Imprimă această pagină
Luni, 13 August 2018 21:24

Anunț Syngenta: reomologare Ortiva și Voliam Targo, respectiv modificarea denumirii comerciale a fungicidului Ortiva în Amistar

Scris de

Compania Syngenta dorește să-i informeze pe toți utilizatorii de produse de protecția plantelor cu privire la modificările apărute în urma reomologării produselor Ortiva și Voliam Targo și la modificarea denumirii comerciale a fungicidului Ortiva în Amistar.

Astfel, fungicidul Amistar este omologat la un număr larg de culturi, printre care: grâu, orz, secară, triticale, castraveți, tomate, ardei, vinete, varză, ceapă, morcov, cartof, dovlecel, conopidă, căpșun, fasole și mazăre.

Insecticidul Voliam Targo este omologat la: măr, păr, tomate, ardei, vinete, castraveți, pepeni galbeni și verzi, dovlecei, fasole și căpșun.

„Menționăm că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest document nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițiile legale aplicabile activităților pe care le desfășoară”, precizează compania Syngenta.

Detallile celor două produse, împreună cu eticheta și fișa de securitate, pot fi accesate pe pagina

https://www.syngenta.ro/product/crop-protection

Citit 1285 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite