Afişez elemetele după tag: tehnologii - REVISTA FERMIERULUI

Corteva Agriscience își propune să inaugureze, anul viitor, un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor (Seed Applied Technologies - SAT) în sud-vestul Franței, pentru a ajuta fermierii europeni să ofere culturilor cel mai bun start și să beneficieze de recolte bogate.

Centrul din Aussonne va fi primul de acest tip din Europa și al treilea, la nivel mondial. Acesta va deveni operațional spre finalul anului 2020 și va avea o activitate concentrată pe dezvoltarea de produse, beneficiind de investiții importante în cercetare, care vor facilita lansarea de noi soluții pentru a ajuta fermierii să gestioneze schimbările din domeniul agricol.

Corteva oferă deja o gamă de soluții de tratare a semințelor, respectiv soluții aplicate direct pe semințe, așa cum sunt Lumiposa și Lumivia, prin care semințele sunt tratate cu insecticide, Lumisena pentru aplicarea de fungicide pe semințe și Lumiflex, un fungicid cu care se tratează semințele de porumb.

Ca urmare a parteneriatului anunțat între Corteva Agriscience și Pro Farm Technologies, un furnizor finlandez de tehnologii agricole, oferta companiei va include produse pe bază de soluții naturale aplicate semințelor prin intermediul platformei tehnologice brevetate de Pro Farm. Aceste instrumente vor ajuta cultivatorii europeni să combată stresul abiotic și biotic și să crească nivelul de biodisponibilitate a substanțelor nutritive, îmbunătățind într-un mod durabil starea generală de sănătate a plantelor.

Inovațiile din domeniul tratării semințelor garantează precizie în aplicarea dozelor, îmbunătățesc performanțele solului și potențează productivitatea agricultorilor.

„Faptul că tehnologiile de tratare a semințelor presupun aplicarea tratamentelor direct pe semințe, și nu pe câmp, face ca impactul activității agricole asupra mediului să fie mai mic”, a declarat Andre Negreiros, lider Tehnologii de Tratare a Semințelor în Europa, Corteva Agriscience.

„Corteva Agriscience este dedicată inovației. De aceea, investim circa 5 milioane de euro în acest proiect, parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta pe segmentul de semințe. Suntem o companie concentrată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest centru va ajuta agricultorii să-și majoreze productivitatea, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor pentru produse agricole obținute sustenabil”.

Anunțul privind acest centru a fost făcut anterior datei de începere a congresului anual Euroseeds, eveniment care se desfășoară în perioada 13-15 octombrie în Stockholm, Suedia. Corteva s-a alăturat sutelor de participanți de la acest eveniment anual în care au loc discuții despre legislația UE, agricultura ecologică și reglementările privind sănătatea plantelor.

Corteva Agriscience este o companie globală, pur-agricultură, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și a profitabilității.

Pro Farm Technologies este o companie specializată în soluții biologice, obținute științific, adresate fermierilor. Pro Farm dorește să îmbunătățească sănătatea plantelor și productivitatea agricultorilor prin utilizarea celor mai importanți biopolimeri, creând produse noi și eficiente pe propria platformă. Această platformă brevetată permite Pro Farm să proiecteze pentru Corteva produse pentru recolte, adaptate unor regiuni specifice.

Publicat în Comunicate

În prezent, Curtea de Conturi Europeană (ECA) evaluează prin intermediul unui audit de specialitate modul în care sunt utilizate de către țările membre ale blocului comunitar (UE28) noile tehnologii de imagistică pentru monitorizare în domeniul Politicii Agricole Comune (PAC).

În special, ECA va examina sprijinul furnizat de Comisia Europeană (CE) în acest domeniu, precum și practicile din statele membre. Curtea se va apleca totodată și asupra provocărilor care stau în calea unei implementări mai rapide și mai extinse a acestor noi tehnologii.

În fiecare an, statele membre efectuează circa 900 000 de controale la fața locului în legătură cu ajutorul agricol acordat de Uniunea Europeană (UE). Aceste controale acoperă însă doar aproximativ 5 la sută dintre solicitanții ajutorului respectiv.

„Ca o alternativă, noile tehnologii de imagistică pot oferi probe mai cuprinzătoare în ceea ce privește activitățile agricole efective ale fermierilor și conformitatea acestora cu PAC”, explică auditorii ECA.

Sursa citată a publicat o analiză preliminară de audit referitoare la noile tehnologii de imagistică utilizate în scopuri de monitorizare în sectorul agricol. Analizele preliminare de audit furnizează informații cu privire la o activitate de audit în curs și sunt concepute pentru a servi drept sursă de informații pentru cei interesați de politica sau de programele auditate.

„Prin utilizarea noilor tehnologii în scopul monitorizării, ar trebui să se sporească eficacitatea viitoarelor măsuri în materie de mediu și de climă ale PAC. Aceste tehnologii au, de asemenea, potențialul de a diminua costurile pe care le presupun controalele efectuate în statele membre, în timp ce numărul beneficiarilor care fac obiectul controalelor va crește”, apreciază specialiștii instituției.

De aproximativ doi ani, blocul comunitar (UE28) a beneficiat de imagini de înaltă rezoluție puse la dispoziție cu titlu gratuit de sateliții Sentinel ai programului Copernicus. Datele furnizate de acești sateliți pot facilita controalele care vizează, de exemplu, activitatea agricolă întreprinsă pe parcele, clasificarea culturilor sau anumite zone de interes ecologic. Alte proiecte, precum fotografierea cu etichetare geografică, dronele și soluțiile de monitorizare a suprafeței terestre, sunt și ele promovate de CE și de statele membre. Toate oferă oportunități pentru monitorizarea PAC într-un mod mai cuprinzător, mai eficient din punctul de vedere al costurilor și mai eficace.

Auditul va evalua dacă statele membre și Comisia Europeană au luat măsuri pentru a exploata potențialul noilor tehnologii de imagistică în scopuri de monitorizare în cadrul PAC. În special, Curtea va examina dacă CE a încurajat utilizarea pe o scară largă a acestor tehnologii, respectiv dacă statele membre au luat măsuri pentru a implementa aceste tehnologii.

Verificările vor include vizite de informare efectuate în patru state membre care au început să utilizeze imagistica prin satelit în scopul monitorizării în cadrul PAC, și anume în Belgia, Danemarca, Italia și Spania.

Publicat în International

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista