Într-o ţară cu multe probleme, viticultura este unul dintre domeniile cu o dinamică pozitivă. Cu un procent declarat de 99% la absorbţia fondurilor europene, industria vinului din România este un model pentru celelalte domenii ale agriculturii. La închiderea Salonului de Vinuri VinVest de la Timişoara, ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a anunţat că România, împreună cu alte 8 state europene, a semnat o înţeleger, prin care se cere prelungirea plantărilor cu viţă nobilă pe bani europeni, pentru perioada 2014-2018. Vestea a stârnit bucurie printre viticultorii prezenţi, cu atât mai mult cu cât eforturile din ultimii ani au început să-şi arate roadele. De curând, vinul Solo Quinta 2010 de la Cramele Recaş a primit unul dintre cele mai importante premii din industrie - Marele Premiu pentru cel mai bun vin alb sec la Vinalies Internationales, Paris 2011.
De la vinul ghiurghiuliu din cântecele populare la sticlele cu etichete sofisticate în care se află vinuri medaliate la concursuri internaţionale este ceva drum, parcurs în paşi vioi de podgoriile româneşti. De opt ani încoace, producătorii de vin se adună la Salonul Internaţional de Vinuri VinVest de la Timişoara. De la podgoriile deja celebre, precum Recaş, Cotnari sau Jidvei, până la cele noi, de la Sâmbureşti, Boieru sau Anastasia, toţi vin să-şi etaleze cele mai bune şi noi realizări. Este o atmosferă prietenoasă, dar şi concurenţială. Fiecare ştie ce-a făcut acasă, dar e bine să vezi cu cine intri în competiţie. La salon se organizează şi un concurs, la care Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România acordă medalii de aur şi de argint. Pe lângă producătorii de vin, la VinVest expun şi furnizorii de input-uri pentru viticultură şi vinificaţie. Există standuri cu utilaje adresate plantaţiilor viticole, cu echipamente pentru complexele de vinificaţie, cu vase şi rezervoare de inox, cu dopuri, sticle şi pahare.
Lucia Pîrvu, director VinVest ne-a spus că în acest an, la a VIII-a ediţie a salonului de Vinuri de la Timişoara au fost prezenţi 25 de producători de vin, 5 importatori şi peste 25 de firme pentru servicii conexe. “Noutatea e reprezentată de International Wine Brokerage Event, unde fiecare a venit cu cerere şi ofertă. Tot noutate este eticheta cu coduri bidimensionale, care poate să fie citită cu un telefon mobil şi care oferă foarte multe informaţii despre vinul respectiv. Suntem în ajun de Paşte, aşa că am adus un maestru bucătar italian, Antonio Passarelli şi un somelier, Doru Dumitrescu, pentru a face demonstraţii, pentru a-i învăţa pe oameni cum să asorteze mâncarea cu vinul. Avem în preajma tâgului şi o expoziţie cu produse tradiţionale din carne marca Alpin de la Brad (Hunedoara) şi produse tradiţionale de la Asociaţia Arădeanca de la Pecica.
Încă de la prima ediţie, am vrut să aducem podgorii noi, care îşi caută distribuitori, care stabilesc relaţii comerciale. An de an ne gândim ce utilaje să aducem, ce servicii conexe sunt necesare.
Am avut un feed back de la Georgel Costache, director general Vincon Vrancea, care a avut vizitatori din zona HoReCa, pe care i-am invitat să cunoască vinuri. Cei de la HoReCa aşteaptă, de obicei, ca producătorii de vinuri să facă oferte. În alte ţări, reprezentanţii HoReCa vin la târguri pentru a şti ce e nou în materie de vinuri. E păcat că la noi nu există dinamica necesară pentru a diversifica gama de vinuri din restaurante şi ne străduim să facem această legătură prin VinVest.
Vinurile noastre fac impresie foarte bună în străinătate, iau medalii de aur la concursuri, dar nu ajung în resturantele noastre. Concursurile de aici vor să evidenţieze tocmai calitatea deosebită a vinurilor româneşti. E important ca un vin să aibă o medalie pe etichetă”, spune Lucia Pîrvu.
Orice eveniment important din viaţă e însoţit de vin
Georgel Costache, vicepreşedinte al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, director general Vincon Vrancea:
“Vinul, când e la maturitate şi are deplinătatea gustului, ajunge pe masa noastră şi transmite mesajul bucuriei de a fi. Orice eveniment important din viaţa noastră e însoţit de vin. Am văzut aici la VinVest o schimbare în bine. Participanţii au nişte standuri mai moderne, mai adaptate la cerinţele pieţii, dar păstrând tradiţia. Noi am venit cu vinuri consacrate, ca Beciul Domnesc. Vinul nostru evoluează în timp, buchetul se duce la arome pe care nu le găseşti la vinurile tinere. Am venit şi cu vinuri noi, autohtone, ca Viţă Românească, care e o Tămâioasă românească din 2006, de la podgoria Huşi, care a obţinut recent Grande Menzione la Vinitaly 2011. L-am lansat de Paşte, pentru că se leagă foarte bine cu cozonacul.
În afară de experienţa oenologilor noştri, e şi multă pasiune. Sunt multe vinuri bune în toată lumea, dar vinurile româneşti au un gust special.
Vreau să vă mai spun câteva cuvinte despre Şarba din Beciul Domnesc, care are o aromă specială de trandafir de dulceaţă, delicat. Este un vin uşor, care merge cu carnea de miel sau de curcan. Feteasca neagră este un vin aparte, care a început să cucerească mulţi iubitori din întreaga lume. Ca degustător la multe concursuri, particip şi la Concours Mondial de Bruxelles. Mulţi degustători experţi mă întreabă de feteasca noastră neagră, care a început să fie cunoscută. Feteasca de la Vincon a primit medalia de aur, acum 2 ani. E foarte bună lângă o carne roşie.
Şi brânzeturile fermentate, cum e caşcavalul, merg foarte bine cu vinul roşu. Vincon a primit aici, la VinVest, medalia de aur cu Jade, un vinars care e minunat la aperitiv. Învechit de 32 de ani, în butoaie de stejar. A evoluat excepţional, are o culoare de roşu închis, are un gust de mirodenii, de scorţişoară şi cuişoare. E un produs de mare rafinament.”
Solo Quinta medaliat la Paris, Sauvignon blanc medaliat la VinVest
Ciprian Roşca, director comercial Cramele Recaş:
“Anul acesta am primit cinci medalii, dintre care Marea medalie de aur pentru Sauvignon blanc. De 2-3 ani n-am mai participat la concursurile din România. Am luat trei medalii de aur pentru vinuri albe, una pentru roze şi una pentru vinul roşu. N-am făcut vinurile special pentru acest concurs, sunt vinuri pe care le avem în magazine. Dacă ne raportăm la concursurile internaţionale, mai avem mult de învăţat.
Nivelul pieţei a crescut foarte mult. Noi am avut o perioadă de reconversie intensă, dar se vede creşterea calităţii vinului nostru în fiecare an.
Marele Premiu pentru cel mai bun vin alb sec, Solo Quinta, la Vinalies Internationales - Paris 2011 este o recunoaştere importantă şi suntem mândri de ea.”
Grasa şi Frâncuşa n-au rivali, vinurile roşii de Cotnari în 2012
Cătălin Grecu, manager marketing Cotnari:
“Anul acesta am lansat o Fetească albă, un vin demisec, un soi pur. Noi aveam deja un demisec de pe dealurile Cătălina, care e un cupaj, dar acum avem şi un soi pur. Am început deja să facem distribuţie către clienţi cu acest vin. De altfel, vinul a apărut la cererea clienţilor din HoReCa. Cu vinul roşu mai avem de aşteptat până la anul. Avem 100 ha de plantaţie şi vinul este acum la maturat. În acelaşi timp, vom ieşi şi cu o busuioacă, plantată pe 50 ha. Vom face un pachet cu vinuri roze şi roşii. Vrem să întregim gama de vinuri Cotnari.
În ceea ce priveşte piaţa, anul acesta se observă o înviorare a vânzărilor. Tendinţa este acum spre gamele de vinuri ieftine, din cauza crizei, dar există vânzare. Noi, la Cotnari, avem un export mai mare în SUA, Canada, Europa. Grasa de Cotnari, medaliată ani la rând, este vârful nostru de lance. Acum avem o distribuţie nouă în Cipru, dar şi în Italia, Spania, Anglia, Germania.
Dat fiind că sunt soiuri autohtone, nu avem concurenţă cu Grasa şi cu Frâncuşa. Luptăm doar cu noi înşine, pentru că vrem să fim mai buni.
Am început un proiect nou pe piaţa Rusiei, cu fonduri europene. Avem un milion de euro pe o perioadă de trei ani pentru promovarea vinurilor comunitare. Avem organism de execuţie acolo a programului, dar şi importatori. Când ai bani pentru promovare, apar şi rezultatele. A apărut prima comandă, începem livrările din luna mai. Avem programe de promovare şi distribuţie profesional făcută în mai multe ţări europene, cu target, participare la evenimente, tot ce trebuie. Este o piaţă în continuă formare şi dezvoltare.”
250 ha cu viţă de vie bio
Alexandru Păstrăv, manager vânzări Senator Prodimpex:
“Este a doua noastră participare la VinVest. Avem o gamă variată şi mai multe branduri. Suntem singurul producător de pe piaţă cu o gamă de vinuri bio, Omnia. Senator Prodimpex are în exploatare 850 ha cu viţă de vie, din care 250 ha sunt cultivate cu soiuri ecologice, fiind cea mai mare cultură de acest fel din Europa. Avem patru podgorii - în Banat, la Viile Caraşului, comuna Tirol, la Însurăţei-Brăila, la Huşi şi în Vrancea, ceea ce ne permite ca, din fiecare podgorie şi areal să obţinem cea mai bună varietate de struguri.
La VinVest am venit cu şase branduri. Monşer este un brand cu mottoul “Soiuri pure româneşti pentru boieri şi obraze subţiri”, în care avem 10 soiuri. Varius este o gamă de soiuri internaţionale vechi, ca Merlot, Cabernet sauvignon şi Sauvignon blanc, obţinute prin metode noi. Pe sticlă avem picturi rupestre vechi de 2500 de ani, care fac contrast cu metodele noastre noi de vinificaţie.
Al treilea brand este Senator Private Collection, adică două cupaje, unul alb şi unul roşu, cu Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească neagră.
Avem şi trei vinuri noi - Suav, pentru doamne, cu vinuri mai dulci, un Muscat Ottonel şi o Tămâioasă românească. Omnia are vinuri bio, iar Glia este versiunea baricată a vinurilor Monşer.
Există o tendinţă crescătoare către alimentele bio. Vinurile bio produse de noi au în plus faptul că terenul este tratat cu îngrăşăminte naturale, iar stropitul se face cu piatră vânătă şi sulf, fără alte produse chimice. Strugurii sunt culeşi manual, iar stroarcerea se face prin cădere naturală. Podgoria ecologică este la Însurăţei în judeţul Brăila”.
Domeniile Anastasia, un nume nou pe piaţa vinului
Marin Constantin, administrator Domeniile Anastasia:
“Suntem o podgorie tânără, ne facem botezul aici, la Vinvest 2011. Vrem să ştie lumea că ne-am născut. Ne-am propus să facem vinuri de calitate. Avem o plantaţie mică, de numai 7 ha şi jumătate, în Valea Călugărească şi la Urlaţi, dar vrem să ne facem un nume bun. Soiurile noastre sunt Merlot, Cabernet, ca vin roşu, iar pentru vin alb avem Chardonnay şi Muscat ottonel. La Vinvest am venit doar cu vinuri roşii deoarece vinurile albe vor fi gata în 2012.
Domeniile Anastasia reprezintă brandul familiei noastre şi ne dorim numai calitate, să creăm tradiţie. Doar nişte vinuri bune, cu personalitate, pot să câştige pe piaţă.
Vrem să facem din Domeniile Anastasia un brand uşor de recunoscut. Vrem să păstrăm tradiţia vinului, dar cu tehnologii moderne. Facem viticultură modernă, dar cu vinificaţie tradiţională, cu fermentare pe boască, în cisterne, cu cât mai puţine tratamente. Vrem să păstrăm fructuozitatea, calitatea naturală a strugurilor. Dealu Mare are o tradiţie foarte bună pentru vinurile roşii şi vrem să producem vinuri cu denumire de origine controlată, cu producţie de 8-10 tone la hectar.”
Noi vinuri vor fi lansate în toamnă
Laurian Olărescu, manager vânzări Domeniile Sâmbureşti:
“Suntem pentru prima dată aici, la VinVest. Am fost impresionat de faptul că oamenii care vin în târg ştiu ce reprezintă Cabernetul nostru de Sâmbureşti.
Suntem o societate a Grupului Valvis Holding. Podgoria este situată în judeţul Olt şi are 500 ha, din care 277 replantate cu viţă nouă, din Franţa. Sâmbureştiul este renumit deja pentru Cabernet Sauvignon. Pregătim nişte soiuri noi pentru ediţia de toamnă a târgului, de exemplu un Chardonnay în variantă sec. Acum avem trei branduri, care sunt deja pe piaţă - Chateau Valvis, un superpremium, Domeniile Sâmbureşti, un brand premium şi Sâmburel de Olt, un vin corect, foarte popular. În toamnă vom scoate vinuri Cabernet Sauvignon, premiate cu aur anul trecut la concursul de la Jidvei, vinuri din 2008 şi 2009.”
Vinuri din podgoriile Ciumbrud de la Domeniile Boieru
Gabriel Ciulea, manager vânzări Domeniile Boieru:
“Podgoria noastră este în judeţul Alba, la Ciumbrud, aproape de Aiud. Plantaţia este veche, dar firma este din 2005. Din cele 130 ha cu viţă de vie, 70 ha sunt replantate. Intenţionăm să plantăm cu viţă nobilă încă 30 ha în acest an. Mai avem 20 ha lângă Sebeş, tot cu viţă de vie nouă. Până acum am vândut vin vrac la restaurante, care îl vând la carafe. Anul acesta am cumpărat o linie de îmbuteliere, aşa că vom avea mai multe variante de prezentare. Ca soiuri, avem Traminer, Chardonnay, Pinot gris, Muscat, toată gama de vinuri albe. Zona noastră este foarte bună pentru vinuri albe.
La VinVest am venit cu două vinuri îmbuteliate, Episcopal şi Cardinal, din 2009, care au luat medalii de aur. Ne-am găsit distribuitori în multe judeţe din jurul nostru, iar faptul că avem şi o linie de îmbuteliere ne va ajuta în distribuţie.”
Totul despre vin, cu telefonul şi codul 2D de pe etichetă
Daniela Chrzanovski, director Institutul Multimedia Româno-Elveţian:
“Institutul derulează un proiect de cercetare, finanţat prin fonduri structurale, cu etichetele cu coduri de bare 2D. Este o invenţie japoneză, adusă şi în Europa. Prin proiectul nostru, o lansăm în domeniul vinurilor. Am trecut la codurile 2D, un instrument foarte puternic de promovare. Cu ajutorul unui telefon inteligent, cu o aplicaţie care se descarcă gratuit de pe internet, se citeşte codul de pe eticheta sticlei de vin şi astfel se pot afla rapid foarte multe informaţii despre vinul respectiv, de la podgoria în care a fost făcut până la sfatul specialistului în legătură cu mâncarea portivită. Avem text, imagine, filme.
De un an am început proiectul acesta cu vinurile. Anul viitor va fi lansat şi în alte domenii ca de pildă, imobiliare, retail, muzeografic, oriunde este nevoie de marketing. Vinurile româneşti sunt promovate deja cu ajutorul acestui cod 2D.”
Pahare special concepute pentru vinuri
Attila Ferencz, director vânzări în compania Gastrotech, Divizia HoReCa:
“Avem pahare de toate dimensiunile, pentru orice băutură. Un vin bun trebuie băut dintr-un pahar cu pereţi subţiri, cu gura şlefuită. În acest mod se pot vedea calităţile vinului, de la culoare până la arome. Fiecare dimensiune de pahar este recomandată pentru un anumit vin. Paharele mici sunt bune pentru vinurile licoroase, mai dulci, iar paharele mari sunt bune pentru vinurile roşii, care trebuie aerisite cam 10 minute, pentru a-şi elibera aromele. Paharele mijlocii, cu gura deschisă în formă de lalea, sunt recomandate pentru vinurile tinere. Pentru Chardonnay, este bun un pahar cu gura închisă, să păstreze aromele. Coniacul este mai bun când e băut dintr-un pahar mare, chiar dacă bem puţin. Aroma este mai bine percepută, mai ales dacă paharul este încălzit, dar trebuie încălzit în exterior, nu în interior, cu abur de la aparatele de cafea, cum am văzut în anumite restaurante.”
În butoaie de stejar românesc se fac cele mai bune vinuri
Mihaela Czipczer, manager vânzări Unicom Wood Production:
“Producem butoaie din stejar românesc, şi vreau să accentuez asta. Stejarul românesc are aceleaşi calităţi ca stejarul francez, pentru că a crescut în aceleaşi condiţii climatice. Este un stejar special, pentru că, dacă e recoltat într-o anumită perioadă, dezvoltă calităţi aromatice deosebite. În funcţie de nivelul de prăjire, putem întâlni arome de brutărie, de pâine caldă, dacă prăjirea este uşoară, sau arome de patiserie, vanilie, zahăr ars, alună, dacă prăjirea este medie. Celor care fac vinuri roşii sau distilate, le recomandăm prăjirea forte.
Gradul de prăjire este ales de vinificator, în funcţie de vinul pe care vrea să-l facă. Vinurile albe au nevoie de o prăjire uşoară, de o transmitere mai lentă a aromelor, iar celelalte sunt bune pentru vinuri roşii.
Avem clienţi mai ales din afara ţării, din Africa de Sud, Spania, Italia, Chile, Argentina. În Africa de Sud, vinificatorul mult medaliat Răzvan Macici, de la Nederburg, promovează butoaiele din stejar românesc. A luat multe medalii cu vinurile maturate în butoaiele noastre. Am fost notificaţi şi de colaboratori din Spania că au câştigat medalii cu vinurile lor. Şi Alexandrion a câştigat o medalie de aur la Paris, pentru vinarsul maturat în butoaiele noastre. Din păcate, podgorenii din România îşi aleg butoaiele după criteriile cost sau numele franţuzesc de pe capac. Trebuie să vă spun că majoritatea cramelor din România are totuşi butoaie cu marca noastră, Valahia.”
Trebuie simplificată accesarea fondurilor europene
Cristian Mihalcea, reprezentant Ampelos Intervin:
“Compania Ampelos Intervin comercializează echipamente şi utilaje pentru viticultură şi vinificaţie. Reprezentăm branduri de renume mondial. Spre exemplu, la VinVest promovăm produsele firmei Scharfenberger Maschinenbau din Germania, foarte cunoscută ca producător de utilaje pentru vinificaţie. De asemenea, Ampelos Intervin realizează plantaţii de viţă de vie la cheie. La ora actuală sunt multe programe europene pentru realizarea unor crame, a plantaţiilor viticole, dar consider că trebuie mai multă implicare din partea statului. Prin accesarea banilor europeni podgoriile pot să se doteze cu utilaje moderne. Pe reconversie s-ar putea să se prelungească perioada de accesare. Ar trebui însă ca statul român să simplifice acccesarea fondurilor europene.
În opinia mea, mai avem mult de muncit. Trebuie să fim convinşi că poate peste 10 ani vom avea o cota bună a vinurilor româneşti. Se merge mult pe cantitate, în loc să fie mai mare interes pentru calitate. Consumatorul român vrea mai multă bere decât vin, de aceea trebuie să se facă mai multă educaţie în acest sens.”
Butoaie din stejar francez, american şi românesc şi dopuri din silicon
Anita Roz, reprezentant Bordeaux Tonneaux Franţa:
“Suntem pentru prima dată la o expoziţie în România, vrem să testăm piaţa. Suntem prezenţi pe alte pieţe, din Spania, Chile, Italia, Franţa. De altfel, firma a fost înfiinţată în 1903, este la a patra generaţie de meseriaşi. Butoaiele sunt făcute din stejar franţuzesc, american şi românesc, iar dopurile sunt din silicon, care este mult mai igienic şi izolează mai bine. Avem încredere în piaţa românească şi credem că e loc pentru toată lumea. Concurenţa creşte calitatea. Am găsit, aici, la Vinvest, un reprezentant exclusiv al produselor noastre pentru piaţa românească, firma Lantec Industries. Managerul companiei Bordeaux Tonneaux din Franţa, Benjamin Lasserre caută în România podgorii care vor să crească, prin butoaie bine făcute, calitatea vinului.”
România nu are producători de dimensiuni medii
Michele Tramontan, reprezentant Emmeti Inox:
“În această companie avem cinci firme din Italia, care s-au asociat pentru a aduce vase şi recipiente de inox pentru piaţa românească. Suntem pentru prima dată la VinVest, pentru că ne interesează industria alimentară, mai ales industria vinului. Ne adresăm producătorilor medii şi mici. Aici, în România, am văzut producători mici de vin, dar nu producători medii, de care e nevoie pentru creşterea calităţii. Sunt destule vinuri bune, e potenţial de dezvoltare. Totul depinde de potenţialul de cumpărare.”
DANA MEDAR, FOTO: DELIA CIOHODARU