Afişez elemetele după tag: porcine - REVISTA FERMIERULUI

Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) din judeţul Brăila a ajuns la 133, din care 11 în exploataţii comerciale şi două cazuri la mistreţi, în total fiind eutanasiaţi aproximativ 235.000 de porci, potrivit informării transmise marţi, 5 februarie 2019, de reprezentanţii DSVSA Brăila.

În vederea prevenirii răspândirii bolii, organele sanitare veterinare au eutanasiat până în prezent 195.880 de porci din efectivele celor 11 societăţi comerciale afectate şi alţi 39.755 de porci din gospodăriile populaţiei.

Cu privire la despăgubirile acordate de stat pentru suinele eutanasiate, Brăila se numără printre judeţele cu cele mai mari sume din ţară, până în prezent fiind acordaţi 170.329.917 de lei.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evoluează în România în 302 localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.137 de focare, dintre care 19 în exploataţii comerciale, în timp ce în alte două judeţe s-au semnalat doar cazuri la mistreţi.

Conform ANSVSA, cele mai multe focare sunt, în continuare, în judeţele: Tulcea - 573 (dintre care cinci focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A şi 116 cazuri la mistreţi), Ialomiţa - cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 126 de cazuri la mistreţi, Brăila - cu 104 focare (dintre care 10 focare la exploataţii comerciale şi trei cazuri la mistreţi), Călăraşi - cu 102 focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială şi 40 de cazuri la mistreţi), Constanţa (91 de focare în gospodăriile populaţiei şi cinci cazuri la mistreţi) şi Bihor - cu 52 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate, se înregistrează de la 1 până la 26 de focare.

Până la ora actuală, au fost eliminaţi 364.920 de porci afectaţi de boală şi există 838 de cazuri la mistreţi, notează ANSVSA.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală, nu există vaccin şi nici tratament. Pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Publicat în Zootehnie

Potrivit unei informări transmise marți, 29 ianuarie 2019, de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vrancea, ca urmare a faptului că într-o exploatație agricolă din comuna Homocea au fost depistați 24 de purcei necrotaliaţi, dintre care 10 erau cumpăraţi din judeţul Bihor, autoritatea a plasat ferma în cauză sub restricție sanitar-veterinară temporară.

În plus, proprietarul a primit o amendă în cuantum de 2.700 de lei pentru achiziția de animale vii fără documente sanitare veterinare şi deţinerea în exploataţie de animale neidentificate.

„O echipă formată din reprezentanţi ai DSVSA Vrancea şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea s-a deplasat la M.P. din localitatea Homocea, unde au fost identificaţi un număr de 25 porci, cu vârste şi greutăţi diferite, dintre care doar unul era crotaliat. Din totalul de 25 de purcei, M.P. declară că 10 purcei au fost cumpăraţi de pe raza judeţului Bihor”, precizează voci autorizate ale DSVSA Vrancea.

Godacii sunt examinați zilnic în vederea identificării virusului pestei porcine africane, dar până în prezent rezultatul a fost negativ.

„M.P. a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.700 lei în conformitate cu prevederile H.G. 984/2005 pentru cumpărarea de animale vii fără documente sanitare veterinare şi deţinerea în exploataţie de animale neidentificate. De asemenea, se vor lua măsuri şi cu persoanele ce se fac vinovate. Suplimentar, exploataţia a fost pusă sub restricţie sanitară veterinară temporară, iar porcii sunt examinaţi zilnic. În data de 28.01.2019 au fost prelevate 19 probe de sânge în vederea examinării pentru pesta porcină africană, iar rezultatul a fost negativ”, au adăugat medicii veterinari.

Săptămâna trecută, bărbatul a fost oprit în judeţul Covasna, în urma unor controale în trafic, transportând alţi 38 de porci, pentru care nu a putut demonstra provenienţa. El a fost amendat cu 7.200 lei, iar animalele au fost confiscate în vederea eutanasierii.

Autorităţile continuă colaborarea în vederea aplicării de măsuri imediate privind circulaţia porcilor vii şi sistarea răspândirii virusului pestei porcine africane.

Publicat în Zootehnie

În urma transmiterii unor probe prelevate dintr-o gospodărie din satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, spre analiză, către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, specialiștii instituției au confirmat un al treilea focar de pestă porcină africană (PPA) în județul Vrancea, vineri, 11 ianuarie 2019, conform unei informări date publicității de Instituţia Prefectului.

„Probele au fost confirmate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală. Este vorba de doi purceluşi de circa 50 kg, dintr-o gospodărie din comuna Dumbrăveni. Se pare că proprietarul ar fi cumpărat furaje de la un comerciant ambulant, care a trecut prin zonă. Încă din cursul zilei de joi, au fost luate primele măsuri. Gospodăria a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport”, a precizat prefectul judeţului Vrancea, Sorin Hornea.

În acest sens, au precizat autoritățile locale, citate de Agerpres, a fost deschisă o investigaţie pentru a da de urma comerciantului care a vândut furajele, pentru că există pericolul ca şi alte persoane să fi cumpărat de la acesta.

„Furajele sunt un vector pentru propagarea pestei porcine. De aceea noi am interzis comercializarea lor în târguri. Dar întotdeauna când se iau măsuri radicale de acest tip, există pericolul comerţului ambulant, care nu poate fi controlat”, a adăugat Hornea.

Acesta este al treilea focar de pestă porcină confirmat în Vrancea, după ce în luna octombrie a anului trecut pesta porcină a fost confirmată într-o gospodărie din Homocea, iar în luna decembrie, într-o gospodărie din localitatea Gugeşti.

Publicat în Zootehnie
Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019 13:46

A crescut numărul de bovine abatorizate

Conform statisticilor INS, informații date publicității vineri, 11 ianuarie 2019, în luna noiembrie a anului trecut, față de octombrie 2018, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă s-au majorate la bovine şi a scăzut la porcine, ovine, caprine şi păsări.

Concret, sacrificările au crescut la bovine cu 7,8%, iar la porcine au scăzut cu 6,7%. În plus, la ovine şi caprine scăderile au fost cu 12,2%, iar la păsări cu 3,7%.

În ceea ce priveşte greutatea în carcasă, conform datelor INS, în intervalul de referinţă, în cazul bovinelor au fost înregistrate creşteri de 9,2%, dar au fost scăderi la porcine (-4,2%), ovine şi caprine (-15,2%), respectiv la păsări (-5,7%).

Noiembrie 2018 față de noiembrie 2017, reversul medaliei

În contrapartidă, față de aceeași lună a anului 2017, în noiembrie 2018, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au scăzut la bovine cu 15,4% și s-au majorat la porcine cu 4,4%, la ovine și caprine cu 13,9%, respectiv la păsări cu 10,7%.

Tot în noiembrie anul trecut, comparativ cu aceeaşi lună a lui 2017, s-au înregistrat scăderi la greutatea în carcasă la bovine, cu 12,7%, în timp ce la porcine a crescut cu 10,7%, la ovine şi caprine cu 14,5% şi la păsări cu 10%.

Publicat în Zootehnie

Cu 572 de focare de pestă porcină africană (PPA) înregistrate, dintre care cinci la exploatații comerciale, unul de tip A la o exploatație și 109 cazuri la mistreți, județul Tulcea se menține pe primul loc în topul cazurilor de PPA la nivel de țară, a anunțat vineri, 11 ianuarie 2019, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Lista județelor cu cele mai multe cazuri de PPA înregistrate continuă cu Brăila - 129 de focare (dintre care 11 focare la exploataţii comerciale şi trei cazuri la mistreţi), Ialomiţa - cu 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi, Călăraşi - cu 101 de focare (dintre care un focar la o exploataţie comercială şi 28 de cazuri la mistreţi), Constanţa (91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi) şi Bihor - cu 51 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

În restul judeţelor afectate, se înregistrează de la 1 până la 26 de focare.

Pe de altă parte, Brăila se află pe primul loc la despăgubiri. Astfel, pentru 3.208 exploataţii din acest județ, dintr-un total de 3.217, s-a plătit o sumă totală de 171.990.200 de lei.

Cele mai mari despăgubiri au fost consemnate, de asemenea, în Tulcea – locul II, pentru 1.162 de exploataţii dintr-un total de 1.174, în valoare de 46.564.960 de lei, şi în Ialomiţa – locul III, pentru 2.389 de exploataţii dintr-un total de 2.500, în valoare de 6,531 milioane de lei.

De asemenea, statisticile relevă că, în total, au fost despăgubiţi 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.120.910 de lei.

Conform datelor ANSVSA, până la momentul de față au fost stinse 13 focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, trei focare în judeţul Buzău şi două focare în judeţul Maramureş.

Până la ora actuală, au fost eliminaţi 364.237 de porci afectaţi de boală, notează ANSVSA.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

ANSVSA a anunţat că România a primit primele două tranşe din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea PPA. Astfel, prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, a fost virată pe data de 13 decembrie 2018, iar cea de-a doua, de 3,9 milioane de euro, în data de 28 decembrie 2018.

Publicat în Zootehnie

Specialiștii DSVSA Buzău au declarat zilele trecute că în satul Focșănei, comuna Vadu Pașii, există o suspiciune de pestă porcină africană (PPA) ca urmare a descoperirii unui porc mort și a eutanasierii altuia într-o exploatație agricolă aparținând unui tehnician veterinar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, după ridicarea cadavrului, medicii sanitar-veterinari au constatat că în aceeaşi gospodărie mai existau trei suine care prezentau stări febrile, două cu simptome mai puţin accentuate şi una în stare de agonie.

„Animalul găsit în agonie a fost eutanasiat şi transportat, împreună cu cadavrul raportat iniţial, la sediul DSVSA Buzău şi s-a efectuat o decontaminare temeinică a gospodăriei. În urma necropsiei, au fost evidenţiate la un alt porc unele leziuni ale organelor interne care ar putea fi atribuite şi pestei porcine africane şi, ca urmare, s-a decis retrimiterea echipei la faţa locului pentru a sacrifica şi ceilalţi doi porci şi s-a efectuat încă o dezinfecţie a gospodăriei”, a precizat reprezentantul prefecturii.

Cozma a mai spus că probele recoltate de la toate cele patru animale au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti, pentru efectuarea analizelor specifice,şi s-a deschis o anchetă epidemiologică.

În judeţul Buzău au mai fost declarate şase focare de PPA în gospodăriile populaţiei, dintre care trei au fost închise iar alte trei vor fi închise în următoarele săptămâni.

Publicat în Știri interne

Doi localnici din comuna Homocea, județul Vrancea, unde la sfârşitul lunii octombrie a fost confirmat un focar de pestă porcină africană (PPA), au fost depistaţi, miercuri, 14 noiembrie 2018, într-un filtru rutier situat pe drumul Adjud-Oneşti, în timp ce transportau 15 porci fără documente legale, conform informării transmise presei de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

„Miercuri, în jurul orei 11:50, a fost oprită în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 24 de ani, din comuna Homocea, judeţul Vrancea, în care se aflau 15 porcine fără documente legale. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu suma de 600 de lei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agent-şef adjunct Cătălina Creţu.

În acest caz, a fost sesizată şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bacău, care a dispus întoarcerea animalelor în exploataţiile din care acestea provin şi a anunţat medicii veterinari din Vrancea.

„S-a dispus întoarcerea animalelor în exploataţia deţinătoare, sub supraveghere sanitar-veterinară, identificarea animalelor şi recoltarea de probe pentru efectuarea examenelor de laborator”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău, Florin Baltă.

Suinele nu erau crotaliate, au adăugat autoritățile din domeniu, şi nu aveau nici documente din care să rezulte provenienţa acestora.

Cu 24 de ore înainte, un bărbat din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, a fost depistat de poliţiştii din Bacău, tot într-un filtru rutier, transportând cu o autoutilitară o scroafă, fără a avea documente de provenienţă. Bărbatului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 1.000 de lei.

La finele lunii octombrie, într-un sat din comuna Homocea, judeţul Vrancea, a fost confirmat virusul pestei porcine africane, iar autorităţile au interzis comerţul cu porci şi cu carne de porc, pentru a preveni transmiterea bolii.

Conform ANSVSA, pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Publicat în Știri interne

În ceea ce privește modalitatea de creștere a suinelor în România, potrivit lui Sorin Minea, președintele Romalimenta, autorităţile trebuie să se hotărască dacă țara noastră vrea să susțină marile exploatații, pentru a face comerţ intracomunitar, sau creșterea porcilor în gospodăriile individuale, „ca să-i mâncăm plini de veselie de Crăciun”.

„România trebuie să ia o decizie şi este treaba autorităţilor, dacă vrea să crească porci ca să facă comerţ intracomunitar, să folosească ceea ce rezultă din cultura mare, cereale pentru îmbogăţire în zootehnie şi pentru comerţ intracomunitar sau doreşte să creştem porci fiecare pe unde apucă, câţi apucă, ca să-i mâncăm plini de veselie de Crăciun. Eu nu sunt împotriva niciunei soluţii. Dacă se doreşte să mâncăm porci de Crăciun din bătătura oamenilor, nu am nimic împotrivă, dar să le spunem celor care au ferme mari să renunţe, pentru că şansele lor de revenire (n.r. - în urma apariţiei virusului pestei porcine africane) sunt sub zero”, a precizat Minea.

Potrivit datelor oficiale vehiculate de oficialul Romalimenta, 72 la sută din suinele crescute în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România, deşi datele pe care le-a constatat în teren ridică acest procentaj la 90%.

„România, la ora actuală, este un caz paradoxal. Potrivit datelor oficiale, are 72% din porcii crescuţi în gospodării din întreaga Europă. Spun date oficiale, pentru că avem cam 1,1 milioane de porci în gospodăriile populaţiei, iar pe datele din teren sunt peste 3 milioane, deci creşte pe procent la 90%, iar o parte din aceşti porci, aşa-zişi de subzistenţă, sunt o afacere curată. Când avem 4 milioane şi ceva de porci în complexe şi tot 4 milioane în gospodării, ştim de ce spunem că piaţa neagră este la 50% din piaţa reală. E o chestie de aritmetică. Măsurile de biosecuritate, cu sute de porci pe coclauri, pe câmp, în pădure, pe unde apuci, sunt imposibil de realizat”, a punctat șeful Romalimenta.

Minea a precizat că industria alimentară era cel mai mare angajator din România, dar şi la nivel de comunitate europeană, însă în prezent nu mai poate fi, „pentru că nu mai are ce angaja”.

„Deficitul de personal în industria alimentară este în cel mai fericit caz de 30%, dar părerea mea este că am ajuns la aproape 50%. Nimeni nu vine la angajare, iar angajaţii sunt trecuţi de prima tinereţe cu mult, marea majoritate, şi de a doua tinereţe. În fiecare săptămână îmi vin asistaţii social care îmi cer să semnez o hârtie în care să spun că nu am locuri de muncă. Nu-mi vine niciun puşti, mai vin unii cu facultate, dar care au nişte vise... În rest, îmi vin pensionarii. Ce fac? Nu-i angajez? Am nevoie de ei”, a mărturisit administratorul Angst.

Cifrele par a fi îmbucurătoare

La această dată, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 283 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.084 de focare (dintre care 16 în exploatații comerciale) și 146 de cazuri la mistreți. În total, au fost eliminați 360.647 de porci afectați de boală.

Până la această data (08.11.2018) au fost despăgubiți 7.826 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 189.506.290 de lei.

Guvernul Dăncilă a adoptat vineri, 9 noiembrie 2018, o ordonanţă de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii - Legea nr. 53/2003, şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern, se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel.

Salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună la 2.080 de lei pe lună, iar pentru persoanele cu studii superioare şi pentru cele cu minimum 15 ani vechime, salariul minim brut creşte la 2.350 de lei pe lună.

Publicat în Zootehnie

În abatoarele din județul Botoșani, din ianuarie și până în prezent au fost sacrificate 70.014 porcine, conform unei situaţii centralizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Suinele abatorizate în județul amintit provin din exploatații zootehnice autorizate care funcţionează la nivel naţional, unde controlul sanitar-veterinar este foarte riguros, potrivit spuselor directorul DSVSA Botoșani, Minodora Vasiliu. Carnea rezultată a fost destinată consumului atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă.

În aceeaşi perioadă, abatoarele din Botoşani au sacrificat 56.158 de bovine, dar şi 28.726 de ovine, 1.443 de caprine şi peste 4.400 de miei.

Nu în ultimul rând, un abator din Botoşani a tăiat şi 162 de cai, carnea rezultată fiind valorificată exclusiv pe pieţele externe.

Publicat în Zootehnie

În plus față de sumele alocate deja de Comisia Europeană (CE) pe „partea de ajutor sanitar-veterinar”, aspect prezentat la finele discuțiilor avute joi, 13 septembrie 2018, cu premierul României, Viorica Dăncilă, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Europeană, Phil Hogan, a precizat că are în vedere programul de dezvoltare rurală ca unealtă de sprijin a crescătorilor români de porci pe speța efectelor negative ale pestei porcine africane (PPA).

Totodată, acesta a menționat că lucrează îndeaproape cu autorităţile de la București pentru a face faţă situaţiei dificile în care se află România din cauza PPA, în condiţiile în care 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România.

„În ceea ce privește subiectele care vizează pesta porcină africană, practicile comerciale neloiale, reforma PAC şi situaţia bugetară, le-am discutat deja cu domnul ministru al Agriculturii şi cu premierul României. Pe pesta porcină africană, lucrăm îndeaproape pe această problematică dificilă - 75% din porcii crescuţi în gospodării în Uniunea Europeană sunt în România, aşa că noi ne intensificăm eforturile (...) pentru a vedea ce putem face mai mult pe partea de supraveghere veterinară, depistare şi control. Domnul ministru (ministrul Agriculturii, Petre Daea, n.r.) m-a informat recent despre intenţia de a obţine asistenţă de la Comisia Europeană pentru a-i ajuta financiar pe fermieri să facă faţă acestei situaţii foarte dificile, dacă trebuie să stopeze producţia din cauza implementării programului PPA. Am discutat astăzi despre tipul de informații pe care trebuie să mi le furnizeze, dar și despre posibile soluții disponibile prin intermediul programului de dezvoltare rurală, prin care să deblocăm ceva sprijin financiar pentru fermierii noștri și care să fie și eficiente. Cel mai important este să punem capăt răspândirii acestei boli”, a spus Hogan într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Comisarul a precizat totodată că cele 800 de focare de pestă detectate în România reprezintă un indicator al rezultatului de detectare a bolii.

„Sigur este o cifră mare de focare de boală într-o perioadă scurtă, dar vom continua să-l susţinem pe ministru, să-i susținem şi pe fermierii noștri din România în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, serviciile veterinare, cercetarea şi vom încerca să oferim şi un vaccin care să funcţioneze în viitor. Avem 10 milioane de euro alocaţi în 2019 pentru cercetare la nivelul UE. Dar, pe termen scurt, trebuie să ajutăm la stoparea răspândirii bolii în România, pentru că are impact şi asupra ţărilor învecinate, asupra comerţului în UE cu carnea de porc, şi să-i susţinem pe fermieri să facă faţă măsurilor de biosecuritate suplimentare care au fost introduse cu ajutorul CE şi al guvernului român”, a mai menționat Hogan.

Întrebat de jurnaliști în cadrul unei conferințe de presă cum consideră că poate fi stopată răspândirea PPA, în condiţiile în care s-au descoperit mai multe ferme clandestine de creştere a porcilor pe raza județului Călărași, şeful de la Agricultură, Petre Daea, a precizat, la rândul său, că „regulile trebuie respectate de toţi, iar acolo unde nu se respectă regula, trebuie să intervină legea”.

„Din nefericire, apar şi aceste situaţii. Tocmai de aceea, activitatea trebuie intensificată şi ţinerea sub control presupune şi acest lucru, de cunoaștere, de cartografiere a fiecărei ferme şi să înţelegem toţi (...) că regulile trebuie respectate de către toţi, iar acolo unde nu se respectă regula, trebuie să intervină legea. (...) Respectarea legii sanitar-veterinare, respectarea condiţiilor de creştere a animalelor este foarte importantă. (...)  Vreau să-l asigur pe domnul comisar că vom merge pe acelaşi drum al încrederii în puterile noastre şi în posibilităţile pe care le avem pentru a stopa acest fenomen extrem de grav care, din nefericire, s-a internaţionalizat. Azi suntem într-un mănunchi, din nefericire, mai mare de ţări care trebuie să lupte în comun şi să găsească soluţia (...) în cercetare. Noi, aici, în România, ne-am hotărât să facem un centru de cercetare pentru pesta porcină africană. Am discutat cu colegii din jurul nostru, am discutat cu prietenul nostru, ministrul (n.r. Agriculturii) din Bulgaria, care este de acord să realizăm împreună ceea ce ne trebuie în viitor, pentru că cercetarea trebuie să ajungă la izvorul acestei boli şi să găsească soluţii, în aşa fel încât costurile să fie reduse, iar reuşita să fie pe deplin”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

De asemenea, în încheierea alocuțiunii sale, chestionat dacă Executivul de la București va interzice creşterea porcilor în gospodării pentru a evita răspândirea PPA din România, ministrul Agriculturii a răspuns: „Sigur că nu interzicem creşterea porcului, Doamne-ferește, dar creşterea se va face în condiţii sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toţii, în condiţii de biosecuritate ridicată, în așa fel încât să ne protejăm de această molimă şi de altele”.

Peste 232.000 de porci infestați cu PPA au fost eliminați (ANSVSA)

În aceeași zi, Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunța că pesta porcină africană evoluează în 207 localităţi din 12 judeţe, cu un număr total de 898 de focare (dintre care, 13 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 57 de cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 232.722 de porci afectaţi de boală, de la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

În zona de N-V a României, boala evoluează în trei judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului fiind confirmată în 13 localităţi. Au fost ucişi 1.375 de porci domestici şi au fost afectaţi 15 porci mistreţi. În judeţul Satu-Mare, sunt 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi, judeţul Bihor - 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ şi în judeţul Sălaj - 4 cazuri la mistreţi.

În zona de S-E a României, boala a fost confirmată în 194 de localităţi, din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi, Ilfov, Buzău şi Giurgiu. Au fost ucişi 54.296 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, o exploataţie comercială de tip A şi în abatorul aparţinând unei ferme, au fost ucişi 178.426 de porci. Au fost afectaţi 42 de mistreţi. Cele mai multe focare în gospodării, 551, se înregistrează în judeţul Tulcea, unde mai sunt un focar într-o exploataţie comercială de tip A, 5 focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale şi 34 de cazuri la mistreţi. În judeţul Brăila, sunt 60 de focare în gospodăriile populaţiei şi 6 în exploataţii comerciale, în judeţul Constanţa - 67 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Ialomiţa - 111 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi, în judeţul Galaţi - 9 focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ, în judeţul Ilfov - 7 focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Călăraşi - 41 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţ, în judeţul Buzău - 3 focare în gospodăriile populaţiei, iar în judeţul Giurgiu - un focar în gospodăriile populaţiei.

În data de 13 august 2018, au fost stinse primele focare de PPA, diagnosticate de la începutul lunii ianuarie a acestui an, în patru gospodării din comuna Micula, iar în data de 24 august a fost stins un focar în localitatea Sărăuad, toate, din judeţul Satu-Mare.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

RO Fruits Vegetable

AT E Banner 250x250px rum

spumante romanesti 2019

AgroW WebBanner 300x250px

Revista