Exterminarea porcilor din Tulcea continuă. Genocidul animal, demarat de autoritățile competente și la un depozitar tulcean - REVISTA FERMIERULUI
Joi, 26 Iulie 2018 18:42

Exterminarea porcilor din Tulcea continuă. Genocidul animal, demarat de autoritățile competente și la un depozitar tulcean

Scris de

Într-o declarație publică, acordată recent presei mainstream, Geronimo Brănescu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a menționat că, în momentul de faţă, sunt în diferite faze de evoluţie 440 de focare confirmate de pestă porcină qfricană (PPA), din care 438 se află în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale din judeţul Tulcea, în prima exploataţie urmând să se finalizeze sacrificarea a aproximativ 45.000 de porci.

În plus, Brănescu a confirmat existența PPA și în cadrul depozitarului tulcean deținător a peste 17.000 de capete suine, fiind astfel confirmată declarația ministrului Agriculturii, Petre Daea, intervenție avută în cadrul unei emisiuni televizate transmise de Antena 3 nu demult, ocazie cu care acesta preciza, fără a da nume, că o altă exploatație din Tulcea are probleme serioase cu PPA.

Din nefericire, PPA a mai fost confirmată într-o nouă exploataţie din Tulcea, un depozitar cu 17.000 de capete porcine, la care au început deja procedurile de sacrificare. Sunt șapte judeţe afectate, respectiv Satu Mare, unde a debutat primul focar de pestă porcină africană, în care sunt cinci focare la gospodăriile populaţiei şi opt cazuri la porci mistreţi. 440 de focare sunt la porcul domestic, iar la mistreţ sunt 16 cazuri pe teritoriul României. În Bihor, sunt 17 focare în gospodării şi un caz la porc mistreţ, în Sălaj, un caz la mistreţ, în Tulcea, 397 de focare la populaţie, două în exploataţii comerciale şi șase cazuri la porci mistreţ, în Brăila, șapte focare toate, la gospodăriile populaţiei, în Constanţa - șapte focare şi în Ialomiţa - cinci, tot la gospodării ale populaţiei. Este bine să precizez că prin focar de pestă porcină africană se înţelege evoluţia bolii într-o exploataţie care numără unu sau mai mulţi porci, la care s-a confirmat infecţia cu virusul pestei porcine africane”, a explicat preşedintele ANSVSA.

Încă din 2017, focarele de PPA activează în România, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării. Luna trecută, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodării private din mai multe localităţi din zona de Deltă a judeţului Tulcea şi au început eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploataţie comercială situată în apropierea municipiului Tulcea.

Potrivit vocilor autorizate ale autorităţilor veterinare, PPA nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

PPA este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală, nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Citit 699 ori

newsletter rf

Revista