Miercuri, 08 August 2018 21:45

Medicii veterinari suceveni încep să vorbească: circulația animalelor nu este stăpânită

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ciuda faptului că activitatea din târgurile şi oboarele din 10 localități sucevene a fost suspendată temporar, iar comercializarea animalelor vii este ilegală, circulaţia acestora „nu este stăpânită”, singura soluţie pentru rezolvarea problemei fiind instituirea de filtre de control în toată ţara, a precizat miercuri, 8 august 2018, preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Veterinari, fost director al DSVSA Suceava, medicul veterinar Petrea Dulgheru.

În opinia sa, măsurile privind prevenirea şi combaterea pestei porcine africane (PPA) ar trebui să fie mult mai ferme, în condițiile în care virusul mult blamat se răspândeşte foarte repede din cauza mistreţilor şi, de aceea, efectivele ar trebui reduse.

„Autoritatea Sanitară Veterinară este depăşită, deoarece aceste măsuri trebuie luate împreună cu ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, împreună cu silvicultorii, întrucât numărul de mistreţi a crescut, iar recolta este scăzută. Dacă Fondul de Vânătoare al Romsilva este supravegheat de medici veterinari care au contracte de prestări servicii, pe celelalte fonduri, în special ale AJVPS, nu se face nimic, nimeni nu supraveghează, nimeni nu monitorizează”, a conchis Dulgheru.

Potrivit spuselor dr. Dănuț Corneanu, șeful DSVSA Suceava, cu ocazia Colegiului Prefectural de marți, 31 iulie 2018, târgurile de animale vii din zece localităţi au fost închise pentru o perioadă nelimitată, în vederea prevenirii răspândirii PPA.

Mai exact, este vorba de târgurile din Udeşti, Gura Humorului, Milişăuţi, Boroaia, Arbore, Vereşti, Moldoviţa, Dolhasca, Liteni şi Bogdăneşti, toate, autorizate din punct de vedere sanitar-veterinar.

De asemenea, primăriile localităţilor pe raza cărora funcţionează târguri de animale neautorizate sanitar-veterinar, respectiv Rădăuţi, Vicovu de Sus, Marginea, Dărmăneşti, Comăneşti, Vultureşti, Zvoriştea, Mălini şi Suceava, au fost informate că orice activitate de comercializare a animalelor este interzisă.

PPA a început să activeze în România în urmă cu aproape un an, în zona de nord-vest. În luna iunie a acestui an, atunci când s-au identificat primele focare în zona de sud-est a României, în Delta Dunării, evoluţia virusului a devenit agresivă, conform autorităţilor naţionale, iar din acest motiv s-a decis luarea unor măsuri suplimentare de combatere a virusului.

Citit 207 ori