Riela românia - Un deceniu în slujba agricultorului din țara noastră
RIELA a împlinit, anul acesta, 10 ani de activitate în România. Primul deceniu de viață al firmei româno-germane RIELA România a fost sărbătorit la sediul din Bonțida (Cluj) împreună cu fermierii și toți ceilalți parteneri de afaceri. Compania germană RIELA este specializată în tehnica post-recoltare pentru cereale. RIELA are un program cuprinzător pentru cereale, porumb, rapiţă, floarea-soarelui, legume, printre produsele acesteia numărându-se: aspiratoare; uscătoare fixe sau mobile; benzi transportoare, transportoare prin lanţ, elevatoare; silozuri, spații de depozitare; sisteme de răcire; bucătării furajere.
Dezvoltare susținută de investiții
În urmă cu 10 ani, în localitatea Bonțida din județul Cluj, într-un birou mic aflat în spatele locuinței personale a directorului general Ștefan Toma și-a început activitatea firma româno-germană RIELA România. A pornit cu trei angajați. Astăzi, pe 500 metri pătrați se află sediul administrativ, iar pe suprafața de 2000 de metri pătrați funcționează o hală de producţie şi montaj. În acest deceniu care a trecut, așa cum era normal, afacerea a crescut și numărul angajaților a ajuns în prezent la 23. RIELA România are o echipă de service constituită din 8 oameni și 8 maşini de service care stau la dispoziţia clienţilor în permanenţă. „Ca logistică şi ca infrastructură, am curajul să spun că în România nu există o altă firmă care se ocupă cu industria cerealieră cu asemenea infrastructură ca a noastră", spune mândru directorul general Ștefan Toma. Pe terenul din curtea sediului RIELA de la Bonțida s-a construit, acum, în 2013, o instalaţie de uscare şi depozitare de cereale de 2500 de tone care va fi funcțională în această toamnă. „Am construit această instalație în ideea unei colaborări gen barter între fermieri și RIELA, oferind acestora posibilitatea dezvoltării fermelor proprii, pe de o parte cumpărând utilaje și instalații de uscare/depozitare cu plata la recoltare sau la schimb cu cereale, iar pe de altă parte avem posibilitatea să prestăm servicii de uscare și/sau depozitare. Din păcate, de la Cluj până la Dej siloz funcţional nu există. Fiind producător de asemenea utilaje şi discutând cu fermierii am ajuns la concluzia că o asemenea investiţie este viabilă pentru această zonă şi putem contribui la dezvoltarea culturilor vegetale din zona Bonţidei", precizează Ștefan Toma.
În zece ani, investiția în RIELA România a depășit un milion de euro. Dar, e drept că și vânzările au crescut an de an mai ales datorită fondurilor europene. „Lumea a prins apetit pentru banii europeni, însă în ultima perioadă se simte o scădere în vânzările pe proiecte europene din cauza birocraţiei excesive, susține Ștefan Toma. Oamenii s-au săturat, birocrația trebuie puţin simplificată pentru că avem foarte mare nevoie de banii europeni, iar fermierii sunt cu nervii la pământ după atâta alergătură, ştampilat şi semnat. Sunt mulți care au cumpărat utilaje și echipamente de la noi cu banii proprii, cu ajutorul băncilor sau al societăților de leasing. Birocrația din accesarea fondurilor europene frânează enorm apetitul investiţional, iar de aceste investiţii avem nevoie ca de aer și nu ne putem permite să pierdem nici măcar un eurocent din banii europeni."
RIELA este o firmă germană mijlocie cu o existență de 41 de ani. Este reprezentativă pentru mașinile inovative și aparatele din domeniul tehnicii cerealiere moderne. Denumirea vine de la Riesenbecker Landmaschinen (mașini agricole din Riesenbeck). RIELA a fost înființată în 1972 mai întâi ca o societate comercială pentru mașini de prelucrare a cerealelor, de către specialistul în domeniul comercial Karl-Heinz Knoop.
Produse pentru toate tipurile de ferme
Gama de produse cuprinde atât tehnica de transport, cât și instalații de curățat și sortat semințe, care separă murdăria și boabele sparte. Cerealele curățate pot fi uscate și înmagazinate în silozuri echipate cu control pentru temperatură și sisteme de aerare, astfel fiind asigurată calitatea semințelor pentru o perioadă îndelungată. Instalațiile sunt automatizate, deci deservirea lor poate fi asigurată de o singură persoană. Pentru crescătorii de animale, RIELA fabrică FNC-uri. În cadrul companiei germane mai există o divizie a cărei activitate principală o constituie tot ceea ce înseamnă energie regenerabilă.
RIELA produce utilaje și echipamente pentru toate exploatațiile agricole, de la cele mici la cele mai mari. „Capacităţile sunt diverse pentru toţi fermierii, de la cel mai mic până la cel mai mare. Spre exemplu, celula cea mai mică pe care o fabricăm este de 3,5 tone, iar cea mai mare are 15000 de tone, o singură celulă. La partea de uscătoare, capacităţile sunt din nou foarte variate, de la 500 de kilograme pe oră până la 100 de tone pe oră la porumb, 10% reducere de umiditate. Deci, nu există fermier care la noi să nu găsească produsul potrivit", ne-a precizat Ștefan Toma. Directorul general RIELA România arată că propria capacitate de depozitare permite fermierului să-și vândă produsele când poate obține un preț optim. „Fermierii nu mai sunt expuşi ca la recoltare să fie nevoiți să dea producția la un preț care e posibil să nu-i acopere măcar cheltuielile, o poate depozita în condiţii optime, iar când primește un preț potrivit are posibilitatea să o vândă din depozit în condiţii optime."
Plusuri mari cu propria capacitate de depozitare
Liviu Ciucoș lucrează 2400 ha în Carei (Satu Mare). A cumpărat de la RIELA 6 silozuri a câte 500 tone fiecare și un uscător. „Investiția în spații de depozitare mi-a adus plusuri mari, pentru că nu sunt obligat să vând producția imediat după recoltare, ci o păstrez până îmi convine prețul. Costurile cu depozitarea, având propriile capacități, sunt mult mai mici, comparativ cu alți depozitari", spune fermierul.
Un alt fermier, Nicolae Nemeș, care administrează societatea Vințana din Vințu de Jos (Alba) deține o capacitate de depozitare de circa 1500 de tone. De la firma RIELA a cumpărat un uscător și vrea să mai achiziționeze niște silozuri pe verticală. „Cât de importante sunt un uscător sau un siloz pentru un fermier? Nu pot să vă spun în cuvinte, însă pot să vă spun că ai o linişte sufletească când ai asemenea lucruri în curte, pentru că recoltezi şi ai unde să pui recolta indiferent de ce vreme este afară. Poţi să vinzi la ce preţuri doreşti şi când îţi convine şi ai mulţumirea că nu te-a păcălit nimeni la preţ. Investiția este mare, dar se amortizează într-un timp scurt", ne-a spus Nicolae Nemeș. El exploatează 800 de hectare pe care cultivă grâu, porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartofi.
„În urmă cu vreo patru ani mi-am construit împreună cu RIELA trei silozuri. Acestea au fost, pentru mine, cea mai bună investiție. Acum am un proiect pentru un siloz de 500 de tone, tot de la RIELA. Astfel, baza mea de recepţie însilozată va fi cât de curând de 2000 de tone", ne-a spus Vasile Seneșan, fermier din județul Alba, de la Galda de Jos. El exploatează 1100 de hectare.