea obligație prin metodologia pe care am abordat-o. Putem stabili acest lucru la Recensământul General Agricol și asta poate să fie o provocare a statisticii oficiale. Este posibil ca o asemenea întrebare să fie pusă în chestionarul la recensământul respectiv. Ancheta statistică desfășurată în 2016 nu a stabilit o asemenea caracteristică”, a punctat Andrei.

Conform datelor INS, numărul exploataţiilor agricole a ajuns la 3,422 milioane anul trecut, în scădere cu 5,7% faţă de cel înregistrat în 2013 şi cu 11,3% faţă de 2010.

Numărul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică a fost de 3,396 milioane, cu 5,7% mai mic decât în anul 2013, iar numărul exploataţiilor agricole cu personalitate juridică a fost de 26.000, cu 6,4% mai mic decât în anul 2013.

Suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiilor agricole a fost în scădere cu 4,2% faţă de cea înregistrată la Ancheta Structurală în Agricultură 2013 şi cu 6% faţă de Recensământul General Agricol 2010.

Peste 61 la sută din suprafața agricolă utilizată se află în proprietatea celor care o utilizează. În anul 2016, suprafața agricolă utilizată aflată în proprietatea exploatațiilor agricole cu personalitate juridică a reprezentat 18,9 procente.

TRANSMISIA COMPLETĂ A EVENIMENTULUI INS ESTE DISPONIBILĂ PE PAGINA DE FACEBOOK @FERMIERULUI

Publicat în Piata agricola

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.

Publicat în Interviu

Autoritățile locale din județul Bihor au declarat recent presei centrale că suprafaţa totală care a fost vândută în baza Legii 17, în perioada 2014-2016, este de 3.265,54 de hectare, din care 1.235 doar în anul 2016.

Citându-l pe Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor, presa centrală a anunțat că în judeţ, începând cu anul 2014, de când a intrat în vigoare Legea 17 ce reglementează vânzarea terenurilor din extravilan, au fost depuse 3.196 de oferte de vânzare din care doar în anul 2016 sunt 1.201.

Suprafețele vizate de cumpărători se vând la un preț care variază de la 25.000 de euro până la peste 100.000 de euro/hectarul, cele mai scumpe fiind livezile din zona comunei Paleu, învecinată municipiului Oradea, conform aceleiași surse. Achizitorii sunt în general persoane fizice, dar şi câteva firme, printre care şi unele cu acţionari străini.

Judeţul Bihor are o suprafaţă agricolă de 487.852 de hectare, la finele anului 2015, din care 314.501 ha teren arabil. Aceasta a crescut cu aproape 15.000 de hectare începând cu anul 1991, din care o treime după 2007, anul intrării în UE. Ele au fost redate agriculturii prin desecări şi alte lucrări, dar şi prin stimularea tinerilor fermieri de a porni afaceri prin programele naţionale de finanţare.

Pe de altă parte, suprafeţele de păşuni din judeţ au scăzut, statistic, de la 136.000 de hectare la 123.000 de hectare, afirmând că aceste suprafeţe trebuiau păstrate ca atare, fiind declarate la 1 ianuarie 2007, în momentul aderării la UE.

Publicat în Ultimele noutati

În opinia șefului Pro Agro, Emil Dumitru, atât multitudinea schemelor de plată (cultură mare și zootehnie) – opera actualului premier tehnocrat Dacian Julien Cioloș, fost comisar pentru Agricultură – care îngreunează foarte mult absorbția de fonduri europene, dar și doar o înșiruire a unor date prezentate în conferințe (alocuțiunea lipsită de conținut a secretarului de stat MADR, Teodor Mihalcea), nu vor duce la crearea unor avantaje pentru România în viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

În deschiderea RALF 2016, Dumitru a mai adăugat că s-a mers prea departe cu reforma PAC (n.r. - reforma Cioloș), motiv pentru care el a lansat o provocare, și anume aceea de a gândi viitorul drum pe care fermierii români să-l urmeze începând cu anul 2020, prin combaterea birocrației.

„Avem 89 de scheme de plată, pe plățile directe pe suprafață, iar lucrul acesta îngreunează foarte mult absorbția de fonduri europene. Am introdus în regulamentul de bază, pe principiul codeciziei, Comisia Europeană (CE) ca pe un jucător important în interpretarea regulamentelor de bază și pe acte delegate; CE să elaboreze și să interpreteze regulamentele de bază. Eu cred că am mers prea departe cu reforma PAC, fără să ne gândim foarte clar ce vrem să facem pentru viitorul fermierilor europeni”, a afrimat răspicat liderul Pro Agro.

În plus, Dumitru i-a solicitat ferm reprezentantului Ministerului Agriculturii la conferință – Teodor Mihalcea – să genereze, alături de fermieri, o strategie prin care să se știe foarte clar ce se va cere de la viitoarea PAC, astfel încât România să aibă parte de beneficii mai consistente și nu să prezinte doar date statistice seci în plen.

„Fără să vă supăr domnule secretar de stat (n.r. - Teodor Mihalcea), dincolo de o înșiruire de date, noi trebuie să punem pe masă o strategie pe care România și fermierii români care au cea mai mare expertiză (și ar trebui să-i cooptați pe acești fermieri români în rolul decizional al statului), să pună pe masă o strategie, prin care România să știe ce poate să obțină în viitoarea PAC. Dacă nu vom avea o strategie conjugată, atât a fermierilor, atât a administrației centrale și a reprezentanților României la CE, țara noastră nu va beneficia de niciun fel de avantaj în viitoarea PAC”, a continuat fermierul.

În plus, el a criticat și felul în care țara noastră a negociat liberalizarea pieței funciare în perioade de pre-aderare la Uniunea Europeană (UE) și i-a felicitat pe vecinii polonezi pentru intransigența de care au dat dovadă la discuții.

„Întotdeauna mă uit în curtea vecinilor și trebuie să-i felicit pe colegii polonezi care au avut negociatori buni, care au știut să se bată pentru fiecare specificitate a agriculturii lor. Trebuie să luăm, să învățăm și să recunoaștem că am greșit când am negociat în 2004, la aderare, când România n-a introdus niște criterii obiective la vânzarea terenurilor și l-am tratat precum un capital de lucru”, a conchis el.

Pro Agro vrea să păstreze pământul prin modificarea Constituției!

În prezent, Pro Agro este implicată într-o nouă campanie intitulată „Păstrăm pâmântul!” de strângere de semnături, astfel încât să se poată stopa expansiunea fenomenului de acaparare și concentrare a terenurilor din România, a pădurilor şi a apelor, sens în care cetăţenii străini, apatrizii și persoanele juridice străine, ori care nu au capital majoritar românesc, nu vor mai putea dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, pădurilor şi apelor, aceste persoane putând doar, în condițiile legii organice, să concesioneze sau să arendeze aceste resurse naturale vitale pentru siguranţa naţionlă: terenurile, pădurile şi apele.

„Efectele fenomenului pe care dorim să-l stopăm prin modificarea Constituției sunt dintre cele mai diverse și privesc, conform studiului intitulat «Amploarea fenomenului de acaparare a terenurilor UE», chestiuni legate de marginalizarea agriculturii familiale și obstrucționarea accesului tinerilor și viitorilor fermieri în domeniul agriculturii, apariția marilor întreprinderi agricole de tip corporatist ale căror trăsături sunt instabilitatea economică, afectarea mediului, productivitatea scăzută și ireversibilitatea modificărilor produse. Un alt efect nociv al acaparării resurselor naturale ale ţării, în general, şi al acaparării terenurilor, în special, a fost distrugerea industriei româneşti din domeniu, în trecut, şi imposibilitatea refacerii ei în prezent, România devenind exportatoare de materii prime şi importatoare de produse finite (alimentare sau industriale)”, se arată în declarația de principii a petiției online lansată de Pro Agro și disponibilă aici: http://www.petitieonline.com/pastram_pamantul

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. În cazul cetăţenilor care iniţiază revizuirea Constituţiei, aceștia trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Conform Constituției României, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Dimitrie Muscă (România), Tim Hassell (Marea Britanie), Lucian Buzdugan (România), Djûke van der Maat (Olanda) sau Radoslaw Nienartowicz (Polonia) au fost doar o parte dintre speakerii care au prezenta pe 10 noiembrie, la Athenee Palace Hilton București, în cadrul Forumului Internațional de Agricultură RALF 2016, bune practici, modele de business și exemple de succes din agricultura românească și internatională.

Publicat în Știri interne

Legea privind achiziţiile de terenuri agricole nu va putea fi adoptată până în septembrie, însă, spune Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, va fi timp pentru dezbaterea sa „pe îndelete” până la reluarea activităţii în Parlament, a declarat acesta, joi, 30 iunie 2016, într-o conferinţă de presă.

În plus, el a adăugat că proiectul de act normativ este aproape finalizat în ministerul pe care îl conduce, urmând ca, săptămâna viitoare, producătorii agricoli să fie invitați la dialog, astfel încât guvernanții să poată adăuga sugestii şi cerinţe, iar apoi, în final legea să fie scrisă în aşa fel încât statul român să evite orice fel de problemă.

„Cred că într-un dialog cu fermierii şi cu Comisia Europeană vom fi în măsură să adoptăm o lege care să permită ceea ce ne dorim cu toţii”, a precizat Achim Irimescu, care a adăugat că România poate introduce în lege anumite limitări în privinţa achiziţiei de terenuri numai dacă are nişte obiective clare de atins, iar în acest sens legea din Franţa poate fi luată ca model.

„Trebuie să ne orientăm către ceea ce au aplicat acele state care nu au avut niciodată probleme cu legislaţia europeană, iar cel mai simplu şi la îndemână este modelul statului francez. Îmi amintesc că un europarlamentar german a încercat să cumpere teren în Franţa şi nu a reuşit, deşi a mers până la Curtea Europeană de Justiţie. Este important cum scriem această lege. Ni s-a spus că putem introduce nişte limitări, dacă avem obiective clare de atins. Cred că România are nişte obiective clare de atins, dacă ne gândim că este nevoie să comasăm terenurile, pentru că avem o situaţie extrem de delicată, circa 3,8 milioane ferme, şi discutăm de 14 milioane de hectare de terenuri agricole în România, din care 9,3 milioane hectare arabile”, a mai punctat ministrul Agriculturii.

În ceea ce priveşte obiectivele României care ar putea fi introduse în noua lege pentru a putea avea limitări pe partea de achiziţii, Irimescu a subliniat că în afară de obiectivul comasării terenurilor ar mai putea fi inclus şi cel al securităţii alimentare, iar pe partea de limitări are în vedere proceduri similare cu cele aplicate de Franţa.

„Avem în vedere condiţii pentru persoanele fizice care să vizeze clar persoana în cauză, dacă vrea să facă agricultură să demonstreze că este absolvent de cursuri şi are calificarea necesară. Avem în vedere să introducem şi limitări pe suprafeţele care să se poate achiziţiona, pentru că a interzice total nu se poate, pentru că suntem pe piaţa unică europeană, dar putem introduce o mulţime de filtre care să ne permită să aplicăm legislaţia şi să ne atingem scopurile. În 2012, am avut un proiect de lege care viza limitarea la o anumită suprafaţă de 50 de hectare pentru persoanele fizice”, a precizat șeful. El a mai menţionat că Polonia a încercat să adopte un proiect de lege extrem de radical pe acest subiect, dar zilele trecute a renunţat la el, după consultarea cu Comisia Europeană.

Întrebat despre suprafaţa terenurilor agricole cadastrate din România, şeful de la Agricultură a afirmat că în total, în România, există doar trei milioane de hectare, dar din acestea nu ştie câte se află în extravilan.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

Ca exemplu, peste 60 la sută din terenul arabil aflat pe raza comunei Livezile, județul Timiș (4.000 ha suprafață arabilă și 800 de hectare cu pășuni), se află deja în proprietatea străinilor (în majoritate italieni și austrieci), a mărturisit pentru Revista Fermierului, nu demult, primarul liberal Ștefan Varga.

Neoficial, surse din Primărie ne-au declarat că totalul real ar ajunge chiar și la 75 de procente din terenurile agricole și pășuni vândute către resortisanți străini (firme cu patronat străin).

„O spun în premieră pentru țară: nu știu cum este în altă parte, însă la noi în jur de 60 la sută din suprafața terenului arabil este înstrăinată către firme străine, către patroni străini și, de aceea, mă mândresc mai mult cu diferența de 40 la sută care este muncită cu încăpățânare pot spune de către fermierii, consătenii noștri, care vor să ducă agricultura românească mai departe”, a declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului Ștefan Varga, primarul comunei Livezile, județul Timiș.

Edilul recunoaște că „zi de zi” primește solicitări de înstrăinare de terenuri din partea resortisanților străini. Din păcate, explică el, pentru români este „o imensitate financiară” achiziția de teren, localnicii neavând parte de nicio facilitate menită să-i ajute să reușească să cumpere suprafețe arabile. El spune că Legea 17 doar a încetinit procesul de vânzare de suprafețe către străini, nu l-a și stopat.

România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafaţă arabilă.

Publicat în Știri interne

Din cauza slabei capitalizări, a unei piețe a porcului aflată în cădere liberă, a achizițiilor de teren făcute de „mici olandezi” în exploatația sa în mare parte formată din suprafețe luate în arendă (adevărate cuie ale lui Pepelea), cât și pe fondul întârzierilor plății subvențiilor, Larisa Ene, reprezentanta Agroclass Dinamic Terra SRL, afirmă că nu are cum cumpere pământ arabil; un alt caz de producător agricol care „pierde teren” în fața străinilor.

În cadrul conferinței „Legea vânzării terenurilor – români vs. străini” care a avut loc joi, 17 iunie 2016, în cadrul ASAS,  tânăra fermieră s-a plâns că reușește să supraviețuiască doar datorită furnizorilor de inputuri pentru agricultură în condițiile în care, spune ea, doar fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a reușit să dea la timp subvențiile.

Ea crede că actuala guvernare este, cităm, „dezastruoasă” și spune că din cauza subcapitalizării, pierde teren la propriu în fața cumpărătorilor de suprafețe arabile proveniți din Olanda.

„După o guvernare de șase luni, dezastruoasă, (știți bine că sectorul porcului o duce extrem de rău), abia avem terenuri în arendă cu care-l susținem (...), pentru că pierde miliarde (n.r. - de lei vechi) pe an. Nu ne-am încasat subvențiile, deci nu pot cumpăra un metru de teren. Am datorii pe care nu știu de unde să le mai acopăr. Eu sunt tânără fermieră (...) pentru că a existat Muntenia (...) nu pentru că există un ministru care ne-ar fi dat ceva. Anul trecut, Daniel Constantin mi-a dat subvenția în octombrie; ne-am acoperit datoriile. Toată producția agricolă s-a dus să susțină porcul. Anul acesta, vine un mic olandez și îmi spune să ies de pe terenurile mele pe care le-am muncit pentru că a cumpărat el două parceluțe, cu alte două de lângă, pe care i le-a vândut altui mic olandez, pentru că eu nu am bani să le cumpăr, pentru că ministrul spune că o ducem bine, culturile sunt frumoase, încă nu sunt în hambar. Dumnealui poate le-a pus în hambar; eu nu”, a declarat Larisa Ene.

Mai mulți invitați la eveniment au afirmat anterior intervenției crescătoarei de porci că ar fi util ca ADS să răscumpere terenurile înstrăinate și să le ofere tinerilor pe credite cu dobânzi simbolice, pe 30 și mai bine de ani. Larisa Ene a precizat că nu este de acord ca ADS-ul să primească bani pentru achiziții, în condițiile în care nici plățile directe nu au intrat cum trebuie în conturile producătorilor agricoli, ci doar adeverințe.

„Cu ce să cumpărăm? Băncile nu ne vor da un credit. Subvențiile pe porc se duc pe anul următor, la un an și jumătate. Când ăștia mi-au dat mie adeverință de subvenție, eu mă duc să le cer credite ca să cumpăr terenuri? Ministerul nu-mi acoperă nici măcar adeverințele de anul trecut. Mi le acoperă la un an și jumătate. Pe ce să cumpărăm? Nu pot cumpăra nici măcar terenurile pe care le am în arendă. (...) Noi suntem crescătorii și producătorii români tineri, care avem până în 500 ha, care nu avem cu ce să ne acoperim datoriile și nu avem cu ce supraviețui din cauza unei guvernări de șase luni «extraordinare». Supraviețuim datorită furnizorilor care ne creditează, a vecinilor care ne ajută, că românii n-au uitat să fie oameni, în provincie. Și asta nu pentru că avem bani. Dintr-o exploatație de o sută și ceva de hectare, am luat doar un sfert din bani. Cu ce să cumpăr teren la ora asta, când eu nu reușesc să-mi acopăr nici datoriile? Ce să mai dăm bani ADS-ului să răscumpere terenuri când noi nu luăm nici banii care trebuie luați de fermieri?”, a conchis femeia.

„Nu au ce căuta fondurile de investiții în cumpărarea de terenuri”

Unul dintre invitații-surpriză ai evenimentului, controversatul Adrian Rădulescu, fost șef al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, unul dintre artizanii achiziției de teren pentru ferma de la Nana aparținând fostului șef de stat, Traian Băsescu, a precizat la rândul său că tehnocrații care conduc astăzi, „nu pot face nicio lege: nici legea vânzării terenurilor, nici să discute problema salariilor, absolut nimic”. În opinia sa, rolul actualilor guvernanți este „să conducă un vehicul în stare de avarie și care să nu sară de pe șine până la capătul traseului”.

„Asta fac ei, dacă vreți să înțelegeți”, a mai afirmat Rădulescu.

El a mărturisit în fața audienței că nu mai puțin de 70 de procente din înstrăinările de teren sunt făcute către fonduri de investiții care fac speculații financiare cu suprafețe arabile, le arendează sau le comercializează în funcție de interes.

„La ora asta, poate puțin dintre dumneavoastră știu, și când am auzit, am fost pur și simplu șocat: - aproape 70% din vânzările de teren către firmele străine sunt fonduri de investiții care nu fac altceva decât speculații financiare cu terenuri, fie dându-l în arendă, fie comercializându-l de câte ori este cazul. Nu au ce căuta fondurile de investiții în cumpărarea de terenuri. Ei trebuie să se ocupe de ceea ce se ocupă fondurile de investiții – imobiliare, de altă factură, nu terenuri. (...) M-aș bucura din tot sufletul (...) să încercăm să modificăm cât de rapid putem această lege (n.r. - Legea 17/2014)”, a punctat Rădulescu.

Rădulescu a precizat totodată că dacă în acest moment, un investitor autohton sau străin dorește să achiziționeze teren, au mai rămas disponibile doar parcele și bucăți. Făcând legătura cu cele afirmate de tânăra fermieră, Rădulescu a afirmat că acolo unde arendașii români au terenuri în suprafață mai mare și apar disponibilități de vânzare în interiorul exploatațiilor acestora, i se pare corect ca ei să aibă dreptul de preemțiune, fără a mai merge nici la Primărie, și nici prin altă parte să-și caute dreptatea. În plus, românii ar trebui și ei să aibă acces la credite performante, astfel încât să facă față afluxului de străini cu disponibil în bani.

„Nu vom discuta niciodată de vânzarea terenurilor în România pentru români, atâta timp cât arendașul sau acel specialist care se stabilește într-o comună, nu va avea acces la un credit agricol garantat numai cu terenul și pe minim 30 de ani; restul sunt povești de adormit copiii”, a conchis el.

Un deputat acuză

Tot vineri, deputatul liberal, Daniel Gheorghe, a anunțat printr-un comunicat de presă că a demarat procedura de modificare a Legii 17/2014, precizând că Parlamentul va trebui să-i protejeze pe fermierii români sau să răspundă în fața lor.

„Pentru orice liberal, dreptul la proprietate e un principiu sfânt, în jurul căruia gândim strategii economice, iar pentru un național-liberal, proprietatea privată românească e esența independenței noastre financiare. Acesta e motivul pentru care, observând efectele legii care permite străinilor să achiziționeze terenuri agricole în România, am înțeles că actul normativ în vigoare este unul anti-românesc și trebuie modificat de urgență”, a declarat deputatul PNL în comunicatul de presă.

El spune că, în forma actuală, legea privind vânzarea terenurilor către straini „nu e nici măcar una europeană”. Potrivit acestuia, Germania are o lege care reglementează aceeași chestiune, dar care impune „nenumarate restricții cetățenilor străini” care doresc să cumpere terenuri agricole, protejându-și fermierii autohtoni.

„România, pe de altă parte, a ignorat toate organizațiile reprezentative ale fermierilor în procesul elaborării și adoptării acestei legi și a produs un act normativ care permite oricărui samsar de terenuri agricole să devină proprietar în România, fără să respecte niciun criteriu. Țara noastră, prin ministrul Agriculturii de la momentul adoptării legii - îl numesc pe Daniel Constantin - și-a sabotat unul dintre domeniile în care - cu investiții și oameni profesioniști - am fi putut performa la nivel european: agricultura. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România și Confederația Asociațiilor Țărănesti din România (CATAR) s-au opus vehement legii elaborate de Ministerul Agriculturii. Nu e o lege europeană, au spus agricultorii, e o lege anti-românească, iar eu le dau dreptate”, a argumentat deputatul Daniel Gheorghe.

Ca motive pentru care acesta a inițiat o propunere legistivă de modificare a Legii nr. 17 din 7 martie 2014 sunt și o serie de criterii pe care cetățenii străini trebuie să le respecte pentru a putea deveni proprietari de terenuri agricole în România: acceptă principiul nemodificării destinației terenului; prezintă dovada faptului că nu au datorii la fisc în nicio țară (inclusiv România); se asociază în participațiune cu societăți private cu capital autohton românesc, ponderea capitalului românesc în această asociere fiind de minimum 30%; angajează în proporție de minim 60% la nivel de conducere și de 90% la nivel de forță de munca cetățeni români cu domiciliul pe raza județului unde se derulează investiția agricolă; s.a.

„Din punctul meu de vedere, aceste criterii minimale trebuie îndeplinite de orice persoană fizică sau juridică — de bună credință! — Interesată să achiziționeze terenuri agricole în România. Iar noi nu avem nevoie decât de investitori de bună credință”, mai scrie deputatul în doument. „Legea pe care o propun se află pe masa Senatului, ca primă cameră sesizată. Am convingerea că distinșii mei colegi din camera superioară a Parlamentului vor înțelege că responsabilitatea pe care o au față de români îi obligă să introducă aceste criterii în lege. Și sunt convins că, dincolo de apartenența politică, niciun coleg parlamentar care înțelege de ce a fost ales, nu va lăsa România singură țară în care orice escroc poate cumpăra terenuri agricole, doar pentru beneficii și fără răspundere. Așa cum se întâmplă acum”, a conchis el.

Se schimbă proprietarii de ferme

Avocatul Remus Iustinian Burciu a declarat în cadrul unui eveniment organizat nu demult de Agro Intelligence SISA că proprietarii unor ferme par a se schimba (discret) în ultimele 12 luni, parte ca urmare a modificării de viziune a străinilor care au comasat deja suprafețe și care vor să-și securizeze câștigurile, iar pe de cealaltă parte din cauza întârzierii plății subvențiilor care i-au obligat pe fermierii români să mai salveze ce pot prin vânzarea exploatațiilor către investitori potenți financiar, în general străini.

Prețurile de până acum două luni, afirmă avocatul, gravitau în intervalul 4.000 – 6.000 de euro hectarul de teren arabil în zona Bărăganului și în Câmpia de Vest și circa 2.500 – 3.000 de euro/ha în restul zonelor de interes agricol, prețuri practicate la achiziția suprafețelor comasate, fermelor de producție. Avocatul vorbește deja de „o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri”, fapt confirmat inclusiv de achizițiile masive, dar discrete ale unor fonduri de investiții în suprafețe de teren arabil în România (deținute atât de străini, dar și de românii subcapitalizați), stat care nu este protejat îndeajuns de bine de legi protecționiste, lucru recunoscut inclusiv de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii în exercițiu.

Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

În prezent, la noi în țară, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.

Un studiu aprofundat al celor de la Agro Intelligence SISA realizat în 2014, documentat cu ajutorul notarilor din România, relevă faptul că deținem un total de 14,7 milioane hectare suprafață cu destinație agricolă (13,298 milioane ha conform datelor agregate de Agerpres), din care 8,3 milioane sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane hectare de pășuni, 220.000 ha cu vii și 206.000 ha cu livezi.

Potrivit rapoartelor notariale intrate în posesia Agro Intelligence SISA, acum doi ani exista un milion de hectare din totalul de 8,3 milioane ha de teren arabil care se afla în proprietarea străinilor (italieni – 23,4 la sută, nemți – 15,5 procente, arabil 10%, unguri – 8,2 procente, spanioli – 6,2 la sută, austrieci – 6,1%, danezi – 4,5 procente, restul fiind în proprietatea olandezilor, grecilor, turcilor și altor naționalități.

Totodată, multinaționale precum Rabobank, Generali și Asi Europe exploatau terenuri agricole din România în interes bioenergetic, astfel încât riscul formării unor piețe speculative este cât se poate de posibil, „o reală amenințare la securitatea alimentară” a țării noastre.

Publicat în Piata agricola

Proprietarii unor ferme par a se schimba (discret) în ultimele 12 luni, parte ca urmare a modificării de viziune a străinilor care au comasat deja suprafețe și care vor să-și securizeze câștigurile, iar pe de cealaltă parte din cauza întârzierii plății subvențiilor care i-au obligat pe fermierii români să mai salveze ce pot prin vânzarea exploatațiilor către investitori potenți financiar, în general străini, a declarat avocatul Remus Iustinian Burciu în cadrul unui eveniment organizat nu demult de Agro Intelligence SISA.

Prețurile de până acum două luni, afirmă avocatul, gravitau în intervalul 4.000 – 6.000 de euro hectarul de teren arabil în zona Bărăganului și în Câmpia de Vest și circa 2.500 – 3.000 de euro/ha în restul zonelor de interes agricol, prețuri practicate la achiziția suprafețelor comasate, fermelor de producție. Avocatul vorbește deja de „o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri”, fapt confirmat inclusiv de achizițiile masive, dar discrete ale unor fonduri de investiții în suprafețe de teren arabil în România (deținute atât de străini, dar și de românii subcapitalizați), stat care nu este protejat îndeajuns de bine de legi protecționiste, lucru recunoscut inclusiv de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii în exercițiu.

„În calitate de jurist, am perceput în ultimul an o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri, în special în suprafețe agricole extravilane (baza producției), în sensul că au cam plecat, au cam înstrăinat foștii investitori de alte naționalități: italieni, greci, spanioli, lumea arabă, care au realizat achiziții înaintea intrării României în UE, în timpul intrării României în UE, „și-au făcut suma” din toate perspectivele, au scos înzecit sau poate însutit prețul de achiziție și minime investiții, mai ales în comasarea terenurilor, în organizarea solelor în mod concertat, și au înstrăinat fermele către alți investitori”, a precizat pentru Revista Fermierului avocatul Remus Iustinian Burciu. „Asta se întâmpla până în urmă cu circa două luni, pe prețuri mai bune, în zonele bine cotate ale României - spre 4.000 – 6.000 euro pe hectar anumite zone din Bărăgan (rare de altfel, specialiștii le cunosc bine), anumite zone din Câmpia de Vest, restul prețului cifrându-se la 2.500 – 3.000 euro pe hectar. Iar acum, printr-un blocaj (a se citi blocajul APIA), am constat de asemenea o concertare a unei presiuni pe un blocaj al fermelor care se organizaseră în România, de către investitori români sau din categoria străinilor care nu renunțaseră la investiția în agricultura românească, la blocarea lor și la determinarea înstrăinării către alte tipuri de investitori pe prețuri mult mai mici”.

În plus, avocatul Burciu este de părere că în ceea ce privește înstrăinarea terenurilor către investitori străini, acesta este din păcate „un proces ireversibil, de nestopat”, în condițiile în care pârghiile decizionale sunt la nivel unional (n.r. - a se citi la nivelul Uniunii Europene).

„Asta nu oprește însă la nivel unional ca, spre exemplu, un investitor român, potent financiar, la rândul lui să achiziționeze bunuri, inclusiv terenuri, pe teritoriul Uniunii Europene; cred că ne confruntăm în prezent cu un fenomen de mozaic”, a adăugat Burciu.

Instabilitatea și breșele din zona achizițiilor și comercializării de suprafețe arabile sunt date și de exploatarea abuzivă din partea arendașilor a dreptului de preemțiune, prevăzut clar atât în vechea legislație, cât și în noul Cod Civil, respectiv în Legea 17/2014.

Pe fondul lipsei de interes și de cunoștințe (uneori bazale, de genul incapacității de a citi sau de a semna olograf un contract de arendă), proprietarii au dat spre arendă suprafețe pe mulți ani de zile, arendașul (român sau străin) fiind de cele mai multe ori cel care câștigă atât din producție, cât și din subvenționarea agriculturii la nivel local (ANT) și european (SAPS). Avocatul este de părere că proprietarii de teren au devenit realmente „captivi” pe propriile moșii, această activitate a arendașilor fiind catalogată drept „subversivă”. Cu alte cuvinte, „băieții deștepți” i-au forțat pe unii să vândă teren la prețuri de nimic.

„Tratarea în mod greșit a oportunităților privind subvenționarea agriculturii, la nivel european și la nivel local, a fost conștientizată de țărănimea română drept o sursă de subzistență, nu și de protejare a mediului agricol și drept mare izvor de creștere economică și de organizare în agricultură. În condițiile acestea, au apărut diverși arendași care au speculat această prevedere legală a dreptului de preemțiune, consolidat prin noul Cod Civil și redetaliat prin această Lege 17/2014. Ei i-au făcut «captivi» pe proprietarii de terenuri care au dat în arendă suprafețe agricole, mai mult sau mai puțin importante pentru ei, inițial, la nivel de subzistență și, după aceea, și mai importante la nivel de minimă arendă pe care o primesc. În condițiile acestea, printr-o minimă organizare subversivă, în general al arendașilor din România (nu vreau să-i culpabilizez pe toți, dar se întrevede situația asta), au ajuns să creioneze această captivitate și să speculeze dreptul de preemțiune în defavoarea înstrăinătorului de teren, să-i aducă la un moment dat în starea să înstrăineze, beneficiind evident de acest drept de preemțiune”, a mai punctat avocatul Burciu.

Cadastrarea nu va accentua și mai mult înstrăinarea terenurilor. Legea 17/2014 oferă protecționism prin preemțiune și coproprietarilor, și statului

Land GrabAcelași avocat afirmă totodată că procesul de cadastrare la nivel național care se preconizează a avea loc până la nivelul anului 2020, nu va duce la o accelerare a vânzărilor suprafețelor arabile, în condițiile în care marii investitori în agricultură caută suprafețe comasate deja (sau deja le-au achiziționat). În ceea ce privește suprafețele mici, care nu au cadastru și carte funciară, și acestea se vor comasa la un moment dat, în condițiile în care moștenitorii proprietarilor nu au, în majoritate, intenția de a rămâne în mediul rural și/sau bani de a lucra în mod eficient pământul (vorbim inclusiv de satele cu câțiva locuitori care până la urmă vor fi redate agriculturii).

Mai mult, Burciu consideră că supraoferta de suprafețe mici va duce și mai mult la scăderea prețurilor, în comparație cu piețele mult mai stabile din Vest.

„Împrejurarea că această cadastrare a întregului teritoriu al țării ar determina o mai facilă înstrăinare, achiziție a terenurilor de către potențiali investitori străini, este ușor falsă în opinia mea. La ora aceasta, investitorii străini se orientează către zone arondate marilor ferme, comasate și care sunt atractive. Restul înseamnă mici proprietăți care, oricum, în timp au aceeași soartă, a comasării, zone actual declarate locuibile la sate, care sunt absolut pustiite din punct de vedere uman și care vor fi redate agriculturii”, mărturisește avocatul. „Din discuțiile cu țăranii, am constatat că sunt zone pe care moștenitorii, care nu mai au nicio legătură cu satul românesc, le vor înstrăina, vor veni marii investitori în agricultură, vor desființa locațiile și vor reda aceste terenuri (cu costurile aferente) agriculturii. În condițiile acestea, de surplus de ofertă pe piață, prețurile în România nu vor fi la fel de competitive cu prețurile la nivelul UE. Doar o piață așezată în timp, manageriată de cei care știu într-adevăr înainte de toate să facă niște calcule economice, vor duce la o creștere accelerată a prețurilor, dar nu știu dacă la vremea aceea, câți dintre românii noștri vor mai manageria situația. Fenomenul este ireversibil pentru că nivelul economic al celor doritori să investească în agricultura românească nu le permite să acapareze proprietăți expuse înstrăinării, în condițiile în care, să nu uităm, inclusiv Legea 18/1991 republicată îi obligă pe proprietarii de terenuri să-l întrețină, să-l cultive, sub o sancțiune graduală timp de trei ani: avertisment, amendă și expropriere”.

Mult discutatul subiect al ineficienței Legii 17/2014 în ceea ce privește protecția intereselor românilor față de posibilul val de achiziții de teren arabil în România de către resortisanții străini a fost și el abordat de avocatul Burciu. În opinia sa, inclusiv erorile din sistemul de carte funciară face grea achiziția chiar și a cotelor părți de la coproprietari.

Cu efect de bumerang, tocmai cadastrarea care în anumite cazuri împiedică în mod artificial libera circulație a terenurilor, împiedică accesul la finanțare bancară/nebancară a achizițiilor de terenuri de către români cu dorință investițională.

„Cu privire la Legea 17/2014, regăsim în acest act normativ elemente importante și totuși protecționiste ale beneficiarilor drepturilor de preempțiune; primii ar fi coproprietarii. Legea oferă suficient protecționism persoanelor fizice și/sau juridice române deținătoare ale dreptului de coproprietate asupra unor terenuri agricole, pentru că legea face referire la terenul extravilan, nu doar agricol, și nu se aplică terenurilor intravilane. Nimic nu oprește, ci doar situația economică și interesul investițional pe coproprietari să nu întregească aceste asolamente și au nevoie de acea cadastrare a întregului teritoriu al României. Se izbesc toți investitorii, toți doritorii de achiziții chiar de cote părți, de această situație de compromis, de erorile din sistemul de carte funciară. Iată, e benefic. Trebuie pus la punct, trebuie reglementat o dată pentru totdeauna în detaliu acest sistem de carte funciară, văzut unde trebuie simplificat”, a precizat Remus Iustinian Burciu.

Pe de altă parte, mai spune avocatul, teritoriul României „s-a odihnit” suficient din punct de vedere agricol, este productiv, el trebuie tratat tehnic în mod tehnic corespunzător, iar asta n-o poate face decât în mod concertat cei care își asumă responsabilitatea investițiilor în agricultură. Statul român ar putea fi unul dintre investitori, cu condiția ca diriguitorii să își dorească acest lucru și să aibă și fondurile necesare (răscumpărare) de la arendași, români sau străini, și ei protejați de Legea 17/2014. ADS are drept de preemțiune conform Legii 17/2014, singurul impediment observat de avocat în împiedicarea vânzării terenurilor către străini fiind, așa cum a mai menționat, lipsa banilor/interesului de păstrare a pământului în patrimoniul național.

„Din perspectiva legii, există protecție și pentru aceștia (n.r. - arendași). Ce-ar putea face de fapt statul ca să se protejeze? Avem prin ADS posibilitatea dreptului de preemțiune oferit statului. Are statul bani? Are pârghiile necesare? Poate statul să apeleze la resurse economice de la UE, așa încât să ofere un astfel de protecționism prin reîntoarcerea terenului prin reîntoarcerea terenului în patrimoniul statului? Dacă statul statul răspunde la acest lucru, nu știu dacă are și mai ales dacă își dorește, atunci protecționismul este perfect, nu trebuie să modificăm legislația și nu trebuie să fim mai catolici decât Papa sau mai restrictivi decât alții”, a conchis avocatul.

Ministerul Agriculturii are în plan modificarea Legii 17/2014

irimescuChiar dacă avocați care au intermediat achiziții de terenuri, cum este și cazul lui Remus Iustinian Burciu, spun că Legea 17/2014 oferă protecționism, singurul lucru necesar fiind cunoașterea și aplicarea conformă a acesteia, ministrul Agriculturii pregătește modificarea acestui act normativ, fapt cerut cu vehemență de marii latifundiari români.

Chiar dacă străinii au cumpărat fără opreliști suprafețe întinse de teren încă din anii '95-'96, cum a declarat chiar unul dintre avocații care făceau due dilligence încă din studenție, cum este și cazul lui Cătălin Paramon, marii arendași ai României se plâng că țara noastră pierde teren în fața celor veniți de peste hotare. Demersul este până la urmă de înțeles, în condițiile în care Legea 17/2014 îi protejează atât pe români, cât și pe investitorii străini, în forma actuală.

Așa cum a declarat nu demult în cadrul unei emisiuni televizate, transmisă de Realitatea TV, Achim Irimescu este de părere că țara noastră trebuia să fie mai atentă la legea privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe, însă în prezent este în discuţie la minister un astfel de proiect. Și a dat și exemplul altor țări aflate în situații similare cu cea a României.

„De exemplu, Bulgaria a adoptat odată cu România, în acelaşi an (2014 n.r.), dar a adoptat o lege mult mai dură, mai restrictivă. Polonia este pe cale să dea o astfel de lege, iar Franţa a reuşit să impună o serie de restricţii care sunt acceptate. Este foarte importantă forma sub care impui anumite cerinţe. Cred că România trebuia să fie mai atentă la Legea 17/2014 privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe”, a punctat ministrul Agriculturii în exercițiu.

El a afirmat totodată că Bruxelles-ul acceptă anumite condiţii dacă există argumente asupra unor obiective, or „România are astfel de obiective”.

„Chiar eu am discutat în 2013 la Bruxelles cu reprezentanţii DG Market care mi-au spus că se pot aplica restricţii sau mai exact nişte condiţii, dacă avem nişte obiective clare de atins şi România are astfel de obiective: comasarea terenurilor, siguranţa şi securitatea alimentară. Toate acestea pot fi aduse în discuţie şi sunt pe un proiect de lege în minister pe care trebuie să ne punem de acord cu producătorii. Să nu uităm că terenul în România are o particularitate aparte. Au fost după anul 1990 familii care au ajuns efectiv să se ucidă pentru teren. Românul are spiritul proprietăţii terenului extraordinar de dezvoltat”, a mai spus Irimescu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, potrivit obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, fapt care permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

landgrabbingÎntr-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

În momentul de față, la noi în țară, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.

Un studiu aprofundat al celor de la Agro Intelligence SISA realizat în 2014, documentat cu ajutorul notarilor din România, relevă faptul că deținem un total de 14,7 milioane hectare suprafață cu destinație agricolă (13,298 milioane ha conform datelor agregate de Agerpres), din care 8,3 milioane sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane hectare de pășuni, 220.000 ha cu vii și 206.000 ha cu livezi.

Conform rapoartelor notariale intrate în posesia Agro Intelligence SISA, acum doi ani exista un milion de hectare din totalul de 8,3 milioane ha de teren arabil care se afla în proprietarea străinilor (italieni – 23,4 la sută, nemți – 15,5 procente, arabil 10%, unguri – 8,2 procente, spanioli – 6,2 la sută, austrieci – 6,1%, danezi – 4,5 procente, restul fiind în proprietatea olandezilor, grecilor, turcilor și altor naționalități.

De asemenea, multinaționale precum Rabobank, Generali și Asi Europe exploatau terenuri agricole din România în interes bioenergetic, astfel încât riscul formării unor piețe speculative este cât se poate de posibil, „o reală amenințare la securitatea alimentară” a țării noastre.

Publicat în Dosar

Peste 60 la sută din terenul arabil aflat pe raza comunei Livezile, județul Timiș (4.000 ha suprafață arabilă și 800 de hectare cu pășuni), se află deja în proprietatea străinilor (în majoritate italieni și austrieci), a mărturisit pentru Revista Fermierului, nu demult, primarul liberal Ștefan Varga.

Neoficial, surse din Primărie ne-au declarat că totalul real ar ajunge chiar și la 75 de procente din terenurile agricole și pășuni vândute către resortisanți străini (firme cu patronat străin).

„O spun în premieră pentru țară: nu știu cum este în altă parte, însă la noi în jur de 60 la sută din suprafața terenului arabil este înstrăinată către firme străine, către patroni străini și, de aceea, mă mândresc mai mult cu diferența de 40 la sută care este muncită cu încăpățânare pot spune de către fermierii, consătenii noștri, care vor să ducă agricultura românească mai departe”, a declarat în exclusivitate pentru Revista Fermierului Ștefan Varga, primarul comunei Livezile, județul Timiș.

Edilul recunoaște că „zi de zi” primește solicitări de înstrăinare de terenuri din partea resortisanților străini. Din păcate, explică el, pentru români este „o imensitate financiară” achiziția de teren, localnicii neavând parte de nicio facilitate menită să-i ajute să reușească să cumpere suprafețe arabile. El spune că Legea 17 doar a încetinit procesul de vânzare de suprafețe către străini, nu l-a și stopat.

Varga a explicat că suprafețele arabile sunt vândute de nevoie străinilor chiar de către români, în fapt incapabili de a-l mai lucra performant și/sau de a mai plăti impozite. Chiar și românii care se încăpățânează să facă agricultură au rămas puțini, în mare parte bătrâni. În plus, cei câțiva tineri români care arendează terenuri sunt nevoiți să vândă la prețurile impuse tot de străini (în acest caz depozitari). Potrivit afirmațiilor lui Radu Dumitru Briscan, secretarul Primăriei comunei Livezile, în prezent, pe raza comunei, există un procent în jur de 40 la sută care lucrează suprafețe de teren variate, între 10 și 200 ha.

„Terenul, pământul, îl vindem pe nimic pentru că suntem săraci, suntem oropsiți. În momentul în care îl avem, devine o povară a plății impozitelor pe el și imposibilitatea de a-l lucra modern, ceea ce și afectează pe mulți în ziua de astăzi, pe mulți agricultori. Noi mai muncim și cu calul, și cu Universal 650M. În momentul în care paralel cu tine lucrează alte alte tractoare de firmă cu capacități mari și consum mult mai reduse, oricât s-ar încăpățâna țăranul român, nu reușește să facă față prețurilor de producție. Fermierii de ieri, din 1990 încoace, care au ținut steagul sus agriculturii și zootehniei în zona noastră, au ajuns la o vârstă de 70-80 de ani. Copiii lor au ales calea străinătății pentru un ban mai consistent, iar bătrânii au rămas să gestioneze terenurile și toate cele”, a precizat primarul din Livezile. „Apoi, partea de vânzare. Să nu uităm: toate bazele de cereale care au fost înainte, prin care se colectau și se revindeau mai departe cerealele respective, sunt și ele privatizate tot de firme străine care își fac jocurile cu prețurile și nu-ți oferă niciodată mai mult decât îți oferă piața, poate chiar mai puțin știind că agricultorul român nu are altă șansă și o altă variantă de a-și vinde producția și de a-și transforma grâul, porumbul sau celelalte cereale în bani decât prin ei și atunci suntem la mâna lor, nu avem ce face”.

2020, anul în care vom afla cât teren am vândut străinilor

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, declara nu demult pentru Revista Fermierului drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu.

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

Statisticile spun că prețul terenurilor agricole a crescut în România chiar și de 25 de ori în ultimul deceniu, cu un ritm mediu de apreciere anuală de 40%. În ultimii ani trendul este totuși unul de scădere, fiind limitat de nivelul subvențiilor și de declinul cotațiilor din piața cerealelor și semințelor oleaginoase. Țara noastră are a șasea suprafată agricolă din UE cu 13,6 milioane de hectare, dintre care 8,5 milioane de hectare arabile și o poziție privilegiată în ecuația mondială a materiilor prime agricole prin ieșirea de la Marea Neagră.

Publicat în România Agricolă

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

 

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

 

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

 

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

 

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

 

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

 

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

 

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

 

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

 

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

 

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

 

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

 

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

 

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

 

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

 

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

 

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

 

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

 

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

 

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

 

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

 

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

 

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

 

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

 

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

 

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

 

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

 

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

 

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

 

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

 

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

 

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

 

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

 

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

 

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

 

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

 

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

 

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

 

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

 

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

 

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.

Publicat în Interviu
Pagina 2 din 2

newsletter rf

Revista