Chiar dacă, în acest an, cantitatea de struguri produsă în județul Vrancea va fi mai mică decât cea din 2018, calitatea acestora este superioară, motiv pentru care, afirmă reprezentanții Direcției Agricole Județene (DAJ), anul acesta se vor obţine vinuri de excepţie.

„Recoltatul a început mai devreme în acest an, din cauza maturizării strugurilor. Recolta va fi influenţată cantitativ, dar calitativ strugurii din acest an sunt deosebiţi. Se vor produce nişte vinuri de excepţie. Concentraţia de zahăr din strugure, comparativ cu alţi ani, este destul de mare pentru acest moment. Zahărul este undeva de 200 de grame la litru”, este de părere şeful Inspecţiei vitivinicole din cadrul Direcţiei Agricole Vrancea, Gabriel Baiciu.

Conform sursei citate, producţia din acest an a fost influenţată de ploile de la începutul verii, dar şi de seceta din luna august.

„Având în vedere condiţiile meteo din perioada iunie-iulie, producţia din acest an a fost în mică parte compromisă din cauza ploilor, pentru că producătorii nu au mai putut efectua tratamentele la timp. Zonele cele mai afectate de ploi, dar şi de grindină au fost în podgoriile de la Coteşti, Urecheşti sau Popeşti. În luna august, am avut o perioadă de secetă, care este posibil să declanşeze un alt fenomen, respectiv să ducă la deshidratarea strugurilor”, a precizat oficialul DAJ, citate de Agerpres.

În 2019, producţia estimată la hectar este de aproximativ nouă tone, cu circa o tonă mai puţin decât anul trecut, când producţia a depăşit 10 tone la hectar.

Vrancea este judeţul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă-de-vie, având un patrimoniu viticol de aproximativ 26 000 de hectare, circa 10% din suprafaţa viticolă a României. În judeţ se produc anual circa 10 000 de vagoane de vin, echivalentul a 100 de milioane de litri de vin.

Publicat în Horticultura

Bruma târzie şi seceta pedologică de la începutul acestui an, dar și căderile de grindină din luna iunie, precum şi vântul puternic au generat pagube pe aproximativ 3.000 de hectare de culturi de câmp, solarii, vie şi pomi fructiferi din Vrancea, conform informațiilor date publicității de Direcţia pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vrancea.

Bruma târzie a afectat peste 36 de hectare de suprafeţe agricole cultivate cu pomi fructiferi din zona Focşani. Au fost afectate, în proporţie de 60 până la 85%, 6,27 hectare de cireş, 6,71 hectare de cais, 6,1 hectare de prun şi peste 17 hectare de măr.

Din cauza vântului puternic, în localitatea Ţifeşti au fost afectate 2,56 hectare de solarii. Vântul a distrus folia, dar şi structura de rezistenţă a acestora.

În ciuda sistemelor antigrindină din judeţ, aproape 700 de hectare de culturi agricole au fost calamitate în urma fenomenelor meteo din luna iunie. În localitatea Câmpineanca, au fost afectate de grindină 32,76 de hectare de viţă-de-vie, în proporţie de 25%. Mult mai afectată a fost localitatea Ciorăşti, unde grindina a distrus 298,4 hectare de grâu, 266 de hectare de porumb, 55 de hectare de rapiţă, circa 76 de hectare de floarea-soarelui şi un hectar de ceapă.

Seceta prelungită a afectat peste 2.300 de hectare de culturi agricole din întreg judeţul, între 10 şi 100%, dintre care 1.160 de hectare de grâu, 541 de orz şi 621 de hectare de rapiţă.

De asemenea, din cauza secetei prelungite, dar şi a grindinei, au fost afectate mai multe culturi de grâu, porumb şi floarea-soarelui. La grâu s-au constatat că există culturi afectate de la 30%, până la 100%. La porumb, culturile au fost afectate în proporţie de 50 până la 100%, iar la floarea-soarelui, de la 75 până la 100%. La Năneşti, au fost afectate 155,76 hectare de porumb, floarea-soarelui şi grâu. Din fericire, aici gradul de afectare este cuprins între 20% la floarea-soarelui şi grâu şi 25% la porumb. Avem şi suprafeţe însemnate de culturi ecologice de rapiţă, grâu, floarea-soarelui, porumb. Cele mai afectate au fost culturile de rapiţă, circa 55 de hectare, cu un grad de afectare de 60%.

Potrivit reprezentanţilor DAJ Vrancea, fermierii care au avut culturile asigurate vor fi despăgubiţi de companiile de asigurări, iar pentru ceilalţi se aşteaptă decizia Ministerului Agriculturii.

Publicat în Știri interne

În urma transmiterii unor probe prelevate dintr-o gospodărie din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, spre analiză, către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, specialiștii instituției au confirmat un al treilea focar de pestă porcină africană (PPA) în județul Vrancea, vineri, 11 ianuarie 2019, conform unei informări date publicității de Instituţia Prefectului.

„Probele au fost confirmate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală. Este vorba de doi purceluşi de circa 50 kg, dintr-o gospodărie din comuna Dumbrăveni. Se pare că proprietarul ar fi cumpărat furaje de la un comerciant ambulant, care a trecut prin zonă. Încă din cursul zilei de joi, au fost luate primele măsuri. Gospodăria a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport”, a precizat prefectul judeţului Vrancea, Sorin Hornea.

În acest sens, au precizat autoritățile locale, citate de Agerpres, a fost deschisă o investigaţie pentru a da de urma comerciantului care a vândut furajele, pentru că există pericolul ca şi alte persoane să fi cumpărat de la acesta.

„Furajele sunt un vector pentru propagarea pestei porcine. De aceea noi am interzis comercializarea lor în târguri. Dar întotdeauna când se iau măsuri radicale de acest tip, există pericolul comerţului ambulant, care nu poate fi controlat”, a adăugat Hornea.

Acesta este al treilea focar de pestă porcină confirmat în Vrancea, după ce în luna octombrie a anului trecut pesta porcină a fost confirmată într-o gospodărie din Homocea, iar în luna decembrie, într-o gospodărie din localitatea Gugeşti.

Publicat în Zootehnie

Doi localnici din comuna Homocea, județul Vrancea, unde la sfârşitul lunii octombrie a fost confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA), au fost depistaţi, miercuri, 14 noiembrie 2018, într-un filtru rutier situat pe drumul Adjud-Oneşti, în timp ce transportau 15 porci fără documente legale, conform informării transmise presei de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

„Miercuri, în jurul orei 11:50, a fost oprită în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 24 de ani, din comuna Homocea, judeţul Vrancea, în care se aflau 15 porcine fără documente legale. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu suma de 600 de lei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent-şef adjunct Cătălina Creţu.

În acest caz, a fost sesizată şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău, care a dispus întoarcerea animalelor în exploataţiile din care acestea provin şi a anunţat medicii veterinari din Vrancea.

„S-a dispus întoarcerea animalelor în exploataţia deţinătoare, sub supraveghere sanitar-veterinară, identificarea animalelor şi recoltarea de probe pentru efectuarea examenelor de laborator”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău, Florin Baltă.

Suinele nu erau crotaliate, au adăugat autoritățile din domeniu, şi nu aveau nici documente din care să rezulte provenienţa acestora.

Cu 24 de ore înainte, un bărbat din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, a fost depistat de poliţiştii din Bacău, tot într-un filtru rutier, transportând cu o autoutilitară o scroafă, fără a avea documente de provenienţă. Bărbatului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 1.000 de lei.

La finele lunii octombrie, într-un sat din comuna Homocea, judeţul Vrancea, a fost confirmat virusul pestei porcine africane, iar autorităţile au interzis comerţul cu porci şi cu carne de porc, pentru a preveni transmiterea bolii.

Conform ANSVSA, pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Publicat în Știri interne

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, a fost confirmată prezența pestei porcine africane (PPA) la doi porci într-o gospodărie din localitatea Lespezi, comuna Homocea, judeţul Vrancea, potrivit anunţului făcut de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă. Gospodăria din localitatea Lespezi, comuna Homocea, judeţul Vrancea a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei”, se precizează în comunicarea ANSVSA.

Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor HG 1214/2009, modificată şi completată prin HG nr. 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Publicat în Știri interne

Ca răspuns la anumite afirmații făcute în unele emisiuni de televiziune conform cărora „prin utilizarea rachetelor antigrindină se reduc precipitațiile într-o zonă în care s-a instalat seceta”, dr. Ion Sandu, membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), a declarat prin intermediul unui comunicat de presă că aprecierile sunt false.

Potrivit documentului de poziție al ASAS, Ion Sandu precizează că, în prezent, în peste 50 de țări sunt funcționale programe operaționale de stimulare și creștere a precipitațiilor în zonele în care perioadele de secetă sunt frecvente. În plus, el a explicat că tehnica de stimulare și de creștere a precipitațiilor constă în trimiterea în norii care traversează o zonă lipsită de precipitații a unor substanțe, cum este iodura de argint, care prin pulverizare in interiorul norului se transformă în nuclee de condensare, nuclee ce determină procesul de precipitare a vaporilor de apă din nor.

„Fără existența acestor nuclee de condensare artificială trimise în nori, nu există nicio șansă ca într-o zonă secetoasă să avem precipitații. Afirmația făcută în diferite emisiuni de televiziune că prin utilizarea rachetelor antigrindină se reduc precipitațiile într-o zonă în care s-a instalat seceta este falsă. Trimiterea rachetelor cu iodură de argint în norii care traversează zonele secetoase reprezintă singura șansă ca acești nori să producă precipitații în zona respectivă”, a afirmat răspicat dr. Ion Sandu.

Pe de altă parte, el a explicat că este adevărat că în cazul în care cantitatea de umezeală din nori (vapori de apă) este insuficientă pentru a se produce fenomenul de condensare și precipitare, este posibil ca nici trimiterea de nuclee suplimentare de condensare de iodură de argint să nu poată produce precipitații.

„Cauza o reprezintă însă cantitatea extrem de scăzută de umezeală naturală existentă în nori și nu utilizarea rachetelor antigrindină”, a conchis Sandu.

În contextul unor afirmații legate de securitatea națională, făcute de președintele PSD, Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la sediul UCCG Moldova 2 Vrancea, la acea dată fostul șef al ANM, Ion Sandu, i s-a plâns lui Dragnea și lui Daea de acțiunile subversive ale fostului guvern tehnocrat Cioloș de a introduce management privat la meteorologie. Cei doi i-au promis lui Sandu că lucrurile se vor schimba.

„Până acum, ANM a susținut total această activitate, în sensul că toată informația din ANM este și în acest centru, și în cel de la Iași, dar și în cele care vor urma”, a afirmat Ion Sandu, un apropiat al generalului de brigadă (r) Gheorghe Căunei-Florescu, șeful Direcției Generale Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din cadrul MADR. „Profit de această ocazie să spun despre mesajele pe care le-am dat în ultimul timp cu privire la inițiativa făcută de vechiul guvern, cu privatizarea sau managementul privat, una care poate să încurce și acest program și am documente în acest sens. Am documente care atestă că nici acest program nu va putea funcționa cu management privat”.

Combaterea grindinei prin sistemul naţional antigrindină nu poate fi asociată în niciun caz cu apariţia secetei, susţinea, la rândul său, Ministerul Agriculturii, la finele lunii mai, a.c., după ce mai mulţi fermieri din Vrancea au acuzat că seceta prelungită care afectează regiunea este cauzată de rachetele lansate de la Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină.

Pe atunci, fermierii din zona de nord a judeţului Vrancea s-au plâns că trec printr-o perioadă dificilă, deoarece de mai bine de o lună nu a plouat deloc în regiune. Mai exact, de la ninsoarea din 20 aprilie, nu s-au mai înregistrat precipitaţii. Ei spun că seceta prelungită este determinată de intervenţiile cu rachete de la Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea.

În programul de guvernare PSD, motiv de ceartă severă între Dragnea și premierul Sorin Grindeanu, s-au alocat destui bani pentru sistemul național antigrindină. Mai exact, pentru anul 2017, sunt disponibili în jur de 20 de milioane de euro, iar pentru anul anul acesta și pentru 2018, cumulat, s-au alocat 45 de milioane de euro și o protecție de 880.000 ha.

Dacă în prezent, conform spuselor sale, sunt funcționale 34 de puncte de lansare, până la sfârșitul anului, se vrea „rachetizarea” a 60 de astfel de puncte de lansare.

Publicat în Agrometeo

Valul de nemulțumiri generat în ultima perioadă ca urmare a devoalării unei versiuni mai vechi a proiectului de lege care vizează susținerea introducerii noțiunii de gospodărie recunoscută fiscal, fără acordul partidului majoritar aflat la guvernare, a fost trecut în contul ministrului de Finanțe, Viorel Ștefan, ca aspect negativ, a mărturisit președintele Camerei Deputaților și al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, vineri, 21 aprilie 2017, la Țifești, județul Vrancea, cu ocazia unei deplasări dedicate inaugurării sezonului de combatere a căderilor de grindină, alături de șeful MADR, Petre Daea.

„Am ajuns în situația aceasta pentru că, din păcate, ministrul de Finanțe a dat un draft din acest act normativ, care nu era finalizat, un draft la care noi lucram, dar era la o fază anterioară, am înțeles către o asociație a unor oameni de afaceri, fără să aibă o discuție cu noi, înainte, la partid, ceea ce nu se face”, și-a declarat nemulțumirea oficialul social-democrat.

Aflat în vizită la casa de vinuri Panciu, după ce a asistat la lansarea demonstrativă a unei salve de trei rachete antigrindină dintr-o locație apropiată, Dragnea a încercat să explice cum, de fapt, toate limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie vor rămâne așa cum sunt acum, chiar și după introducerea impozitului pe gospodărie, de la 1 ianuarie 2018.

Oamenilor li se dă, nu li se ia; este foarte simplu. Este vorba despre tot sistemul nostru de deduceri fiscale care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, de care trebuie să beneficieze toți românii, dar pentru asta este nevoie ca toate veniturile să fie globalizate. Altfel, există riscul ca românii să nu beneficieze de anumite facilități care vor fi în vigoare din ianuarie, anul viitor, pentru că acum nu există, din păcate, în România, un sistem în care statul, prin Ministerul de Finanțe, să aibă toate informațiile, centralizat.

Înlocuind, de fapt, cele două plafoane de impozitare – 16 la sută – care se aplică la salarii și la alte tipuri de impozite și 5% la dividende în altă parte, cu zero procente la dividende, respectiv cu 10%. Din start, impozitele scad. Asta înseamnă că oamenii vor plăti mai puțin. La asta se adaugă niște deduceri fiscale, de care oamenii vor beneficia. (...) Toate veniturile neimpozabile, limitele neimpozabile din agricultură și zootehnie rămân așa cum sunt acum: numărul de hectare, în funcție de culturi, numărul de animale în funcție de specie, acestea rămân, la astea nu se umblă, dar vor veni niște impozite mai mici, impozitele vor scădea, oamenii vor plăti mai puține impozite. Asta trebuie să se înțeleagă. În perioada următoare vom explicita, la tablă, așa cum au învățat românii în campanie, toate aceste lucruri. (...) Va fi mai multă rigoare, iar cei care, acum, au proprietăți sau venituri pe care nu le declară, atunci, probabil, le vor declara pentru că vor dori să beneficieze de acele facilități”, a afirmat Dragnea.

În plus, el a adăugat că în primul an de implementare a noii legi nu va fi nevoie de asistența instituției consultantului fiscal, precum și că acești specialiști în fiscalitate ar urma să fie plătiți de stat, nu însă cu presiuni suplimentare asupra bugetului de stat.

„Din funcționarii care sunt acum la diversele structuri ale Ministerului de Finanțe și ANAF în județe și în localități se vor selecta acești consultanți fiscali care îi vor ajuta pe oameni, nu să-și facă niște birouri, unde oamenii să facă cozi. Oamenii nu vor plăti aceste servicii”, a mai spus șeful PSD.

Și pentru că s-a aflat la sediul unui producător de vin, el i-a atenționat pe cei de la ANPC pentru lupta pierdută cu frauda din sectorul vinului și a amenințat discret inclusiv cu eliminarea din funcție a actualei conduceri, pentru ineficiență.

Avem de dus niște lupte foarte serioase cu contrafacerile care există pe piața vinului, iar aici cred că protecția consumatorului a pierdut meciul. Ne vom gândi serios dacă actuala echipă poate duce o astfel de luptă, pentru că până acum a pierdut-o”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.

Tot la Casa Panciu, Liviu Dragnea a vorbit de cum anume va funcționa Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și care va fi impactul său investițional în zona agriculturii. Practic, a afirmat liderul PSD, agricultura din România ar urma să fie beneficiar direct al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, dar nu numai din partea fondului, ci și din partea bugetului de stat aferent Ministerului Agriculturii.

„FSDI se va constitui preluând în portofoliu companiile de stat. În primă fază, companiile de stat profitabile și cu două-trei excepții neprofitabile. Va emite obligațiuni pentru a face venituri, va intra în consorții și în proiecte de colaborare pe companii de proiect pentru investiții în infrastructură, pentru investiții în acest program care are trei componente de finanțare a producției, de legume de exemplu, cum este și cazul programului de tomate, de finanțare a depozitării și colectării și de finanțare a unor microfabrici de conserve unde se pot asocia fermierii dintr-o comună sau din mai multe comune”, a conchis el.

Marius Budăi: „Introducerea venitului global pe gospodărie va aduce mai mulți români în clasa de mijloc”

În aceeași zi, deputatul PSD Marius Budăi a ieșit cu explicații suplimentare, detaliate, cu privire la viitorea metodă de impozitare și a anunțat că este nevoie de introducerea venitului global pe gospodărie, astfel încât persoanele cu venituri mici să beneficieze de deduceri fiscale din partea statului.

„Prin introducerea impozitului pe venitul global vor fi aduși mai mulți români în clasa de mijloc, în urma scăderilor impozitelor pentru cei cu salarii mai mici. În același timp, se elimină ghișeele și astfel se reduce birocrația pentru cetățeni, întrucât toate plățile fiscale și depunerile declarațiilor privind câștigurile vor fi făcute de consultanții fiscali. Totodată, vor fi stimulate serviciile din sectorul privat, ceea ce va reprezenta un sprijin major pentru antreprenorii care vor oferi servicii de educație, sănătate, asigurări de viață sau de bunuri, construcții etc”, a declarat Marius Budăi.

În urma adoptării noului sistem de impozitare a veniturilor, vor fi fiscalizate mai multe servicii din sectorul privat. Astfel, gospodăriile vor fi interesate să lucreze cu cei care eliberează facturi sau bonuri fiscale și vor crește veniturile la bugetul de stat. În acest fel, statul va obține venituri consistente din eliminarea economiei negre, iar cu acești bani vor putea fi susținute în continuare creșterile de salarii, reducerile de taxe și crearea de locuri de muncă. Ministerul Finanțelor Publice estimează un surplus de 2% din PIB, respectiv 16 miliarde lei, în urma adoptării acestui sistem de impozitare.

Venitul global pe gospodărie reprezintă o declarație de venit ce se va completa în numele membrilor care locuiesc împreună într-o locuință. Nu este un impozit sau o taxă nouă, ci un mod de calcul nou. Modelul este aplicat și în Statele Unite, Franța, Belgia, dar și în alte state.

Impozitele se vor calcula după două criterii simple. Impozit 0% pentru toate veniturile lunare mai mici de 2.000 lei pentru salariați, pensionari sau cei cu activități independente și impozit de 10% pentru diferența care depășește 2.000 lei lunar. În funcție de nivelul veniturilor unei gospodării, Guvernul va acorda diverse deduceri fiscale din baza de impozitare. Altfel spus, din suma supusă impozitării se vor scădea diverse cheltuieli deductibile, pentru studiile copiilor sau pentru renovarea locuinței etc. În același timp, se va încuraja creșterea natalității. Astfel vor fi deduceri în valoare de 1.600 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 lei/lună și 1.200 lei/anual pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000 lei și 10.000 lei/lună”, a explicat parlamentarul social democrat, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Potrivit politicianului PSD, termenele pentru introducerea noului model de impozitare a veniturilor sunt: 1 ianuarie 2018 – se aplică sistemul de deduceri și noul model de impozitare; 1 decembrie 2018 – sunt selectați și pregătiți consultanții fiscali și se va face arondarea gospodăriilor pentru fiecare dintre aceștia, respectiv 1 mai 2019 – se depune pentru prima oară declarația anuală de venit global pe gospodărie, luându-se în calcul noul model de impozitare și deducerile care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Vineri, 21 aprilie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat alături de șeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, la inaugurarea sezonului de combatere a căderilor de grindină pentru anul 2017.

Evenimentul s-a desfăşura la sediul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 și a continuat cu o vizită de lucru la Casa de vinuri Panciu.

Publicat în România Agricolă

Pe fondul instabilității atmosferice severe înregistrate în data de 31 mai 2016, anunță Ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă, în intervalul 14.10-18.10, toate cele trei unități de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) au intrat în stare de alertă și au realizat cu succes activități de combatere a căderilor de grindină.

„UCCG Moldova 1 Iași, a realizat ieri activități de combatere a căderilor de grindină la nivelul județului Iași în intervalul 15:47-16:38 când s-au lansat rachete antigrindină din patru puncte de lansare (Maxut-Deleni, Valea Racului, Ruginoasa și Hodora). Din aceste PL-uri, s-au înregistrat 12 intervenții active în atmosferă, care au protejat recoltele și comunitățile din zonă față de căderile de grindină. După cum se observă și pe imaginile radar transmise de Administrația Națională de Meteorologie prin rețeaua SIMIN, riscul de a se produce căderi de grindină a fost maxim, dimensiunea greloanelor variind pe alocuri între 1.27 și 2.54 cm diametru”, se precizează în comunicat.

Conform aceluiași document, tot marți, în raza de intervenție a UCCG Moldova 2 Vrancea, în jurul orei 18:30 s-au intervenit activ în atmosferă, prin lansarea a două rachete antigrindină din punctul de lansare Anghelești.

UPCCG Prahova a intervenit în intervalul orar 14:15-16:35 în cinci din cele opt puncte de lansare din cadrul unității. Astfel în PL Pietroasele au fost desfășurate opt acțiuni de combatere a grindinei, urmând patru acțiuni în Tohani, patru intervenții din Ceptura, două din Mehedința și o acțiune a avut loc din Tătaru, mai spun oficialitățile MADR.

„Eficiența intervențiilor a fost de 100%, în zona protejată de unitățile din cadrul SNACP nefiind înregistrate căderi de grindină. Insistăm asupra faptului că SNACP nu are în acest moment capacități de intervenție pentru combaterea căderilor de grindină la nivelul întregii țări, ci doar în zonele protejate de infrastructura antigrindină din cadrul celor trei unități operaționale”, se precizează în comunicat.

La momentul de față, sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) are capabilități de intervenție limitate la nivel regional, în funcție de amplasarea punctelor de lansare a rachetelor antigrindină. În sezonul de combatere a căderilor de grindină din anul 2016 sunt operaționale Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județele Prahova și Buzău, pe o suprafață de 180.000 ha, prin 11 puncte de lansare; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iași care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județul Iași, pe o suprafață de 90.000 de ha, prin punctele de lansare amplasate în localitățile: Maxut, Valea Racului, Ruginoasa, Hodora și Coarnele Caprei, precum și Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea care asigură protecția populației și a culturilor cu înaltă valoare economică din județul Vrancea, pe o suprafață de 50.000 de ha, prin punctele de lansare amplasate în localitățile Bolotești, Bizighești, Panciu și Anghelești, conform datelor Ministerului Agriculturii.

Publicat în România Agricolă