Ca urmare a sacrificării unui număr de peste 40 de capete porcine, animale la care s-a confirmat prezența pestei porcine africane (PPA), doi crescători din județul Sălaj au încasat de la autoritățile de profil mai bine de 23.000 de lei, a anunțat, marți, 5 martie 2019, Instituţia Prefectului Sălaj.

Reprezentanții autorității județene au adăugat că, până în prezent, au fost identificate două focare de PPA în gospodăriile populaţiei.

„Au fost declarate două focare de PPA la porcii domestici, în exploataţii non-profesionale, şi anume în localitatea Bobota, unde un porc a fost sacrificat de necesitate de către proprietar şi au fost sacrificate 20 de capete şi în localitatea Doh, unde doi porci au fost sacrificaţi de necesitate de către proprietar, cinci au murit, iar 15 capete au fost eutanasiate. Valoarea despăgubirilor, stabilită de către comisia de evaluare, este de 11.800 lei în primul caz şi 11.866 lei în al doilea caz”, se arată în comunicatul menţionat.

Potrivit aceleiaşi surse, de la apariţia ciumei porcine şi până în prezent, pe lângă cele două focare menţionate, pe raza judeţului Sălaj au fost diagnosticaţi cu PPA şi 44 de mistreţi, dintre care cinci în 2018 şi 39 de la începutul acestui an.

Publicat în Știri interne

Un număr de 20 de militari din cadrul Garnizoanei Buzău vor fi instruiți de specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), astfel încât să acţioneze cât mai eficient cu mijloace de transport în focarele de pestă porcină africană (PPA), respectiv să confiște şi să ucidă animalele transportate pe raza judeţului fără documente sanitar-veterinare şi de provenienţă.

Decizia este parte a pachetului de două hotărâri votate în unanimitate vineri, 8 februarie 2019, de membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor Buzău.

Conform precizărilor făcute pentru presă de prefectul Carmen Ichim, s-a decis cu privire la două măsuri suplimentare care vor ajuta măcar la limitarea răspândirii virusului PPA.

„Cu siguranţă, virusul a fost adus din alte judeţe cu focare deja confirmate, sunt anchetaţi mai mulţi comercianţi din comuna Vadu Paşii care, deşi nu sunt crescători de animale, aceştia au adus porci vii în vederea comercializării din comuna Ulmu, judeţul Brăila”, a precizat reprezentantul Guvernului Dăncilă în județul Buzău.

Pe de altă parte, șeful DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu, a precizat că măsurile luate sunt unele de prevenire, care nu trebuie să alarmeze. Conform precizărilor sale, Buzăul nu este un judeţ închis, comercializarea şi transportul porcilor este permis, chiar şi intrările în zonele protejate, dar numai cu documente sanitar-veterinare şi de provenienţă.

În judeţul Buzău, au fost confirmate 11 focare de pestă porcină africană din exploataţii nonprofesionale şi o exploataţie comercială de Tip A, declarate în 8 localităţi, precum şi două cazuri la mistreţ pe raza fondurilor de vânătoare 41 Beceni şi 42 Aldeni.

Conform datelor ANSVSA, până vineri, 8 februarie 2019, în judeţul Buzău au fost acordate despăgubiri pentru două exploataţii afectate, în valoare de 3.300 de lei.

La nivel de țară, PPA evoluează în prezent în 298 de localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte trei judeţe există doar cazuri la mistreţi.

Publicat în Ultimele noutati

Cu 572 de focare de pestă porcină africană (PPA) înregistrate, dintre care cinci la exploatații comerciale, unul de tip A la o exploatație și 109 cazuri la mistreți, județul Tulcea se menține pe primul loc în topul cazurilor de PPA la nivel de țară, a anunțat vineri, 11 ianuarie 2019, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Lista județelor cu cele mai multe cazuri de PPA înregistrate continuă cu Brăila - 129 de focare (dintre care 11 focare la exploataţii comerciale şi trei cazuri la mistreţi), Ialomiţa - cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi, Călăraşi - cu 101 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială şi 28 de cazuri la mistreţi), Constanţa (91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi) şi Bihor - cu 51 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate, se înregistrează de la 1 până la 26 de focare.

Pe de altă parte, Brăila se află pe primul loc la despăgubiri. Astfel, pentru 3.208 exploataţii din acest județ, dintr-un total de 3.217, s-a plătit o sumă totală de 171.990.200 de lei.

Cele mai mari despăgubiri au fost consemnate, de asemenea, în Tulcea – locul II, pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.174, în valoare de 46.564.960 de lei, şi în Ialomiţa – locul III, pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500, în valoare de 6,531 milioane de lei.

De asemenea, statisticile relevă că, în total, au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei.

Conform datelor ANSVSA, până la momentul de față au fost stinse 13 focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, trei focare în judeţul Buzău şi două focare în judeţul Maramureş.

Până la ora actuală, au fost eliminaţi 364.237 de porci afectaţi de boală, notează ANSVSA.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea PPA. Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.

Publicat în Zootehnie

Culturile înfiinţate în această toamnă sunt afectate de secetă pe suprafeţe mari şi nu au încolţit, a anunțat recent șeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dragoş Drăghicescu.

Concret, grâul, orzul şi rapiţa nu au încolţit şi tot din cauza secetei fermierii nu pot ara terenurile deoarece pământul este tare şi plugurile nu pot intra în sol.

„Culturile de toamnă nu au răsărit decât sporadic, unde au fost ploi locale, dar pe marile suprafeţe, grâul, orzul şi rapiţa nu au încolţit. Totodată, arăturile pentru culturile de primăvară nu pot fi executate din cauza faptului că pământul este foarte tare şi plugul efectiv nu poate pătrunde în sol. Culturile de toamnă sunt afectate de secetă. Dacă nu se va putea ara, sunt în pericol şi cele din primăvara anului viitor”, a spus Drăghicescu, citat de presa de stat.

Producătorii agricoli olteni au însămânțat cu grâu circa 126.000 de hectare de teren agricol.

LAPAR îi îndeamnă pe fermieri să solicite despăgubiri

Printr-un comunicat de presă, LAPAR îi îndeamnă pe toți producătorii agricoli să se prezinte la sediul primăriei și să solicite în scris edilului să convoace, în regim de urgență, comisia pentru constatarea și evaluarea pagubelor cauzate fiecărui producător agricol, de seceta înregistrată în toamna anului 2018, începând cu luna septembrie a.c. și până în prezent.

Ulterior, îi încurajează LAPAR pe cei vizați, producătorii agricoli vor depune procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la Direcția pentru Agricultură Județeană, care, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare, verifică şi centralizează documentaţia depusă de producătorii agricoli privind suprafeţele afectate de calamităţi, înaintând-o Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru luarea măsurilor de despăgubire.

Cererile depuse la primărie și procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor vor fi centralizate de LAPAR cu sprijinul producătorilor agricoli și vor sta la baza demersurilor pe care Liga le va întreprinde pe lângă autoritățile competente pentru a găsi metodele cele mai eficiente pentru acoperirea pagubelor cauzate de calamitățile naturale.

Publicat în Știri interne

Conform anunțului făcut de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), joi, 1 noiembrie 2018, pesta porcină africană (PPA) se extinde pe teritoriul României, la ora actuală evoluând în 276 de localităţi din 17 judeţe, unde sunt active 1.062 de focare, dintre care 15 în exploataţii comerciale.

Totodată, au fost înregistrate 142 de cazuri de PPA la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 356.144 de porci afectaţi de boală.

Conform surse citate, cele mai multe focare sunt în continuare în judeţele Tulcea - 566, dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A, şi 67 de cazuri la mistreţi, în Ialomiţa - 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 33 de cazuri la mistreţi, în Brăila - 106 focare (dintre care, 9 focare la exploataţii comerciale) şi în Constanţa - 84 de focare în gospodăriile populaţiei şi trei cazuri la mistreţi.

Până la 1 noiembrie, au fost despăgubiţi 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 189,18 milioane de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară la 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

Publicat în Zootehnie

Până joi, 25 octombrie 2018, au fost despăgubiți 7.741 de proprietari de crescătorii de porci, exploatații afectate de virusul pestei porcine africane (PPA), valoarea totală a plăților fiind de 99.605.420 de lei, conform anunțului făcut de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

La această dată, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 266 de localități din 15 județe, cu un număr de 1.042 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale). De asemenea, au fost înregistrate 136 cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 354.604 de porci afectați de boală.

„Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată cinci focare în județul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii SC Carniprod SRL, din județul Tulcea, și-a reluat activitatea, în data de 14.08.2018”, se precizează într-un document transmis presei.

Totodată, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în județele: Satu Mare (din data de 31.08.2018) și Bihor (din data de 08.08.2018).

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel: - judeţul Satu Mare - șapte focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi; - judeţul Bihor - 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi; - judeţul Sălaj - patru cazuri la mistreţi; - judeţul Tulcea - 566 de focare (dintre care cinci focare la exploatații comerciale și un focar, la o exploatație de tip A) şi 64 de cazuri la mistreţi; - judeţul Brăila - 103 de focare (dintre care 8 focare la exploatații comerciale); - judeţul Constanţa - 83 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi; - judeţul Ialomiţa - 124 de focare în gospodăriile populaţiei şi 31 cazuri la mistreţi; - judeţul Galaţi - 14 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţi; - judeţul Ilfov - nouă focare în gospodăriile populaţiei; - judeţul Călăraşi - 80 de focare (dintre care un focar la o exploatație comercială) şi 18 cazuri la mistreţi; - județul Buzău - patru focare în gospodăriile populaţiei; - județul Giurgiu - 18 focare în gospodăria populaţiei și 5 cazuri la mistreți; - județul Dâmbovița - un focar în gospodăria populației; - județul Teleorman - patru focare în gospodăria populației; - județul Maramureș - un focar în gospodăria populației.

În ceea ce privește despăgubirile, situaţia plăților se prezintă astfel: - judeţul Satu Mare - au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploatații afectate în valoare de 56.490 de lei; - judeţul Bihor - au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploatații afectate în valoare de 947.620 de lei; - judeţul Tulcea - au fost plătite despăgubiri pentru 1.122 de exploatații dintr-un total de 1.158 de exploatații în valoare de 43.110.700 de lei; - judeţul Brăila - au fost plătite despăgubiri pentru 2.908 de exploatații dintr-un total de 2.945 de exploatații în valoare de 44.331.160 de lei; - judeţul Constanţa - au fost plătite despăgubiri pentru 826 de exploatații dintr-un total de 836 de exploatații în valoare de 3.613.960 de lei; - judeţul Ialomiţa - au fost plătite despăgubiri pentru 2.390 de exploatații dintr-un total de 2.495 de exploatații în valoare de 6.513.000 de lei; - judeţul Galaţi - au fost plătite despăgubiri pentru 69 de exploatații dintr-un total de 69 de exploatații în valoare de 162.000 de lei; - judeţul Ilfov - au fost plătite despăgubiri pentru 6 exploatații dintr-un total de 7 exploatații în valoare de 49.110 de lei; - judeţul Călăraşi - au fost plătite despăgubiri pentru 195 exploatații dintr-un total de 215 de exploatații în valoare de 821.380 de lei.

Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

Evoluţia bolii este în permanență monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

„ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţene.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

PPA nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Publicat în Zootehnie

În urma definitivării recensământului suinelor din peste şase mii de exploataţii non-profesionale, au fost întocmite dosare de despăgubiri în valoare totală de 137.570 de lei pentru cei ai căror porci au fost ucişi în urma apariţiei primului focar de pestă porcină africană (PPA) de la Brăniştari, judeţul Giurgiu.

„Din data de 7 septembrie 2018, când a fost confirmat primul focar de pestă porcină africană la Brăniştari, şi până acum, în judeţ am efectuat recensământul porcilor în 6.081 de exploataţii non-profesionale, gospodării ale populaţiei, unde au fost realizate şi informări. În localitatea Brăniştari, unde a fost confirmat primul focar de pestă porcină africană, s-au finalizat la această dată dosarele de despăgubiri şi au fost înaintate către ANSVSA”, a afirmat miercuri, 11 octombrie 2018, directorul DSVSA Giurgiu, Liviu Florescu.

Oficialul direcției mai precizează că, în total, la Brăniştari, valoarea despăgubirilor este de 137.570 de lei pentru 141 de porci care au fost ucişi. Despăgubirile se fac în funcţie de greutatea, vârsta, valoarea genetică şi stadiul de gestaţie, pentru că s-a întâmplat să fie găsite în gospodării scroafe gestante.

Pentru purceii sub două luni şi cântărind între 15 şi 18 kilograme, despăgubirea este de 160 de lei pe cap de purcel, pentru purceii între două şi cinci luni şi 25 de kilograme - 350 de lei pe cap de purcel, pentru purceii peste cinci luni şi până la 130 de kilograme - 10 lei pe kilogram, pentru cei peste 130 de kilograme - 9 lei pe kilogram şi pentru scroafe gestante - 12 lei pe kilogram.

Pesta porcină africană a mai fost confirmată în judeţul Giurgiu la Comana, Budeni şi Mihai Bravu, unde au fost recenzaţi peste opt sute de porci, dosarele de despăgubiri urmând a fi întocmite pe parcursul uciderii porcilor.

Publicat în Ultimele noutati

Peste 46,4 milioane de lei au fost plătite până în prezent pentru pagubele provocate de pesta porcină africană (PPA) de către Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea pentru gospodăriile private şi fermele comerciale afectate de temutul virus, a anunțat, luni, 8 octombrie 2018, directorul instituției, Mitică Tuchilă.

Vestea pare a fi una bună, chiar dacă politicienii opoziției îl atacă pe Petre Daea și spun că sunt unii crescători particulari de suine care în lipsa deținerii unui cod de exploatație nu-și pot primi banii de despăgubire.

Din totalul sumei vehiculate de oficialul DSVSA, mai bine de 39,6 milioane de lei reprezintă despăgubirile plătite societăților comerciale, în timp ce aproximativ 1.000 de gospodării private au încasat 6,8 milioane de lei.

„Din cele 1.350 de gospodării afectate de PPA, sunt plătite circa 1.000 de exploatații, iar suma achitată este de 6,867 milioane lei. Din cele 350 de exploataţii neplătite, 172 sunt neeligibile la plată, din diferite motive, fie animalele nu au fost identificate în momentul evaluării, fie nu au fost înscrise în registrul agricol, fie erau moarte atunci când medicii veterinari au ajuns în exploataţie”, a spus directorul Tuchilă, citat de agenția națională de presă Agerpres.

Laolaltă cu Prefectura judeţului, DSVSA va solicita Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) modificarea hotărârii de Guvern nr 1.214/2009, astfel încât la un viitor episod de PPA, toate gospodăriile afectate să primească despăgubiri.

„Nu cred totuşi că modificarea legislativă propusă va funcţiona retroactiv”, a mai spus directorul DSVSA.

Același șef DSVSA a adăugat că inclusiv exploatațiile comerciale afectate de PPA au încasat bani pentru despăgubiri.

„Societăţii Carniprod SA i s-a plătit 21,855 milioane de lei, într-un prim dosar, şi daune colaterale de 367.000 de lei pentru nutreţurile din ferme. Pentru această societate, urmează să se mai efectueze o plată de 5.344.339 lei, într-un al treilea dosar pentru despăgubirea produselor şi subproduselor din carne care a fost aprobat astăzi (n.r. - luni, 8 octombrie 2018)”, a mai declarat oficialul DSVSA.

Totodată, s-au plătit despăgubiri şi celorlalte societăţi comerciale afectate de PPA din judeţ. Astfel, firma Pig Com, din localitatea Satu Nou, a primit peste 9 milioane de lei, societatea Dab Zootehnica, din Văcăreni, - 1,276 milioane de lei, iar firmei Euro Suin SRL, din Garvăn, i s-a achitat suma de 1,774 milioane de lei.

Acestor despăgubiri li s-a adăugat suma de circa 160.000 de lei plătită Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă, care deţinea o fermă în care a fost depistat virusul PPA.

Potrivit sursei citate, DSVSA a primit o alocaţie bugetară suficientă pentru a efectua toate plăţile aferente dosarelor de despăgubiri neachitate şi pentru a aloca instituţiei omoloage din Brăila 18 milioane de lei, sumă necesară plăţii unor despăgubiri similare.

În ultimele săptămâni, DSVSA nu a mai înregistrat nicio suspiciune de PPA.

Primele focare de PPA au apărut în judeţul Tulcea la începutul lunii iunie a acestui an, în localităţile situate pe braţul Chilia al Dunării, care constituie frontieră între România şi Ucraina. Până la începutul acestei luni, virusul a fost confirmat în peste 500 de gospodării din circa 75 de localităţi, iar pentru eliminarea pericolului răspândirii acestuia medicii veterinari au decis sacrificarea preventivă a suinelor din circa 50 de localităţi.

O situaţie a DSVSA arată că 47% din suinele aflate anul trecut în gospodăriile populaţiei din judeţ au fost sacrificate, din cauza focarelor de PPA.

Minte sau nu ministrul Agriculturii? Denaturează informația, oare, politicienii opoziției?

Într-o declarație politică a grupului parlamentar PNL, deputatul Robert Boroianu îl acuză pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, că ar minți atunci când afirmă că toți crescătorii particulari de porci vor primi despăgubiri în condițiile în care, spune politicianul, chiar dacă aceștia nu dețin un cod de exploatație.

„Este limpede faptul că haosul creat de incompetența ministrului agriculturii, domnul Petre Daea, și de autoritățile de resort nu se mai oprește! Susțin acest lucru deoarece, de data aceasta, din ce în ce mai mulți crescători de porci acuză că au fost anunțați de autoritățile din domeniu asupra faptului că nu vor primi despăgubirile aferente pentru animalele lor ucise de către autorități din cauza virusului pestei porcine africane! Astfel, acum două zile, mai mulți crescători particulari de porci au anunțat că au primit câte un document de la autoritățile competente în care scrie negru pe alb că NU vor primi niciun ban pentru animalele care le-au fost sacrificate tot de către acestea, deși ministrul agriculturii trâmbițase public cu totul altceva! (...) Reprezentanții DSVSA-urilor județene declară, mai nou, că despăgubirile NU se pot acorda în situația în care proprietarii porcilor sacrificați NU au un cod de exploatație! Domnul Daea spune că nu știe despre așa ceva, iar proprietarii afectați susțin, în mod logic, că nu i-a anunțat nimeni până acum că trebuiau să-și înregistreze undeva porcii, înainte ca aceștia să fie sacrificați, pentru a putea obține un astfel de cod! Cu alte cuvinte, domnul Daea una spune la televizor și alta face când vine vorba de decizii și, în special, de bani! În plus, același domn Daea, când este prins public cu minciuna, aruncă vina ba pe ANSVSA, ba pe oricine îi mai iese în cale, ba susține că nu știa nimic despre asemenea cerințe, cum este cazul acestui cod de exploatație!”, a scris Boroianu în declarația sa politică.

Într-o intervenție la Realitatea TV, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că nu ştie nimic despre codul de exploatație, dar că oricum nu are relevanţă: „E literă de lege şi trebuie respectată de toţi. Comisia formată din patru persoane, când ajunge în gospodăria respectivă, se şi întocmesc actele, în prezenţa proprietarului. Se transmit la ANSVSA, apoi se transmit banii in funcţie de calculele celor de la faţa locului. Dacă e o neclaritate, se poate discuta la ANSVSA”, a declarat Petre Daea. Ministrul Agriculturii a garantat că situația se va rezolva și păgubiții își vor primi banii.

Întrebat dacă are ceva să îşi reproşeze faţă de managementul situaţiei pestei porcine în România, Petre Daea a afirmat luni, 8 octombrie 2018, că singurul reproş este legat de faptul că nu s-au găsit soluţiile tehnice pentru eradicarea acestui virus, cu ajutorul unui vaccin sau medicament.

„Îmi reproşez că noi şi alte state nu putem să punem stavilă unei asemenea molime. Nu reuşim pentru că nu am găsit soluţiile tehnice să avem un vaccin sau să avem un medicament ca să putem scoate din suferinţă animalele. Din nefericire, nu am reuşit la această dată în cercetarea lumii să găsim soluţiile pe care le merităm să le avem în condiţiile în care este un asemenea virus, iată, este împânzit în Europa şi nu numai. Fermierii vor primi despăgubirile pe care trebuie să le primească. Acestea au şi fost date, cum este Carniprod, pentru animalele care au fost sacrificate. Facem multe lucruri bune în zootehnie pe care o să vi le spun la timpul potrivit. Zootehnizarea ţării este o prioritate pentru noi. Vreau să înţelegeţi că vorbiţi cu un agronom care are o viaţă întreagă în acest domeniu”, a spus Daea.

Interesele politice s-au amestecat în problema pestei porcine africane (PPA), iar autorităţile nu au ştiut ce să facă, a susţinut, în cadrul aceluiași forum de specialitate, Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

„Din păcate, interesele politice s-au amestecat în problema pestei porcine africane. E adevărat că această pestă este mortală pentru animale, dar pe noi, oamenii, nu ne afectează. Uneori îmi vine să sparg televizorul atunci când se spun lucruri care induc oamenii în eroare. Cu câteva măsuri se poate rezolva problema. Ce nu a recunoscut nimeni? Dacă vă întreb azi care este populaţia României, nimeni nu o ştie să spună exact, iar asta se întâmplă şi la porci. Din statistica ANSVSA, noi ştiam că populaţia de porci este în jur de 800.000 de capete, iar acum ne-am trezit că avem 1,2 milioane de crescători porci şi, cumulat, am ajuns la vreo două milioane de porci. A doua problemă este că nu am ştiut să luăm măsuri clare de a început, prin acordarea despăgubirilor şi prin crotalierea porcilor. Părerea mea este că, în cazul pestei porcine africane, ANSVSA nu a ştiut ce să facă şi nu acuz pe nimeni”, a afirmat Rădulescu.

În vederea simplificării şi eficientizării procedurii de înregistrare şi identificare a solicitanţilor care accesează măsuri reglementate de Politica Agricolă Comună (PAC), a fost reglementată reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI. Acesta este parte a Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi element comun cu aplicaţiile aferente măsurilor de piaţă, cotei de lapte, comerţului exterior cu produse agricole şi promovării acestora pe piaţa internă şi în ţări terţe, ajutoarelor de stat, măsurilor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (PNDR).

RUI se realizează în format electronic de către APIA ca o aplicaţie informatică unitară şi va fi gestionat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. RUI preia integral datele existente în Registrul fermelor, în aplicaţiile aferente măsurilor reglementate de PAC.

Atribuirea de către APIA a Codului unic de identificare în RUI este o condiţie necesară pentru accesarea măsurilor de sprijin şi se face o singură dată, pentru fiecare solicitant. Codul unic de identificare nu se acordă pentru puncte de lucru şi/sau sucursale (în cazul persoanelor juridice).

Conform celor mai recente date ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 de milioane de lei pentru 5.916 proprietari, iar până la data de 4 octombrie 2018 au fost stinse cinci focare în judeţul Satu Mare.

Publicat în Ultimele noutati

Ca urmare a uciderii preventive a grăsunilor de pe raza localităţilor afectate de pesta porcină africană (PPA) din judeţul Constanţa, autorităţile veterinare au achitat, până în prezent, despăgubiri în valoare de peste trei milioane de lei către crescătorii de animale, a anunțat vineri, 5 octombrie 2018, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Constanţa.

Datele DSVSA Constanța relevă că, până miercuri, 4 octombrie a.c., au fost plătite despăgubiri aferente unui număr de 747 de dosare cu o valoare de 3.099.000,09, dintr-un total de 849 de dosare, întocmite în urma sacrificării a 6.054 de porci, proveniţi din gospodării individuale de pe raza judeţului Constanţa.

„Până la data de 04.10.2018, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (I.D.S.A.) - Laboratorul Naţional de Referinţă, în judeţul Constanţa au fost declarate 79 de focare de PPA la porcii domestici de pe raza a 39 de localităţi (Istria, Vadu, Dulceşti, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârşova, Seimenii Mici, Seimeni, Tichileşti, Băltăgeşti, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic, Agigea, Peştera, Capidava, Tudor Vladimirescu, Cernavodă, Oltina, Saraiu, Siliştea, Rasova, Mioriţa, Ostrov, Cochirleni, Vlahi, Horia, Faclia şi Vulturu)”, se menționează într-un comunicat de presă al DSVSA Constanța.

Pestă porcină africană (PPA) evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi, a anunțat joi, 4 octombrie 2018, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

În total au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală și au fost despăgubiţi 5.916 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 64.040.810 de lei.

Publicat în Știri interne

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis peste cinci milioane de lei alocație bugetară în vederea despăgubirii proprietarilor micilor gospodării în care a fost depistată pesta porcină africană (PPA), a precizat pentru presa centrală directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă.

Pentru 80 la sută din cele aproximativ 1.300 de gospodării în care s-a identificat PPA, medicii veterinari au finalizat dosarele de despăgubiri, iar pentru o parte din ele s-au efectuat şi plăţi.

„Din cele circa 1.300 de exploataţii private afectate de PPA, s-a finalizat întocmirea a circa 80% din dosare. Din acestea, 40% au fost deja plătite. Autoritatea Naţională a trimis 5,082 milioane de lei alocaţie bugetară pentru sumele prevăzute de aceste dosare şi urmează să vină şi banii pentru exploataţiile comerciale. Cred că cel târziu săptămâna viitoare vom avea şi banii pentru plata unuia dintre dosarele întocmite pentru despăgubirea primei societăţi afectate de PPA”, a menționat șeful DSVSA Tulcea.

În ceea ce privește exploatațiile profesionale, statul va plăti primei firme private din judeţ afectată de PPA – Carniprod –, în primă instanță, 21,6 milioane de lei. Conform precizărilor lui Tuchilă, sumei acesteia i se vor adăuga plăţi pentru pierderile colaterale reprezentate de „carne, preparate, produse şi subproduse din unitatea de procesare şi cheltuielile colaterale reprezentate de logistica şi pregătirea pentru incinerarea cantităţii de carne din unitatea de procesare şi a porcilor din ferme”.

În județul Tulcea, primele focare de PPA au fost depistate la începutul lunii iunie 2018, în gospodăriile private din satele situate la frontiera româno-ucraineană, după ce mistreţii din delta ucraineană au migrat în delta românească. Din iunie până în prezent, virusul a fost confirmat în 13 judeţe din România.

Publicat în Zootehnie
Pagina 1 din 3