În cadrul discuţiilor din 27 martie, dintre producătorii şi procesatorii de lapte şi ministrul Agriculturii Daniel Constantin, acesta a anunţat că, până la data de 30 iunie 2013, se va crea un fond mutual, după modelul celui francez, unicul funcţional la nivelul Uniunii Europene, prin care se doreşte mutualizarea riscurilor în agricultură. Fondurile mutuale au o triplă participare - agricultori, stat membru, Uniunea Europeană.
Fondurile mutuale au două obiective:
1.Responsabilizarea agricultorilor în ceea ce priveşte gestionarea riscurilor, prin contribuţia financiară a acestora
2. Mobilizarea finanţărilor comunitare pentru gestionarea riscurilor, în zona pierderilor economice.
Finanţarea fondurilor mutuale este formată din cotizaţiile agricultorilor (35%) şi a Fondului Mutual (65%) - contribuţie UE (47,75%) şi contribuţia României (16,25%).
Exista 3 tipuri de riscuri care se despăgubesc:
1. apariţia unui focar de boală la animale, cu condiţia ca aceasta să figureze pe lista stabilită de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor sau în anexa la Decizia Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar
2. apariţia unui focar de boală la plante (înscrisă pe lista organismelor dăunătoare, fixată prin Decizia din 31 iulie 2000 de stabilire a listei organismelor dăunătoare plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte vizate de măsurile de combatere obligatorie; doar bolile reglementate)
3. un incident de mediu, în cazul în care este vorba despre un episod specific legat de un eveniment punctual şi cu o dimensiune geografică limitată (origine nenaturală).
Sunt eligibile pentru acordarea de despăgubiri din fondurile mutuale în special următoarele cheltuieli:
- costurile sau pierderile legate de pierderea de animale sau de plante;
- costurile sau pierderile legate de pierderea activităţii pe exploataţie, în special cea inerentă scăderii performanţelor zootehnice ale animalelor sau a randamentului plantelor;
- costuri sau pierderi de ordin economic şi comercial, în special cele provenite din restricţionarea sau interzicerea circulaţiei sau schimbului, din limitarea zonelor pentru păşunat, din schimbarea destinaţiei producţiei etc.
Între pierderile economice neeligibile se regăsesc „pierderile economice”, care fac deja obiectul unei cofinanţări comunitare şi pierderile economice ale animalelor de companie.