Luni, 29 Octombrie 2018 22:30

Fermele de vaci încă rezistă, dar cu sacrificii și pasiune

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În vestul țării, vaca de lapte este considerată o afacere de tot mai puțini fermieri. Volumul mare de lucru, lipsa forței de muncă și nu în ultimul rând prețul i-au făcut pe mulți să se reorienteze spre alte ramuri ale agriculturii sau chiar să renunțe. Cătălin Jivan este unul dintre acei fermieri care cred încă în succesul fermei de bovine. Împreună cu familia, el a pus pe picioare o mică exploatație la Folea, în județul Timiș. Are 50 de capete de bovine, dintr-un efectiv de 80, cât mai are întreg satul acum.

Bazele fermei de vaci a familiei Jivan au fost puse în anul 2003, atunci când a fost construit adăpostul pentru animale. Inițial a fost populat cu cinci vaci, apoi s-au tot înmulțit, așa că în 2012 a fost necesară o extensie. Acum a ajuns la capacitatea maximă și Cătălin Jivan se gândește deja la modernizare. În acest sens, a depus un proiect în valoare de 40.000 de euro pe Măsura 6.1, destinată tânărului fermier, prin care adăpostul va fi dotat cu o rampă pentru dejecții și o fosă septică. Proiectele nu se opresc aici. „Sunt preocupat să extind ferma, să construiesc un adăpost modern, să instalez adăpători automate și să asigur un confort mai bun pentru vacile noastre. Acum mulgem cu o mulgătoare electrică cu două posturi și depozităm laptele într-un tanc de răcire, însă ne dorim să construim și o sală de muls. Vreau să investesc în tehnologie modernă pentru a ne ușura până la urmă munca, pentru că nici nu mai avem cu cine lucra. Avem doi angajați, pe care îi menținem cu greutate”, spune crescătorul de la Folea, din Timiș. Din efectivul de 50 de animale, 30 sunt vaci la muls și sunt susținute cu furajele obținute de pe cele 30 de hectare pe care le lucrează familia Jivan.

Pășunea comunală, exploatată de crescătorii de animale

În localitatea Folea, pășunea e bine delimitată între oieri și văcari. Cei din urmă au la dispoziție 50 de hectare de pășune, luată în concesiune pe șapte ani de la Primăria Voiteg. Cătălin Jivan spune că pentru a se asigura un pășunat rațional, pășunea vacilor a fost împărțită în două, s-a refăcut alimentarea cu apă, în așa fel încât animalele să beneficieze în permanență de apă proaspătă. Pășunea este curățată periodic. În plus, anul ploios a făcut ca durata de folosință a pășunii să crească semnificativ. „Spun bătrânii că pășunea arată anul ăsta cum n-a arătat niciodată. Până la începutul lui august, a plouat aproape săptămânal și iarba s-a menținut tot verde și fragedă, și asta s-a cunoscut atât în calitatea, cât și în cantitatea laptelui obținut”, punctează Cătălin Jivan. Pentru că și la Folea greu se găsesc boitari care să ducă vitele la păscut, animalele sunt ținute în gard electric, acesta înconjurând pășunea.

Oamenii harnici merită toată atenția și admirația

Întreaga producție de lapte este livrată la un procesator din zonă. Chiar dacă prețul nu este grozav, banii vin regulat și asigură supraviețuirea. „Acum primim un leu pe litrul de lapte. Nici nu vreau să calculez cât mă costă pe mine să produc litrul de lapte, pentru că, dacă aș face-o, cred ca aș închide. De altfel, prin 2006 am lichidat vacile tocmai pentru că nu mai erau rentabile. Am început să repopulăm din 2009. Avem noroc cu subvenția, pentru că din animale foarte greu trăiești. Dacă nu ai teren și utilaje și mai ales desfacere, este aproape imposibil să te descurci”, ne spune, cu tristețe în glas, Cătălin Jivan.

Pe lângă vacile cu lapte, familia Jivan mai are patru cai, de drag... Nu sunt puși la treabă, dar din când în când mai sunt folosiți pentru călărie.

De dragul vremurilor de altădată, familia Jivan împodobește „cocia” cu roți de lemn, cu ponevi înflorate, prinde doi cai la ham, îmbracă straiul popular și onorează astfel sărbătorile satului.

„Pasiunea pentru cai am moștenit-o de la bunicii mei, pentru care caii erau nelipsiți în gospodărie. Cocia sau docarul, cum i se mai spune, a cumpărat-o tata prin `90 de la un târg la Sacoșu Mare. O folosim doar când mergem la nunți sau la Rugă. Mă bucur când lumea ne oprește și face poze cu noi sau ne filmează, pentru că sunt secvențe desprinse dintr-o lume aflată pe cale de dispariție”, povestește micul fermier timișean, cu un soi de melancolie combinată cu mândrie.

Cam așa arată o familie de „paori” bănățeni, oameni harnici, care nu se dau înapoi de la muncă. Poate că astfel de oameni ar merita o atenție sporită din partea autorităților, pentru că sunt tot mai puțini cei care se sacrifică pe sine, dintr-o pasiune, pentru a produce un lapte de calitate. Iar laptele românesc chiar are calitate, dar, din păcate, nu are și preț.

Citit 530 ori