Luni, 28 Ianuarie 2019 19:58

Autoritățile anunță: nu mai cumpărați porci necrotaliați. Pestă confimată în Timiș și Arad

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Conform comunicatului de presă remis redacției de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), luni, 28 ianuarie 2019, a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la suinele din două gospodării localizate în Timiş şi în Arad.

Mai exact, virusul care decimează efectivele de porci a fost descoperit într-o gospodărie din localitatea Belinţ, județul Timiș, în timp ce în judeţul Arad confirmarea PPA s-a făcut într-o gospodărie din oraş.

„În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăriile afectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei”, se precizează în documentul de presă.

Ca urmare a investigaţiilor preliminare, porcii în cauză proveneau de la o persoană din Bihor. În cele două situații, suinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitar-veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie, iar investigaţiile vor continua în zilele următoare.

„Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrele Locale de Combatere a Bolilor au adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane. DSVSA Timiş şi Arad reiau solicitările către crescătorii de porcine să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoţite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a porcinelor din exploataţiile de origine către alte locaţii se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală. Orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei", se mai precizează în comunicat.

ANSVSA reiterează că pesta porcină africană nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici şi mistreţii.

Citit 106 ori