ISAAA a publicat, în februarie, un raport cu suprafeţele cultivate în toate regiunile lumii cu plante transgenice, în 2010. Astfel, suprafaţa totală a fost de 148 milioane ha, repartizate în 29 de ţări de pe toate continentele şi a înregistrat o creştere de 10% faţă de anul 2009 (134 milioane ha). În acest tablou optimist există o singură zonă din lume care aduce o pată întunecată: Europa, cu cele 91.500 ha cultivate numai cu două evenimente transgenice autorizate (porumbul MON810 şi cartoful Amflora), în scădere faţă de 2009.
Agricultorii europeni sunt privaţi de avantajele culturilor OMG
În 2010, au cultivat plante transgenice 15,4 milioane de agricultori din 29 de ţări (trei ţări în plus faţă de 2009). Astfel, producătorii recurg din ce în ce mai mult la aceste culturi peste tot în lume, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare (19 ţări în 2010).
Cu o creştere a suprafeţelor de 19%, Brazilia (cu 25,4 milioane ha) rămâne cel de-al doilea producător mondial de culturi transgenice, după SUA (cu 66,8 milioane ha). De remarcat, de asemenea, o creştere de 126% a suprafeţelor cultivate în Burkina Faso, unde 80.000 de agricultori cultivă 260.000 ha de bumbac transgenic.
În ce priveşte principalele culturi, în 2010, 29% din porumbul însămânţat a fost transgenic (pe o suprafaţă totală de 158 milioane ha), faţă de 26% în 2009. La celelalte culturi, 81% din soia, 64% din bumbac şi 23% din rapiţă au fost trasgenice în 2010, faţă de 77%, 49% şi, respectiv, 21%, în 2009.
Din păcate, în Europa se constată o izolare din ce în ce mai pronunţată în acest domeniu, suprafeţele cultivate cu OMG fiind extrem de limitate şi în scădere, în urma presiunilor exercitate în numeroase state membre. Astfel, în 2010, suprafaţa de culturi transgenice a Uniunii Europene se situa la 91.500 ha, fiind concentrată în cea mai mare parte în Spania (80%), unde s-a cultivat porumb MON810 rezistent la Ostrinia nubilalis şi Sesamia. La începutul lunii februarie, în 2011, Bulgaria s-a alăturat ţărilor care interzic cultura porumbului MON810 (din care fac parte Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburgul, Grecia şi Austria). În schimb, odată cu posibilitatea cultivării cartofului Amflora, Germania şi Suedia au însămânţat culturi cu acest hibrid în 2010, prin contrast cu 2011, însă pe suprafeţe foarte limitate.
În urma încheierii întrunirilor Consiliului European, din decembrie 2008, Comisia Europeană a realizat o anchetă în rândul statelor membre, pentru a le sesiza mai bine solicitările în legătură cu acest aspect. După cum era de aşteptat, răspunsurile nu au fost la înălţime, dat fiind faptul că statele membre tind să invoce blocaje la nivelul opiniei lor publice, mai degrabă decât nişte criterii bine stabilite în această privinţă. Aceasta reiese din raportul Comisiei Europene, prezentat pe 15 aprilie 2011. Singurul element net în acest raport este faptul că plantele transgenice aduc un plus de producţie medie şi deci, în general, un venit mai bun agricultorilor care recurg la ele. Acest aspect este, probabil, motivul principal al extinderii culturilor transgenice în lume. Este un avantaj de care agricultorii europeni sunt în foarte mare parte privaţi, în prezent.
UE trebuie să regândească politica privind plantele transgenice
În privinţa Europei, situaţia de fapt este fără echivoc: numai două evenimente genetice sunt autorizate pentru cultivare - unul pentru porumb şi celălalt pentru cartof, iar suprafeţele cultivate efectiv sunt foarte limitate. În acelaşi timp, extinderea culturilor transgenice în lume obligă Europa să-şi creeze mijloace pentru a importa plante transgenice cultivate în alte regiuni, iar acest lucru a dat naştere unei politici cu două viteze. Una pentru introducerea în cultură - şi ale cărei dosare statele membre le „blochează” politic, chiar dacă acestea sunt validate ştiinţific de către Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA - European Food Safety Agency) - şi pentru care, în final, Comisia Europeană trebuie să decidă singură dacă autorizează sau nu organismele transgenice respective. Cealaltă, referitoare la import, pe care statele membre - pe baza aceleiaşi proceduri ştiinţifice - nu reuşesc să o deblocheze dintr-o minoritate de poziţii, dat fiind faptul că sectorul furajer, mai ales, ar putea fi periclitat din cauza incapacităţii legislative a Europei de a importa organisme transgenice.
Acesta este contextul tensionat, privitor la organismele transgenice din UE, în care Comisia Europeană a formulat mai multe propuneri statelor membre.
Mai întâi, discrepanţa din ce în ce mai mare dintre evenimentele transgenice autorizate pe glob şi cele autorizate în Europa a determinat CE să facă o propunere pentru trecerea de la tradiţionala „toleranţă zero” la un prag de toleranţă pentru evenimentele neautorizate pentru import şi consum în Europa - însă numai pentru cele care au obţinut un aviz pozitiv în urma evaluării de către EFSA. Propunerea CE are în vedere un prag de toleranţă de 0,1%, aplicat cantităţilor importate şi destinate consumului din sectorul zootehnic. Dezbaterea continuă la nivel european în privinţa includerii produselor pentru consum uman în această dispoziţie.
În iulie 2010, o altă propunere a fost făcută statelor membre, pentru a li se da posibilitatea să respingă, eventual, cultivarea plantelor transgenice pe teritoriile lor. Această propunere se bazează pe modificarea liniilor directoare referitoare la coexistenţă şi pe un proiect de regulament care le permite statelor membre să refuze cultivarea unui organism transgenic autorizat la nivel european pe întreg teritoriul lor sau doar pe o parte din el. Sistemul global rămâne însă cel al evenimentelor autorizate la nivel comunitar şi al autorizării hibrizilor cultivaţi în ţările UE.
Cu toate acestea, chiar dacă discuţiile au fost lansate, iar Parlamentul European ar trebui să voteze un raport pe această temă în iunie, procedura obişnuită pentru acest tip de modificări legislative (procesul codecizional dintre Comisie şi Consiliul European) durează de la 18 luni până la 2 ani şi, prin urmare, nu ar fi operaţională înainte de 2012.
În etapa actuală, se poate observa tendinţa, atât la nivelul anumitor state membre, cât şi în Parlamentul European, de a respinge, pur şi simplu, propunerea Comisiei privitoare la subsidiaritate. Practic, analizele juridice ale Consiliului, care sunt în concordanţă cu cele ale Parlamentului European, sunt foarte rezervate în privinţa acestei propuneri, în special din cauza riscului apariţiei unor diferende cu Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi a unor potenţiale obstacole pe piaţa internă, dacă s-ar stabili reguli de cultivare şi praguri diferite de la un stat la altul. În februarie 2011, Comisia publicase o serie de motive care ar putea fi invocate de către un stat membru UE pentru a-şi justifica refuzul de a cultiva organismele transgenice, fără a-i linişti însă pe deplin pe actorii implicaţi. De asemenea, sunt menţionate aspecte ca morala publică (ce include preocupările de ordin religios, filosofic şi etic) sau ordinea publică, sau chiar dorinţa de a evita prezenţa organismelor transgenice în celelalte produse (păstrarea culturilor convenţionale şi biologice şi a produselor fără organisme transgenice).
Prin urmare, în stadiul actual, agricultorii europeni sunt privaţi în mare măsură de accesul la biotehnologii, în ciuda largii lor răspândiri la nivel mondial şi a faptului că sunt importate în Europa. Acest lucru se întâmplă din consideraţii mai degrabă politice decât ştiinţifice. Problema evoluţiilor demografice şi a necesarului de alimente, în paralel cu modificările climatice trebuie, deci, să-i determine pe responsabilii europeni să regândească modul de abordare a dosarului organismelor transgenice şi să înglobeze şi capacitatea biotehnologiilor de a oferi una din căile de rezolvare a acestor probleme.
Preluare din Maiz’Info
CELINE DUROC, RESPONSABIL PROBLEME MEDIU - ORAMA
(SINDICATUL PRODUCĂTORILOR DE CEREALE ŞI OLEAGINOASE – FRANŢA)
