Imprimă această pagină
Vineri, 07 Septembrie 2018 13:02

ASAS intervine în problematica pestei micilor rumegătoare. Tot ce trebuie să știți despre această boală gravă, despre modalitățile de prevenire, diagnostic și control

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În contextul apariției situației epidemiologice deosebite, cauzată de apariția și evoluția pentru prima dată în Europa, în Bulgaria, a pestei micilor rumegătoare, secția Medicină veterinară a ASAS a transmis la redacție un articol amplu, actualizat, despre această boală virală foarte gravă care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice și sălbatice, foarte contagioasă și cu o evoluție foarte severă, terminată prin exitus în propoție de 80 - 100%.

Potrivit documentului primit la redacție, denumirea sub care această boală este consemnată în literatura și documentele oficiale internaționale este de Peste des Petits Ruminants, dar este cunoscută și sub denumirile de Small Ruminants Plague, Pest of Small Ruminants și Ovine Rinderpest.

Clinic, aceasta se caracterizează prin evoluție de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră și tulburări generale, digestive și respiratorii, iar morfopatologic, prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive și respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie.

PMR a fost descrisă pentru prima dată în anul 1942 de Gargadennec L. și Lalanne A. în Coasta de Fildeș, care au sesizat că maladia studiată de ei prezenta unele diferențe clinice și epidemiologice față de evoluția pestei bovine la ovine, cu care se asemăna într-o oarecare măsură și cu care putea fi confundată. Studiile care au urmat s-au axat în special pe proprietățile agentului etiologc, demonstrând că acesta este asemănător, dar nu identic, cu virusul pestei bovine, de care se deosebește genetic și antigenic.

Agentul etiologic al PMR face parte din familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus, specia cu denumirea oficială de Peste-des-petits ruminants virus. Este un virus ARN anvelopat, cu geometrie sferică, diametru de 150 nm și genom linear. Virusul este foarte asemănător antigenic cu cel al pestei bovine. Are o rezistență relativ redusă la acțiunea agenților fizici și chimici, fiind distrus în 60 de minute la 50 de grade Celsius, cu o perioadă de înjumătățire de două ore la 37 de grade Celsius. Este distrus de ph-ul ≤ 4 sau ≥ de11. Este foarte sensibil la alcool, fenol și la majoritatea substanțelor dezinfectante. Hidroxidul de sodiu 2% îl distruge în 24 h, iar refrigerarea și congelarea îl conservă.

Inițial, s-a crezut că distribuția geografică a bolii se limitează la anumite teritorii din Africa și Asia, dar în anii care au urmat s-a văzut că PMR se extinde, relativ lent, dar implacabil, astfel că în cei 75 de ani care au trecut de la prima semnalare a bolii, aceasta cuprinsese teritorii aparținând tot atâtor țări.

În prezent, PMR este endemică în peste 70 de țări, cele mai multe din Africa, Orientul Mijlociu, China și India, ultima fiind cel mai grav afectată, întrucât deține și cele mai mari efective de capre și oi. S-a apreciat că din cele aproximativ 1,8 miliarde rumegătoare mici existente la nivel global, actualmente aproximativ 1,12 miliarde se găsesc în zone cu risc de apariție a PRM. În această situație, după 2010, India, OIE și FAO au demarat programe ambițiose de cercetare, la care s-au mai adăugat cu fonduri UE și fundația deținută de Bill și Melinda Gates.

PMR, aproape de granițele României

În Europa, PMR nu a fost semnalată până anul acesta, când, în data de 23 iunie, primul focar a fost depsitat în Bulgaria, în localitatea Bolyarova, aproape de granița cu Turcia, și apoi alte două focare, ceea ce a pus pe jar serviciile veterinare din toată Europa. Au fost sacrificate în vederea distrugerii peste 4000 de rumegătoare mici, s-a instituit carantină și o zonă de protecție, ceea ce a stârnit proteste ale deținătorilor. După doar câteve ore de la acestea, prim ministrul Boyko Borissov a ordonat demiterea ministrului-adjunct și a altor câțiva oficiali, pentru gestionarea defectuoasă a situației. Grație măsurilor drastice întreprinse, până la data redactării prezentului material se pare că nu au mai apărut noi focare.

De asemenea, și în România, în județele aflate la frontiera cu Bulgaria, au fost întreprinse măsurile de prevenire adecvate.

Receptivitate și surse de infecție

„Se pare că cele mai receptive la PMR sunt caprinele domestice, la care boala are cea mai severă evoluție, cu cea mai mare mortalitate și contagiozitate, urmate de diversele rase de ovine. Rasele pitice și animalele tinere sunt cele mai sensibile. Speciile sălbatice de rumegătoare mici sunt de asemenea receptive, dar despre sensibilitatea acestora persistă încă multe necunoscute”, scriu specialiștii ASAS.

Cert este că PMR a fost diagnosticată și la mai multe asemenea specii, aflate în grădini zoologice. Este posibil ca, în anumite zone, fauna silvatică reprezentată de unele specii de ongulate, de rumegătoare mici, să se constituie ca rezervor de infecție, dar observațiile existente au relevat că în focarele cercetate sursa de infecție exterioară a constituit-o de regulă alte animale domestice, aflate în perioada de incubație sau în timpul bolii, care elimină cantități mari de virus, în special prin secrețiile oculare, nazale și digestive și în timpul tusei.

Se cunoaște prea puțin despre spectrul speciilor de animale sălbatice sensibile la infecția cu virusul PMR, dar se pare că numărul lor este foarte mare. Este important că în cazul acestora nu este vorba doar de alte rumegătoare mici (gazele,căprioare), ci și de ongulate mari (cămile, bovine, bubaline), și chiar de alte specii, ca de exemplu leul asiatic. Transmiterea bolii se face cel mai ușor direct, prin contactul strâns dintre animalele bolnave și cele sănătoase, dar și indirect, prin aerosoli sau, mult mai puțin eficient, prin intermediul surselor secundare, a solului, apelor, furajelor sau diverselor obiecte contaminate de animalele infectate aflate în imediata vecinătate, în migrație sau transhumanță.

Eficiența mai scăzută a transmiterii pe aceste căi se datorează rezistenței scăzute a virusului aflat în mediul ambiant, față de acțiunea factorilor fizici și chimici (2,8 ). Au fost descrise și rare episoade de PMR, cu extindere limitată la bubaline și cămile, iar la taurine și porcine au fost depistate infecții inaparente clinic, dar ne contagioase (2). Animalele infectate elimină virusul în timpul incubației și al bolii, prin toate secrețiile și excrețiile, dar nu rămân purtătoare de virus de lungă durată.

PMR poate îmbrăca forme endemice sau epidemice, cu morbiditate de până la 90-100% și cu mortalitate de până la 50% la animalele adulte și de până la 100% la cele tinere, mai ridicată în formele epidemice și mai redusă în formele endemice.

Există și o oarecare sezonalitate, cu o dinamică ceva mai pronunțată în sezoanele mai reci și mai umede, dar poate apărea oricând în cursul anului.

Tabloul clinic

Perioada de incubație este de 4-6 zile, dar poate fi și de numai 3 zile sau de 10 zile. Evoluția clinică predominantă este supraacută sau acută la tineret, dar la animalele adulte apar frecvent forme subacute sau chiar fruste și inaparente.

Forma supraacută, cel mai frecvent întâlnită la tineretul caprin sub vârsta de 4 luni, are o evoluție scurtă, de numai 5-6 zile, care debutează cu febră, anorexie, depresie, catar oculo-nazal, tuse, se continuă cu diaree gravă și apoi survine moartea, practic în toate cazurile.

Forma acută este forma caracteristică a bolii. Debutează cu febră, acompaniată de prostrație, anorexie și jetaj sero-mucos, care apoi devine muco-purulent, obstruând căile respiratorii. Pe mucoasa bucală apar ulcerații, focare necrotice și pseudo-membranoase, care determină hipersalivație și halenă. Apar apoi manifestări de dispnee, cu tuse uscată sau grasă și o diaree profuză, epuizantă. Moartea survine în hipotermie, într-o stare de deshidratare și emaciere, după 6-10 zile, în majoritatea cazurilor. La exemplarele care supraviețuiesc, urmează o lungă perioadă de convalescență.

Forma subacută se întâlnește la animalele mai rezistente, la care prezintă simptome asemănătoare cu forma acută, dar mai puțin severe, cu o durată ceva mai lungă și cu mai mare procent de supraviețuire.

Există și evoluții cu simptome foarte șterse, limitate la erupții pe mucoasele aparente, sau chiar fără niciun fel de semne clinice distinctive, dar cu pozitivare serologică.

Tabloul morfopatologic

Leziunile consemnate la examenul necropsic sunt destul de asemănătoare cu cele observate la bovine, în cazul infecției cu virusul pestei bovine. În afară de leziunile de pe mucoase, sesizabile și la examenul clinic, la necropsie se mai pot găsi hemoragii, ulcere și necroze de-a lungul tubului digestiv, în special în intestinul gros, afectând inclusiv plăcile Peyer (mai puțin prestomacele), uneori sub formă de benzi longitudinale în special în regiunile ileocecală și cecocolică; bronhopneumonie cu pleurite; limfonodurile sunt edemațiate, iar splina și ficatul sunt mărite în volum. Cadavrele sunt deshidratate și emaciate, cu urme evidente de diaree.

La examenul histologic se pot observa hiperplazia reticuloendotelială și incluzii intranucleare și intracitoplasmatice.

Diagnostic

Diagnosticul prezumptiv are în vedere diferențierea anatomo-clinică și epidemiologică față de infecția cu virusul pestei bovine la ovine, bluetongue, ectima contagioasă, febra catarală malignă, febra aftoasă, pleuropneumonia contagioasă a caprelor, pasteureloză ș.a. Dată fiind importanța acestei boli, asemănările cu alte boli și riscurile pe care le incumbă, la apariția pentru prima dată a suspiciunii de PMR într-o țară sau teritoriu, confirmarea diagnosticului prin metode de laborator este indispensabilă și urgentă. În acest scop se recoltează și se expediază la laborator , în condiții de refrigerare: probe de sânge integral, pe EDTA, preferabil de la animale cu forme incipiente; secreții și segmente de membrane exfoliate de la nivelul leziunilor de pe mucoase; flacoane cu sânge coagulat pentru exprimarea serului, recoltate de la animalele cu formele cele mai vechi de boală. Ambalate în flacoane cu soluție-tampon formolizată se trimit limfonoduri mezenterice și mediastinale și fragmente din splină și pulmoni cu leziuni.

În laborator există o paletă foarte largă de teste specifice, dintre care unele dedicate formelor recente, care urmăresc evidențierea virusului (imunodifuzia în gel de agar, imunelectroforeza cantitativă, ELISA, reverstranscriptaza PCR și alte tehnici de PCR, IF,izolarea pe culturi celulare renale de fetus ovin, de pulmon sau pe culturi celulare standardizate Vero, precum și prin evidențierea EC pe monostrat de culturi celulare) , iar alte teste sunt dedicate formelor de boală mai vechi de 12-14 zile, prin care se urmărește evidențiere anticorpilor specifici, prin metode serologice (ELISA de competiție, SN și mai ales tehnica de virusneutralizare, pentru care există acum o metodă standardizată).

Tratament

Fiind vorba de o viroză, desigur că PMR nu beneficiază de un tratament specific, dar tratamentul cu unele antibiotice sau chimioterapice cu spectru larg de acțiune poate preveni infecțiile bacteriene secundare sau să amelioreze evoluția clinică a bolii.

Profilaxia specifică

Datorită faptului că virusul PMR este bun imunogen, lăsând o imunitate solidă după trecerea prin boală, care induce autosterilizarea în timp, au putut fi create și vaccinuri eficace. Pentru început au fost utilizate vaccinuri heteroloage, preparate din tulpini atenuate de virus al pestei bovine (PB), dată fiind similitudinea antigenică dintre virusurile PB și PMR.

După câțiva ani s-a renunțat la acestea, deși conferă o imunitate bună contra PMR, tocmai din cauza similitudinii antigenice dintre cele două virusuri, care putea să inducă cofuzii în monitorizare programului de eradicare a PB. Între timp s-a lucrat pentru obținerea unui vaccin omolog, prin atenuarea unei tulpini patogene, prin pasaje repetate pe culturi celulare Vero. Primul astfel de vaccin a fost produs și folosit cu succes pentru prima dată în Africa, și apoi și în alte țări, dar pentru India a fost creat un alt vaccin, similar, însă cu o sușă autohtonă, deși între diversele tulpini de virus din cadrul speciei virale există o bună imunitate încrucișată.

Totuși, studiile făcute prin testul de seroneutralizare încrucișată au arătat că tulpinile vaccinale de virus PMR sunt foarte asemănătoare antigenic cu sușele izolate din cazuri de infecție naturală, dar nu identice. Asemenea vaccinuri au fost puse pe piață, dar utilizarea lor trebuie făcută cu discernământ, deoarece înrudirea antigenică a virusului PMR cu virusul PB poate genera erori în diagnosticul și supravegherea serologică a ambelor boli, iar utilizarea lor preventivă fără discernământ într-un teritoriu indemn poate să mascheze momentul apariției primelor cazuri de infecție naturală.

Mai concret, testele serologice folosite astăzi pentru supravegherea statusului efectivelor nu disting între anticorpii postvaccinali și cei postinfecțioși. Pentru acest motiv s-au făcut și se continuă eforturile pentru perfectarea unor noi vaccinuri comerciale, marcate, cu tulpini atenuate sau inactivate, care să înlăture acest neajuns Toate vaccinurile atenuate existente astăzi, liofilizate, produc o imunitate foarte puternică, transmisă prin anticorpi si progenilor, din care cauză aceștia nu pot fi vaccinați înainte de vârsta de 3-4 luni.

Profilaxie generală și control

PMR este cel mai mult răspândită și produce cele mai mari pierderi în țările și regiunile în care există cea mai mare densitate de caprine și ovine. Boala se răspândește cel mai adesea nu prin intermediul surselor secundare, ci cu ocazia mișcărilor de animale receptive, a transhumanței, târgurilor și în general a comerțului cu asemenea animale. În cazul importurilor, controlul serologic și carantina sunt obligatorii.

FAO a recomandat ca în zonele de risc intens să se facă permanent o supraveghere serologică a tuturor efectivelor, cu introducerea vaccinării acolo unde se impune, în virtutea unor programe concepute cu consultarea și sprijinul unor organisme internaționale competente, care să evite risipa de fonduri. În acest sens trebuie să se aibă în vedere statutul diferit al regiunilor și efectivelor analizate, ca fiind a) libere, b) libere dar amenințate, sau c) cu evoluție endemică de PMR. În cazul ultimelor, obiectivul propus de FAO a fost eradicarea PMR până în 2020.

De asemenea s-a recomandat ca de-a lungul frontierelor în țările cu risc epidemiologic să se instituie zone în care să se aplice screening serologic și/sau vaccinare de necesitate. În scopul utilizării judicioase a fondurilor s-a recomandat, acolo unde este cazul, utilizarea de vaccinuri bivalente sau polivalente.

Cu toate că pesta bovină (PB) a fost eradicată oficial încă din 2011 la nivel global, o întrebare la care nu s-a primit încă un răspuns definitiv este dacă ar trebui sau nu să fie cuprinse și bovinele în campaniile de vaccinare contra PMR cu scopul eradicării acesteia la ovine, dat fiind faptul că virusul PMR produce infecții subclinice și la bovine, ceea ce ridică problema rolului posibil al bovinelor în întreținerea lanțul epidemiologic al PMR.

Având în vedere succesul important obținut în eradicarea PB, pe baza recomandărilor OIE și FAO, trebuie avută în vedere parcurgerea conceptuală a unui traseu similar și pentru eradicarea PMR, cu șanse mari de succes, avându-se în vedere că, în cazul PMR există și câteva avantaje, comparativ cu situația din PB, care ar facilita atingerea obiectivului. În primă instanță, nu se pune problema unei pluralități antigenice între tulpinile patogene și cele vaccinale. Apoi, toate vaccinurile atenuate conferă imunitate pe viață, ceea ce însemnează că fiecare animal trebuie vaccinat doar o singură dată. Nu în ultimul rând, difuzarea PMR nu se face cu aceeași ușurință ca în PB. Transmiterea se face de regulă prin contact direct, iar virusul eliminat în mediu rezistă puțin (se pare că nu mai mult de patru zile) la acțiunea nocivă a factorilor fizici și chimici din mediul ambiant.

Un program judicios de eradicare trebuie făcut prin cooperarea țărilor vecine interesate, cu asigurarea ab initio a tuturor fondurilor necesare pentru următorii trei ani, deoarece întreruperea la un moment dat a programului, din lipsă de fonduri, ar putea duce la compromiterea întregului program.

Citit 312 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite